Sunteți pe pagina 1din 24

Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu” Vaslui

- Profil TEHNIC-

Tema Proiect:
Memoria externa

1
Memoria externa

Ce este memoria?
Psihologia defineşte memoria ca un proces prin care oamenii şi alte organisme reuseşc să
codifice, să stocheze şi să acceseze informaţia.
În acelaşi timp, memorie poate însemna şi un mecanism de reţinere a informaţiei ce urmează a
fi utilizată de un calculator electronic.
Utilizarea noţiunii de memorie atât în cazul organismelor vii cât şi în cazul dispozitivelor
electronice nu este o întâmplare. Memoria reprezintă un factor critic pentru funcţionarea ambelor
categorii, iar procesarea unei informaţii presupune parcugerea aceloraşi trei etape:
Codare - procesarea informaţiei recepţionate într-o anumită formă
Stocare - procesul de creare a unei înregistrări permanente a informaţiei codificate
Apelare -procesele inerente utilizării informaţiei stocate
Ori de câte ori o informaţie ne parvine dintr-o zonă de memorie înseamnă că aceasta a fost mai
înainte codată, stocată şi într-un final apelată. Din contră, ori de câte ori o informaţie nu ne parvine
dintr-o zonă de memorie înseamnă că cel puţina una dintre cele trei etape nu a funcţionat
corespunzător.

Memoria – Notiuni introductive


Dar exista mai multe clasificari ale acestora:
• Memorii interne
- Caracterizate prin capacitate mica si viteza mare de operare ;
• Memorii externe
- De capacitate foarte mare si viteza redusa de operare (sau acces) ;
• Memorii – tampon
- De capacitate medie si viteza de operare comparabila cu a memoriilor
interne.
De asemenea, memoriile se mai pot clasifica in :
• Memorii distructive
- La care informatia este distrusa in urma citirii ;
• Memorii nedistructive
- La care informatia nu este alterata la citire.
Dupa modul de functionare, memoriile pot fi :
2
• Statice

- Retin informatia cat timp memoria este alimentata ;

• Dinamice

- Chiar si atunci cand sunt alimentate, stocheaza informatia un timp scurt


(1-2 ms) ; continutul memoriei trebuie improspatat din timp in timp ;

Din punct de vedere al modificarii continutului memoriei, memoriile pot fi :

• Memorii numai citeste (ROM = READ ONLY MEMORY)


- Continutul se inscrie la fabricarea circuitului integrat.

• Memorii citeste-scrie (RWM = READ WRITE MEMORY sau RAM = RANDOM ACCES
MEMORY – memorie cu acces aleatoriu).
- Continutul poate fi citit si scris in timpul folosirii acesteia;

• Memorii semipermanente

- Reprogramabile ( READ MOSTLY MEMORY).

Memorie externa pentru stocare digitala: stick de


memorie, CD-ROM, card memorie

Documente, fisere pentru servici sau pentru folosul personal, totul se stocheaza astazi pe computer.
Insa atunci cand memoria hard diskului e plina, aveti nevoie de dispozitive de memorie externa, fie
pentru transferul de date, fie pentru pastrarea lor in formatul necesar. Tehnologia actuala permite
achizitionarea de produse pentru stocare digitala a datelor, compatibile cu orice computer sau telefon
mobil.

Memorie externa la indemana

3
Daca detineti un computer si un telefon mobil mai performant, cu siguranta aveti nevoie si de
dispozitive de stocare digitala a datelor, mai ales atunci cand capacitatea de memorie a hardului sau a
telefonului mobil este depasita. Alegerea unui stick de memorie performant sau a unui card de
memorie pentru telefonul mobil este foarte importanta: compatibilitatea, viteza de transfer sau
posibilitatea de instalare a unor programe care sa permita un transfer mai rapid si vizualizarea unor
date constituie criterii importante de alegere.
Pentru alegerea unui stick de memorie USB cu fir sau wireless, este foarte importanta viteza de
transfer si numarul de Gigabytes. Exista stick-uri fabricate de firme care si-au facut deja un renume in
domeniu, iar acesta este un alt criteriu dupa care utilizatorii isi procura un stick de memorie USB. De
asemenea, unii cumparatori doresc sa afle daca acesta este compatibil cu sistemul de operare pe care il
folosesc in calculator: de exemplu, exista produse care nu sunt compatibile cu Linux sau alte sisteme.
Cardul de memorie trebuie sa fie compatibil cu produsul pe care il detineti (computer sau
telefon mobil, iPod sau camera foto). Cardurile sunt de tipuri diferite: compact flash (CF), secure
digital (SD - micro sau mini), multimedia card (MMC)...De asemenea, anumite firme emit carduri
special si exclusiv create pentru produsele lor. Diferenta dintre carduri poate fi facuta si in functie de
aparatul caruia ii este destinat. Un punct important in alegerea cardului de memorie, pe langa
compatibilitate, este capacitatea de stocare digitala (memoria) si viteza de transfer.
CD-ROM-ul este poate cel mai des folosit suport de memorie externa si stocare digitala: desi
acum a fost depasit de noile tehnologii, este ieftin si foarte usor de procurat, insa dezavantajul este ca
acesta detine o capacitate limitata de memorie, asa incat nu se poate stoca un volum foarte mare de
informatii. Pe de alta parte, un CD-Rom zgariat sau deteriorat intr-un fel nu mai are cu ce sa fie de
folos.
O alta optiune folosita pentru computer este hard disk-ul extern, care va adauga cu siguranta un
numar substantial de gigabytes memoriei actuale. In fond, nu mai are rost sa va complicati cu
dispozitive de stocare digitala marunte, cand puteti achizitiona ceva mult mai folositor pentru
computer. Evident, nu intra in calcul si marirea volumului de memorie pentru telefon si alte aparate.

Toate calculatoarele au memorie


Este puţin probabil ca cineva care a utilizat un calculator să nu fi aflat deja că acesta are
memorie. Chiar şi persoanele care nu utilizează calculatoare ştiu acest lucru. Totuşi ce este memoria,
în afara de ceva care se găseste în orice calculator?
Termenul de memorie poate avea semnificatii diferite. Sensul general este acela de mecanism
de reţinere a datelor ce pot fi utilizate de un echipament electronic.
Atunci când vine vorba de calculatoare termenul de memorie face referire cel cel mai adesea la
memoria internă a unui calculator.
Pentru a înţelege mai bine modul de lucru al calculatoarelor (şi nu de dragul clasificărilor…)
dispozitivele de memorie ce echipează un calculator pot fi încadrate ca aparţinând memoriei interne
sau celei externe.
Memoria internă sau primară:

4
Este o memorie electronică ce operează la viteze foarte ridicate şi poate fi accesată direct de
către microprocesor, zona de stocare în care ajung toate datele înainte de a putea fi procesate de catre
acesta. Caracteristicile principale ale memoriei interne sunt următoarele:
• memorie rapidă: dispozitivele de memorie internă sunt 100% electronice şi oferă o rată de
transfer a datelor net superioară faţă de dispozitivele de memorie electronico-mecanice
(precum hard disk-urile sau unităţile optice)
• memorie temporară: datele sunt reţinute atât timp cât prin circuitele memoriei interne trece
un curent electric. Întreruperea fluxului de electricitate sau închiderea calculatorului duce la
dispariţia datelor conţinute.
• memorie costisitoare: dispozitivele de memorie internă presupune costuri ridicate de
producţie per megabait comparativ cu memoria externa. Din aceste motive cantitatea de
memorie internă ce se găseşte într-un calculator este mult mai mică decât cantitatea de
memorie externă.
• memorie RAM: în cea mai mare parte memoria internă este alcătuită din memorie RAM
aceasta fiind ajutată si de o cantitate mica de memorie ultrarapidă de tip cache care intră in
componenţa microprocesorului.

Memoria externă

Orice altă formă de memorie alta decât cea internă intră în categoria memoriei externe sau
secundare. Memoria externă este formată din dispozitive de stocare diverse care sunt mult mai lente
decat memoria interna dar pot retine cantitati mari de date.
5
Datele continute de memoria externă a unui PC ce rulează Windows devin accesibile prin
accesarea locaţiei My Computer (Computerul meu) :

Dispozitive si medii de stocare


În general, prin dispozitiv de stocare se înţelege un dispozitiv ce aparţin memoriei externe ale
unui calculator. Chiar dacă şi dispozitivele de memorie internă sunt de asemena dispozitive de stocare,
acest termen vizează în special dispozitivele ce aparţin memoriei externe a unui calculator.
Mediul sau suportul de stocare este componenta fizică a unui dispozitiv de stocare pe care ajung
informaţiile să fie efectiv stocate.
Atunci când mediul de stocare nu poate fi separat de restul componentelor ce alcătuiesc
dispozitivul de stocare suntem în prezenţa unei forme de stocare fixe. Hardisk-ul, de exemplu este un
dispozitiv de stocare cu mediu de stocare nedetasabil.Mediile de stocare detaşabile pot fi separate de
dispozitivul de stocare şi folosite împreună cu un alte dispozitive compatibile.

Tehnologii de stocare
Orice mediu de stocare trebuie să reţină într-o formă sau alta de diverse cantităţi de biţi. Unele
medii de stocare pot reţine câteva sute de biţi (suficient pentru a memora frecvenţele posturilor radio
favorite în cazul unui echipament audio) iar alte medii pot stoca cantităţi absolut impresionante de biţi,
de oridinul miilor de miliarde. Chiar dacă în final scopul este acelaşi, tehnologiile de stocare utilizate
pot diferi foarte mult şi pot prezenta atât avantaje cât şi dezavantaje. Iată care ar fi principale
tehnologii folosite pentru a reţine informaţia pe diverse medii de stocare.

6
Tehnologie Cum sunt reprezentaţi biţii la nivel elementar

magnetică Biţii sunt reprezenţaţi sub forma unor particule magnetizabile încărcate negativ sau
pozitiv.
Exemple: hard disk-ul, discheta obişnuită, alte tipuri de dischete, casetele şi benzile
magnetice

optică Biţii sunt reprezentaţi sub forma unor puncte sau cavităţi microscopice ce au rolul de
reflecta diferit lumina. Cu ajutorul unor instrumente fotosenzitive prezenţa sau absenţa
unor astfel de elemente poate fi interpretată sub formă de biţi
Exemple: compact discul, DVD-ul, mini discul

electronică Prezenţa sau absenţa unui curent electric în anumite circuite, sau mofidicarea stării
anumitor circuite(închis-deschis) poate fi de asemenea interpretată sub formă de biţi.
Exemple: memoria RAM, cardurile de memorie flash

Ce este hard disk-ul?


Hard Disk-ul - Seiful datelor
Hard disk-ul sau discul dur este principalul dispozitiv de stocare al unui calculator personal.
Cea mai mare şi mai importantă parte a software-ului cu care lucrează un calculator zi de zi se află
stocată pe hard disk. Sistemul de operare se află stocat pe hard disk, majoritatea programelor
programelor pe care le folosiţi se află stocate pe hard disk, probabil şi ultimul document pe care l-aţi
creat se află stocat tot pe hard disk.
Un calculator personal fără hard disk nu prezintă prea mare utiltate, având în vedere că
majoritatea software-ul este conceput să funcţioneze în prezenţa unui hard disk.

Anatomia unui hard disk

7
1. Disc sau discuri neflexibile din metal (platane) acoperite cu un strat de material magnetizabil.
Aceste discuri sunt învârtite de un motor ce poate dezvolta o viteză de rotaţie de ordinul miilor de
rotaţii pe minut (RPM). În prezent hard disk-urile obişnuite sunt cotate la viteze ce încep de la 7200 de
rotaţii pe minut.
2. Braţ deplasabil ce conţine capul de citire/scriere. În cazul în care un hard disk conţine mai
multe platane suprapuse fiecare dintre acestea este deservit de un cap de citire/scriere propriu.
Activitatea de citire /scriere produce un „bâzâit” specific datorită fenomenelor magnetice implicate în
stocarea şi accesarea datelor. Hard disk-urile au devenit cu timpul din ce în ce mai silenţioase,
zgomotul produs în timpul funcţionării fiind la unele modele aproape imperceptibil.
3. Un al doilea motor ce poate deplasa capul de citire scriere în orice punct al suprafeţei de
stocare.
4. Parte electronică ce controlează activităţile de citire/scriere şi de transferare a datelor
dinspre şi către calculator. În componenţa acestei părţi intră şi o cantitate redusă de memorie
ultrarapidă de tip cache.
5. Carcasă din metal în care sunt încapsulate componentele mecanice şi o parte din cele
electronice. Această carcasă are rolul de a se comporta şi ca un radiator prelunând caldura degajată de
discurile ce se rotesc la viteze foarte mari.

8
Pentru comparaţie, banda unei casete audio se deplasează pe sub capul de citire cu o viteză de
aproximativ 5-10 cm pe secundă (~0,3 km/h), în timp viteza de rotaţie a discurilor unui hard disk
depăşete şi 136 km/h!

Tipuri de hard disk-uri


3.5 inch, 2.5 inch sau 1.8 inch

În funcție de diametrul platanelor de stocare cele mai comune tipuri de hardisk-ri sunt cele de
3.5 inch respectiv 2.5 inch.
Hard disk-urile de 3.5 inch sunt cele mai răspândite în rândul PC-urilor obișnuite și se gasesc
montate interiorul unității centrale. Un calculator obișnuit nu este limitat doar la un hard disk, acesta
poate avea la dispozitie de regulă cel putin patru hard disk-uri interne, numărula acestora putând fi
crescut prin adăugara unor plăci de extensie.
Hard disk-urile de 2.5 inch deserversc în general calculatoarele portabile dar și-au găsit
utilitatea și în interiorul altor echipamente electronice cum ar fi DVD-Recordere, console, camere
video, MP3 playere, etc. Acest tip de hard disk-uri necesita o alimentare de doar 5V ceea ce reduce
considerabil consumul de energie fata de modelele de 3.5 inch care necesita 12V pentru a functiona.
Daca la capitolul consum de energie aceste modele ies castigatoare, la capitolul performanță model de
3.5 inch dau dovadă de o rată de transfer a datelor superioară.

Pentru echipamentele portabile la fiecare milimetru contează există și hard disk-uri de 1.8
inch, cea mai comună utilizare a acestor hard disk-uri o reprezintă foarte popularele playere iPod cu
hard disk produse de catre compania americana Apple.

9
Hard disk-uri interne și hard disk-uri externe
Hard disk-ul intern este gândit să functioneze în interiorul unității centrale. Putem scoate un
hard disk intern din unitatea centrală și il putem conecta la o altă unitate compatibilă dar nu este
tocmai o soluție practică având in vedere că hard disk-urile sunt dispozitive sensibile la socuri. Pentru
a transfera cantități mari de date și pentru portabilitate există hard disk-urile externe. Acestea
încapsulează într-o cutie, de regulă metalică, un hard disk obișnuit de 3.5 sau 2.5 inch.

Hard disk-urile externe ce incorporeza un drive de 3.5 inch necesită și o sursă de alimetare
separată pe cand cele echipate cu unitati de 2.5 inch se pot multumi si cu cei 5V si 0.5A furnizati de
portul USB. Conectarea unui hard disk extern se realizează preponderent prin interfața USB, dar
există și soluții care folosesc interfața FireWire, eSATA (de la external SATA) sau chiar interfața
ethernet pentru conectarea într-o rețea de calculatoare.

Interfata de conectare

Interfata de conectare a unui hard disk din punct de vedere al utilizatorului este reprezentată de
cabluri si porturi, adică locurile unde sunt introduse aceste cabluri.
Pentru ca un hard disk sa poată comunica cu un alt echipament hardware este necesar ca cele
două dispozitive să “vorbească aceeași limbă”. Aceasta presupune o anumită compatibilitate la nivel
hardware și software. La nivel hardware în cazul unei PC chip-ul responsabil cu interconectarea hard

10
disk-ului se află montat de regulă pe placa de bază si poarta denumirea de controler. Controlerul poate
fi un chip dedicat doar acestei funcții, cum e cel din imaginea de mai sus, dar în general
responsabilitatea comunicarii cu hard disk-ul revine unui chip care îndeplinește mai multe funcții și
este capabil să comunice cu o gama mai largă de dispozitive.

Porturi…
Interconectarea dintre hard disk si controler o facem prin intermediul cablurilor si porturilor si
bineinteles cu concursul placii de baza. Porturile si implicit interfata de conectare pentru hard disk-
urile obisnuite poate fi de doua feluri:
clasica de tip ATA (de asemenea aceasta interfata mai poata denumirea de PATA (Parallel-ATA) sau
IDE de la Integrated Drive Electronics )

de generatie mai noua de tip SATA (Serial-ATA)

11
… si cabluri

ATA, SATA si SCSI


Interfata ATA (AT Attachment) isi are originea in anii ‘80 in epoca de aparitie a PC-ul original
fabricat de catre compania IBM. Aceasta interfata a cunoscut de-a lungul anilor diverse standardizari
si imbunatatiri dar a reusit sa pastreze si compatibilitatea cu echipamentele mai vechi. Practic daca
dorim sa conectam un hard disk de cateva sute megabaiti tipic pentru inceputul anilor ‘90 pe ultima
versiune a acestei interfete nu ar trebui sa intampinam incompatibilitati.
Interfata SATA si-a facut aparitia pe piata calculatoarelor personale incepand cu anul 2003.
Primele echipamente SATA au beneficiat de o magistrala capabila sa gestioneze maxim 150 de
magabaiti pe secunda. Aceasta magistrala a fost imbunatita la o viteza de maxim 300 MB/s cunoscuta
sub denumirea de SATA 2. Chiar daca magistrala pot fi transferati intr-o singura secunda peste 300 de
megabaiti hard disk-urile obisnuite nu pot sustine transferuri de date mai mari de 100 de megabaiti pe
secunda.
Trebuie stiut ca interfata ATA sau SATA nu este dedidacata doar hard disk-urilor aceasta
interfata este folosita si de unitatile optice si alte echipamente de stocare.
SCSI de la Small Computer System Interface, este o interfata folosita in special in sistemele
performante si scumpe precum serverele. Acesta interfata a fost alternativa profesionala la interfata
ATA. In momentul de fata interfata SATA ofera facilitati care o vreme au apartiunut in exclusivitate
doar intetfetei SCSI. (de exemplu posiblitatea de decuplare la cald (hot swap) a unui hard disk.

12
Preţul per megabait si capacitatea de stocare

Primele hard disk-uri ofereau un preţ per megabait astronomic acesta coborand pina la nivelul
de vorbi de un preţ de 1$ per megabiat la începutul anilor ‘90. Astăzi putem vorbi de preturi si de
0,00015$ per megabait in cazul unui hard disk obisnuit de 500GB (500.000 de megabaiti).
De la începutul anilor ‘90 şi până astăzi dimensiunile unui hard disc obişnuit au rămas aceleaşi,
nu acelaşi lucru se poate spune şi despre capacitatea de stocare. Capacitatea de stocare a crescut de la
an la an, ajungând astăzi de zeci de mii de ori mai mare faţă de cea a primelor hard disk-uri ce echipau
calculatoarele la începutul anilor ‘90.
Perioada Capacitateade stocare tipică*
1990 100 - 200 MB
1995 500 - 1000 MB
2000 10.000 - 20.000 MB
2005 80.000 - 160.000 MB
2009 250.000 MB - 500.000 MB
*Capacitatea tipică de stocare are în vedere valorile cele mai des întâlnite în dotarea calculatoarelor cu o vechime de 1-2 ani destinate publicului larg.

Pentru majoritatea utilizatorilor capacitatea de stocare a unui hard disk pare imensă la
momentul achiziţionării, dar inevitabil într-un final devine insuficientă.
Acest fenomen se explică prin faptul că dimensiunele software-ului destinat calculatorului
personal nu bat pasul pe loc. Sistemul de operare lansat de Microsoft în 1995 - Windows 95, necesita
mai puţin 100 de megabaiţi spaţiu de stocare pe hard disk, în timp ce mai noul Windows XP necesită

13
aproximativ 1000 de megabaiţi spaţiu pe hard disk iar
Windows Vista Ultimate necesta aproximativ 15GB
spatiu liber.

De cat spatiu de stocare


avem nevoie?
Pentru o mai bună întelegere a calculatoarelor
trebuie să avem idee care este spațiul ocupat de
anumite programe sau tipuri de fișiere. Sunt
utilizatori care din dorința de a elibera spațiul de
stocare dezinstealază programe care ocupă un spațiu
de stocare cu totul nesemnificativ.

Discheta sau floppy discul

Atunci…
Floppy discul sau discheta (termen adoptat
pentru a suna asemănător cu „casetă” [in engleza
diskette vs. cassette]) a reprezentat un mediu de
stocare cheie pentru calculatoarele personale de la
apariţia acestora şi până spre sfârşitul anilor ‘90.
În lipsa unor soluţii convenabile de stocare (ca
preţ şi eficienţă) dischetele repezentau la începutul
erei calculatoarelor personale principalul mijloc de
stocare şi de transport al datelor.
Primele floppy disc-uri au apărut la începutul
anilor ‘70 sub forma unor discuri flexibile din
material plastic cu un diametru de 8 inch. Acestor
discuri le-au urmat alte formate de dimensiuni mai
reduse şi astfel mai practice pentru un utilizator
obişnuit.
3.5 inch - cheia succesului
Dischetele sub forma în care se prezintă astăzi
au fost introduse pe piaţă în anul 1982 de către
compania japoneză SONY. Este puţin probabil ca
cineva care a folosit un calculator pentru o vreme să
nu fi folosit la un moment dat şi o dischetă de 3.5
inch.
Inevitabil, discheta de 3.5 inch a cunoscut mai
multe standardizări, dar care nu mai prezintă absolut
nici o importanţă din moment ce formatul HD (High

14
Density - Densitate înaltă) cu o capacitate de de stocare de 1.44 MB reprezită cel mai comun tip de
dischetă de sfârşitul anilor ‘80 încoace.
…si acum…
Primele dischete de 3,5 inch permiteau stocarea tuturor documentelor pe care le putea crea un
utilizator obişnuit cu calculatorul la acea vreme, astăzi finalitatea unei dischete este cu totul alta.
Spaţiul de stocare de doar 1.44 megabaiţi permit unei dischete să stocheze un document de câteva sute
de pagini, câteva fotografii, ori alte pachete de date de dimensiuni reduse.
Pentru preţul unei singure dischete (aproximativ 1 RON) un compact disc oferă o capacitate de
stocare de aproximativ 400 de ori mai mare, iar un DVD peste 3000 de ori mai mare. Nu este greu de
înţeles de ce dischetele sunt acum la final de carieră.

Romania, zilele noastre


În ciuda capacităţii de stocare extrem de reduse dischetele continuă să mai fie folosite şi astăzi în
special datorită ominiprezenţei unităţilor de citire/scriere. Acestea au cunoscut o relansare incepand cu
anul 2003 cand unele obligatii fiscale au inceput sa fie predate de catre agentii economici in format
electronic.
Stocarea de fişiere pe o dischetă

O dischetă obişnuită foloseşte un sistem de fişiere denumit FAT( de la File Allocation Table -
Tabel de alocare a fişierelor). în urma formatării spaţiul de stocare al unei dischete este divizat în
următorul fel:
• 512 baiţi alcătuiesc un sector
• 18 sectoare alcătuiesc o pistă
• 80 de piste alcătuiesc o faţă

Având în vedere că o dischetă are două feţe, se adună în total un număr 2880 de sectoare, care pot
stoca 1,457,560 de baiţi (2880×512).
Dacă un fişier de 4 KB (4096 de baiţi) va ocupa 8 sectoare, un fişier de 500 KB (512.000 baiţi) va
ocupa 1000 de sectoare din cele disponibile.

15
Dischetele şi interfaţa S-ATA
Dischetele se fac utile atunci cand dorim instalarea driverelor pentru anumite controlere S-ATA
sub Windows XP. Mai exact, e vorba de acele controlere care nu sunt recunoscute in momentul
instalarii sistemului de operare si care ne obliga sa serivm driverele de pe un dispoztiv cu o interfata
standard, care poate fi accesat indiferent de restul configuratiei calculatorului. Si ce dispozitiv de
stocare a ramas neschimbat de mai bine de 20 de ani? Ati ghicit… e vorba de unitatea floppy…
Daca tot suntem la capitolul SATA ar mai fi de mentionat ca daca nu avem unitate floppy sau pur
si simplu ne incapatanam sa mai apleam la dischete, sunt si solutii alternative in privinta instalarii
driverelor SATA.
Cel mai simplu, daca BIOS-ul ne permite, putem seta controllerul SATA sa emuleze un controler
IDE. (nu mai beneficiem de unele avantaje aduse de interfata SATA, cum ar fi native command
queuing (NCQ) sau hot plug dar viteza de transfer este in principiu aceiasi.)

BD (bluray) - discul de 25GB


Nevoia de spatiu
Conceputul de disc optic de densitate foarte mare si cu o capacitate de stocare pe masura nu
este unul nou. Chiar dacă reprezenta o tehnologie de top la momentul lansarii pe piata, in 1996, DVD-
ul nu oferea spaţiu suficient de stocare pentru conţinutul video de inaltă densitate. În aceste condiţii
încă din anul 1998 Sony, Philips şi Pionner au inceput lucrul la ceea ce azi s-a concretizat în formatul
blu-ray. Primele unităţi optice compatibile blu-ray au aparut pe piaţă în anul 2006 sub forma unor
bluray playere.

Utilizare
Principala utilizare a discurilor blu-ray este in momentul de faţă este cea de mediu de stocare
pentru filmele de înaltă definiţie si pentru distributia jocurilor pe consolele Play Station 3. Ca mediu de

16
stocare pentru utilizatorii obisnuiti discurile blu-ray inca nu sunt foarte populare datorita preturilor in
special pentru discurile inscriptibile.

Capacitate de stocare
La fel cum DVD-urile au adus o capacitate de stocare de aproximativ 6 ori mai mare decat
ultraraspanditul Compat Disc (CD), discurile blu-ray (BD) vin cu o capacitate de stocare de
aproximativ 6 ori mai mare decat cea a unui DVD obisnuit. Totul pe aceiasi suprafara standard de
12CM.

Tip Marime Capcitate single Capacitate Dual layer

Disc standard 12 cm, single sided 25 GB (23.28 GiB) 50 GB (46.56 GiB)

Disc mini 8 cm, single sided 7.8 GB (7.26 GiB) 15.6 GB (14.53 GiB)

Capacitatea de stocare a fost marita folosindu-se o reteta deja consacrata: reducerea


distanteleor dintre piste si a marimii pit-urilor.

17
Spre deosebire de CD-uri si DVD-uri care sunt citite cu ajutorul unei raze laser de culoare
rosie, tehnologia blu-ray se bazeaza pe o raza de culoare… ia ghiciti… albastra… (de unde si
denumirea)
O alta noutate adusa de discurile blu-ray este rezistenta mai buna la zgarieturi datorita aplicarii
unui strat special polimeric ce acopera suprafata de stocare si care o sa tina o vreme preturile destul de
ridicate. Aceasta supra protectie a aparut datorita pozitionarii stratului de inregistrare mult mai aproape
de fata citibila a discului. Un CD spre exemplu are pozitionat stratul de stocare la o adancime de 1mm
fata de un disc bluray.

1X = 4.5MB/s
Da un in cazul unui CD un 1X echivaleaza cu 150KB/s, iar in cazul unui DVD un X
echivaleaza cu 1.38MB/s discurile blu-ray au ridicat standardul la 4.5MB pe secunda.

Rata de transfer Timp de scriere a unui disc blu-ray(minute)

Mbit/s MB/s Single Layer Dual Layer

1× 36 4.5 90 180

2× 72 9 45 90

4× 144 18 23 45

6× 216 27 15 30

8× 288 36 12 23

12×* 432 54 8 15

*Teoretic, pe piata inca nu exista unitati capabile sa atinga aceasta viteza

18
Blu-ray si continutul video HD (High Definition)
Continutul video de inalta definitie necesita un suport de stocare de inalta densitate… cu o
capacitate de stocare pe masura. O imagine statica la rezolutie standard presupune prezenta a 300 de
mii de pixeli (640×480) pe cand una de inalta definitie presupune prezenta a doua milioane de pixeli
(1920×1080). Asadar este necesara o cantitate destul de mare de date date daca dorim continut de
inalta defintie.
In prezent ne putem bucura de peste 3500 de titluri in format bluray. Daca la inceput aveau
privilegiul de a fi lansate si in varianta blu-ray doar titluri de prima-mana sau block-bustere, astazi sunt
lansate pe blu-ray ultimele noutati dar si titluri mai vechi cu… sau fara pretentii.

Discurile blu-ray au avut de infruntat un format rival si anume HD-DVD-ul

19
Ce este un DVD-RAM?

Un DVD-RAM este un disc reinscriptibil din familia DVD-urilor ce oferă un spaţiu de stocare
care se comportă ca o dischetă imensă din punct de vedere al utilizatorului. Aceasta înseamă că se pot
şterge şi copia fişiere direct din interfaţa sistemului de operare fara sa fie necesare programe
specializate de scriere.
Windows XP/Vista, Mac OS X sau Linux suporta lucrul direct cu discurile DVD-RAM, cu
menţiunea ca sub Windows XP sunt suportate doar discurile formatate in sistem FAT32. (instalând
softul InCD se îmbunătăţeşte suportul pentru DVD-RAM)
Ciclul de scrieri/rescrieri este de 100.000 de mii.
Acest tip de stocare prezintă avantaje incontestabile faţă de standardele DVD-RW sau
DVD+RW, dar face ca acest tip de disc să fie incompatibil cu o parte din echipamentele DVD-Player
sau DVD-ROM, chiar şi o parte însemnată dintre unităţile de inscripţionare fiind străine de acest
standard.
Totusi unii producători de seamă precum Panasonic, Hitachi, Toshiba sau LG Electronics promovează
acest standard.

20
Capacitatea de stocare

Primele versiuni de discuri reinscriptibile aveau o capacitate de 2.6 GB single sided si 5.2GB
in varianta cu doua fete. (double sided)
Acum discurile au aceiasi capacitate ca si variantele obisnuite 4.7GB respectiv 9.2GB
Erorile de stocare
Ce sunt erorile?
Erorile trebuie văzute ca neconcordanţa dintre datele care apar ca fiind stocate şi datele care se
găsesc efectiv pe un mediu de stocare. Erorile pot fi împărţite în două mari categorii:
Erori de structură (sau logice) - Acest tip de erori apar în cadrul tabelei de alocare a fişierelor
şi dosarelor. Cel mai comun tip de eroare se manifestă prin afişarea eronată a spaţiului de stocare
disponibil. Utiliarele specializate in corectarea erorilor pot corecta rapid acest tip de erori des
întâlinite.
Cum apar astfel de erori? Tocmai s-a întrerupt curentul electric? Calculatorul s-a blocat şi a
trebuit să apelaţi la butonul reset? Un program care tocmai se instala s-a blocat? Este posibil ca în
urma acestor evenimente să fi apărut unele inconsistenţe în structura fişierelor şi dosarelor.
Erori de suprafaţă
Acet tip de erori au legătură cu hardware-ul în sine şi se manifestă prin apariţia unor sectoare
defecte fizic pe suprafaţa de stocare.
Hard disk-ul este in prezent cel mai predisupus dispozitiv de stocare la astfel de erori. Capul de
citire al hard diskului pluteste la o distanta de 0,3 microni fata de suprafaţa de stocare, asa că orice
atingere dintre capul de citire si suprafaţa de stocare poate rezulta in apariţia unor puncte deteriorate in
care biţii nu pot fi stocaţi corect.

21
Datele stocate în cadrul unui sector devenit defect sunt pierdute. În urma verificării suprafeţei
de stocare, firmware-ul hard disk-ului sau sistemul de operare izolează sectoarele defecte pentru ca
stocarea datelor să se realizeze în condiţii de siguranţă.
Erorile de suprafaţă, mult mai grave de altfel pot interveni in situaţii diverse:
Manipulare neatentă. Hard disk-urile sunt dispozitive sensibile şi suportă în general şocuri de
doar câteva sute de grame. Dacă aţi scăpat hard disk-ul pe podea consideraţi-vă o persoană norocoasă
dacă nu v-aţi ales cu sectoare defecte.
Supraîncălzire. Discurile ce reţin informaţia se învârt cu un număr de rotaţii cuprins între 4400
şi 15.000. Temperaturile excesive atinse de un hard disk pot cauza defecţiuni. (aveţi şi opţiunea
instalării unor sisteme de răcire a hard disk-ului dacă observaţi că acesta încălzeşte foarte tare)
Întreruperea bruscă a curentului electric. Hard disk-urile actuale sunt destul de rezistente la
şocurile provocate de întreuperea bruscă a curentului electric în timpul scrierii sau accesării de date.
Totuşi nu este cu totul exculsă posibilitatea avarierii suprafeţei de stocare.

Bad sectors
Sectoarele defecte sunt numite în popor „bed-uri” denumire provenită de la „bad sectors”.
După un anumit timp de funcţionare orice hard disk este expus la apariţia „bed-urilor”. În majoritatea
cazurilor „bed-urile” care apar reprezintă o cantitate neînsemnată din spaţiului de stocare (sub 0,001 %
în cazul hard disk-urilor actuale).
Astăzi un hard disk beneficiază si de sectoare de rezervă - spare sectors în engleză. Atunci
când electronica hard disk-ului detectează un sector defect îi scoate din uz, inclocuindu-i adresa cu
una din cele ale sectoarelor de rezervă. Acesta este şi motivul pentru care astăzi aproape la un hard
disk nu ai observăm raportate sectoare defecte spre deosebire de generatiile mai vechi de hard disk-uri.
Garanţia unui hard disk nu acoperă sectoarele defecte decât atunci când numărul acestora este
neobişnuit de mare.

SMART - Self-Monitoring, Analysis, and Reporting Technology (tehnologie de auto


analiza si monitorizare a hard disk-ului)
Totusi daca un hard disk a inceput sa apleze la sectoarele de rezervă acesta este un semn că pe
viitor este posibil sa avem probleme şi este indicat să nu-l mai folosim pentru stocarea de date
importante. Pentru a verifica starea de sănătate a hard disk-ului avem la dispoziţie tehnologia SMART
22
care ne prezintă diverse informatii cum ar fi numarul ciclului de porniri/opriri, numărul de ore de
funcţionare, temperatura, sau daca s-a apelat la sectoarele de
rezervă:

23
Ce este o partiţie?
Orice hard disk are cel puţin o partiţie, adică o zonă în care datele sunt stocate conform unui
anumit standard denumit generic sistem de fişiere. O partiţie se poate întinde peste tot spaţiul de
stocare disponibil, situaţie în care hard discul primeşte doar o singură literă de acces.
Dacă spaţiul de stocare al hard disk-ului este divizat în mai multe parţii, vor exista mai multe
litere de acces - fiecare literă oferind accesul către o anumită partiţie.
În Windows XP, versiunea în limba română, veţi întâlni un termen sinonim pentru partiţie şi
anume “volum”.
La ce sunt bune partiţile totuşi?
Partiţiile permit o gestionare mai bună a datelor înmagazinate de un hard disk. Astfel puteţi
crea o partiţie special pentru sistemul de operare, una pentru documentele create de dumnevoastră, alta
pentru muzica preferată si aşa mai departe.

O partiţie este tratată de sistemul de operare ca şi cum ar fi un hard disk în sine. Chiar dacă în
realitate datele sunt stocate pe acelaşi disc, atunci când spaţiul de stocare al unei partiţii va ajunge la
limită sistemul de operare nu va da buzna peste spaţiul de stocare atribuit altei partiţii.
Avand în vedere că literele de acces nu spun prea multe de la sine, parţiile pot fi etichetate
după propria dumnevoastră imaginaţie. Partiţia pe care stocaţi muzică o puteţi denumi pur si simplu
“Muzica”.

Literele de unitate (Drive letters)


Literele de unitate au fost convenite cu ceva timp în urmă pentru calculatoarele personale IBM
si cele compatibile. Din punct de vedere convenţional lucrurile sunt cât se poate de simple:
- orice unitate de stocare este individualizată prin câte o literă urmată de două puncte A: , B: , C:
- se începe de la litera A
În sistemul de operare Windows unitatea de dischete este reprezentată de litera A:, iar primul
hard disk este reprezentat de litera C:, restul hardware-ului de stocare primeşte literele ce urmează lui
C.

24