Sunteți pe pagina 1din 5

A fi contient este o stare spiritual?

BY VERONICA CERNAT 4 MARTIE 2014

(extras din lucrarea Meditatia, arta de a fi constient de Jon Kabat-zinn, aparuta la ed.
Kamala)
Daca vei cauta semnificatia cuvantului spirit in dictionar, vei afla ca acesta deriva din
latinescul spirare, care inseamna a respira. Asa cum ii spune numele, inspiratia este o
absorbire a suflului sau a spiritului, iar expiratia o expulzare a lui in exteriorul fiintei. Asa
s-au nascut toate asocierile spiritului cu suflul vietii, cu energia vitala, cu constiinta sau
cu sufletul, considerate in multe mitologii daruri divine revarsate asupra noastra, si
implicit aspecte ale divinitatii, ale principiului luminos sau inefabil. In sensul cel mai
profund al cuvantului, respiratia in sine este darul suprem al spiritului. Din pacate, asa
cum am vazut pana acum, profunzimea si virtutile sale ne raman necunoscute atat timp
cat atentia noastra este indreptata in alta parte. Scopul practicii luciditatii este acela de a
ne trezi la viata in fiecare moment de care dispunem. Atunci cand esti trezit, totul te
inspira. Altfel spus, intreaga realitate devine spirituala.
Personal, evit pe cat pot sa folosesc cuvantul spiritual. Acesta nu mi se pare potrivit,
nici util sau necesar pentru munca pe care o desfasor la spital, prin care incerc sa
introduc exersarea constientizarii in domeniul medical si al ingrijirii sanatatii, sau in
munca pe care o desfasor in alte parti, cum ar fi clinica noastra de reducere a stresului,
in inchisori, scoli, sau atunci cand lucrez cu diferite organizatii profesionale ori cu
sportivi. De altfel, nu consider cuvantul spiritual foarte potrivit nici pentru mai buna
intelegere, nici pentru aprofundarea in vreun fel a propriei mele practici meditative.
Pe de alta parte, nu contest faptul ca meditatia poate fi considerata prin excelenta o
practica spirituala. Problema mea este legata mai degraba de conotatiile incorecte,
incomplete si adeseori gresit intelese ale acestui cuvant. Meditatia poate fi o cale
profunda pentru dezvoltarea de sine, pentru rafinarea propriilor perceptii, a viziunii
personale si a constiintei, dar dupa parerea mea, vocabularul spiritualitatii creeaza mai
multe probleme decat rezolva.
Unii oameni se refera la meditatie ca la o disciplina a constiintei. Personal, prefer
aceasta formulare celei de practica spirituala, intrucat cuvantul spiritual evoca de
regula conotatii complet diferite in cazul unor oameni diferiti. Toate aceste conotatii fac
inevitabil parte integranta din sisteme de convingeri care genereaza asteptari
inconstiente, pe care cei mai multi dintre oameni nu le examineaza. De aceea, ele ii pot
impiedica foarte usor sa evolueze sau chiar sa creada intr-o crestere autentica.
Din cand in cand, la mine vin oameni care imi spun ca perioada traita la clinica noastra
de reducere a stresului a fost experienta cea mai spirituala pe care au trait-o vreodata.
Ma bucur intotdeauna sa aud asa ceva, intrucat aceasta perceptie provine direct din

experienta lor meditativa, si nu pornind de la o teorie, de la o ideologie sau de la un


sistem de convingeri oarecare. In linii mari, imi dau seama la ce se refera, dar in acelasi
timp stiu ca incearca sa descrie in cuvinte o experienta launtrica ce transcende orice
concept. Speranta mea cea mai profunda este ca, indiferent in ce a constat experienta
sau viziunea lor, aceasta va continua, va prinde radacini, va ramane vie si va creste.
Sper de asemenea ca au ascultat mesajul nostru, potrivit caruia scopul practicii nu este
de a ajunge undeva, nici macar la o experienta spirituala beatifica sau profunda. Sper ca
ei sa ajunga sa inteleaga ca a fi constient transcende orice mod de a gandi, oricat de
elevat ar parea el, si ca scena pe care se desfasoara continuu aceasta munca cu sine
este exclusiv locul prezent si momentul actual (aici si acum).
Conceptul de spiritualitate nu deschide neaparat noi orizonturi gandirii noastre;
dimpotriva, uneori o ingusteaza de-a dreptul. Se intampla frecvent ca unele aspecte sa
fie incluse in conceptul de spiritualitate, in timp ce altele sunt excluse, in mod arbitrar.
De pilda, este stiinta spirituala? Dar ideea de mama, sau de tata? Sunt cainii fiinte
spirituale? Este corpul un element spiritual? Dar mintea? Sau nasterea unui copil? Sau
mancatul? Sau pictura, muzica, plimbatul, privitul unei flori? Este respiratia o experienta
spirituala? Dar urcatul pe un munte? In mod evident, totul depinde de felul in care
privesti lucrurile, de gradul tau de luciditate.
In realitate, singura luciditatea permite unui aspect al realitatii sa straluceasca in lumina
la care face trimitere cuvantul spiritual. Einstein a vorbit de acel sentiment cosmic
religios pe care l-a experimentat prin contemplarea ordinii implicite a universului fizic.
Marea geneticiana Barbara McClintock, a carei opera de cercetare a fost ignorata si
respinsa de colegii ei de sex masculin ani la rand, pana cand i s-au recunoscut meritele
si i s-a acordat premiul Nobel la varsta de 80 de ani, a vorbit la randul ei de intuitia
organismului care a ajutat-o sa inteleaga si sa dezvaluie complexitatea geneticii in
cazul porumbului. Poate ca, in ultima instanta, spiritualitatea nu inseamna altceva decat
experimentarea directa a totalitatii si a interconexiunilor dintre aspectele acesteia,
viziunea potrivit careia individualitatea si totalitatea se intrepatrund si nimic nu este
separat sau izolat. Daca privesti realitatea din aceasta perspectiva, totul devine spiritual
in sensul sau cel mai profund. Stiinta devine o activitate spirituala, dar si spalatul
vaselor. Singura care conteaza este experienta launtrica, iar aceasta nu poate fi
constientizata daca nu esti prezent. Orice altceva sunt simple concepte mentale.
Pe de alta parte, trebuie sa fim in permanenta atenti la tendintele de a ne autoamagi, de
a gandi gresit, de a cadea in capcana grandorii, a inflamarii egoului, precum si la
impulsurile care ne predispun catre exploatarea altor fiinte si catre cruzime. In toate
epocile au existat razboaie si s-au facut crime abominabile din cauza atasamentelor
oamenilor pentru un adevar spiritual sau altul. Si mai mult rau fac cei care se ascund
sub aparenta spiritualitatii, fiind oricand dispusi sa ii raneasca pe cei din jur pentru a-si
satisface propriile dorinte.

De multe ori, ideile legate de spiritualitate capata rezonante competitive. Viziunea


ingusta, literala, asupra spiritului il plaseaza pe acesta mai presus de domeniul grosier,
impur, iluzoriu al corpului, mintii si materiei. Oamenii care cad prada unor asemenea
viziuni se pot folosi de ideile lor spirituale pentru a fugi de viata reala.
Privind din perspectiva mitologica, notiunea de spirit are o calitate prin excelenta
inaltatoare, dupa cum explica James Hillman si alti adepti ai psihologiei arhetipale.
Energia conceptului simbolizeaza ascensiunea, ridicarea deasupra calitatilor terestre ale
acestei lumi, intr-o lume imateriala, alcatuita din lumina si stralucire, care transcende
dualitatea opusilor si in care totul fuzioneaza in aceeasi unitate cosmica sau nirvana. Pe
de alta parte, desi unitatea este o experienta umana extrem de rara, ea nu reprezinta
nici pe departe finalul povestii. Mai mult, cel mai adesea ea reprezinta 90% dorinta sau
imaginatie (adica gandire) si numai 10% experienta directa. Cautarea unitatii spirituale,
indeosebi in anii tineretii, este adeseori marcata de naivitate si de o aspiratie romantica
de a transcende durerea, suferinta si responsabilitatile acestei lumi a formelor si
atributelor, care include in sine si intunericul sau umezeala.
Ideea de transcendenta se dovedeste nu de putine ori o poarta catre escapism, un
combustibil cu cifra octanica mare care alimenteaza autoamagirea. Asa se explica de ce
traditia budista, indeosebi budismul zen, pune accentul pe inchiderea intregului cerc, pe
aducerea spiritualitatii in viata de zi cu zi, adica pe ceea ce ei numesc libertatea plenara
traita in viata sociala. Asta inteleg budistii prin a ramane centrat oriunde te-ai afla, in
orice circumstante; prin a nu te situa nici deasupra, nici dedesubt, ci a ramane prezent
in locul in care te afli, dar plenar prezent. Adeptii zen au un aforism minunat si extrem de
provocator, aparent ireverentios, care spune: Daca te intalnesti cu Buddha, ucide-l;
altfel spus, orice atasament conceptual fata de Buddha sau fata de iluminare reprezinta
o indepartare de realizarea suprema.
Va reamintesc in aceasta directie ca imaginea muntelui din meditatia care are in centrul
ei acest concept nu include exclusiv culmea semeata, situata mult deasupra bazei
vietii de zi cu zi, ci si soliditatea acestei temelii, inradacinata in stanca, sau dorinta de a
contempla toate starile meteorologice care se manifesta pe munte, cum ar fi ceata,
ploaia, zapada si frigul, sau, intr-o traducere la nivelul mintii: depresia, mania, confuzia
si suferinta.
Adeptii psihologiei arhetipale ne reamintesc ca stanca sau piatra reprezinta mai degraba
un simbol al sufletului decat al spiritului. Ea este directionata in jos, fiind atrasa de
propria ei greutate. In mod similar, calatoria sufletului este una descendenta, o coborare
din planul luminii catre intunericul lumii din adancuri. Apa reprezinta un alt simbol al
sufletului. Si ea intruchipeaza acelasi element descendent, asa cum am explicat atunci
cand am vorbit despre meditatia lacului, care isi cauta intotdeauna locurile cele mai
joase pentru a se stabiliza. Ea ramane captiva in causul ei de piatra, este intunecata si
misterioasa, receptiva, rece si adeseori mocirloasa.

Sentimentele sufletului sunt inradacinate mai degraba in multiplicitate decat in unitate.


Ele isi gasesc resursele in complexitate si ambiguitate, in lumea formelor si a atributelor
individuale. Toate legendele despre suflet sunt povesti ale cautarii acestuia, care isi risca
viata, indura intunericul si se confrunta cu umbrele, este ingropat in adancuri sau sub
ape, se rataceste si isi uita uneori calea, dar continua sa persevereze la infinit. Aceasta
perseverenta il conduce in cele din urma la redescoperirea propriei sale straluciri de aur,
atunci cand iese din lumea subterana de care s-a temut atat de tare, dar pe care a
infruntat-o totusi. Aceasta stralucire de aur a existat dintotdeauna, dar a trebuit sa fie
redescoperita in urma acestei coborari in lumea intunericului si a durerii. Stralucirea nu
poate disparea; ea ne apartine de-a pururi, chiar daca ceilalti nu o pot vedea
intotdeauna (si nici chiar noi).
Basmele din toate culturile reprezinta prin excelenta legende despre suflet, nu despre
spirit. Piticul este un arhetip al sufletului, asa cum am vazut atunci cand am vorbit de
basmul Apa Vietii. Cenusareasa este de asemenea o poveste despre suflet. Arhetipul
central al basmului este cenusa, dupa cum explica Robert Bly in Iron John. Noi (caci
toate aceste povesti se refera intotdeauna la noi) suntem tinuti captivi in aceasta lume
de jos a cenusii, a taranii. Ne simtim inradacinati in ea, dar suferim, caci nu ne putem
percepe si manifesta propria frumusete interioara. In tot acest timp, inlauntrul nostru se
produce un proces de maturare, de transformare interioara, o metamorfoza care
culmineaza cu aparitia unei fiinte umane plenar dezvoltate, stralucitoare si aurie, dar si
inteleapta, intrucat cunoaste caile acestei lumi, pierzandu-si naivitatea si pasivitatea. O
fiinta umana plenar dezvoltata intruchipeaza unitatea dintre suflet si spirit, dintre sus si
jos, dintre lumea materiala si cea imateriala.
Practica meditatiei reprezinta ea insasi o oglinda a acestei calatorii initiatice, a cresterii
si a dezvoltarii personale. Si ea ne conduce cand jos, cand sus, provocandu-ne sa ne
confruntam cu durerea si intunericul, dar si cu bucuria si lumina, acceptandu-le in final
deopotriva. Ea ne reaminteste sa ne folosim de orice ocazie si de orice situatie in care
ne trezim ca de o sansa pentru a ne pune intrebari legate de sine, pentru a ne deschide,
pentru a creste in putere si intelepciune, si pentru a continua sa avansam pe propria
noastra cale. In viziunea mea, cuvinte precum suflet si spirit reprezinta incercari de a
descrie experienta launtrica a fiintelor umane care incearca sa se cunoasca pe ele
insele si sa isi gaseasca menirea in aceasta lume ciudata. Nici o lucrare spirituala
autentica nu poate sa excluda sufletul, la fel cum nici o lucrare sufleteasca autentica nu
poate sa excluda spiritul. Demonii, dragonii, piticii, vrajitoarele si capcaunii cu care ne
confruntam, printii si printesele, prapastiile si potirele sfinte, incercarile de toate felurile
toate exista in noi, aici si acum, si rostul lor este sa ne invete o lectie. Nu vom putea
invata insa aceasta lectie decat daca le vom asculta si daca le vom integra in spiritul
calatoriei eroice care nu se sfarseste niciodata si pe care o intruchipam cu totii,
indiferent daca suntem constienti sau nu de acest lucru in insasi urzeala vietii umane,

caci asta inseamna sa fii om la intregul tau potential. Poate ca cel mai spiritual lucru pe
care il putem face cu totii este sa privim realitatea din jur cu proprii nostri ochi, cu ochii
totalitatii, actionand apoi cu integritate si cu bunatate.
(extras din lucrarea Meditatia, arta de a fi constient de Jon Kabat-zinn, ed. Kamala)