Sunteți pe pagina 1din 8

Locul Tarilor Otomane in Pax Otomanica.

Dunarea, apa si gazi.


Dunarea- frontiera intre DAR-AL HARB si DAR-AL ISLAM
Intre sfarsitul secolului XIV si mijlocul secoului XVI Tara Romaneasca si Moldova
au constituit unul din obiectivele politicii otomane de expansiune
Puternice incursiuni de jaf ale acangiilor
Periodic au fost organizate mari expeditii militare sub conducerea directa a
sultanilor
In Europa secolelor XIV-XVI linia care deespartea Casa Islamului de Casa
razboiului era Dunarea
Relatand despre conflictul dintre Baiazid I si Mircea cel Batran (1386-1418),
cronicarii otomani faceau distinctie intre tara islamului, aflata in dreapta Dunarii
si tara necredinciosilor , incluand aici Tara Romaneasca.
Akingii- cel care facea expeditii
Expeditia era una, insemna sa macine teritoriu, dar din timp in timp sultanii au
facut expeditii la nordul Dunarii conduse de ei.
Toate expeditiile organizate de otomani impotriva voievozilor romani in secolele
XIV-XVI era considerate gazavat( expeditii sfinte)
In frunte cu cele conduse de insisi sultanii
Bayeziid I( 1394/1395)
Mehmed I ( 1417-1419)
Mehmed II ( 1462,1476
Bayeyzid II ( 1484)
Suleyman Kanuni(1538)
Un exemplu
Mehmed Nasri( 926/1520)
Relata istoria dinastiei otomane in succesiunea fireasca a sultanilor
Scria povestiri si despre razboaiele sfinte de la nord de Dunare Povestea
expeditiei sfinte din Tra Romaneasca pentru 1462.
Dunarea era apa de gazi tocmai pentru faptul ca ostirea otomana era alcatuita
din canonica de gazi, luptatori in razboaiele sfiinte.
Kivami in timpul lui Mehmed II si Bayezid II foloseste aceasta expresie metaforica.

Cum s-a trecut de la perioada de supuneri la perioada de cuceriri?


Supuneri Inchinare
Inchinarea tarilor romane fata de poarta.
La cronistica medievala termenul de inchinare are 2 semnificatii: 1) Cea a
momentului initial cand Valahia, Moldova si Transilvania au acceptat plata
tributului si sa se supuna sultanului
2) Termenul folosit pentru a desemna orice noua reglementare a raporturilor
dintre voievozii moldo-valahi si sultanii otomani, cuprinsa in perioada mij sec 14 I
sf sec 16.
Acum suntem in sfarsit de 14 si pana in vremea lui Suleyman Legiuitorul, anul
1538.
In izvoarele bizantine termenul folosit este proskynesis.
In izvoarele romanesti, cronici sau documente de cancelarie apare termenul de
inchinare si oarecum sinonime sunt a se inchina sau a pleca capul.
In osmana a se inchina boyun egmek, boyun vermek, etc
A se supune, a asculta, a se inclina, a pleca grumazul, a face temenele
Prezenta in verbele compuse a substantivlului bas( cap) si voyun( gat)

In istoriografia romaneasca s-a scris destul dar nu intotdeauna s-a scris cu


obiectivitate si istoricul si-a pus amprenta subiectiva si a pus in spate fie o
conceptie nationalista fie o comanda.
In izvoarele vremii inchinarea Tarilor Romane fata de Poarta era asociata cu cel
putin una din urmatoarele actiuni politico-diplomatice:
Prezentarea voievodului in persoana, a reprezentantului sau sau uneori a boierilor
de frunte ai tarii la Poarta.
Supunerea de buna voie fata de sultan si nu in urma unei confruntari armate
deschise terminata cu infrangere
Incheierea unei intelegeri de pace intre cele doua parti:
Plata unei sume de bani considetade otomani in mod invariabil tribut( numit fie
djjzse, fie kharadi)
Acordarea protectiei de catre sultan
Confirmarea domniei si acordarea unor insemne de investitura voievoudului sau
trimisului acestuia.

Izvoarele dovedesc cu prisosinta ca acceptarea tributului si a supunerii,


incheierea unor legaminte nu sunt specifice numai unui moment anume ci unor
mai multe momente.
Inchinarea Valahiei si Moldovei nu a avut loc intr-un moment si de atunci totul a
fost schimbat. Este un proces de reglementare a relatiilor dintre poarta otomana
si fiecare stat romanesc in parte.
Momente:
Chiar daca s-a gasit vreo pricina si amandoi au ajuns la lupta, dar printr-o noua
intelegere intrau iarasi in legamturi pasnice.
Daca se referea aici la reinoirile de tratate din istoria relatiilor bizantino-otomane,
dar imaginea poate fi extinsa si la relatiile romano-otomane
Momentul inchinarii.
Valahia 1417, 1462, 1529
1417- sf domniei lui Mircea
1462 sf domniei lui Tepes
1529 sf domniei lui Radu cel Frumos

1417
Sunt cronici otomane care vorbesc ca Valahia era tributara de dinainte de Mircea
cel Batran si chiar in timpul lui si zic ca au fost 2 expeditii de la Rovine, dar ce ne
intereseaza este ca in urma acestei perioade de confruntare, inclusiv a razboiului
civil din Turcia in care Mircea s-a amestecat intre fii lui Bayezid I.
Cronicile noastre vorbesc de acest moment si se vorbeste ca s-a inchinat Valahia,
se vorbeste si in sec 18 despre momentul Mircea cel Batran, dar faptul este
asociat ideii de primire a unei capitulatii.
Ideea este ca la 1417, cum ne spune un cronicar otoman, Sukrullah bin
Sehabeddin Ahmed, vorbeste despre momentul in care Mehmed I a venit la
Dunare, nu a facut confruntarea propriu zisa, ci in urma unei solii a lui Mircea, la
acel moment voievodul Valah a negociat, au acceptat sa plateasca si sa trimita
ostatici la Poarta si au acceptat sa ii insoteasca in expeditii. Nu se vorbeste mai
mult, este foarte sumar acest pasaj, darla sfarsit se spune ca ei au jurat si ca au
facut pace.
Aceasta pace era valabila pe timpul vietii sultanului, avea caracter temporar.
Capitulatiunea lui Mircea nu era valabila sute de ani.
Lucrurile nu s-au terminat la 1417.

Mihai era asociat la tronul lui Mircea si putem vorbi despre ei la plural.
Nu s-a terminat in 1417 inchinarea Valahiei, este momentul 1462 pe care il gasim
in cronistica.
Cronicarii precizau ca Valahia a fost cucerita. La un moment dat spun ca toata
Tara ii s-a inchinat. Nu e vorba de o inchinare individuala ci vorbeste despre
inchinarea poporului, a boierimii.
In 1462 Mehmed II a venit insotit de Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes.
Istoricul vede ce s-a intamplat si la 1467 si inainte la 1462 si atunci intervin
izvoarele.
Pentru Valahia mai este insa un moment important, 1521-1529,in vremea lui
Suleyman Cuceritorul .
Important este ca este dupa batalita de la Mohacz, 1523. Acest moment din
decada 3 si 4 a secolului 16 este pur si simplu legat schimbarea statutului tarilor
romane de disparitia celui mai puternic suport care era Ungaria. Dupa Mohacz
totul intra in disolutie, care se termina in 1543-45 cu destramarea statului.
Daca pierde in lupta cu turcul, toate teritoriile din Balcanul extrem intra sub
stapanirea otomanului.
Dupa momentul care urmeaza Mohacz, Valahia este asimilata unei provinzii
otomane, insa nu pot sa spun ca inainte este asa, tribut se plateste si inainte, dar
sunt suprapuneri de personaje, lucrurile nu sunt atat de limpezi, chiar si
raporturile de forta nu erau transate definitiv, consider inca sec 15 ca ramanand
in casa razboiului si inca marcata de intentia turcilor de a o stapani definitiv, asta
dupa Mohacsz.
Moldova 1455- 1456, 1486, 1538
1455-56 vremea lui Petru Aaron, predecesorul lui Stefan
In cronicile moldovenesti se vorbeste foarte sumar ca Petru a inceput a da
dajdea turcilor- Consemna Grigore Ureche.
Se platesc 2000 de ducati( galbeni) otomanilor.
1486- vremea lui Stefan cel Mare
Pacea cu Bayezid II, trec peste luptele de la Vaslui, Cetatea Alba. Bayezid II a
cucerit cele doua cetati.
Dupa aceasta cucerire, Moldova e vulnerablia ca atacurile turcesti, ceea ce se va
amplifica in vremea lui Petru Rares cand se rupe Bugeacul.
Singura ahnamea din sec 15 pentru Moldoveni este aceasta.
1538 inchinare Moldovei, expeditia lui Suleyman Legiutorul in conditiile in care
Petru Rares avea de gand sa incalce intelegere. Cronicile vorbeste ca in 1462

pentru Valahia, despre inchinarea colectiva. Vin beizadele si boieri ai Moldvei,


facand plecaciuni si trimitand haraciul. Cronica spune ca Moldova a intrat sub
stapanirea tarilor osmane. Momentul este clar un moment decisiv pentru
Moldova, Ungaria dispare, Polonia nu mai ajuta caci avea pacea din 1533 cu
turcul.
Toate cronicile, sultanul a acordat aman tarilor Moldove, nu a jefuit, nu a pus un
bey turc, tara asta e a mea, am cucerit-o , dar o mentinem ca o provincie
autonoma, dar hotararea lui spun cronicile bilaterale, sunt provincii autonome
sub forma unor bey crestini.
Transilvania
1528 , in timpul celei de-a doua expeditii a lui Suleyman Kanuni impotriva
Ungariei
1541 Sigismund Zapolya sultanul le-a acordat tara si vilaietul Transilvaniei
1566 0 Ioan Sigismund Zapolya se va inchina in fata lui Suleyman Kanuni si a
curtii sultanale aadunata in tabara de la Zenon(?).
Cuceriri:Prin fort sau de buna voie.
ANWATAN sau SULHAN
EXISTA TEORETIZATE SI PREZENTEINCRONICI DOUA NOTIUNI CARE iti vorbeste
despre cucerire, ea putea fi facut prin forta sau de buna voie.
Prn forta( anveten)
Daca se cucerea prin forta, consecinta era extrema, adica numai sultanul avea
dreptul sa hotarasca unilateral asupra statului viitor al ceuceritilor.
In cronicile otomane se vorbeste de dreptul sabiei ( kilic hakki) si este invocat de
sultan.
Cucerirea Valahiei. Pentru prima data se foloseste termenul pentru momentul
1462, dar nu exista o majoritate sau o unanimitate. O unanimitate apare din
vremea lui Suleyman cuceritorul cand afirmatia cuceririi cu sabia este aplicata
atat Valahiei cat si Moldovei si Transilvaniei. In 1559, Sulleyman Kanuni afirma ca
vilaietele Tara Romaneasca si Moldova sunt tari si vilaiete ale mele, care u fost
cucerite si cotropite cu sabia mea, calauza a victoriei.
Despre Moldova se spune ca a fost cucerita dupa 1538. Vilaietul Moldovei este
tara cucerita prin sabia noastra victorioasa.
Dupa expeditia lui Suleyman cuceritorul, dupa cucerirea Sucevei, sunt trimise
carti decucerire in tot imperiul si in afara lui pentru a semnala acest succes, acel
fetihname, dar ulterior se scrie si o cronica despre aceste momente.
Si Transilvania la un moment dat, din vremea lui Suleyman cuceritorul, este
marcat dreptul sabiei asupra ei.

Diferentierea metodelor de cucerire.


Moldova avea un stat mai lejer decat Valahia. Cantemir spune ca Moldova a fost
cucerita de buna voie, iar Valahia cu forta. Nu se neaga ideea de cucerire.
S-au supus de buna voie moldovenii, iar occidentalii au preluat aceasta idee.
De la cucerirea haneasca( feth-I hakaniden berii)
Statutul de cucerire a unui teritoriu nu era invocata in maniera negativa in sec
16-17.
In 17-18 exista o formula pomenita in documente, cum ca tarile romane sunt
separate la cancelarie si ferit de incalcari, dar este si liber.
Separat la cancelarie, scutit de a fi calcat cu piciorul si liber in toate privintele.
Ele sunt asa de la cucerirea haneasca, a lui Suleyman Cuceritorul.
Formula ca atare nu este folosita numai pentru tarile Romane, ci pentru orice
provincie administrativ teritoriala din imperiu atunci cand are un grad de
autonomie.
Specific tarilor romane este ca ea se incheie DE LA CUCERIREA HANEASCA SUNT
SEPARATE LA CANCELARIE.
Al doilea lucru pe care vreau sa il subliniez este ca aceasta formula, inclusiv
cucerirea haneasca nu este invocata numai de sultan in porunci sultanale, de
regula ea urmeaza un arz al voievodului care reclama un abuz al autoritatilor
locale care treceau de exemplu Prutul sau Dunarea si atacau supusii valahi sau
moldoveni, spunand ca ei sunt liber de la cucerirea haneasca( de la Suleyman).
Autonomia este fata de ceva, in cadrul unui stat.
Legaminte si obiceiuri
Au existat tratate scrise cu tarile Romane.
Mitul tratatelor ( Capitulatiilor romano-otomane).
S-au sris texte, toti mai mult sau mai putin au ajuns sa arate ca respectivele
capitulatii sunt texte aprocrife adica fixate in sec 18, insa ceea ce n-au vrut sa
nege este ca nu au existat tratate care sa fixeze pe termen lung.
Sec 15- au existat legaminte cu sultanii ori de cate ori un voievod valah sau
moldav a fost acceptat pe tron. In 15 lucrurile mergeau pe ideea ca voievodul era
ales in tara si confirmat ulterior de sultan, ulterior el va fi numit de sultan, rareori
cu consultarea boierilor din tara. Izvoarele din 15 vorbeste tot timpul de
juramant. Cum ca intre sultan si suveranii crestini si voievozii moldo-valahi se
puteau incheia astfel de juraminte. Juramantul era o practica otomana si nu
numai otomana, valabila in sud-estul Europei. Practica juramantului a ramas si in
perioada relatiilor dintre sultani si voievozi ca fiind valabila dpdv al diplomatiei si

diplomaticii. Aici sunt o multine de izvoare si extrase de izvoare care vorbeste


despre folosirea juramantului ca element central in incheierea unei intelegeri de
pace.
L-a legat prin tratate si juraminte.
Dupa expeditia din 1462 de la voievodul tarii romanesti, a luat de la Radu cel
Frumos, juramant de credinta.
Aceasta practica se mintine si in `16-17.
In ahname sunt notate ca cele doua parti au jurat.
In texte putem sa gasim si elementele prin care se jura, fie pe Alah si Muhamad,
dar daca juramantul era intre principii musulmani, dar fata de crestini, de regula
juramantul capata amploare si atunci il poti vedea.
Era vorba de Alah, de profetul Muhamad, de Coran, de cele 7 Muhaf, de profeti,
se mai puteau adauga Sabia Sultanului, Religia si in sfarsit sufletul, viata tatalui si
ale copiilor sultanului.
Toate aceste intelegeri de pace din secolul 15 care in practica erau marcate de
juraminte, aveau un caracter temporar.
Legamintele erau fie scrise fie verbale, indiferent de acest lucru, aceste
legaminte dintre sultan si rincipii tributari, aveau valabilitate.
Daca nu au existat pe termen lung tratate care sa discute cutuma tarilor romane,
se invoca obiceiul.
Cutuma era o sursa juridica mult mai puternica, ea era acceptata ca lege pentru
cele doua parti, chiar daca in dreptul lor nu erau semnate tretate.
Acum, existau cutume internationale, care au fost acceptate si in relatiile intre
sultan si tributari, plata tributului in schimbul protectiei, ajutorul dat de vasal
stapanului sau, sau trimiterea de ostatici, inchinarea la curtea sultanului.s
Obiceiurile tarii, respectarea lor inseamna respectarea unei autonomii interne.
Ceea ce este foarte greude remarcat sunt cutumele bilaterale, fixatela nivelul
celor doua parti, doua parti care accepta.
Intre turci si moldo-valahi sau transilvaneni se gasesc obiceiuri invocate ca sursa
juridica, pentru a apara autonomia, pentru a marca practicile otomane care au
intrat in protocolul dintre cele doua tari, pentru a confirma obligatiile militare,
politice si financiare ale voievozilor tributari fata de poarta.
Ori de cate ori se face arz la poarta, cum ca s-a luat cu forta de catre turci, locuri
moldovenesti, sau altele, tot timpul se invoca ca lucrul asta sunt potrivnice
obiceiului. Nu turcul, ci voievodul moldav, valah sau transilvan reclama incalcari
ale obiceiurilor.s

Cand se acordau diplome de investitura, cand e investeau voievozii de regula,


cand se dadea diploma si se trimiteau insemnele de domnie, tot timpul se spune
POTRIVIT VECHIULUI OBICEI.
Inchinarea se face conform obiceiului.
Obligatiile erau conform obiceiului, tributul la fel, peschesufilr, trimiterea de
daruri. Sunt si elemente hilare dar care in practica erau foarte importante tocmai
pentru ca a se forma un obicei, era necesar sa se creeze un precedent.
Problema este ca s-au inmultit aceste obiceiuri in 17, 18, datorita abuzurilor
Portii, incat Neculce le numeste Obiceiuri Spurcate.
Concluziile cu ce se intampla cu aceste obiceiuri:
In 17 si apoi in 18 s-a ajuns de la ele sa se fixeze capitulatiile, ceea ce au facut
boierii moldo-valahi la final de 17 a fost sa fixeze in scris aceste obiceiuri sub
forma unor texte si s-au gandit ca e mai bine sub forma unor intelegeri de pace.
Asta era viziunea moldo-valaha in urma carora a luat nastere capitulatiile de la
textele aprocrife de la finele lui 17. Poate nu a judecat asa, au vazut si ei ca
obiceiurile s-au inmultit, in special cele care erau in afara legii , erau rezultatul
unor abuzuri si au facut presiuni asupra Rusiei sa ia atitudine.