Sunteți pe pagina 1din 4

MOARA CU NOROC

Pentru a argumenta apartenenta unei opera literare la specia nuvela psihologica, selectez
creatia lui Slavici Moara cu noroc
Creatorul nuvelei propuse este reprezentant al Epocii Marilor Clasici, epoca de
maturizare estetica a literaturii romane, la nivel epic, liric si dramatic. Aparitia volumului
Nuvele din popor (1881) marcheaza un moment important in devenirea nuvelei romanesti,
Slavici fiind considerat creatorul nuvelei psihologice in literatura romana. Pentru a realizea
aceasta argumentatie, consider necesar a porni de la definitia speciei.
Nuvela este o specie epica situate intre povestire si roman, cu un singur plan al actiunii,
construita in jurul unui personaj a carui evolutie este surprinsa in momentele ei semnificative.
Tomasevski, in studiul Teoria literaturii. Identifica urmatoarele elemente constitutive
ale nuvelei : naratiunea alcatuita din sistemul motivelor dinamice si descrierea realizata cu
ajutorul motivelor statice. Intre cele doua tipuri de elemente exista, de obicei, un paralelism.
Termenul apare inca din Renastere cand Boccaccio isi numeste povestirile nuvele pentru a
defini tipul narativ, cu precadere istorisirea. In secolul al XVIII-lea, teoreticienii englezi
disociaza intre novel (istoria adevarata) si romance (naratiune de fictiune). Nuvela se va
dezvolta in romantism si va atinge maturitatea estetica in realism. Conform criteriului tematic,
putem distinge nuvele istorice, psihologice, fantastice, erotice. Din perspective estetica, nuvela
poate fi romantica, realista, naturalista sau postmodernista.
In expozitiune ne este prezentat drumul care duce la carciuma de la Moara cu noroc.
Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput iar semnele bunastarii si armoniei in care
traieste nu intarzie sa apara. Intriga este marcata de aparitia lui Lica Samadau la Moara cu
noroc, acesta declanseaza conflictul interior al lui Ghita intre dorinta de a trai cinstit si de a se
imbogati. Desfasurarea actiunii se concentreaza in jurul procesului instrainarii lui Ghita fata de
familie. Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul in care Ghita ajunge pe ultima
treapta a degradarii morale, aruncandu-si sotia in bratele lui Lica, deznodamantul fiind tragic.
Un incediul provocat de oamenii lui Lica mistuie Moara, iar Lica se sinucide.
Nuvela psihologica muta conflictul din exterior in constiinta personajului, proza
psihologica avand ca obiect reflectarea universului interior al personajului.
Prezentarea starilor sufletesti este realizata din perspectiva auctoriala si este subliniata de
toate instantele narative : Ana, batrana, Lica
Investigatia psihologica este centrata asupra diferenteii dintre educatia crestina a
personajului si dorintele sau viciile lacomia, setea de inavutire.
Analiza se face din perspectiva unor instante morale supracategoriale ceea ce confera
discursului aspect de comentariu moral. Pentru aceasta autorul apeleaza la intelepciunea
populara.
Cultivarea nuvelei psihologice presupune recursul autorului la o serie de strategii si
tehnici narative. Prima strategie narativa a nuvelei o reprezinta titlul, o metafora configurativa,
ce intra in contradictie cu desfasurarea epica. Astfel, nuvela ar fi trebuit sa se intituleze Moara
cu nenoroc, titlul actual fiind ironic. Din perspectiva criticului Marian Popa, moara poate fi
considerata suprapersonajul nuvelei. Prin intermediul sau se asigura polifania vocilor
narative.

La nivelul naratiunii se strang ca intr-un ghem toate firele narative. Daca la Sadoveanu
hanul reprezinta un spatiu al comunicarii, la Slavici si la Caragiale, el devine un topos malefic.
O sursa fundamentala a conflictului, a strategiei prin care acesta este amplificat atat in exterior
cat si in interior, o constituie inlocuirea casei cu hanul. Mutandu-se la moara, Ghita anuleaza
siguranta si securitatea caminului. Mai mult, inlocuind hanul cu moara, Slavici a imbogatit
conotatiile cuvantului, caci moara va macina de acum destinul protagonistilor.
Ca in orice opera epica, exista un narator care relateaza la persoana a III a, este
omniscient si omniprezent. Ca in orice nuvela se remarca tendinta de obiectivare a discursului,
dar incarcatura morala a operei il pune pe narator in conditia de implicat, realismul creatiei
slaviciene fiind nu numai psihologic, ci si etic, maxima obiectivare fiind atinsa de Liviu
Rebreanu in romanul Ion.
Incipitul este ex-abrupto si este sustinut de discursul batranei care nu are nume pentru
ca are valoare simbolica. Discursul ei ca instanta narativa concentreaza normele constiinte
supraindividuale care la Slavici s-ar numi gura satului. Aceste norme se bazeaza pe morala
crestina si pe elemente de intelepciune populara.
Se remarca o stratificare tematica care sustine caracterul psihologic al nuvelei. Astfel, din
perspectiva sociala, tema poate fi schimbarea conditiei intr-o lume in care apar forme incipiente
de capitalism, din perspectiva moralizatoare tema poate fi consecinta dorintei de a avea bani iar
din perspectiva psihologica nuvela prezinta procesul dezumanizarii individului obsedat de
inavutire.
Orice tema genereaza o viziune despre lume modelata de factorii sociali, culturali,
filosofici ai timpului in care a trait autorul. In aceasta opera, viziunea despre lume a autorului
este de tip traditional, ea constituindu-se pornind de la teze morale si principii critice ferme care
definesc societatile traditionale.
Cu ajutorul tehnicii punctului de vedere, teza morala este enuntata cu ajutorul unui
personaj reflector in spatele caruia se ascunde vocea autorului. Batrana enunta teza morala a
nuvelei omul sa fie multumit care are functie de avertisment. Batrana sustine prin partitura
sa un fel de cod al lumii satului.
Avem si prezenta tipologiilor, descrierea realista si tehnica detaliului care confera
verosimilitate naratiunii, sondarea interioritatii personajelor, intalnirea mentalitatii traditionale
cu cea capitalista in ascensiune.
Se poate vorbi de un conflict exterior, de factura sociala Ghita si Lica - si un conflict
interior redat prin monolog interior si stil indirect liber. Stilul este specific prozei psihologice
din secolul al XIX-lea.
Opera epica, pe langa relatii spatiale implica si relatii temporale. Nuvela se petrece la
sfarsitul sec XIX de la Sfantul Gheorghe pana la Paste, detalii simbolice pentru ca Sfantul
Gheorghe inseamna infrangerea raului iar inainte de Paste este Saptamana Patimilor, cand se
produce momentul maximei dezumanizari a lui Ghita, cand o omoara pe Ana.
Ca specie, se axeaza pe evolutia unui personaj responsabil de devenirea sa si a celorlalte
personaje, astfel incat se asigura coerenta naratiunii.Asa cum remarca Magdalena Popescu, dar
si Nicolae Manolescu, Slavici a fost interesat de arhitectura narativa dar si de constructia
personajului. El a reusit prin personajul Ghita acel amestec de bine si de rau ce se afla la
oamenii adevarati cum spunea George Calinescu.

Nuvela are o constructie circulara, se incheie cu spusele batranei care aduce in discutie
motivul destinului implacabil, element de factura tragica.
Finalul este clasic prin semnificatia sa morala, focul sugerand purificarea, anihilarea
raului.
Nuvela are 17 capitole, episoadele fiind legate prin inlantuire. Se remarca tendinta de
complicare a actiunii si complexitatea tipurilor puse in relatie. Toate acestea fac din nuvela
constructia solida cu substrat de roman G. Calinescu.
Personajul in nuvela psihologica este Ghita care traieste un puternic conflict interior,
autorul surprinzand degradarea morala a personajului sub presiunea dorintei de inavutire. De
aici disonanta cu teza morala a nuvelei la care adera autorul si care indeamna la echilibru si
cumpatare. Modalitatea de constructie a personajului sustine caracterul psihologic al nuvelei.
Astfel, Slavici pune accent pe prezentarea universului interior al personajului, dimensiune ce
constituie obiectul investigatiei prozei psihologice
Conflictul principal in care este angrenat personajul este mutat din exterior in constiinta
personajului, si il motiveaza si pe cel exterior dintre Ghita si Lica.
Personaj principal al nuvelei, Ghita este un personaj complex, vazut in evolutie, prin
urmare avand o constructie rotunda. Personajul evolueaza de la tipicitate la individualizare prin
determinare psihologica si morala, astfel, din punct de vedere estetic, persoajul tine de viziunea
realista. Investigatia psihologica pune in lumina contrastul dintre educatia crestina a
personajului si patima de inavutire. De-a lungul nuvelei, drama interioara a personajului este
sustinuta de oscilatia intre cumintenie si viciu.
In incipit, este caracterizat indirect prin limbaj si in relatia cu celelalte personaje.
Conceptia sa despre linistea colibei este opusa conceptiei soacrei sale, care reflecta conceptia
lumii din care face parte. Pentru Ghita, linistea colibei inseamna schimbarea conditiei pentru ca
traieste intr-o lume in care a avea bani inseamna a avea demnitate.
Personajul este caracterizat direct de catre narator care ii face portretul fizic: "inalt",
"spatos" , "puternic". Mutandu-se la han, el se muta intr-un topos malefic, anuland securitatea
familiei.
Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput, iar primele semne ale bunastarii si ale
armoniei in care traieste familia nu intarzie sa apara. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu
noroc tulbura echilibrul familei. Lica este individualizat printr-un portret realizat in mod direct
de narator, in maniera realista.
O modalitate de a prezenta bucuria lui Ghita este realizata cu ajutorul monologului
interior si a stilului indirect liber. Aceste procedee sunt marci ale prozei psihologice. procedeul
indirect este alternat cu monlogul interior si stilul indirect liber, prezentandu-ni-se momentele
de remuscare pe care le traieste constiinta personajului cazut, relatia cu Lica avand efectul unei
dezumanizari a personajului.
Etapele dezumanizarii lui Ghita evidentiaza drumul de la conditia de stapan la cea de
sluga, de la cinste, la umilinta si crima. Accepta plata cu porci furati, devenind complice, incepe
sa se fereasca de Ana tulburand "linistea colibei", criza familiala fiind una a lipsei de
comunicare; se compromite public, devenind in ochii oamenilor partasla jefuirea arendasului;
este dus la Ineu de Pintea si vazut de oameni in aceasta ipostaza; este anchetat a doua oara fiind
banuit de crima; este judecat si eliberat din lipsa de probe si nu pentru ca ar fi fost considerat
nevinovat; incepe sa o banuiasca pe Ana ca il place pe Lica; accepta sa spele banii furati de

Lica; face planul sa-l jefuiasca si sa fuga, are remscari de constiinta; este duplicitar, face joc
dublu anuntandu-l pe Pintea ca poate aduna dovezi pana la capat.
Caderea personajului se datoreaza faptului ca nu are puterea de a opta, este un indecis,
osciland intre cinste si bani iar aceasta oscilatie va duce la caderea sa
George Muntanu, in studiul "Epoca marilor clasici" face o interpretare psihanalitica a
personajelor, prezentate de Slavici, in opinia sa, la toate nivelele psihicului:sine, eu, supraeu.
Astfel, in viziunea criticului, Ghita decade pentru ca nu poate sa-si puna de acord sinele cu
supraeul. In aceeasi viziune, personajul este construit pe jocul dintre ceea ce psihanaliza
numeste defulare si refulare. Se poate constata ca a fost numa o aparenta cumintenia lui Ghita,
adevarat sa natura, patima pentru bani, iesind la iveala odata cu mutarea la moara. Ucigand-o pe
Ana, ucide ultima doza de umanitate din el.
Caderea Anei se datoreaza, in viziunea aceluiasi critic, oscilatiei dintre linistea colibei si
adevaratele ei sentimente.Si in cazul acestui personaj putem cocluziona ca a fost doar o
aparenta cumintenia ei initiala. Este caracterizata direct de narator prin intermediul descrierii
"tanara si frumoasa..."
Desfasurarea epica arata ca na avea vocatia marii pasiuni pe care Ghita nu i-o putea
satisface. Dansul cu Lica reprezinta "adevaratul ei dans nuptial", dupa cum sublinia George
Munteanu.
Interesanta este relatia lui Ghita cu Lica, personaj romantic ascuns sub drapajul realizat al
nuvelei, el intruchipeaza tipul demonului romantic. In maniera directa, naratorul ii face portretul
fizic :"inalt, uscativ".
Agresivitatea si maleficitatea personajului sunt in concordanta cu mediul pe care il
stapaneste. Ete caracterizat indirect in relatiile cu Ghita, Ana, Pintea. Pe Ghita il domina
aducandu-l la conditia de sluga iar cu Pintea are o rafuiala mai veche si are taria de a se sinucide
pentru ca in acest duel sa iasa invingator. Spre deosebire de Ghita care evolueaza de-a lungul
nuvelei, Lica este linear, static. In relatie cu Ana, dovedeste ca stie sa se poarte cu femeile, sa le
ia in stapanire. Aceasta slabiciune ii va fi, insa, fatala.
Din punct de vedere estetic, nuvela se afla sub incidenta realismului psihologic si etic si a
clasicismului. Tenta clasica este subliniata de teza morala a nuvelei care are semnificatia unui
avertisemnt. Tot de clasicism tine optiunea autorului pentru sanctionarea celor care incalca
normele si sunt pedepsiti de destinul implacabil precum in tragediile grecesti. De realism tine
interesul pentru social, Slavici introducand, in maniera balzaciana, aspecte ale societatii in care
apar relatii incipientre de productie capitalista. Tot in sfera realismului se inscrie motivatia
artistica, solida pe care o construieste autorul
In concluzie, prin faptul ca atentia este centrata asupra unui personaj surprins intr-un
moment semnificativ al vietii sale, textul este o nuvela. Prin mutarea conflictului din exterior in
constiinta personajului, aceasta este psihologica. Am putea afirma ca realismul nuvelei este nu
numai psihologic ci si etic datorita tezei morale. Maxima obiectivare, depasirea eticismului
ardelenesc va fi realizata decatre Rebreanu in romanul "Ion".