Sunteți pe pagina 1din 9

PSALM III de Tudor Arghezi

1.Date despre autor i oper


Publicat n volumul de debut Cuvinte potrivite

(1927)

poemul Psalm Tare sunt

singur, Doamne i piezi este o specie a poeziei filosofice care constituie o mrturie a luptei
interioare n cutarea lui Dumnezeu, al sentimentului neputinei i al prsirii de ctre
Divinitate, atitudini umane reflectate n lirica modern.
2.Titlul
Titlul anun ncercarea eului liric de a restabili raportul dintre om i Divinitate, psalmul
fiind o specie a poeziei filosofice n care sunt exprimate dileme existeniale.
3.Tema
Versul iniial, Tare sunt singur, Doamne, i piezi!...", constituie o formulare lapidar a
teniei: singurtatea i dorina de comunicare cu divinitatea. Este singurtatea agonic a
poetului, a omului piezi", altfel dect semenii si. Psalmistul arghezian se simte proscris ,
blestemat.
4.Structura textului poetic
La nivel structural poezia este compus din apte catrene i un distih care pot fi mprite
n trei secvene lirice (tablouri): atribute ale ipostazelor antitetice (primele patru strofe),
motivaia revoltei i revolta, (urmtoarele zece versuri), ruga (ultimele patru versuri).[Tare sunt
singur, Doamne, i piezi!...] este uh psalm al nsingurrii, al prsirii, purtnd - ca n
filigran - cuvintele evanghelice Eli, Eli, lama sabahtanih, adic Dumnezeul Meu, Dumnezeul
Meu, pentru ce m-ai prsit?. [...} Tonul de lamento l nlocuiete pe cel al revoltei din ali psalmi.
[...] Dar pricina este aceeai: absena divinitii.
Prima secven poetic (strofele I-IV
Zbaterea psalmistului ntre credin i tgad este dublat de lupta poetului ntre cuvnt
i

tcere,

cu

strile

interioar,imaginare,

poetice

implicate:

ardere

lent,

III

forma

unui

viziune.Psalm

ia

cutare,
monolog

ascultare,
adresat,

zbatere
solilocviu

(lamentaie). Tcerea Celui chemat, Deus absonditus, ntreine starea de solitudine a


psalmistului i sentimentul de prsire, trezete revolta i implorarea, alimenteaz dorina
orgolioas

de

primi

semnul

deprtrii"

(coborrea

transcendenei

imanen).

Diferitele atitudini ale eului liric sunt exprimate prin verbele la prezent, persoana I singular
(tnjesc", atept, nu am", slujesc"), la conjunctiv (s cnte", s mi se dea", s bat") sau la
persoana a Ii-a singular, indicativ i imperativ (m-ai lsat", trimite").
Reproul, vaietul, tnguirea psalmistului modern sunt ntlnite i n lamentaia
psalmistului biblic, cruia ns i se rspunde de dincolo". Monologul eului liric vine n

contradicie cu preceptul biblic Crede i nu cerceta" i exprim nevoia celui uitat de Dumnezeu
de a primi un semn al inocenei pierdute.
Proiecia simbolic a eului liric se construiete prin dezvoltarea metaforei copacpribeag
uitat...". Axis mundi, legtur ntre pmnt i cer, copacul simbolizeaz dualitatea condiiei
umane, a poetului care aparine n acelai timp lumii terestre, efemere (trupul - rdcinile) i
lumii cosmice eterne (spiritul - coroana).
Opoziia termenilor copac pribeag" i pomii de rod sugereaz condiia celui respins de
divinitate, respectiv, pomul vieii din rai, binecuvntat de Dumnezeu.
Cele dou metafore-emblem grupeaz cte o serie de atribute ale ipostazelor antitetice.
Primul vers este o confesiune adresat divinitii, prin vocativul Doamne", lamentaie
exprimat prin verbul la persoana I singular, superlativul absolut expresiv i cele dou epitete,
singur", piezi". Versul iniial impune tonalitatea grav a acestui psalm al singurtii, care are
ca tem o dram existenial.
Metafora copac pribeag uitat n cmpie" realizeaz o imagine a singurtii omului n
ruptur, uitat de Dumnezeu, derivnd din mitica suferin a celui alungat din edenul primordial.
Epitetul pribeag" asociat surprinztor cu substantivul copac" confer acestui element al
regnului vegetal, al vieii n evoluie, atributele umane: singurtate i micare. n poezia
modern, metafora provoac o contaminare de lucruri obiectiv i logic incompatibile.
i alte metafore nsoite de epitet (fruct amaf, frunzi epos i aspru") asociaz termeni
din sfera semantic a vegetalului i a umanului. Ele desemneaz atribute ale poetului nsetat de
cunoatere i cruia, tocmai de aceea, i se refuz mplinirea n plan uman.
Tentaia absolutului/ cutarea continu este sugerat de sintagma ~n ndrjire vie" i
este reluat cu verbul tnjesc", n strofa a doua.
Metafora umbra mea de fum" (ipostaz a credinciosului ascet) exprim componenta
spiritual, ns dureros supus i ea trecerii. Metaforele din versul prins adnc ntre vecii i
cea" implic dualitatea suflet - trup (eternitate - efemeritate) a celui care tinde spre absolut
prin divinitate. Dar Dumnezeu ascuns i mut nseamn singurtatea omului.
Metafora copacului blestemat, sterp, care tnjete dup semnele binecuvntrii cuprinde
ntreg complexul izgoniri? n opoziie, pomii de rod cu gustul bun" poart semnele paradisului,
ale inocenei: pasrea ciripitoare", crmpeie mici de gingie", cntece mici de vrbii i lstun",
nectare roze de dulcea", aromaprimei agurizi, moile omizi. Imaginea edenic se realizeaz
prin imagini artistice variate (vizuale, auditive, olfactive, tactile), spre deosebire de descrierea
unilateral a copacului uitat, cu imagini exclusiv vizuale. Ceea ce i se refuz (tnjesc", atept,
nu am") sunt tocmai atributele vieii.Opoziia dintre copacul uitat n cmpie" i pomii de rod
presupune i distincia singular - plural, care poate semnifica, la nivel simbolic, deosebirea ntre
condiia poetului inadaptat, nsetat de absolut i condiia oamenilor obinuii, cu preocupri
pmnteti.
A doua secven poetic (urmtoarele zece versuri) conine motivaia revoltei i
revolta, modificnd treptat tonalitatea iniial, de lamentaie.

Versul Nalt candelabru, straj de hotare" din strofa a V-a spiritualizeaz imaginea
copacului tinznd spre lumina cereasc, dar sugereaz hieratismul steril, al jertfei neprimite.
Candelabrul nu este o surs a focului originar, ci un suport al acestuia n diversele sale
manifestri: Stelele vin i se aprind pe rnd/ In ramurile-ntinse pe altare". Ascet al virtuilor
sterile, psalmistul se proiecteaz n acest simbol al nsingurrii damnate. Nzuind spre uniune cu
absolutul, el nu propovduiete mpcarea; nemngiat, nu aduce un mesaj consolator.
Ateptarea, veghea nerspltit a omului-altar, ntr-o singurtate lipsit de consolare, i
trezete revolta: i te slujesc; dar, Doamne, pn cnd?. Exclamaia retoric exprim
exasperarea celui care, servind o absen, se simte frustrat n existena sa".
Veghea aceasta impune o distorsiune a umanului de la rnduielile sale fireti: De~a finflorit numai cu focuri sfinte/ i de-a rodi metale doar, ptruns/ De grelele porunci inuminte". Focul sfnt purific spiritual, dar omenete ucide. Rodirea metalelor printr-o
alchimie a focului (calea ascetului) este mai pur, dar inuman, monstruoas n sfera vitalului.
Viaa n ascultare, cale a ascetului, nseamn a renuna la rodul firesc, uman.Artistul (poetul
blestemat) cunoate i el o existen paradoxal, rodind mpotriva firii, ceea ce i provoac
suferina. Iar efectul suferinei asumate este tocmai umanizarea. Exasperarea este atitudinea
prin care omul nu caut s-i depeasc sau s-i anuleze condiia, ci s i-o mplineasc: n
rostul meu tu m-ai lsat uitrii/ i m muncesc din rdcini i sngef. Acesta este reproul
adresat divinitii mute: uitarea, golul. Suferina psalmistului nu aparine registrului durerilor
umane, ci este una profund, a fiinei. S Ultima
A treia secven poetic conine ruga: Trimite Doamne, semnul deprtrii,/ Din cnd
n

cnd,

cte

un

pui

de

nger".

Metafora

semnul

deprtrii

simbolul

pui de nger", ca mesager al transcendenei, sugereaz nevoia psalmistului de primi un


rspuns, o certitudine, o alinare a spaimei de singurtate. Aductor de bunavestire, de
mpcare, de poua bun", mesagerul este purttor al graiei divine: S bat alb din arip la
lun/ S-mi dea din noupovaa ta mai bun.
Tcerea acestui Deus absconditus, implorarea rmas fr rspuns sunt sursele
melancoliei din Psalm III. n jurul lui Dumnezeu este un cerc de tcere, iar a-L gsi nseamn
a-L cuta nencetat. De aceea nsi cunoaterea poetic devine cunoaterea purificatoare.
Neputincios s ating absolutul, sufletul se bucur c triete nelinitita patim cereasc".
Raportul om - divinitate din psalm implic dou ipostaze: credinciosul prsit i Deus
absconditus. Psalmul se construiete fundamental n jurul accepiunii religioase a divinitii.
Atitudinea este setea de divin. Versul final aduce accepiunea etic, ideea de bine povaa ta mai
bun") i pe aceea gnoseologic mistuitoare aspiraie de a t?, ncheiat n eec, avnd ca efect
suferina. Ipostaza estetic a ideii de divinitate, aspiraia spre perfeciunea inaccesibil se
sugereaz prin mesagerii raiului, pasrea ciripitoare", puiul de nger".
Fora de sugestie a limbajului poetic arghezian, caracterizat prin ambiguitate i
expresivitate, se realizeaz prin neateptate asocieri lexicale, prin schimbri eseniale la nivelul
sintactic i al topicii. Materialitatea imaginilor artistice, fantezia metaforic, asocierile semantice inedite confer fora de sugestie a ideilor poetice i modernitatea textului liric.
5.Nivelul prozodic

Inovaia prozodic: 7 catrene cu msura diferit de la 7 la 11 silabe, rima ncruciat,


ritm combinat i un distih;la nivelul rimei (pri de vorbire diferite:substantiv - adjectiv, adjectiv verb, substantiv -pronume etc).
6.Nivelul morfo-sintactic
Pronume i verbe la persoana I i a Ii-a singular, ca mrci ale subiectivitii;
vocativul Doamne"; verbele la prezent, persoana I singular (tnjesc", atept, nu am", slujesc"),
la conjunctiv (s cnte", s mi se dea", s bat") sau la persoana a II-a singular, indicativ i
imperativ (m-ai lsat, trimite").
7.Nivelul stilistic
Imaginarul poetic se realizeaz cu ajutorul unei diversiti de figuri de stil - - epitetul rar:
copac

pribeag",

fruct

amar",

frunzi

epos

aspru",

bat

alb";

-metafora: ndrjire vie", nalt candelabiu., straj de hotar", cea", umbra mea de
fum";simbolul: pui de nger", arip; personificarea: stelele vin i se aprind"; inversiunea: nalt
candelabru"; antiteza: copac pribeag" - pomii de rod"; enumeraia: vrbii i lstun".

FLORI DE MUCIGAI de Tudor Arghezi


Prezentarea generala a curentului
Modernismul este curentul literar ce cuprinde creatii literare in care isi face prezenta expresia
artistica a unui spirit cu idei si conceptii noi. De cele mai multe ori, acest spirit neaga
traditia, iar din acest punct de vedere, romantismul este curentul literar cu care incepe
modernitatea. Atitudinea modernista este deci prin definitie anticlasica, antiacademica,
anticonservatoare si impotriva traditiei.
Introducere opera
Lirica lui Arghezi este reprezentativa pentru modernismul interbelic atat prin temele
abordate cat si, mai ales, prin inventivitatea lexicala si procedeele artistice insolite pe care le-a
utilizat. Volumul Flori de mucigai are la baza ideea esteticii uratului, formulata in lucrarea
cu acelasi nume a esteticianului Karl Rosencrantz, preluata in literatura de Charles Baudelaire
in Florile raului. Arghezi imprumuta de la Baudelaire ideea si abordeaza o tema
inovatoare: frumusetea ascunsa in universul carceral. Astfel, dedica un intreg volum prezentarii
intr-o maniera lirica a intamplarilor din inchisoare, sursa fiind autobiografica, autorul insusi
petrecand cateva luni in Inchisoarea Vacaresti, din motive politice.
Poezia care deschide volumul si ii imprumuta numele este o arta poetica deoarece autorul isi face
cunoscuta conceptia despre nevoia abordarii unui nou tip de poezie in literatura romaneasca.
Tema si motive literare
Tema poeziei este creatia, eul liric marturisind renuntarea la maniera traditionala de a scrie
despre lucruri frumoase ci alege sa evidentieze estetica uratului. Tema este sustinuta in text de

printr-un camp semantic al ideii de creatie: i m-am silit s scriu cu unghiile de la mna
stng (este o prefata care explica poeziile ce urmeaza sa in volum).
Tipul de lirism
Tipul de lirism este cel subiectiv, in text putandu-se identifica marci lexico-gramaticale ale
prezentei eului liric: pronume si verbe la persoana I singular(am scris, ma).
Explicarea titlului
Titlul poeziei "Flori de mucigai" este un oximoron, in care florile
sugereazafrumusetea, puritatea, lumina, iar mucigaiul
semnifica uratul, raul,descompunerea si intunericul. Oximoronul creeaza o imagine contradictorie
a lumii, in care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea inchisorilor, in care viata
oamenilor este supusa reprimarilor, restrictiilor rigide. Asocierea celor doua categorii estetice
contradictorii, frumosul - reprezentat de floare - si uratul - sugerat de mucigai - ofera titlului
o expresivitate socanta si fascinanta totodata prin efectele estetice. Uratul are rolul de a evidentia
imperfectiunile vietii,senzatiile de aversiune si oroare care capata valori noi, ele facand parte din
existenta umana.
Comentarea secventelor lirice
Din punct de vedere structural, poezia are cinci secvente lirice, iar descifrarea corecta are la
baza intelegerea metaforei cheie: unghia. Se creeaza o antiteza intre unghia ingereasca,
reprezentand modul traditional de a scrie, si unghia pe firida sau unghiile de la mana stanga,
metafore prin care se reda optiunea eului liric pentru estetica uratului.
Secventa initiala cuprinde un camp semantic al ideii de claustrare (izolare) prin care se
contureaza spatiul in care au fost create versurile (parete de firida goala, singuratate,
tencuiala).
Cea de-a doua secventa are la baza o serie de trimiteri biblice prin intermediul carora se reda
ideea ca eul liric e nevoit sa-si scrie versurile cu puterile neajutate, fiind lipsit de inspiratie
divina.
Enumeratia de metafore din secventa a III-a constituie de fapt o descriere a poeziilor cuprinse in
volum. Astfel, versurile sunt fara an, devenind general valabile si capatand valoare atemporala.
Metaforele stihuri de groapa si, respectiv, foame de scrum se refera optiunea eului liric pentru
estetica uratului.Nevoia de a scrie despre realitatile grotesti ale inchisorii e redata
princonstructia pleonastica sete de apa.
Cea de-a patra secventa lirica surprinde momentul pierderii inspiratiei divine, aceasta fiind
redata prin metafora mi s-a tocit unghia ingereasca.
Finalul poeziei corespunde unei strofe separate si debuteaza prin repetitia ideii de
singuratate de la inceput prin sintagma departe, afara. Comparatia ca o ghiara asociata

metaforei unghia de la mana stanga reprezinta nevoia eului liric de a aborda un nou tip de a
scrie versuri, de a introduce in poezie uratul.
Caracteristici ale limbajului poetic
Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresivitatea fascinanta,
cuvinte "urate", al caror sens capata noi valori. De pilda, cuvantul "mucigai" este un regionalism
cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradarii morale, al descompunerii spirituale, cu
trimitere sugestiva catre om, deoarece el insoteste cuvantul "flori", care poate semnificaviata,
lumea. Arghezi utilizeaza cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca "firida", "stihuri",
din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelisti - Luca, Marcu, loan - pentru a
sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete, dezamagire si deprimare ale poetului.
Oximoronul "flori de mucigai" transmite ideea complexa a imperfectiunilor vietii, a conditiilor
vitrege la care este supusa fiinta umana, fapt care ii provoaca poetului aversiune, repulsie.
Metaforele argheziene potenteaza starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu
poate crea liber, fiind constrans sa-si reprime setea de comunicare. Neputinta creatoare a
artistului este sugestiv relevata de metafora "cu puterile neajutate", desi poetul avea resurse
spirituale profunde. Lumea inchisorii poarta in ea stigmatele raului care actioneaza negativ
asupra naturii angelice a fiintei umane, toceste "unghia ingereasca", impiedicand-o astfel sa se
exprime.
La noutatea limbajului arghezian s-a referit si Tudor Vianu, care afirma:"Renovarea liricii
romanesti, smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului "Luceafarului", este
consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui Arghezi inca din al doilea deceniu al
secolului nostru (secolul al XX-lea - n.n.)".
Elemente de prozodie (versificatie)
La nivel prozodic, poezia respecta trasaturile modernismului, desi Arghezi nu utilizeaza
ingambamentul: masura este variabila, organizarea strofica este inegala, iar rima este, in mod
neasteptat, imperecheata.
Analiza pe niveluri de interpretare
Nivelul morfosintactic se distinge in primul rand prin utilizarea verbelor la prezent in
descrierea din secventa a III-a , respectiv la perfect compus si imperfect in restul poeziei.
Ceea ce se remarca la nivel lexical si stilistic este predominanta unor imagini cu puternica
incarcatura materiala: Pe un prete de firid goal,/Pe ntuneric, n singurtate,.
Concluzie
In concluzie, poezia Flori de mucigai este o arta poetica reprezentativa pentru modernismul
interbelic prin tema inovatoare (estetica uratului), prezenta metaforei cheie (unghia), organizarea
strofica inegala si masura variabila.

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII de Lucian Blaga


Prezentarea generala a curentului
In perioada interbelica, in poezia romaneasca au existat doua curente:modernismul (Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu) si traditionalismul(Vasile Voiculescu, Ion Pillat).
Modernismul are la baza Teoria Sincronismului, lansata de Eugen Lovinescu, si porneste de
la necesitatea aducerii poeziei romanesti la nivelul celei europene. Acest curent aduce o serie de
inovatii precum aria tematica filozofica (conditia umana, creatia, trecerea timpului si
cunoasterea), ambiguitatea limbajului, prezenta metaforei-cheie, iar versificatia

traditionala este abandonata in favoarea ingambamentului, versului alb sau versului


liber, organizare astrofica si masura variabila.
Introducere opera
Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide volumul de debut al lui Blaga, Poemele
luminii (1919) si preia ideea filozofica a dualitatii cunoasterii (cunoasterea paradisiaca si cea
luciferica) cu mijloace specifice lirismului.
Tema si motive literare
Tema textului este creatia, textul fiind o arta poetica moderna in care eul liric isi exprima
conceptia despre creatie si opteaza pentru cunosterea luciferica.
Tipul de lirism
Tipul de lirism abordat de Blaga este cel subiectiv, aparand un procedeu specific liricii
moderniste, numit exacerbarea eului liric. Astfel, pronumele personal eu apare de foarte
multe ori in poezie cu rol de emfaza a caracterului de confesiune a discursului liric. Prezenta
acestui pronume chiar in titlu accentueaza ideea ca alegerea cunoasterii luciferice este o optiune
personala, individuala.
Explicarea titlului
Titlul este o structura metaforica si sintetizeaza ideea poetica centrala;metafora corola
de minuni se refera la perfectiunea universului inconjurator prin asocierea cu simbolistica
notiunii de cerc. Verbul dur folosit la forma negativa cuprinde o condamnare implicita a celor
care incearca sa distruga misterele lumii, explicandu-le rational.
Comentarea secventelor lirice + Caracteristici ale limbajului poetic
Din punct de vedere structural, poezia are trei secvente lirice, ordonate pe baza unei antiteze
intre lumina mea (cunoasterea luciferica) si lumina altora(cunoasterea paradisiaca).

Incipitul poeziei corespunde primului termen al antitezei si ilustreaza alegerea eului liric , dar si
condamnarea subtila a celor care opteaza pentru ratiune. Astfel, verbele nu strivesc si nu ucid,

asociate sintagmei cu mintea, reliefeaza distrugerea misterelor prin incercarea de a le


rezolva. Enumeratia de metafore din finalul secventei initiale reprezinta de fapt elementele lumii
care nu pot fi nici intelese, nici receptate vreodata pe cale
rationala: frumusetea(flori), sufletul (ochi), iubire (buze), amintiri si moarte (morminte).
Cea de-a doua secventa lirica este dedicata prezentarii celui de-al doilea termen al

antitezei: lumina altora. Dezaprobarea eului liric fata de cunoasterea paradisiaca se face atat
prin verbul sugruma cat si prin metafora adancimi in intuneric.
Conjunctia adversativa dar, ca si reluarea pronumelui de persoana I singular
eu marcheaza trecerea la a treia secventa lirica si, deci, revenirea la lumina mea. Se
observa o antiteza la nivelul verbelor; daca pentru cunoasterea paradisiaca se utilizeaza verbe
cum ar fi: ucid, strivesc, sugruma, pe cand pentru a descrie cunoasterea luciferica apar
cuvinte precum sporesc, mareste si iubesc.
Inventivitatea stilistica a autorului reiese si din modul in care el foloseste in poezie un camp
semantic metaforic al ideii de mister: corola de minuni,, taine, a lumii taina, vraja
nepatrunsului ascuns si intunecata zare. Pentru a explica mai bine semnificatiile motivului
literar al luminii, Blaga plaseaza intre liniile de pauza o larga structura apozitiva (explicativa) in
care compara tipul luciferic de cunoastere cu lumina lunii. Spre deosebire de lumina solara, cea a
lunii lasa loc imaginatiei astfel incat fiecare individ isi poate proiecta sensibilitatea si
personalitatea asupra obiectului pe care il contempla.
Finalul poeziei are rol de concluzie, desi cuprinde o propozitie cauzala, introdusa prin caci. Eul
liric opteaza, asadar, pentru cunoasterea luciferica bazata pe iubire, pe sentimente;
repetarea enumeratiei de metafore asigura simetria dintre secventele I si III.
Elemente de prozodie (versificatie)
Din punct de vedere prozodic , poezia respecta toate trasaturile modernismului:vers liber,
ingambament, masura variabila si organizare astrofica.
Analiza pe niveluri de interpretare
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel

morfosintactic, plasarea pronumelui eu in pozitie initiala si repetarea de sase ori in poezie,


sustine caracterul confesiv si (auto)definirea relatiei eu-lume. Conjunctia si, prezenta in zece
pozitii confera cursivitate discursului liric si accentueaza ideile cu valoare gnomica. Topica
afectiva(inversiuni si dislocari sintactice) evidentiaza optiunea pentru o forma de cunoastere:
iubirea, creatia.
La nivel lexico-semantic se observa terminologia abstracta, lexicul imprumutat din sfera
cosmicului si a naturii este organizat ca forme sensibile ale cunoasterii(Stefan Munteanu).
Campul semantic al misterului este realizat prin termeni/struncturi lexicale cu valoare de
metafore revelatorii: tainele, nepatrunsul ascuns, a lumii taina, intunecata zare, sfant mister, nenteles, ne-ntelesuri si mai mari. Opozitia lumina-intuneric releva simbolic relatia: cunoastere
poetica (prin iubire si creatie) cunoastere logica.

Concluzie
In concluzie, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este reprezentativa pentru
modernismul interbelic prin tema filozofica (creatia), exacerbarea eului liric, prozodie si prezenta
metaforei-cheie.