Sunteți pe pagina 1din 17

Introducere

Supravegherea bancar exist de mai bine de 100 de ani sub diferite


forme, mai ales n Statele Unite ale Americii i Europa de Nord. n ultimii 15
20 ani rile n curs de dezvoltare au contientizat importana controlului
bancar n sectorul financiar i a economiei n general. Dac reglementarea
bancar se definete prin ansamblul de legi i norme aplicabile bncilor n
activitatea lor, activitatea de supraveghere bancar se refer la
monitorizarea situaiei financiare a instituiilor bancare i la verificarea
modului cum sunt respectate i aplicate reglementrile bancare. Un sector
bancar puternic controlat se caracterizeaz prin urmtoarele: limitarea
concurenei ntre puinele bnci i dominaia unei singure bnci mari; nivel
nalt al controlului statului asupra bncilor prin deinerea unor cote n bnci;
numr foarte limitat de produse financiare, precum i un deosebit accent
pus
pe
creditarea
direct
a
ramurilor
prioritare.
Cnd se iau msuri ndreptate spre autonomia sau reglarea
sectorului bancar se produc unele schimbri: mai multe bnci sunt
liceniate, i pentru a majora concurena n sectorul bancar al economiei;
bncile ii vor susine singure capitalul, activnd profitabil fr susinere din
partea statului, i i vor gestiona rezonabil activele; treptat bncilor li se
permite de sine stttor s stabileasc dobnzile i tarifele bancare sub
influena concurenei pe piaa produselor bancare i nu la deciziile
Guvernului; bncile introduc noi tipuri de produse bancare pentru
deservirea necesitilor specifice economiei n dezvoltare.
Toate sistemele bancare au cel puin o autoritate de reglementare i
de supraveghere. Cu toate acestea, localizarea, structura, puterile de
reglementare i implementare i responsabilitile specifice ale fiecrei
autoriti sunt diferite. Aceast variaie este, de regul, o consecin a
tradiiilor i a mediului juridic i economic al unei anumite ri.

Procesul de supraveghere a instutiilor bancare reprezinta pilonul


central al stabilitatii financiare. Un trend recent il reprezinta crearea unei
singure autoritati de supraveghere a sectorului bancar, asigurarilor precum
si a pietei de capital. In literatura financiara gasim o multitudine de
argumente in favoarea acestui trend, dar exista si pareri ale specialistilor
care considera ca supravegherea bancara este necesara a fi executata
doar de bancile centrale. In cursul de fata ne propunem sa prezentam atat
avantajele cat si dezavantajele supravegherii unificate precum si
oportunitatea de a trece la o singura autoritate de supraveghere a activitatii
financiare din Romania.

Modalitati de supraveghere bancara


In perioada de dupa 1990, sistemul bancar romanesc a cunoscut
transformari esentiale in toate aspectele sale semnificative tipurile de
activitati desfasurate, produsele oferite, cadrul legislativ si institutional,
numarul de institutii de credit, forma de proprietate, performantele, cu
scopul declarat de a crea un sistem bancar modern astfel:
In baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost organizat pe
doua nivele:
La varf - Banca Nationala a Romaniei, ca banca centrala a statului
roman, organ unic de emisiune;
La baza, societatile comerciale bancare.
Noile legi au fost elaborate n concordanta cu directivele bancare ale
Uniunii Europene. S-au urmarit ndeaproape modificarile aparute n
legislatia bancara a tarilor dezvoltate, ndeosebi n tarile membre ale
Uniunii Europene, cu intentia de a mbunatati n continuare cadrul legal
privind activitatea bancara. n calitate de banca centrala, Banca Nationala
a Romniei are ca obiect principal de activitate controlul masei monetare si
al nivelului dobnzilor, raspunznd, de asemenea, de conducerea politicii
valutare si de administrarea rezervelor oficiale internationale ale statului.
De asemenea, Banca Nationala a Romniei a devenit organul unic
de supraveghere bancara , fiind mputernicita prin lege sa actioneze ca
mprumutator de ultima instanta pentru societatile bancare aflate n
dificultate de plata. Trebuie mentionat ca legea privind statutul bancii
centrale a stabilit si limitele pentru mprumuturile pe care Banca Nationala
le poate acorda bugetului de stat.
Legea privind activitatea bancara din 1991 a prevazut modificari
substantiale ale statutului bancilor comerciale din Romnia. Bancile au
devenit societati pe actiuni, independente si orientate catre maximizarea
profitului, cu dreptul de a se implica ntr-o paleta larga de operatii bancare
si de a functiona pe ntreg teritoriul tarii, cu conditia respectarii cadrului de
reglementare si supraveghere stabilit de Banca Nationala a Romniei. n

urma introducerii noii legislatii privind activitatea bancara, au fost nfiintate


banci private n scopul promovarii unor piete competitive si al imprimarii
unui rol mai activ sectorului bancar n economie, prin diversificarea si
mbunatatirea serviciilor bancare.
n vederea cresterii eficientei bancilor comerciale si pentru asigurarea
unei mai bune alocari a resurselor financiare, Parlamentul Romniei a
adoptat n 1997 legea privind privatizarea bancilor, cu scopul de a facilita
privatizarea societatilor bancare cu capital majoritar de stat ( prevedea
vnzarea actiunilor bancare exclusiv contra numerar). Guvernul a fost
mputernicit sa stabileasca urmatoarele: bancile care urmeaza a fi
privatizate si programul de privatizare; cota de participatie care va fi alocata
categoriilor de investitori, fie interni, fie straini; strategia de punere n
vnzare; pretul de vnzare al actiunilor si alte masuri destinate facilitarii
procesului de privatizare.
ncepnd din 1998, punerea n miscare a economiei ramne pe linia
performantelor europene, a eficientei si productivitatii nalte, proces ce s-a
dovedit anevoios si costisitor, a necesitatii modificarii succesive ale legilor
bancare.
Integrarea europeana are n vedere, pentru a asigura cresterea
durabila a economiei romnesti masuri cu efecte sigure: ntarirea disciplinei
financiare n sectoarele publice si private, remunerarea corecta a muncii si
un mediu de afaceri consistent. n acest context, s-au dovedit necesare noi
modificari ale legilor bancare. S-a optat ca aceste modificari sa se faca
treptat, prin amendamente la legile existente.
n esenta, completarea Legii nr. 58/1998 - Legea bancara va aduce
urmatoarele elemente de noutate:
- stabilirea sferei notiunii de institutie de credit, limitarea formelor de
constituire a acestora n contextul legislativ actual si asigurarea unui regim
unitar aplicabil institutiilor de credit, includerea n categoria institutiilor de
credit a institutiilor emitente de moneda electronica;

- definirea terminologiei necesare pentru implementarea prevederilor


comunitare si realizarea unei supravegheri pe o baza consolidata, precum
si introducerea de competente pentru Banca Nationala a Romniei privind
supravegherea pe o baza consolidata;
- crearea cadrului legal pentru asigurarea dreptului la libera stabilire
si la libera prestare de servicii de catre institutiile de credit din statele
membre, pe principiul autorizatiei unice recunoscute n cadrul Comunitatii,
precum si pentru implementarea principiului supravegherii institutiei de
credit de catre autoritatea competenta din statul de origine, cu precizarea
ca dispozitiile respective vor intra n vigoare ncepnd cu data aderarii;
stabilirea activitatilor care pot fi desfasurate de institutiile de credit pe baza
recunoasterii reciproce, cu precizarea ca bancile, persoane juridice
romne, vor putea desfasura n mod direct activitatile specifice pietei de
capital de la data prevazuta n legislatie care reglementeaza aceasta piata,
respectiv 1 ianuarie 2005, iar activitatile de leasing financiar vor putea fi
desfasurate n mod direct de catre banci, ncepnd cu data aderarii, n
conditiile prevazute prin reglementarile Bancii Nationale a Romniei;
- posibilitatea extinderii principiului recunoasterii reciproce pentru
activitatile respective si asupra institutiilor financiare - filiale ale unei
institutii de credit autorizate ntr-un stat membru, cu conditia includerii
filialei respective n supravegherea pe baza consolidata a ndeplinirii de
catre aceasta a unor conditii stricte;
- stabilirea principiilor pe baza carora se determina autoritatea
competenta sa realizeze supravegherea pe o baza consolidata;
- pastrarea de catre Banca Nationala a Romniei, ca autoritate
competenta a statului gazda, a responsabilitatilor n materie de
supraveghere a lichiditatii si cele de politica monetara cu privire la
sucursalele din Romnia ale institutiilor de credit din statele membre;
- introducerea de prevederi privind recunoasterea acordurilor de
compensare bilaterala (netting) de catre Banca Nationala a Romniei
pentru anumite categorii de operatiuni si, n acest context, introducerea
unei dispozitii cu caracter general potrivit careia deschiderea procedurii de

reorganizare, faliment sau a unei alte asemenea proceduri asupra uneia


dintre parti contractante nu va afecta valabilitatea unor astfel de acorduri;
- alte prevederi de ordin tehnic (nlocuirea notiunilor de capital social
cu capital initial si a rezervei generale pentru riscul de credit cu fondul
pentru riscuri bancare generale, modificarea nivelului de la care o persoana
devine actionar semnificativ si stabilirea nivelurilor ulterioare pentru care
este necesara aprobarea prealabila, modificarea limitei raportate la
fondurile proprii ale bancii pe care aceasta o poate investi n entitati
nefinanciare si a limitei globale pentru investitiile de aceasta natura ale unei
banci);
- introducerea de prevederi referitoare la colaborarea Bancii
Nationale a Romniei cu autorittile competente din statele membre si la
cerintele de notificare a acestora si/sau a Comisiei Europene;
- prevederi referitoare la procedurile si legislatia aplicabile n cazul
lichidarii bancilor, persoane juridice romne, care desfasoara activitate si n
alte state membre, cu aplicabilitate de la data aderarii;
- cerintele de raportare la Banca Nationala a Romniei de catre
auditorul financiar a unor fapte si acte de care acesta a luat cunostinta n
exercitarea atributiilor sale, cu nlaturarea n aceste cazuri a obligatiei de
pastrare a secretului profesional care incumba auditorului financiar potrivit
legii si/sau clauzelor contractuale.
Noul cadru juridic a incurajat dezvoltarea bancilor cu capital privat si
a permis intrarea libera pe piata bancara autohtona a institutiilor financiare
straine. Bancile au fost autorizate sa opereze in calitate de banci
comerciale de tip universal, putand efectua o gama larga de operatiuni
bancare pe intreg teritoriul tarii in conditiile respectarii normelor prudentiale
emise de BNR, in calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara. Una
dintre componentele transformarilor produse a constituit-o introducerea
unui sistem de supraveghere prudentiala. Activitatea de supraveghere este
exercitata de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR). Institutie noucreata, supravegherea bancara a avut o istorie evolutiva, marcata de
succese, dar, mai ales in primii ani, si de ezitari si esecuri. In prezent,

calitatea supravegherii poate fi considerata in acord cu nivelul de


dezvoltare a pietei bancare romanesti. Totusi, ea va trebui sa se adapteze
in continuare provocarilor prezente.
Supravegherea bancar, asa cum am mai subliniat, ncepe de la
procedurile de autorizare ale unei bnci menite s dea asigurri referitoare
la calitatea acionarilor, a membrilor Consiliului de Administraie i ai
conducerii, la concordana organizrii i controlului intern al bncii cu planul
su de afaceri i cu strategiile acesteia, a structurii legale cu cea
operaional, la adecvarea capitalului i la lichiditate, la calitatea auditorului
financiar. n unele ri, autoritatea de supraveghere trebuie s autorizeze i
transferul unei pri importante din aciunile bncii sau a unui pachet de
control; n Romnia, Banca Naional autorizeaz tacit pe cei ce devin
acionari semnificativi ai unei bnci.
Supravegherea continu este realizat pe baz de recomandri i
ndrumri. n pachetul consultativ Noul Acord de la Basel emis n ianuarie
2001, Comitetul de Supraveghere Bancar de la Basel propune un cadru
de adecvare a capitalului bazat pe trei piloni complementari:
cerinele privind capitalul minim pe cele trei mari categorii de risc: de
credit, de pia i operaional;
revizuirea procesului de supraveghere a adecvrii capitalului, n care,
pe de o parte, bncile evalueaz i urmresc continuu meninerea
adecvrii capitalului, n funcie de riscurile prezente i viitoare, iar pe
de alt parte, supraveghetorii analizeaz procedurile bncii n
domeniu i intervin de timpuriu pentru a preveni apariia unor situaii
de neprudeialitate;
transparen publicarea de ctre bnci a informaiilor calitative i
cantitative referitoare la capitalul lor i la profilul de risc.
Supravegherea prudentiala bancara consta in ansamblul
proceselor prin care una sau mai multe autoritati nationale asigura
siguranta si stabilitatea sistemului bancar. Termenul este utilizat atat in
sens restrans, cat si in sens larg. O supraveghere prudentiala de calitate

reprezinta o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru a avea un sistem


bancar sanatos.
Obiectivul principal al supravegherii prudeniale este de a
menine stabilitatea i ncrederea n sistemul bancar. n plus,
supravegherea este adesea direcionat pe verificarea conformitii cu
legile i cu reglementrile ce guverneaz bncile i activitatea acestora.
Autoritile de supraveghere monitorizeaz i pot limita o serie de
riscuri bancare, cum ar fi riscul de credit, riscul de pia, riscul de lichiditate,
riscul operaional, riscul legal i reputaional. n acest scop, autoritile pot
dezvolta sisteme de msurare a expunerii la anumite riscuri, pe baza
crora stabilesc limitele de expunere. Un alt aspect care intr n atenia
supraveghetorilor este organizarea i funcionarea sistemului de control
intern, n legtur cu care se apreciaz adecvarea la natura, obiectivul i
nivelul activitii bncii.
Totodat, o mare importan este acordat de autoritile de
supraveghere calitii managementului bncii. Prin inspecii la faa locului,
unde dialogurile purtate cu conducerea bncii dau posibilitatea nelegerii
planurilor de afaceri i a strategiilor, iar observaiile i contactele cu
personalul bncii relev adecvarea personalului, a resurselor materiale i
echipamentelor bncii, supraveghetorii pot aprecia si evalua competena
conducatorilor desemnati.
O supraveghere eficient se realizeaz pe baza colectrii i analizrii
informaiilor despre banc (situaii financiare, raportri), care indica
ncadrarea n nivelurile anumitor indicatori de prudenialitate i constituie
baza discuiilor cu conducerea bncii.
Cadrul general de desfurare a supravegherii on-site si off-site. Un
sistem eficient de supraveghere bancar cuprinde att o supraveghere pe
teren, ct i o examinare la birou.
n cadrul acestor dou procese, supravegherea off site reprezint
un mecanism de avertizare din timp, care se bazeaz pe analiza datelor
financiare furnizate de bnci.

Supravegherea on site
Se realizeaz pe baza informaiilor i a fenomenelor constatate cu
ocazia supravegherii pe teren, completnd aceast faz i permind
autoritilor de supraveghere s examineze i s aprofundeze n detaliu,
concluzionnd astfel asupra viabilitii viitoare n cazul unei bnci.
Rolul major al autoritii competente este acela de a preveni riscul
sistemic prin promovarea unei supravegheri bancare eficiente, care s
asigure realizarea stabilitii i viabilitii ntregului sistem bancar, dar cu o
condiie esenial: respectarea autonomiei fiecrei bnci n organizarea i
desfurarea activitii sale pe baze concureniale. Supravegherea bancar
este adesea direcionat pe verificarea conformitii cu legile i
reglementrile ce guverneaz instituiile de credit i activitile acestora.
Supravegherea prudenial a activitii instituiilor de credit
persoane juridice romne i sucursale ale bncilor strine este realizat
de Banca Naional a Romniei pe baza raportrilor de pruden bancar
(supraveghere off-site) transmise de acestea bncii centrale, precum i
prin inspecii la sediul instituiilor de credit (examinare on-site).
Supravegherea off-site
Examinrile off-site permit supraveghetorilor bncii centrale s
valideze informaiile furnizate de o instituie de credit n timpul procesului
de raportare prudenial, s stabileasc, n detaliu, un diagnostic i cauza
exact a problemelor acesteia, i s evalueze viabilitatea viitoare a unei
instituii de credit sau posibilele probleme ce pot s apar n domeniile de
activitate ale acesteia. Prin aceste examinri off site, se evalueaz precizia
rapoartelor unei instituii de credit, condiia i operaiunile globale, calitatea
i competena conducerii, adecvarea sistemelor de management al riscului
i a procedurilor de control intern, calitatea portofoliului de credite, gradul
de adecvare a provizioanelor pentru credite, respectarea termenilor
stipulai n autorizaia de funcionare a instituiei de credit, conformitatea cu
prevederile legale, aspecte identificate n cadrul proceselor de
supraveghere pe teren, dar i cele cuprinse n examinrile anterioare la
birou.

Verificarea raportrilor transmise de instituiile de credit (referitoare la


informaia de risc bancar, incidente de pli etc.) va fi efectuat n dou
etape, la momentul transmiterii respectivelor raportri i, respectiv, n
cadrul aciunilor de supraveghere efectuate de echipele de inspecie ale
BNR la sediul instituiilor de credit.
Necesitatea reformei bancare
Necesitatea reformei ntreprinderilor si restructurarea bancilor au
reprezentat aspecte strns corelate. Firmele ce se confrunta cu dificultati
financiare nceteaza sa si onoreze obligatiile fata de banci, iar creditele
neperformante sunt principala cauza a problemelor cu care se confrunta
bancile. Pe de alta parte, bancile restructurate nu sunt n masura sa
impuna conditiile contractelor de credite, permitnd debitorilor lor sa nu si
onoreze obligatiile la timp, completndu-se astfel cercul vicios. Problemele
se agraveaza si datorita faptului ca ntr-un mediu n care supravegherea
bancara nu este eficienta, principiile de evidentiere nu sunt respectate
ntocmai, iar bancile nu au nici un interes sa dezvaluie informatii cu privire
la creditele restante din balantele lor.
Metodele standard de abordare a problemelor ntreprinderilor si
bancilor prin izolare fata de restul sistemului economic nu se pot aplica n
cazul tarilor din estul Europei. Dimensiunea problemei, faptul ca
majoritatea agentilor economici se confrunta cu dificultati financiare, face
acest lucru imposibil. O a doua complicatie e data de lipsa de traditie a
desfasurarii activitatilor bancare pe baze comerciale. Majoritatea
ntreprinderilor insolvabile vor sfrsi prin a fi lichidate, putine dintre ele
avnd sanse sa se restructureze. Literatura de specialitate arata ca,
datorita procedurilor imperfecte de rezolvare a conflictelor de interese
dintre creditorii aceleiasi firme debitoare, restructurarea debitorului aflat n
incapacitate de plata are sanse mici de a surveni. n marea majoritate a
cazurilor, creditorii vor prefera sa lichideze firma debitoare ncercnd sa si
recupereze creantele.1[2] Daca valoarea activelor firmei este superioara
1

[2]Stoica, Ovidiu, Capraru, Bogdan, Filip, Dragos - Efecte ale integrarii


europene asupra sistemului bancar romnesc, Editura Universitatii
"Alexandru Ioan Cuza", Iasi, 2005; pg.145

10

valorii de lichidare, dar firma este totusi lichidata, se nregistreaza o


diminuare a bunastarii sociale.
Exista mai multe motive care ar fi putut determina ntreprinderile sa
nregistreze pierderi. Astfel, performantele slabe se puteau datora calitatii
slabe a managementului sau circumstantelor nefavorabile, sau pur si
simplu faptului ca nu exista nici un interes pentru a evita aceasta situatie.
Tocmai de aceea, aplicarea cu rigurozitate a procedurilor de faliment
ar putea provoca mai multe daune sociale dect n Vest. Pentru a completa
imaginea trebuie adugat caracterul imperfect al procedurilor de faliment,
lipsa de personal si de experienta a instantelor de judecata n ceea ce
priveste procedura de faliment. Devine evident faptul ca lichidarea, desi
esentiala pentru a impune managerilor disciplina nt-un orizont lung de
timp, nu este un instrument eficient n cazul restructurarilor masive 2[3].
Probleme similare apar n legatura cu o abordare clasica a reformei
bancare. n general, vorbim de probleme ale sistemului bancar atunci cnd
creditele restante ale unor banci le ameninta lichiditatea depasind nivelul
pna la care banca centrala poate interveni. Managerii bancilor nu sunt
motivati sa dea semnale de alarma devreme, deoarece soarta lor e
pecetluita oricum. Supravegherea permisiva nseamna ca s-a depasit deja
pragul de insolvabilitate n momentul n care se pune problema lichiditatii.
Abordarea standard consta n reforma sistemului de motivatii,
nlocuirea conducerii si mai ales preluarea creditelor neperformante din
balantele bancilor de catre o agentie specializata. Aceasta agentie poate fi
o banca specializata sau un departament n cadrul bancii centrale.
Trasatura caracteristica ambelor variante e faptul ca functionarii publici sunt
chemati s lichideze sau sa puna pe picioare bancile mpovarate de credite
2[3]Stoica, Ovidiu, Capraru, Bogdan, Filip, Dragos - Efecte ale integrarii
europene asupra sistemului bancar romnesc, Editura Universitatii
"Alexandru Ioan Cuza", 2005; pg.122

11

neperformante. Pe ansamblu, abordarea standard se bazeaza pe


ncrederea n capacitatea guvernului de a conduce procesul de
restructurare. Abordarea aplicata n Romnia a fost una centralizata:
bancile au fost recapitalizate, iar pentru rezolvarea problemei arieratelor
financiare s-a ntreprins o schem de compensare la nivel national.
Toate acestea au implicatii directe asupra privatizarii. Una dintre
problemele ivite n cadrul proceselor de privatizare este dificultatea gasirii
unui investitor strategic pentru ntreprinderile privatizate n masa.
Privatizarea n masa este solutia aplicata n cazul n care se doreste
schimbarea formei de proprietate a unui mare numar de ntreprinderi ntr-o
perioada scurta de timp. Dezavantajul pe care l ofera nsa este dificultatea
gasirii unui actionar semnificativ care sa se implice activ n bunul mers al
afacerilor firmei.
Bergiof (1997)3[4] arata ca de fapt managerii sunt cei care decid
strategia firmei n cazul n care toti actionarii firmei detin un numar mic de
actiuni. Existenta unui actionar semnificativ care si poate impune
interesele n fata managerului duce la schimbarea raportului de forte. ntr-o
anumita 'arhitectura' financiara, bancile pot ndeplini rolul actionarului
semnificativ, iar daca nu sunt autorizate sa ndeplineasca acest rol, cel
putin pot ajuta la gasirea lui. Astfel, restructurarea prin intermediul bancilor
ofera mai multe sanse de reusita n ceea ce priveste perspectiva imediata
a privatizarii si a introducerii unui mai bun mecanism de guvernare a
ntreprinderilor.
Autoritatile pot opta pentru diferite variante de rezolvare a
problemelor ce afecteaza sistemul bancar si ntreprinderile. Cteva dintre
aceste variante sunt prezentate n cele ce urmeaza, punndu-se accent pe
restructurarea bancilor, restructurarea ntreprinderilor fiind considerata doar
3[4] Stoica, Ovidiu, Capraru, Bogdan, Filip, Dragos - Efecte ale
integrarii europene asupra sistemului bancar romnesc, Editura
Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", 2005; pg.128

12

o conditie necesara asigurrii succesului n abordarea problemelor


bancilor.
n general, variantele de abordare a problemelor sistematice bancare
includ: lichidarea bancilor, ngaduinta legislativa si restructurarea bancilor.
Cele trei optiuni nu sunt incompatibile si de aceea strategiile aplicate n
practica au constat n diferite combinatii ale acestor variante. De fapt, n
multe tari, replica la problemele bancare a constat ntr-un proces alcatuit
din mai multe etape. De exemplu, se poate proceda la restructurarea unei
parti a sistemului bancar, nchiderea unor banci mai mici si amnarea
gasirii de solutii pentru alte banci aflate n dificultate.
Lichidarea bancilor nu este o solutie extrem de atractiva, avnd n
vedere costurile pe care le implica att pe plan economic ct si politic. De
asemenea, statul se afla ntr-o situatie financiara precara n tarile n
tranzitie4[5]. nchiderea unor banci poate genera panica n rndul
populatiei, poate determina retragerea masiva a depozitelor, afectnd astfel
si alte banci din economie. n plus, n majoritatea tarilor n tranzitie gradul
de concentrare a sistemului bancar este foarte ridicat, iar bancile care se
confrunta cu dificultati reprezinta aproape ntregul sistem bancar.
nchiderea tuturor acestor banci ar nsemna disparitia sistemului de
intermediere financiara.
ngaduinta legislativa este o solutie temporara, care presupune
amnarea abordarii problemei n speranta unei revigorari economice care
ar putea restabili solvabilitatea ntreprinderilor si ar permite bancilor sa si
depseasca problemele ntr-o astfel de abordare, autoritatile nu impun
reglementari prudentiale (de exemplu, nivelul minim al capitalului, al
rezervelor, al provizioanelor pentru credite, etc.) ori acorda anumite facilitati
fie pentru anumite banci, operatii de creditare sau tipuri de depozite.

[5] Situatia este diferita atunci cand bancile aflate n dificultati financiare
sunt mici si reprezinta o proportie mica din ntregul sistem bancar. n
astfel de cazuri, autoritatile pot opta pentru lichidarea acestor banci,
lsnd povara absorbirii pierderilor pe seama proprietarilor si creditorilor
bancilor

13

Bancile pot ncerca sa si mascheze problemele cu care se confrunta


acordnd noi credite si/sau modificnd rata dobnzii. Expansiunea
creditului acopera, de obicei, un fel de rennoire a creditelor acordate
ntreprinderilor care nregistreaza pierderi. De asemenea, ntr-o astfel de
abordare, bancile sunt dispuse sa bonifice rate mai mari ale dobnzii la
depozite, urmarind sa atraga lichiditati, fara sa mai ncerce sa si rezolve
problemele. Aceasta e o strategie extrem de periculoasa care se poate
solda cu alocarea ineficienta a resurselor.
A treia varianta posibila este restructurarea bancilor. Exista diferite
strategii de restructurare, fara a putea spune nsa ca una dintre ele este
strategia optima ce trebuie aplicata de toate tarile sau n cazul tuturor
bancilor dintr-o tara. Obiectivele urmarite de guvern (preferinta pentru o
anumita structura a sistemului bancar, modalitatea de suportare a costurilor
procesului de restructurare, etc.) si situatia economica din fiecare tara vor
contribui la definirea solutiei optime. n mod obligatoriu, restructurarea
bancara trebuie s fie corelata cu restructurarea ntreprinderilor pentru a se
asigura alocarea resurselor catre ntreprinderile 'sanatoase' din punct de
vedere financiar. n plus, guvernul trebuie sa ia masuri pentru a evita
reaparitia crizelor bancare. n acelasi timp, asistenta acordata de guvern
trebuie sa evite aparitia problemei de moral hazard, nasterea unor sperante
privind posibilitatea repetarii interventiei guvernului
Datoriile restante ale ntreprinderilor pot face obiectul interventiei att
al bncilor ct si al guvernului. Guvernul poate prelua creditele restante ale
ntreprinderilor la datoria publica sau poate furniza lichiditati care sa
permita firmelor sa si achite obligatiile de plata restante. De asemenea,
guvernul poate interveni prin acordarea de facilitati fiscale.

14

Concluzii
Conform opiniei dr. Cristian Bichi, prezentat n lucrarea Viitorul
supravegherii bancare n UE, din revista Piaa financiar din mai 2006,
opinie pe care o mbriez i eu, n conformitate cu legislaia comunitar,
responsabilitile de supraveghere bancar din statele membre sunt de
competena autoritilor naionale i se desfoar cu respectarea
urmtoarelor principii: recunoaterea mutual a autorizaiilor i a
reglementrilor bancare (altele dect cele armonizate la nivel european) i
controlul rii de origine. Potrivit primului principiu, dac o instituie de credit
a fost autorizat ntr-un stat membru al UE, ea poate stabili sucursale sau
presta activiti bancare i n alte ri membre pe baz transfrontalier, fr
a mai fi nevoie de obinerea altor autorizaii din partea autoritilor
competente ale rilor gazd. Cel de-al doilea principiu impune ca orice
instituie de credit s fie supus supravegherii autoritii competente din
ara n care a fost autorizat, exercitandu-se supravegherea pe o baza
consolidat, prin intermediul creia sunt evaluate riscurile existente la
nivelul ntregului grup financiar.
Procesul de integrare financiar
a generat efecte economice
pozitive, dar a adus i la o mai mare interdependen ntre sistemele
bancare ale rilor comunitare. Problemele dintr-o ar de origine risc s
se transfere rapid ntr-o ar gazd prin intermediul bncilor ce opereaz
transfrontalier, gradul de risc fiind mai mare n rile n care sucursalele
bncilor strine constituie o parte nsemnat a sistemului bancar. Odat cu
aderarea la UE a noilor state membre, aceast problem a devenit acut,
deoarece sistemul bancar al acestora este dominat de bnci strine.
Dezbaterile angajate la nivel european au condus la mai multe
propuneri de reformare a arhitecturii actuale de supraveghere bancar. O
prima propunere este modelul supraveghetorului coordonator (lead
supervisor), ce presupune ca autoritatea rii de origine este responsabil
cu supravegherea prudenial a ntregului grup financiar i a

15

componentelor sale (sucursale i filiale). De asemenea, supraveghetorul


coordonator devine singurul punct de contact pentru raportrile financiare.
Modelul implic o serie de avantaje, n special pe linia reducerii
costurilor de reglementare, dar nu poate rezolva eficient conflictele de
interese dintre rile de origine i rile gazd.
O alta soluie, este cea a crerii unei agenii de supraveghere
bancar/financiar la nivelul UE. Agenia va putea fi nsrcinat cu
supravegherea tuturor instituiilor de credit din zona comunitar sau doar
cu supravegherea bncilor cu activitate transfrontalier.
Se ridic o serie de probleme politice, juridice i practice. Ele
presupun efectuarea de schimbri nu numai n ceea ce privete
supravegherea bancar, ci i n domeniul garantrii depozitelor i
gestionarea crizelor bancare.
Din aceste motive, Comisia European se pronun n favoarea unei
abordri evolutive care s urmareasc maximizarea cadrului actual de
supraveghere, prin dezvoltarea instrumentelor de control prudenial
existente i promovarea convergenei practicilor de supraveghere.
Dezvoltarea unor noi structuri de supraveghere va fi avut n vedere
numai dac actualul cadru, implementat integral, nu va fi n msur s
rspund sfidrilor induse n evoluia sectorului financiar european.

16

Bibliografie

1. Carmen Adriana Gheorghe, Drept bancar, Ed. C.H. Beck, 2014;


2. Roca Teodor, Moned i credit, Ed. Altip, 2001;
3. Stoica, Ovidiu, Capraru, Bogdan, Filip, Dragos - Efecte ale integrarii
europene asupra sistemului bancar romnesc, Editura Universitatii
"Alexandru Ioan Cuza", 2005;
4. Beju Daniela, Mecanisme monetare i instituii bancare, Ed. Casa
Crii de tiin, 2009;
5. Trenca I. Ioan, Metode i tehnici bancare, Ed. Casa Crii de tiin,
2008;

17