LARINGITA ACUTA COPII

Infectiile respiratorii ale copilului care intereseaza caile aeriene inferioare, in mod
particular laringele sunt extrem de frecvente, afectand majoritatea copiilor cu
varsta intre 6 luni si 3 ani, 80% din copiii cu varsta sub 5 ani avand cel putin un
episod de laringita acuta. Importanta bolii rezida din particularitatea anatomica
a laringelui, cat de ingust este la copil si cat de repede se poate extinde edemul
inflamator. Obstructia inflamatorie a laringelui determina un grup heterogen de
boli cunoscut sub denumirea de crup, rareori o infectie acuta respiratorie la copil
limitandu-se la o singura regiune anatomica, existand astfel mai multe entitati
apartinand crupului.
Laringita acuta catarala (spasmodica) este o boala cu debut brusc, noaptea, in
absenta febrei si a oricaror simptome de infectie acuta respiratorie anterior.
Etiologia este probabil virala. Copilul se trezeste brusc prezentand stridor (semn
caracterizat printr-un sunet aspru, acut, produs de turbulenta coloanei de aer care
trece printr-o regiune cu obstructie partiala in laringe sau trahee), raguseala
si tuse latratoare. In general nu prezinta insuficienta respiratorie acuta, putand
exista insa si aceasta situatie, mai frecventa la sugarul mic, pe langa agitatie,
nelinsite si accentuarea stridorului.
Evolutia este cel mai frecvent autolimitanta, in cateva ore disparand
simptomatologia, in absenta oricarui tratament specific, importante fiind linistirea
copilului pentru a evita accentuarea simptomatologiei si umidifierea atmosferei.
Laringotraheobronsita acuta (crupul viral, laringita acuta subglotica) este o
boala de origine virala, majoritatea virusurilor implicate fiind cele paragripale si
adenovirusurile, dar si virusul sincitial respirator, virusurile gripale tip A si B.
Debutul este clasic, cu cateva zile anterior cu semne de infectie acuta de cai
aeriene superioare: rinoree, tuse, febra moderata (in jur de 38 grade Celsius).
Ulterior aparstridor intermitent (atunci cand copilul plange, se agita), voce
ragusita (disfonie) si tuse latratoare. Acest tip de dispnee este clasic denumita
dispnee inspiratorie, din cauza edemului laringean copilul nu poate inspira si apare
stridorul. Initial nu exista insuficienta respiratorie acuta, dar in evolutie pot fi
interesate si traheea, bronhiile sau bronhiolele, aparand si dispneea de natura

expiratorie. Daca nu se intervine cu terapie adecvata evolutie poate deveni extrem

de grava, cu cianoza (invinetire), efortul respirator putand epuiza copilul care
poate deveni letargic.
Tratamentul este indivizualizat in functie de cat de grave sunt simptomele in
momentul examenului clinic. Fiind o infectie virala nu este nevoie de
antibioterapie. Umidifirea atmosferei si hidratarea corecta a copilului sunt
extrem de importante, ca si linistirea acestuia(prin evitarea pe cat posibila a
manevrelor dureroase si linistirea mamei) pentru a evita escaladarea simptomelor.
Cu toate ca ramane o administrarea controversata, in cazurile severe s-a dovedit
extrem de eficienta adminsitrarea pe cale generala a corticosteroizilor (de obicei
se foloseste dexametazona intravenos).
Dar de prima intentie ca si agent medicamentos ramane administrarea
de adrenalina inhalator (de dorit este folosirea adrenalinei amestec racemic)
.

Pot exista situatii

dramatice care necesita intubatie orotraheala sau
traheostomie de urgenta, atunci cand simptomatologia nu se amelioreaza evident
si apar semne de agravare: bradipnee (respiratii rare), bradicardie (cordul bate
mai rar decat ar trebui), cianoza. Daca cianoza persista si dupa intubarea
bolnavului este necesara ventilatia mecanica. Este evident ca aceste ultime
manevre pot fi efectuate exclusiv intr-o sectie de terapie intensiva.