LACUL

n inima pdurilor btrne,

spun basmele c-ar fi un mndru lac,
de nuferi plin si locuit de zne,
cu ape care totdeauna tac.
Pe rmuri iarba-i scurt, mtsoas;
poteci, nici urme ntr-acolo nu-s;
se strnge-n jur pdurea tot mai deas
si blnd lumina picur de sus.
E-asa de clar apa, c pe-alocuri
se vede bine fundul presrat
cu pietre verzi si umede, cu smocuri
de alge si de muschi catifelat.
n neclintitul luciu tremur vii
to i brazii de pe rmuri, bolta goal;
c, de privesti o vreme, nu mai stii
de-ntr-adevr privirile te-nseal.
Din cnd n cnd, vin ciute, cprioare,
de-albastrul adncimilor atrase;
cu botul ars de sete si fugare,
nainteaz-n salturi gra ioase.
Si se opresc, adulmec pe vnt,
de-atta liniste fricoase si uimite,
s-adap lung si-n umedul pmnt
rmn o vreme urme de copite.
Cnd cade noaptea, codrul se-nfioar,
dar lacul e la fel de nemiscat,
cu apa mai adnc si mai clar:
un hrb de cer pe pajiste uitat.
Si, una cte una, mari si mici,
s-aprind pe cer si-n lacul strveziu
ciudate lampioane de pitici,
cu focul rece, albstrui si viu.
Pn cnd tot cerul nop ii, aplecat
deasupra apei cu tezaure ca-n vis,
si-admir frumuse ea lui mirat
si ptimas, ntocmai ca Narcis.
M. Isanos