FUNCTIILE HEPATICE

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

FUNCTIA HEMATOPOIETICA
FUNCTIA TERMOGENETICA
FUNCTIA DE MENTINERE A ECHILIBRULUI HIDROELECTROLITIC
Rezervor de sange
Formarea limfei
Mentinerea presiunii oncotice a plasmei

FUNCTIA DE DEPOZIT
Depozit de fier
Depozit de vitamine
Depozit sanguin

FUNCTIA BILIOEXCRETOARE
FUNCTIA DE CLEARANCE, APARARE SI DETOXIFIERE

Aparare antimicrobiana
Clearance si detoxifiere substante endogene (hormoni, .)
Clearance si detoxifiere substante exogene (..)

FUNCTIA METABOLICA

ROL IN METABOLISMUL GLUCIDIC

ROL IN METABOLISMUL LIPIDIC
ROL IN METABOLISMUL PROTEIC

Structura ficatului tesutul

hepatic
Unitatea functionala = ACINUL

HEPATIC = aria de parenchim

tributara aceleiasi vascularizatii si
aceluiasi canalicul biliar.
forma de romb, din doua triunghiuri
adiacente, unite prin marginile lor
Axul lung - 2 vene
centrolobulare
Axul scurt - 2 spatii portale.
se descriu trei zone functionale cu
dispozitie concentrica:
Zona1- in apropiera axului scurt
Zona 2 - spre a. hepatica
Zona 3 - spre vena
centrolobulara

Insuficienta hepatica
Insuficienta hepatica este un concept fiziopatologic care
defineste deficitul uneia sau mai multor functii hepatice, si
poate evolua spre prabusirea acuta sau cronica a intregului
complex morfofunctional hepatic.
Leziunea anatomo-patologica a sindromului
deinsuficientahepatica este rezultatul unui lant de
modificari la nivel subcelular, care determina initial reactii
cu caracter compensator, urmate de leziuni celulare care,
datorita epuizarii rezervelor, devin morfofunctionale.
In evolutia clinica a insuficientei hepatice se intalnesc doua
aspecte:
- mica insuficienta hepatica, caracterizata prin leziuni
usoare si reversibile, cu mentinerea unor functii in limite
normale, cu semnele clinice mascate de fenomenul de
asimetrie lezionala;
- marea insuficienta hepatica, caracterizata prin leziuni
grave, cu manifestari clinice evidente si grave. Marea
insuficienta hepatica apare atunci cand s-a deteriorat 8090% din capacitatea functionala a ficatului.

 Metabolismul glucidic. In insuficienta hepatica

se tulbura caile metabolice care asigura

sinteza glicogenului si neoglucogeneza,
precum si a cele prin care se asigura
glicogenoliza si utilizarea glucozei. In urma
eforturilor de mentinere glicemiei, in fazele
primare ale insuficientei se poate constata
hiperglicemie prin exces de glicogenoliza.
Odata cu avansarea bolii, debitul hepatic al
glucozei devine insuficient pentru asigurarea
necesarului de glucoza la periferie,
hipoglicemia fiind constant observata in
stadiile finale ale insuficientei hepatice.
Cresterea necesitatilor de glucoza la nivel
hepatic accentueaza deficitul de energie, ceea
ce conduce la hepatonecroza, cu reducerea
numarului de hepatocite functionale.

 Metabolismul protidic. Afectarea metabolismului

protidic se manifesta prin reducerea sintezei de

proteine, relevata prin scaderea albuminelor serice
si a factorilor de coagulare. Ca urmare a efortului
compensator al hepatocitului de a regenera
structurile distruse, in sange vor creste aminoacizii,
polipeptidele si amoniacul (prin degradare avansata
a proteinelor), fenomen ce reflecta reducerea
capacitatii ficatului de a sintetiza proteine si de a
utiliza NH3 in ciclul ureogenetic. Cresterea
amoniemiei determinatulburari nervoase grave
(apare frecvent sindromul hepato-encefali c),
scaderea factorilor de coagulare (sintetizati in
prezenta vitaminei K) genereaza sindrom hemoragic
(coagulopatiI), iar hipoalbuminemia favorizeaza
aparitia ascitei sau edemelor, prin modificarea
presiunii oncotice a sangelui. Dereglarea functiei
uricolitice se manifesta prin cresterea uricemiei, cu
depunerea acidului uric la nivelul seroaselor si
articulatiilor (gutA).

 Metabolismul lipidic este perturbat constant in bolile

hepatice. Cresterea concentratiei plasmatice a acizilor

grasi liberi si a trigliceridelor se datoreaza reducerii
captarii acestora de catre ficat, iar scaderea
colesterolului esterificat si a lipoproteinelor este urmarea
reducerii sintezelor pe baza de colesterol. Scaderea
continutul de substante lipotrope (care previne
acumularea de grasimi in ficat prin favorizarea
mobilizarii sau degradarii loR) si incapacitatea
hepatocitului de a efectua sinteza de fosfolipide, duc la
incarcarea sa cu grasimi (ficatul gras). Incapacitatea
ficatului de a folosi acizii lactic, piruvic si acetic pentru
neoglucogeneza duce la cetonemie. Scaderea sintezei
acizilor biliari (in hepatite gravE), este consecinta
perturbarii sintezei din colesterol, dar si a activitatii
membranare deficitare a polului biliar al hepatocitului.
Afectarea metabolismului intermediar (mai ales protidic
si lipidiC) determina aparitia sindromului de denutritie,
care este dominat de scaderea in greutate, de distrofia
musculara si de deficitul de transportori vitaminici (mai
ales pentruvitamineleA, D, E).

 Prin afectarea ficatului se altereaza

metabolismul unor hormoni, indeosebi prin

deficitul de hidroxilare si conjugare, prin
care se realizeaza inactivarea si eliminarea
acestora pe cale urinara sau biliara.
Categoriile dehormoniafectati sunt
hormoniisteroizi (glucocorticoizi,
estrogeni, progesteron, testosteron,
aldosteroN), a caror concentratie va creste
in sange ducand la aparitia indeosebi a
disfunctiilor sexuale si a retentiei apei in
organism (hiperaldosteronemiE) cu aparitia
edemelor sau a ascitei.

Starea toxica ce apare in insuficienta

hepatica este urmarea pierderii
capacitatii hepatocitelor de a
neutraliza si elimina din organism
reziduurile catabolice naturale si
substantele toxice exogene
(medicamente, toxice), precum si a
pierderii capacitatii de finalizare a
metabolismului, cu aparitia de produsi
intermediari cu caracter toxic.

 Encefalopatia hepatica
Este un sindrom neuropsihic secundar insuficientei hepatice grave, cu
manifestari ce pot varia de la simple modificari de comportament la
letargie, crize convulsive sau coma hepatica.
Tulburarile nervoase din boala hepatocerebrala se datoreaza in cea
mai mare masura excesului de amoniac din circulatie. Amoniacul este
rezultat din catabolismul proteinelor in ficat, muschi, SN si rinichi, dar
este si un produs permanent al florei microbiene intestinale, ajungand
la ficat prin circulatia porta, unde are o concentratie de 5 ori mai mare
comparativ cu circulatia sistemica. Efectele neurotoxice ale acestuia
se vor simti atunci cand in hepatocit este tulburata sinteza ureei. In
conditii normale, amoniacul ajunge odata cu sangele la creier, unde
este cuplat cu acidul glutamic formand glutamina, cu consum de
energie, furnizata de degradarea glucozei pana la CO2 si H2O. Cu cat
cantitatea de NH3 care ajunge la creier este mai mare, cu atat creste
energia folosita pentru detoxifiere, eliberata pe seama glucozei,
fenomen care se realizeaza in dauna altor procese chimice
indispensabile celulei nervoase. In acelasi timp cantitatea de glucoza
incepe sa scada deoarece cea mai mare parte din alfacetoglutarat
trece in glutamat, apoi in glutamina, si numai o cantitate redusa
ramane disponibila ca substrat pentru functionarea ciclului Krebs. Un
rol in patogeneza bolii hepatocerebrale il au si hipoglicemia si unele
substante neurotoxice cum ar fi derivatii de indol si acizii grasi volatili
care nu mai sunt detoxifiati in ficat.

 Coma hepatica. Este stadiul final al

hepatopatiilor foarte grave si se

caracterizeaza prin alterarea profunda a
functiilor metabolice hepatocitare.
Mecanismele patogenetice inductoare ale
comei hepatice cuprind: alterarea
transmisiei sinaptice, modificarea functiilor
membranei neuronale si dereglarea partiala
sau totala a metabolismului energetic
cerebral.

 Ascita este rezultatul hipertensiunii portale si al

hipoproteinemiei, asociate cu hiperaldosteronismul

(retentie hidrosodicA). Ascita apare cu precadere in faza
finala a cirozei, dar este intalnita si in insuficienta cardiaca
congestiva, in insuficienta renala, in hiperaldosteronism, in
disproteinemii (scaderea presiunii osmotice prin
hipoalbuminemiE), in obstructiile sauocluziilevenei cave
abdominale etc. Stimularea axului renina-angiotensinaaldosteron incepe cu cresterea reninei, ca urmare a
hipertensiunii portale sau a scaderii volemiei centrale,
urmata de scaderea filtratului glomerular. La retentia de
sodiu si apa concura si hormonul antidiuretic si hormonii
estrogeni. Din punct de vedere etiopatogenetic nu este
certificat daca ascita genereaza modificarile axului reninaangiotensina-aldosteron sau daca retentia hidrosalina
genereaza ascita.

Pigmentii biliari

 Bilirubinacare se formeaza din catabolizarea

hemului este insolubila in apa si este cunoscuta sub

numele de bilirubina indirecta, libera sau
neconjugata. Bilirubina libera este transportata in
ser legata dealbumina. 100 ml de ser pot
transporta 60 - 80 miligrame de albumina.
Urmatoarele etape ale metabolismului bilirubinei au
loc la nivelul ficatului:
- bilirubina neconjugata este preluata de
catrehepatocite
- conjugarea bilirubinei
- excretia in bila a bilirubinei conjugate hidrosolubila
Bilirubina este conjugata in celula hepatica
cuacidul glucuronicsi devine hidrosolubila.
Aceasta se numeste bilirubina directa sau
conjugata. Conjugarea este mediata in prezenta
unei enzime care se numeste glucuronil transferaza.

 Bilirubina conjugata eliminata in bila

nu se absoarbe in intestin.Flora
intestinalabacteriana determina
metabolizarea bilirubinei la
urobilinogenul care poate fi absorbit.
Procesul de absorbtie are loc la
nivelul colonului, este limitat din
punct de vedere
cantitativ.Urobilinogenulcare se
absoarbe de ajunge in ficat si se
realizeaza astfelciclul
enterohepatical pigmentilor biliari.

 Funciile bileisunt importante i se refer la

fenomenele de digestie i metabolism:

1. Bila contribuie la neutralizarea reaciei acide a
amestecului alimentar sosit din stomac n intestin.
2. Intervine decisiv n digestia grsimilor,
favoriznd emulsionarea lor. Stimuleaz fermenii
specifici (lipazele); ajut la absorbia acizilor grai
i a unor substane solubile n grsimi (vitaminele).
3. Contribuie la ntreinerea peristaltismului
intestinal.
4. Contribuie la meninerea echilibrului dintre
diferii ioni n cursul digestiei.
5. Contribuie la eliminarea unor produi de
excreie (pigmeni biliari, medicamente, metale).
6. Acioneaz ca agent bacteriostatic, inhibnd
creterea unor germeni patogeni.

 Icterul este starea patologica

caracterizata prin colorarea in galben

a pieli si mucoaselor, a diverselor
organe si mai ales a tesutului elastic,
datorita cresterii bilirubinemiei.

 Dupa nivelul la care este perturbat metabolismul

bilirubinei, icterele se impart in: prehepatic

(hemolitiC), hepatic (hepatocelulaR) si posthepatic
(mecaniC).
Icterul prehepatic (hemolitic) este consecinta
aportului, la polul sanguin al hepatocitului, a unor
cantitati crescute de bilirubina neconjugata, care
depasesc capacitatea de conjugare a hepatocitului.
Acest fenomen apare in hiperhemolize, ca urmare a
afectarii eritrocitelor (sferocitoza, deficitul de
glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, prezenta de
hemoglobine patologice), a actiunii unor substante
toxice (toluen, H2S, cloroform, benzoL) sau a unor
agenti biologici (virusuri
paraziti,toxinebacterienE), a bolilor autoimune etc.

 Icterul hepatic (hepatocelulaR) este

consecinta alterarii etapelor de captare,

conjugare si excretie a bilirubinei. Acest tip
de icter apare in: ciroza, hepatite acute si
cronice, colestaza intrahepatica, sunt
porto-cav, insuficienta cardiaca congestiva,
in intoxicatii (tetraclorura de carbon, DDT,
ciuperci, barbiturice, sulfamide, steroizi,
inhibitori ai ovulatiei etc.). Ca mecanisme
patogenetice sunt incriminate: inhibitia
excretiei bilirubinei (in functie de gravitatea
leziunilor hepaticE), regurgitarea biliara
spre sistemul sangvin prin ruperea
structurilor care le separa in mod normal

 Icterul posthepatic (mecaniC) este consecinta obstructiei

partiale sau totale a cailor biliare extrahepatice, mai ales a

canalului coledoc. Cauzele care pot induce icter mecanic
sunt: litiaza biliara, duodenita, colecistita, compresiunile
tumorale, angajarea parazitilor pe canalul coledoc, spasmul
sfincterului Oddi etc. Manifestarile clinice cuprind: icterul
intens, materii fecale unsuroase (steatoreE), absenta
stercobilinei din fecale si a urobilinogenului din urina
(decolorarE), prezenta bilirubinei conjugate in sange si
urina. Acestora li se asociaza accentuarea proceselor de
fermentatie si putrefactie intestinala, deficitul de absorbtie
a lipidelor si vitaminelor liposolubile, tulburari de
coagulabilitate etc.
In afara de tulburarea metabolismului pigmentilor biliari, in
functie de intensitatea leziunilor hepatice, se produce si
acumularea acizilor si sarurilor biliare in sange, fenomen
care se soldeaza cu tulburarea activitatii sistemului nervos,
a aparatului cardiovascular, a organelor hematopoetice si a
mediului intern

 La nivelul sistemului nervos, acumularea de saruri

biliare genereaza prurit (prin excitarea terminatiilor

senzitive cutanatE), hipotermie (depresia centrilor
termoreglariI), cefalee, astenie, modificarea
excitabilitatii neuromusculare. La nivelul sistemului
cardiovascular se constata: bradicardie (prin
actiune asupra sinusului carotidian, centrului vagal
si musculaturiI), vasodilatatie, hipotensiune,
asociate cu tulburari respiratorii. De asemenea,
scade coagulabilitatea sangelui (deficit de vitamina
K) si apar hemoragii (hematemeza, melena,
hemartrozA). Se mai constata: bilirubinemie,
hipoazoturie, hipocolesterolemie, hipoglicemie. La
actiunea sarurilor biliare se adauga si efectul toxic
al produsilor intermediari ai metabolismului protidic
si lipidic, cu instalarea acidozei, care accentueaza
depresia centrilor nervosi (cu stadiu final comA).