Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA NAIONAL DE EDUCIE FIZIC I SPORT

Referat
Motivele practicrii execiiilor fizice

Indrumtor
Stoicescu Marius
Student
Zdrcea Ana-Maria

Motivele practicrii exerciiilor fizice


In acceptiunea didactica, exercitiul reprezinta unul din cele mai
importante instrumente didactice, avand largi aplicatii si numeroase functii in
programarea si organizarea procesului de invatamant. Cu ajutorul exercitiului
se obtine atat consolidarea sistemului de cunostinte, priceperi si deprinderi cat
si intelegerea si insusirea unor regulu, teoreme cu valoare practica, care
constituie premisele rezolvarii problematicii specific fiecarui domeniu in
parte.
Activitatile de educatie fizica si sport organizate pentru masa larga a
elevilor au ca obiectiv principal mentinerea si intarirea sanatatii acestora,
dezvoltarea si formarea trasaturilor positive de caracter, dezvoltarea
aptitudinilor motrice si a deprinderilor necesare pentru munca si viata.
Lectia de educatie fizica reprezinta principala forma de acivitate care
cuprinde toti elevii. Obiectivele lectiei de educatie fizica sunt: intarirea
sanatatii, sporirea capacitatii de munca fizica si intelectuala a elevilor,
dezvoltarea fizica armonioasa, perfectionarea calitatilor motrice de baza,
asigurarea cunoasterii unei ramuri de sport si formarea deprinderii de a le
practica independent, dezvoltarea capacitatii de adaptare la cerintele activitatii
sociale etc.
Lectia de activitati sportive activitatile sportive sunt orientate, in
general spre insusirea si perfectionarea tehnicii si tacticii ramurii de sport
alese de catre elev. Organizarea se face sub diverse forme: lectii de initiere si
perfectionare intr-o ramura de sport, lectii de pregatire a elevilor care
participa in competitiile prevazute in calendarul scolar. Fiind o forma de
activitate prin care scoala contribuie la dezvoltarea sportului de performanta,

se vor selection elevii care au aptitudini intr-o anumita ramura. Continutul


activitatii sportive si metodica conducerii lor difera de cele ale lectiilor de
educatie fizica.
Daca ai petrecut destul timp exersand este imposibil sa nu fi observat
starea de bine resimtita in urma antrenamentelor. In functie de intensitatea,
poti experimenta imbunatatiri ale starii generale de bine precum si felul in
cara aceasta afecteaza atat modul de gandire, relatiile cu cei din jur dar si
starea emotionala.
Termenul de euforia alergatorului se refera la o stare de claritate extatica,
de calm, asociata practicarii exercitiului aerobic de lunga durata. In timp ce
motivele pentru care exercitiile fizice cresc calitatea vietii sunt bine
cunoscute si confirmate de catre oamenii de stiinta, procesele chimice din
spatele efectului imediat al euforiei alergatoruluinu sunt inca pe deplin
cunoscute.
In media, intalnim des recomandarea de 30 de minute de miscare pe zi si
pe buna dreptate. Cu toate acestea chiar si 10 minute de mers mai rapid pot
imbunatati starea generala si creste nivelul de energie, producand efecte
pozitive.
Pentru a beneficia pe termen lung de efectele pozitive ale sportului, ideale ar
fi un minim de 30 de minute pe zi, de 3 ori pe saptamana, la o intensitate
moderata.
Programele mai lungi de 10 saptamani, functioneaza cel mai bine pentru a
reduce simptomele depresiei si totodata este timp suficient pentru a
implementa un nou obicei.
Beneficiile fizice ale odihnei active includ: un sistem imunitar imbunatatit, o
mai buna oxigenare a creierului si a corpului in general, mai putin stres asupra

corpului, pastrarea unei forme armonioase si o atentie crescuta asupra unei


alimentatii sanatoase.
Beneficiile psihologice si emotionale ale practicarii odihnei active:

Activitatile fizice imbunatatesc memoria si te ajuta sa gandesti mai


repede. Acest beneficiu cognitiv scade sansele Alzheimer-ului sau altor forme
de dementa.

Exercitiul creste increderea de sine, fapt ce afecteaza in mod pozitiv


planul personal, profesional cat si viata sociala.

Persoanele care practica sporturi in mod regulat, vor fi un exemplu


pozitiv atat pentru cei din jur cat si pentru generatiile viitoare. Imbunatatirea
calitatii propriei vieti va fi evidenta si pentru cei cu care interactionezi zilnic.

Exersatul iti calmeaza mintea si reduce stresul.

Exersatul te face mai fericit. Persoanele care practica activitati fizice


recreative sunt mai optimiste si fericite decat cei de duc o viata sedentara.

Exercitiile fizice sunt unealta prin care iti poti exprima frustrarile,
dezamagirile, furia si elibera energia negativa, intr-o maniera pozitiva. Psihic
si fizic vei avea mai multa energie.

Exercitiile fizice scad intensitatea sentimentelor de anxietate si


depresie.

Prin exercitiu fizic, tensiunile dispar, acest fapt iti va permite sa


gandesti mai clar, astfel vei economisii timpul si energia pe care le-ai fi
investit consumandu-te pentru problemele cotidiene.

Exercitiul fizic contruieste o mai buna imagine de sine, te vei simti


mai sanatos, mai placut, ceea ce te va face mai atractiv pentru persoanele din
jur.

O mai buna gestionare a stresului.

Mandria pentru realizarea anumitor activitati fizice care nu sunt


accesibile oricui din punct de vedere fizic.

Cresterea nivelului de satisfactie si a calitatii vietii.

Intensificarea emotiilor si a energiei.

Imbunatatirea increderii in abilitatiile fizice.


Majoritatea dintre noi suntem constienti de ceea ce se petrece cu corpul
nostru, atunci cand practicam exercitii fizice. Cladim mai multa masa
musculara sau mai multa rezistenta. Simtim cum activitati zilnice, precum
urcatul scarilor, devin mai usoare daca practicam regulat exercitii fizice. Cand
vine vorba de creierul si starea noastra de spirit, totusi, legatura nu mai este
asa de clara.
Daca incepi sa faci exercitii fizice, creierul tau recunoaste asta ca pe un
moment de stres. Pe masura ce presiunea sanguina creste, creierul crede ca tu
fie lupti cu dusmanul, fie ca fugi de el. Pentru a te proteja pe tine si creierul
tau de stres, eliberezi o proteina numita BDNF (Brain-Derived Neurotrophic
Factor/Factor Neurotrofic Sintetizat Cerebral). Acest BDNF are un element
protector si totodata de refacere pentru neuronii memoriei tale si actioneaza ca
un comutator de resetare. De aceea ne simtim atat de in largul nostru si
lucrurile sunt mai clare dupa practicarea exercitiilor fizice si chiar ne simtim
mai fericiti.
In acelasi timp, endorfinele, alte substante menite pentru a lupta cu stresul,
sunt eliberate in creier. Scopul principal al endorfinelor tale este acesta, scrie
cercetatorul McGovern:
Aceste endorfine tind sa minimizeze disconfortul exercitiului, blocheaza
senzatia de durere si chiar sunt asociate cu un sentiment de euforie.
Acum ajungem la tot ceea ce este interesant. Cunoastem fundamentele
motivelor pentru care exercitiile fizice ne fac fericiti si ceea ce se intampla in

celulele creierelor noastre. Partea cea mai importanta de descoperit acum este,
desigur, cum putem sa declansam acest fenomen intr-un mod optim si cat mai
durabil.
Un studiu recent al universitatii Penn State a aruncat oarece lumina asupra
acestui lucru, iar rezultatele sunt mai mult decat surprinzatoare. Cercetatorii
au gasit ca, pentru a fi mai productiv si fericit intr-o zi de lucru, nu conteaza
asa de mult daca practici regulat, daca nu ai practicat exercitii fizice in acea
zi:
Cei ce au practicat exercitii fizice in timpul lunii precedente, dar nu in ziua
testarii, au realizat rezultate mai bune la testul de memorie decat cei care au
fost sedentari, dar nu au s-au apropiat aproape la fel de mult de cei care au
practicat exercitiile fizice in acea dimineata.

Bibliografie

BOTA, A., (2006) Exerciii fizice pentru o via


activ, Activiti motrice pentru timp liber, Editura
Cartea Universitar, Bucureti
http://www.crossthelimit.ro
http://joel.is/post/24064139389/the-exercise-habit

S-ar putea să vă placă și