Sunteți pe pagina 1din 45

IMUNOLOGIE

Sistemul Imunitar (S.I) = un ansamblu de organe, celule si molecule reunite intr-o


retea de interactiuni complexe, cu rol in asigurarea integritatii si individualitatii structurale i
functionale a organismului.
Un prim efect al functionarii S.I este recunoasterea si diferentierea structurilor
proprii,organismului denumite structuri self, de cele straine lui denumite non-self.
Reactia normala a S.I urmareste neutralizarea si indepartarea structurii non-self in
vederea mentinerii intacte a homeostazei organismului.
SELF= totalitatea moleculelor solubile/structurale existente in celulele unui organism
animal, molecule care pot fi considerate in raport cu S.I al individului respectiv drept structuri
proprii asupra carora in conditii normale S.I nu reactioneaza.
Non-Self= termenul care reprezinta generic o structura straina in raport cu S.I si
deoarece structurile N-S se abat de la modelul informational propriu organismului , S.I
raspunde prin mecanisme specifice de aparare.
Celulele si moleculele S.I sunt distribuite in toate organele, dar in unele structuri au o
densitate mult mai mare decat cea medie. Organele si tesuturile cu densitate crescuta de celule
cu functii imunitare= organe si respectiv tesuturi limfoide. Ele sunt entitati anatomice
distincte si pot reprezenta sediul de diferentiere si de maturizare functionala a celulelor
imunitare, sau pot reprezenta sediul de desfasurare efectiva a raspunsului imun.
Reactiile imunitare se pot desfasura prin interventia a unor factori celulari si factori
moleculari (umorali).
Factorii celulari= sunt reprezentati de celule care poarta pe suprafata lor molecule cu rol
dde receptor, capabile sa recunoasca si sa reactioneze cu structurile non-self. Celulele S.I.
indeplinesc functii multiple:
a) fct fagocitara (granulocite si macrofagele);
b) fct citotoxico-citolitice (macrofagele, limfocitele, celulele K si celulele NK);
c) fct secretorii (macrofagele si limfocitele).
O parte din limfocitele implicate in raspunsul imun devin cel de memorie (cel cu viata
lunga), capabile sa initieze mecanisme de raspuns rapid la recontractul cu N-S care le-a
generat existenta.
Factorii moleculari= molecule sintetizate in mare parte de catre cel cu fct imune si pot fi
grupate in 2 categorii:
a) moleculele anticorpi de tip imunoglobulinic denumite anticorpi
b) moleculele nespecifice care alcatuiesc marea familie a citokinelor
Circulatia celulelor si moleculelor S.I prin reteaua vasculara si limfatica asigura
supravegherea permanenta a organismului si indepartarea structurii N-S.
Organe limfoide
- centrale: timus si bursa Fabricius (maduva osoasa echivalent la mamifere);
- secundare: splina, ganglioni, tesuturi limfoide asociate mucoaselor;
Celule:
- fagocite;
- citotoxice-citostatice;
- reglatoare ;
Molecule:
- imunoglobuline (anticorpi),
- citokine.
Mecanismul de raspuns imun este un proces fiziologic adaptativ, in care reactiile au o
orientare specifica fata de N-S. In timpul raspunsului imun se selectioneaza si se activeaza
numai anumite pop celulare, respectiv acelea care au recunoscut N-S. Restul celulelor raman
in repaus fiind disponibile pt alte interventii.

In realizarea raspunsului imun coopereaza un nr limitat de celule si molecule si in functie


de preponderenta celulare/moleculare participante el poate fi diferentiat in 2 categorii:
a) r.i mediat celular- se caracterizeaza prin actiunea directa a celulelor cu functii imune
asupra struct N-S.
Atacul se realizeaza de cele mai multe ori prin contact direct si sunt vizate celulele
organismului infectat de microbi sau celulele modificate tumoral.
b) r.i mediat molecular - se caracterizeaz prin interventia moleculelor specifice de tip
anticorp care patrund in circulatie, se raspandesc in tot organismul si neutralizeaza
toxinele elaborate de microbi/sensibilizeaza bacterii in ved realizarii mecanismelor de
fagocitoza/citotoxicitate imuna. In realitate o separare intre cele 2 tipuri de r.i este
arbitrarea, deoarece exista o conditionare reciproca intre mecanismele celulare si
moleculare.
Formula ideala pt exprimarea tipului de r.i fiind r.i predominant celular sau molecular.
IMUNITATEA NATURALA/NESPECIFICA
Reprezinta capacitatea innascuta a unui organism de a se opune unei agresiuni
microbiene. Aceasta capacitate nu este conditionata de un contact anterior cu un agent
microbian, fiind o stare nativa caracteristica tuturor indivizilor unei specii de animale.
Prin aceasta stare la contactul agentului microbian cu un organism imun, declansarea unui
proces infectios este stopata prin mecanisme care se opun patrunderii supravietuirii si
multiplicarii microbului. Aceste intervin prin:
a) o linie de aparare la suprafata,
b) o linie de aparare la profunzime;
Linia de aprare la suprafata este constituita la randul ei din bariere mecanice, chimice si
biologice, strans integrate functional cu o actiune combinata. Ex de bariere:
- mecanice: pielea si mucoasa
- chimiei:acizi grasi secretati de glandele sebacee si sudoripare, care scad pH-ul local.
-

acidul clorhidric din sucul gastric,


lizozomul -molecule prezente in mod normal in secretii si excretii(saliva,
lacrimile, laptele);

- biologice: reprez de flora microbiena comensala existenta la nivelul pielii/a unor


mucoase si care actioneaza altagonic fata de microbii patogeni mentinand un echilibru local.
Linia de protectie in profunzime este fundamentata de reactii declansate de prezenta
agentului microbian la nivelul tesutului conjuctiv, cele mai importante reactii: fagocitoza si
inflamatia.
IMUNITATEA DOBANDITA /SPECIFICA
- stare de rezistenta antimicrobiana cu un caracter individual conditionata de
contactul interior al organismului animal cu microbul. Aceasta stare poate fi diferentiata in fct
de origine si de modul de instalare. Ea se poate instala printr-o modalitate naturala/prin mod
artificial. Ambele tipuri de imunitate, pot fi dobandite in mod activ (prin r.i propriu la stilul
microbian )/in mod pasiv prin transfer de anticorpi exogeni.
IMUNITATEA DOBANDITA NATURAL IN MOD ACTIV
- se instaleaza la animale trecute prin boala. Durata acestei stari de imunitate este
variabila si este conditionata de natura care a cauzat boala si de o serie de particularitati
individuale. Aceasta stare poate dura luni, ani/sau chiar toata viata. Ca mecanism acest tip de
imunitate este conditionata de faptul ca organismul animal, a dobandit o memorie
imunologica si la recontactul cu acelasi microb va actiona rapid eficient blocand infectia.
IMUNITATEA DOBANDITA NATURAL IN MOD PASIV
- este rezultatul transmiterii transplancentare de anticorpi de la mama la fat, dar si
rezultatul transmiterii de anticorpi prin colostru de la mama la fat. Acest transfer asigura
fatului o protectie impotriva bolilor infectioase, pt care organismul mamei este imun.
IMUNITATEA DOBANDITA ARTIFICIAL IN MOD ACTIV
- se realiz prin interventia omului, respectiv prin inocularea unui produs biologic numit

vaccin, care contine o mica cant de corpi microbieni inactivati, care vor declansa un r.i
finalizat prin sinteza de anticorpi specifici. Imunitatea postvaccunal se instaleaza mai lent (23 sapt) si dureaza un interval de timp variat dependent de tipul vaccinului utilizat
IMUNITATEA DOBANDITA ARTIFICIAL IN MOD PASIV
- consta in administrarea unor preparate biologice denumite seruri imune, care contin
anticorpi sintetizati de catre un alt organism (anticorpi exogeni). Procedeul se numeste
serumizare si se instaleaza foarte rapid (1-2h), dar durata este de aprox 30 de zile.
Serumizarea se realiz in scop profilactic, pt a preveni o infectie intr-un focar de boala
dar si in scop terapeutic.

ORGANELE SI TESUTURILE SISTEMULUI IMUN

CONCEPTUL

DE ORGAN LIMFOID -TESUT LIMFOID


SISTEMUL LIMFOID =SUPORTUL IMUNITTII REPREZENTAT DE UN
ANSAMBLU
ALCTUIT DIN VASE LIMFATICE , ORGANE LIMFOIDE , TESUTURI LIMFOIDE SI CELULE
DOATATE CU POTENTIAL IMUNITAR .
ORGANELE LIMFOIDE = AGLOMERARI CELULARE DELIMITATE DE O CAPSULA DE
TES . CONJ , CARE FUNCTIONAL REPREZ FIE SEDIUL DE MATURIZARE FUNCTIONALA A
CELULELOR IMUNITARE , FIE SEDIUL IN CARE ACESTE CELULE INDEPLINESC FUNCTIA
IMUNOLOGICA .
TESUTUL LIMFOID = STRUCTURI NEDELIMITATE DE O CAPSULA DE UN TES
PRACTIC GRUPARI DE CELULE CU FCT IMUNE , DISPERSATE SUB MUCOASELE AP DIGESTIVE ,
RESP SI UROGENITALE .
DPDV IMUNOLOGIC ORGANELE LIMF POT FI GRUPATE IN DOUA CATEGORII :ORGANE LIMF PRIMARE /CENTRALE SI ORG LIMF SEC/PERIFERICE .

ORGANELE LIMFOIDE PRIMARE/ CENTRALE


CARACTERISTICI GENERALE :
o Se mai numesc si centrale, sunt structuri limfoepiteliale considerate sediul
LIMFOGENEZEI;
o sunt reprezentate de : timus, Bursa Fabricius la pasari, la mamifere echivalentul
bursal fiind maduva osoasa la adult si ficatul embrionar la fetus.
o Apar timpuriu in dezvoltarea embrionara si sunt colonizate de catre celula matca
(stem) provenita din sacul vitelin. Aici sunt generate, diferentiate si diseminate in
organism populatiile de limfocite.
o La niv timusului limfocitele T capata starea de maturitate functionala
(imunocompetenta) realizand diferentierea dintre SELF SI NON-SELF. Acest tip de
celula asigura cea mai mare parte a reactiilor imune mediate celular.
o In Bursa Fabricius si in echivalentii bursali reprez sediul ce controleaza productia si
maturarea functionala a limfocitelor B, celule implicate in r.i.mediat molecular. Aceste celule
educate la nivelul organelor limfoide primare migreaza in organele limfoide secundare si isi
manifesta activitatea .
o Timusul este plasat in partea anterioara/apropiat de stern si este primul organ limfoid
care
apare
in
cursul
dezvoltarii
embrionare
.
In functie de topografia si conformatia anatomica au fost descrise 3 tipuri de timus:
a) Timus cervical- la cobai, pasare;
b) Timus toracal- la carnivore, om;
c) Timus cervico-toracal- rumegatoare, cabaline si suine.
Timusul este acoperit de o capsula de tesut conjunctiv care se continua spre interiorul
organului cu TRAVEE CONJUNCTIVALA ce imparte organul in lobi si numeroase replici
interne
numite
lobuli
Lobulul timic reprezinta unitatea functionala a organului, are 2 zone distincte:

o zona corticala (cortex / zona periferica) constituita dintr-o retea de fibre si de celule
epiteliale in care sunt dispersate celule limfoide tinere (timocite)care provin din celula STEM.
o zona medulara (zona centrala) mai saraca in limfocite dar mai bogata in celule
epiteliale care constituie o retea prevazuta cu prelungiri ce se interactioneaza formand spatiile
necesare procesului de maturare a Limfocitelor T; celulele epiteliale din aceasta zona contin la
suprafata lor structuri moleculare numantigene CMH (complex major de
histocompatibilitate).
Tot in zona medulara sunt corpusculii Hassal care sunt celule epiteliale modificate prin
hialinizarea citoplasmului iar in prezenta corpusculilor este corelata cu efectuarea unor functii
secretorii fagocitare. Numarul corpusculilor Hassal din medulara timica poate fi corelat cu nr
de
boli
/
vaccinari
ce
au
interferat
cu
organismnul
respectiv.
Mitoza la nivelul timusului este foarte ridicata. Populatia de timocite fiin inlocuita total dupa
4-5 zile.
CONCLUZIE:
O data ajunsi in timus, precursorii limfocitari se multiplica in zona corticala a
lobulului timic si se maturizeaza functional in zona medulara.
Dupa maturizare limfocitele T traverseaza peretele vaselor sanguine din
medulara , se angajeaza in circulatia sangvina si se indreapta catre zonele timodependente ale
organelor
limfoide
secundare.
Procesul de diferentierea si de maturarea a limfocitelor T se realizeaza sub influenta unor
factori chimici locali denumiti HORMONI TIMICI (timopoietina, timozina, timulina).
O data cu aparitia hormonilor sexuali si cresterea nivelului de steroizi
suprarenali det atrofia lenta a zonei corticale si involutia timusului. Practic insa raman toata
viata insule de celule timice functionale capabile sa diferentieze noi clone de limfocite.
Bursa Fabricius
o Este un organ limfoepitelial dezvoltat ca o piesa modificata a intestinului in apropiere
de
cloaca.
o Apare in a 4-a zi de incubare si reprezinta sediul de educare a Limfocitelor B , celulele
care raspund la stimulul microbian prin sinteza de anticorpi specifici.
Este
structurata
pe
doua
zone:
zona
corticala
si
medulara.
In zona corticala se gasesc numeroase limfocite provenite din celula stem aflata inca in stare
de diviziune, zona medulara prezinta o retea de celule epiteliale asemanatoare cu cele din
timus in ochiurile careia se acumuleaza limfocite B in faza de maturare dunctionala. Epiteliul
bursei creeaza mediul chimic special prin secretia unor hormoni locali (bursopoietina) care
favorizeaza
maturizarea
limfocitelor
B.
Aceste limfocite parasesc Bursa lui Fabricius si migreaza in organele limfoide secundare
(zonele bursodependente) incepand cu a 16-a zi de incubatie. Bursa lui Fabricius creste rapid
in volum in primele 2-3 saptamani dupa ecloziune, atinge dimensiunea mazima in a 8-10 zi de
viata si o data cu aparitia hormonilor sexuali la pasare involueaza complet.
Maduva osoasa =organ hematopoetic dur, reprez sediul in care limfocitele sunt ed.cel
matura functional poate sa iasa din circulatie sa migreze in org limf sec. Se va genera un r.i la
niv de cel fagocitara/vor fi activate cel citotoxice si cuplul antigen- anticorp. La niv maduvei
osoase celula stem sufera o diferentiere in care sunt implicate seturi moleculare interspecifice
si devine un prim precursor de limfocite B. Aceasta etapa de diferentiere presupune o cel
foarte riguroasa aprox 40% din celulele ce au intrat in procesul de diferentiere vor ajunge in
stadiul final. Procesul in sine consta in atasarea la precursorul din limfocit , a unor receptori
specifici B cu rol in diferentierea S de N-S si cu rol in directionarea celulelor catre ariile
D(dependente) de la niv organelor limf sec.
ORGANELE LIMFOIDE SECUNDARE
CARACT GEN: SUNT ORG CARE APAR IN DEZV EMBRIONARA DUPA ORGANELE
PRIMARE .
Ele sunt reprez prin splina, limf limfocentric si din fomatiunile limfoide asociate
mucoaselor digestive, respiratorii si urogenitale.

Sunt populate cu cel mature functional, ce migreaza de la niv org limf primare. Dupa
involutia org primare s-a demonstrat k o parte din org limf sec preiau fct de dif si maturizare,
permitand realizarea unui rasp imun eficient si dupa involutia org primare.
In organele limf sec, pe langa limfocite se gasesc si numeroase granulocite, macrofage si
chiar plasmocite producatoare de anticorpi. Structura org sec sunt constituite din
compartimente ce au specializare, pt cele 2 tipuri de limfocite.
COMPARTIMENTELE IN CARE PREDOMINA LIMF T =ARII/ZONE T DEPENDENTE, IAR CELE IN
CARE PREDOMINA LIMF B= ARII /ZONE B DEP .
EXISTA SI ZONE DE COMPARTIMENTE IN CARE PROPORTIA CELOR 2 CATEGORI DE
LIMFOCITE ESTE APROAPE EGAL( ARII /ZONE MIXTE).
Numeroase capilare sinusoidale si sinusuri venoase traverseaza org limf sec. Endoteliul
acestor vase prez cel disjuncte cu o structura discontinua, care faciliteaza trecerea celulelor si
schimburile de lichide.
Limf T aflate in permanenta miscare au ca sediu de reciclare/recircuitare aceste org.
Interventia stimulului antigenic la niv org sec duce la diferntierea functionala a limfocitelor in
celule efectoare si de memorie si realizarea r.i.
Limfonoduri, limfocentrii
- St org limfoide secundare, plasate in zone strategice ale org de-a lungul vaselor
limfatice
cu rol de a filtra si de a indeparta toate struct non self vehiculate prin limfa.
- Ggl pot fi izolati sau reuniti in grupe;
- Au forma rotunjita, dimens variabile;
- St acoperiti de o capsula de t conj din care pornesc prelungiri = trabecule;
- Acestea impreuna cu fibrele de reticulina alc suportul morfologic al cel ce intra in
struct
ggl;
- Dpdv struct se disting 3 zone:
1. Zona corticala exte(cortex exte):
- Cont aglomerari de limfocite de foliculi limfoizi;
- St 2 tipuri de foliculi:
Primari care au limfocitele in stare de repaus;
Secundari care au limfocite activate in urma unei stimulari
antigenice. In centrul lor se gaseste o struct= centru germinativ(CG)
ce cont limfocite B care prolifereaza intern. CG e considerat o arie
B dependenta.
Dupa incetarea stimulului antigenic, foliculii sec se transf in primari cu cel in stare de
rapaus.
Pe lg limfocitele B se gasesc si alte categ de celule imunitare: macrofage, plasmocite si
un nr redus de limfocite T cu rolul de a prezenta antigenul limfocitelor B.
2. Zona corticala profunda(cortex profund)/paracorticala:
- Zona imprecis delimitata
- O arie T dependenta
- Retea vasc ft bogata prin care limfocitele T parasesc organul.
3. Zona medulara
- Corespunde zonei centrale a ggl si cuprinde o populatie celulara mixta in
care
totusi predomina limfocitele B(arie B dependenta).
- Acestor limfocite li se asociaza intr-un nr mare plasmocite si limfocite T
- Cel din zona medulara st dispuse in randuri regulate formand cordoane
medulare intre care se intrepatrund sinusurile medulare.
- Aceste sinusuri colecteaza limfe din ggl si se varsa sub forma de limfa
filtrata
in vasele limfatice eferente care parasesc org.

Aici circ limfei e ft lenta, iar pop de macrofage e ft numeroasa permitand


un
contact direct intre macrofage si eventualele antigene microbiene nefiltrate.
Circulatia si vascularizatia ggl
- E o circulatie dubla:
Tip limfatic
Tip sangvin
- Eliminarea antigenelor ajunse in limfa se realiz prin traversarea succesiva a
unui sist de filtrare alc din dif tipuri de celule.
- Acest tip de circ face posibil ca un nr ft mare de limfocite sa traverseze
ariile
T sau B dependente si sa reactioneze cu struct antigenica.
Functia ggl
o Sediul de stocare si proliferarea a numeroase cel cu fct imuno. Macrofagele
de la acest nivel capteaza antigenul, il distrug, dar pastreaza intact epitopii pe care in unele sit
il reprez limf T sau B.
o Limf T intervin in react mediate celular(citotoxicitate).
o Limf B in react mediate milecular, avand ca rez final sinteza anticorpilor specifici.
o In cazul in care atacul microbian e masiv si nr microbilor in ggl e ft mare se prod o
serie
de modificari struct. Astfel ggl creste in vol ca rez in primul rand al dilatarii vaselor limfatice
si sangvine sub efectul unor factori chimici(citochine secretate de limfocite).
o La aceasta se adauga o acumulare exagerata de limfocite si fagocite circulare si o
proliferare exagerata a lor.
o Daca rez acestor modif struct favorizeaza mecanimele de rasp imun, in mod normal
microbii acumulati in ggl vor fi distrusi.
o In aceasta sit org revine la struct initiala, la vol normal, moment ce coresp cu
stoparea sau eliminarea infectiei.
Splina
o E un imp filtru biologic plasat in sist circulator sangvin.
o Reprez pt circ sangvina echivalentul ggl limfatici pt circ limfatica.
o In splina se regasesc majoritatea struct antigenice vehiculate prin sange.
o Prin interventia cel imunitare existente la acest nivel, splina poate fi considerata unul
din
cele mai imp sedii de desfasurare a rasp imun.
o Dpdv structural e un org invelit intr-o capsula de t conj, care trimite in inte org o serie
de
prelungiri inte ramificate = trabecule care pot delimita 3 zone distincte:
1) Pulpa alba
o Realiz de t limfoid dispus sub forma unui manson in jurul unei arteriole centrale.
o Acest tesut constituie tecile limfoide periarteriolare.
o Se disting la acest nivel o zona inte bogata in amcrofage si limf T (arie T dependenta)
si
o zona exte bogata in limf B(arie B dependenta).
o In aria B dependenta limf constituie formatiuni aproape sferice = foliculi splenici =
Corpusculi Malpighi.
o Acestia st raspanditi la niv ramificatiilor arterei splenice centrale si in timpul rasp
imun,
produc centrii germinativi, asemanatori cu cei exitenti in ggl limfatici.
2) Pulpa rosie

o Dpdv structural reprez cea mai mare parte a parenchimului splenic si e alc din
numeroase sinusuri venoase la care se adauga cel splenice dispuse in cordoane.
o Zona e populata cu limf T, macrofage, plasmocite si predominant limf B.
o Din aceasta cauza e considerata o arie B dependenta.
3) Zona marginala
o Separa pulpa alba de cea rosie.
o E puternic vascularizata constituind o intersectie strategica in sist circ al splinei, unde st
retinute maj antigenelor provenite din sange. Intrucat ponderea limf T si B e aproape
egala , zona marginala e considerata o arie mixta.
Functiile splinei
o Reprez sediul de retinere si neutralizare a antigenelor microbiene aj in circ sangv.
o Distructia totala a acestora e realiz insa de macrofagele fixe si mobile.
o Ariile B dependente din splina st ft populate cu limf B si plasmocite, splina fiind
considerata unul din princ sedii de sinteza a molec princ anticorpi.
o Tot la niv splinei are loc cel mai imp tip de cooperare cel= triada de cel macrofag, limf
T,
limf B.
Tesuturi limfoide asociate mucoasei
Mucoaele dig , resp si urogenit constituie dpdv al contactului cu antigenul microbian
struct cele mai expuse si vulnerabile.
S. I. prez la niv acestor mucoase are rolul de a bloca patrundera in mediul intern a
microbilor proveniti din afara, dar trebuie sa ramana inensibil(neutru) la flora microbiana
locala considerata ca o flira normala. Toate mucoaele respect st prevazute cu cel izolate
(comasate) capabile sa reactioneze la controlul cu fiecare tip de antigen. La niv acestor
tesuturi, pe lg limf care st predominante numeric se gasesc si numeroase macrofage,
neutrofile, cel dendritice si NK. Aceste struct pot avea proportii diferite de limf T si B
constituind ca si in cazul org limf primare arii T sau B dependente.
Formatiuni limf asociate tubului digestiv
Sist GALT
In afara de limf T si B dispersate in lamina propria a mucoaselor se gasesc numeroase
t. limf incepand de la niv cavit bucale si pana la rect.
Cele mai imp format de la acest nivel st amigdalele, placile Payer si apendicele. La
pasari e adauga amigdalele cecale, diverticului Mendel si gl Harder.
Placile Payer
Format limf prez pe intreaga supraf a intest, dar mai ales in partea distala a acestuia.
Nr placilor variaza in fct de spp:
Soarece: 10-12
Caine: 20
0m: 200
Porc si oaie: peste 10.000
St vizibile cu ochiul liber sau lupa si au o cul alba dat acumularii de limfocite si dat
absentei fibrei musc.
Au forma alungita si dimens aprox 0,5 mm.
St separate de lumenul intestinal printr-un epiteliu cubic constit din cel partic= cel M.
Acestea st cel specializate in captarea antigenului aj la niv lumenului intest.
Tesutul limf de sub epiteliul placii Payer contine foliculi limfoizi cu centrii
germinativi in care predomina limf B(arii B dependente).
In spatiile dintre acesti foliculi limfoizi se gasesc aglomerari de limf T, fiind
considerate
arii T dependente.
Partea din epit placii Payer situata deasupra foliculilor = reg domului si e infiltrata cu

numeroase limf avand ca receptori de supraf molec de imunoglobulina A, fapt pt care reg
domului e considerata un sediu de sinteza cu predilectie a anticorpilor de tip Ig A.
Acesti anticorpi joaca rolul esential in apararea specifica locala, dar si in mentinerea
echilibrului florei intestinale normale de la acest nivel.
Formatiuni limfoide asociate mucoasei resp
Sist BALT . Se aseamana cu sist GALT.
Partic.
Cuprinde struct limfoide sit sub mucoasa tractusului resp sau in parenchimul
pulmonar.
Cuprinde aglomerari de cel asemanat cu placile Payer avand insa t. limfoid acoperit
cu
cel epiteliale, aplatizate i neciliate.
In afara unor limfocite izolate e gasesc numeroase macrofage care au o intensa activit
fagocitara.
Celulele sist imunitar
Celula STEM(matca)
Origine si mecanism de diferentiere
Toate cel prezente in circ sangvina implicate sau neimplicate in realiz rasp imun
descind dintr-o cel unica den cel matca(cel stem), e prima cel care apare in viata embrionara
initial in insulele sacului vitelin si apoi in t. hematopoetic al ficatului embrionar. La anim
adulte sediul recunoscut al cel stem e la niv maduvei hematogene din oasele late, dar s-a
demonstrat ca o buna parte din aceste cel st prezente si in circ sangvina.
Dpdv morfologic cel stem e greu de diferentiat de un limfocit matur, pt multiplicarea
ei nu st necesari stimuli exogeni ci numai o serie de factori moleculari,locali din grupul
citockinelor eliberati de cel nehematogene prez in cavit medulara.
Tot aceste molec controleaza diferentierea cel stem in pop celulare cu morfologie si functii
diferite.
Evolutia celulei stem
Primii descendenti rezultati din cel matca poarta den generica de hemocitoblasti si au
pe membrana lor receptori care ii dirijeaza evolutiv spre linii celulare distincte. Cel rezultate
indeplinesc in mare masura funcii imune.(ex: liniile cel limfoila, mieloida si granulocitara).
Tot din cel stem se diferentiaza linii celulare lipsite de atribute imune(linia cel eritroida,
megacariocitara si mastocitara).
Doua grupe de cel asigura desfasurarea react imunitare:
- Cel limfoide
- Cel fagocitare
Limfocite
Caractere generale
Doua clase majore cu o origine comuna,dar care se diferentiaza spre capacitati
functionale distincte:
1. Limf T
2. Limf B. Cel specializate in Bursa lui Fabricius si amduva osoasa(mamifere)
Morfologia si ultrastruct
1. Ex morfologic cu mic optic nu releva diferente intre cele 2 categ de limfocite.
Ambele
st cel rotunde cu diametru variabil cuprins intre 6-15 microni, cu un nucleu ft
voluminos care ocupa 90% din celula. Citoplama putin abundenta, bazofila si nu prez
organite vizibile.
2. La ex cu mic electronic se pot observa diferente intre cele 2 categ de cel, astfel:
- Limf T e considera ca au o supraf neteda

- Limf B au o supraf plina de vilozitati


Aceste modif se semnaleaza mai ales in cadrul stimularii antigenice a limfocitelor.
Prop specifice limfocitelor
- Se dif de restul cel sangvine prin o serie de prop:
biochim,
fizice
si biologice
Prop biochim
Prez unor enzime particulare de tipul esterazelor si absenta peroxidazelor si a
fosfatazei alcaline permit diferentierea intr-un amestec celular a limfocitelor de monocite.
Prop fizice
Densitatea e cuprinsa in cea a monocitelor(mai usoare) si a granulocitelor(cel mai
grele).
Densit cel depinde de talia nucleului si e dp cu rap citoplasma-nucleu.(1,05-1,10 g/cm3).
Aderenta . Limf B adera ft usor la mase plastice mai putin la sticla, limf T nu au
aceasta prop.
Prop biologice
Ne ajuta la diferentierea limf de alte cel imunitare:
- St cel mobile
- Nu au capacitate fagocitara
- Adera la supraf altor celule
- Au receptori de membrana(molecule) de care depind functiile celulelor
- Se transf blastic sub act subst mitogene.
Mobilitatea .
- Se deplaseaza in struct tisulare variate luand o forma caracteristica alungita
(oglinda
cu maner) in care nucleul e avansat in partea mai voluminoasa, partea post a cel form o
prelungire caracteristica= uropod care e atasat la suportul de deplasare prin cateva filamente
citoplasmatice. ( deplasarea limfocitelor nu depinde de factori chemotactici).
Capacitatea fagocitara
- Nu au capacit fag;
- Totusi sa dem ca st cel de endocitoza si pinocitoza, modalit care asig ca o serie
de
subst nutr sa patrunda in int cel. Totodata endocitoza limf e corelata cu fenomenul de capping
in decursul careia se realiz redistribuirea receptorilor de membrana.
Aderenta la alte cel .
Limf au capacit de a adera si de a se deplasa in jurul unor celule prin contact intim de
suprafata. In cursul acestui contact= peripoleza poate avea loc un schimb de inf intre limfocit
si cel contactata.
Prez receptorilor specifici
- St reprez de molec= antigene de sprafata sau de molec= receptori de membrana
- Antigelene de supraf reprez semnalele chim de recunoastere care permit
limfocitului
sa faca disstinctia intre self si non self.
- Receptorul de membrana reprez molec particulara aflata la originea functilor realiz
de catre limfocit.
Transf blastica
- Reprez totalit modif morfo si fiziologice pe care le sufera limfocitele at cand se
transforma in cel efectoare ale rasp imun;
- O serie de subst nat= subst mitogene puse in contact cu limfocitele induc transf
blastica a acestora;
- modif presupun cresterea in vol de 2-3 ori a cel, modif nucleului si aparitia unui nr
mare de organite citoplasmatice cu fct secretorie;
- fenom de transf blastica permite masurarea capacit limfocitelor de a react si

prolifera in urma unei stimulari antigenice specifice.


Ex subst mitogene: fitohemaglutinina(Pha) si concanavalina(ConA).
Localiz si circ limfocitelor
- limf T si B migreaza selectiv catre ariile T si B dependente in org limfoide
secundare
- mecanismele care stau la baza migrarii si localiz limfocitelor= ecotaxie(homing)
- rol central in realiz acestor mecanisme il au receptorii de membrana prezenti pe
supraf limfocitelor si corespondentilor moleculari prezenti pe endoletii vaselor limfatice si
sangvine;
- pt a int si recunoaste antigenul limf st recirculate in mod continuu prin org
limfoide
sec;
- recirc pe traseul sange-t limf-sange e independenta de stimularea antigenica;
- milioane de limfocite trec zilnic prin fiecare org limfoid periferic asa incat fiecare
antigen patruns in org va fi expus intregului set de molec de recunoastere prez la supraf
limfocitului.
- recunoasterea antigenului de catre limfocite initiaza derularea rasp imun;
- in t nelimfoide recirc limfocitelor e mai putin intensa, dar esential pt identificarea
antigenelor.
Limfocitele T
Populatii si subpop de limf T
Dpdv functional L-T form o pop heterogena in cadrul careia exista mai multe categ
de cel:
o dupa dobandirea imunocompetentei in timus limf T ajung in circ sub forma de cel
virgine(care nu au venit in contact cu antigenul), aj in circ unde la contactul cu acesta pot
indeplini fct reglatoare /efectoare.
o aceste 2 categ de pop desi st identice dpdv morfologic se deosebesc functional si
antigenic.
a. Limf T reglatoare
Limf T helper(ajutatoare) reprez aprox 2/3 din totalul limf T . Prin intermediul
interleukinelor pe care le secreta realiz urmat fct:
Stimuleaza diferentierea limf B spre plasmocit
Stimuleaza fct citotoxica citolitica a limf T citotoxice
Stimuleaza fct citotoxica a cel NK
Stimuleaza activit macrofagelor
Pe baza acestor fct LTh e princ cel imunostimulatoare respect cel cheie ce realiz
controlul mecanismelor de rasp imun. Prin septul de interleuckine pe care le secreta in vitro
LTh poate fi impartit in 2 seturi distincte de cel:
- LT h1 secreta interleuckine 3, 4 si 5 si stimuleaza sinteza de anticorpi de tip IgA si
Ig
E.
- LTh2 secreta interleuckina 2 si interferonul gama, molec cu rol in favorizarea react
inflamatorii asociate cu stari de hiperensibilitate(alergie intarziata).
O parte din LTh care au venit in contact cu antigenul, constituie substratul material al
memoriei imunologice prin transf lor intr-un set aparte de cel = limf T de memorie, cel cu
viata lunga capabile sa produca un rasp imun rapid si amplificat.
Limf T amplificatoate(LTa) st cel evidentiate doar in primele 2 sapt de viata. Se
activeaza
imediat dupa nastere. Au ca rol stimularea diferentierii si multiplicarii limf B care exprima la
suprafata receptori de membrana pt antigenele simple care vin in contact cu animalul in
primele sapt de viata.
Limf de supresor(LTs) reduce intensitatea rasp imun(rol imunosupresor) prin inhibarea

LTh. Are rol in inducerea starii de toleranta fata de antigene exogene ca si fata de unele
molec self.
Deficienta functionala a LTs poate genera boli autoimune. Se presupune ca exista un
circ al acestor cel generat de o serie de cel = cel inductoare ale supresiei care act secvential
asupra precursorilor celulari de acest tip. O serie de factori favorizeaza proliferarea si
activarea funct a LTs, cei mai importanti fiind dozele mici de antigen sau persistenta
prelungita a antigenului.
Limf T contrasupresori(LTcs) st cel care act sinergic cu LTh prin contracararea LTs.
Activarea acestor cel se face secvential pornind de la o pop de cel T inductoare ale
contrasupresiei si se pare ca cel putin teoretic LTcs pot suprima activit LTs prin act directa
sau prin act indirecta la niv LTh
b. Limf T efectoare
Limf T citotoxic(LTc) sau citolitic st cel capabile sa exercite un efect letal asupra cel
care
prez modif antigenice la supraf. Mai poate induce efect letal si asupra cel propriului org, daca
acestea au fost modif in urma unei infectii microbiene sau in urma unui proces tumoral.
Activit LTc presupune un contact direct cu cel tinta cu/fara ajutorul anticorpilor specifici sau a
prot sist complement.
Derularea mecanismului citolitic poate fi structurat in 4 faze:
- Recunoasterea cel tinta si atasarea la aceasta prin intermediul receptorilor de
membrana
- Activarea mecanismelor litice
- Lansarea loviturii letale care consta din inocularea in cel tinta a unor enzime din
grupul perforinelor si a unor enzime lizozomale
- Desprinderea de cel tinta ucisa.
In principal LTc controleaza si stopeaza infectiile virale si proc tumorale. LTc are un rol
esential in respingerea org intrucat st princ cel din org care omoara cel tinta alogene cu
antigene CLH diferite. Pt a-si exercita activit LTc are nevoie de interventia reglatoare a LTh si
LTs
Limf de hipersensibilitate intarziata(LTd) participa in declansarea reactiilor alergice de
cele intarziate. LTd daca e sensibilizat la un anumit antigen poate produce reactii
alergice(react de rasp imun exagerat) fata de antigenul respectiv. Acest tip de reactie are si o
manifestare locala dat antrenarii in proc respectiv si a unor altor tipuri de cel ce secreta dif
categ de molec, unele dintre acestea cu efect nociv. Declansarea acestui tip de reactie se face
cu aportul LTh dupa ce LTd a recunoscut prezenta antigenului sensibilizat pe supraf cel
Langerhans din piele. Existenta LTd face posibila transferarea starii de alergie de la un individ
la altul in urma transfuzilor de sange.
Markerii limf T
Markerul cel struct moleculara prez la un grup de cel care permite diferentierea
acestora de alte cel. Markerii cel pot fi prezenti pe toata durata de viata a cel sau pot fi
exprimati numai in anumite stadii de dezvoltare.
Dpdv morfologic si functional se pot diferentia 3 categ de markeri:
- Morfologici
- Functionali
- Antigenici st glicoprot de la niv membranei limf T den antigene de membrana.
Acestia reprez elem de identificare a unor seturi de limfT. Pana in prez s-au identificat peste
150 de markeri antigenici. Nomenclatura lor oficiala e cea de marker CD (diferentiere in
ciorchine).
Limf T recunosc antigenul numai daca acesta e prezentat pe supraf unei cel in stransa
asociatie cu markerii antigenici astfel, markerii CD8 recunosc antigenul numai in asociatie cu
molec CMH din cls I, markerii CD4 recunosc antigenul numai in asociatie cu molec CMH de
cls II.
1. CD8 reprez un heterodimer(o molec formata din 4 lanturi alfa si beta)
2. CD4 polipeptid momomer form din 433 AA din care 370 formeaza domeniul

extracelular al receptorului. El e prez la supraf aprox 65% din limfocite adica la LTh, LTc si
LTd.
Receptorii de membrana setul de molec prezente pe membrana cel cu ro, in
transmiterea unor semnale intercelulare si de recunoastere cel ce stau la baza mecanismelor
de activare si inhibare a functiei celula. In unele sit receprotii de membrana pot fi considerati
ca si markeri pt cel respect. Ex: la limf T receptorul E (receptorul pt eritrocitele de boala)
poate fi considerat ca si un marker antigenic (vezi testul de rozetare).
Receptorul pt ecotaxie. O serie de receptori au rolul de a orienta precursorii
limfocitari sau limf mature spre org limfoide primare si respectiv spre ariile T sau B
dependente din org limfoide sec. Aceasta orientare selectiva a pop de limfocite spre ariile lor
specifice se bazeaza pe recunoasterea unor molec specifice existente pe membrana cel
endoteliale care captusesc vasele org limfoide.
Receptorii pt antigeni de natura iminoglobulinica atasati citofil la membrana LT
fara
o implantare in dublul strat lipidic al acestei membrane. E alc din 2 lanturi polipeptidice cu
peste 200 AA in lant si fiecare lant poate fi impartit in 4 domenii:
- Variabil
- Constant
- Transmembranar
- Intracitoplasmatic
Deoarece se aseamana cu lantul usor al molec de imunoglobulina molec receptor pt
antigen prezenta pe limf T poate fi inclusa in fam imunoglobuline.
Domeniul variabil prez o struct care asigura specificitatea de legare a antigenului.
Mecanismele de legare st similare cu cele descrise la anticorpi.
Receptorul pt fragmentul cristalizabil (receptorul pt Fc). Fragmentul cristalizabilun seg ct prezent in struct molec de imunoglobulina. Acesti receptori se pot lega de port
terminala a molec de imunoglobulina (CH3 si CH4) si ca functionalitate acest receptor sta la
baza mecanismelor de cooperace cel fiind o componenta obligatorie la o categ aparte de cel
den cel prezentatoare de antigen (cel APC).
Receptorii pt citokine struct care fac posibila legarea a diferiti mediatori (molec)
solubili, participanti la mecanismele de cooperare celulara. Acesti receptori pot fi diferentiati
in mai multe cls in fct de nat molec atasate. In acest fel diferentiem receptori pt interleukine,
interferoni, factorii de stimulare a cresterii celulare si receptori pt unii hormoni. Recep pt
citokine prez asemanari structurale corespunzatoare unui domeniu comun. Totusi o serie de
particularitati de structura permit incadrarea acestor receptori in 2 fam distincte:
1. Receptorii hematopoetici. St in majoritate recep pt interleukine.
2. Receptori imunoglobulinici. St receptorii pt: interleukina 1 , 6, factorii de stimulare a
cresterii coloniei de cel.
Domeniul extracel a acestor receptori au structura coresp molec de imunoglobulina.
Receptori pt lectine specifici pt proteine din acest grup utilizati in testul de transf
limfiblastica.
Limfocitele B 5-15% din totalul limf. St cel responsabile de reactile imunitare
mediate imunitar. Provin din cel stem ca cel deferentiate si educate in maduva osoasa la
mamifere si Bursa lui fabricius la pasari. Diferentierea lmf B in cursul dezv de la progenitori
celulari la faza finala de plasmocit e corelata de factori independenti de stimulul antigenic. LB
reprez o pop heterogena alc din diferite subpop selectate in decursul evolutiei. Prima selectie
are loc la niv maduvei osoase si un nr ft redus de cel (la oaie doar 5%) parasesc maduva
osoasa si aj in circ. La niv circ se prez ca cel virgine si sufera o a 2-a selectie in urma careia
rezista mai putin de 50% din cel. Cel care au rezistat acestor selectii aj in ariile B dependente
din org limfoide sec unde traiesc intre 6-8 sapt. Daca nu intalnesc antigenul corespunzator
mor de oftica si st inlocuite cu cel virgine. Daca intalnesc antigenul pt care au receptori
specifici limb B sufera o a 3-a selectie in care au loc modif morfologice si functionale si se
transforma in plasmocite sau limf B de memorie.

CELULELE SISTEMULUI FAGOCITAR


Origine
si
evolutie:
Sist fagocitar cel sunt raspandite aproape in intreg organismul si au proprietate
comuna de a ingloba structura non-self si de a le distruge prin procese enzimatice de digestie
intracelulara.
Din grupul celulelor cu functii fagocitare fac parte 2 tipuri celulare distincte:
a) Cel SF mononuclear (monocite, macrofage)
b) Cel SF polimorfonucleare (granulocite)
Fagocitele mononucleare isi au originea in cel stem. Se dezvolta pe linia de evolutie
mieloida trecand prin stadiile intermediare de monoblast, promoncit, monocit(celule prezente
in sange), macrofag (celule prezente in diverse tesuturi)..
Fagocitele polimorfonucleare considerate si fagocite profesioniste isi au originea tot in cel
stem. Linia de evolutie este cea granulocitara trecand prin stadiile de meloblast, promielocit,
mielocit, metamielocit, granulocit polimorfonuclear. Pe baza caracterelor morfologice
functionale si tinctoriale, granulocitele pot fi impartite in 3 populatii:
neutrofile,
eozinofile,
bazofile.
MONOCITE- macrofagul
Clasificare:
Dupa evolutia de la nivelul maduvei osoase, prin stadiile de monoblaste si monocit,
fagocitele mononucleare ajung in circulatia sanguina sub forma de monocite. In acest stadium
raman aprox 24 h. Directia cautata de monocite este un posibil focar inflamator. In lipsa
acestuia, monocitul migreaza intamplator intr-un tes unde se transforma in macrofag
(macrofagele nu reprezinta o subpopulatie de monocite ci ultimul stadiu evolutiv al acestora).
Macrofagele poarta denumiri diferite in functie de tes unde a avut loc maturarea cel: in splina
si ganglioni limfatici- macrofagele libere si fixe; in ficat- cel Kupffer; in tes osos- osteoclaste;
la nivelul seroaselor- macrofage peritoneale, pleurale; in plamani- macrof alveolare; tes conjhistiocite; S.N.- cel microgliale, in tes conj-lebot moncite.
Morfologie
si
ultrastructura:
Leucocitele de dimensiuni mari pana in 18 diamettru, cu nucleu in forma de
potcoava , citoplasma mai putin abundenta ce prezinta granulatii.
Macrofagele prezinta diferentieri morfologice majore corelate cu natura tesutului in care s-au
cantonat si s-au diferentiat. O serie de caractere pot fi considerate comune la pop de
macrofage:
o dimensiune intre 50-220 ori mai mare,
o are nucleul rotund oval sau potcoava dispus central sau periferic in functie de
gradul de activare al celulei.
o citoplasma abudenta cu granulatii mari care contin enzime distructive,
peroxidaze si hidrolazele acide.
o Enzimele din granulatii reprezinta principala arma de distrugere a non-selfului
fagocitat.
o Marginile sunt dantelate cu prelungiri care tind sa ajunga catre particulele
fagocitabile. Aceste prelungiri au si o mare capacitate de aderenta la structurile vii dar si
structurile sintetice.
Functii
Functia fagocitara- antixenica
Mecanismul de initiere a fagocitozei se poate diferentia pe baza interventiei moleculare de
imunoglobulina
cu
sau
fara
asocierea
sist
complement.
Mecanism:
Fagocitoza
imunaopsomica
- complexul Ag-Ac se fixeaza la niv macrofagului prin intermediul receptorului Fc existand la

suprafata
acestuia.
- cand se asociaza si complementul la complexul Ag-Ac legarea la macrofage se face prin
intermediul
receptorului
pentru
complement
CR
sau
C.
Fagocitoza
neimuna
Legarea Ag la supraf macrofagului, se face prin proc nespecific, dar selectiv datorat pe
diferentele
de
sarcina
existent
intre
cele
2
structuri.
Macrofagele (celule SI care indeplineste cele mai numeroase functii) asigura alaturi de
granulocite prima linie de aparare la invazia microbilor.In fagocitat este legat secventa de
desfasurare a mencanismului fagocitar se poate diviza in mai multe etape:
chemotaxia
=
deplasarea
catre
particular
fagocitabila
aderarea
particularitatilor
la
supraf
macrofagelor
(a
prelungirii)
emiterea
de
pseudopode
care
inconjoara
3D
particular
- formarea fagozomilor si atasarea la acestia a lizozomilor ce realizeaza structura=
fagolizozom
- liza intracelulara a particulei fagocitare
Macrofagele in activitatea lor fagocitara sunt caracterizate printr-un echipament enzimtic mai
sarac comparative cu al granulocitelor si in consecinta degradeaza partial Ag pastrand intacti
epitopii.
Dupa aceasta digestie partiala epitopii sunt exprimati la supraf macrofagului si sunt prezentati
limf
T
si
B
intr-o
forma
mult
mai
imunogena.
Practice epitopii dupa distugerea Ag sunt proiectati la suprafata macrofagului si in acest fel
sunt prezentati Limf T si B pentru ca si aceasta cel sa recunoasca prezenta structurii non-self
sis a declanseze un mechanism de raspuns imun propriu .
In consecinta Ag prelucrate prin fagocitoza de macrofage sunt mult mai imunogene.
La animalele imunizate macrofagele primesc un mesaj activator eliberat de LThfactor de activare a macrofagului MAF. Aceasta molecula duce la exacerbarea functiei la
macrofage, care isi modifica forma, devin ft active si au fost denumite macrofage furioase.
Acelasi lucru il pot realiza unele endotoxine bacteriene, subst adjuvante ARN viral.
Daca la suprafata macrofagului se leaga la nivelul receptorului pt Fc molecula de Ig,
macrofagele pot fixa mult mai rapid si mai energic non-selful microbian. Proc de legarearmare, iar macrofagele care poseda ac Ig la suprafata macrofage armate.
Functia
secretorie
Atat monocitele cat si macrofagele pot sintetiza si elibera in mediul inconjurator
compusi chimici cu functii multiple in derularea raspunsului imun. Acesti compusi pot fi
rezultatul unei sinteze active sau pot fi compusi preformati -prezenti in citoplasma si eliberati
in
urma
primirii
unor
stimuli
externi.
Ex
de
subst
sintetizate
de
macrofage:
- citokine elab de macrofage: interleukina 1,6; facotorul de necroza al tumorilor; interferonul
alfa,
eritropoietina.
- Componente ale sist complement:
C3A, C3B, facotrul B, componenta CS.
Factori
de
coagulare
Enzime
cu
efect
microbicid
(lizozim,
lipaze,
fosfataze)
Lipide
bio-active:
prostaglandinele,
leucotriene
Proteine
de
adeziune
celulara:
fibromectina
Functii
citostaticecitotoxice
Macrofagele pot realiz activitatea citostatica, se manifesta prin blocarea multiplicarii cel
tinta (este primul efect). In continuare se manifesta activitatea citotoxica, realizata prin 2
mecanisme: citotoxicitatea specifica= influentata foarte mult de limfocite Th si realizeaza
prin intermediul anticorpi specifici legati la o cel tinta. Citotoxicitatea nespecifica influentata
de fatori stimulatori neimunoglobulinici- recunoscuti de catre macrofag si incadrati in gr
structurilor N-S (ex.moleculele specifce care apar pe o serie de cel imbatranite sau cel
modificate
tumoral).
Functia
reglatoare
Macrofagul dupa fagocitoza pastreaza intacti epitopii antigenici pe care ii prezinta
limfocitul . In inter macrofagului se pot crea stocuri de epitopi, care la un anumit grad de

concentratie permit declansarea reactiei imune. In acest fel se elimina posibil aparitia
fenomenului de toleranta, de zona joasa sau de zona inalta -datorate unei cantitati mici de
stimuli antigenici sau unei cantitati mai de stimuli antigenici care blocheaza informational
celula. Nivelul optim si constant al reactiei r.i il mentine macrofagul prin eliberarea treptata a
epitopilor antigenici.
Granulocite
-

Cel cu originea in cel stem, clasif in 3 categ:

Eozinofile care au o evolutie directa din seria granulocitara;

Netrofilele si bazofilele care descind dintr-o linie granulocitara separata,


provenita din seria mieloida (seria macrofagelor) ;
Morfologie si ultrastruct
- Eozinofile - cel de dimens medii, nucleu bilobat, citoplasma avand granulatie de cul
porto, bogate in enzime, capabile sa distruga struct microbiene. Dintre receprorii cel
receptorul pt Fc e cel mai imp
- Bazofilele - cel de talie mai mare, nucleu bilobat, cromatina periferica densa si o
citoplasma bogata in granulatii mari de cul violet inchis care mascheaza nucleul. Receptorul
pt Fc si cel pt complement, pt componenta C3b, prez un receptor special la care se poate atasa
molec de Ig E.
- Neutrofilele , nucleu segmentat cu 2-6 lobuli uniti intre ei prin filamente de
cromatina, citoplasma ft bogata in granulatii ce pot fi clasif in 3 tipuri:
1. Granulatii primare (azurofile) contin mielopeloxidaza, lizozin si prot cationice
2. Granulatii sec (specifice) contin lactoferitina si lizozin
3. Granulatii tertiare ft bogate in hidrolaze acide
Functiile granulocitelor
- St considerate princ fagocite ale org
- Eozinofilul intre 3-7 % din totalul granulocitelor, are o distributie predominant in
tesuturi, nu in sange, sub controlul limf Th care elibereaza citokine se produc eproliferarea si
maturarea eozinofilelor prin stimularea depozitelor de precursori eozinofilici existente la niv
maduvei osoase. Capacit fagocitara a eozinofilului se manifesta asupra bact si cipercilor
microscopice care au legat molec de Ig specifice. Legarea la eozinofil a acestor cupluri
antigen-anticorp se realiz prin intermediul receptorului pt Fc. Ca o partic functionala
eozinofilele se remarca prin faptul ca atata parazitii mari imposibil de fagocitat printr-un
mecanism de distructie celulara num exocitoza in acest caz granulatiile din citoplasma
eozinofilului migreaza catre membr cel a acestuia si descarca cont toxic in invelisul
parazitului. Acest mecanism ar putea explica si cresterea numerica a eozinofilelor
(eozinofilie) in cazul infestatiilor cu helminti. Act are si manifestari nocive asupra org gazda
in sensul declansarii unor stari de hipersensibilitate datorate unei proteine specifice den prot
bazica majora o prot capabila sa lege si sa inactiveze heparina, consecinta elezarea epiteliului
gastrointest in alergiile intest sau a epiteliului bronsic in astmul bronsic alergic.
- Bazofilele distribuite predominant in tesuturi cu exceptie t conj, prez receptori pt Ig
E si legarea acesteia la bazofil e urmata de un proces den degranulare in cursul caruia st
eliminati enumerosi mediatori molec activi cu efecte toxice asupra org. Functiile fagocit ale
bazofilului st ft reduse dar existente si se considera ca aceste cel st implicate mai mult in
apararea nespecifica a org respect in procesele inflamatorii.
- Neutrofilul . St cele mai numeroase granulocite, st distribuite in prop dif in sange si
tesuturi. In sange raman 10-15 h, de unde migreaza in tesuturi mentinandu-se active timp de
3-4 zile. Dupa acest interval st inlocuite cu cel tinere. Populatia de neutrofile din tesuturi
poate fi impartita in 2 categ:
1. O pop marginala aderenta la endoteliile vasc.
2. O pop diseminata in toata struct tesutului respect.

St considerate cele mai imp fagocite ale org, au o mare capacit de a receptiona
stimulii chemotactici eliberati de struct microbiene, au o mare capacit de locomotie.
Rezervele mari de glicogen ale neutrifilului permit o buna functionare chiar si in cond de
anarobioza.
Fagocitoza- etape si mecanisme
Etape:
1. Chemotaxia. fen prin care neutrofilul recunoaste si raspunde la un stimul chimic
adecvat printr-o deplasare orientata. Subst care det acest proces poarta den de factori
chemotactici (citotaxine). In maj cazurilor ei st produsi de nat bacteriana, structuri din
invelisul unor ciuperci micro, lipide oxidate, citokine elaborate de limf T si B activate
antigenic si complexele amtigen-anticorp. Pe lg stabilirea directiei care se deplaseaza
chemotaxia mai declanseaza si o serie de evenimente cel precum marirea aderentei fagocitului
la alte struct, scaderea sarcinilor enectroneg de la supraf cel si intensificarea metabolismului
oxidativ. In afara de subst chemotactice, microbii pot sintetiza subst cu efect chemotactic neg
care impiedica atractia/deplasarea fagocitelor. Ex : poliglucidele din capsula unor spp
bacteriene.
2. Aderarea contactul fizic dintre partic non-self si membr fagocitului. In fct de
elementele participante la acest contact pot fi diferentiate 3 mecanisme de aderare:
a. Aderarea mediata de molec de suprafata (receptorii de membrana).
b. Aderarea mediata de sarcinile electrice existente pe membr fagocitului si pe
invelisul
partic fagocitate, de sens contrar.
c. Aderarea mediata de opsonimele din lichidele bio ale org (opsonizare).
Fara a fi primordiale, opsonizarea reprez unul din cele mai imp mecanisme de aderare,
st considerate opsonime anticorpii din cls IgG, IgM,IgA, precum si o serie de peptide derivate
din fixarea sistemului complement (vezi calea clasica de act a complementului).
Molec de Ig se leaga prin reg Fab de supraf bacteriei si prin receptorul Fc de cel
fagocitara. Fragm C3b al complementului rezultat in urma fixarii acesteia la molec de Ig e un
peptid cu o puternica act opsonizanta, fragm respect asigura macrofagelor ca cel fagocitare o
mare aderenta la microorg care au atasat anticorpi si au fixat complement.
3. Ingestia/endocitoza. Contactul bact cu fagocitul det activarea struct
submembranare ce au rol in biomecanica cel fagocitare. Practic aceasta legare det formarea
unor pseudopode care se deplaseaza treptat in jurul particulei fagocitabile inconjurand-o pana
cand extremitatile pseudopodelor fuzioneaza. In acest fel particula e inglobata intr-o vezicula
fagocitara num fagozom, fen de inglobare necesita interactiuni secventiale intre liganzii
opsonici distributi omogen pe supraf bacteriei si pe de alta parte de receptorii existenti pe
fagocit. Ingestia e un proces activ (endocitoza) dependent de metabolismul fagocitului, ea
necesita o cant mare de energ furnizata prin reactii de glicoliza anaeroba. In continuare
vezicula fagocitara se deplaseaza in interiorul cel fagicitare prin intermediul unor microtubuli
si fuzioneaza cu lizozomii devenind fagolizozomi. Daca partic fagicitata e o bacterie dupa
etapa de ingestie exista urmat posibilit de evolutie ale procesului:
a) Digestia intracelulara a bacteriei
b) Persistenta bact in interiorul fagocitului
c) Multiplicarea bact in interiorul fagocitului
d) Liza fagocitului
e) Liza reciproca.
4. Digestia intracelulara. Functia antimicrobiana afagocitelor se poate realiza pe cai
metabolice distincte. Sistemul antimicrobian predominant variaza in rap cu spp org gazda, cu
natura microbului fagocitat si cu disponibilitatile in molec de oxigen pe care le are cel
fagocitara. Pornind de la aceste elem au fost descrise 2 sisteme de activit antimicrobiana
legate in principal de dependenta/independenta lor fata de oxigen. Aceste mecanisme cu unele
deosebiri st caracteristice tuturo cel fagocitare.
Sisteme antimicrobiene dependente de oxigen
Exista 2 tipuri majore:

In fct de asocierea lor cu enzima num mieloperoxidaza (MPO)


1. Sist anitimicrobian dependent de MPO . MPO enzima eliberata de granulatiile
fagocitului in vacuolele fagocitare si care in asociere cu H2O2 si cu un halogen (Cl, I, Br) la
un pH acid sa formeze in fagolizozomi cel mai eficient sist microbicid.
MPO + H2O2 + Cl BOMBA
2. Sist antimicrobiene independente de MPO . org a caror fagocite nu sintetizeaza
MPO nu prez predispozitie la infectii. Acest fapt demonstreaza existenta unor sist alternative
de protectie, ele st realizate de agenti oxidanti ft activi (peroxidul de oxigen, anionul
superoxid, radicalul hidroxid sau oxigen singlet). Toti acesti compusi au actiunea specifica
unui radical de oxigen ce se manifesta prin oxidarea lipidelor structurale ale bacteriei, prin
degradarea proteinelor, dar si prin lezarea ADN-ului microbian. Act directa a rad de O2 e insa
mai lenta decat act bactericida a sist cu MPO. Astfel o bact de tipul lui stafilo aureus e distrusa
in 30 min cu sist MPO si in 3-4 h cu sist bazat pe rad liberi de O2.
Sisteme antimicrobiene independente de oxigen
Aceste sist implica participarea unor enzime existente in granulatiile fagocitului. Ex:
lizozimul- proteina bazica din granulatiile sec ale neutrofilului care degradeaza puternic
invelisul bacterian favorizand liza bacteriei; lactoferitina- enzima prez tot in granulatiile sec
care pprin act ei lipseste bact de Fe necesar procesului de multiplicare bacterian; prot
cationice, histonele nucleare, toate fiind subst care au rol in permeabilizarea si distrugerea
peretelui bact.
Analiza comparativa a eficientei sist antimicrobiene subliniaza superioritatea sist cu
MPO. In lipsa acestuia se considera ca maj microbilor st sensibili si pot fi distrusi de celelalte
sist. Uneori dig intracelulara e blocata de sist de aparare a microbului si practic bacteria poate
sa persiste in interiorul fagocitului si chiar sa se multiplice in interorul acesteia. In acest fel ea
e scutita de act toxica a antibioticelor, de act opsonizanta a anticorpilor si poate constitui
sursa unor infectii endogene.
Exocitoza- mecanismul compensatoriu realizat cand talia particulei fagocitabile
impiedica acest lucru. Practic in timpul exocitozei cel fagocitara se ataseaza la invelisul
structurii microbiene, fuzioneaza cu acesta si determina patrunderea in interiorul microbului a
tuturor compusilor toxici existent in granulatii. Acest mecanism are efecte benefice ca face
posibila distrugerea unor non-selfuri de talie mare (paraziti, ciuperci microscopice), dar are si
efecte daunatoare prin faptul ca o parte din acesti compusi toxici pot fi deversati in tesuturile
adiacente (invecinate).
Alte celule cu funcii imune
A. Celulele NK
1. Origine
- cel cu orig in pop limfocitara cu o linie de evolutie dinstincta den linia pop de
limfocite mari granulate;
- 75% din cel acestei linii devin cel NK;
- O caract a acestor cel e prezenta in citoplasma a unor granulatii mari azurofile;
- Ele st considerate cea de-a 3-a cls de diferentiere a limf.
- Au pondere mai mare in tesuturile si org limfoide, in special in centrii
germinativi;
2. Morfologie
- Nu pot fi diferentiate de limf;
- Au markeri antigenici comuni cu limf T si cu unele monocite;
- Prez receptori pt Fc si pt eritrocitele de oaie;
3. Functii
- St cel citotoxice;
- Ataca un spectru larg de struct tinta, in special cel infectate viral si cel tumorale;

- St implicate deasemenea in fen de rejectie a grefelor si in eliminarea cel sangvine


imbatranite;
- Legarea la cel tinta se face spontan fara interventia anticorpilor sau sist
complement, iar distrugerea cel tinta se face printr-un mecanism litic asemanator cu cel
existent la limf T citotoxice;
- S-a dem ca interleukina 2 si o serie de interferoni activeaza functional potentand
functiile citotoxice la cel NK;
B. Celulele K
1. Origine.
a. Origine evolutiva, direct din cel NK;
b. Provin dintr-o linie celulara mieloida fiind considerate practic un monocit numai cu
functii citotoxice;
- Ft greu de diferentiat de restul limf, comparativ cu cel NK exprima la supraf un
nr ft mare de receptori pt Fc;
2. Functii
- citotoxice cu diferenta ca cel tinta atacata are fixate la supraf numeroase molec de
imunoglobulina, fen fiind denumit citotoxicitate mediata celular dependenta de anticorpi.
- legarea la cel tinta a Ig se face prin intermediul fragmentului Fab, iar cel K se
leaga la cuplul tinta Ig prin intermediul receptorului pt Fc; practic se considera ca cel K pot
ataca orice tinta la care s-au atasat anticorpi specifici;
- Pt declansarea mecanismelor litice e necesar ca la o cel tinta sa se fixeze aprox
100 molec de IgG (excesul de anticorpi inhiba functia citotoxica a cel K) ;
- interventia in rasp imun a cel K are loc de regula in faza timpurie de sinteza a
anticorpilor specifici respectiv in faza comutarii sintezei de la IgM la IgG;
- odata cu cresterea titlului de anticorpi specifici activit cel K e preluata ca
mecanism de aparare de catre limf T citotoxice si de catre prot sist complement;
C. Celulele dendritice
1. Origine
- cel accesorii ale rasp imun cu origine in seria celulara mieloida;
- au o evolutie independenta de cea a monocitelor macrofage;
- cel prezente in nr > in org limfoide, in ariile T dependente;
2. Morfologie
- forma nereg cu multiple proeminente care dau cel aspect partic (cel
interdigitate);
- nucleu oval/nereg;
- citoplasma abundenta bogata in mitocondrii si in REN;
- nu exprima receptori pt Fc sau pt complement;
- prez un nr mare de antigene ale complexului major de histocompatibilit din cls I
si cls II care st utilizate ca molec accesorii prin care epitopul microbian e prezentat limf T;
3. Functii
- cel prezentatoare de antigen;
- nu are functii fagocitare;
- spre deosebire de macrofage are o capacit de sinteza ft redusa a interleukinelor;
D. Mastocitele
1. Origine
- Cel confundate de multe ori cu bazofilele din cauza multiplelor asemanari si
functionale;
1

Au org incerta existent la niv maduvei osoase un precursor care patrunde in


circ, se cantoneaza in dif tesuturi si sufera un proces de diferentiere in urma caruia puten
clasif mastocitele in :
a. Mastocite ale tesutului conj. Contin granulatii bogate in heparina si histamina
ceea ce sugereaza implicarea lor in reactii de hipersensibilitate(alergii);
b. Mastocite ale mucoaselor. Cont cant > de leucotriene cu rol in declansarea
unor procese inflamatorii.
2. Morfologie
- Cel ovale , nulcleu sferic, citoplasma abundenta ce contine numeroase granulatii
care mascheaza celula. Cand celula e activata granulatiile st distruse in siruri paralele (in
struct den grilaj);
- La supraf contin receptori pt molec de IgE, IgG si pt complement;
3. Functii
- St cel care tapeteaza mucoasele respiratorii si digestive, mai ales la niv
endoteliilor postcapilare in zonele in care se produce permeabilizarea vasculara;
- Interventia mastocitelor se materializeaza in eliberarea unor mediatori chimici
care stimuleaza afluxul granulocitelor si al monocitelor spre un focar inflamator (histamina,
heparina, serotonina);
- St cel cu mare mobilitate, capabile de o deplasare dirijata, pot avea functii
fagocitare la niv focarului inflamator;
Cooperari celulare in raspunsul imun
- O struct non-self patrunsa in org va declansa o suita de reactii prin care se
incearca neutralizarea/eliminarea lui;
- Schematic pt declansarea cascadei de reactii se pot diferentia urmat mom:
a. Recunoasterea antigenului, captarea si prelucrare lui pt a fi prezentat pt o maniera
cat mai accesibila altor cel imunitare;
b. Receptionarea informatiilor despre natura biochim a antigenului si activarea react
intracitoplasmatice finalizate prin proliferarea unor clone de celule si materializata prin
sinteza de molec cu functii imune (de citokine si Ig);
c. Neutralizarea antigenului si activarea mecanismelor de control care vor aduce
sistemului imunitar in stadiul initial de acalmie, dar un nr sporit de molec anticorp si de cel
de memorie gata oricand ca la un nou contact cu acelasi antigen sa dezvolte mult, mai rapid si
mai intens react de aparare;
- Captarea, prelucrarea si prezentarea antigenelor e atributul functional a mai
multor categ de cel den cel prezentatoare de antigen (APC)
- Aceste cel fie ca fagociteaza antigenul si il scindeaza in molec ft imunogene pe
care le prezinta limf in asociere cu molec complexului major de histocompatibilit, fie ca il
retin ca atare la niv membranei celulare facilitand contactul antigenului cu limf capabile sa-l
recunoasca.
- Din prima categ fac parte macrofagele;
- Din a 2-a categ fac parte limf B si cel dendritice;
- Cel centrala a cooperarilor celulare e limf Th care fie prin contact direct /indirect
prin intermediul citokinelor coordoneaza evolutia celorlalte cel activate pana la stadiul final
de cel efectoare sau de cel de memorie (vezi functiile LTh);
- Cel prezentatoare de antigen pt o mai eficienta prelucrare a antigenului pot
coopera intre ele; un ex semnificativ in acest sens e modalitatea de cooperare celulara
existenta la niv splinei;
- In zona marginala a splinei patrund prin artera splenica atat cel sangvine cat si

dif antigene; macrofagele prez in nr mare fagociteaza si exprima la supraf epitopii in forma
cea mai imunogena limf B sau cel dendritice; practic aceste 2 cel st stimulate si migreaza spre
foliculii limfatici unde vin in contact strans cu numeroasa pop de LT; in aceste arii T
dependente LT pot primii informatii atat de la cel dendritice (plasate pe fata interioara a
peretelui arteriolar), cat si de la LB sau chiar direct de la macrofage plasate pe fata exterioara;
in aceasta schema st posibile simultan urmat cooperari cel:
Cooperari intre cel prezentatoare de antigen: dintre macrofag- LB/cel dendritica sau
cel dendritica -LB
Cooperari cu LT: coop directa macrofag- LTh, LB(ca cel APC) LTh, cel dendriticaLTh
Cooperarea de activare functionala: LTh- LB (ca cel producatoare de anticorpi), LThLT citotoxic(ca cel citotoxica)
- Aceste cooperari pot fi secventiale sau simultane interesand in aceeasi unit de
timp 2 sau mai multe pop celulare.
- Pornind de la aceste coop s-ar putea imagina urmat secventa de derulare a
mecanismelor de aparare imuna:
*Un microb patrunde in org si strabate barierele mecanice de protectie ajungand in
profunzimea tesuturilor conj. Aici e atacat intr-o prima faza de neutrofile care il fagociteaza
si il distrug total dat potentialului > de eliberare a radicalilor de oxigen si mieloperoxidaza.
Concomitent cu neutrofilele intra in functiune si macrofagele care fagociteaza partial
microbul conservandu-i epitopii pe care ii prezinta intr-o forma ft imunogena LTh si LB. In
cazul in care microbul are sist de aparare antifagocitara si reuseste sa patrunda in interiorul
cel si sa se multiplice, la acest niv si in aceasta etapa e atacat si distrus de catre cel NK. La
adapostul primei linii de aparare considerata nespecifica dar selectiva se pregatesc sa
actioneze cel implicate in liniile de aparare specifice. LB e informat si activat, trece in stadiul
de plasmocit care va sintetiza o cls de IG de regula IgM care intiat va fi in cant redusa
favorizand linia de aparare asigurata de catre cel K efectoare a citotoxicitatii mediate celular
anticorpi dependenti. Pe masuna ce titlul anticorpilor creste acest mecanism e inhibat si intra
in act LT citotoxice care au avut timp sa prolifereze si sa act specific printr-o citotoxicitate ft
activa cu/fara prezenta anticorpilor. Eforturile conjugate a acestor cel restabilesc integritatea
funct a org si duc la pastrarea unei memorii imunologice.*
Moleculele distemului imun
Imunoglobuline (anticorpi)
- Reprez aprox 20% din proteinele serice dar care prez localizare si in unele tesuturi, in
lichide extravasc, in secretii exocrine (saliva, lacrimi, lapte) precum si sub forma de molec
receptori prez la supraf limf B.
- Struct a fost analizata prin met fizico- chim pornind de la molec patologice produse de
plasmocite modif tumoral (plasmocitoza).
- Struct analizate prot biochim si cristalografierea rezultate ca fiind monomer respect
tertapolipeptid format prin asociere a lanturilor grele not cu H si 2 lanturi usoare not cu L
Lantul H- 450 AA si o greut molec intre 50-76 Kdaltoni
Lantul L are 216 AA si o greut molec de 25 Kdaltoni.
- Cele 4 lanturi st legate intre ele prin punti disulfidice, iar lanturile se rasucesc in
spirala
unul fata de altul dar si separat => o configuratie tridimensionala stabilizata prin aprox 20
legaturi disulfidice covalente si alte cateva zeci de leg necovalente.

In fct de amplitudinea leg vor => struct asemanatoare cu lit T sau Y.


Leg bisulfidice(intracatenare si intercatenare).
In fct de secventa AA din struct fiecare lant e alc din 2 regiuni dif respect o reg
variabila
not cu V si situata la extremit amino si reg ct plasate la extremit carboxil.
- Reg variabile plasate pe lanturile H si M alcatuiesc situsul combinativ, situsul in care
se
cupleaza antigenul, reg ct C corespunde exxtremit carboxil , acelor 4 lanturi polipeptidice si
are o struct chim ct si uniforma. Aceasta reg confera stabilitate structurala molec de Ig.
- Aproape de mijlocul lantului H se gaseste o secventa de aprox 15 AA care formeaza
reg
balama ce asigura flexibilitatea molec de Ig, respect o geometrie variabila.
Domeniile molec de Ig
- Cele 4 lanturi st rasucite si se pliaza formand zone compacte globulare den domenii, st
legate intre ele prin scurte segmente de lant polipeptidic liniar.
- Lantul L are 2 domenii: unul coresp reg variabile den VLsi altul coresp reg ct den CL
- In cazul lanturilor H au fost identif 4 domenii: unul coresp reg variabile VH si 3
coresp
reg ct den CH1, CH2, CH3. Molec de IgM si IgE au si domeniul CH4.
- Fiecare domeniu are o forma aproape cilindrica/globulara si cuprinde o secventa de
aprox 60 AA stabilizand structura prin leg necovalente cu domeniul omolog de pe lantul opus.
- In acest fel struct Ig se compacteaza si prez o stabilit crecuta la contactul cu celelalte
molec existente in org
- Molec de Ig se pot prez:
1. Secretate cu functie de anticop.
2. Legate de embrana unor cel avand fct de receptori.
Met chim au permis clivarea in mai multe subunit structurale, astfel scindarea
coenzimei denum papaina se realiz la niv reg balama si duce la form a 2 fragm identicefragm fabului Fab si un frag cu o struct cristalizata num frag Fc.
Nu toate cls de Ig prez reg balama => nu toate pot fi scindate enzimatic.
Variabilitatea Ig(int in unele tratate sub den de heterogenitate)
- Ig din plasma orcarui om/animal st ft heterogene atat dat diversitatii epitopilor care
induc sinteza lor cat si dat variatiei unor AA prez in reg ct a molec.
- 3 tipuri de variabilit:
1. Izotipica (izos = aceeasi).
Defineste variantele biochim ale Ig comune pt toti indivizii unei spp, ele fiind rezultatul
unor
diferente de struct prez pe reg ct ale lanturilor H si M care se pot comporta ca struct
antigenice daca st inoculate la o alta spp de animale.
Exista 5 tipuri diferite specifice lantului H not cu lit alfabelului grec: gamma(igM), miu(Ig
M),
alfa (IgA),delta(IgD) si epsilon(IgE). Aceste struct st specifice celor 5 cls de Ig respect.
Pt lanturile M exista 2 variante antigenice not cu K si Lamda, acestea st comunela toate
cele 5
cls de Ig, dar o molec de Ig are fie 2 lanturi L de tip K , fie 2 lanturi L de tip Lamda.
Izotipul lantului M nu influenteaza fct de legare a antigenului, acelasi antigen putand fi
legat

la oricare din cele 4 cls de Ig, determinantii antigenici de izotipi ai unor cls de Ig st comuni
tuturor indivizilor unei spp.
2. Alotipica . (alos= altul)
Inocularea la un animal a unor Ig provenite de la alt animal dar din aceeasi spp det aparitia
unor anticorpi fataa de determinantii antigenici ai molec de Ig provenite de la donatori.
Descoperirea alotipiei a pornit de la identificarea in serul unor pacienti cu artrita cronica
reumatoida a unor Ig de tip special den factor reumatoid. Acestea st Ig din cls IgM sintetizate
impotriva Ig din cls IgG (st autoanticorpi). Variantele alotipice st rezultatul variatiei secventei
de AA din regiunile ct ale lanturilor H si M; semnificatia variatilor alotipice ale Ig e analoaga
celei existente pt antigenele de grup sangvin.
3. Idiotipica (idios=individ)
E rezultatul unei selectii de populatii omogene de Ig produse de o clona celulara care
recunoaste un singur determinant antigenic. Determinantii idiotipici st localizati in reg
hipervariabile ale lantului H si L si aceste variatii reprez particularitati de structura prezente
pe situsul combinativ (paratop). Idiotipul e caracterizat de o secventa unica de AA ce poate fi
asociata cu situsul combinativ.
Clasele de IG
IgG
- Constituita din 2 lanturi H(tip gamma) si 2 L(K sau Lamda)
- Greut molec 150-180 KDaltoni
- Conc serica a IgG cuprinsa intre 70-80% din totalul Ig
- Prez si in limfa si in lichidele interstitiale
- La unele spp de anim s-au indentificat si subcls de IgG:1 si 2, diferite intre ele sub
raport
antigenic sau dpdv al leg bisulfidice.
- Activeaza prot sist complement
- Se leaga la receptorii Fc existenti pe celula
- IgG poate opsoniza, aglutina sau precipita antigenul sub act caruia s-a format. In acest
fel
produce complexele antigen-anticorp ce st indepartate din org prin fagocitoza, citotoxicitate
mediata celular anticorp dependenta sau citoliza mediata de complement.
- Timpul de injumatatire 23 zile
- La om traverseaza bariera placentara transferandu-se din sangele matern in circ fetala.
IgM
- Forma serica e un pentamer constituit din 10 lanturi grele de tip miu si 10 usoare de
tip
K sau Lamda. St 5 monomeri cu struct similara molec de IgG, dar cu 4 domenii CH in loc de
3, desi are 10 Fab din interactiuni stereochim, IgG poate lega numai 5 molec de antigen,
exceptie haptenele care se pot lega la toate cele 10 situsuri combinative. IgM nu are reg
balama si molec are o flexibilit redusa. La constituirea molec de IgM participa si un lant
peptidic den lantul J; greut molec e de aprox 800-900 Kdaltoni si reprez 3% din totalul Ig
serice. IgM se gaseste predominant intravascular ( aprox 80% din totalul molec), molec poate
traversa usor barierele vasc alternante fiind frecvent intalnita in focarele inflamatorii; avand
cel mai > nr de SC e cea mai eficienta dintre Ig. Activeaza complementul, timpul de
injumatatire 5 zile, nu se transmite transplancentar, dar apare in conc reduse in colostru.
- Forma citofila(monomerica) struct monomerica cu 2 lanturi grele si 2 usoare si e prez
pe
membrana limf B cu fct de receptor.

IGA
-

Reprez atat de molec monomer prez in circulatie cat si de molec dimer care se gasesc
pe
mucoase sau in diferite secretii
- Greut molec a monomerului 180 Kdaltoni, a dimerului 390 Kda.
- Dimerii au in struct un lant de unificare den lantul J, dimerii din secretie sau IgA
secretor
contine un alt lant num piesa secretorie/piesa de transport, piesa care se poate atasa la IgA
monomer din spatiul extravascular protejandu-l de enzimele proteolitice.
- Piesa secretorie e de nat neimunoglobulinica, ea fiind sintetizata de catre celule
epiteliale
si nu de catre limfocite. Are rol de receptor celular facilitand transportul transmembranar al
Ig.
- Prez mai multe subcls
- Nu activeaza sist complement
- Reprez aprox 17% din totalul Ig serice,
- in sange reprez 40% din Ig sintetizate la un prim contact cu antigenul
- T50 6 zile
IgM
- Ig citofila care dupa eliberarea din plasmocite se fixeaza prin fragm Fc existent la
eozinofil, bazofil si mastocit producand stari de hipersensibilit sau alergii; poarta den si de
anticorpi reaginici. St monomeri cu 2 situsuri combinative si 4 domenii CH, greut molec de
aprox 190 Kdaltoni, nu activeaza complementul, T50 2 zile, rolul biologic incaneprecizat, se
presupune ca e Ig care poate interveni in mecanismul de indepartare al unor helminti.
IgD
- Monomer prez fie sub forma libera circulatorie, fie sub forma de receptori celulari pe
membrana limf B.
- Reprez 0,2% din totalul Ig serice
- Nu activeaza complementul
- T50 3 zile
- Functia biologica nu e inca bine precizata.
IgN
- Principala Ig prezenta in serul palmipedelor.
Citokinele
- In grupul citokinelor intra acele molec de nat polipeptidica ce reprez suportul de
limbaj
molecular al comunicarii dintre celule
- Citokinele st sintetizate de diferite populatii celulare si transmit semnale biochimice cu
o
anumita specificitate de la o celula la alta.
- Prin functiile lor citokinele realizeaza cel mai important sistem de comunicatie
intracelulara
- De regula ele actioneaza local, intr-o zona limitata, dar cand st sintetizate in cant mai
mari si aj in sist circulator pot actiona si la distanta.
- Actiunea lor e de scurta durata si e favorizata de existenta pe membrana celulelor a
unor
receptori specifici den receptori pt citokine.
- Frecvent citokinele actioneaza secvential, se potenteaza sau se inhiba reciproc si de
1

aceea efectul lor biologic poate fi uneori contradictoriu, acest fapt depinde esential de cant de
citokina sintetizata, de celula asupra careia actioneaza si de momentul sintezei.
- In mod concret se poate afirma ca citokinele intervin in reglarea react imunitare, in
modularea proc inflamatorii si in mentinerea homeostaziei org.
- In marea fam a citokinelor intra molec din grupul interleukinelor, interferonilor(If),
prostaglandinelor(Pg) si o serie de factori celulari cu functii bio complexe.
Interleukine(Il)
Termenul provine din 1979 si reflecta mai eficient functionalitatea acestor moleule. In
fct de mom descoperirii lor si de celula care produce molec in cauza au mai purtat si alte den
(limfokine si monokine).
- St molec elaborate de cel cu sau fara functii imune
- Sensibilizate fata de un anumit antigen sau sensibilizate de subst mitogene.
- Il st active in doze ft mici
- St secretate paracrim si isi exercita act intr-o zona limitata in care a avut loc sinteza
(pt
cel invecinate sau pt cel in trecere).
- Pana in prez au fost descrise peste 80 tipuri molec incadrate in grupul Il.
Il 1
- Secretata de monocite sau de unele pop de macrofage de unde si den de monokine
- Dpdv chim st glicoproteine
- Au fost descrise 2 forme molec diferite: Il1 alfa care are 159 AA si Il1 beta care are
153
AA.
Il 1 alfa ramane stocata in celula fara sa aj in circ fiind activata functional numai in cursul
unui contact direct celula-celula.
Il beta e eliberata extracelular initial sub forma unor precursori cu greut molec mare apoi
e taiata enzimatic in mediul de reactie ajungand la forma cu 153 AA, in general celulele
producatoare sintetizeaza de 10-20 ori mai multa Il1 beta decat alfa si in plus s-a dem ca Il
1beta mai poate fi sintetizata si de catre limf T, B, cel NK sau cel endoteliale.
Il1 stimuleaza proliferarea Lt si B, sinteza de Ig, hematopoeza, sinteza unor componente
ale sist complement.
Il 1 inhiba apetitul, scade pH si pres sangvina, scade sinteza albuminei si a unor lipoprot
structurale si reduce absorbtia intest a lipidelor.
Niv Il imun difera in unele stari patologice astfel e o sinteza ft crescuta de Il 1 in
tuberculoza, ciroza hepatica, arterita reumateida si ulcer. E o sinteza scazuta in cancer,
psoziazis, scleroza in plagi si malnutritie.
Il 2
- Produsa de Lth stimulat mitogenic
- Dpdv chim e glicoproteina cu aspectul lit Y
- Stimuleaza proliferarea si diferentierea LT si LB si a precursorilor NK, de aemenea
induce sinteza altor tipuri de Il.
- La randul ei sinteza Il2 poate fi activata de catre Il 1 si interferoni.
- E prima Il obt prin sinteza genetica cu ADN transferat la bacteria E coli.
Il 3
- Produsa de LTh dar si de unele cel tumorale
- Receptori pt Il3 st prezenti pe progenitori hematopoetici din linia granulocitelor si pe
unele LB.

- Se considera ca e cea mai importanta Il in ceea ce priveste stimularea, diferentierea si


cresterea tuturor progenitorilor celulari proveniti din cel stem (hematopoetina
panspecifica).
- Se considera ca dereglarea hematopoezei in relatie cu Il3 reprez unul din mecanismele
care duc la aparitia leucemiei, aceste dereglari ar consta in exprimarea anormala a genelor
care controleaza sinteza Il3.
- Exista un sinergism intre act Il3 si Il6.
Il4
-

Produsa de mai multe tipuri de cel: LTh, bazofile, mastocite,unele fibroblaste din
maduva
osoasa.
- Stimuleaza exprimarea antigenelor complexului major de histocompatibilit exprimata
prin B si membrana LB si regleaza prod altor citokine la niv LT, LB,cel NK si
macrofagelor.
- Act ca un puternic agent antitumoral antrenand direct in acest scop LT citotoxice si
macrifagele.
Il5
- E sintetizata de LTh si apar receptori pt ea la niv LB si eozinofilelor.
- Stimuleaza proliferarea eozinofilelor mobilizandu-le spre locul unde e prezent un
parazit, de asemenea activeaza functia citotoxica anticorp dependenta a cel K.
- Stimuleaza LB activate pt a produce IgM si IgA.
Il6
-

Produsa de numeroase celule(Cele mai imp : monicite, macrofage, LT, LB si


mastocitele.)
- Receptori st la niv LB, LT.
- Stimuleaza diferentierea LB, activeaza sinteza Ig si a factorului de necroza a tumorii.
- St princ stimulente pt activit fagocitara a macrofagelor deoarece dirijaza exprimarea
markerilor celulari la niv acestor celule.
Factori moleculari cu fct multiple
Factorul de necroza al tumorilor (TNF)
- Reprez de 2 tipuri: TNFalfa(casectina) si TNF beta(limfotoxina).
- Alfa elaborat de macrofage, iar beta de limfocite si neutrofile.
- Activit antitumorala a acestor molec nu are specificitate, mecanismele de actiune pot fi
variate respect stimularea eliberarii de catre macrofage a unor radicali de O2 ft toxici pt
cel tumorala.
- Fragmentarea ADN-ului cel tumorale consecutiv activarii sintezei de endonucleaze si
cresterea sintezei de enzime lizozomale cu efect nociv asupra cel tumorale.
- Pe lg efectul antitumoral TNF are si act antivirala similar cu cea a interferonului.
Factorul de activare a macrofagelor(MAF)
- Glicoprot care induce proliferarea si activarea macrofagelor fiind sintetizata de LTh
stimulat antigenic.
- Si aceasta molec are activit antitumorala si act in special asupra struct care au la
suprafata antigenele CNH de cls 1.
Proteinele sistemului complement
E un set de proteine plasmatice care reprez aprox 10% din globulinele serului normal.
Niv seric al complementului nu e influentat de stimulii antigenici sau de gradul de activare a
cel imunitare ci e influentat de carente alimentare proteice si de unele particularitati legate de
spp animalului (st spp cu niv scazut de complement: soarecele). Sist complement e alc din 26
1

de componente organizate in 9 grupe care se gasesc in sange in stare inactiva, activarea se


face pe o cale clasica (prin intermediul complexelor antigen-anticorp) sau pe o cale
alternativa(prin intermediul unor molec mari de orig microbiana)sau lipopoliglucide
structurale din peretii bact Gram- sau peretii unor ciuperci microscopice de tipul levurilor.
Primul component din sistem odata activat declanseaza o reactie in cascada inducat activarea
urmat component din succesiuni. C1->C4-C2-C3-C5-C6-C7-C8-C9.
Componentele sist st sintetizate de catre numeroase celule de monocite-macrofage, de
cel hepatice sau in cazul lui C1 de catre epiteliul gastrointestinal sau urogenital. Dpdv
functional molec sist complement pot fi impartite in 3 grupe:
- 2 grupe vor realiza cascada de reactie care va activa componenta C3 :o grupa pe cale
clasica (C1,C4,C2) si o grupa pe cale alternativa in care st incluse (componente cu struct
diferita notate F1- D-B).
- O grupa din care fac parte comp de la C5-C9, reprez o struct functionala unitara den
complexul de atac al membranei . Precursorii inactivi ai sist complement se desfac in 2
sau mai multe fragmente, unul minor neimplicat in reactia finala de citoliza si un frag
major implicat in aceasta reactie, la randul lui frag major are 2 situsuri: unul pt atasarea la
membrana celulara si altul pt activarea enzimatica necesara declansarii actiunii urmat
component din secventa.
Ambele cai de activare se desfasoara in 3 etape diferite:
1. Recunoasterea celulei/structurii tinta
2. Activarea enzimatica
3. Formarea molec ucigase care va distruge peretele cel tinta.
Calea clasica de activare
Elem central care declanseaza cascada de reactii e compinentul C1 care la randul sau e
format din 3 seturi de prot distincte den C1q, C1r si C1s. Molec de Ig dupa ce au fixact
antigenul sufera o serie de modif structurale care descopera situsul de legare a prot sist
complement. Acest situs e plasat pt molec de IgG pe domeniul Ch2 si pt molec de IgM pe
domeniul Ch4. Situsul odata descoperit leaga fragmentul C1q, acesta nu are activit proteazica
si in prezenta ionilor de Ca asociaza fragmentele C1r si C1s, ultimul avand activit esterazica
care va duce la taierea/clivarea componentelor C4 in C4a si C4b. C4b leaga pe C2 pe care il
cliveaza in 2 fragmente respect intr-un fragment major C2b si un fragment minor C2a. C2b se
leaga la C4b si formeaza complexul C4b C2b den convertaza C3 . Aceasta struct chim e
capabila sa activeze fragm C3 ce reprez placa turnanta a mecanismelor de activare. C3 odata
activat, cliveaza fragm C5 si declanseaza formarea complexului de atac al membranei care e o
struct macromoleculara de forma cilindrica cu o supraf externa hidrofoba si un miez hidrofil.
Esentiale pt distrugerea antigenului microbian st molec complementului C9, aprox 18 astfel
de molec se pot atasa la peretele celulei microbiene declansand formarea unor canale
transmembranare prin reactii de polimerizare, aceste canale penetreaza pe directie
perpendiculara peretele celular creand brese/orificii ce permit intrarea rapida a cationilor de
Ca si Na si a apei cu dereglarea fatala a procesului de osmoza (mecanismul specific de
citoliza mediata molecular).
Mecanismele de activare pe cale alternativa
In acest mecanism tripleta C1, C4 si C2 e inlocuita de o serie de molecule , prima care
intra in actiune fiind molec F1 (factor de initiere). Aceasta e o globulina serica cu greut de
150 kgDa considerata mult timp ca un tip special de anticorpi. Acest factor activeaza o alta
glicoprot den factorul B care la randul lui antreneaza in reactie factorul D. Ultima structura
din factorul B e capabila sa activeze componenta C3, se va forma in acest fel convertaza

solubila C3 care va activa componenta C5 ducand la formarea aceleasi structuri den complex
de atac al membranei, diferenta de realizare a celor doua mecanisme consta in timpul marit de
declansare a reactiei realizata pe cale alternativa; pt ambele mecanisme procesul reactiv se
incheie ca urmare a interventiei a cel putin 3 factori majori respect:
- eliminarea complexelor imune a bacterilor sau a resturilor microbiene existente in
organism,
- degradarea factorului B,
interventia in reactiea unei struct moleculare den factorul H capabil sa blocheze
activarea lui C3.
In afara de functia imunologica respect de liza microorg cuplate sau necuplate cu anticorpi
proteinele sist complement intervin in mecanismele de fagocitoza opsonica in stimularea
chemotactismului neutrofilelor si al macrofagelor precum si in degradarea bazofilelor si
mastocitelor. St deasemenea cinoscute si o serie de fct fiziologice ale complementului respect
contractia muschilor netezi si cresterea permeabilit vasculare.
Starile de hipersensibilitate (alergii)
Hipersensibilitatea = sit paradoxala a rasp imun cand acesta e exagerat sau
necorespunzator devenind daunator organismului.
Alergia apare in mod caracteristic la un individ dupa un al 2-lea contact cu un anumit
antigen ce poate fi den alergen . Primul contact produce sensibilizarea sist imunitar. Al 2-alea
contact e cel care declanseaza reactia in sine manifestata clinic. S- a dem ca de cele mai multe
ori st necesare mai multe contacte cu alergenul inductor pana cand acesta produce
sensibilizare.
Clasificarea unanim acceptata e in 4 categ de hipersensibilit:
1. Hipersensibilit de tip 1 (imediata sau anafilactica).
Reprez un model de alergie instalata ft rapid chiar in primele minute de la contactul dintre
alergen si anticorpul specific acestuia. Reactia se nun anafilaxie daca apare la oricare individ
al unei spp si se num atopie daca apare doar la anumiti indivizi din cadrul spp ca o
caracteristica personala.
Mecanismul de instalare implica urmat etape:
Antigenul cu rol de alergen induce formarea unui anticorp specific de tip IgE, acesta se
leaga prin fragm Fc la membrana citoplasmatica a bazofilelor si mastocitelor celule care au un
nr mare de receptori pt Fc. Cateva sapt mai tz urmat contact cu acelasi alergen duce la fixarea
acestuia pe celulele care au legate molec de IgE, aceasta atasare duce in cazul bazofilelor si
mastocitelor la proc de degranulare manifestat prin eliberarea aproape imediata a unor
mediatori chimici (molecule) cu efect nociv pt tesuturile adiacente. Inca nu a putut fi explicat
mecanismul prin care sist imunitar sintetizeaza molec de IgE in loc de IgG. Se considera ca ar
exista o predispozitie genetica a individului sau o serie de elem legate de natura antigenului.
Consecintele nefaste pt org se datoreaza punerii in libertate a unor molec toxice existente deja
in granulatiile celulelor dar se datoreaza si stimularii sintezei unor mediatori de neoformatie.
Din grupul subst stocate in granulatii fac parte histamina (ea det vasodilatatie, cresterea
permeabilit capilare si contractia muschilor netezi), serotonina (efecte asemanatoare), factorul
chemotactic eozinofil al anafilaxiei si heparina (rol anticoagulant).
Subst de neoformatie => din proc de neoformatie suferite de fosfolipide din membr
mastocitului si bazifilului. Cei mai imp: prostaglandinele(produc bronhoconstrictie si
vasodulatatie capilara) si tromboxalii (induc agregaregarea plachetara).

Manifestari vizibile. Variaza intre spp deoarece mediatorii chim activi st descarcati cu
o rata diferita si de asemenea sensibilitatea tesuturilor fata de acesti mediatori e ft diferita. Ex:
la om si majorit spp de animale tractusul respirator e principalul org de soc semnalandu-se
bronhospasm si edem laringian (cu tendinta de sufocare). La caine org de soc e ficatul,
impactul lezional manifestandu-se in principal la niv venelor hepatice.
Atopia se produce printr-un mecanism identic cu cel al anafilaxiei dar se deosebeste de
aceasta prin 2 aspecte :are predispozitie genetica, iar simptomele apar consecutiv la contactul
cu alergene tipice din mediul exterior (polenul, praful sau sporii unor ciuperci) sau produse
alimentare. Manifestarile clinice specifice atopiei st febra, exemele si urticaria si uneori
astmul. Hipersensibilit atopica se poate transfera prin serul sangvin dar nu si prin cel
sangvine.
Det IgE reprez diagn de baza in diagnosticarea hipersensibilit de baza.
2. Hipersensibilit de tip 2 (citotoxica). Anticorpii fixati pe antigenele de suprafata
activeaza
sist complement precum si o serie de efectori celulari de gradul celula nepurtatoare astfel de
antigeni, responsabilit acestui mecanism revine anticorpilor din cls IgG sau IgM atasati de
antigen prin fragm Fab, in felul acesta ei act ca o punte sist complement prin situsurile
existente pe fragm Fc rezultatul e liza celulelor mediata de sist complement. Cel tinta in acest
mecanism prezinta sensibilit diferita fata de atacul diverselor tipuri de cel efectoare atrase de
receptorii Fc. Intr o reactie alergica in care tinta e o cel nucleata de dimensiuni de multe ori
mai mari decat ale neutrofilelor, in cazul acesta fagocitul elibereaza enzime lizozomale care
vor produce leziuni ale membr celulare fenomenul fiind denumit exocitoza/fagocitoza
frustrata. Principalele forme de alergie de tip 2 st accidentele det de transfuziile sangvine
incompatibile si de bolile hemolitice fata de cele ale nou-nascutilor. Lor li se adauga si
reactiile alergice de tip 2 induse de anumite medicamente.
Accidentele de transfuzie. Implicarea majora exista in med umana unde transfuziile realizate
incorect pun in pericol viata pacientului. Aceste accidente st det de pluralitatea antigenica a
unor structuri existente pe membrana hematiilor den genetic antigene de grup sangvin. In
sangele oamenilor si animale se gasesc anticorpi specifici fata de antigenele de grupa
sangvina diferita de cea a cel gazda. Un individ care are un anumit antigen de grup sangvin nu
va avea niciodata anticorpi fata de aceste antigene. Modul in care apar acesti anticorpi nu e pe
deplin clarificat, sinteza lor se presupune ca e indusa de unele antigene heterofile existente in
natura (antigene de nat microbiana, parazitara dar si de org vegetala). Aceste struct st inrudite
dpdv biochim cu unii epitopi comuni ai hematiilor. Jocul de transfuzie se poate traduce in 2
sit:
- In prima at cand receptorul are deja anticorpi naturali fata de antigenele de grup
sangvin
ale donatorului si s-a demonstrat ca acesti anticorpi apartin in majorit cazurilor clasei IgM
(omul).
- A doua sit e datorata unei prime transfuzii in care nu au existat anticorpi nat
antihematii,
dar la a 2-a transfuzie acesti anticorpi st deja elaborati si declanseaza rapid starea de soc.
(caine).
Socul de transfuzie se datoreaza acumularii de agregate de hematii sau resturi de hematii ce
formeaza coaguli intravasculari. Tabloul clinic e specific unor tulburari circulatorii si cuprinde
anemie, hipotensiune,bradicardie si apnee, tulburari de ritm cardiac si uneori voma si diaree.
Gravitatea socului si prognosticul acestuia st corelate in cant de sange incompatibil transfuzat.

Boala hemolitica a nou- nascutilor e data de incompatibilitatea de Rh respectiv de


prez antigenului D la supraf hematiilor unor indivizi.
Ex: reactii alergice de tip 2 fata de medicamente. Trei tipuri de mecanisme pot conduce la
astfel de reactii:
- Combinarea directa a unor anticorpi existenti in organism, in medicamente care
schimba
specificitatea de reactii a anticorpului si poate duce la o hemoliza nespecifica mediata de
ft multe ori de sistemul complement.
- E generat de capacitatea unor medicam de a se fixa la supraf hematiilor, de a modifica
struct antigenului de grup sangvin care devine o struct non-self. Acest mecanism sta la
baza anemiei hemolitice de tip medicamentos (chiminele, penicilina, ac amino salicilic
pot produce astfel de modificari).
- Produs de unele cefalo-sporine care modifica biochim struct de pe supraf hematiilor,
acestea putand cupla nespecific o categ larga de anticorpi declansand in consecinte activit
fagocitara de tip opsonic.
Ex: rejectia alogrefelor e tot o alergie de tip 2 manifestata in primele 48h de la transplantarea
unui tesut/organ si manifestata specific fata de antigenele de histocompatibilitate existente pe
celulele org grefat. Atacul se da imediat in special asupra vaselor si capilarelor sangvine ce au
ajutat la revascularea organului.
3. Hipersensibilit de tip 3 (cu complexe imune). Cand anticorpii se combina cu antigenul
specific se formeaza complexe imune, in mod normal aceste complexe st indepartate in
principal prin mecanisme fagocitare sau liza moleculara. Uneori ele raman intacte si se pot
depozita in tesuturi provocand grave tulburati functionale, in unele boli microbiene
complexele imune se depoziteaza preferential in org care au rolul de filtrare (in special la niv
rinichilor). In bolile autoimume mecanismele de rasp imun iau o directie periculoasa,
antigenele celulare proprii unor celule numai st recunoscute ca struct self ci in consecinta
impotriva lor se declanseaza sinteza de anticorpi specifici. Acesti anticorpi se vor lega pe sist
cel in cauza care vor fi atacate prin mecanisme citotoxice, cel mai frecvent aceste cupluri
antigen-anticorp anormale st intalnite la niv articulatiilor, la niv vaselor capilare, ficat si
rinichi. Acumularea in exces a complexelor imune atrage dupa sine activarea sist complement
si migrarea neutrofilelor. Se declanseaza procese inflamatorii si grave leziuni tisulare. Cele
mai cunoscute reactii de tip 3 st considerate: reactia Arthus si manifestarile legate de boala
serului.
Reactia Arthus reprez un model experimental de declansare a alergiei de tip 3. Arthus a
constatat ca iepurii inoculati saptamanal intradermic cu cant mici de ser de cal dupa un nr de
inoculari incep sa prezinte inflamatii dermice la locul de inoculare. Reactia inflamatorie apare
dupa 3-4h de la inoculare si se manifesta prin edem, hemoragie si necroze. Cu cat nr
inocularilor creste reactia se intensifica, ulterior s-a demonstrat ca aceste manifestari se
datoreaza complexelor imune constituite din antigenul reprezentat de prot din serul de cal si
anticorpii specifici acesor proteine (anticorpi in special antialbuminei). Modelul experimental
al lui Arthus s-a dovedit a avea un corespondent in evolutia mai multor boli, iar reactiile
inflamatorii au ca sediu pe lg piele alte diferite organe:pulmonul, articulatile si chiar ochiul.
Anticorpii responsabili de reactia Arthus st din cls IgG precipitanti si fixatori de complement.
Boala serului apare in mod caracteristic dupa injectarea unui ser heterolog in scop
terapeutic (in cant mai>). Unele proteine din ser pot juca rolul unor antigene si pe masura ce
intra in circ induc cant importante de anticorpi specifici. Prezenta simultana a acestor proteine
si anticorpilor specifici lor duc la aparitia unor cant > de complexe imune vehiculate prin sist

circ sau depuse in anumite reg ale organismului. Manifestarile tipice apar de la cateva zile
pana la 2 sapt de la injectarea serului heterolog (strain).
Ex de manifestari: glomerulonefrita acuta poststreptococica e o boala renala asociata cu
prezenta complexelor imune formate dupa o infectie streptococica (un streptococ betahemolitic), boala debuteaza la cateva sapt dupa infectarea cu streptococul in cauza de cele mai
multe ori infectia fiind localizata la niv epitelial; se presupune ca aceste complexe antigenanticorp st vehiculate de la niv infectiei catre filtrul renal si depozitate la niv glomerulului.
Boala evolueaza cronic si o mare parte din aceste complexe imune vor atrage si fixa
proteinele sist complement, consecutiv lizei produse de sist complement se va declansa la niv
glomerulului un proces inflamator care atrage numeroase neutrofile. Consecutiv inflamatiei se
vor declansa numeroase mecanisme fagcitare si citolitice care vor scoate treptat din functiune
rinichiul. S-a dem ca de ex la cal depozitele de complexe imune de la nic rinichiului st
datorate virusului anemiei infectioase, iar la caine se produc in urma infectiei cu Brucela
Canis.
Alveolita (pneumonia) extrinseca alergica e int atat la om cat si la animale, are
manifestarile unei pneumonii. Etiopatogenetic e o alergie de tip 3. Alergenii st o serie de
pulberi care plutesc in aer in compoz carora pot exista struct microbiene, vegetale sau
minerale. Aceste alergene induc in final formarea de anticorpi specifici (IgM si IgG) care
precipita si form complexe imune ce se depun pe peretii alveolari producand forme acute sau
cronice de boala. Cele mai sensibile st bovinele si cabalinele. Boala evolueaza cronic la
majorit cazurilor si cu timpul peretii alveolari se ingroasa, se fibrozeaza si st scosi din
functiune (manifestarile st de fibroza si emfizem). La taurine boala se num febra de otava, la
cabaline emfizem pulmonar alergic, la om boala crescatorului de porumbei /pulmonul de
fermier.
4. Hipersensibilit de tip 4-alergia (intarziata sau de tip celular). E singura alergie in
care nu
intervin anticorpii, intreaga responsabilit o au celulele. Ea e rezultatul interactiunii unui
antigen (alergen) cu celulele dendritice cu populatii de limf T, de hipersensibilit intarziata. In
fct de timpul de aparitie a reactiei dupa inoculrea antigenului react de tip 4 poate fi impartita
in 4 categ:
a. Reactia Jones- Mote= reactie ce provoaca de regula o sensibilizare maxima la
inocularea
unor antigene solubile (ovalbumina), poate fi produsa numai experimental si declansarea
e de regula manifestata la 7 zile de la inoculare. Principalele celule efectoare ale acestei
hipersensibilitati st bazofilele si din aceasta cauza e den si hipersensibilit cutanata
bazofilica.
b. Hipersensibilit de contact= starea de alergie declansata in aprox 48h de la contactul cu
alergen si exprimata clinic prin dermatite.
Omul si cainele reprez spp cele mai sensibile, subst alergene care provoaca aceasta stare st de
regula subst chimice cu structura simpla (nichelul, cromul, formaaldehida, cauciucul), unele
subst vegetale( iedera sau lemnul de stejar), precum si subst cu struct colplexa (cosmeticele,
detergenti sau unele medicam toxice). In mod normal aceste subst nu au prop antigenice,
contactul prelungit cu pielea duce ca subst sa se comporte ca o haptena, sa se ataseze la unele
proteine ale organismului si sa actioneze ca un antigen complet. Cand organismul sensibilizat
vine din nou in contact cu subst respect intr-un interval de aprox 48h se declanseaza o
dermatita manifestata prin eritem, prurit, eczeme si chiar necroza pielii. Celula prezentatoare
de antigen in acest caz e celula de tip Langerhans, iar celulele efectoare st limfocitele T de

hipersensibilit intarziata si macrofagele. Prin testul intradermic (testul Plasturelui) se poate


identifica alergenul declansator al acestei reactii.
c. Hipersensibilit tuberculinica= stare alergica specifica a unor boli infectioase, intalnita
in
afara de tuberculoza si in morva, sau bruceloza.
Alergenul e reprez de struct ale peretelui bacterian. St derivate proteice care prin purificare
pot reprezenta elem care declanseaza reactia in scop de diagnostic (preparate de tip PPDtuberculina). Daca acest tip de preparat e injectat intr-o cant redusa intradermic, la un animal
care a avut un contact anterior cu bacteria care produce boala se produce la locul de inoculare
o reactie manifestata prin inflamatie locala, hiperemie, induratie si uneori edem. Reactia e ft
evidenta la 48-72h de la inocularea produsului. Rol major in declansarea acestei reactii au
limf T de hipersensibilit intarziata si macrofage.
d. Hipersensibilit de tip granulomatos= persistenta indelungata a unui antigen in
interiorul
macrofagului.
E ft asemanatoare cu hipersensibilit tuberculinica pana la un anumit pct al manifestarilor
clinice. Deosebirile dintre cele 2 tipuri constau in: durata timpului de raspuns (la tipul
granulomatos durata e de 25-30 zile), tipul celulelor participante in reactie (st responsabile cel
epitelioide si macrofagele). Un ex clasic de astfel de reactie e granulomul tuberculos. Reactia
poate fi utili si ea ca o sursa de diagnostic, dar de cele mai multe ori rezultatul acestei reactii
(granulomul) reprez cea mai importanta sursa de difuzare a unor germeni vii patogeni in
intreg organismul.
IMUNOPATOLOGIE
n domeniul Imunopatologiei pot fi ncadrate acele stri de boal n care mecanismul
etiopatogenetic are substrat imunologic. n funcie de natura efectorilor celulari i moleculari
implicai dar i n funcie de mecanismul de rspuns imun afectat, imunopatiile pot fi
clasificate astfel:
- Reacii de hipersensibilitate (alergii);
- Imunodeficite, respectiv afeciunile care constau n aplazii, hipoplazii ale unor organe i
esuturi imunocompetente cu afectarea efectorilor celulari afereni acestora;
- Boli autoimune, ca rezultat a unor reacii anormale a efectorilor celulari i moleculari,
reacii induse de structuri denumite autoantigene i care din diverse cauze nu mai sunt
recunoscute ca structuri self i ca urmare mpotriva lor se declaneaz un rspuns imun cu
consecine distructive fa de propriul organism.
IMUNODEFICITE
Pe baza factorilor etiologici implicai n declanarea imunodeficitelor, ele pot fi
clasificate astfel:
- Imunodeficite primare n care sunt incluse aplaziile, hipoplaziile i disfunciile de organ;
- Imunodeficite secundare care cuprind stri cu etiologie complex, polifactorial datorate n
principal unor ageni micrpbieni, unor factori nutriionali i factori de stress.
Imunodeficite primare

Hipoplazia timic (paracheratoza ereditar a bovinelor, acrodermatita canin, sindromul Di


George la om)
Manifestarea principal a cestui imunodeficit const n hipoplazia timusului i abolirea
mecanismelor imune dependente de limfocitele T. Ca urmare animalele afectate sunt foarte
receptive la infecii. Un remediu aplicat n corectarea acestei stri este administrarea de
hormoni timici eventual chiar transplantarea de timus.
Paracheratoza bovin este o imunodeficien cu caracter ereditar ntlnit la rasele Friz i
Holstein, la care pe lng hipoplazia timic, leziunile dominante sunt la nivelul pielii,
respectiv paracheratoz n jurul ochilor i botuluii cderea prului la nivelul membrelor.
Deficitul limfocitar se refer numai la popupaia de limfocite T. Mecanismele de rspuns imun
realizate de ctre limfocitele B nu sunt afectate.
Acrodermatita canin este semnalat n special la cini din rasa Bull-terrier i se manifest
prin leziuni cutanate de tipul acrodermatitei, piodermatitei, pneumonie i enterit. Animalele
afectate nu supravieuiesc vrstei de 4-5 luni. Pe lng absena timusului se constat
hipoplazia spinei i a limfonodurilor. Boala are caracter ereditar i tratamentul cu preparate pe
baz de zinc produc ameliorri a leziunilor dermice, fr a salva viaa animalului.
Imunodeficiena selectiv n IgA este o imunodeficien ntlnit la om, cine i psri.
Boala are un mecanism de transmitere genetic i const n perturbarea procesului de
difereniere a limfocitelor B. La majoritatea animalelor afectate se constat i apariia de
anticorpi anti-IgA. La cine aceast imunodeficien are caracter de ras, predispoziie
prezentnd cinii din rasele Ciobnesc german i Beagle. Fr s le pun viaa n pericol,
animalele afectate prezint predispoziie la infecii respiratorii i otite.
Imunodeficiena selectiv n IgG este semnalat la om, cabaline, taurine i psri i se
manifest prin reducerea semnificativ a concentraiei de IgG total sau numai unor subclase
de IgG. La taurinele din rasa Roie danez, 2-3% din animale prezint acest imunodeficit
manifestat iniial printr-o sensibilitate mare la infecii respiratorii. Cauzele pot fi de ordin
genetic, dar i o defectoas cooperare ntre limfocitele Ti B.
Imunodeficiena selectiv n IgM afecteaz omul, calul i cinele. La cai i n special la caii
din rasa arab se constat o sensibilitate crescut la infeciile respiratorii produse de germeni
din genul Klebsiella. Majoritatea animalelor afectate supravieuiesc pn la vrsta de 1-2 ani.
Imunodeficitul mixt sever al cailor de ras arab este cea mai cunoscut imunodeficien a
cabalinelor. La caii din rasa arab, 1-3% din efective prezint defectul genetic cu caracter
autozomal recesiv, responsabil de producerea imunodeficitului. n principal este afectat
celula stem la care se asociaz i incapacitatea de instruire a organelor limfoide primare. n
timusul animalelor afectate nu se maturizeaz dect aproximativ 5-10% din limfocitele T
echivalente unui animal sntos. Se constat deasemena absena din sngele periferic a
limfocitelor T supresor i o concentraie foarte redus a imunoglobulinelor din clasele IgM i
IgA. Animalele afectate supravieuiesc pn la vrsta de 5 luni.
Imunodeficiene secundare
Imunodeficiene induse de virusuri
Aproximativ 18 virusuri majoritatea ncadrate n familia Retroviridae, subfamilia Lentivirinae
pot genera imunodeficiene la om i animale. Principalele specii de animale afectate sunt

maimuele (virusul simian al imunodeficienei SIV), feline ( virusul imunodeficienei feline


FIV; virusul leucemiei feline FeLV); bovine ( virusul imunodeficienei bovine BIV).
Imunodeficiene induse de ali factori
Principalii factori exogeni care pot genera stri de imunodeficien sunt toxinele microbiene i
minerale, malnutriia (carenele minerale i vitaminice) i stressul.
BOLI AUTOIMUNE
Un fenomen autoimun este definit prin ntreruperea toleranei imunologice fa de self
i elaborarea de ctre organism a unor efectori celulari sau moleculari, care vor aciona
autodistructiv asupra propriilor celule, esuturi sau organe.
Bolile autoimune diagnosticate pn n prezent trebuie s ndeplineasc urmtoarele
criterii:
- autoanticorpii trebuie s fie detectabili n toate cazurile de boal;
- boala s fie reproductibil experimental n urma administrrii sub o anumit form a
antigenului inductor;
- boala experimental trebuie s se caracterizeze prin acelai tablou clinic i lezional cu cea
natural;
- transmiterea ei la un animal normal s fie posibil fie prin ser sanguin fie prin celule
(limfocite).
Un tip aparte de anticorpi declanatori de boli autoimune l constituie cei rezultai pe
baza cazurilor de mimetism antigenic, posibil ntre celule diferite din acelai organism. Un
exemplu clasic de mimetism antigenic este cel stabilit ntre proteina M din peretele celular al
streptococilor de grup A i esutul miocardic uman. Alte exemple de mimetism antigenic l
constituie identitatea de structur biochimic existent ntre Leptospira interrogans i
esuturile oculare, Micoplasma micoides i esutul pulmonar bovin i cea ntre Treponema
pallidum i esutul miocardic bovin.
Clasificarea bolilor autoimune se poate realiza pe baza ariei de afectare a organismului
n dou categorii:
- boli autoimune predominant sistemice;
- boli autoimune organospecifice.
Boli autoimune predominant sistemice
Boala lupic (lupus sistemic sau lupus diseminat)
Boala a fost semnalat la om, cine, pisic i cal. Factorii etiologici declanatori sunt variai i
nu n totalitate cunoscui. Sunt incriminai microorganisme din grupul micoplasmelor,
retrovirusurilor, o serie de medicamente (sulfamide), i factori de mediu, n principal radiaia
solar. Autoanticorpii prezeni au specificitate pentru un numr mare de molecule prezente n
diferite esuturi i organe. Cei mai importani sunt anticorpii antinucleari cu specificitate fa
de propriul ADN. Ei pot produce leziuni prin mai multe tipuri de mecanisme, unul dintre ele
fiind formarea complexelor imune ADN-anticorpi antiADN, care se depun n glomerulii

renali, pe pereii arteriolelor sau n articulaii. Anticorpii antinucleari se cupleaz i cu nucleii


celulelor n curs de dezorganizare i degenerare, rezultnd formaiuni rotunde prezente n
rinichi, pulmon, splin, cord i piele, cunoscute sub numele de corpusculi hematoxilinici .
Sub form circulant aceti nuclei opsonizai sunt fagocitai de neutrofile, dnd natere unor
celule de neoformaie binucleate, patognomonice numite celule lupice i evidenierea lor
n frotiuri d certitudine diagnosticului. n afara anticorpilor antinucleari apar i anticorpi
antieritrocitari, antitrombocitari i anticutanai responsabili de dermatita lupic. Aceasta se
caracterizeaz prin infiltraie focal cu leucocite mononucleare, degenerarea colagenului,
depunerea moleculelor de imunoglobuline n jonciunea dermoepidermic. La om dermatita
lupic are un aspect specific, respectiv pete cu forma unui fluture pe fa i hipercheratoz
asociat cu alopecie. De asemenea pot exista la om leziuni de glomerulonefrit, anemie
hemolitic i poliartrit. La cine rasele Setter irlandez, Ciobnesc german i afgan exist o
predispoziie ereditar. Principalele leziuni semnalate sunt poliartrita simetric, limfadenopatii
i dermatite n regiunea capului i gtului. La cabaline localizarea dominant este cea cutanat
( alopecie, seboree, ulceraii i cruste). Se mai constat anemie i limfadenopatie. Histologic
se constant c banda infiltrativ de complexe imune depozitate apare bine delimitat la zona
de separare dintre derm i epiderm, aspect tipic la cabaline.
Poliartritele autoimune
Pe baza particularitilor etiopatogenetice i anatomoclinice pot fi clasificate n dou
categorii: erozive i neerozive.
Poliartrita eroziv ( reumatoid) este ntlnit la om i cine. Afeciunea iniial este datorat
unor ageni microbieni (micoplasme,bacilul rujetului, parvo i herpesvirusuri), manifestat
printr-o artrit nesupurativ. Modificarea unor celule din structura articulaiei care devin
autoantigene duce la apariia anticorpilor specifici. Autoantigenele cele mai importante,
implicate n patogeneza artritei reumatoide sunt IgG i colagenul. Autoanticorpii anti-IgG
poart denumirea de factorul reumatoid. n majoritatea cazurilor factorul reumatoid este o
molecul de IgM. Inflamaia articulaiilor este de cele mai multe ori simetric cu eroziunea
grav a cartilajelor i anchiloz.
Poliartrita neeroziv a fost descris la cal i la cine. Comparativ cu poliartrita eroziv,
procesul inflamator n poliartrita eroziv afecteaz numai capsula articular, cartilajele rmn
intacte.
Boli autoimune organospecifice
Boli autoimune ale pielii
Pemfigus (pemphix = vezicul) este o boal autoimun n care mecanismul etiopatogenetic
const n elaborarea de anticorpi fa de chitul intercelular i fa de membrana bazal de la
nivelul epidermului. Este ntlnit la om, cine, pisic i cal i n funcie de particularit ile
morfoclinice se pot diferenia patru tipuri de pemfigus.
Pemfigusul vulgar este diagnosticat n special la cinele de vrst mijlocie. Veziculele se
formeaz intradermic la jonciunea mucocutanat. Localizrile predilecte sunt la nivelul
buzelor, nas, n jurul ochilor, pe faa intern a urechilor, prepu i anus. Veziculele sunt fragile,
se sparg uor i la o uoar frecare epidermul se detaeaz uor de derm.

Pemfigusul vegetant este o form mult mai rar dar benign, n care iau natere formaiuni
proliferative, asemntoare cu papiloamele vindecabile spontan.
Pemfigusul foliaceu se caracterizeaz prin apariia unor vezicule mai superficiale i mai
fragile, leziunile avnd caracterul unor dermatite eruptive localizate n regiunea capului (bot i
urechi). Histologic se observ clar poziia superficial a veziculelor direct sub stratul cornos.
Pemfigusul eritematos este forma cea mai benign i se caracterizeaz prin leziuni la nivelul
feei i urechilor asemntoare cu cele din lupus. n sngele cinilor bolnavi se gsesc
anticorpi antinucleari.
Alopecia areata reprezint o alopecie sub form de zone rotunde, depilate dar fr nici un
semn de reacie inflamatorie. Speciile afectate sunt omul, cinele, pisica i bovinele i bolii i
se atribuie o etiopatogenie autoimun pa baza asocierii cderii prului cu infiltraia limfocitar
i prezena IgG, IgM i C3 evideniabile prin imunofluorescen la nivelul foliculilor piloi i
prin efectul terapeutic al corticosteroizilor n tratamentul bolii.
Psoriazis este o boal autoimun cu etiologie insuficient elucidat semnalat la om, maimu ,
cal i cine. n ultimul timp se acord un rol important implicrii limfocitelor T stimulate de o
exotoxin a streptococilor hemolitici. Leziunea cutanat const n eritem pruriginos n
majoritatea cazurilor, nsoit de scuame i cruste ca rezultat al unei hiperkeratoze. Localizrile
predominante sunt la nivelul capului, gtului, membre i spate. Persistena leziunilor i
caracterul cronic al bolii se atribuie interaciunii ndelungate a limfocitelor T cu proteina
streptococic, pe de o parte i cu un epitop al unor keratocite activate de citokine, pe de alt
parte. Se admite c factorul declanator al bolii sunt limfocitele T citotoxice, iar citokinele
produse de acestea au un efect mitogen direct asupra keratocitelor, a cror multiplicare n
exces reprezint o caracteritic a bolii. Tratamentul se bazeaz pe unguente emoliente,
vitamine i corticosteroizi.
Boli autoimune ale musculaturii
Myasthenia gravis reprezint o autoimunopatie neuromuscular semnalat la om, cine i
pisic. Ea const ntr-o slbire progresiv a musculaturii scheletice, ca urmare a unei
defeciuni n transmiterea comenzilor nervoase la muchii striai. La cini exist o
predispoziie ereditar, de ras ( Terrier, Foxterrier), datorat unui deficit genetic care se
exprim printr-un numr redus de receptori pentru acetilcolin, la nivelul jonciunilor
neuromusculare. Mecanismul const n elaborarea de anticorpi fa de receptorii pentru
acetilcolin, de la nivelul plcilor neuromusculare, anticorpi care se acumuleaz la acest nivel
i blocheaz comenzile nervoase la musculatur. Consecutiv agresiunii imune se constat o
reducere la jumtate a numrului de receptori funcionali. Efectul blocant al anticorpilor
asupra receptorilor poate fi contracarat prin administrare de anticolinesteraz ( tensilon
clorur de edrofonium). Clinic boala se manifest prin oboseal i epuizare fizic dup un
efort minim.
Boli autoimune ale sngelui i hematopoezei
Anemia hemolitic autoimun este o boal autoimun bine definit n care propriile hematii
sunt distruse prin autoanticorpi. Se presupune c este rezultatul alterrii unor structuri de pe
suprafaa hematiilor provocate de virusuri sau structuri chimice diverse. Se admite ns i
posibilitatea dezvoltrii unor clone de limfocite B accidentale, incapabile s diferenieze selful
de non-self, cu efecte nefavorabile pentru organism, fenomen denumit i trezirea unor clone

interzise. Speciile sensibile la aceast afeciune sunt omul, cinele, pisica, calul i bovinele.
La cine s-a descris o predispoziie pentru ras, vrst i sex ( Ciobnesc german, Setter
irlandez, Tekel, Cocker, Bobtail, vrsta 4-5 ani, predominant femelele). Hemoliza
determinat de autoanticorpii antihematie este posibil prin dou mecanisme: o hemoliz
propriu-zis intravascular mediat de complement i una extravascular produs de
macrofagele din ficat i splin, prin fagocitarea hematiilor cu anticorpi fixai pe suprafaa lor.
Simptomele principale sunt: icter, hemoglobinurie, spleno i hepatomegalie i anemie grav.
Boli autoimune endocrine
Tiroidita autoimun este semnalat la om, cine, pisic i gin. S-a demonstrat c mai multe
componente ale tiroidei pot fi antigenice. Dintre acestea se remarc tiroglobulina, antigenul
microzomal i tiroxina. La om se cunosc dou forme de tiroidite autoimune sub numele de
boala Grave, care se exprim prin hipertiroidism i tiroidita Hashimoto prin hipotiroidism. n
ambele forme s-au evideniat anticorpi fa de tiroglobulin i antigenul microzomal. Cu
excepia bolii Grave i a tiroiditei i a tiroiditei autoimune la pisic, unde se constat
hipertiroidism, tiroidita autoimun la animale se exprim prin hipotiroidism. Specia cea mai
afectat dup om este cinele la care exist predispoziie de ras, vrst i sex. Manifestrile
clinice apar ntr-un stadiu foarte avansat de distrugere a esutului tiroidian i se caracterizeaz
prin adinamie, zone de alopecie, obezitate, intoleran la frig, mixedem i piodermit. La
ginile din rasa Leghorn, s-a creat o linie OS (obez), la care boala apare spontan i
reprezint un model pentru studiul bolii.
IMUNOPROFILAXIE
nsuirea noiunilor de baz ale imunologiei permite o apreciere corect a importanei
utilizrii n practica medical a unor biopreparate cu efect profilactic i terapeutic. n plus o parte din
aceste biopreparate constituie un element esenial n realizarea unor tehnici de diagnostic imunologic
i microbiologic.
Biopreparatele de tipul vaccinurilor, antigenelor de diagnostic sau a serurilor imune utilizate
n scop terapeutic sau de diagnostic au strnit, nc de la nceputurile imunologiei, un interes medical
considerabil. n linii mari vaccinurile i serurile imune sunt responsabile de scderea morbiditii i
mortalitii infecioase. Utilizarea lor sistematic a permis controlul sau chiar eradicarea a numeroase
boli infecioase.
Imunizarea unui animal se poate realiza n mod activ sau pasiv.
1. Imunizarea activ
Imunizarea activ reprezint o form de imunitate dobndit prin

stimularea direct a

sistemului imun al organismului gazd de ctre un antigen. Rezultatul acestei imunizri este
materializat prin sinteza unor anticorpi specifici, dar acest fapt nu constituie garania instalrii unei
imuniti de protecie.
Imunizarea activ poate fi dobndit n mod natural, ca urmare a contactului cu microbul
patogen n cursul bolii, sau poate fi indus artificial prin vaccinare.

Vaccinurile pot fi definite ca produse biologice, obinute din microorganisme sau toxinele
acestora i care prin inoculare n organismul uman sau animal, determin producerea unei stri de
imunitate activ specific fa de o anumit boal.
Primul vaccin, vaccinul antivariolic, a aprut cu aproape 200 de ani n urm graie medicului
englez Edward Jenner. n anul 1798, Jenner a descoperit i aplicat pentru ntia dat vaccinarea
antivariolic. El a pornit de la observaia c n cursul unei epidemii de variol mulgtorii de vaci nu
se mbolnveau sub form manifestat clinic. Examinnd ndeaproape acest fenomen, Edward
Jenner a remarcat c pe ugerul vitelor existau nite vezicule cu lichid asemntoare cu erupia
caracteristic variolei la om, vezicule regsite, uneori, i pe minile mulgtorilor. De aici medicul
englez a raionat astfel: este posibil ca n interiorul veziculelor de pe ugerul vacilor sau pe minile
mulgtorilor s se gseasc un element care poate proteja omul mpotriva variolei? Extrgnd lichidul
vezicular i administrndu-l pe cale cutanat la om, a obinut protecia mpotriva unui nou val
epidemic de variol. n prezint tim c baza acestei practici de vaccinare, efectuat cu aproape 100 de
ani nainte de prepararea tiinific a primului vaccin bacterian i cu mai mult de 150 de ani nainte de
evidenierea prin microscopie electronic a virusului variolic, se datoreaz faptului c ntre virusul
variolic uman i cel bovin (nepatogen pentru om) exist o identitate antigenic.
Dup aproape 100 de ani, Louis Pasteur a preparat vaccinul antirabic i a deschis drumul
elaborrii de noi vaccinuri antivirale i antibacteriene pe scar larg. Dealtfel, Pasteur a stabilit pentru
prima dat i principiile imunizrii, care i-au pstrat valabilitatea pn azi.
Un vaccin este cu att mai valoros cu ct gradul de protecie este mai nalt, nocivitatea este
mai mic i reaciile adverse post-vaccinale mai reduse. De asemenea, valoarea unui vaccin este
estimat prin reducerea morbiditii n loturile vaccinate.
Vaccinurile, bacteriene sau virale, sunt utilizate n marea lor majoritate n scop profilactic.
Exist ns i cazuri cnd vaccinarea se face n scop terapeutic (vaccinarea antistafilococic) sau
alteori att n scop profilactic ct i terapeutic (vaccinarea antitetanic).
Vaccinurile pot fi clasificate dup urmtoarele criterii:
-

Natura antigenului utilizat la preparare:

vaccinuri de origine bacterian;

vaccinuri de origine viral;

vaccinuri de origine parazitar.

Starea morfofuncional a antigenului utilizat la preparare:

vaccinuri constituite din germeni vii i neviruleni;

vaccinuri constituite din germeni vii atenuai;

vaccinuri constituite din germeni inactivai i anatoxine;

vaccinuri preparate cu fraciuni imunogene purificate (vaccinuri subunitare).

Coninutul n antigene-imunogene:

vaccinuri monovalente ( o singur specie microbian);

vaccinuri polivalente (dou sau mai multe specii microbiene).


Imunitatea post vaccinal are caracter strict individual fiind dependent de inocularea

antigenului i de maturizarea sistemului imunitar. Ea implic o restructurare a organismului prin


apariia unor limfocite activate i a unor imunoglobuline specifice. Imunitatea indus prin vaccinare
nu este transmis ereditar, se instaleaz n 6-12 zile i dureaz un interval de timp variabil dependent
de natura antigenului. Vaccinarea primar, ca i infecia, confer organismului o memorie
imunologic i n consecin orice contact ulterior cu agentul patogen inductor declaneaz o
redeteptare rapid a imunitii, care de obicei se manifest cu o intensitate mai mare dect aceea a
rspunsului imun postvaccinal.
Vaccinuri constituite din germeni vii i neviruleni
Aplicate pe scar larg n trecut, aceste vaccinuri au o utilizare foarte redus n prezent. Acest
fapt se explic prin existent a dou dezavantaje majore ce caracterizeaz aceste vaccinuri: pot
produce accidente de vaccinare identice cu o infecie spontan i pot crea artificial animale
purttoare de germeni respectiv focare potenial infecioase. Indiferent de locul de inoculare, agentul
infecios din vaccinul viu nu rmne localizat, ci se rspndete n organism, ptrunznd i
multiplicndu-se n aceleai esuturi n care se localizeaz i n cazul infeciei naturale. Infectnd un
numr mic de celule i multiplicndu-se lent, agentul infecios din vaccin nu declaneaz o boal
manifestat clinic, ci numai o infecie atenuat, care este nsoit de modificri umorale i de
reactivitate specific unui rspuns imun. Utilizarea germenilor vii neviruleni se restrnge numai n
intervenii de necesitate, n boli n care nu se dispune de modaliti de imunizare lipsite de nocivitate
i se aplic prin urmtoarele procedee:
Vaccinarea simultan (serovaccinarea) const n administrarea simultan n puncte separate a
vaccinului i a serului imun specific antigenului, asigurnd astfel o protecie pn n momentul n
care organismul i elaboreaz proprii anticorpi; metoda poate conduce la dificulti n dozarea
raportului dintre antigenul vaccinal administrat i titrul anticorpilor din serul imun.
Vaccinarea pe ci neconvenionale const n administrarea antigenului pe alte ci dect cele care
declaneaz boala natural i n esuturi pentru care nu au tropism; acest mod de aplicare poate
produce infecii benigne localizate.
Vaccinarea cu vaccinuri vii paraspecifice (heterotipice) const n folosirea drept ageni de
imunizare a unor germeni vii nrudii antigenic cu cei vaccinali (vaccinarea antivariolic uman cu
virus bovin; vaccinarea contra difterovariolei aviare)
Vaccinuri preparate din germeni vii, atenuai
Sunt vaccinuri constituite din tulpini microbiene care i-au pierdut patogenitatea, pstrndu-i
proprietile imunogene. Aceste vaccinuri inoculate la specii receptive, produc o infecie benign sau
asimptomatic, soldat cu instalarea unei imuniti solide.
n cazul bacteriilor atenuarea se realizeaz prin cultivarea tulpinii vaccinale la temperaturi
disgenice sau prin pasaje pe medii de cultivare care conin o serie de ingrediente care frneaz

dezvoltarea normal a germenilor. Atenuarea bacteriilor poate fi corelat uneori i cu modificri ale
caracterelor morfologice i culturale (disocieri n variante S i R).
n cazul virusurilor atenuarea se poate realiza fie prin pasaje seriate pe culturi celulare, fie prin
adaptri la anumite esuturi pentru care nu au tropism sau la specii nereceptive de animale.
Virusurile se cultiv n mod repetat prin inoculare la organisme sntoase sau n culturi primare de
celule. Mutantele selectate prin pasaje ntr-un substrat celular nenatural sunt rezultatul unui cumul de
evenimente mutaionale ntmpltoare. Dintre acestea se utilizeaz n practica vaccinrii acelea care
au proprietile dorite de atenuare i imunogenitate.
Vaccinurile atenuate au avantajul stimulrii ambelor compartimente ale rspunsului imun:
celular i umoral. Totodat antigenele virale atenuate stimuleaz rspunsul imun fa de fiecare din
antigenele imunogene ale unui virus. Rspunsul imun este prompt iar imunitatea instalat este solid
i de lung durat. Vaccinurile atenuate pstreaz capacitatea de replicare n organismul vaccinat,
astfel nct antigenul se poate rspndii n populaia de animale i n acest fel se imunizeaz chiar
indivizii nevaccinai. La avantajele menionate se adaug posibilitatea de preparare industrial i de
aplicare n mas (ap de but, aerosoli).
Vaccinurile preparate din germeni vii atenuai prezint i o serie de dezavantaje legate de
stabilitatea mai redus n timp fapt ce face obligatorie conservarea prin liofilizare. n plus existena
unei patogeniti reziduale poate declana reacii postvaccinale.
Vaccinuri preparate din germeni inactivai i anatoxine
Aceste vaccinuri sunt constituite din suspensii microbiene omorte prin diferite procedee care
ns protejeaz structura antigenic. Inactivarea se poate realiza utiliznd ageni chimici i fizici de
inactivare.
Procedeele chimice de inactivare se realizeaz prin tratarea masei antigenice cu antiseptice
(fenol, formol), colorani (cristal violet, albastru de metilen), compui organici (betapropiolacton,
etilendiamin). Substanele inactivante pot forma cu structurile microbiene, complexe cu proprieti
antigenice noi care constituie uneori sursa de declanare a unor reacii alergice.
Procedeele fizice se pot asocia celor chimice sau pot constituii singure o cale sigur de
inactivare. n acest sens se poate utiliza factorul termic (temperaturi de peste 60 o C), congelri
decongelri repetate, ultrasunete, radiaii ultraviolete sau ionizante. Acestea din urm prezint
avantajul c pot fi dozate.
Vaccinurile inactivate prezint o serie de avantaje n ceea ce privete imunizarea activ. Un
prim avantaj este legat de riscul minim de infecie. Inocuitatea este ridicat, ele putnd fi
administrate i unor animale debile la care vaccinurile vii sunt contraindicate.
Dezavantajele acestor vaccinuri constau n apariia unui rspuns imun mai tardiv, asociat cu o
imunitate mai puin stabil i de mai scurt durat. n acest fel se poate explica necesitatea rapelului
de vaccinare dup 1 3 sptmni de la prima vaccinare. Vaccinurile inactivate sunt dezavantajoase
n privina stimulrii limfocitelor T citotoxice, care au un rol important n recuperarea i n rezistena

la infeciile virale. Acest tip de rspuns este indus de proteine virale prelucrate i prezentate n
asociaie cu moleculele CMH, celulelor imunitare.
Anatoxinele
Din filtrate de culturi bacteriene coninnd exotoxine, se pot obine n urma inactivrii cu
ajutorul formolului i cldurii preparate atoxice cu o ridicat valoare imunizant. Aceste preparate
poart numele de anatoxine i reprezint cea mai eficient soluie de imunizare activ mpotriva
exotoxinelor produse de bacterii. Pot fi utilizate n acest sens culturi bacteriene toxigene sau toxine
purificate prin diferite procedee.
Inactivarea toxinelor i transformarea lor n produse atoxice are loc n condiii dirijate n
prezena formolului 0,4%, la 370 C. Fenomenul a fost descoperit de Ramon (1925). Beta
propiolactona, 2-4- dinitrofluorbenzenul i glutaraldehida au aceleai efecte asupra toxinelor.
Pentru a fi utilizat ca vaccin, o anatoxin trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii: s fie
imunogen, s induc formarea unei cantiti suficiente de anticorpi pentru a neutraliza toxina nativ,
s fie complet lipsit de toxicitate i s aib proprieti alergizante ct mai reduse.
Detoxifierea ncepe simultan cu adugarea formolului. Ea este evident dup un minut i
crete exponenial timp de 24 ore. Forma netoxic poate reveni total sau parial la forma toxic. De
aceea este necesar prelungirea contactului cu formolul timp de 3 4 sptmni. Produsele se pot
folosii ca atare sau adjuvantate cu hidroxid de aluminiu pentru mrirea efectului imunizant.
Vaccinuri preparate din fraciuni imunogene purificate
Denumite i vaccinuri subunitare, aceste vaccinuri au ca principii activi o serie de fraciuni
imunologice active existente n structura microbilor sau a metaboliilor microbieni. Pot fi
considerate fraciuni imunogene glicoproteinele peplosului viral, proteinele capsidei virale,
proteinele aparatului ciliar sau piliar, poliglucidele capsulare. i aceste vaccinuri pot fi adjuvantate
cu hidroxid de aluminiu pentru a mrii capacitatea imunizant. Imunitatea indus este comparabil
cu cea indus de vaccinurile clasice inactivate, dar are un grad de specificitate mult mai nalt.
VACCINURI OBINUTE PRIN TEHNOLOGII MODERNE
Vaccinuri obinute prin tehnologia ADN- ului recombinat
Condiia realizrii unui astfel de vaccin este identificarea exact a epitopilor imunogeni i
implicit a genei sau genelor care codific aceti epitopi. Tehnica presupune separarea genelor
responsabile de sinteza epitopilor imunogeni cu ajutorul enzimelor de restricie (nucleaze, ligaze
etc.) i inserarea lor ntr-un sistem vector reprezentat de regul de o plasmid. Aceasta asigur
integrarea genelor izolate n genomul unei celule gazd uor de meninut n culturi celulare.
Integrarea genei se manifest prin sinteza substanei dorite. Celula gazd poate fi reprezentat de
celule bacteriene sau de celule de mamifer care asigur sinteza unui produs corect glicozilat i cu o
mai bun antigenitate. Substana dorit se izoleaz i se purific. Tehnica prezint avantajul obinerii
unor antigene nalt purificate i stabilizate din punct de vedere chimic. n plus vaccinul obinut nu
prezint riscul apariiei unor efecte secundare nedorite sau patogenitate rezidual. Tehnologia ADN

ului recombinat a fost utilizat pentru obinerea unor vaccinuri pentru tulpini enterotoxigene de
Escherichia coli care colonizeaz intestinul subire la purcei.
Vaccinuri sintetice
O alt modalitate de producere a unor vaccinuri neconvenionale, este sinteza pe cale chimic
a unor lanuri peptidice cu funcie de determinant antigenic. Unele particulariti fizico chimice ale
proteinelor sugereaz calitatea de bun imunogen. Astfel structurile tridimensionale pliate n spaiu i
expuse la suprafaa moleculei pot ndeplinii calitatea de epitop. Localizarea i selecia epitopilor
imunogeni se bazeaz n principal pe utilizarea anticorpilor monoclonali sau pe izolarea i
purificarea unor proteine antigenice i testarea separat a activitii lor imunogene. Lanul
polipeptidic identificat ca imunogen este sintetizat pe cale chimic i cuplat cu o protein de
transport de tip carrier. Utilizarea unor adjuvani minerali sau uleioi, crete capacitatea imunizant.
Vaccinurile sintetice sunt utilizate pentru a induce apariia unor anticorpi neutralizani. Datorit
puritii lor este eliminat riscul imunizrii cu proteine neeseniale care pot reprezenta cauza unor
reacii secundare nedorite. Vaccinurile sintetice pot fi i multivalente, datorit posibilitii de a cupla
pe aceeai molecul purttor a mai multe peptide care pot fi considerate epitopi ai unor ageni
patogeni diferii.
Vaccinuri ribosomale
Tehnica de preparare a vaccinurilor ribosomale, utilizeaz bacterii n faza de cretere
logaritmic n cursul creia numrul ribosomilor este maxim. Suspensia microbian este fracionat
ntr-un omogenizator cu microperle de sticl. Dup filtrri repetate, extractul conine foarte multe
particule ribosomale cu un coeficient de sedimentare mare. Dup o incubare n soluie tampon
magneziu, particulele disociaz n fraciuni i mai puternic imunogene. Se consider c
imunogenitatea vaccinurilor ribosomale se datoreaz ARN-m care codific sinteza unor polipeptide
cu efect imunogen. Modul de aciune al preparatelor ribosomale nu este pe deplin elucidat deoarece
nu se poate stabilii natura fraciunii imunogene din vaccin. n plus toate vaccinurile ribosomale
conin i constitueni neimunogeni ai bacteriei utilizate. Protecia conferit este mai mare dect cea
determinat de celulele ntregi, iar efectele toxice mult mai reduse. n plus pot conferii o protecie
ncruciat fa de serotipurile unei bacterii eliminnd necesitatea de a folosi vaccinuri multivalente.
Vaccinurile anti idiotipice
Dac se imunizeaz un animal cu un agent patogen, se declaneaz un rspuns imun
materializat i prin sintez de anticorpi specifici. Aceti anticorpi (Ac1) sunt folosii pentru
imunizarea altor animale iar rezultatul este producerea unei a doua categorie de anticorpi (Ac2 sau
anti-anticorpi). A doua categorie de anticorpi mimeaz la situsul combinativ structura epitopului de
pe antigenul inductor. Anticorpii de generaie a doua, denumii i anticorpi anti-idiotip pot fi folosii
ca antigene vaccinale. Se creeaz n acest fel condiiile obinerii unei noi generaii de vaccinuri
bazat pe fenomenul de mimare molecular, prin care anticorpul care poart imaginea intern a
antigenului inductor, se comport ca un echivalent de antigen. Rezultatul este sinteza aceluiai tip de

anticorpi protectori. Se realizeaz un proces de vaccinare fr antigen care este nlocuit de anticorpul
anti-idiotip exogen. Marele avantaj al vaccinurilor anti-idiotipice const n posibilitatea de a obine
rspunsuri imune i fa de antigene slab imunogene. Pe lng rezervele teoretice legate de sinteza
anticorpilor anti-idiotip, apar o serie de dificulti practice n utilizare. Produsul obinut este de tip
policlonal i conine o populaie eterogen de specificiti anti-idiotip, n care numai o fraciune
redus corespunde moleculelor de origine. n plus producerea unei cantiti rezonabile de astfel de
anticorpi este dificil de controlat. Inocularea unor astfel de vaccinuri poate produce reacii adverse
mai ales cnd se utilizeaz anticorpi provenii de la alt specie de animal. ncercri de utilizare
practic a acestui tip de vaccinare s-au realizat pornind de la o glicoprotein imunogen a virusului
rabic sau de la hemaglutininele virusului bolii de Newcastle.
MODALITI DE APLICARE A VACCINURILOR
Administrarea unui vaccin se face pe baza unui protocol de vaccinare n care se stabilesc
modalitatea de administrare a vaccinului i cantitatea de material antigenic necesar unei bune
imunizri.
Indiferent de natura vaccinului administrat se impune cunoaterea faptului c utilizarea lor
implic declanarea unor procese foarte complexe, prin care organismul animal rspunde specific i
creeaz principalii efectori ai aprrii proprii fa de agresiuni ulterioare din partea unor germeni
microbieni. Prin vaccinare se realizeaz un rspuns asemntor cu cel produs de germenii
microbieni vii, orice vaccin constituind, de fapt, un element non-self fa de care organismul se
apr prin sistemul imunitar.
Dozele indicate pentru fiecare vaccin trebuie respectate cu strictee. Inocularea unei doze unei
cantiti prea mari de antigen vaccinal, poate conduce la o saturaie a sistemului imunitar cu
consecina sa imediat, paralizia imunologic, fenomen care anuleaz orice mecanism de rspuns
imun. O doz foarte redus de antigen vaccinal conduce la un rspuns imun diminuat care nu
antreneaz un numr optim de clone celulare productoare de anticorpi.
Cile de administrare a vaccinurilor pot fi mprite n ci enterale (naturale) i ci parenterale.
Vaccinarea pe ci enterale
n general administrarea vaccinurilor pe ci enterale ofer avantajul utilizrii colective n
vaccinri realizate n mas, n special la efectivele mari de psri, unde vaccinarea parenteral este o
operaie dificil sau chiar imposibil. Administrarea enteral se poate aplica per os, conjunctival sau
prin aerosoli. De regul ea necesit doze mai mari de antigen vaccinal, pentru a oferii ansa ca toate
animalele s beneficieze de doza necesar imunizrii.
Vaccinarea conjunctival se aplic n unele boli la psri i const n instilarea vaccinului n
sacul conjunctival.
Vaccinarea prin aerosoli const n transformarea suspensiei microbiene n particule fine cu
dimensiuni cuprinse ntre 20 60 microni pentru a asigura inhalarea i penetrarea lor n cile
respiratorii. Factorul hotrtor n succesul unei astfel de imunizri este dat de mrimea particulelor i

adncimea de ptrundere n segmentele aparatului respirator. Astfel particulele supradimensionate nu


penetreaz suficient i duc la o imunizare slab, n timp ce particule prea mici ptrund profund la
nivelul bronhiilor i alveolelor unde se pot multiplica i activa germeni epifii genernd reacii postvaccinale. Acest tip de vaccinare se utilizeaz ndeosebi pentru imunizarea psrilor, vaccinul fiind
pulverizat prin duze calibrate pentru a obine particule fine, la o presiune de aproximativ 8
atmosfere.
Vaccinarea oral (per os) se utilizeaz pentru antigenele vaccinale care rmn nemodificate
structural dac sunt integrate n furaje sau n apa de but. O astfel de vaccinare se poate aplica n
mas, la efective mari de animale. Pentru o imunizare optim cantitatea de antigen vaccinal trebuie
s fie aproximativ 100 de ori mai mare dect n vaccinarea parenteral, deoarece aciditatea gastric
i condiiile mediului gastrointestinal inactiveaz 99% din antigenul ingerat. Pentru a evita acest
element nedorit, se utilizeaz n prezent nglobarea particulei antigenice vaccinale n microcapsule
de polimeri ai acidului lactic sau acidului glicolic.
Vaccinarea pe ci parenterale
Vaccinarea parenteral presupune administrarea antigenului vaccinal n profunzimea unor
structuri tisulare diverse antrennd astfel o reacie local n care particip majoritatea celulelor
imune. n acest scop se utilizeaz ace de diferite dimensiuni i calibre.
Vaccinarea prin scarificare const n scarificarea pielii de pe faa extern a gambei i
badijonarea zonei scarificate cu tampoane mbibate n vaccin. Metoda se aplic n imunoprofilaxia
variolelor aviare. Un procedeu apropiat este vaccinarea per cutanat n care cu ajutorul unui aparat
de tip Hipospray- jet se penetreaz pielea i se inoculeaz antigenul la presiune foarte mare.
Vaccinarea subcutanat este cea mai rspndit cale de administrare a vaccinurilor. Sunt
folosite ace scurte i cu lumen gros pentru a asigura o administrare strict cutanat i pentru a evita
inocularea sub fascii. Vaccinarea subcutanat este preferat pentru vaccinurile adsorbite pe hidroxid
de aluminiu, remanena la locul de inoculare prelungind aciunea stimulului antigenic. Ca loc de
elecie se recomand pentru animalele mari laturile gtului, zona posterioar a conchiei auriculare la
suine, prile laterale ale toracelui la carnivore, partea superioar a gtului la psri.
Vaccinarea intramuscular se face cu seringi cu ace lungi, n muchii laterali ai gtului la
mamifere i n muchii aripilor sau pectorali la psri. Se recomand n cazurile vaccinurilor vii.
Utilizarea vaccinurilor adjuvantate, poate duce n acest caz la deprecieri ale calitii crnii
animalelor vaccinate.
Vaccinarea intraperitoneal se face cu ace cu bizou scurt i este recomandat doar la purcei
pentri administrarea unor vaccinuri mpotriva enteritelor.
IMUNIZAREA PASIV
Acest tip de imunizare se obine prin transfer de anticorpi gata formai de ctre un organism
donator i prezint urmtoarele caracteristici:

se instaleaz fr participarea organismului, prin simplu transfer de anticorpi preparai de alt


organism animal;

se instaleaz imediat;

dureaz numai 14 21 de zile n cazul serurilor heterologe i 2 3 luni n cazul serurilor


omologe;
Produsele biologice utilizate pentru imunizarea pasiv a animalelor prin administrri

parenterale sunt fie seruri imune, fie gamaglobuline specifice din seruri imune. Serurile imune sunt
reprezentate de serul sau plasma sanguin de la animalele imunizate special n acest scop
(hiperimunizare n doze crescnde). De asemenea ele pot fi obinute i de la animale imunizate
natural, prin trecerea prin boal, purtnd n acest caz denumirea de seruri de convalescent.
Clasificarea serurilor utilizate n imunoprofilaxie se poate face dup mai multe criterii:
Dup cantitatea de anticorpi:
-

seruri hiperimune care conin o cantitate foarte mare de anticorpi; ele se obin prin
administrarea antigenului nemodificat sau a toxinei ca atare (donatorul este un animal
imunizat);

seruri de convalescent obinute de la animale care au trecut prin boal n mod natural i
conin o cantitate redus de anticorpi,

concentrate gamaglobulinice care reprezint fraciunea globulinic din seruri, bogat n


anticorpi specifici i de aceea se inoculeaz n cantiti mai mici.

Dup specia pe care s-a preparat:


-

seruri omologe, se prepar i se administreaz la aceeai specie de animal; datorit bogiei


lor n anticorpi volumul inoculat este relativ sczut;

seruri heterologe, se prepar pe o specie i se administreaz la alt specie; ele pot da reacii
anafilactice prin aceea c reprezint pentru receptor o protein strin;

Dup natura antigenului utilizat la preparare:


-

seruri antimicrobiene la care antigenul utilizat pentru imunizare este reprezentat de bacterii,
virusuri sau ciuperci microscopice;

seruri antitoxice, la care antigenul utilizat pentru imunizare este o toxin microbian sau
nemicrobian;

seruri mixte, care conin anticorpi antimicrobieni ct i anticorpi antitoxin.

Modul de preparare a unui ser


Etape :
-

alegerea antigenului microbian utilizat pentru imunizare ntr-o form ct mai pur i mai
imunogen

stabilirea speciei de animal pe care se face imunizarea ( n cazul utilizarii cabalinelor pentru
seruri heterologe, la bovine i suine pentru seruri omologe);

hiperimunizarea propriu-zis care const n inocularea intra-venoas a antigenului n primele


2-3 reprize dac se poate cu tulpini vaccinale iar urmtoarele cu antigenviu n doze crescnde;

sngerarea animalului donator mergnd pn la 1/3 din volumul total de snge sau sngerarea
la alb la suine n urma creia se recolteaz tot sngele;

recoltarea serului sau a plasmei

titrarea serului comparativ cu seruri etalon (exprimarea n U.I.);

controlul puritii fa de contaminarea microbian.

Modul de administrare a serurilor


Administrarea serurilor se poate face n scop profilactic, respectiv n focarul de boal la animalele
sntoase n pericol de contaminare i n scop terapeutic la animalele bolnave n special serurile
antitoxice. Un procedeu frecvent utilizat este serovaccinarea aplicat n scop profilactic n urma
asocierii vaccinului cu serul corespunztor. n urma acestui procedeu se obine un dublu beneficiu:
protejarea imediat printr-un proces pasiv datorat serumizrii, la adpostul creia se realizeaz o
imunitate activ de lung durat datorit vaccinrii.
Ci de inoculare a serurilor
Cile de inoculare pot fi intravenoase, cu risc de oc anafilactic pentru serurile heterologe sau
administrate intraperitoneal, intramuscular, cu o vitez mai sczut de adsorbie. Serurile nu se
administreaz per os deoarece anticorpii sunt degradai la nivelul tubului digestiv, cu excepia
animalelor nou-nscute.