Moara cu noroc Relatia dintre incipit i final

de Ioan Slavici

Scriitor afirmat la sfarsitul secolului al XIX-lea, Ioan

Slavici este unul dintre adeptii realismului clasic. In
scrierile lui se reflecta mai ales lumea satului
transilvanean. Moara cu noroc de Ioan Slavici este o
nuvela realista, de factura psihologica. Publicata in 1881,
in volumul Novele din popor, Moara cu noroc devine
una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui Ioan
Slavici asupra vietii in general i asupra lumii satului in
particular.
Tema textului poate fi privita din mai multe
perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta
incercarea lui Ghita de a-i schimba statutul social (din
cizmar vrea sa devina hangiu) i de a asigura familiei sale
un trai indestulat. Din perspectiva psihologica, nuvela
prezinta conflictul interior trait de Ghita, care, dornic de
prosperitate economica, isi pierde pe rand increderea in
sine i in familie.
Titlul nuvelei are valoare simbolica, fiind, in acelasi
timp, i ironic. Norocul asteptat se dovedeste a fi
nenoroc, datorita abordarii gresite a destinului.
Substantivul moara capata o semnificatie ascunsa. In
locul morii care macina bucatele, oferind cele necesare
traiului indestulat se afla de fapt o carciuma. Daca moara
macina bucatele, carciuma, loc al pierzaniei, macina
destinele umane.
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real,
transilvanean, fapt indicat de secventele descriptive de la
inceputul capitolului al doilea: de la Ineu, drumul de tara

o ia printre paduri i peste tarini. Timpul desfasurarii

actiunii este a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
moment al aparitiei i al dezvoltarii relatiilor capitaliste la
sat, iar indicii temporali de ordin religios indica derularea
actiunii in interval de un an, de la Sfantul Gheorghe pana
la Paste.
Ghita este un personaj complex, in jurul lui
polarizandu-se intreaga actiune. El intra in relatie cu toate
celelalte personaje, care ii nuanteaza evolutia.
Framantarile i transformarile sale interioare sunt
urmarite cu atentie i sunt redate fie direct de catre
narator, fie prin stil indirect liber, fie direct de catre alte
personaje sau de catre el insusi.
Incipitul nuvelei are statutul unui prolog i surprinde
relatiile dintre familia lui Ghita, personajul principal.
Acesta e casatorit cu Ana, impreuna cu care are copii, i
locuieste cu soacra sa. Ei au un trai modest, caci Ghita,
cizmar fiind, nu are suficienti clienti in sat pentru a-i
imbunatati starea gospodariei. Ca atare, planuieste sa
arendeze o carciuma, numita Moara cu noroc, deoarece
initial acolo isi duceau oamenii la macinat bucatele.
Ghita i soacra sa sunt surprinsi in aceasta scena in
dialog, sfatuindu-se cu privire la oportunitatea acestei
afaceri. Prin cuvintele sale, soacra formuleaza teza
moarala a nuvelei: omul sa fie multumit cu saracia sa,
caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te
face fericit. Opinia soacrei, traditionala i conservatoare,
asociaza fericirea cu saracia i cu linistea. Raspunsul lui
Ghita, de pe o pozitie opusa, ii creeaza imaginea unei
persoane active, dinamice, hotarata i deschisa catre
schimbare. In plus, Ghita isi descopera acum spiritual
practice, puterea de initiativa. Replica soacrei indica rolul
ei de sfatuitor, care insa nu trece peste deciziile
barbatului: voi faceti dupa gandul vostru, i stiti prea

bine ca, daca voi va duceti la moara, nici vorba nu poate

fi ca eu sa raman aici.
Finalul o readuce in prim-plan pe batrana. Aceasta
incheie simetric nuvela, printr-o replica privitoare la
destinul implacabil: asa le-a fost data!.... Avertismentul
initial isi confirma astfel valoarea de adevar universal,
implacabil in ordinea unei lumi ordonate conform unor
principia morale solide. Cei doi soti au murit in conditii
dramatice, Ana ucisa de Ghita, iar Ghita ucis de Raut, din
ordinal lui Lica. Hanul de la Moara cu noroc a ars, intreaga
agoniseala, castigate atat prin munca, cat i prin mijloace
necinstite, se risipeste. Destinul nu iarta, cum nu iarta
nici moralistul Slavici. Se salveaza doar cei inocenti
copiii celor doi soti i cei virtuosi batrana.
Raportul dintre incipit i final ilustreaza conceptia
despre constructia subiectului: frumos e numai ceea ce e
pe deplin format, desavarsit, perfect, rotunjit, intreg,
afirma Ioan Slavici. Astfel, scriitorul porneste intotdeauna
de la o teza morala, pe care uneori o formuleaza prin
intermediul unui personaj, pentru ca desfasurarea epica
sa confirme aceasta teza, iar finalul sa aduca pedeapsa
ori rasplata cuvenita personajului principal. Constructia
simetrica, rotunda este caracteristica formala a
naratiunilor lui Slavici, caracteristica ilustrata stralucit
prin nuvela Moara cu noroc.
In opinia mea, simetria dintre incipit si final rezuma
intreaga evolutie a subiectului nuvelei Moara cu noroc.
In prolog i epilog, batrana, personaj episodic, rosteste
cele doua replici-teze ale nuvelei, privitoare la sensul
fericirii i la forta destinului: Omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea
colibei tale te face fericit i asa le-a fost data. Prin
intentia moralizatoare, dar i prin constructia simetrica,

circulara(cuvintele batranei, descrierea drumului), nuvela

este realist-clasica.