Sunteți pe pagina 1din 1

Conditia oamenilor

Potrivit dreptului modern, oricarei fiinte omenesti i se recunoaste capacitatea de a


avea drepturi si obligatii. Asadar, orice om este o persoana si, drept urmare, poate participa la
viata juridica.
Dreptul roman nu a recunoscut calitatea de persoana tuturor membrilor societatii.
Astfel, spre deosebire de oamenii liberi, sclavii nu aveau personalitate si deci, nu puteau
incheia acte juridice in nume propriu. Dar, chiar si cei liberi aveau o personalitate limitata, in
functie de apartenenta la categoria sociala, originea etnica sau locul in cadrul familiei romane.
Se bucurau de personalitate deplina numai cetatenii romani, sefi de familie. Cu alte
cuvinte, cel care avea status libertatis, status civitatis si status familiae.
Dupa Gaius, care spune in Institutiuni ca oamenii luati in totalitatea lor sunt sau liberi,
sau sclavi1, juristii romani au creat si alte clasificari ale persoanelor: in functie de status
civitatis, sunt cetateni si necetateni, iar in functie de status familiae, sunt persoane sui juris si
alieni juris, dupa cum se afla sau nu se afla sub puterea unui pater familias.
Asadar, pentru a avea o imagine corecta a personalitatii in lumea romana, trebuie sa o
privim in functie de cele trei status-uri: status libertatis, status civitatis si status familiae.
Personalitatea juridica incepe o data cu nasterea fiintei umane, doar daca individul se
nastea viu, liber si cu infatisare umana si inceta odata cu moartea fizica a acestuia.
Exista trei exceptii de la aceasta regula:
-

copilul conceput este socotit ca si nascut, daca interesele acestuia o cer (e.g. copilul
conceput mosteneste pe tatal sau mort inainte ca el sa se nasca)

mostenirea neculeasa sustine persoana defunctului

in cazul comorientilor (decesul simultan in conditii exceptionale a unor persoane cu


vocatie succesorala reciproca ) se accepta ca puberii supravietuiau parintilor, iar daca erau
impuberi acestia erau considerati primii decedati 1.