Sunteți pe pagina 1din 3

Coman Daiana-Lavinia

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogie, anul I, grupa 15521

Jocurile tradiionale n aer liber i dezvoltarea tridimensional a copilului

Tot timpul jocul a fost considerat un mod prin care copiii i pot manifesta
liber dorinele i n care ei se simt in largul lor deoarece se afla n postura liderului
care decide scopul utilizrii materialului. n majoritatea grdinielor rolul pe care l
deine jocul este unul extrem de important fiind des utilizat de cadrul didactic in
metodele de predare-nvaare. Aceste tehnici sunt transmise nu numai in mediul
informal(prin grupul de prieteni i familie) dar i prin modul formal( n coli,
grdinie). Pentru copil, jocul reprezint activitatea principal pe care acesta o
desfoar pe parcursul unei zile.
Jocul contribuie la dezvoltarea inteligentei sociale

Pentru un copil este important sa socializeze cu alti copii de varsta lui


reusind astfel s invete s fie atenti la nevoile celor din jur. Nu doar ca inva mai
usor anumite lucruri, dar isi dezvolta inteligenta sociala, invata sa nu se teama de
oameni i ce este invidia.Un exemplu de joc ce dezvolta partea aceasta este
ar,ar vrem ostai! unde copiii fac doua echipe. Acetia se in de mna i aleg
o persoana din echipa adversa care va trebui sa le desfac mainile prin alergare.

Coman Daiana-Lavinia
Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogie, anul I, grupa 15521

Jocul contribuie la dezvoltarea gndirii

Pe masura ce copilul creste, inteligenta se dezvolta si are nevoie sa fie


antrenata cu noi jucarii. Acesta invata sa clasifice, sa memoreze, sa rationeze, sa
asambleze, sa puna in practica ratiuni logice si sa lucreze cu mintea. Un exeplu ce
sustine cele spuse este jocul Fazanul, unde un copil trebuie sa spuna un
cuvnt,iar urmatorul s spuna un cuvnt care s nceapa cu ultima silab din
cuvntul anterior repetandu-se acest lucru pana ce unul din jucatori este blocat.
Jocul contribuie la dezvoltarea fizic

Anumite jocuri au fost concepute special pentru a contribui la dezvoltarea


fizic. Aceasta poate fi stimulata usor cu o multime de jocuri, idei si activitati
distractive, dar care-i dezvolta totodata si musculatura sau sistemul osos, astfel
incat sa isi formeze un organism puternic si un aspect fizic armonios.Un exemplu
ar putea fi Alergarea pe culori, Alergarea pe nume etc. .
Conceptul c jocul este deosebit de important in dezvoltarea copilului se
regaseste i n teoria lui Friedrich Wilhem August Froebel. Acesta susinea faptul
ca prin joc, copilul cunoate lucrurile prin mai multe simuri, iar reprezentarea este
facilitat prin acest lucru. El a creat Darurile care erau reprezentate de lucruri

Coman Daiana-Lavinia
Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Pedagogie, anul I, grupa 15521

simple iar atunci cnd copilul ajungea la maturitatea necesar cunoaterii altor
lucruri i erau nmnate aceste daruri pentru a descoperi usor lumea.
Obiectivele acestor jocuri tradiionale sunt de a ajuta copilul sa evolueze
intr-un mod echilibrat si armonios ajutandu-si sa-si dezvolte abilitatile si sa-si
formeze deprinderile reusind astfel sa-si insuseaasca bagajul de achizitii specific
varstein sale.

Cuvinte cheie:
Metode de predare-nvare
Curriculum informal
Curriculum formal
Obiective
Bibliografie si webografie :

Cornelia Cocan -istoria pedagogiei.Notiuni de istoria pedagogiei speciale . Universitatea Transilvania din
Brasov facultatea de PSE curs universitar , 2012-2013

i gh. stanciu- o istorie a pedagoiei universale si romanesti pana la 19000bucuresti


http://www.tribunainvatamantului.ro/joc-invatare-timp-liber-si-educatie/ http://www.copilul.ro/comunicarecopii/inteligenta-copii/Rolul-jocului-in-dezvoltarea-intelectuala-a-copilului-a355.html

S-ar putea să vă placă și