ISDR 9

Drept procesual : cuprinde ansamblul normelor care

guverneaza
desfasurarea
proceselor
iar
atributiunile
jurisdictionale au fost exercitate pe rand de mai multi titulari :
La origine,la sate, jurisdictia era asigurata de :
- sfatul oamenilor buni si batrani in judecata de sub
stejar
- Pe domeniile feudale,jurisdictia apartinea boierului
- Pe domeniile monahale apartinea clericilor
- In orase , aceasta atributiune apartinea consiliului
municipal (soltuz + 12 pargari)
- Ulterior,aceasta
competenta
a
trecut
asupra
functionarilor,jurisdictia fiind realizata de catre dregatorii
de la judete/tinuturi/orase si apoi catre dregatorii
domnesti cu deplina competenta : vornicul si banul ce
puteau pronunta inclusiv pedeapsa cu moartea
- Intregul sist judiciar ulterior a fost centrat in persoana
domnului ce reprezenta autoritatea suprema in materie si
care judeca fie singur, fie impreuna cu sfatul in toate
imprejurarile sentinta fiind pronuntata in nume propriu de
catre el
Actiunea in instanta era initiata de cel vatamat si niciodata din
oficiu, ceea ce atesta o reminiscenta a sistemului razbunarii
private. In cadrul activitatii judiciare un rol central il joaca
probatoriile/mijloacele de proba. In epoca feudalismului
dezvoltat au predominat insa probele orale,chiar daca existau si
inscrisuri.
In randul probelor nescrise mai importante sunt :
-

Ordaliile
Proba cu juratori
Marturia
Aldamasul

Ordaliile sunt probe intemeiate pe conceptia ca divinitatea

intervine in proces/conflict aratand care este adevarul. O ordalie
1

a fost proba fierului rosu care s-a aplicat insa numai la

catolici,registrele episcopiei din Oradea atestand ca in intervalul
1208-1235 un nr de 389 de procese au fost solutionate prin
aceasta proba. La aceasta se recurgea ori de cate ori
judecatorul ,in urma analizei probatorii , nu se putea lamurii
asupra partii care spune adevarul. La aceeasi proba se mai
apela si in situatia in care judecatorul nu putea sa-si dea seama
care dintre martori spune adevarul,ceea ce inseamna ca proba
putea fi administrata fie de catre partile litigante ,fie de catre
martori.In acest sens, partile/martorii se deplasau la episcopia
din Oradea , fiind insotite de un pristav , in vederea
administrarii probei. Proba incepea cu savarsirea unei slujbe
prin care era invocata divinitatea pentru a interveni in litigiu si
pentru a arata cine spune adevarul. Dupa aceea, cel care
administra proba trebuia sa poarte in mana pe o distanta de cca
8 pana la 10 pasi o bucata de fier de cca 1 kg inrosita in
foc.Dupa aceasta, rana care se producea era bandajata ,iar
bandajul era sigilat. Dupa 8 zile, partile se reintorceau la
episcopie, unde li se desigilau bandajele si se cercetau ranile :
cel a carui rana era vindecata era considerat a fi spus
adevarul,iar despre celalalt se spunea ca s-a ars .
Aceasta proba putea insa fi administrata si prin reprezentant,si
de aceea nici nu exista vreo atestare documentara ca nobilii ar
fi purtat vreodata fierul,chiar daca erau parti intr-un proces,ei
desemnand in acest scop un iobag. Proba era patrunsa de
puternice urme de subiectivism pentru ca nu exista o
reglementare clara asupra gradului de inrosire a fierului si nici
nu se preciza cat de vindecata trebuie sa fie rana.
O alta ordalie a reprezentat-o juramantul cu brazda,care
reprezenta o proba utilizata in procesele de hotarnicire,adica
acelea in care se disputau intinderea sau hotarele unei mosii.In
acest scop,in aceste litigii martorii erau chemati sa parcurga
terenul in litigiu jurand ca acelea sunt hotarele adevarate, si nu
altele, si purtau in acest timp o brazda de pamant, fie presarata
pe cap sau pe umeri,fie in traista.Brazda se purta pe cap/pe

umeri in Moldova => martorii = brazdasi,iar in traista se purta

in TR/Oltenia unde martorii = traistasi.
Aceasta este o proba patrunsa de puternice urme ale
paganismului,deoarece rolul central in cadrul acesteia il juca
divinitatea pamantului,divinitate precrestina,caci se socotea
ca aceasta divinitate il va pedepsi pe cel mincinos. Despre cel
care spunea adevarul in schimb,se spunea ca ii va fi tarana
usoara dupa moarte, iar despre cel mincinos ca in timpul vietii
nu-l va rabda pamantul si ca dupa moarte il va arunca afara.
Acest proces probatoriu s-a spiritualizat,martorii jurand pe
Biblie. In orice caz,proba putea fi administrata numai de catre
tarani,chiar daca litigiul avea loc intre boieri.De la un moment
dat,se tinde spre transformarea acestei probe intr-una
preconstituita si in acest sens boierii apelau la copiii de
tarani,pe care ii purtau pe hotarele mosiei si in acelassi timp ii
dadeau de chica ii paruiau ca sa nu uite niciodata cu ce ocazie
au suferit acest tratament si pt a putea fi chemati in caz de
litigiu in calitate de martori.Alteori,unii copii erau chiar
calugariti in acest scop.
O alta proba este proba cu juratori,proba care se
deosebeste fundamental de sistemul modern si care era
utilizata atat in procese civile cat si in procese penale,avand
insa natura diferita in acestea,caci in procesele penale juratorii
nu se pronuntau asupra unor fapte cunoscute personal de catre
ei,ci depuneau un juramant de credibilitate jurau ca partea
pentru care vin sa jure merita sa fie crezuta; in procesele civile
in schimb, juratorii prestau un juramant de veritate atestau
fapte percepute cu propriile lor simturi.
Proba are totodata un caracter religios,in sensul ca juratorii
jurau cu privire la una dintre parti , asumandu-si riscul ca in
cazul in care ar fi jurat stramb sa fie pedepsiti de
divinitate.Proba era si una colectiva,originea acesteia
regasindu-se in juramantul pe vetrele regale practicate in
vechime de traci si de sciti. Initial,juratorii erau recrutati dintre
rudele partilor din proces,ca o expresie a legaturilor de
3

sange din epoca prestatala,dar ,dupa fondarea statului, juratorii

au fost alesi dintre vecinii partilor,fapt care atesta
importanta opiniei publice in cadrul unei comunitati.Regula era
ca juratorii sa fie de-o seama cu partea pt care veneau,adica sa
faca parte din aceeasi categorie sociala.
Aceasta proba era acordata de inaltii dregatori/domn si
dispunea de o forta probanta foarte mare, ea putand rasturna
orice alta proba,motiv pt care utilizarea ei era frecventa.In
terminologia Legii Tarii,proba era denumita lege,iar cand
domnul/dregatorul acorda aceasta proba, se spunea ca a dat
lege, iar despre partea care accepta administrarea acestei
probe se spunea ca a luat lege.
Pentru primul termen de judecata se fixa un nr de 12 juratori
care trebuiau sa prezinte un juramant solemn,identic cu cel
prestat de partea pt care veneau, iar daca greseau un
singur cuvant,procesul era pierdut. Daca partea aducea nr de
juratori stabilit si toti pronuntau corect juramantul, respectiva
parte castiga procesul spunandu-se ca s-a apucat de lege,iar
despre partea care pierduse se spunea ca a ramas de lege.Cel
care ramasese de lege avea posibilitatea sa redeschida
procesul ,cerand lege peste lege, si aducand un nr dublu de
juratori, 24.Daca ii aducea pe toti si nu greseau juramantul,ea
se apuca de lege si cealalta parte ramanea. Dar si cel care
pierduse in faza a doua putea cere lege peste lege si aduce 48
de juratori,din documente rezultand ca 48 era numarul maxim
de juratori admis,motiv pt care deseori domnul , pt a favoriza
un boier ii acorda din capul locului 48 de juratori,pt ca cealalta
parte sa nu mai poata cere lege peste lege.
Uneori juratorii erau dati pe ravase,adica nominalizati
,identificati , neputand fi adusi alti martori decat cei astfel
stabiliti,iar proba se desfasura de regula in fata unui
reprezentant al domniei,care intocmea cu acest prilej o carte de
juramant, in care mentiona cum s-a desfasurat proba.
In timp insa au intervenit schimbari in fizionomia probei,astfel
ca daca la origine martorii trebuiau sa fie de o seama pt partea
4

pt care vin,ulterior aceasta cerinta nu a mai fost respectata,din

sec XVI juratori putand fi doar nobilii,chiar daca procesul
se desfasura intre tarani,motiv pt care din acel moment taranii
nu s-au mai putut prevala de aceasta proba.
Alta proba este marturia, care reprezenta o proba ce
facea referire la fapte cunoscute personal de unele
persoane.Martorii se prezentau in fata judecatorului unde
faceau declaratii cu privire la faptele supuse judecatii, iar orice
marturie trebuia imbracata intr-un juramant religios,juramant
care era prestat de regula in biserica.Cei care minteau sub
juramant,erau supusi unor pedepse laice,cum ar fi amenda
sau in caz de recidiva arderea cu fierul rosu,precum si unor
pedepse duhovnicesti,posturi,matanii,mancare fara sare
samd.
Din texte reiese insa ca uneori juramantul nu era imbracat in
forma unui juramant,caz in care cei care minteau dar nu
jurasera nu sufereau consecinte daca reveneau asupra
marturiei astfel facute.
O alta proba era aldamasul,care este un vestigiu al
Antichitatii,datand din epoca prestatala,cand ,cu prilejul
incheierii unei intelegeri intre doi membri ai comunitatii, ceilalti
membri ai gintii urau partilor contractante sa se bucure de
efectele acelei intelegeri,invocand divinitatea si savarsind
libatiuni consumand o cantitate de vin.Ulterior,dupa fondarea
statului,acest obicei s-a transformat intr-o proba : aldamasarii
fiind cei care asistasera la incheierea actului juridic,care erau
mentionati in cuprinsul actului juridic respectiv. In cazul unui
litigiu pe marginea acelui act, cei care bausera aldamasul erau
chemati ca martori pentru a atesta care era continutul real al
actului la a carui facere asistasera. Si-a schimbat ulterior natura
juridica,devenind un obicei.
Pe langa probele nescrise,existau si probe scrise,chiar
daca in ierarhie le erau subordonate. Acestea veneau fie de la
cancelaria domneasca,fie de la persoanele particulare (
zapise) .
5

Cele de la cancelarie :
- Hrisoave = acte prin care se consemnau hot ale
domnului/sfatului domnesc cu privire la proprietate sau
privilegii
- Ispisocul = inscris prin care se recunosteau anumite
drepturi ,cuv de provenienta slavona
- Uricul = consemna porunci domnesti avand ca obiect
diferite domenii ale vietii sociale ,in special imunitati
- Privilii si direse = sens apropiat celui al uricului, consemna
hotarari privitoare la privilegii si imunitati, denumirea lor
provenind din latina (privilegio,dirigo)

Dreptul feudal scris

In feudalismul dezvoltat,desi principalul izvor de drept era
Legea Tarii, cu incepere din sec XV apar si izvoare de drept
scris ,primele dintre acestea fiind pravilele bisericesti.Faptul
ca primele izvoare de drept scris au fost aceste pravile
bisericesti isi are explicatia in politica de centralizare dusa de
domn,caci in scopul realizarii centralizarii puterii sale,domnul a
apelat la biserica in special pt a putea introduce reglementari
cu caracter unitar pe intregul teritoriu al statului si pt a evita
recurgerea la obiceiul pamantului, care deseori avea o culoare
locala.
In realizarea acestui demers,biserica prezenta marele
avantaj,pe de o parte ca dispunea de autoritate ideologica, si
pe de alta parte pt ca era organizata ierarhic in mod unitar in
toate tarile romane.Aceasta organizare ierarhica a bisericii a
facut posibila elaborarea de norme adresate atat clerului cat si
credinciosilor in probleme atat bisericesti cat si juridice,inclusiv
judiciare. In plus, aceste pravile bisericesti aveau un caracter
oficial,ele fiind intocmite din porunca si pe cheltuiala domnului
sau din porunca mitropolitului.
Izvoarele acestor pravile au fost nomocanoanele bizantine ,
nomocanoane ce au fost preluate de biserica noastra intrucat
6

aceasta se afla sub autoritatea spirituala a patriarhiei ortodoxe

de la Constantinopol. Totusi, desi originea acestor pravile este
bizantina, forma lor nu este bizantina, la origine acestea fiind
redactate in limba slavona,care mult timp a fost lb oficiala a
cancelariei domnesti si a cultului religios.
Primele pravile bisericesti in limba slavona au fost : Pravila de
la Targoviste 1452 care a fost intocmita de gramaticul
Dragomir la poruna domnului Vladislav al II-lea al Tarii
Romanesti , iar in Moldova prima pravila a fost Pravila
descoperita la manastirea Neamtului 1474 de
ieromonahul Ghervasie in chip de surpriza pentru Stefan cel
Mare atunci cand acesta a vizitat manastirea = Pravila vel
(pravila cea mare) . Ambele pravile au fost inspirate din
Sintagma alfabetica a lui Matei Vlastares , la care s-au
adaugat extrase din pravilele si comentariile parintilor
bisericii ( Ioan Postnicul, Ioan Critul, Nichita Eracleanul,
Nichifor al Constantinopolelui) .
Ulterior au aparut si alte pravile in lb slavona cum ar fi Pravila
de la manastirea Bisericani 1512 , Pravila de la
manastirea Neamtului 1557 , Pravila de la manastirea
Putna 1581 = cuprinde si o traducere interliniara in lb
romana -> nici clerul nu mai cunostea intotdeauna lb slavona ,
si Pravila de la manastirea Bistrita 1618 ->au ca izvoare
comune Pravila sfintilor parinti si a altor sapte sfinte
soboare , precum si Prohironul si Epanagoga = manuale
de legi ce reglementau raporturile dintre stat si
biserica/imparat si patriarh.
Nu mult timp mai tarziu au aparut si pravilele in limba
romana , cum ar fi :
- Pravila sfintilor apostoli Brasov,diaconul Coresi , 15601580 ( Pravila de la Ieud)
- Pravila sfintilor parinti dupa invatatura marelui Vasilie
1620
- Pravila de isprava oamenilor si de toate pacatele si
greselile inceputul sec XVII
7

Toate aceste pravile,fie ele in lb slavona/romana au un

continut
eterogen,caci
cuprind
:
probleme
religioase,fragmente de cronici , tabele pt calcularea timpului ,
liste cu cinurile preotesti (ranguri) , diferite tipuri de acte, dar si
norme juridice propriu-zise ,dar care nu sunt clar sistematizate.
De pilda, in materia persoanelor sunt cuprinse dispozitii
discriminatorii care in esenta indeamna la supunere pe taranii
aserviti; in materia organizarii familiei exista reglementari
privind casatoria si modurile sale de incheiere, privind logodna
ce dobandeste un caracter contractual ,pierzandu-si caracterul
religios, divortul pt motive determinate; cu privire
la
rudenie,despre care se arata ca poate fi in sus,in jos si de mijloc
colaterala , precum si privind adoptiunea,care in continuare
este vazuta ca o implinire spirituala ,copiii adoptati fiind numiti
copii de suflet. Este reglementata si mostenirea in materia
succesiunilor,fiind prevazute cauze de dezmostenire,precum si
reguli de realizare a partajului succesoral, a impartelii
mostenirii.
In materia contractelor,sunt reglementate multe precum :
-

Emfiteoza
Superficie
Vanzare
Donatie
Imprumut
Depozit
Garantii

Exista totodata si dispozitii de drept penal, infractiunile fiind

desemnate ca pacate,iar pedeapsa fiind conceputa ca o ispasire
a
acestora.De
ex,sunt
considerate
a
fi
pacate
omuciderea,furtul,sfada,clevetirea(calomnie),
vrajile,
falsificarea de marfuri/bani. Pedepsele sunt atat fizice cum
ar fi bataia/moartea/mutilarea dar si duhovnicesti ,cele din
urma putand fi rascumparate prin plata unei sume de bani
catre biserica.
Sunt prezente si dispozitii in materie procedurala,probele fiind
in general cele ale Legii Tarii,predominand insa probele
8

orale,cum ar fi marturia si in special juramantul; iar sperjurul

era o infractiune.
Ca o noutate,sunt cuprinse acum si dispozitii ce cuprind masuri
sanctionatorii pentru judecatorii si boierii care iau mita.
S-a afirmat ca aceste pravile ar fi avut doar valoare
culturala,si nu una practica,motivandu-se ca nu ar exista
hotarari judecatoresti fundamentate pe pravile.Explicatia
acestui lucru consta in faptul ca in pricinile ce nu se refereau la
dreptul de proprietate,nu se redacta o hotarare judecatoreasca
in forma scrisa,aceasta facandu-se sub forma orala,de ex in
materie penala sau de drept al familiei.Atunci cand totusi
acestea erau redactate in scris, nu se consacrase practica
motivarii hotararii pe un text de pravile.Atunci insa cand se
dezbatea dreptul de proprietate,hotararea se realiza in
scris,dandu-se si hotarari motivate de pravile in legatura
cu care s-au pastrat documente,de ex Hrisovul care
mentioneaza litigiul succesoral dintre fiicele lui Mihai Viteazul,
Florica fiica legitima si Maria fiica naturala, sentinta
pronuntandu-se in favoarea fiicei legitime si care s-a intemeiat
pe un text de pravila.
Aceste prime pravile au repr o importanta cu totul aparte in
evolutia dreptului roman,pt ca au introdus principiul raspunderii
individuale in favoarea acelei solidaritati reglementate de
dreptul nescris. In plus,aceleasi pravile au asigurat o
reglementare juridica unitara in toate cele trei tari
romanesti,caci pravilele aveau un continut asemanator,la care
se adauga si faptul ca ele au fost preluate de legiuirile de mai
tarziu.
Procesul de legiferare in scris continua,astfel ca in sec XVII
apar si alte pravile in lb romana cum ar fi in Moldova,unde
apare la 1632 Pravila aleasa ,intocmita de logofatul
Dragos Eustratie si care cuprindea dispozitii de drept
canonic. Sau in Tara Romaneasca Pravila de la Govora
1640 (pravila cea mica) pt a o deosebi de pravila laica a
lui Matei Basarab aparuta mai tarziu,care era numita
9

Pravila cea mare. Aceasta pravila a fost tiparita la

tipografia manastirii Govora de catre egumenul Meletie
Macedoneanul,avand ca autor pe Mihail Moxalie/M. Moxa,
si care cuprinde dispozitii de drept canonic si laic.

10