LUCRARE DE LICENTA

PREVALENTA BPOC
IN RANDUL POPULATIEI ADULTE
INTRODUCERE
Bronhopneumopatia Cronica Obstructiva (BPCO) reprezinta o cauza majora de morbiditate cronica si de mortalitate in
intreaga lume. BPCO este in prezent cea de-a patra cauza de deces in intreaga lume si se preconizeaza pentru urmatoarele
decenii cresteri ale prevalentei si mortalitatii date de aceasta boala. Pentru oprirea acestei tendinte sunt necesare eforturi
conjugate la nivel international.
BPOC afecteaza capacitatea de a respira si ucide, anual, peste trei milioane de persoane, conform Organizatiei Mondiale a
Sanatatii (OMS)
Initiativa Globala privind Bronhopneumopatia Cronica Obstructiva (the Global Inititative for Chronic Obstructive Lung Disease
GOLD) este elaborata in colaborare cu Institutul National al Inimii, Plamanului si Sangelui din Statele Unite (National Heart,
Lung and Blood Institute NHLBI) si cu Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Obiectivele sale constau in constientizarea
problemei reprezentate de BPCO si scaderea morbiditatii si mortalitatii determinate de aceasta boala. Programul GOLD
urmareste imbunatatirea actiunilor de prevenire si tratament al BPCO printr-un efort convergent la nivel global al persoanelor
implicate in toate domeniile legate de sanatate si in politicile de sanatate, precum si incurajarea unui interes renascut pentru
cercetarea acestei maladii cu prevalenta foarte mare.
Raportul GOLD, Strategia Globala pentru Diagnosticul, Tratamentul si Prevenirea BPCO, reprezinta un plan de management
al BPCO cu patru componente: (1) Evaluarea si monitorizarea bolii; (2) Reducerea factorilor de risc; (3) Tratamentul BPCO
stabile; (4) Tratamentul exacerbarilor. Raportul se bazeaza pe cele mai acceptate conceptii actuale asupra patogenezei
BPCO si pe datele disponibile despre cele mai adecvate strategii de tratament si prevenire. Raportul a fost elaborat de catre
persoane cu experienta in cercetarea BPCO si in ingrijirea pacientilor, si revizuit in amanuntime de mai multi experti si
societati stiintifice. Anterior inaintarii lui spre publicare, lucrarea a fost revizuita de catre NHLBI si OMS.
In tara noastra potrivit unui studiu de prevalenta a bolilor respiratorii cronice realizat de Societatea Romana de Pneumologie
si Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate, peste 600.000 de romani sufera de bronhopneumopatia obstructiva cronica
(BPOC).
'Un adult de peste 40 de ani din 10 sufera de BPOC, ceea ce inseamna ca 600.000-800.000 de romani sufera de
aceasta boala, insa doar 25% dintre acestia sunt diagnosticati'
In Romania, peste 80% dintre adulti fumeaza, potrivit studiului de prevalenta a bolilor respiratorii cronice, prezentat de
Societatea Romana de Pneumologie.
Studiul mai arata ca 13% dintre romani sufera de bronsita cronica, 5,2% - de rinita alergica, in timp ce bolile obstructive
cronice au o incidenta de 35%. Aparitia acestora este favorizata de fumat, atat de cel pasiv, cat si de cel activ.

CAPITOLUL I
NOTIUNI DE ANATOMIA SI
FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
1.1. NOTIUNI DE ANATOMIE
APARATUL RESPIRATOR. Este alcatuit din doua parti distincte:
a) Caile respiratorii extrapulmonare, alcatuite din:

- cai respiratorii superioare:

-cai nazale;

- faringe:

inferioare:

cai

respiratorii

- laringe:

- trahee:
- bronhii principale:
b) Plamanii.
a) Caile respiratorii extrapulmonare
Caile nazale. Reprezinta poarta de intrare a aerului, au forma aproximativ piramidala, cu baza mare in jos, iar cele doua
cavitati sunt despartite de o portiune membranoasa, numita sept.

Cavitatile sunt captusite cu o mucoasa ce secreta mucus, cu rolul de a retine impuritatile. Mucoasa
nazala are la baza un tesut de natura conjunctiva, foarte puternic vascularizat, asigurand incalzirea
aerului pe cavitatile nazale.
Peretii proeminenti ai cailor nazale se numesc cornete nazale, iar spatiile se numesc meaturi. Meaturile maresc suprafata
mucoasei nazale si micsoreaza viteza de deplasare a aerului in timpul inspiratiei.
In partea posterioara, cavitatile nazale comunica cu faringele prin orificiul naso-faringean sau coane. Aceste orificii pot fi
inchise prin ridicarea valului palatin luetei inchidere ce are loc in timpul deglutitiei.

Faringele. Este un segment sub forma de palnie, cu orificiul mic in partea inferioara si comunica cu laringele si esofagul. Are
in componenta sa musculatura striata, avand rol de a separa cele doua cai: calea digestiva si cea respiratorie.
Laringele. Este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul in plamani si in fonatie. Este format din mai multe
cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilagiul tiroid, orientat anterior, iar pe mijloc exista o parte mai proeminenta, marul lui
Adam, fiind asezata glanda tiroida.
Deschiderea orificiului laringian se numeste glota, iar inchiderea orificiului laringian se face cu un capacel numit epiglota.
In interior sunt corzile vocale care au musculatura striata si produc sunete.
Traheea. Este segmentul aparatului respirator, care continua laringele, fiind asezata inaintea esofagului. Este formata
aproximativ din 18-20 de inele cartilaginoase, avand partea posterioara subtire si elastica.
Traheea este captusita pe tot traiectul ei cu o mucoasa care prezinta o bordura de cili vibratili, ce scot impuritatile, evitand
blocarea reflex tusea. Traheea se bifurca in doua bronhii formate din inele cartilaginoase. Fiecare bronhie patrunde in
plaman.
Bronhii principale. Bifurcarea traheei da nastere celor doua bronhii principale: dreapta si stanga. Fiecare bronhie principala
patrunde in plamanul respectiv prin hilul pulmonar.
Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar.

Pediculul pulmonar cuprinde formatiuni care intra si ies din plaman:

-

bronhia principala;

artera pulmonara;

venele pulmonare;

vasele si nervii pulmonari.

Bronhiile principale sunt formate fiecare din 9-12 inele cartilaginoase. Bronhiile principale
constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronsic. Dupa patrunderea in plaman, ele se
ramifica, formand segmentul intrapulmonar al arborelui bronsic.

b)Plamanii.
Reprezinta organele in care se realizeaza schimbul de gaze, O 2 si CO2. Sunt in numar de doi, drept si stang, fiind asezati in
cavitatea toracica de o parte si de alta a medianului.
Culoarea plamanilor variaza cu varsta si cu substantele care sunt inhalate:
-

la fumatori si la cei care lucreaza in medii cu pulberi, au o culoare cenusie-negricioasa;

la copii, culoarea plamanilor este roz.

Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.
Configuratia externa.

Plamanul drept este format din 3 lobi: superior, mijlociu si inferior.

Plamanul stang este format din 2 lobi: superior si inferior.
Lobii sunt delimitati de niste santuri adanci scizuri in care patrunde pleura viscerala.
Fiecarui plaman i se descriu:
-

2 fete: costala, in raport direct cu peretele toracic; mediastinala, la nivelul caruia se afla hilul pulmonar;

3 margini: anterioara, posterioara si inferioara;

o baza sau fata diafragmatica, in raport cu diafragmul si prin el cu lobul hepatic drept in dreapta si fundul stomacului in
stanga;
-

varful, care are forma rotunjita; vine in raport cu coastele unu si doi, si corespunde regiunii de la baza gatului.

Structura plamanului. Plamanii sunt alcatuiti dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea bronhiei principale arbore
bronsic si un sistem de saci, in care se termina arborele bronsic lobuli pulmonari.
Arborele bronsic reprezinta totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale: bronhie principala bronhii lobare
(3 pentru plamanul drept si 2 pentru cel stang) bronhii segmentare (cate 10 pentru fiecare plaman cate una pentru
fiecare segment pulmonar) bronhii interlobulare bronhiole terminale bronhiole respiratorii canale alveolare.
Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica, regulata. Pe masura ce bronhiile se ramifica, fibrele musculare netede devin din
ce in ce mai numeroase, astfel incat bronhiolele respiratorii si terminale, sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar prezinta un
strat muscular foarte dezvoltat, care intervine activ in modificarea lumenului bronhiolelor si astfel in reglarea circulatiei aerului
in caile pulmonare.
Arborele bronsic poate prezenta dilatatii patologice sub forma de saci, in care se strang secretii, puroi bronsiectazii.
Lobulul pulmonar continua ultimele ramificatii ale arborelui bronsic.
Lobulul pulmonar reprezinta unitatea morfologica si functionala a plamanului, la nivelul caruia se face schimbul de gaze.
Lobulul pulmonar este constituit din: bronhiola respiratorie canale alveolare alveole pulmonare, impreuna cu vase de
sange, limfatice, fibre motorii nervoase si senzitive.
Alveola pulmonara - peretele alveolar este format dintr-un epiteliu, sub care se gaseste o bogata retea capilara, care provine
din ramificatiile arterei pulmonare (ce aduc sange venos din ventriculul drept).
Epiteliul alveolar formeaza cu epiteliul capilarelor alveolare o structura functionala comuna - membrana alveolocapilara. La
nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune, intre aerul din alveole, a carui compozitie este mentinuta
constanta prin ventilatia pulmonara si sange.
Suprafata epiteliului alveolar este acoperita cu o lama fina de lichid surfactant. Distrugerea peretilor alveolari
reprezinta emfizemul.
Mai multi lobuli se grupeaza in unitati morfologice si functionale mai mari segmente pulmonare.

Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata prin teritoriu anatomic cu
limite precise, cu pedicul bronho-vascular propriu si aspecte patologice speciale.
Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume, fiecare plaman avand cate 10 segmente.
Segmentele se grupeaza la randul lor, formand lobii pulmonari.
Vascularizatia plamanului.

La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine:

a)

functionala;

b)

nutritiva.

a)
Circulatia functionala este asigurata de artera pulmonara care ia nastere din ventriculul drept si se capilarizeaza la
nivelul alveolelor pulmonare. Circulatia functionala de intoarcere este asigurata de venele pulmonare, care se varsa in atriul
stang. Se incheie astfel, circulatia mica, in care artera pulmonara continand sange neoxigenat, cu CO2; se incarca cu O2 si
se intoarce prin venele pulmonare care contin sange oxigenat, rosu, la atriul stang.
b)
Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si aduce plamanului sange incarcat cu substante nutritive si oxigen.
Este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice; ele iriga arborele bronsic . O parte din sange se intoarce in
venele bronsice, care se varsa in venele azygos si acestea in vena cava superioara si atriul drept; o alta parte din sange se
intoarce prin venele pulmonare in atriul stang.

Circulatia limfatica este tributara ganglionilor hilari si ganglionilor traheobronsici. De aici se varsa in
final, in canalul toracic.
Inervatia plamanului
Inervatia plamanilor este:
a) motorie, asigurata de simpatic (fibre opstganglionare) si parasimpatic (nervul vag).
simpaticul are actiune:
- bronhodilatatoare si vasodilatatoare;
- relaxeaza musculatura bronsica;
parasimpaticul are actiune:
- bronhoconstrictorie;
- vasoconstrictorie;
- hipersecretie de mucus.
b) senzitiva, anexata simpaticului si parasimpaticului; cele mai multe fibre senzitive sunt in legatura cu nervul vag.
Capacitatea plamanului: volumul de aer pe care il contine este de 4500-5000 cm3.
Pleura. Plamanii sunt inveliti de o foita seroasa numita pleura. Ea are rolul de a usura miscarile plamanilor prin alunecare.
Fiecare plaman este invelit de o pleura. Pleura, la randul ei, este formata din doua foite, una in continuarea celeilalte: pleura
viscerala care acopera plamanul si pleura parietala care acopera peretii cavitatii toracice.
Intre cele doua pleure, exista o cavitate inchisa - cavitatea pleurala, care in mod normal este virtuala si care contine o
cantitate infima de lichid, care favorizeaza alunecarea.
In conditiile patologice, cavitatea pleurala poate deveni reala, putand fi umpluta cu:
-

puroi (pleurezie);

sange (hemotorax);

aer (pneumotorax).

Cand cantitatea de lichid sau aer este mare, plamanul respectiv apare turtit spre hil (colabat) si functia
sa respiratorie este nula.
Mediastinul. Toracele este impartit, din punct de vedere topografic:
-

intr-o regiune mediana - mediastin;

2 regiuni laterale pleuro-pulmonare.

Mediastinul reprezinta regiunea mediana care desparte cele doua regiuni pleuro-pulmonare.
El corespunde:
-

in sens antero-posterior spatiului dintre stern si coloana vertebrala;

in sens supero-inferior, orificiului superior al toracelui si diafragmului.

Mediastinul contine organe apartinand aparatului respirator, cardio-vascular si digestiv, dar trebuie
privit ca o unitate, datorita relatiilor stranse intre aceste organe prevenind simptomatologia comuna a
acestora in cursul unor boli.
Regiunile pleuro-pulmonare sunt dispuse de o parte si de alta a mediastinului si contin plamanul si pleura respectiva.
1.2. NOTIUNI DE FIZIOLOGIE
Respiratia reprezinta un proces vital in care au loc aportul de O 2 la tesuturi si eliminarea CO2 ca rezultat al metabolismului,
fiind una dintre functiile vegetative si de nutritie.
Respiratia cuprinde urmatoarele etape:
1)

Etapa pulmonara cand aerul patrunde prin caile respiratorii in alveolele pulmonare;

2)

Etapa sanguina reprezentata de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare si sangele din capilarele sanguine;

3)

Etapa circulatorie cand are loc transportul de O2 la tesuturi si CO2 la alveole;

4)
Etapa tisulara, cand se face schimbul de gaz la nivelul tesuturilor se primeste O 2 si se elibereaza CO2 in sistemul
venos.
Procesul de respiratie este continuu. Oprirea lui duce in scurt timp la moartea celulelor, deoarece organismul nu dispune de
rezerve de O2, iar acumularea CO2 este toxica pentru celule.

Ventilatia pulmonara
Aerul atmosferic este introdus in plamani prin procesul de ventilatie pulmonara, prin care se mentine
constanta compozitia aerului alveolar.
a) Mecanica respiratiei. Schimburile gazoase la nivelul plamanului se realizeaza datorita succesiunii ritmice a doua
procese: inspiratia si expiratia.
1. Inspiratia reprezinta un proces activ, realizat prin efort muscular, cand aerul patrunde in plamani incarcat cu O2.
Principalii muschi inspiratori sunt:
-

muschii intercostali;

muschii supracostali;

diafragma.

Prin actiunea acestor muschi, cusca toracica isi mareste volumul. Prin marirea volumului pulmonar, presiunea aerului scade
in plamani, fata de cea atmosferica.
In timpul inspirului fortat intervin si muschii inspiratori accesori (sternocleidomastoidian, pectoralul mare, dintatul mare si
trapezul)
2. Expiratia reprezinta un proces pasiv, prin care se elimina aerul din plamani, incarcat cu CO 2. In timpul expiratiei, cutia
toracica revine pasiv la dimensiunile avute anterior.
Tipuri de respiratie:
Tip costal superior intalnit la femeie, cand cutia toracica se dilata antero-posterior;
Tip costal inferior intalnit la barbat, cand cutia toracica se dilata transversal;
Tip abdominal intalnit la copii si batrani, cand dilatarea este mai mult verticala.
Cele doua faze ale respiratiei pulmonare se succed ritmic, fara pauza, cu o frecventa de
14-16 / minut la barbat si 18/minut la femeie. Frecveta respiratiei creste in functie de nevoia de O2 si de prezenta CO2.
In timpul efortului fizic sau in caz de obstacol pe caile aeriene, expiratia poate deveni activa prin inervatia muschilor
expiratori. Contractia lor comprima viscerele abdominale, care deplaseaza diafragmul spre cutia toracica si apropie

rebordurile costale, reducand volumul toracelui.

In inspiratie, prin cresterea volumului pulmonar, alveolele se destind si volumul lor creste. Ca urmare, presiunea aerului in
regiunea alveolara scade. Se creeaza astfel o diferenta de presiune intre aerul atmosferic (unde presiunea ramane
neschimbata) si presiunea intrapulmonara (care scade). In felul acesta aerul patrunde prin caile respiratorii pana la alveole ,
pe baza fortei fizice.
In expiratie, prin retractia plamanului si revenirea la forma initiala a cutiei toracice, se intalnesc doua faze :
-

prima, in care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticitatii cartilajelor si ligamentelor ei;

a doua, in care plamanul elastic, in tendinta de a se retracta spre hil, exercita o presiune de aspiratie asupra cutiei
toracice.
Ciclul respirator(1 inspiratie +1 expiratie) are o durata de 3 secunde, ceea ce revine la 20 miscari respiratorii/
minut(normal aproximativ 12-20) = frecventa respiratorie.
In efort fizic, frecventa respiratorie poate ajunge la 40-60/minut, de asemenea in conditii patologice: febra, hipertiroidism,
hipercapnie,hipoxie(tahipnee).
b) Volumele respiratorii. In timpul celor doua miscari in plamani sunt vehiculate o serie de volume respiratorii:
-

la o inspiratie normala este introdus un volum de 500 cm3 de aer (volum inspirator curent) V.I.C.;

Dar, nu tot acest volum de aer participa la schimburile respiratorii care se fac la nivelul alveolelor , deoarece o parte din aerul
inspirat ramane in caile respiratorii. Spatiul ocupat de acest volum de aer, constituie spatiul mort anatomic si are valori de
aproximativ 150 cmc.
Se mai utilizeaza notiunea de spatiu mort functional care defineste volumul de aer, care nu participa efectiv la
schimburile pulmonare.

In conditii normale, spatiul mort anatomic coincide cu cel functional, dar in anumite conditii patologice se produc decalaje
intre aceste volume.
-

la o inspiratie fortata este introdus inca 1500 cm3 de aer (volum inspirator de rezerva) V.I.R.;

la o expiratie fortata este expulzat 1500 cm3 de aer (volum expirator de rezerva) V.E.R.;

Capacitatea vitala
VIC+VIR +VER = capacitatea vitala (CV) se determina prin efectuarea unei expiratii fortate dupa o inspiratie maxima.

la barbat este mai mare (4,8 l) ;

la femei este mai mica (3,2 l).

Capacitatea vitala pulmonara valoarea fiziologica este de aproximativ 3600-4000 ml.

CV creste in timpul efortului fizic si scade in timpul sedentarismului. Ea depinde de suprafata corporala, de varsta, de
antrenament la efort.
Volumele si capacitatile pulmonare sunt importante pentru stabilirea diagnosticului si prognosticului diferitelor boli pulmonare,
totusi ele nu dau indicatii directe despre functia ventilatorie.

C.V. este o cifra aproximativa si difera de la un individ la altul, fiind influentata de efortul
fizic.Masurarea acesteia se face cu un aparat numit spirometru.
Transportul gazelor
Este realizat de sange.
a)
Transportul O2. O cantitate mica de O2 este dizolvata in plasma sanguina, iar cea mai mare parte este transportata
prin formarea unui compus instabil cu hemoglobina din sange
Hb + O2
tesuturi

Oxihemoglobina
plaman

Se formeaza cand sangele este la plamani, ajunge la tesuturi si are loc descompunerea oxihemoglobinei.
b) Transportul CO2 (se formeaza in urma arderilor celulare)
1. dizolvare in plasma (cantitate mica);
2. formarea unui compus cu hemoglobina

Hb + CO2 Carbohemoglobina
Plaman

tesuturi

3. prin formarea unor saruri acid (carbonat acid de sodiu si potasiu).

Cu unele gaze, hemoglobina formeaza compusi stabili care blocheaza Hb
a) CO (monoxidul de carbon) se formeaza acolo unde se produc arderi incomplete;
b) oxigenul in stare atomica, care poate fi eliberat de substante puternic oxidante.

Respiratia tisulara
In cadrul respiratiei tisulare are loc arderea substantelor cu eliberarea energie prin ardere de glucoza.
enzime
C6H12O6 + 6O2

6H2O + 6CO2I + E

respiratorii

E = 675 Kcal
Organismul transforma energia chimica in alte forme de energie:
-

energie de contractie musculara;

energie calorica;

energie electrica.

Schimbul alveolar de gaze

Aerul atmosferic ajuns in plamani prin ventilatie este condus in alveole, unde are loc schimbul de gaze intre aerul alveolar si
sange, la nivelul membranei alveolo-capilare. Acest schimb se face prin difuziune, in functie de presiunea partiala a gazelor
respiratorii O2 si CO2 de o parte si de alta a membranei alveolo-capilare.
Ventilatia pulmonara normala sau normoventilatia se realizeaza la concentratii alveolare ale :
-

CO2 de 5-6%

O2 de 14%

mentinute la o frecventa respiratorie normala, de repaus(12-20/min.)

Hiperventilatia : cand CO2 scade si O2 creste. Procesul este complexat reflex prin apnee
si bradipnee.
Hipoventilatia: cand CO2 creste si O2 scade, compensate reflex prin polipnee.
Presiunea partiala a unui gaz in amestec (legea lui Dalton) este proportionala cu
concentratia gazului in amestec si este egala cu presiunea pe care ar exercita-o asupra peretilor recipientului , un gaz, daca
acesta ar ocupa singur recipientul.
In aerul alveolar, presiunea partiala este : pentru- O2=100 mmHg

-CO2=40 mmHg
In sangele venos, presiunea partiala este : pentru O2 = 37-40 mmHg
-CO2 = 46 mmHg
Datorita diferentei de presiune, CO2 trece din sangele venos in aerul alveolar, iar O2 trece din aerul alveolar in sangele
venos. Schimbul de gaze se face cu viteza foarte mare.
Daca membrana alveolara este ingrosata (edem pulmonar, emfizem) schimbul de gaze este alterat , mai ales in ce
priveste CO2 si se instaleaza hipoxemia.
Reglarea respiratiei
Procesele metabolice avand o intensitate variabila in functie de activitatea organismului, consumul de O 2 si producerea de
CO2 vor fi, de asemenea, diferite. Adaptarea ventilatiei pulmonare la necesitatile variabile ale organismului se realizeaza
permanent, gratie unor mecanisme extreme de fine, care regleaza ventilatiile prin modificarea atat a frecventei, cat si
amplitudinii respiratiilor.
Reglarea nervoasa : o respiratie se realizeaza prin interventia centrilor respiratori. Acestia asigura o reglare automata a
respiratiei. Exista centrii respiratori primari, situati in bulb , si centrii respiratori accesorii, localizati la nivelul puntii. Activitatea
centrilor nervosi bulbopontini este modificata atat in intensitate, cat si in frecventa, sub influente nervoase si umorale.
Influentele nervoase pot fi de doua feluri :
-

directe, de centrii nervosi encefalici ( din hipotalamus si scoarta cerebrala) sau de alti centrii vecini;

reflexe, de la receptorii raspanditi in organism.

Influentele nervoase direct corticale permit controlul voluntar, in anumite limite, al miscarilor ventilatorii. Ele explica
modificarile respiratorii in stari emotionale, precum si reflexele conditionate respiratiei.
Sub influenta scoartei cerebrale are loc reglarea comportamentala a respiratiei.
Respiratia poate fi oprita voluntar(apnee) pentru cateva zeci de secunde sau 3-4 minute la cei antrenati. Actul ventilator
se adapteaza unor activitati psiho-sociale (vorbitul, cantatul vocal sau la instrumente muzicale de suflat) sau psiho-fizice
(eforturi profesionale). Expiratia poate fi accelerata (polipnee) sau incetinita (bradipnee)voluntar.
Reglarea umorala a respiratiei se datoreaza influentelor exercitate asupra centrilor respiratori de catre o serie de
substante. Rolul cel mai important in aceasta reglare il joaca CO2 si O2 si variatiile de pH ale sangelui si ale LCR.
Rolul CO2 este esential si de aceea a fost denumita aceasta substanta hormonul respirator . El actioneaza direct
asupra centrilor respiratori. Cresterea presiunii de CO2 in sangele arterial cu numai 0,5 mmHg este urmata de dublarea
debitului ventilator pulmonar. Scaderea presiunii CO2 determina rarirea respiratiei si chiar oprirea ei.
Rolul O2 este de asemenea important. Scaderea O2 din sangele arterial exercita chemoreceptorii vasculari si determina
intensificarea respiratiei.

Bronhopneumonia cronica obstructiva

DEFINITIE

BPCO este o stare maladiva caracterizata printr-un sindrom obstructiv care nu este in
intregime reversibil. Aceasta obstructie este de obicei progresiva si se asociaza cu reactii
inflamatorii aberante ale plamanilor la particule sau gaze nocive.
Diagnosticul de BPCO trebuie luat in considerare la orice pacient care acuza tuse, expectoratie sau dispnee si/sau
antecedente de expunere la factori de risc pentru boala. Diagnosticul este confirmat prin spirometrie. Prezenta unei valori
postbronhodilatatoare a VEMS de < 80% din valoarea prezisa, in combinatie cu un raport VEMS/CV < 70% confirma
prezenta unei obstructii care nu este in totalitate reversibila. Daca spirometria nu este disponibila, diagnosticul de BPCO
trebuie facut cu ajutorul tuturor mijloacelor disponibile. Simptomele si semnele clinice, cum ar fi o dispnee anormala si
cresterea duratei expirului fortat pot fi utile in diagnostic. O scadere a fluxului maxim este compatibila cu BPCO, dar are o
specificitate redusa, dat fiind ca poate fi cauzata si de alte afectiuni pulmonare, precum si de aptitudini fizice scazute. In
vederea imbunatatirii diagnosticului BPCO, va trebui depus orice efort pentru obtinerea accesului la spirometria
standardizata. Tusea cronica si expectoratia preced adesea cu multi ani sindromul obstructiv, cu toate ca nu toate
persoanele cu tuse productive vor dezvolta BPOC.
CLASIFICAREA SEVERITATII
Se recomanda o clasificare simpla, in patru stadii (Tabelul 1). Tratamentul BPCO este dictat in mare parte de aparitia
simptomelor, existand o corespondenta imperfecta intre prezenta acestora si sindromul obstructiv. De aceea, stadializarea
reprezinta o abordare pragmatica, care tinde sa fie introdusa in practica si o indicatie foarte generala privind modul de
abordare a bolii. Toate valorile VEMS se refera la VEMS postbronhodilatator.
Stadiul 0: Cu risc se caracterizeaza prin tuse cronica si expectoratie. Functiile plamanului masurate prin spirometrie sunt
normale.
Stadiul I: BPCO usoara se caracterizeaza printr-un grad mic de obstructie (VEMS/CV <70%, dar cu VEMS 80% din
valoarea prezisa); de obicei - dar nu intotdeauna se asociaza cu tuse cronica si expectoratie. In acest stadiu, subiectul
poate chiar sa nu constientizeze ca functia sa pulmonara este deteriorata.
Stadiul II: BPCO moderata caracterizata prin agravarea obstructiei (VEMS cuprins intre 30 si 80% din valoarea prezisa) si,
de regula, evolutia simptomelor, cu dispnee care apare in mod tipic la efort. Acesta este stadiul in care pacientii ajung de
obicei in atentia medicului din cauza dispneei sau a exacerbarii bolii. Impartirea in substadiile IIA si IIB se bazeaza pe faptul
ca inrauattirea bolii se constata in special la pacientii cu un VEMS sub 50% din valoarea prezisa
Prezenta agravarilor repetate are impact asupra calitatii vietii pacientilor si necesita o abordare adecvata.
Stadiul III: BPCO severa sindrom obstructiv sever (VEMS <30% din valoarea prezisa) sau prezenta insuficientei respiratorii
sau a manifestarilor clinice de insuficienta cardiaca dreapta. Pacientii pot prezenta BPCO severa (stadiul III) chiar daca
VEMS este >30% din valoarea prezisa, oricand sunt prezente aceste complicatii. In acest stadiu, calitatea vietii este sever
afectata, iar exacerbarile bolii au potential letal.
Obstructia greu reversibila asociata cu bronsiectazia, fibroza chistica, tuberculoza sau astmul bronsic nu este inclusa,
exceptand cazurile in care aceste stari patologice se suprapun peste BPCO. In multe tari in curs de dezvoltare, sunt
frecvente atat tuberculoza pulmonara, cat si BPCO. De aceea, la toti subiectii cu simptome de BPCO trebuie luat in
considerare un posibil diagnostic de tuberculoza, mai ales in zonele in care este cunoscuta prevalenta acestei boli. In tarile in
care prevalenta tuberculozei este mult diminuata, posibilitatea acestui diagnostic este uneori neglijata.