Sunteți pe pagina 1din 9

Embriologie şi genetică

Curs 05.03.2015

Embriologia

Embriologia este ştiinţa dezvoltării ontogenetice ce studiază factorii cauzali ai dezvoltării şi reprezintă cheia organizării corpului uman. În înţelesul strict al cuvântului embriologia studiază dezvoltarea fiinţei vii de la originea ei, adică din momentul formării zigotului realizând un produs viabil şi expulzarea lui din organismul matern. Embriologia cuprinde dezvoltarea intrauterină a ontogenezei (dezvoltarea individului).

Celula ou (zigot) – stadiul iniţial, se transformă în embrion iar acesta va deveni adult. De la zigot la embrion este prima etapă, numită intrauterină. A doua etapă de la embrion la adult este extrauterină. Prima şi a doua etapă reprezintă ontogeneza.

Filogeneza este dezvoltarea istorică în timp a speciei umane.

Actul naşterii marchează graniţa dezvoltării în cele 2 medii diferite. Dezvoltarea intrauterină are loc prin creştere şi dezvoltare iar extrauterină prin creştere şi diferenţiere.

Embrionul este un stadiu de-a lungul acestei dezvoltări.

Embriologia face parte din grupa ştiinţelor biologice ce aprofundează şi studiază transformările pe care le suferă zigotul din momentul fecundaţiei până la apariţia unui nou individ. În etapele sale de dezvoltare zigotul uman urmează o cronologie precisă ca şi strămoşii săi ancestrali determinate de aceleaşi mecanisme morfogenetice. În zilele noastre datorită acumulărilor ştiinţifice de până în prezent embriologia începe să elucideze procesele biochimice care dirijează diferenţierile celulare, remanierile, asamblarea, creşterea unor organe şi ţesuturi cu formarea embrionului în totalitate. De aceea, embriologia devine astăzi una din cele mai dinamice şi mai atrăgătoare ramuri ale biologiei.

Etapele dezvoltării ontogenetice a organismului uman

Etapa intrauterină sau prenatală

Cuprinde:

1. Perioada preembrionară în care are loc gametogeneza (formarea gameţilor)

2. Perioada de zigot sau zigotogeneza. Cuprinde fecundarea, apoi segmentarea zigotului şi a formării discului embrionar monodermic

3. Perioada embrionară sau embriogeneza. Caracterizată prin formarea embrionului în care sunt schiţate primordiile organelor.

4. Perioada fetală. Cuprinde organogeneza în care, prin procese de morfo şi histogeneză, primordiile de organe se transformă în organe ce aparţin aparatelor şi sistemelor noului născut. Organismul noului născut funcţionează ca un tot unitar, nu desăvârşit capabil să-şi ducă existenţa pe “cont propriu” după expulzarea din organismul matern.

Etapa postnatală

Cuprinde:

a. Perioada perinatală. Limitată la primele 7 zile după naştere

b. Perioada de nou-născut. Până la finele primei luni

c. Perioada de sugar. Până la finele primului an

de nou- născut . Până la finele primei luni c. Perioada de sugar . Până la
de nou- născut . Până la finele primei luni c. Perioada de sugar . Până la

EMBRIOLOGIE

Page1

d.

Perioada copilăriei. Până 11-12 ani, subdivizată în prima copilărie până la 7 ani caracterizată prin apariţia dentiţiei de lapte şi a 2-a copilărie între 10-12 ani când apare dentiţia definitivă.

e. Perioada pubertăţii. Cuprinde la fetiţe 11-14 ani, la băieţi 13-16 ani. În această perioadă are loc tranziţia de la copil la adult deoarece cuprinde mari prefaceri în care acumulările cantitative duc la saltul calitativ în care apar organele şi se dezvoltă caracterele sexuale.

f. Perioada de adolescent. Între 19-20 ani. Perioada în care organismul ajunge la maturitatea fizică, sexuală, emoţională (neuropsihică).

g. Perioada de adult (maturitate). În care deosebim o maturitate timpurie între 19-20-25 ani în care virtual se termină procesele de creştere. A doua, maturitatea propriu zisă, până la 60 ani.

h. Perioada de bătrâneţe. Terminată cu actul final

În tot acest interval de timp fiinţele vii de la formarea lor până la maturitate nu parcurg un act liniar ci etape intermediare care, temporar, le aduc la forma finală. În decursul dezvoltării ontogenetice anumite etape readuc temporar caractere care aparţin unor forme mai vechi în timp. Ontogeneză reprezintă o repetare în timp a filogenezei.

Organele de reproducere au componente specifice fiecărui sex

Organele genitale femele cuprind:

- Ovarul. Este un organ pereche, producător de ovule, cu o formă ovalară la adult. Este situat în pelvis în loja ovariană.

- Trompa uterină continuă ovarul cu o porţiune iniţială în formă de pâlnie numită infundinbul care este înconjurat de numerose pliuri numite fimbrii. Prin acesta trompa vine în contact intim cu ovarul. Restul acestui segment se deschide în uter şi este căptuşit cu un epiteliu ciliat

- Uterul este un organ cavitar în a cărei mucoasă nidează (se fixează) zigotul. Prezintă pereţi groşi, musculoşi. Compartimentat în fundul ovarului, corp şi colul uterin care se deschide în vagin la nivelul colului uterin

- Vaginul este un organ cavitar segmentat

Organele genitale mascule

Au în alcătuirea lortesticul. Organ pereche. Situat în scrot. Organ producător de gameţi. Se continuă cu sistem tubular testicular terminat cu canalul epididimar situat la nivelul epitididimului. Continuat cu un canal deferent care pătrunde în pelvis prin canalul inghinal. Acesta se deschide în canalul veziculei seminale, străbate prostata şi se deschide în uretră.

Etapele dezvoltării embrionului sau embriogeneza

Sunt:

1. Gametogeneza reprezintă perioada în care se formează şi maturează în organismul părinţilor celule sexuale specializate numite gameţi. Aceştia sunt celule haploide notate cu “n” deoarece conţin numai un set sau o garnitură din numărul (2 garnituri) dublu de cromozomi prezenţi în celula ou sau zigot şi în celulele corpului notate cu “2n” şi numite celule diploide.

2. Fecundarea. Cuprinde un complex de procese biologice prin care trec gameţii materni şi paterni rezultând în final o celulă numită ou sau zigot.

3. Segmentarea. Este definită ca prima etapă a ontogenezei ce cuprinde mai multe stadii embrionare finalizate în stadiul final de gastrulare cu formarea foiţelor embrionare şi prefigurarea unor sisteme. În această etapă, la finalul ei din fiecare foiţă embrionară se diferenţiază primordiile tuturor organelor.

etapă, la finalul ei din fiecare foiţă embrionară se diferenţiază primordiile tuturor organelor. EMBRIOLOGIE Page 2
etapă, la finalul ei din fiecare foiţă embrionară se diferenţiază primordiile tuturor organelor. EMBRIOLOGIE Page 2

EMBRIOLOGIE

Page2

4.

Organogeneza. Este faza în care se edifică sistemele cu organele corespunzătoare prin procese de morfogeneză secundară urmată de histogeneză, etapă în care primordiile organelor capătă structuri şi proprietăţi apte pentru îndeplinirea funcţiilor lor.

5. Creşterea reprezintă ultima etapă în care se succed procese care duc la finalizarea formării individului.

În mod convenţional, procesul de concepţie în primele stadii ale ontogenezei este numit germene până

în luna a 2-a de viaţă intrauterină numită embrion, între luna a 2-a şi a 6-a numit făt neviabil, iar între luna a 6-

a şi a 9-a făt viabil.

Durata normală a gestaţiei este în jur de 273 zile (aprox. 10 luni) finalizată cu naştere normală a fătului matur şi naştere înainte de termen, făt prematur.

Curs 12.03.2015

Diviziunea celulară

Reprezintă un proces foarte important în ontogeneză pentru desfăşurarea normală a proceselor fiziologice.

Importanţa diviziunii celulare

- asigură creşterea organismului ;

- refacerea ţesuturilor uzate;

- înlocuirea celulelor moarte

Diviziunea celulară reprezintă puntea dintre naşterea şi moartea unei celule.

Cromozomii

Definiţie: Sunt formaţiuni cromatinice permanente, vizibile numai în timpul diviziunii celulare capabile de autoreproducere şi autoconservare. Numărul cromozomilor este specific şi constant pentru fiecare specie. Orice modificare numerică sau structurală determină maladii şi malformaţii specifice. La om, numărul total al cromozomilor este de 46. D.p.d.v. al tipurilor de celule se găsesc astfel: în celule corpului (somatice) există un număr dublu de cromozomi dispuşi în două garnituri (seturi, şiruri) formând perechea de cromozomi sau cromozomi bivalenţi (unul de la mamă şi unul de la tată) sau omologi (deoarece în fiecare cromozom sunt dispuse gene care determină aceeaşi însuşire); în celulele sexuale (gameţi) există numai un set de cromozomi

2n = 46 cromozomi = 44 autozomi + 2 heterozomi xx/xy

N = 23 = 22 autozomi + 1 heterozom x/y

Tipul cromozomilor

a. autozomi sau somatici, se numesc astfel deoarece informaţia din genele conţinute determină caracterele şi însuşirile somatice

b. sexuali sau heterozomi, numiţi astfel pentru că genele determina caracterul sexului

Pe cromozomi sunt dispuse liniar genele care determină caracterele şi însuşirile organismului. Prin prezenţa lor, cromozomii au un rol important deoarece deţin şi transmit caracterele şi însuşirile de la ascendenţă la descendenţă.

Structura cromozomului desen

caracterele şi însuşirile de la ascendenţă la de scendenţă. Structura cromozomului desen EMBRIOLOGIE Page 3
caracterele şi însuşirile de la ascendenţă la de scendenţă. Structura cromozomului desen EMBRIOLOGIE Page 3

EMBRIOLOGIE

Page3

Cuprinde două braţe cromozomiale unite la nivelul centromerului. Centromerul reprezintă o structură acromatică cu ajutorul căruia cromozomul se prinde de fibrele fusului în timpul diviziunii celulare. Poziţionarea lui determină tipul de cromozomi d.p.d.v. morfologic putând fi evidenţiaţi şi genic. Cromozomul conţine o substanţă fundamentală numită matrix care nu este delimitată de o membrană proprie care să-i menţină forma ci morfologia cromozomului este asigurată de densitatea acestei substanţe spre exterior.

În matrice se află o macromoleculă de ADN dublu catenar ce reprezintă cromatida. Aceasta determină şi tipul de cromozomi. De exemplu: cromozomul prezent în celula mamă (adultă) conţine o cromatidă fiind numit şi cromozom monocromatidic.

În timpul diviziunii, cromozomii se divid dupa modelul semiconservativ rezultând cromozomi bicromatidici ce cuprind două cromatide. Fiecare cromatidă din acest cromozom cuprinde o catenă de la celula mamă ce serveşte ca model (matriţă) şi o catenă nouă rezultată în urma replicării pe baza complementarităţii bazelor azotate astfel încât după separarea acestor cromozomi bicromatidici rezultă doi cromozomi fii identici cu celula mamă. Cromozomul bicromatidic devine monocromatidic prin separarea lor la nivelul centromerului.

De repetat centrul celular!!!

Ciclul celular

Cuprinde două etape pe care le parcurge celula mamă în timpul diviziunii.

Prima etapă numită interfaza în care celula îşi dublează volumul şi dimensiunile prin intensificarea proceselor metabolice. Are cromozomi monocromatidici iar în interfază are cromozomi bicromatidici.

Celula mamă are 2n = 8, înainte de diviziune

În repaus, cromatina este dispusă sub formă de filamente care se întretaie în anumite locuri dând nucleului aspectul reticulat.

A două etapă este reprezentată de diviziunea propriu-zisă. Sunt monocromatidice identice cu celula mamă. Tot 2n = 4.

Ciclul de diviziune

După transformările prin care trece nucleul în timpul diviziunii

1. diviziunea directă sau amitoza (fără filament) numită astfel deoarece pentru o diviziune a celulei mamă nu se formează fusul de diviziune

diviziune a celulei mamă nu se formează fusul de diviziune T ipuri de diviziune directă: a.

Tipuri de diviziune directă:

a. prin formarea unui perete despărţitor

b. prin ştrangulare

c. prin înmugurire

rezultă

În

puţin

asemănătoare cu celula mamă.

Celula mamă are un anumit prag de diviziune marcat prin procese de reglaj genetic complexe care determină diferenţierea celulelor fiice rezultate.

urma

amitozei

două

celule

fiice

mai

mult

sau

mai

Diviziunea indirectă sau carionkinetică

rezultate. urma amitozei două celule fiice mai mult sau mai Diviziunea indirectă sau carionkinetică EMBRIOLOGIE Page
rezultate. urma amitozei două celule fiice mai mult sau mai Diviziunea indirectă sau carionkinetică EMBRIOLOGIE Page

EMBRIOLOGIE

Page4

Cuprinde mai multe transformări în urma cărora celula mamă se divide în celule fiice.

în urma cărora celula mamă se divide în celule fiice. intrată în diviziune. Tipuri: celula somatice

intrată în diviziune.

Tipuri:

celula somatice şi se

finalizează cu formarea a două celule fiice cu acelaşi

număr de cromozomi din celula mamă

Acest tip de diviziune stă la baza procesului de creştere şi refacere a ţesuturilor

2. meioza. Are loc în celule sexuale şi se

finalizează cu formarea a 4 celule fiice cu numărul de cromozomi redus la jumătate faţa de celula mamă. Acest tip de diviziune are lor în 2 etape:

a. meioza 1 sau reducţională deoarece se

finalizează cu formarea a două celule fiice cu un număr

de cromozomi redus la jumătate faţă de celula mamă

b. meioza 2. Este o mitoză tipică finalizată prin

formarea a 2 celule fiice identice cu celula mamă

1.

mitoza.

Are

loc

în

Prin acest tip de diviziune se formeaza gameţii care sunt celule haploide şi în urma procesului de fecundaţie se unesc reîntregind numărul de cromozomi specific speciei.

Curs 19.03.2015

În timpul diviziunii, cromozomii se orientează spre polii celulei cu centromerul înainte fixat fibrele fusului de diviziune iar bratele sunt libere.

Mitoza

Celula mamă care intră în diviziune în stadiul iniţial are 2n=6 iar nucleul este delimitat de nucleodernă şi are un aspect reticulat. Mitoza se desfăşoară pe parcursul mai multor etape cu anumite caracteristici determinate de transformările prin care trece nucleul

1. profaza. Se dezintegrează membrana nucleară, se organizează fusul de diviziune, se individualizează cromozomii prin spiralizare şi condensare a filamentelor de cromatină. Acest proces este maxim în următoarea fază în care poate fi studiată mitoza. Cromozomii se orientează către fusul de diviziune, unii chiar se prind pe fibrele fusului. Devin bicromatidici.

2. metafaza. Cromozomii bicromatidici se aşează la mijlocul fusului de diviziune formând placa metafazică. La sfârşitul metafazei se fragmentează centromerul şi fiecare cromatidă devine un cromozom astfel încât în celulă se dublează numărul de cromozomi.

3. Anafaza. Cromozomii monocromatidici sunt dispuşi la jumătatea distanţei dintre poli şi ecuator.

4. Telofaza. Cromozomii monocromatidici au ajuns la polii fusului de diviziune. În această fază au loc transformări inverse profazei, adică se individualizează membrana nucleară, cromozomii se despiralizează astfel încât nucleul ia aspectul reticulogranular. Ulterior se divid celelalte organite celulare urmate de diviziunea citoplasmei rezultând în final celule fiice care au 2n=6 adică acelaşi număr de cromozomi ca celula mamă intrată în diviziune.

celule fiice care au 2n=6 adică acelaşi număr de cromozomi ca celula mamă intrată în diviziune.
celule fiice care au 2n=6 adică acelaşi număr de cromozomi ca celula mamă intrată în diviziune.

EMBRIOLOGIE

Page5

Meioza

1. Profaza 1. Se dezorganizează nucleul prin dispariţia membranei nucleare şi identificarea cromozomilor prin individualizarea cromozomilor. Dar în această etapă cromozomii omologi se dispun în perechi şi la nivelul unor perechi cromozomii se ating la nivelul cromatidelor în unul, două sau mai multe locuri.

2. Metafaza 1. Tetrada metafazică

3. Anafaza 1. Cromozomii bicromatidici se află la jumătatea distanţei dintre ecuator şi poli. Cromozomii din pereche se separă fiecare orientându-se către un pol. În locul unde au venit în contact se rup segmentele din cromatidă şi trec de pe un cromozom pe altul având loc un schimb echilibrat de gene numit crossing-over rezultând cromozomi recombinaţi.

4. Telofaza 1. Cromozomii ajung la polii fusului de diviziune. Cromozomii separaţi au ajuns la cei doi poli unde se vor organiza două nuclee ajungând la aspectul reticulat având un număr de cromozomi redus la jumătate.

Urmează o interfază scurtă lipsită de metabolism, numitră interfaza 2. După care cele 2 nuclee intră în mitoză din fiecare rezultând câte 2 nuclee haploide în timpul meiozei 2 care este după transformările prin care trece nucleul o mitoză tipică: profaza 2, metafaza 2, anafaza 2, telofaza 2. În final rezultă, la nivelul celulei, 4 nuclee haploide. Ulterior are loc diviziunea celorlalte componente celulare: organite, citoplasma rezultând în final 4 celule care au numărul de cromozomi redus la jumătate faţă de celula mamă intrată în diviziune.

De ce celulele fiice au număr de cromozomi redus la jumătate faţă de celula mamă?

De ce copiii nu sunt identici cu părinţii?

Curs 27.04.2015

Stadiile de evoluţiei ale foliculelor ovarieni

Sunt observate la microscopul optic. Acestea sunt:

1. Foliculul primar. Cuprinde un ovocit primar şi este înconjurat de celule epiteliale aplatizate (turtite), dispuse într-un singur strat. Totul este strâns într-o membrană vitroasă foarte subţire. De la periferia ovarului aceşti foliculi sunt repartizaţi după mai multe stadii. Iniţial, foliculul este cu o structură simplă, ulterior se conturează ovocitul şi conţinutul plin al foliculului înconjurat de o membrană vitelină formată din celule foliculare dispuse în mai multe straturi

2. Foliculul secundar sau cavitar. Caracterizat prin mărirea în volum şi prin prezenţa unei cavităţi plină cu lichid folicular produs de celulele foliculare. Membrana se diferenţiază în 2 teci: internă şi externă. În interior, 4-5 straturi foliculare formează o membrană granuloasă sau cumulus prolifer. În zona imediată ovocitului se diferenţiază un strat hialin numită zona pellucida.

3. Folicului terţiar matur sau de graaf. Este rezultatul unor transformări treptate şi conţine în mod normal un ovocit, rar 2. Este plin cu lichid folicular şi proemină spre suprafaţa ovarelor. În jurul lui se diferenţiază câteva straturi de celule foliculare dispuse radiar alcătuind coroana radiară. Cele 2 teci internă şi externă se subţiază mult spre regiunea proeminentă de pe suprafaţa ovarului care devine translucidă numită macula pellucida.

Unii autori mai descriu o fază în evoluţia foliculului numită faza de folicul de hiscent (se desface). Aceasta reprezintă faza ruperii foliculului matur produsă la nivelul stigmei având o durată extrem de redusă, ovocitul şi celulele foliculare din coroana radiata sunt expulzate împreună cu o cantitate de lichid folicular, proces numit ovulaţie. După ovulaţie, foliculul urmează o serie de transformări. Celulele foliculare şi cele din

. După ovulaţie, foliculul urmează o serie de transformări. Celulele foliculare şi cele d in EMBRIOLOGIE
. După ovulaţie, foliculul urmează o serie de transformări. Celulele foliculare şi cele d in EMBRIOLOGIE

EMBRIOLOGIE

Page6

coroana radială au câteva caracteristici care au putut fi evidenţiate în ultima prerioadă prin studiul la microscopul electronic.

În foliculii maturi, celulele foliculare încărcate cu lipide trimit prelungiri lungi care traversează uneori toată zona pellucida care începe să se contureze încă din stadiul foliculului primar în jurul ovocitului care are aspect de zonă amorfă iar ulterior capătă aspect filamentos mai dens spre ovocit. În interiorul său se observă microvilozităţi şi digitaţii ale celulelor foliculare. Corpul galben rezultă din transformarea peretelui folicular după ovulaţie numit aşa deoarece membrana granuloasă suferă o luteinizare (îngălbenire) fiind invadată de capilare sangvine de origine tecală (din teci). La microscopul optic, după ruperea foliculului, se observă o pliere a peretelui şi corpul galben apare ca un cheag central care ulterior devine o masă fibroasă înglobând celule detaşate din zona granulară conturându-se ulterior într-un ţesut mixt.

Evoluţia ciclică a foliculilor ovarieni interesează un număr limitat de foliculi. Nu se cunosc cauzele care determină evoluţia unor foliculi sau involuţia altora. Foliculii ovarieni care nu evoluează trec printr-un proces de involuţie numit atrezie foliculară fenomen care se întâmplă şi cu corpul galben dacă nu apare sarcina, proces numit luteoliză. Prin proces de atrezie trece şi ovocitul, adică citoplasma devine granuloasă, nucleul hipercromatic, celulele foliculare se alterează şi ele, locul foliculului în totalitate va fi ocupat de o masă de ţesut scleros, repede absorbit şi ţesutul se reface.

Fecundaţia

Reprezintă procesul fiziologic prin care cei 2 gameţi se contopesc formând celula ou sau zigot care reprezintă stadiul iniţial în generarea unui nou organism. Fecundaţia cuprinde o serie de trasnformări nucleare. După ovulaţie fimbria tubei uterine aplicată pe ovar captează ovulul conducându-l spre cavitatea uterină permiţând în acelaşi timp gameţilor să atingă capacitatea fecundantă pe care o definitivează în tuba uterină.

În mod normal, ovulul este fecundabil în primele 24 ore după ovulaţie. Deplasarea lui în trompa uterină este posibilă datorită acţiunii a 3 factori: curentul de absorbţie al lichidului tubei cu direcţia de circulaţie spre cavitatea uterină, mişcările peristaltice din musculara tubei şi mişcării ciliare a cililor dintre ovar spre uter. Deplasarea ovulului este mai rapidă în treimea externă a tubei, încetineşte spre uter drum parcurs aproximativ în 3 zile. Gametul mascul ajunge în treimea externă a trompei prin mişcări proprii păstrându-şi puterea fecundantă 24 ore. La întâlnirea celor 2 gameţi capul se detaşează de coadă, îşi măreşte volumul al cărui nucleu cu n cromozomi formând un pronucleu (???); pătrunde în ovul sub formă de pronucleu, ulterior îşi pierd membrana nucleară, conţinutul se contopeşte rezultând zigotul (2n) ulterior celula pregătindu-se pentru diviziune (se organizează centriolul, cromatinele se contopesc la nivelul a 2n cromozomi şi începe procesul de diviziune). Primele 2 celule rezultate se separă rămânând înconjurate de zona pellucidă.

Segmentarea după ciclul ovariat şi uterin

Activitatea endocrină a ovarului este controlată de hipofiză prin 2 hormoni: FSH şi LH (luteinizant). Hormonii sunt eliberaţi la începutul ciclului determinând creşterea folicului ovarian şi evoluţia lui favorizând ovulaţia şi stimularea dezvoltării corpului galben. Sub influenţa gonadotropinelor hipofizare activitatea endocrină a ovarelor devine diafazică, adică secreţia de foliculină din timpul primei faze se menţine adăugându- se secreţia de progesteron care este eliberată înainte de formarea corpului galben.

A. Perioada prepovulatorie. Este faza estrogenică a ciclului uterin ce cuprinde 3 etape :

a. De deshuamare. Între prima şi a 4-a zi a ciclului. Coincide cu fluxul sanguin care elimină zona funcţională a mucoasei uterine rămânând cea reziduală

b. De regenerare. Între a 4-a şi a 8-a zi a ciclului marcată de reconstruirea epiteliului cu glandele uterine şi vasele sangvine

c. De proliferare. Între a 8-a şi a 14-a zi marcată de îngroşarea mucoasei şi dezvoltarea glandelor care dobândesc un aspect sinuos.

- a zi marcată de îngroşarea mucoasei şi dezvoltarea glandelor care dobândesc un aspect sinuos. EMBRIOLOGIE
- a zi marcată de îngroşarea mucoasei şi dezvoltarea glandelor care dobândesc un aspect sinuos. EMBRIOLOGIE

EMBRIOLOGIE

Page7

B. Perioada postovulatorie. Numită şi extroprogesteronică. Cuprinde 3 etape:

1. De transformare a glandelor în zilele 16-21, numită şi foliculoluteinică, în primele 48 ore după

ovulaţie şi formarea corpului galben are loc o dezvoltare accelerată a glandelor sinuase din structura mucoasei

2. De edemn a corionului rezultat din transformările 1. Are loc în zilele 21-22 fiind considerată pregătitoarea nidării (nidare = fixarea embrionului în peretele uterin)

3. De secreţie propriu-zisă. Între 22-28 marcată prin modificările tuturor componentelor mocoasei

Dacă nu are loc fecundaţia nici nidaţia nu are lor, mucoasa se distruge şi este eliminată prin fluxul menstrual.

Anexele embrionare

Apar în timpul creşterii şi dezvoltării embrionului şi sunt reprezentate prin:

1. Amnios. Veziculă prezentă în tot timpul vieţii intrauterine. Este plin cu lichid amniotic secretat de celulele amniogene. Celulele epiteliului amniotic aproape de termen (spre luna a 7-a) dobândesc caracter de celulă absorbantă, dobândind aspect cu un grad diferit de vacuolizare (vacuole = componente celulare cu anumiţi produşi celulari) specifice diferitelor stadii de dezvoltare embrionară. Secreţia acumulată este deplasată spre periferia celulei. Lichidul amniotic conţine şi unele substanţe preluate din sângele matern conferind conţinutului anumite calităţi fizice, chimice protejând embrionul şi fătul de acţiunea nocivă a unor factori mecanici favorîzându-i şi metabolismul prin conţinutul în nutrienţi. Din luna a-4 fătul înghite lichid amniotic care intră în circuitul lui mai întâi pe cale digestivă, apoi în circulaţie prin intermediul placentei în sângele matern. Această veziculă reprezintă un mic depozit nutritiv iar în embriogeneză din tavanul ei prin gastrulare se formează tubul digestiv iar din rest se formează canalul vitelin care împreună cu vasele viteline intră în componenţa cordonului obilical tânăr care dispare mai târziu. Dacă canalul vitelin persistă până la naştere formează o ansă vitelină primitivă care se deschide la nivelul ombelicului

2. Alantoida. O anexă embrionară care apare în regiunea ventrală a embrionului în partea caudală a veziculei viteline. Spre sfârşitul lunii a 2-a dispare prin regresie

3. Placenta. Este o anexă embrionară care intervine activ pe o lungă perioadă de timp în procesul schimburilor fetomaterne. D.p.d.v. morfofuncţional cuprinde 2 porţiuni: fetală (trofoblast – trofein = a se hrăni, blast = origine, mugure), maternă (reprezentată de mucoasa uterină pregătită pentru gestaţie). Începând cu luna a 4-a cavitatea uterină conţine embrionul şi anexele sale. Placenta apare ca un disc cu 2 feţe: una fetală pe care se inseră cordonul ombilical acoperită de foiţa amniotică prin transparenţa căreia se observă vasele ombilicale ramificate ce converg spre punctul de inserţie al cordonului ombilical. A 2-a foiţă a placentei numită foiţa maternă este spre uter.

Circulaţia placentară reprezintă posibilitatea realizării schimburilor dintre sângele fetal şi cel matern. În circulaţia fetală sângele ajunge în placentă prin cele 2 ramuri ombilicale rezultate din arterele iliace interne fetale care se ramifică formând o reţea foarte fină până la cele mai mici diviziuni care converg într-o venă ombilicală în circuitul cav al fătului. Fiziologic, placenta este de tip hemocorial prin care ţesutul fetal (corionul) vine în contact direct cu sângele matern. Grosimea ei este invers proporţională cu intensitatea schimburilor transplacentare. Este foarte subţire şi prezenţa mare a mitocondriilor, ribozomilor, vacuolelor de pinocitoză puse în evidenţă la microscopul electronic demonstrează intensa activitate de schimburi şi sinteze la nivelul ei. Datorită structurii sale placenta permite transferul unor substanţe proteice, exemplu gamaglobuline materne cât şi a unor anticorpi: antidifterici, antirujeolici, antiscarlatinici conferind embrionului o imunitate pasivă.

În afara schimburilor de gaze, electroliţi, produşi metabolici este posibilă şi trecerea unor medicamente administrate mamei (efecte teratogene = consecinţa unor medicamente în perioada de sarcină). Spre sfârşitul

mamei (efecte teratogene = consecinţa unor medicamente în perioada de sarcină). Spre sfârşitul EMBRIOLOGIE Page 8
mamei (efecte teratogene = consecinţa unor medicamente în perioada de sarcină). Spre sfârşitul EMBRIOLOGIE Page 8

EMBRIOLOGIE

Page8

lunii a 4-a placenta are suficient progesteron necesar sarcinii dar şi hormoni estrogeni a căror curbă valorică merge crescând până la începutul naşterii apoi valoarea lor scade.

Recapitulare din tot

valorică merge crescând până la începutul naşterii apoi valoarea lor scade. Recapitulare din tot EMBRIOLOGIE Page
valorică merge crescând până la începutul naşterii apoi valoarea lor scade. Recapitulare din tot EMBRIOLOGIE Page

EMBRIOLOGIE

Page9