Necesitatea cunoasterii managementului

public

1.1Managementul public
Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a
aparut n deceniul al optulea al secolului trecut, n principal ca urmare a situatiei
critice n care s-au aflat sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate.
Deficientele majore ale acestor sisteme au creat disfunctionalitati devenite cronice
care, n timp, au exercitat o presiune puternica, greu de suportat de catre cetatenii
tarilor respective si au alimentat efectele unei crize n domeniul administratiei. A fost
necesara aparitia unei astfel de situatii, pentru ca liderii statelor dezvoltate sa traga un
semnal de alarma asupra pericolului iminent n care se afla omenirea la acea vreme,
daca teoriile clasice traditionale aveau sa continue sa domine modul de organizare si
functionare a institutiilor, sistemelor administrative, n general si din tarile lor, n
special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor
dezvoltate, mai "platesc" si astazi.
Stiinta managementul public studiaza procese si relatii de management existente
ntre componentele sistemului administrativ dar si n cadrul acestora n vederea descoperirii de
principii si legitati generale, de metode si tehnici pentru mbunatatirea previziunii, organizarii si
coordonarii, administrarii resurselor si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii gradului
de satisfacere a interesului public.
Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt de
altfel absolut normal, managementul public are coordonate de continut clar definite prin care se
distinge semnificativ de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale. De
asemenea, este important de remarcat ca la o analiza atenta se pot identifica importante
interdependente ntre managementul public si alte domenii ale stiintelor economice si sociale,
cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administratia publica,
informatica administrativa, psihologia sociala etc.[14]
Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate n
continuare cteva coordonate esentiale.
Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate n sectorul
public pe patru niveluri:

n afara sistemului administrativ dintr-o tara, n relatiile

internationale: interstatale si interinstitutionale, Fundamentele managementului
public;
ntre componentele-institutiile existente n structura sistemului
administrativ dintr-o tara grupate pe cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa,
executiva, juridica;
n cadrul autoritatilor administrative ca entitati distincte ale structurii
unui sistem administrativ;

 n cadrul organizatiilor publice care desfasoara activitati de interes

public si nu fac parte din structura sistemului administrativ.
stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si
specifice, pentru sectorul public n general si pentru institutiile publice n special, care, prin
continutul lor, sa asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.
Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de
analiza si sinteza a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate n sectorul public,
care au fost generalizate si considerate ca avnd influenta determinanta asupra modului de
desfasurare a activitatilor n sectorul public.
stiinta, n general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin
principii si legitati cu o orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite.
Valoarea acestor principii si legitati este demonstrata n practica si se masoara prin gradul n care
fundamentul teoretic are o contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului
respectiv.
Managementul public are un set de principii si legitati specifice[15] care determina
semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentnd
realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu.
Obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere
a interesului public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de nevoi sociale
generale si specifice determina n totalitate continutul interesului public. n vederea realizarii
obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea functiilor sale de catre
managerii publici, asigura o previzionare realista a ntregului sistem de obiective. n functie de
acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a sistemului
administrativ n ansamblu si a fiecarei institutii publice n parte, n care coeziunea sa fie data de
coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea adecvata a resurselor
umane n functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public si
pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta.
Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea
titularilor de posturi si functii publice de conducere si executie n acest domeniu un plus de
responsabilitate n gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public,
respectiv resurse umane, informationale, materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate n
procesele de management si de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor
sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea
modului n care resursele atrase n sistem sunt utilizate si identificarea gradului n care nevoile
sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control si
evaluarea nivelului performantelor obtinute n sectorul public n general si de fiecare institutie
publica n particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele efectuate n cadrul
sistemului administrativ si n fiecare institutie publica reprezinta baza pentru mbunatatirea
nivelului performantelor manageriale obtinute n procesul de realizare a obiectivului fundamental
al managementului public.

Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei
managementului, n tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si
abordarilor specifice lui nu este doar o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa, care
determina coordonatele majore ale reformei n sectorul public. Altfel exista riscul alunecarii
Fundamentele managementului public spre formalism accentuat, schimbnd cteva acceptiuni
generale si neesentiale n detrimentul celor fundamentale, reunite n noul managementul public.
[16]

Prin urmare este necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului
administrativ, n general si a institutiilor publice n special ca fiind aparatul administrativ
birocratic n care se elaboreaza norme, regulamente, legi si prin care acestea sunt aplicate si
trecerea la noile principii si legitati generale ale managementului public, prin care sistemul
administrativ n ansamblu si fiecare institutie publica prin managerii publici urmaresc obtinerea
unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate n cresterea gradului de satisfacere a
interesului public general si a nevoilor sociale specifice.[17]
n Romnia, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de
conceptie n ceea ce priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale
acestuia[18], pentru fiecare din cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea resurselor
umane din institutiile publice pentru a ntelege necesitatea, continutul schimbarilor reformei,
rolul si responsabilitatea fiecarui functionar public si reprezentant ales. Altfel se va continua
plasarea formei naintea esentei; or realitatea a demonstrat ca cele doua nu pot exista una n afara
celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul obiectivelor reformei, n functie de care se
identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea acestui proces complex.
Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de
management care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale determinate
si sintetizate n continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia.[19]
Se poate afirma fara nici un fel de ndoiala ca managementul public ofera coordonatele
unei reforme reale n sectorul public din tarile dezvoltate.
Caracteristicile managementului public
Multidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, n mod evident, o serie
de caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza ntelegerea si asimilarea conceptelor
fundamentale ale acestui domeniu nou al stiintei managementului.
Caracteristicile managementului public trebuie abordate n interdependenta lor, pornind
de la premisa ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai efectul sinergic
rezultat din combinarea optima a acestora.[20]
Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera foarte
larga de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.

Caracterul politic al managementului public este determinat de influenta pe care

reprezentantii politicului, integrati n structura organizatorica a institutiilor publice, o au asupra
continutului proceselor de management si de executie.
Caracterul complex al managementului public poate fi explicat lund n
considerare mai multe aspecte si apare, fara ndoiala, ca un corolar al precedentelor caracteristici.
Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a
sectorului public. Managementul public este practicat n toate institutiile din sectorul public, care
reuneste n structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de varietatea
nevoilor sociale din fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice institutiilor
publice n care managerii publici si exercita functiile de conducere.
Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinta directa a
numarului mare de domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale
si principii a caror aplicare este puternic influentata de specificul lor
Principiile si legitatile specifice managementului public
stiinta managementului public reuneste o serie de principii considerate fundamentale
pentru ca procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate
coordonatele de baza si sa se poata realiza o coeziune ntre conceptie, decizie si actiune.

Principiul conducerii unitare consta n definirea si aplicarea de catre toti

factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi
perceptie reflectata ntr-o viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra
fiecarui domeniu si fiecarei entitati organizationale distincte n parte.
Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient
dect daca partile sunt armonios integrate si coordonate si n acest spirit trebuie perceput si
implementat principiul conducerii unitare.
Prin urmare, cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului
conducerii unitare si implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, n
contextul noului management public, absolut esentiala.[22]
Principiul conducerii autonome consta n particularizarea continutului
managementului public, n functie de domeniile n care se aplica si de diversitatea intereselor
publice generale si specifice identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta n
acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor publice,
pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice.[23]
Daca n cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna ntr-un
stat unitar, n ceea ce priveste autonomia manageriala, practica din toate tarile democratice
dezvoltate a confirmat necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor managementului

public acea independenta de actiune stimulativa pentru a obtine performante si a deveni

responsabili pentru nivelul acestora.[24]

Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public,

consta n abordarea ntr-o dinamica permanenta a sistemului de management public, n functie
de schimbarile aparute n mediul intern si international dar si n sistemul de interese publice
generale si specifice.

Principiul administrarii eficiente consta n realizarea, prin intermediul

proceselor si relatiilor de management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor
categoriilor de resurse atrase si destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel nct sa se
poata respecta o concordanta esentiala si necesara ntre nivelul performantelor economice si
sociale obtinute n institutiile publice de titularii posturilor si functiilor publice de conducere si
de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite.

Principiul legalitatii consta n dimensionarea, structurarea si combinarea

proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerndu-se ca o baza legala de
luat n considerare si nu ca un scop n sine.
Functiile managementului public
Pentru a ntelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam n
considerare cel putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul public,
desi un domeniu distinct al stiintei managementului, este puternic influentat de acesta, din al
carui trunchi comun s-a desprins si particularizat n institutiile din sectorul public. Argumentele
pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt destul de usor de identificat si nteles. Cteva dintre
acestea sunt prezentate n continuare:[25]
- institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza
asemanatoare pentru constituire si pentru functionare;
- institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi
specifice, identificate n domeniul din care face parte;
- conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane,
- n orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru
subsisteme de baza: organizational, decizional, informational si metodologic,
- fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe
care le utilizeaza n procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor,
- n fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite nsa, cele
cinci domenii de activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare,
comercial, productie de bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil.

Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile
sectorului public, care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de
exercitare a acestora. Cteva aspecte sunt esentiale[26]:
. obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de
satisfacere a intereselor publice generale si specifice,
. exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai
corpului functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice cstigatoare n scrutinul
electoral,
. influenta majora a cadrului legislativ asupra continutului proceselor de management si
de executie si asupra unor componente importante ale sistemului de management din institutiile
publice,
. existenta unui cadru legislativ unic care precizeaza drepturile si obligatiile
functionarilor publici de cariera ntr-o tara, indiferent de domeniul n care acestia activeaza,
. existenta unei ierarhii bine determinate pentru functionarii publici integrati n sistemul
carierei etc.
Exista doua categorii de functii ale managementului n institutiile din sectorul public:
functii ale managementului public general valabile si functii specifice pentru fiecare domeniu
distinct al sectorului public: administratie, sanatate, nvatamnt, asistenta sociala, cultura etc.
Functia de previziune consta n ansamblul proceselor de management desfasurate n
institutiile publice prin care se determina principalele obiective ale acestora n strnsa
interdependenta cu cele ale altor institutii din sectorul public si n functie de nevoile publice
generale si specifice, modalitatile de realizare si resursele necesare. n ceea ce priveste functia
de previziune, specialistii n domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toti
considera aceasta functie ca una din cele mai importante functii ale managementului public.
Functia de organizare-coordonare a managementului public consta n ansamblul
proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului
organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate n institutia publica si n
domeniul n care aceasta se ncadreaza.
Functia de administrare a managementului public consta n ansamblul proceselor de
management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale
existente si atrase n institutia publica n procesul de realizare a obiectivelor previzionate.
Functia de motivare consta n ansamblul proceselor de management prin care
resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea
obiectivelor previzionate.

Functia de control-evaluare a managementului public consta n ansamblul proceselor

de management prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele previzionate, se
verificalegalitatea activitatilor desfasurate n cadrul si n afara institutiei publice, se masoara si
analizeazaabaterile si se identifica modalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care leau determinat.

1.2 Necesitatea cunoasterii managementului public

Greselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent n care au nceput n ultimii
douazeci de ani ai secolului trecut schimbarile majore n procesele de management si de executie
din institutiile publice si n comportamentul organizational, au efecte majore si astazi n
sistemele administrative din tarile dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru
sectorul public au aratat n lucrarile lor dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar
putea avea pe termen mediu si lung asupra sistemului administrativ.
A aparut astfel nevoia de schimbari majore n sectorul public, n general si n modul de
administrare a institutiilor statului, n special, astfel nct acestea sa fie eficiente si sa satisfaca
deplin interesele cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor.
Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit
momentul ca rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei n ultimul deceniu sa fie
publicate. Au sperat ca liderii interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si
vor ntelege de ce sistemul trebuia schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare. n
acea perioada s-a declansat o strategie ofensiva a specialistilor n domeniul managementului
public asupra marilor conducatori ai administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul confruntarii
a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei managementului, managementul public si a unui nou
mod de perceptie si abordare a aparatului administrativ dintr-o tara. Mai concret, aparatul
birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi principii.[1]
Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care aveau
un mod de gndire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe principiile
birocratice ale gndirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber.
Atunci, n fata argumentelor specialistilor n domeniul managementului public, practicienii au
nteles un adevar esential si elementar, anume faptul ca un sistem nu poate deveni functional si
eficient n acelasi timp si nu-si poate realiza misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui
pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente elaborate de juristi, aplicabile si/sau aplicate
n baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu pregatire generala. Era nevoie de orientarea
sistemului catre noile valori ale managementului public, care sa asigure functionarea eficienta a
structurilor administrative create pentru a satisface nevoile cetatenilor, interesele generale si
individuale ale membrilor comunitatii, perceputi drepti clienti ai unei imense piete reprezentate
de societate n ansamblul ei si de fiecare unitate administrativ teritoriala n parte.