Sunteți pe pagina 1din 14

CURSULCURSUL 4_54_5

TEORIILETEORIILE ÎÎNVNVĂĂŢŢĂĂRIIRII FUNDAMENTEFUNDAMENTE ŞŞTIINTIINŢŢIFICEIFICE ŞŞII APLICATIVEAPLICATIVE PENTRUPENTRU TEORIATEORIA ŞŞII METODOLOGIAMETODOLOGIA INSTRUIRIIINSTRUIRII

TEORIILE ÎNVĂŢĂRII – FUNDAMENTE ŞTIINŢIFICE ŞI APLICATIVE PENTRU TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII

A. Obiective specifice:

să evalueze principalele teorii ale învăţării; să extragă din fiecare teorie a învăţării contribuţiile acesteia la dezvoltarea teoriei instruirii.

B. Structura tematică

1. Teorii ale învăţării reprezentative pentru teoria şi metodologia instruirii şi metodologiei instruirii

1. TEORIA CONDI Ţ ION Ă RII OPERANTE – B.F. SKINNER 1. Cuvinte cheie: condi

1. TEORIA CONDIŢIONĂRII OPERANTE – B.F. SKINNER

1. Cuvinte cheie: condiţionare operantă, întărire pozitivă/ negativă, pedeapsă, stingere

2. Originea teoriei: behavioristă

3. Concepţia asupra învăţării:

comportamentul = mecanism pt. regularizarea consecinţelor ambientale (un organism nu are doar reacţii la stimuli, el iniţiază comportamente cu scopul de a determina anumite schimbări în mediu);

relaţia esenţială nu este între stimul şi răspuns, ci între comportament şi consecinţa întăritoare (animalul închis poate să obţină hrana dând un răspuns determinat – apasă pe o pârghie; legătura între acţiune şi consecinţa sa este evidentă: se apasă pârghia, se primeşte hrana, nu se apasă, nu se primeşte; odată stabilită această legătură, animalul va tinde să reproducă comportamentul urmat de recompensă);

Creşterea frecvenţei răspunsurilor care conduc la obţinerea hranei reprezintă procesul de condiţionare operantă.

1. TEORIA CONDIŢIONĂRII OPERANTE – B.F. SKINNER

3. Concepţia asupra învăţării:

Învăţarea se produce prin întărire: procesul prin care introducerea unui anumit stimul sau eliminarea unui stimul dintr-o situaţie măresc probabilitatea apariţiei unui comportament.

Întărirea se realizează în două moduri:

Întărire pozitivă – prin funizarea unui stimul plăcut după producerea unui anumit comportament;

Întărire negativă – prin îndepărtarea unui stimul neplăcut sau aversiv după producerea unui anumit comportament

Inversul întăririi este pedeapsa – ea presupune fie introducerea unui întăritor negativ, fie retragerea unui întăritor pozitiv după producerea unui anumit comportament, ceea ce va conduce la scăderea frecvenţei comportamentului în cauză.

Stingerea – presupune dispariţia treptată a unui răspuns care nu mai este urmat de întărire

1. TEORIA CONDIŢIONĂRII OPERANTE – B.F. SKINNER

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice:

Modelarea comportamentală prin intermediul recompenselor şi pedepselor;

Tehnică “înlănţuirii” în învăţare – implică realizarea de consolidări pentru fiecare secvenţă de comportament într-o serie de comportamente

Instruirea programată – îi dă elevului posibilitatea de a parcurge o serie de întrebări/ sarcini legate de un anumit subiect, trecând gradual de la întrebările simple la cele complexe.

2. TEORIA PSIHOGENEZEI CUNO Ş TIN Ţ ELOR Ş I A OPERA Ţ IILOR INTELECTUALE

2. TEORIA PSIHOGENEZEI CUNOŞTINŢELOR ŞI A OPERAŢIILOR INTELECTUALE – J. PIAGET

1. Concepte cheie: structuri cognitive, asimilare, acomodare, adaptare, experienţă, stadialitate a inteligenţei

2. Originea teoriei: constructivistă

3. Concepţia despre învăţare:

Omul este o fiinţă activă, exploratoare ce caută să acţioneze asupra mediului şi să se adapteze acestuia;

În acţiunea sa asupra mediului, individul face apel la experienţa anterioară organizată în structuri, scheme cognitive.

Învăţarea se produce prin interacţiunea individului cu mediul, cu ajutorul a două mecanisme: asimilarea şi acomodarea;

Asimilarea = înţelegerea/ interpretarea realităţii în funcţie de structurile cognitive existente (armonizarea noilor informaţii cu ceea ce deja a fost înţeles)

Acomodarea = modificare, restructurare a schemelor cognitive în contact cu noile experienţe cărora individul trebuie să le facă faţă.

2. TEORIA PSIHOGENEZEI CUNOŞTINŢELOR ŞI A OPERAŢIILOR INTELECTUALE – J. PIAGET

Dezvoltarea intelectuală este văzută ca o succesiune stadială a evoluţiei gândirii:

Stadiul senzorio-motor (0 – 2 ani)

Stadiul preoperaţional (2 – 6/7 ani)

Stadiul operaţiilor concrete (6/7 – 11/12 ani)

Stadiul operaţiilor formale (11/12 – 17/18 ani sau niciodată)

ţ iilor formale (11/12 – 17/18 ani sau niciodat ă ) Concluzie : dobândirea cunoa ş

Concluzie: dobândirea cunoaşterii este rezultatul unui proces gradual de dezvoltare, în urma interacţiunii copilului cu mediul; reprezentarea pe care copilul o are asupra lumii este dependentă de stadiul de dezvoltare în care acesta se află; ceea ce modelează învăţarea sunt gradul de matutrizare, experienţa practică, “jocul” dintre asimilare şi acomodare precum şi interacţiunea socială (Lefrançois, 2000).

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice

Eficientizarea activităţii de instruire prin realizarea unui profil psihologic al vârstei şi a unui profil psihologic al individului; prin utilizarea unor metode active care să favorizeze învăţarea prin descoperire; prin asigurarea corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract în procesul de predare - învăţare

3. TEORIA ÎNVĂŢĂRII PRIN DESCOPERIRE – JEROME BRUNER

1. Concepte cheie: învăţare prin descoperire, modalitate activă, iconică, simbolică, sprijinire a învăţării, ambianţă socio-culturală

2. Originea teoriei: constructivistă

3. Concepţia despre învăţare:

constructivist ă 3. Concep ţ ia despre înv ăţ are: Înv ăţ area se produce prin

Învăţarea se produce prin descoperire (pe baza experienţei deja acumulate), utilizând raţionamentul inductiv şi gândirea intuitivă (presupuneri, confirmări, infirmări, descoperire de soluţii), selectând şi transformând informaţia, elaborând ipoteze.

Dezvoltarea fiinţei umane nu poate fi concepută în afara unei ambianţe culturale cultura unei societăţi este determinantă atât pt. conţinutul dezvoltării stadiale, cât şi pt. rapiditatea cu care acesta are loc.

Dezvoltarea umană implică un proces de asistenţă, de colaborare între copil şi adult, cel din urmă acţionând ca un mediator al culturii noţiunea de sprijinire (ansamblul interacţiunilor de susţinere şi ghidaj oferite de aun adult sau un alt tutore – poate fi un copil cu un grad mai mare de competenţă –, pentru a ajutacopilul să înveţe să-şi organizeze conduitele, astfel încât să poată rezolva singur o problemă pe care nu ştia s-o rezolve în prealabil).

3. TEORIA ÎNVĂŢĂRII PRIN DESCOPERIRE – JEROME BRUNER

3. Concepţia despre învăţare:

trei modalităţi de procesare a informaţiei, de reprezentare a cunoaşterii:

a informa ţ iei, de reprezentare a cunoa ş terii : Modalitatea activ ă : realizat

Modalitatea activă: realizată prin manipularea liberă a obiectelor şi prin exersare, acţiuni indispensabile în formarea priceperilor şi a deprinderilor, dar şi în achiziţionarea primelor cunoştinţe (această modalitate este specifică primilor ani ai vieţii în care copilul învaţă să-şi controleze propriul corp şi mediul înconjurător prin acţiuni fizice asupra acestora).

Modalitatea iconică: se bazează pe imagini mai ales vizuale, dar şi sonore şi olfactive, această modalitate fiind guvernată de principiile organizării perceptuale (Bruner a încercat să explice eşecul copiilor din studiile lui Piaget în ceea ce priveşte conservarea prin faptul că aceştia erau tributari modalităţii iconice de procesare a informaţiei).

Modalitatea simbolică: această modalitate reprezintă un important salt în dezvoltarea cognitivă, în sensul că imaginile sunt înlocuite cu simboluri (cuvinte sau alte semne convenţionale), permiţând apariţia conceptelor, a noţiunilor.

3. TEORIA ÎNVĂŢĂRII PRIN DESCOPERIRE – JEROME BRUNER

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice:

– JEROME BRUNER 4. Aplica ţ ii/ solu ţ ii pedagogice: Înv ăţ area prin descoperire

Învăţarea prin descoperire ca metodă de instruire, ceea ce presupune construcţia de situaţii problematice, care să stimuleze demersul cognitiv al elevului care caută, investighează, explorează, înţelege şi reţine ceea ce învaţă.

structurarea curriculum-ului în spirală: tratarea şi apoi reluarea unor concepte la vârste diferite, dar cu o mai mare complexitate.

4. TEORIA ORGANIZATORILOR COGNITIVI Ş I ANTICIPATIVI DE PROGRES – DAVID P. AUSUBEL 1. Concepte

4. TEORIA ORGANIZATORILOR COGNITIVI ŞI ANTICIPATIVI DE PROGRES – DAVID P. AUSUBEL

1. Concepte cheie: organizator cognitiv, structuri cognitive, idei ancoră

2. Originea teoriei: cognitivistă

3. Concepţia despre învăţare:

învăţarea este acel proces fundamental de asimilare şi integrare a noilor achiziţii în contextul cunoştinţelor însuşite anterior, al structurilor cognitive deja existente. Ausubel este de părere că învăţarea are la bază mecanisme de supraordonare, de reprezentare şi de combinare, mecanisme ce intervin în timpul receptării noilor informaţii.

Organizatorii cognitivi = „ansambluri de idei mai complexe (o idee clară, un atribut definitoriu, un cuvânt-cheie, o informaţie suport etc.) şi pregătite în mod deliberat, care sunt prezentate elevului înaintea sistemului de cunoştinţe (semnificative) de însuşit, în scopul accesibilităţii ideilor-ancoră relevante” (Ausubel, 1982).

Organizatorii funcţionează ca o punte de legătură între noul material şi ideile anterioare cu care s-ar putea relaţiona şi pe care s-ar putea sprijini

Ex.: Hărţile conceptuale din psihologia cognitivă sunt reprezentări grafice ale modului în care cunoştinţele sunt structurate la nivel mintal. Prin urmare, prin expunere, această formă grafică de redare a structurilor mintale poate facilita procesul de structurare a cunoştinţelor.

4. TEORIA ORGANIZATORILOR COGNITIVI Ş I ANTICIPATIVI DE PROGRES – DAVID P. AUSUBEL 4. Aplica

4. TEORIA ORGANIZATORILOR COGNITIVI ŞI ANTICIPATIVI DE PROGRES – DAVID P. AUSUBEL

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice

Autorul propune un învăţământ ierarhic, care porneşte de la conceptele şi principiile cele mai generale, fundamentale, stabile asupra modului de organizare a disciplinelor, care se află la nivele superioare, până la cele specifice aflate la nivele inferioare.

Importanţa integrării cunoştinţelor noi în structurile cognitive preexistente necesitatea ca profesorul să facă o analiză riguroasă a cunoştinţelor iniţiale ale elevilor şi să construiască situaţii educative adaptate acestui nivel evaluat al elevului.

5. TEORIA SOCIO-CULTURAL Ă A DEZVOLT Ă RII L. VÎGOTSKI 1. Concepte cheie: e ş

5. TEORIA SOCIO-CULTURALĂ A DEZVOLTĂRII L. VÎGOTSKI

1. Concepte cheie: eşafodaj, zona proximei dezvoltări, învăţare prin cooperare

2. Originea teoriei: constructivistă

3. Concepţia despre învăţare:

Dezvoltarea cognitivă este în esenţă un proces social – învăţarea se produce prin interacţiunea copilului cu adulţii din jur, mai experimentaţi; cunoştinţele şi deprinderile se dezvoltă datorită procesului de cooperare dintre “experţi” (persoana competentă) şi “novici”(copilul);

Persoana mai experimentată asigură un cadru, un eşafodaj pe fondul căruia copilul operează în direcţia unei mai bune înţelegeri;

Eşafodajul = suport metacognitiv, strategic, conceptual sau procedural pe care îl primeşte copilul şi care-i permite să înveţe, să-şi formeze deprinderi pe care nu ar fi reuşit să şi le formeze dacă nu era ajutat;

Cultura este sursa care oferă copilului instrumentele adaptării intelectuale (metode cognitive şi strategii de rezolvare de probleme pe care copilul le internalizează în urma interacţiunii lui cu membrii mai competenţi ai societăţii).

5. TEORIA SOCIO-CULTURALĂ A DEZVOLTĂRII – L. VÎGOTSKI

3.

Concepţia despre învăţare:

Limbajul este esenţial în dezvoltarea gândirii, fiind un mediator al interacţiunilor sociale, dar şi pentru că, prin intermediul vorbirii private – limbajul intern al unei persoane – copilul poate să gândească, să revadă ceea ce ştie, să decidă ce să facă şi să-şi explice evenimentele, limbajul funcţionând ca un instrument al adaptării intelectuale.

“zona proximei dezvoltări” – diferenţa dintre nivelul actual de dezvoltare în care copilul poate rezolva o problemă în mod independent şi nivelul superior, al potenţialei dezvoltări în care copilul poate rezolva o problemă sub îndrumarea unui adult sau în colaborare cu alţi colegi mai capabili. Adultul trebuie să asigure copilului activităţi care depăşesc nivelul său de dezvoltare, atât cât să-l stimuleze, fără să-i producă confuzie sau să-l demoralizeze.

4.

Aplicaţii/ soluţii pedagogice:

învăţarea prin cooperare ca principiu de organizare a instruirii;

Eficientizarea instruirii prin determinarea potenţialului de învăţare al fiecărui elev şi construcţia strategiilor de instruire pornind de la acest potenţial.