Sunteți pe pagina 1din 22

ȘTIRI IMPORTANTE .

Ghidul mediatorului

PRELUARE.

29.10.2009

Asociatia Profesionalã a Mediatorilor din România, în parteneriat cu Asociatia


Pro Medierea, a elaborat “Ghidul de mediere pentru magistrati”, care reprezintã un
model practic de proceduri pentru aplicarea medierii în relatie cu sistemul judiciar.

Scopul acestui Ghid este de a incuraja si facilita participarea organelor


judiciare ( instante de judecatã, Parchete, Politie) în aplicarea medierii în disputele
aflate pe rolul acestora si exercitarea atributiilor ce le revin în conformitate cu
dispozitiile Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Ghidul clarificã într-un prim capitol: ce este medierea, beneficiile medierii atât
pentru pãrti, cât si pentru sistemul judiciar, cine sunt mediatorii si procedura
serviciului de mediere.

Capitolul 2 al Ghidului abordeazã aplicarea medierii în disputele aflate pe rolul


organelor judiciare, venind cu precizãri referitoare la atributiile organelor judiciare
rezultate din dispozitiile Legii 192/2006. Totodatã, se propune un model de
procedurã specialã pentru recomandarea si aplicarea medierii pe parcursul unui
proces judiciar

Ghidul de mediere pentru magistrati propus de APMR si APM se aflã în prezent


în faza de prezentare si consultare. În acest scop, APMR si APM vor organiza întâlniri
cu magistratii în urmãtoarele douã luni pentru a discuta modelul de procedurã
propus si pentru a clarifica orice probleme de naturã practicã ce pot apãrea la
coroborarea procedurilor judiciare cu procedurile serviciului de mediere.

Asociaþia Profesionalã a Mediatorilor din România este deschisã colaborãrii


cu toate celelalte organizatii din domeniul medierii, interesate de promovarea
„Ghidului de mediere pentru magistrati”.

În acest sens, APMR a rãspuns invitatiei Centrului de Mediere Craiova si a


participat la seminarul Medierea – metodã alternativã de solutionare a litigiilor,
organizat în data de 16 noiembrie 2009 la Curtea de Apel Bucuresti, unde a
prezentat Ghidul si a invitat magistratii la discutii pe marginea acestuia.
În urma finalizãrii consultãrii cu magistratii, APMR si APM vor publica „Ghidul de
mediere pentru magistrati” si îl vor comunica instantelor de judecatã, Parchetelor si
Politiei.

Vedeti aici textul Ghidului de mediere pentru magistrati .

Stire adaugata in data de 17-11-2009

Ioana Adina Stoica - mediator, fondator al Asociaţiei Pro Medierea (2001), fondator
al Asociaţiei Profesionale a Mediatorilor din România (2008)

Virginia Beldea - judecător la Judecătoria sectorului 4 ( 1992-1995),


notar public din anul 1995, vicepreşedinte al Camerei Notarilor Publici
Bucureşti APLICAREA MEDIERII IN DISPUTELE AFLATE PE ROLUL
ORGANELOR JUDICIARE

(Aplicarea medierii în relaţie cu sistemul judiciar)

Ghid practic de proceduri

Cuprins

1. Medierea- metoda alternativa de solutionare a disputelor


1.1. Ce este medierea
1.2.Avantajele medierii
1.3.Cine sunt mediatorii
1.4.Domeniul de aplicare a medierii
1.5. Procedura serviciului de mediere
2. Aplicarea medierii in disputele aflate pe rolul organelor judiciare :
instante de judecata, Parchete, Politie
2.1.iul materiei
2.2. Rolul organelor judiciare în aplicarea medierii în relaţie cu sistemul
judiciar
2.3.Proceduri aplicabile.
1. Medierea- metoda alternativa de solutionare a disputelor.
1.1.Ce este medierea
– o modalitate de solutionare a disputelor pe cale amiabila
– o metodă de solutionare a disputelor, alternativă la rezolvarea pe calea
instantelor de judecată
– o negociere asistată de o a treia parte neutra, impartiala şi fără putere de
decizie asupra soluţiei – mediatorul – care ajută partile in dispută sa
colaboreze in gasirea propriilor solutii
– o modalitate prin care o dipsuta inceteaza ca urmare a unei solutii
propuse,negociate si agreate de catre parti, solutie care se bazeaza pe
interesele partilor si nu pe drepturile acestora.
– un proces voluntar pentru rezolvarea disputelor , parţile fiind libere să decidă
dacă participă in mediere şi dacă acceptă acordul rezultat

PRINCIPIILE MEDIERII

I) Caracterul voluntar al medierii – partile au dreptul de a decide daca


accepta sau nu solutionarea disputei prin mediere
Obs: se face distinctia intre etapa procedurala de solutionare pe cale
amiabila (prin mediere, negociere, facilitare, etc) sau alternativa (include
arbitrajul) , care poate fi obligatorie si participarea propriu-zis la mediere
care nu poate avea loc decat in mod voluntar, cu liberul consimtamant al
partilor. Similar negocierii, unde partile nu pot fi obligate sa negocieze
impotriva vointei lor , nici in mediere partile nu pot fi obligate sa
negocieze. In cadrul medierii are loc tot un proces de negociere, cu
diferenta ca partile sunt ajutate de mediator pentru ca nu au capacitatea
sau nu sunt in situatia de mai negocia singure.
II) Acceptul in cunostinta de cauza- partile au dreptul de a fi informate cu
privire la mediere pentru a lua deciziile in cunostinta de cauza .
III) Autodeterminarea –partile au dreptul sa-si defineasca ele insele
problemele de rezolvat, interesele, solutiile si sa decida asupra celei care
mai convenabile lor. Partile au dreptul de a alege si accepta mediatorul.
IV) Neutralitatea si impartialitatea mediatorului
Neutralitate-mediatorul nu trebuie sa se afle in conflict de interese fata de
parti sau fata de obiectul conflictului.
Impartialitate-mediatorul va conduce procesul de mediere in mod
nepartinitor
V) Confidentialitate –mediatorul va asigura confidentialitatea asupra
informatiilor aflate in mediere
1.1.Avantajele medierii

Ca modalitate de solutionare a disputelor medierea prezintă certe avantaje


pentru părţi :

– Solutia aparţine parţilor


Responsabilitatea si autoritatea de a ajunge la un acord revine partilor in
conflict. Acestia au dreptul sa faca propriile alegeri in loc sa ofere puterea de
decizie unui tert.
– Soluţia este multumitoare pentru ambele părţi (castig-castig )
Medierea analizeaza cauzele de fond ale problemei si permite gasirea unor
solutii si remedii creative adaptate la nevoile si resursele partilor in disputa
Solutia este multumitoare pentru ambele parti tocmai pentru ca raspunde
intereselor partilor, sunt direct implicate in negociere si decizie
Imbunatateste sau pastreaza relatiile dintre părţi
Medierea priveste in viitor. Ajuta atat la rezolvarea problemelor cat si la
pastrarea sau imbunatatirea relatiilor.
– Modul de lucru este flexibil iar discuţiile au loc intr-un cadru informal
– Permite o rezolvare mai rapida şi mai puţin costisitoare pentru părţi decât în
instanţa de judecata
– Asigură confidenţialitate
Medierea nu se desfasoara in cadru public.
La mediere participa mediatorul, partile si eventual alte persoane
ACCEPTATE DE CATRE PARTI.
(avocati, rude, consultanti).
Mediatorul este obligat sa pastreze confidentialitatea tuturor informatiilor
aflate pe parcursul medierii, cu exceptia cazurilor prevazute de lege
De regula, confidentialitatea este pastrata si de catre parti, cu exceptia
cazului in care acestea convin altfel.
Alti participanti sunt obligati sa pastreze confidentialitatea.
Mediatorul va conduce procesul de mediere si va organiza participarea in
mediere a altor persoane in functie de nevoile partilor si de asigurarea
cadrului optim pentru construirea increderii intre parti astfel incat medierea
sa fie eficienta .

Avantajele medierii pentru sistemul judiciar:

– Degrevare
– Reducerea costurilor de funcţionare
– Eficientizarea si cresterea calitatii activitatii

1.1.Cine sunt mediatorii

Profesia de mediator este o profesie liberala, care este organizata şi se desfasoara


in conditiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si profesia de mediator si
hotararilor Consiliului de Mediere.

Ocupatia de mediator este inregistrata in COR (Clasificarea Ocupatiilor din


Romania), la pozitia 244702 si este incadrat in Grupa majora 2 Specialisti cu
ocupatii intelectuale si stiintifice, specialisti in comunicare. Competentele
mediatorului sunt stabilite prin Standardul Ocupational al Mediatorului.

Formarea profesionala a mediatorilor se asigura prin cursuri de formare specializata


conform Standardului de formare a mediatorului, organizate de catre furnizori de
formare autorizati de catre Consiliul de Medierea in conformitate cu legislatia in
materia formarii profesionale a adultilor sau de catre institutii de invatamant
superior acreditate, ale caror programe sunt avizate de catre Consiliul de Mediere.
Documentul care atesta dobandirea competentelor profesionale ca mediator este
emis de catre Consiliul de Mediere.

Mediatorii sunt autorizati de catre Consiliul de Mediere conform dispozitiilor art. 7 si


8 din Legea 192/2006.
Mediatorii cu drept de practica sunt mediatori autorizati de catre Consiliul de
Mediere care indeplinesc conditiile legii.
Exercitarea activitatii se face in cadrul formelor de exercitare avizate de catre
Consiliul de mediere. Formele de exercitare ale profesiei sunt specifice : birou de
mediator, birou de mediatori asociati, societate civila profesionala, contract de
munca intr-una din formele de exercitare specifice inclusiv in cadrul organizatiilor
neguvernamentare cu activitate in domeniul medierii.

Toti mediatorii autorizati sunt inscrisi in Tabloul mediatorilor, care este întocmit si
actualizat de catre Consiliul de Mediere. Acesta este disponibil la sediul Consiliului
de Mediere si este afisat în format electronic pe site-ul acestuia www.cmediere.ro.
Mediatorii cu drept de practica sunt înscrisi în Tabloul mediatorilor ca mediatori
activi. Tabloul contine date referitoare la forma de exercitare a profesiei , sediul
profesional, institutia care a format mediatorul, anul absolvirii cursurilor de
formare, apartenenta la asociatii profesionale si date de contact. Numai acestia pot
oferi servicii de mediere.
Mediatorii care apar în Tabloul mediatorilor ca inactivi sunt pesoane care au
dobandit calitatea de mediator prin autorizarea de catre Consiliul de Mediere dar
care nu solicitat avizarea pentru începerea activitatii.

1.2.Domeniul de aplicare a medierii

Pot face obiectul medierii, conform art 2 din Legea 192/2006:

– Orice drepturi asupra cărora părţile pot dispune prin convenţie sau în orice
mod permis de lege
– Dispute în materie civilă, comercială, familie, penală şi alte materii, în
condiţiile legii 192/2006

În consecinţă, medierea se aplică în toate cazurile în care părţile pot negocia


rezolvarea problemelor care fac obiectul disputei. Medierea este cunoscută ca fiind
o negociere asistată de către o tertă persoană neutră, imparţială, cu pregătire
specializată in soluţionarea disputelor – mediatorul.

Nu pot face obiectul medierii, conform art. 2 din Legea 192/2006Ş

– Drepturi strict presonale , ca cele privind statutul personei


– Orice drepturi asupra cărora părţile nu pot dispune, potrivit legii, prin
convenţie sau sau prin orice alt mod admis de lege
1.1.Procedura serviciului de mediere

I. Convenirea medierii

1. Una dintre parti sau toate partile in disputa se pot adresa unui mediator pentru
serviciul de mediere.
Mediatorul este ales si acceptat de catre parti.

2. Mediatorul va sta de vorba cu partea/ partile care se adreseaza mediatorului


pentru a se informa cu privire la caz si pentru a le informa despre mediere, efectele
acesteia si regulile aplicabile, astfel incat partile sa poata decide IN CUNOSTINTA DE
CAUZA daca accepta sau nu medierea

3. Daca medierea este metoda potrivita de solutionare a disputei, daca solicitantul


decide sa incerce solutionarea prin mediere si daca mediatorul se considera
competent si neutru, solicitantul va completa o cerere prin care solicita initierea
procedurii de mediere.

4. In cazul in care se prezinta numai una dintre parti la mediator, acesta va demara
procedura de contactare a celeilate parti in vederea acceptarii medierii si
mediatorului, precum si pentru a informa si aceasta parte cu privire la mediere.

5. In cazul in care, partile sunt decise sa incerce rezolvarea disputei prin mediere
iar mediatorul este acceptat de catre toti participantii, se incheie contractul de
mediere. Medierea nu poate avea loc in lipsa unui contract de mediere semnat de
catre toate partile si mediator.
Mediatorul va stabili impreuna cu partile conditiile de desfasurare, respectiv : locul
unde se va desfasura medierea, ziua, ora, timpul alocat discutiilor si eventual, daca
este cazul, participarea altor persoane si rolul acestora in cadrul medierii. Partile pot
fi asistate in cadrul medierii de avocati, juristi, alti consultanti, alte persoane (rude,
prieteni) etc.

II Procesul de mediere

Disputa se poate solutiona intr-o sesiune de mediere sau in mai multe, in


functie de complexitate. Partile, impreuna cu mediatorul vor agrea
planificarea sedintelor de mediere.

Pe parcursul medierii, mediatorul faciliteaza comunicarea dintre parti si le ajuta sa


negocieze pentru a ajunge la o solutie acceptata de catre parti.

In cazul in care partile ajung la o intelegere, aceasta poate fi mentionata in scris


(acord) sau nu, in functie de dispozitiile legii sau de decizia partilor, dupa caz. In
cazul in care se redacteaza un acord, acesta va cuprinde termenii intelegerii decisi
de catre parti. Acordul este actul partilor. El se semneaza doar de catre parti si se
pastreaza numai de catre acestea. Acordul partilor are valoarea unui contract intre
parti. Mediatorul nu are motive de a pastra acordul de mediere.
Acordul rezultat din mediere poate fi autentificat la notar sau prezentat
instantei judecatoresti, in functie de valoarea legala necesara pentru acord sau de
cea pe care partile doresc sa o confere.

Prin mediere pot fi solutionate toate problemele in disputa sau numai partial.

In toate cazurile, indiferent de rezultatul medierii, mediatorul si partile in disputa


incheie un proces verbal in care sunt consemnate numai aspecte referitoare la
desfasurarea procesului de mediere:
daca s-a parcurs intregul proces de mediere sau nu , daca partile au ajuns la un
acord sau nu, daca au fost solutionate toate problemele sau nu. Pot exista si alte
mentiuni agreate de catre parti si mediator.
Procesul verbal nu va contine termenii acordului partilor.
Mediatorul si partile vor semna procesul verbal si vor primi cate un exemplar al
acestuia.

2. Aplicarea medierii in disputele aflate pe rolul organelor judiciare :


instante de judecata, Parchete, Politie

2.1.Sediul materiei

Părţile pot recurge în mod voluntar la mediere inclusiv după declansarea unui
proces în fata instantelor competente , dacă legea nu prevede altfel (art. 2 alin.1
Legea 192/2006).

In consecinta, atunci când părţile decid să incerce soluţionare amiabilă prin


mediere, după sesizarea organelor judiciare, vorbim de domeniul aplicarii medierii
in relaţie cu sistemul judiciar.

2.2.Rolul organelor judiciare în aplicarea medierii în relaţie cu


sistemul judiciar

2.2.1. Informarea părţilor asupra posibilităţii si avantajelor folosirii


procedurii de medierii de către organele judiciare (art. 6, Legea
192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator)

Organele judiciare au un rol determinant în încurajarea părţilor în dispută de a


soluţiona amiabil, prin mediere disputa dintre ele.

In exercitarea acestui rol, organele judiciare pot:

– Sa identifice cazurile în care medierea este aplicabilă


– Sa încurajeze părţile să incerce soluţionarea amiabilă prin mediere
– Să informeze părţile asupra efectelor solutionării amiabile în cazul proceselor
civile lato sensu si penale, precum şi în alte materii
– Să informeze părţile asupra actelor juridice, pe care acestea trebuie să
prezinte organelor judiciare , în cazul apelarii la mediere.

În ceea ce priveste obligaţia de informare asupra avantajelor medierii considerăm


că, dispoziţia legii trebuie aplicată ţinând cont de procedura serviciului de mediere
si de considerente practice ale funcţionării organelor judiciare pentru a eficientiza
aplicarea medierii în relaţie cu sistemul judiciar.

Astfel, avem in vedere urmatoarele aspecte:

– Necesitatea asigurării informarii părţilor asupra medierii (avantaje, principii,


reguli de desfaşurare aplicabile, drepturile părţilor în procedura de mediere
etc) înainte ca acestea să decidă acceptarea/refuzarea medierii - principiul
acceptului în cunoştinţă de cauză. Această informare este asigurată părţilor
de către mediator în etapa de convenire a medierii, conform procedurii
serviciului de mediere, astfel cum este prevazut în Legea 192/2006
– Informarea este una din competenţele mediatorului şi o obligaţie legală a
acestuia, a cărei îndeplinire este confirmată de părţi în cuprinsul contractului
de mediere
– Aceasta etapa preliminara nu se rezuma numai la informare ci este
determinanta pentru ca mediatorul sa poata evalua aspecte importante
pentru desfasurarea medierii si, mai ales, daca partile sunt motivate sa
solutioneze disputa pe aceasta cale.
– Dificultatea practică de a se asigura această activitate de către organele
judiciare, care sunt suprasolicitate de numărul mare de dosare

În concluzie, că acestă informare se poate realiza prin colaborarea organelor


judiciare cu mediatorii, astfel:

IN SITUAŢIILE ÎN CARE PARŢILE DORESC SĂ ÎNCERCE SOLUŢIONAREA AMIABILĂ


A DISPUTEI , ORGANELE JUDICIARE VOR INDRUMA PĂRŢILE SĂ ALEAGĂ UN
MEDIATOR PENTRU A SE INFORMA CU PRIVIRE LA MEDIERE ŞI A DECIDE ÎN
CUNOSTINŢĂ DE CAUZĂ DACĂ ACCEPTA/REFUZĂ MEDIEREA .

Statisticile internaţionale demonstrează faptul că, 80% din cazurile recomandate


către mediere, părţile au decis să soluţioneze disputa pe acestă cale.

1.1.1. Îndrumarea părţilor de catre organele judiciare pentru a apela la


mediere(art. 6, Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator)

In exercitarea acestui rol, organele judiciare pot:

– Să informeze părţile asupra dreptului lor de a alege un mediator


– Să informeze părţile unde pot gasi Tabloul mediatorilor
– Să recomande părţilor să se prezinte împreună la mediator pentru infomare
asupra medierii
– Să stabilească pentru părti un termen în care acestea le vor informa dacă
decid să apeleze la mediere

1.1.1. Afisarea Tabloului de mediatori la sediul instantelor judecatoresti


(art. 12, Legea 192/2006)

Consiliul de Mediere este obligat prin lege să pună la dispoziţia celor interestaţi
Tabloul mediatorilor la sediul său, al instanţelor judecătoresţi, al autorităţilor
administaţiei publice locale, precum si la sediul Ministerului de Justitie şi pe pagina
de internet a acestuia.

Tabloul mediatorilor este actualizat permanent de către Consiliul de Mediere pe


site-ul acestuia : www.cmediere.ro

Indeplinirea obligaţiilor ce revin Consiliului în privinţa publicitaţii Tabloului


mediatorilor poate fi realizată numai cu colborarea autoritătilor.

Din aceste considerente, este important sprijinul organelor judiciare pentru a


asigura publicitatea Tabloului mediatorilor la sediul instanţelor de judecată, în
sprijinul justiţiabililor.

Gasirea unor modalitati de afisare a Tabloului mediatorilor la sediul organelor


judiciare este esenţială pentru facilitarea accesului justiţiabililor la serviciul de
mediere

1.1.2. Recomandarea medierii de către judecător (art. 61, art. 67, Legea
192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator)

Recomandarea medierii este o aplicaţie specifică a obligaţiei stabilită prin


prevederile art. 6 din Legea 192/2006 pentru organele judiciare.

In consecintă, acestă recomandare se realizează în aceleaşi condiţii valabile pentru


toate organele judiciare, astfel cum au fost precizate mai sus la pct. 2.2.1. si 2.2.2.

1.2.Proceduri aplicabile medierii în relaţie cu sistemul judiciar

Organele judiciare , potrivit legii, au urmatoarele atribuţii în cazul aplicării medierii


în relaţie cu sistemul judiciar:
1. Vor aprecia asupra cazurilor în care părţile pot rezolva amiabil disputa dintre
ele.
Solutionarea pe cale amiabila nu este o noutate in Romania dar metoda
cunoscuta si folosita pana in prezent este negocierea directa sau prin
reprezentanti.
Pot exista urmatoarele situatii:
a) partile nu doresc solutionarea pe cale amiabila, de cele mai multe ori
pentru ca una dintre acestea este convinsa ca are sanse mari de
castigare a procesului in instanta sau pentru ca doreste pedepsirea
celeilate parti –practic, nu exista motivatie pentru negociere

b) solutionarea amiabila este mai putin indicat a fi recomandata, cel putin in


etapa actuala, in cazul in care exista un istoric de violenta intre parti.
Medierea este posibila si in acest caz, dar pentru astfel de interventii pe caz
este necesara o specializare a mediatorului in domeniul victima-agresor. Pe
masura ce medierea se va dezvolta, mediatorii vor fi specializati pe tipuri de
dispute. Unele specializari vor necesita dobandire de competente specifice,
altele nu.

c) partile au incercat solutionarea amiabila prin negociere dar aceasta a


esuat

d) partile au incercat solutionarea prin mediere , dar a esuat

e) partile nu au incercat solutionarea pe cale amiabila

1. Vor recomanda părţilor soluţionarea amiabilă prin mediere, in situatiile 1 c si


e
În cazul în care, părţile informează organul judiciar că au încercat să
negocieze (concileze direct) şi nu au reuşit, acesta din urma poate
recomanda medierea. Diferenţa fata de negociere este că în mediere părţile
sunt ajutate de către mediator să comunice şi să negocieze. In general,
negocierea esueaza pentru ca disputa se afla intr-o faza in care negocierea
nu mai este posibila/ eficienta, pentru ca partile nu au capacitatea de a
negocia singure sau pentru ca negocierea s-a derulat prin reprezentanti,
ceea ce diminueaza sansele de rezolvare.
In cazul litigiilor comerciale, rata mica de succes a concilierii directe este un
exemplu elocvent si explicabila, disputele din acest domeniu fiind extrem de
pretabile pentru solutionarea prin mediere.
Medierea este eficientă chiar dacă negociere (concilierea directă) a eşuat.

Solutionarea amiabila are sanse mari sa fie acceptata in cazul in care relatia
dintre parti este importanta.
In unele tari, in cazul divortului in care exista copii, solutionarea amiabila prin
mediere sau negociere este obligatorie. Se considera ca partile inceteaza a
mai fi soti, dar nu inceteaza a mai fi parinti iar judecatorul este cel care, in
primul rand, apara interesul copilului, acesta prevaland fata de dreptul
partilor de a accepta sau nu medierea. In interesul copilului, instanta
responsabilizeaza parintii in a se implica in viata acestuia si lasa la
latitudinea parintilor ca, in functie de resursele lor si de disponibilitate, sa
stabileasca aspectele privind cresterea copilului. Judecatorul poate tine cont
sau nu de acordul partilor, in functie de interesele copilului.

2. În cazul în care părţile refuză să încerce soluţionarea amiabilă prin mediere ,


procesul judiciar continuă conform procedurilor specifice.

3. În cazul în care, părţile accepta să încerce soluţionarea amiabilă prin


mediere, organul judiciar va da îndrumări cu privire la dreptul de a alege
mediatorul, Tabloul mediatorilor şi va stabili un termen în care părţile să se
informeze asupra medierii şi să îi comunice dacă medierea se accepta de
către toate părţile în dispută. Acest termen nu poate fi mai mic de 15 zile,
avand în vedere demersurile pe care părţile si mediatorul trebuie să le
întreprindă în etapa de convenire a procedurii de mediere. Se va
recomanda ca partile sa se prezinte impreuna la mediator .

4. Dacă părţile, după informare, decid să apeleze la mediere, acestea vor


comunica organului judiciar la termenul stabilit conform pct. 4, decizia lor de
acceptare a medierii. Organul judiciar va decide suspendarea procesului
conform legii (art. 62 alin. 1 si art. 70 alin1, Legea 192/2006) la cererea
părţilor în materie civilă lato sensu şi , repectiv la prezentarea de către părţi
a contractului de mediere în materie penală. Susupendarea procesului
suspendă termenul de perimare pe o durată de 3 luni în materie civilă. În
materie penală, suspendarea procesului operează doar 3 luni de la data
semnarii contractului de mediere. Procesul penal se reia din oficiu dacă
procesul verbal de inchidere a medierii nu se comunică organului judiciar
până la expirarea acestui termen.
Se considera ca medierea este acceptata daca s-a semnat contractul de
mediere .
Partile vor furniza mediatorului numarul dosarului pe rol, instanta de
judecata, adresa acesteia, obiectul litigiului, termenul stabilit conform pct 4.

5. În toate cazurile în care medierea are loc pe parcursul unui proces judiciar,
mediatorul are obligatia ca:
– în materie civilă – să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au
ajuns sau nu la o înţelegere, în mediere (art. 61 alin 2 Legea 192/2006).
Informarea va contine in general elementele procesului verbal al inchiderii
procedurii de mediere.
Mediatorul nu poate fi obligat, conform legii, să comunice instanţei de
judecată acordul părţilor rezultat din mediere. Acordul este înscrisul sub
semnatură privată , semnat de către părţi iar obligaţia de confidenţialitate a
mediatorului include şi păstrarea confidenţialităţii asupra conţinutului
acestuia. În acest sens, art. 63 alin 1 din Legea 192/2006 precizează că
hotarârea de expedient se pronunţă numai la cererea părţilor, cu aplicarea
dispoziţiilor Codului de procedură civilă. În consecinţă, numai părţile au
dreptul de a prezenta acordul rezultat din mediere în fata instnţelor de
judecată.
– în materie penală - să comunice procesul verbal de inchidere a procedurii de
mediere (art. 70 alin 3, Legea 192/2006). Amendamentele Legii 192/2006,
aprobate în prezent de catre Parlament şi aflate în procedura de promulgare
completeaza dispozitiile prezentei legi în sensul că, în materie penală părţile
sunt obligate să se prezinte personal în faţa organului judiciar pentru a se lua
act de voinţa lor consemnată în acordul de mediere sau să depună acordul de
mediere în forma autentică în dosarul cauzei (art. 70 alin 4). În consecinţă şi
în materie penală numai părţile au dreptul să prezinte orgenelor judiciare
acordul de mediere.

1. După finalizarea medierii, indiferent de rezultatul acesteia:


– în materie civilă – cursul procesului se reia prin repunerea pe rol a cauzei, la
cererea părţilor. Repunerea pe rol este scutită de plata taxei de timbru (art.
62 alin 3, Legea 192/2006). Părţile care au soluţionat prin mediere disputa
pot solicita instanţei de judecată sa ia act de voinţa parţilor si sa pronunţe o
hotarâre de expedient. In acest caz, partile vor prezenta instantei de judecata
acordul rezultat din mediere. Pentru a se confirma faptul ca acordul prezentat
este rezultat din mediere(si nu o tranzactie) este recomandabil ca
judecatorul sa solicite partilor si procesul verbal incheiat la finalul procedurii
de mediere. Procesul verbal contine elementele de identificare ale
mediatorului (nume, prenume, forma de exercitare, date de contact) ,
stampila si semnatura acestuia. Se evita astfel situatiile in care medierea
este fictiva si se utilizeaza acorduri rezultate de fapt din negociere (tranzactii)
pentru recuperarea taxei judiciare de timbru. La cererea parţilor instanţa este
obligată să dispună restituire taxei judiciare de timbru plătite pentru
investirea acesteia (art. 63 alin 2, Legea 192/2006). În cazul în care,
medierea a soluţionat doar în parte problemele ce fac obiectul judecăţii sau
nu a rezolvat nici unul din capetele de cerere, procesul civil continuă potrivit
dispoziţiilor legale specifice.
– în materie penală – cursul procesului penal se reia din oficiu imediat după
primirea procesului verbal de închidere a procedurii de mediere prin care se
constată că părţile nu s-au împăcat. Procesul verbal va menţiona dacă părţile
au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după
caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea.

În materie penală, în cazul în care părţile rezolva prin mediere disputa victimă-
agresor înainte de începerea procesului penal (are loc împăcarea părţilor),victima
nu mai poate sesiza organele judiciare pentru aceeaşi faptă (art. 6, Legea
192/2006).

ARTICOLE DESPRE MEDIERE

1. MEDIEREA, SURSA NEFOLOSITA DE ECONOMII PENTRU BUGETUL


JUSTITIEI

Medierea ar putea reduce semnificativ costurile suportate astăzi de statul


român pentru funcţionarea Justiţiei. Această modalitate de rezolvare a conflictelor
nu este însă suficient de bine cunoscută şi promovată, deşi România are legislaţia
necesară.

Katalin Barbara Kibedi, fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei,spune că


statul român nu îşi mai poate “permite luxul pe care şi l-a permis de decenii
întregi”, de a plăti toate procedurile judiciare, fără să ţină cont de soluţiile
alternative sistemului judiciar.

State puternice din Uniunea Europeană, de exemplu Germania, au impus,


potrivit lui Kibedi, medierea ca soluţie primă obligatorie în cazul conflictelor minore,
înainte de a se ajunge la instanţă. Rata de succes a fost de peste 90% la sută.

O directivă a Uniunii Europene obligă România să aplice medierea, adică


“modalitatea de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul specializat al
unei terţe persoane”.

România are legislaţia necesară, dar medierea nu este nici cunoscută, nici
promovată ca alternativă de reducere a costurilor.

“Păcat că modificările legislative nu au reuşit să convingă să se adopte


amendamentul care aparţine Asociaţiei Mediatorilor din România, adică, dacă
judecătorul îndrumă părţile să se prezinte la mediator,acestea să fie obligate să o
facă, pentru informare”, spune Kibedi.

În statele dezvoltate, “părţile sunt obligate să se prezinte înapoi la instanţă cu


rezultatul medierii. Dacă aceasta a eşuat, se reia procesul, dacă a reuşit, instanţa
suspendă pentru trei luni cauza, dând posibilitatea ca în acest termen să se
finalizeze procedura de mediere”, adaugă ea.

Medierea poate fi utilizată în conflicte judiciare privind drepturile persoanei,


în conflicte de muncă individuale, în cauze comerciale, în cauze care au ca obiect
divorţul şi în cauze penale în care legea dispune că părţile se pot împăca, iar
ancheta judiciară se pune în mişcare numai la plângerea persoanei prejudiciate.
Nu pot fi supuse medierii conflictele colective de muncă, identitatea
persoanei şi cauzele penale pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din
oficiu, de exemplu, în cazul unui accident de circulaţie, în cazul unui omor din culpă.

Dar, în această din urmă situaţie, potrivit lui Kibedi,“se poate soluţiona
latura civilă prin acest acord de voinţă al părţilor, iar judecătorul ia act de asta, cu
condiţia ca nimic din ce au convenit părţile să nu contravină legii.

Cer numai ca judecătorul să ia act de acest acord de voinţă al părţilor,


acesta dobândeşte caracter executoriu indiscutabil, se poate chiar cere executarea
silită, dacă nu se respectă plat

Justiţia civilizată este cea în care ţi se scrie ora pe citaţie şi este respectată

În ceea ce priveşte efectul medierii asupra magistraţilor, fie judecători sau


procurori, Kibedi spune că “principalul avantaj al medierii este că îi degrevează pe
magistraţi de cauze”, fiind unul dintre motivele pentru care aceasta ar fi preferabilă
judecăţii. Fostul secretar de stat oferă ca exemplu Judecătoria de la Timişoara, unde
un judecător are 480 de dosare pe zi.

“În 2006, posturile vacante în magistratură erau de 1.000, iar numărul total
de magistraţi activi era 5.000. În aceste condiţii, ar fi fost foarte bine venită o
metodă alternativă, să încercăm să soluţionăm cu ajutorul mediatorului, fără
instanţă, conflictele”, spune Kibedi. “O justiţie civilizată începe cu o citaţie în care
persoana citată ştie la ce oră să se prezinte şi acea oră este respectată”, subliniază
ea.

Potrivit lui Kibedi, “diferenţa majoră între justiţie şi mediere este că prima
e o bătălie a probelor, câştigată de cel mai abil. E posibil să ai foarte mare dreptate
şi să fii neputincios în a dovedi. În mediere este exact opusul. Nu este o bătălie a
probelor, nu trebuie să dovedeşti nimic, este o construcţie a intereselor pe care
trebuie să le conciliem de aşa manieră încât să găsim soluţia care să convină
ambelor părţi” .

În ceea ce îi priveşte pe justiţiabili, pe lângă avantajul financiar, aceştia au


ocazia să îşi rezolve conflictele mult mai repede prin mediere. În instanţă, un proces
durează cel puţin un an.

“De exemplu, dacă eu, un cetăţean, am reuşit prin mediere să îmi rezolv un
litigiu cu o altă parte, pot să mă întorc la instanţă şi îmi recuperez taxa de timbru,
ceea ce înseamnă un avantaj foarte mare, mai ales în litigiile în care taxa de timbru
este foarte ridicată. Mai ales că la instanţă nu ai siguranţa că vei câştiga”, a
adăugat Kibedi.

Medierea ajută bugetul Justiţiei


Procesele penale sunt cele mai costisitoare pentru statul român şi sunt mulţi
ordonatori de credite implicaţi, potrivit lui Kibedi.

În cauzele penale, cheltuielile sunt suportate de stat, avem ordonatori


de credite distincţi. MAI, care suportă partea de cercetare penală, Ministerul Public
suportă partea desfăşurată la Parchete, apoi Ministerul Justiţiei pe partea de
instanţă, unde plăteşte onorariul avocaţilor, judecătorilor etc., spune fostul secretar
de stat.

“Recuperarea banilor cheltuiţi de stat este aproape imposibilă în cele mai


mute cazuri. Luxul pe care şi l-a permis statul român de-a lungul atâtor decenii, în a
cheltui şi pentru cauze mărunte, trebuie să înceteze”, potrivit lui Kibedi.

“Nu pentru toate furturile de bicicletă trebuie să cheltuim, de la cercetare


penală până la recurs, şi ulterior, mai cheltuim şi ţinându-l pe hoţ la închisoare. O
mediere care aduce satisfacţie şi victimei şi agresorului, economiseşte, nu ne lasă
să cheltuim inutil bani”, subliniază ea. În ceea ce priveşte litigiile civile în care
părţile nu plătesc taxă de timbru, statul este, conform lui Kibedi, cel care suportă
costurile judiciare.

Dacă trimit părţile la mediator, statul nu va trebui să plătească nimic. Justiţie


înseamnă de la hârtia de citaţie, timbru, toate costurile cu plata clădirii, toate
resursele umane şi aşa mai departe. Deşi la noi unii apreciază că taxele de timbru
sunt ridicate, ele nu acoperă costul real”.

Nimeni nu ştie cu cât s-ar reduce costurile de funcţionare a Justiţiei la noi în ţară,
pentru că “singura situaţie în care instanţele au trimis la mediere într-un număr
destul de consistent cauze a fost într-un program comun între MJ şi Ambasada SUA,
finanţat din exterior, localizat la Craiova. Procentajul de reuşită a fost de peste 85%,
s-a reuşit ca acordul de voinţă să prevaleze judecăţii. Ar fi fost interesant de evaluat
cel puţin pe acel lot de cauze, dar nu s-a făcut”, a menţionat Kibedi.

Statul nu cheltuie niciun leu cu mediatorii.

Ministerul Justiţiei sau orice altă instituţie a statului român nu are nicio
atribuţie în a contribui la formarea sau plata mediatorilor. Cu o singură excepţie:
atunci când persoana care se adresează mediatorului are un venit lunar sub 500 de
lei. Până acum, nu au existat astfel de cazuri.

“Mediatorii sunt remuneraţi în conformitate cu onorariul pe care şi-l fixează de


comun acord cu părţile, acestea suportând în mod egal suma”, a precizat Kibedi,
care a adăugat că mediatorul “se formează pe buzunarul lui”.

Numărul mediatorilor activi din ţara noastră era, în 2007, de numai 432, acum
s-a ajuns la 1.000 de mediatori, care ar putea să “facă faţă solicitărilor cetăţenilor”,
cu condiţia ca oamenii să ştie că există alternativă la instanţe.
Ca statut profesional, potrivit lui Kibedi, “mediatorul nu are voie să fie părtinitor,
nu poate nici măcar să lase impresia că este, şi trebuie să respecte principiul de
câştig-câştig. Asta este de fapt diferenţa dintre mediere şi justiţie.

În justiţie promovăm principiul “există un învingător şi un învins”, în


mediere sunt ambele părţi câştigătoare. Acesta este unul din marile avantaje ale
medierii, că soluţia constituie un raport de voinţă al părţilor în care câştigă fifty-
fifty”, a conchis Kibedi.

2. Articol

PROIECT ,,COSTUL NEFOLOSIRII ADR IN EUROPA - EXECUTAREA


CONTRACTELOR

Posté dans Legislatie/juridic-Mediatori par medieretatu à 7:51 |

4 ian 2010

Asociatia Centrul de Mediere Craiova este partener in cadrul proiectului


“Costul nefolosirii mijloacelor alternative de rezolvare a disputelor (ADR) in Europa -
Executarea contractelor”. finantat de Uniunea Europeana si implementat de un
consortiu international coordonat de JAMS International ADR Center, Roma. Proiectul
va avea ca finalitate un raport care va fi pus la dispozitia mass-media, Ministerelor
Justitiei din cele 27 de state membre ale UE si va fi diseminat extensiv in mediul
juridic european.

Acest proiect vizeaza analiza dinamicii si a costurilor litigiilor comerciale,


interne si transfrontaliere, ce se solutioneaza pe calea instantelor, prin arbitraj sau
prin mediere in statele membre ale Uniunii Europene.

Obiectivele studiului sunt .

a) evaluarea impactului in fiecare jurisdictie ca si a timpului mediu si a costurilor pe


care un litigiu intern sau transfrontalier comercial standard il are in cazul in care un
stat membru sau fiecare companie (prin contract) ar folosi medierea in mod
sistematic inainte de a merge in instanta sau la arbitraj;

b) evaluarea diferentelor de costuri si timp prin valoarea disputelor;

c) evaluarea duratei procedurilor legale ale cauzei;

d) analiza pietei de servicii juridice;

e) determinarea valorii acoperita de asigurare in contractele transfrontaliere.

Atingerea acestor obiective implica o consultare prealabila a avocatilor,


arbitrilor, judecatorilor, executorilor judecatoresti si mediatorilor care pot oferi
detalii privind activitatea profesionala specifica, sub aspectul timpului si al costurilor
implicate pentru solutionarea disputelor comerciale pe calea instantelor, arbitrajului
sau a medierii.

Modalitatea de desfasurare a proiectului consta in completarea si


transmiterea unui chestionar comunicat de catre initiatori. Pe baza acestui
chestionar, o echipa formata din membri ai Asociatiei Centrul de Mediere Craiova a
elaborat un chestionar detaliat standard care se adreseaza categoriilor profesionale
amintite.

In vederea colectarii informatiilor necesare pe baza unor esantioane


reprezentative am solicitat colaborarea institutiilor si organizatiilor care guverneaza
respectivele profesii la nivel national si regional.

Invitam,pe aceasta cale, avocatii, judecatorii, arbitrii, executorii judecatoresti si


mediatorii care doresc sa participe la acest proiect sa descarce de pe site-ul
www.mediere.ro chestionarul „Chestionar - Cost of not using ADR in Europe- JAMS-
ADR Center Roma-CMC.doc” in vederea completarii acestuia si a transmiterii catre
Asociatia Centrul de Mediere Craiova la adresele mediere@rdscv.ro si
dana.olteanu@rdscv.ro .

Chestionarele pe care le vom primi pâna la data de 12 ianuarie 2010 vor fi


centralizate si transmise la Roma in conformitate cu solicitarea JAMS International
ADR Center, analizate in detaliu si prezentate in cadrul unei conferinte la Bruxelles
in cursul acestui an.

Toate documentele acestui proiect pot fi consultate pe site-ul


www.mediere.ro.

Cu deosebita consideratie si multumiri anticipate,

Mediator Constantin-Adi Gavrila,

Director General

Asociatia Centrul de Mediere Craiova

Articol
AUTENTIFICAREA ACORDULUI DE MEDIERE

Autori: Ioana
Adina Stoica, mediator

Virginia
Beldea, notar public

Corelarea procedurii de mediere cu alte proceduri complementare, cum este


procedura notarială a autentificării acordului rezultat din mediere este un subiect ,
care în practică a provocat discuţii între mediatori si notarii publici cu privire la
anumite aspecte referitoare la aplicare.

În consecinţă, am considerat că poate fi util pentru practica mediatorilor


lămurirea unor aspecte, ce ţin de legătura dintre voinţa părţilor de a decide soluţiile
de rezolvare a disputei, acordul de mediere si alte proceduri cerute de legislaţia în
vigoare pentru a obtine efectele juridice urmărite prin acordul de mediere.

Pornim de la prevederile art. 58 (1) din Legea 192/2006 privind medierea şi


organizarea profesiei de mediator “Când părţile aflate în conflict au ajuns la o
înţelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de
acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată”.

În mediere, se consideră că, părţile au ajuns la o înţelegere atunci când toate


problemele in dispută sau o parte a acestora au fost soluţionate. Întelegerea
reprezintă în fapt soluţiile negociate si agreate de părti prin consens. Potrivit Legii
medierii (articolul mai sus menţionat), soluţiile care sunt rezultatul voinţei părţilor
se consemnează într-un acord – ACORDUL DE MEDIERE.

Ce valoare dă legea medierii acordului de mediere? Valoarea unui înscris


sub semnatură privată, care face deplină dovada între părti cu privire la cele
înscrise în cuprinsul acestuia. Acordul de mediere are valoarea unui contract între
părţi, acestea fiind obligate să respecte toate angajamentele asumate prin acord.

Art. 59 din Legea 192/2006 statuează că “Înţelegerea părtilor poate fi


supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, dupa caz, încuviinţării
instantei de judecata, în conditiile prevăzute la art. 63” . În consecinţă, pot exista
situaţii, în care acordul de mediere poate fi supus autentificării de către notarul
public sau încuvinţării instanţei de judecată.

Ne vom opri asupra primei situaţii – AUTENTIFICAREA ACORDULUI REZULTAT


DIN MEDIERE – care face subiectul analizei noaste.
In ce situatii, părtile vor cere autentificarea acordului de mediere? In două
cazuri:

partile doresc ca înţelegerea lor să fie verificată sub aspectul legalitaţii de către un
notar şi să aibă forma unui înscris autentic

-legislaţia obligă , pentru ca o întelegere sa producă efecte juridice, să îmbrace


această formă pentru însăşi validitatea actului.

Nu vom insista asupra primei situatii, însă se impune clarificarea unor


aspecte referitoare la cea de a doua , având în vedere un domeniu de mare
importanţă şi largă acoperire în ce priveste plaja de dispute în care medierea îşi
poate dovedi eficacitatea şi anume, întelegerile între părţi, prin care acestea
urmaresc transferul de proprietate asupra bunurilor imobile. Astfel de situaţii pot să
apară atunci când părţile au dispute cu privire la: vânzarea unui imobil, partajul
unor bunuri imobiliare – ca de ex: în cazul soţilor care işi impart bunurile după
divorţ, rude care doresc să împartă bunurile dobândite prin succesiune, persoane
care deţin în comun un bun (coproprietari) si vor să iasă din această stare - ,
donaţii etc.

În situaţia în care, prin mediere, se rezolvă o dispută privitoare la imobile


iar părţile, prin acordul rezultat din mediere agreează soluţii, care privesc transferul
proprietaţii asupra imobilelor, acordul de mediere trebuie supus procedurii notariale
a autentificării pentru a se produce efectele urmărite de parţi : transferul
proprietaţii. Este o cerinţă a legii române, ca toate actele prin care parţile îşi
manifestă voinţa de a transfera proprietatea asupra imobilelor să fie întocmite în
forma autentică pentru a fi valabile .

Excepţie fac doar situaţiile în care medierea are loc pe parcursul unui litigiu.
Atunci când părţile sunt intr-o procedură judiciară si soluţionează prin mediere
litigiul dedus judecaţii, ele pot prezenta acordul de mediere instantei de judecată,
care va pronunţa o hotarăre, ce va consfinţi înţelegerea părţilor. In această situaţie,
hotărârea judecătorească are aceeaşi valoare ca şi înscrisul autentic întocmit de
notarul public şi va produce efectul transferului de proprietate.

Mediatorul are obligaţia de a informa părţile cu privire la mediere pentru ca


acestea sa înţeleagă scopul, limitele si efectele medierii. Acceptul în cunoştinţă de
cauză este unul din principiile fundamentale ale medierii, care stabileşte pentru
mediatori obligaţia de a da explicaţii părţilor privind procedura şi procesul de
mediere pentru ca serviciul să fie acceptat în cunoştinţă de cauză.

În consecinţă, în cazurile în care disputa priveste transferul proprietaţii asupra


unor imobile, mediatorul are obligatia etică si legală (art. 29, Legea 192/2006) să
dea explicatii părţilor şi cu privire la efectul acordului de mediere. Astfel, părţile vor
fi informate că acordul de mediere are valoarea unui înscris sub semnatură privată,
care nu poate produce efecte în privinţa transferului de proprietate. Pentru ca
acordul de mediere să fie implementat şi, în consecinta, să opereze acest transfer
este nevoie ca acordul de mediere să fie supus procedurii de autentificare

Cine poate autentifica acordul de mediere? Notarul public, care este


investit de lege cu puterea de a da forma autentică unui înscris.

Care este procedura de autentificare a acordului de mediere? Când vorbim


de autentificarea acordului de mediere în sensul precizat de art. 59 din Legea
192/2006, care prevede că “Întelegerea partilor poate fi supusa verificarii notarului
public în vederea autentificarii…” avem în vedere necesitatea corelarii procedurii de
mediere cu procedura notarială a autentificării înscrisurilor pentru aplicarea corectă
a acestei prevederi legale.

Procedura notarială a autentificării presupune îndeplinirea unor rigori de


întocmire a înscrisurilor. Astfel, notarul public verifică şi asigură respectarea tuturor
conditiilor de forma si de fond, pe care trebuie sa le îmbrace intelegerea partilor
astfel încât aceasta să dea naştere efectelor conforme vointei lor interne.

La autentificarea unui înscris, notarul public verifică identitatea părţilor, se


asigură ca actul întocmit în formă autentică respectă voinţa lor iar părţile semnează
înscrisul în faţa notarului

În consecinţă, notarul nu poate autentifica acordul de mediere , care este un


înscris semnat de părţi înfaţa mediatorului, în cadrul procedurii de mediere. Notarul
public va lua act de înţelegerea părţilor consemnată în acordul de mediere si va
redacta un nou înscris potrivit rigorilor procedurii de autentificare notarială. Acest
înscris va cuprinde clauzele acordului de mediere şi va fi semnat de părţi în faţa
notarului public.

Uneori, părţile se întreabă :“De ce mai apelez la mediator şi plătesc serviciul


de mediere , dacă ulterior tot la notar trebuie să ajung, pentru perfectarea actelor?”

La mediator se apeleaza pentru rezolvarea unei dispute pe cale amiabilă, prin


consensul părţilor (înţelegere bazată pe acordul de voinţă al părţilor). Când părţile
sunt în dispută, notarul nu poate întocmi actul solicitat de părţi şi le va îndruma să-
şi rezolve disputa pe cale amiabilă sau în justiţie. În cazul în care, părţile
soluţionează disputa amiabil, prin mediere, notarul va lua act de voinţa părţilor
consemnată în acordul de mediere şi va întocmi actul autentic necesar pentru
valabilitatea tranzacţiilor imobiliare.

Procedura autentificării este cea mai complexă procedură notarială.

În cadrul acestei proceduri notarul:

- stabileşte şi verifică identitatea părţilor

- ia consimţământul părţilor
- părţile semnează toate exemplarele înscrisului în faţa notarului public,
inclusiv anexele care fac parte din înscris şi, dacă este cazul, înscrisul este semnat
şi de cel care a redactat înscrisul.

Această ultimă menţiune privind redactarea este importantă întrucât, potrivit


art.44 din Legea 36/1995 Privind notarii publici şi activitatea notarială, înscrisurile
pentru care legea prevede formă autentică „vor fi redactate numai de notarii
publici, avocatul părţii interesate sau de consilierul ori reprezentantul legal al
persoanei juridice. Persoanele care au pregătire juridică superioară vor putea
redacta înscrisurile în care figurează ca parte, ele, soţii, cunoscuţii ori descendenţii
lor.

Colaborarea între cele două profesii - notarul public şi mediatorul – poate avea
un rol major în dezvoltarea aplicării soluţionării amiabile a disputelor, prin mediere
în România şi degrevarea instanţelor de judecată.

În cazurile în care, părţile apelează la serviciile notariale iar notarul public


constată că părţile sunt în dispută, acesta le poate îndruma să-şi rezove disputa pe
cale amiabilă, prin mediere.

Mediatorii, potrivit obligaţiilor etice şi legale ce le revin, vor da explicaţii părţilor


şi le vor îndruma pentru autentificarea acordului rezultat de mediere în cazurile în
care soluţiile agreate de părţi privesc transferul de proprietate asupra bunurilor
imobile.

În acest caz, trebuie precizat că toate soluţiile agreate de părţi prin acordul de
mediere vor primi formă juridică prin actul autentificat de notarul public care,
separat de regulile privind identitatea, consimţământul şi semnătura, este obligat
să verifice conţinutul sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă şi să verifice toate
documentele necesare autentificării actului. Astfel, în cazul actelor prin care se
constituie, transmite sau modifică drepturi reale sau dezmembrăminte ale
proprietăţii este obligatorie obţinerea de către notarul public conform Legii 7/1996-
Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, extrasul de carte funciară pentru
autentificare sau, în situaţii excepţionale a certificatului de sarcini.

Conform dispoziţiilor Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală în


cazul înstrăinărilor imobiliare sau a mijloacelor de transport este obligatorie
obţinerea certificatului de atestare fiscală din care să rezulte că toate impozitele şi
taxele locale sunt achitate la zi.

Conform art.771 alin.6 din Codul Fiscal - „Impozitul pe veniturile din


tranzacţiile imobiliare se va calcula şi se va încasa de notarul public înainte de
autentificarea actului sau, dupã caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii.
Impozitul calculat şi încasat se vireazã pânã la data de 25 inclusiv a lunii urmãtoare
celei în care a fost reţinut”
Conform art.56 din Legea 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicităţii
imobiliare - „Notarul public care a întocmit actul privitor la un drept tabular este
obligat să ceară din oficiu înscrierea în cartea funciară la biroul teritorial în a cărei
rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligaţii se va face
menţiune expresă în cuprinsul actului sau, după caz, al certificatului de moştenitor.
Menţiunea se va face în cazul în care pentru bunurile din masa succesorală s-a
deschis carte funciară sau există documentaţie cadastrală. La autentificarea actelor
prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, notarul
public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz,
certificat de sarcini. Pe perioada valabilităţii extrasului de carte funciară pentru
autentificare, registratorul nu va efectua nici un fel de înscriere în cartea funciară,
cu excepţia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul”.

Acestea sunt câteva reguli care vizează doar transferul dreptului real sau a
dezmembrămintelor prin care am dorit să exemplificăm că autentificarea presupune
respectarea unor reguli complexe, iar documentele necesare sunt stabilite de
notarul public în funcţie de particularităţile acordului de mediere, care este
obligatoriu pentru părţi în ceea ce priveşte soluţia agreată dar, pentru autentificare,
regulile sunt cele stabilite de Legea 36/1995 privind notarul public şi activitatea
notarială şi legile specifice subiectului disputei. În acest contex este deosebit de
important ca cele două profesii, care au zone de interferenţe să colaboreze întrucât
rolul notarului este să prevină litigiile, iar cel al mediatorului - să ajute părţile să-şi
rezolve disputele în afara instanţelor de judecată, pe cale amiabilă.

S-ar putea să vă placă și