Sunteți pe pagina 1din 10

Creta a reprezentat locul de batin al celei mai timpurii civilizaii europene, civilizaia

minoic. Membrii acesteia au construit pan n anul 2000 .Hr. palate i aezri cu
drumuri pavate. Palatul din Cnossos, construit n 1500 .Hr., era alctuit din peste 1000
de camere, situate la etaje diferite, beneficiind de alimentare cu ap prin apeducte, de
sisteme sanitare i de canalizare. Trstura specific a arhitecturii minoice consta n
forma coloanelor, mai nguste la baz i cu diametrul tot mai mare ctre vrf.
Trunchiurile de chiparos folosite pentru coloane erau nfipte n pmnt invers, pentru a
preveni nmugurirea. Aceast estetic s-a pstrat pn i atunci cnd minoicii au trecut la
folosirea coloanelor de piatr. Palatul cretan nu are aspect de fortrea precum cel
mesopotamian, deoarece primejdia invaziilor exterioare era mai mic. Din acest motiv,
accentul nu cade pe zidurile de fortificaie, ci pe deschiderea ctre peisaj i pe confort.
Micene
Popor de rzboinici, micenienii aveau palatele fortificate, nconjurate de ziduri groase
din blocuri de piatr nefasonat (ziduri ciclopice) i prevzute cu turnuri de aprare. n
interior aveau o camer central, numit megaron, care era o sal de mari dimensiuni.
Megaronul va fi preluat de greci n construcia templelor.
Exemple: palatele de la Micene i Tirint.
Mormintele miceniene sunt de form circular i acoperite cu o cupol. Cele ale famililor
bogate puteau avea un diametru i de peste 10 m. Exemplu: mormintele regale de la
Micene (mormntul lui Atreu).

Troia
Ca i n cazul cetii din Peloponez, aezrile din Troia sunt dominate de construciile de
tip megaron. Ca material de construcie se utiliza piatra, crmida crud sau lemn. n
cadrul aezrii Troia II a fost identificat i o colonad, prima cunoscut n arhitectura
greac.

Grecia antic
Templele i teatrele greceti reprezentau cldiri mree ale Greciei antice. Templele erau
construite pe piloni, fiind alctuite din structuri rectangulare nchise, cu acoperiuri joase,
ce se sprijineau pe coloane. Teatrele erau prevzute cu locuri pentru ezut (gradene),
amplasate circular i pe niveluri diferite (trepte). Arhitectura greceasc a motenit
numeroase elemente din culturi i timpuri diferite. Coloana doric a aprut pentru prima
dat pe teritoriul Greciei antice mbinnd capitelul micenian cu o coloana vertical de
form conic, n stilul arhitectural al egiptenilor, cu care grecii au avut legturi strnse

nc din sec. VII .Hr. Coloana doric a fost apoi nlocuit cu coloana ionic, originar
din Asia Mic. Prima coloan corintic se afl n templul lui Apollo Epicurius din
Bassae. Ea pornete de la stilul ionic, ns reprezint un capitel floral elaborat. Acest stil
a devenit popular odat cu dezvoltarea civilizaiei romane.
Arhitectura Greciei antice ilustreaz interesul grecilor pentru organizarea oraelor-state,
realizarea de construcii funcionale pentru necesitile lor materiale i spirituale i
stabilirea unor principii estetice.

Pentru a obine perfeciunea construciilor, grecii au inventat ordinele de arhitectur:

doric, elaborat n perioada arhaic, se caracterizeaz prin robustee, forme


puternice i decoraii sobre.
ionic, elaborat n aceeai perioad, este mai bogat decorat i are proporii mai
zvelte i elegante.
corintic, aprut mai trziu, la sfritul perioadei clasice, este asemntor cu
ionicul, dar are capitelul mai bogat decorat.

Edificiile construite de greci au constituit adevrate modele pentru arhitectura roman.


Printre forme constructive amintim:

agora (piaa public): centrul spiritual, juridic, politic i comercial al comunitii,


templul: lcauri de cult nchinate zeilor,

teatrul: loc public destinat desfurrii spectacolelor,

stadionul: loc public destinat ntrecerilor sportive i olimpiadelor,

palestr: construcie mai mic, acoperit, pentru ntrecerile de gimnastic sau


luptelor corp la corp,

monument comemorativ: construit n cinstea unor evenimente importante sau unor


eroi,

mausoleu,

bibliotec,

muzeu,

pinacotec.

Acropole (gr:"oraul de sus")

Apogeul arhitecturii monumentale greceti a fost atins prin realizarea templelor de pe


Acropola Atenei, devenite ulterior tezaur al ntregii umaniti.
Arhitectura greac clasic se regsete n numeroasele temple care s-au pstrat n
coloniile greceti din sudul Italiei i din Sicilia.
Printre construciile monumentale ale Greciei antice menionm: Farul din Alexandria,
Acropola din Atena, Partenonul, Templul Atenei Nike, Erechteionul.

Stilul elenistic
Dup nfrngerea suferit de atenieni n rzboiul peleponesiac cu Sparta, Grecia a
cunoscut un haos politic i economic. Redresarea a nceput abia n perioada lui
Alexandru cel Mare, odat cu dezvoltarea civilizaiei elenistice. Noul imperiu a nlesnit
rspndirea stilului arhitectonic grecesc i nflorirea economica, favoriznd dezvoltarea
unei arhitecturi impresionante. Scrile grandioase au devenit un motiv destul de popular,
iar fostele locuine modeste ale grecilor s-au transformat n construcii somptuoase,
coloanele fiind mpodobite cu statui reprezentnd oameni nstrii. n acest context au
existat voci care au considerat transformrile ca fiind decadente, o ntruchipare a
exceselor imperiului i a abandonrii simplitii.

Arhitectura, in mod special templele, nu era rezultatul muncii unui singur


artist, ci a celei de echipa, artistii insisi fiind specializati in mai multe domenii
si tehnici.
Tipul de monument religios caracteristic este templul, care apare catre
sfarsitul secolului VIII i.Hr. La inceput era din lemn, apoi din piatra si a
preluat tipul comun in lumea egeeana. Consta dintr-o incapere rectangulara,
cu o singura usa pe latura mica, flancata de pilastri (coloane) care sustineau
acoperisul. In fata usii se gasea un portic cu 2 stalpi sau coloane, de asemenea
4 coloane erau amplasate in partea din spate a templului. Cand templul era
inconjurat de coloane pe toate cele petru laturi ale sale se numea peripter.
Amplasarea templelor era gandita in armonie cu mediul inconjurator, pentru a
sublinia efectul de maretie. Inca din perioada clasica apare un element tipic al
templului grecesc, coloana. Aceasta era realizata din cilindri de piatra
suprapusi, prinsi unul de altul iar trunchiul coloanelor avea santuri sapate de-a
lungul lor, numite caneluri. Spatiul interior cuprindea o incapere centrala,
numita cella sau naos, care adapostea statuia zeitatii carei ii era inchinat
templul. La templele mai mari exista si o incapere in fata celei, numita

pronaos si o alta in spate, numita opistodom, in care erau adapostite obiectele


pretioase aduse ca daruri zeului. Dimensiunile obisnuite ale unui templu
arhaic sau clasic erau de circa 3060 m sau mai mari. Desi planul general se
pastra in toata lumea greaca, nu exista doua temple identice din nici o
perioada.

Acropola Atenei azi


In perioada arhaica se contureaza doua stiluri diferite, prin anumite elemente
arhitectonice, cum ar fi coloana sau partea din fata sus a intrarii in templu,
numit antablament, stiluri ce vor continua in epoca clasica. Acestea au fost
stilul sau ordinul doric si ionic, la care se adauga in perioada elenistica cel
corintic. Ordinul doric era mai sever si mai greoi, coloana dorica este masiva,
cu trunchiul usor tronconic, cu capitelul (partea de deasupra coloanei, care
sustine antablamentul) format din 2 elemente, echina si abaca. Ordinul ionic
are coloana mai zvelta, mai usoara si mai subtire, dand impresia de mai multa
gratie si armonie. Capitelul are forma de coarne de berbec sau de melc.
Ordinul corintic, de mai tarziu, are coloana cu un capitel ornat cu frunze de
acant, este in general mai bogat decorat.
Din epocile arhaica si clasica se pastreaza pana astazi temple precum cel al lui
Zeus din Olimpia, templele Herei si al lui Poseidon din Paestum, templul
Olimpeion din Agrigento, al Atenei din Siracuza, Olimpeionul din Selinunte
etc.
Etalonul pentru geniul creator grec in arhitectura ramane insa ansamblul
arhitectonic de pe Acropola Atenei, refacut in timpul lui Pericle. Este
constituit din patru edificii, fiecare cu trasaturi particulare si alcatuind un

ansamblu unitar. Propileele erau o intrare monumetala, realizata din marmura,


flancata de doua corpuri de cladiri cu coloane dorice. Prin porticul central se
deschideau 5 porti ce duceau spre incinta sacra. Templul zeitei Atena Nike
(Atena victorioasa) este un templu de stil ionic, de mai mici dimensiuni,
ridicat pe locul unui vechi altar inchinat zeitei, impodobit cu basorelifuri
reprezentand figuri de zei si scene din bataliile impotriva persilor.
Parthenonul, templul Atenei fecioara era de fapt marele templu de expresie
clasica, cu coloane dorice in exterior si coloane ionice in interior. In naos
fusese amplasata statuia inalta de 15m a Atenei, realizata de sculptorul Fidias,
intr-o tehnica speciala care imbina lemnul cu aurul si fildesul. Statuia
originala nu s-a pastrat, doar copii romane mai tarzii, de mai mici dimensiuni
si realizate in piatra. Partea superioara a templului (frizele si frontonul) erau
bogat decorate cu basoreliefuri. Pe toate cele patru laturi, erau scene
reprezentand lupta zeilor cu gigantii, a atenienilor contra amazoanelor, a
lapitilor contra centaurilor precum si cucerirea Troiei. Cele mai importante
basoreliefuri au fost realizate de Fidias si elevii sai, astazi ele se gasesc la
British Musem din Londra. Erechteionul este un templu de dimensiuni medii,
care adapostea 9 sanctuare. Cuprinde 3 corpuri de cladiri, fiecare avand un
portic cu coloane ionice. Unul dintre porticuri are trunchiurile celor 6 coloane
in forma trupului unor femei, numite cariatide.
In epoca elenistica, statutul artistului e diferit, el nu mai e considerat un
simplu mestesugar, ci o persoana cu un important statut social si o buna
situatie materiala, datorita numeroaselor comenzi pe care le primeste.
Caracteristic acestei perioade in arhitectura este gustul pentru colosal, pentru
supradimensionarea monumentelor. Opere din aceasta perioada sunt templul
lui Apollo din Milet, templul zeitei Artemis din Efes, Altarul din Pergam,
mausoleul din Halicarnas si multe altele. Decoratia acestor monumente e mult
mai bogata decat in epoca clasica, predomina stilul corintic.

Arta greaca

Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative s-au dezvoltat in Grecia
antica intre1050 si 31 IH. Printre cele mai cunoscute monumente ale artei grecesti sunt templele
din piatra, statuile cu figuri umane si vasele pictate.

Templele

Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau cladirile cele mai
reprezentative ale arhitecturii grecesti. Construite in perioadele arhaica si clasica, elementele
unui templu grecesc erau remarcabil de simple. Ele prezentau o structura interioara in forma de
dreptunghi, cunoscuta sub denumirea de "cella", inconjurata de coloane si impodobite cu un
acoperis inaltat, in panta. Statuile de cult stateau de obicei in spatele acestei sali. Majoritatea
templelor aveau fata indreptata spre est. Templul lui Hephaistos este un exemplu de templu care
a rezistat pana in zilele noastre.
Marile realizari ale arhitecturii grecesti nu s-au datorat doar cunostintelor tehnice ci ele
au rezultat dintr-un simt deosebit al proportiilor si o constientizare acuta, vizuala; un exemplu
caracteristic era obiceiul grecesc de a-si decora coloanele astfel incat sa fie usor bombate la
mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate(curbura spre interior) data de o coloana perfect
verticala atunci cand era privita de la distanta.
Primele temple monumentale din piatra au fost construite in secolul 7 IH si exista
posibilitatea ca acestea sa fi aparut ca o replica a cladirilor din Egipt.
Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectura, stiluri care au
influentat aspectele fatadelor templelor.
Diferentele de detalii de pe coloane si ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural
din care proveneau .
Ordinul Doric este cel mai simplu si cel mai vechi ordin. Ordinele Ionic si Corintian au
adaugat o baza coloanelor si au detaliat capitelurile coloanelor. Antablamentul (spatiul de
deasupra coloanelor) difera deasemenea de la un ordin la altul.
Indiferent carui ordin apartineau fatada unui templu era alcatuita din trei parti: treptele,
coloanele si antablamentul. Fiecare din aceste parti avea la randul ei trei parti. Existau trei trepte
care conduceau la templu iar cea mai de sus purta denumirea de stylobate. Fiecare coloana era
definita prin baza un stalp si capitel. Antablamentul avea in componenta o arhitrava(grinda care
se sprijina pe coloane), o friza, ce corespundea grinzilor ce sustineau tavanul si o cornisa.

Stilul doric era cel mai simplu si mai sobru. Coloanele dorice nu aveau baza sprijininduse direct pe ultima treapta. Capitelurile dorice erau alcatuite dintr-un element numit echinus (de
forma unei pernute) si un dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea incarcarea cladirii de
deasupra.
Cel mai vechi templu doric este templul lui Hera din Olympia. Initial templele aveau 6
coloane in partea din fata si cea din spate si cate 16 pe fiecare parte. Aceasta ducea la un raport
lungime/latime de 3 la1. Arhitectii greci au considerat ca aceste proportii sunt prea mari si in

timp redus treptat acest raport pana la aproape 2 la 1. Parthenonul din Atena are de exemplu 17
coloane pe parti si cate 8 in fata si spate.

Parthenonul
Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton faceau parte din templul
atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Cele mai multe sculpturi apartin
colectiei Elgin si se gasesc in British Museum din Londra, insa Parthenonul insusi
supravietuieste ca o ruina nobila.
Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe Acropolis (citadela), in
Atena. Toate aceste temple au fost inaltate in a doua jumatate a secolului al V-lea i.Hr - culme a
perioadei clasice - pentru a inlocui cladirile distruse din timpul razboaielor medice.
Lucrariile de constructie au fost supravegheate de Phidias care a creat si colosala statuie a
Atenei, de mult pierduta, dar care pe vremuri a fost plasata in interiorul Parthenonului.
Arhitectii Parthenonului propriu-zis au fost Callicratis si Ictimus a mai proiectat inca un templu
splendid care se mai gaseste, si azi, in localitatea Basse, in Arcadia.
Pe langa Parthenon, pe Acropolis se mai afla si mai micul templu al lui Atena Nike,
Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stalpi sculptati sub forma de femei) si o mare poarta de
intrare, numita Propylea.

Stilul ionic aduce cu el coloanele ionice care erau mai inalte si mai frumoase decat cele
dorice.
Coloanele ionice nu mai stateau direct pe ultima treapta ci pe o baza iar capitelurile
coloanelor ionice aveau forma a doua spirale, element care semana cu un sul partial desfacut.
Acesta statea pe o mica banda decorata aflata in capatul stalpului. Coloanele ionice aratau
diferit privite din fata sau din spate si din lateral.
Concluzia a fost ca desi stilul ionic este mai decorativ si gratios decat cel doric, nu
prezinta robustetea acestuia.
Templul lui Hera din Samos si templul lui Artemis din Ephesus sunt exemple de temple
construite in stilul ionic.

Stilul corintian a fost cel mai sofisticat si s-a utilizat in principal pentru coloane de
interior. Coloanele corintiene aveau capiteluri inalte in forma de clopot rasturnat acoperite cu
frunze sculptate. Prima coloana corintiana se afla in templul lui Apollo Epicurius din Bassae.

Sculptura

Dintre reprezentarile artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine
reprezentata, mai ales din cauza faptului ca picturile lor nu au supravietuit peste timp. Sculptura
de mari dimensiuni si de mari ambitii - s-a dezvoltat doar tarziu, in secolul al VII-lea IH, fiind
probabil inspirata de contactele cu Egiptul. Prima perioada a sculpturii grecesti, cunoscuta ca
perioada arhaica, a durat cam pana in anul 480 IH. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui
tanar, in pozitie verticala, si fecioara imbracata, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un
zambet larg (evident o conventie fixa) pe fata care astazi ni se pare ciudat, "un zambet arhaic".
Abia in secolul al IV-lea IH au aparut nudurile feminine - adesea considerate tipice
pentru arta greceasca clasica - realizate de artisti ca Praxiteles si altii. Putin dupa aceea au
aparut alte schimbari. Dupa cum se poate observa in sculpturile Parthenonului, arta clasica, in
ciuda faptului ca era plina de realism, totusi idealiza si generaliza ocolind emanatiile adevarate,
puternice si extremele de orice fel. In secolul al IV-lea IH, sculptori ca Scapas si Lysippus au
popularizat o portretistica cu adevarat individualizata, plina de intensitate emotionala.
Intr-un timp surprinzator de scurt, aceste personaje au devenit realiste si veridice,
incetand sa devina obiecte, ca un stalp pilon, cu intentia de a fi admirate doar din fata. Redarea
conventionala a corpului - kouros - a fost inlocuita cu una mai detaliata si de mare acuratete in
ce priveste musculatura, in timp ce imbracamintea purtata s-a sculptat cu tot mai multa
maiestrie.
Perioada clasica, care a durat cam din anul 480 IH pana in anul 323 IH, este deseori
privita ca o culme a realizarilor artistice grecesti. Inovatiile in sculptura au inceput sa apara tot
mai rapid, personajele in pozitie verticala au facut loc personajelor surprinse intr-o varietate de
pozitii naturale cum ar fi "Sulitasul"(Doriphorus) si Apollo cu bratul intins din Templul lui Zeus
din Olympia.
Inovari similare s-au produs si in sculptura basoreliefurilor (sculpturi realizate astfel incat
personajele ies dintr-un fundal dau nu sunt separate de acesta) si in ansamblurile statuare din
bronz.
Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult si sunt cunoscute azi doar
dupa nume. Printre acestea se afla si doua mari statui ale lui Zeus si Atena create de maestrul
atenian Phidias. Cea mai mare parte a lucrarilor in marmura care au supravietuit nu au fost
create pentru contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face din decorarea, de ansamblu,
a unui templu - mai ales basoreliefurile care il inconjurau si sculpturile individuale plasate in
interiorul unui fronton triunghiular la fiecare capat al cladirii.
Sculptura pictura si arhitectura au fost astfel combinate incat sa creeze temple
somptuoase si locuri pline de culoare - mult mai colorate decat ne imaginam, deoarece statuile
grecesti, care astazi par a fi o arta atat de sobra, erau de fapt pictate complet si erau echipate cu
tot felul de podoabe, ca de exemplu ochi aplicati care probabil le confereau a aparenta
stralucitoare, usor exotica.

Mausolus, un conducator grec din Asia Mica (Turcia moderna) si-a construit la o scara
colosala propria cripta, cunoscuta ca Mausoleum, dand numele lui tuturor acestor tipuri de
constructii.

Arta greceasca a olaritului

Pictura greceasca s-a pastrat pana in zilele noastre doar pe vase care erau fabricate in cantitati
imense, cu scopul de a pastra vinul si uleiul pentru uz casnic sau pentru export. Scenele de pe
vase reprezinta una din sursele principale de informare despre felul de viata grecesc. Acestea au
aparut pentru prima data (aprox. 600 IH) in stilul ilustratrii negre, prin care obiectele erau
pictate cu siluete negre pe fundalul rosu, natural, al vasului. Detaliile interne(de exemplu ochii
pe o fata complet neagra) trebuiau sa fie scobite pana la materialul rosu de baza. Cam din 530
IH pictorii au inceput sa lucreze in asa numita tehnica a luctrarii in rosu, adica tehnica opusa
celei dinainte, colorand in negru fundalul, lasand personajele in culoarea naturala a vasului si
pictand detaliile interne ale acestora. Ambele metode prezentau avantaje dar nici una nu se
asemana cu picturile realizate liber, pe fundalul alb al "lekythos", o urna eleganta, relativ rara,
care era cel mai adesea utilizata in scopuri funerare.

Mozaicul

Arta mozaicului a aparut in Grecia la sfarsitul secolului al V-lea IH. Cele mai timpurii
exemple sunt cele in care pietricele albe, negre si colorate erau fixate in mortarul folosit la
podelele caselor. Cu ajutorul pietricelelor luau nastere flori, forme geometrice, animale,
monstrii sau mituri. Cel mai frumos mozaic realizat din pietre este considerat cel de pe podelele
de la Pella, vechea capitala a Macedoniei si loc de nastere al lui Alexandru cel Mare. Acesta este
realizat astfel incat sunt subliniate luminile si umbrele, prin utilizarea unor pietre cu tonalitati
coloristice apropiate, un asemenea mozaic aducand mai mult cu o pictura .

Din anul 334 IH, cuceririle lui Alexandru cel Mare au raspandit cultura peste tot in
Orientul Apropiat, din Egipt pana in vestul Indiei. Dupa moartea lui Alexandru cel Mare in anul
323 IH imperiul acestuia s-a destramat si acest an marcheaza sfarsitul perioadei clasice si
inceputul perioadei elenistice, dominata de state mari cum ar fi Egiptul si Imperiul Seleucid,
fondat pe cel sirian.
Aceste state mari au devenit centre chiar mai importante ale artei grecesti decat cetatile statele grecesti care se aflau in declin. In orice caz, spiritul artei elene era destul de diferit fata
de cel al predecesoarei arte clasice. Multe aspecte ale realitatii, pe care clasicismul le ignorase,
au fost portretizate - uratenia, grotescul, sentimentalismul si extremele realitatii, durerea si frica.

Arta elena era, in general, ilustrativa, avand patroni care comandau lucrari imense unor artisti
care le realizau, demonstrandu-si maiestria.