Sunteți pe pagina 1din 4

Enigma Otiliei

de George Calinescu

Ca teoretician al romanului romanesc, George


Calinescu respinge proustianismul i pledeaza pentru
realismul clasic(romanul obiectiv de tip balzacian). Al
doilea dintre cele patru romane scrise de George
Calinescu(Cartea nuntii, 1933, Enigma Otiliei,1938,
Bietul Ioanide, 1953, Scrinul negru, 1960) este un
roman de critic, in care realismul, balzacianismul i
obiectivitatea au devenit program estetic(Nicolae
Manolescu) i un roman al iubirii adolescentine.
Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian)
prin: prezentarea critica a unor aspecte ale societatii
bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, motivul
paternitatii i al mostenirii, structura, specificul
secventelor descriptive (observatia i detaliul
semnificativ;rolul vestimentatiei i al cadrului in
caracterizare), realizarea unor tipologii, veridicitatea,
utilizarea naratiunii la persoana a III-a. Cartea depaseste
modelul realismului clasic prin spiritul critic i polemic
(parodic, ludic), prin elemente ale
modernitatii(ambiguitatea personajelor, interesul pentru
procesele psihice deviante, tehnicile moderne de
caracterizare comportamentism, reflectare poliedrica).
Prin tema, romanul este balzacian i citadin.
Caracterul citadin este un aspect al modernismului
lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la
inceputul secolului al XX-lea, prezentata in aspectele ei
esentiale, sub determinare social-economica (istoria
mosternii lui mos Costache Giurgiuveanu), imaginea

societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza


formarea/maturizarea tanarului Felix Sima care, inainte
de-as face o cariera, traieste experienta iubirii i a
relatiilor de familie. Roman al unei familii i istorie a unei
mosteniri, cartea se incadreaza in categoria prozei realistbalzaciene prin motivul mosternirii i al paternitatii.
Pentru a ilustra tema am ales doua scene narative
semnificative.
O scena narativa semnificativa este cea din capitolul
al XVIII-lea cand mos Costache este lovit de o criza de
apoplexie. Afland de criza fratelui ei, Aglae, sperand intr-o
apropiata moarte a acestuia se grabeste sa cheme
doctorul si merge la Costache acasa. Desi batranul nu
avea nimic, Aglae si Stanica fac tot ceea ce pot pentru a-l
aduce intr-o stare grava, mancand de fata cu el toate
bunatatile stranse cu greu de batran, spre durerea
acestuia. Chiar daca pentru familia Tulea, boala lui mos
Costache reprezinta un prilej de a-i ocupa militareste
casa, in asteaptea mortii batranului i a obtinerii
mostenirii, ingrijirile lui Felix, ale Otiliei i ale lui
Pascalopol, determina insanatosirea batranului avar.
In capitolul al XX-lea moartea lui mos Costache este
provocata, in cele din urma, de Stanica Ratiu care
urmareste sa parvina i ii fura avarului banii de sub
saltea. Stanica este pretutindeni prezent, divers informat,
amestecandu-se oriunde crede ca poate obtine ceva bani
sau poate da lovitura vietii lui. Desi mereu alearga,
studiaza, combina, in asteptarea momentului favorabil,
este incapabil de a brutalize pe cineva. Stanica ete mai
degraba omul timpului sau, un produs al mediului social
instabil.
Titlul insista asupra elementului modern al
romanului, misterul feminin intruchipat de Otilia, personaj
reprezentativ pentru procesele varstei adolescentine,

spontane i contradictorii, care intra in conflict cu mintea


rationalista i fatalista a lui Felix, prototipul tanarului
genial, aflat pe drumul afirmarii.
Istoria unei mosteniri include doua conflicte
succesorale: primul este iscat in jurul averii lui mos
Costache(adversitatea manifestata de Aglae impotriva
orfanei Otilia), al doilea destrama familia Tulea(interesul
lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic
priveste rivalitatea adolescentului Felix i a maturului
Pascalopol pentru mana Otiliei.
Intamplarile din roman sunt relatate la persoana a IIIa. Desi adopta un ton obiectiv, naratorul omniscient
comunica, prin postura de spectator i de comentator al
comediei umane reprezentate, cu instantele narative.
Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti(de
exemplu personajul reflector Felix Sima, din al carui punct
de vedere sunt prezentate personaje i situatii). Portretul
Otiliei este realizat prin tehnici moderne:
comportamentismul i reflectarea poliedrica. In felul
acesta, Otilia devine un personaj atipic in comparatie cu
alte personaje ale romanului. In relatia cu familia Tulea,
Otilia adopta o seriozitatea rece, blazata, iar cu mos
Costache, Felix i Pascalopol e protectoare, rasfatata,
capricioasa, luminoasa.
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege
tehnica balzaciana a descrierii mediului i a fizionomiei
pentru ilustrarea trasaturilor de caracter. O trasatura a
formulei estetice moderne este ambiguitatea
personajelor. Mos Costache nu este un avar dezumanizat.
El nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia. Felix nu
este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan
capabil de a iubi dezinteresat, dar hotarat sa-i faca o
cariera, se bazeaza pe luciditate i profunzime
intelectuala. Autorul dispune personajele in planuri

antitetice. Orfanii Felix i Otilia au corespondenti prin


rasfrangere inversata, in zona uratului, pe tinerii din
clanul Tulea: inteligenta lui Felix in contrast cu
imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasa a Otiliei cu
uratenia Auricai.
In opinia mea, Otilia este o imagine a eternului
feminin, prin amestecul de spontaneitate, naturalete,
eleganta, cochetarie i profunzime din personalitatea ei.
Desi are o personalitate in formare i un comportament
derutant pentru barbatii din jurul ei, ea este singurul
personaj feminin rafinat din roman i de o feminitate
constienta, realizand ca pentru o fata, reusita in viata nu
e o chestiune de studiu i de energie.[]Rostul femeii e
sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire. Autorul
transmite astfel, prin replica personajului feminin, propria
conceptie despre conditia femeii in contextual societatii
bucurestene de la inceputul secolului XX.