Sunteți pe pagina 1din 14

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

I NOIUNEA DREPTULUI
l. SENSURILE I ETIMOLOGIA TERMENULUI "DREPT". SENSUL FILOSOFIC I SENSUL
JURIDIC. Termenul "drept" poate fi neles n dou sensuri, care acoper dou realiti distincte.
a) DREPTUL FILOZOFIC. n limbajul filosofic care s-a conturat treptat, pornind de la ideile lui Aristotel
i Platon, dreptul este conceput n sensul de justee, echitate. n acest sens, prin drept nelegem ndatorirea
de a da sau a recunoate fiecruia ceea ce i aparine sau i se cuvine. Sensul acesta este prezentat i n
operele jurisconsulilor romani, n lucrrile lor de baz dintre care amintim: "Instituiile'', ,,Digestele",
"Questiones", "Response", "Definiiile''.
b) DREPTUL JURIDIC. Ct privete sensul juridic al termenului i aici va trebui s facem o distincie i
s deosebim dreptul obiectiv de dreptul subiectiv.
Distincia dintre sensul filosofic al termenului "drept'' i sensurile juridice ale lui const n faptul c, pe
ct vreme sensul filosofic presupune o aciune intern a ceea ce este just sau injust n sfera afectiv a
indivizilor, sensurile juridice nu cer din partea subiecilor crora li se adreseaz dect supunerea la
perceptele lor (a normelor) fr a pretinde o adeziune intern, de contiin. Sensurile juridice ale
termenului "drept" las individului o libertate de critic a dreptului n vigoare i de eventuale propuneri
pentru schimbarea normelor existente sau modificarea lor.
Dreptul subiectiv: const n prerogativa recunoscut de lege titularului unui drept n virtutea creia acesta
poate i trebuie s aib o anumit conduit i s cear i celorlali s aib o conduit adecvat dreptului su
sub sanciunea prevzuta de lege pentru valorificarea unui interes personal, nscut, direct, legitim i juridic
protejat n acord cu interesele generale ale societii, este ceea ce depinde de voina noastra. Drepturile
subiective decurg din dreptul obiectiv.
Dreptul obiectiv: reprezint totalitatea normelor juridice impuse la un moment dat n societate a cror
nclcare atrage dup sine fora de constrngere a statului, este ceea ce exist independent de voina
noastr. Dreptul obiectiv, privit ca un ansamblu de reguli de conduit, este menit s reglementeze viaa
oamenilor grupai n societate .
Aspectele dreptului obiectiv. Dreptul obiectiv poate fi privit sub dublu aspect: aspectul static al dreptuluiconsta in ansamblu de izvoare (acte normative,obiceiuri,practic judiciar), i presupune cercetarea, descrierea,
sistematizarea formelor sub care se prezint regulile de drept; aspectul dinamic al dreptului-reprezinta
formele prin care se realizeaz dreptul precum i autoritile (organele de stat) care sunt competente s
utilizeze aceste forme.
Dreptul pozitiv. Reprezinta totalitatea normelor de drept care sunt n vigoare la un moment dat i care se
aplic ntr-o anumit ar.
2. DREPTUL CA OBIECT DE STUDIU AL TIINEI. tiina reprezint un sistem de cunotine
despre natur, societate i gndire, format n mod istoric i care se dezvolt pe baza practicii sociale.
Exist o multitudine de ramuri ale tiinei: tiine ale naturii(fizica. chimia), tiine particulare ale omului i
ale societii(etnografia, psihologia, sociologia, tiina dreptului-dreptul, conceput ca totalitate a normelor
juridice impuse n societate), tiine generale(logica, matematica), tiine ale aciunii (tiine tehnice,
medicale, educaionale). Graniele dintre tiine nu sunt fixe. Adncirea specializrii i necesitatea integrrii
rezultatelor cercetrii au dus la apariia unor tiine de grani sau de contact (biochimia, astrofizica).
tiina dreptului are i ea mai multe subdiviziuni. Dreptul i fenomenele juridice pot fi studiate fie n
ansamblul lor, fie n evoluia lor istoric concret, fie pe anumite pri care grupeaz normele, instituiile i
ramurile de drept care au anumite trsturi specifice. n normele de drept i gsesc expresie i elemente ale
activitii statale: elaborarea dreptului, aplicarea normelor de drept, interpretarea lor, aplicarea
constrngerii, denumite in mod generic juridice. Acestea sunt: raport juridic-un raport social, reglementat
de norme de drept; act juridic-un act care produce consecine pe planul dreptului; fapte juridice-acele
evenimente i aciuni care, potrivit normelor de drept, dau natere, modific sau sting un raport juridic. Din
aceast cauz i diferitele subdiviziuni ale tiinei dreptului se mai numesc i tiine juridice. ntr-un
1

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

anumit fel i tiinele juridice pot fi privite ca, tiine de grani. Dac pornim de la clasificarea
exemplificativ a tiinelor fcut mai sus, unele dintre tiinele juridice se integreaz att n categoria
tiinelor particulare ale omului i societii, ct i n categoria tiinelor aciunii, unele ramuri ale tiinelor
juridice putnd fi privite ca tiine administrativ-organizatorice. De asemenea, unele dintre tiinele
auxiliare, dup cum se va vedea, au caracterul unor tiine de contact sau de grani: medicina legal,
statistica judiciar etc.
Specificul tiinelor juridice, n comparaie cu alte tiine despre om i societate, const n faptul c
ele studiaz att aspectele legate de drept i de cele trei puteri ale statului: legislativ, executiv i
judectoreasc, ct i normele de drept cuprinse n actele normative n vigoare.
tiinele juridice se pot mpri n trei categorii: cele care studiaz dreptul n ansamblul lui (TGD,
filosofia dreptului, sociologia juridic.); tiinele juridice istorice(al cror obiect l formeaz studiul
dreptului n evoluia sa istoric, concret); tiinele juridice de ramur (care studiaz diferite categorii ale
normelor de drept, grupate pe baza obiectului lor comun).

II. DREPTUL SI STATUL.Legaturile dintre stat si drept. Dreptul este strans legat de stat.
Termenul de stat circula mai ales in doua sensuri: Intr-un prim sens istorico-geografic, prin stat intelegem
populatia organizata pe un anumit teritoriu delimitat prin frontier recunoscute pe plan international. In
acest sens notiunea de stat este sinonima cu cea de tara; Un al doilea sens al termenului de stat ar fi cel
politico- juridic. Stat = Puterea publica ca forma oficiala a puterii politice este acel sistem de organe
competente fiecare n sfera sa de activitate, capabile s emit pe cale unilateral acte obligatorii care la
nevoie pot fi aduse la ndeplinire prin fora de constrngere a statului necesare desfasurarii normale a
vietii n comun.
In drept intalnim frecvent expresii ca: stat ( Notiunea de stat este cea mai abstracta si poate fi
utilizata in orice imprejurare, atat cat este vorba de putere publica-privita ca o categorie speciala de oameni
investiti cu atributii de putere, cat si atunci cand este vorba de structura, de modul de organizare a puterii
publice), aparat de stat (termen care acopera acelasi continut in sensul lui politico juridic, dar privit numai
in mod structural, din punct de vedere al organizarii sale avand un aspect mai concret.) si putere de stat
(utilizata in imprejurari revolutionare cand nu se poate preciza cu claritate structura si toate formele
organizatorice pe care fortele victorioase le vor folosii in interesul lor.)
a)FORMA DE STAT=PUTERE PUBLICA. Elementele constitutive ale puterii publice, acestea sunt:
I) STRUCTURA DE STAT Desemneaz organizarea puterii publice pe un anumit teritoriu, raporturile
specifice care se stabilesc intre elementele alctuitoare ale ansamblului statal precum i legturile specifice
dintre ntreg i pri. Statul unitar(Spunem despre un stat ca este unitar atunci cnd asupra tuturor indivizilor care
populeaz teritoriul, acioneaz un singur rnd de autoriti publice nzestrate cu suveranitate deplina intern i extern.) ;
Statul federal(Mai este numit stat unional sau compus. Este o uniune statala compusa din 2 sau mai multe state care in
limitele i condiiile stabilite prin constituia federaiei dau natere unui stat nou numit stat federal, distinct de statele cel compun,
numite state federate.); Asociai de state(Sunt forme agregative asemntoare federaiilor cu deosebirea ca nu dau natere
unui stat nou , dintre asociaiile de state se enumera confederaia de state , uniunea personala i uniunea reala. Confederaia de
state; Uniunea personala; Uniunea real de state) i ierarhi de state;(Asociaiile de state se deosebesc de ierarhiile de state
prin faptul c in cazul primelor avem de a face cu suveraniti egale, in timp ce in cazul celorlalte vorbim despre suveraniti
limitate. Statul vasal; Statul protejat; Dominioanele Britanice; Teritoriile sub mandat; Statele sub tutela internaionala)

II) FORMA DE GUVERNMNT modalitatea prin care se exercita puterea, fiind independent de
structura de stat. Democraia(este acea forma de guvernmnt in care puterea aparine poporului i o exercita suveran,
dup caz, prin corpul sau electoral sau corpul sau referendar. direct, reprezentativ, semireprezentativ i semidirect);
Monocratia (este o putere personalizata. Monocratia presupune eventual i prezenta mai multor organe in stat numai ca in
acest caz ele au un rol pur decorativ, puterea apartine unui singur om, pricipiilor specifice democratiei i se opune autoritarismul,
ortodoxia ideologica i exclusivismul. monarhia absoluta; Monocratia populara; dictaturile militare; Oligarhia(este acea forma
de guvernamant in care puterea este detinuta i exercitata de un numar restrans de persoane sau familii. Acestea sunt:
2

TEORIA GENERALA A DREPTULUI


guvernamantul pluripersonal , aristrocatia , plutocratia censitara , partitocratia); Formele mixte de guvernamant(sunt
rezultatul combinarii de diverse elemente apartinatoare celor 3 tipuri fundamentale: democratia , monocratia i oligarhia. Tipuri
de forme de guvernamant mixt : Monarhia limitata, Parlamentul dualist, Cezarismul democratic)

III) REGIMURILE POLITICE ansamblul institutilor, metodelor i mijloacelor prin care se realizeaza
puterea. Dupa cum separatia puterilor in stat e mai conturata sau mai putin conturata, mai stricta sau mai
putin stricta, tot asa i regimurile politice sunt variate, realitatea practica depaind orice simple scheme
teoretice. Tipologia regimurilor politice are la baza modul de organizare a puterilor in stat precum i
interconditionalitatile dintre ele. Cea ce este important in clasificarea regimului politic este pe de o parte
stratificarea sociala care reclama diferenta intre clase, respective rivalitatile lor, iar pe de alta parte este locul pe
care regimul politic il acorda claselor, fie favorizandu-le, fie defavorizandu-le. Caracterul democratic al unui regim
politic rezulta din existenta mai multor partide politice, natura partidelor de guvernamant si natura formei de
guvernare.

b)LEGATURA DINTRE DREPT SI STAT. Statul este ansamblul instituiilor i regulilor constituite n
scopul legitimri puterii. Puterea publica ca forma oficiala a puterii politice este acel sistem de organe
competente fiecare n sfera sa de activitate, capabile s emit pe cale unilateral acte obligatorii care la
nevoie pot fi aduse la ndeplinire prin fora de constrngere a statului, necesare desfasurarii normale a vietii
n comun. De aici rezultand legatura dintre stat si drept, pentru ca majoritatea deciziilor obligatorii pe care
le iau reprezentatii populatiei sunt de fapt consemnate in norme de drept cuprinse si ele in diverse acte
normative pe care le elaboreaza organele de stat. Statul nu poate exista fara drept, intrucat el este o organizatie
juridica, respectiv, organizarea lui ca un aparat unic este reglementata de drept. Daca nu ar exista o reglementare
juridica a competentelor s-ar produce un conflict intre organele sale ; Dreptul reglementeaza activitatea statului in
raporturile lui cu societatea. Fara drept functiile statului nu se pot traduce in fapt. Din acest punct de vedere statul e
un instrument de realizare a dreptului. Dreptul se bazeaza pe constrangerea de stat.

Statul si dreptul se gasesc intr-o dubla relatie: pe de o parte statul influenteaza dreptul, pe de alta
parte dreptul actioneaza asupra statului. Ele nu pot exista unul fara altul si de aceea sunt factori egali .
Daca in mod logic statul precede dreptul, in mod istoric nu e asa. In realitate primul act al statului
este cel ce duce la formarea constitutiei si este un act juridic pentru ca creaza dreptul.

III. DREPTUL SI STATUL IN CONTEXTUL CIVILIZATIEI SI CULTURII


UNIVERSALE
a) TERMENUL DE CULTURA. In viziunea lui Dimba, cultura cuprinde atitudinile, actele si operele din
domeniul spiritului si al intelectului: literatura, muzica, datini, obiceiuri, credinte, filozofie, etc. Cultura se
caracterizeaza prin acumularea de cunostinte si opere, ca obiect de civilizatie, si printr-un ansamblu de
procese psiho-sociale proprii subiectilor, care, create in cadrul transformarilor tehnice si economice,
constituie treptat un element originar motor propriu unei societati. Cultura reprezinta anumite valori
spirituale concretizate in opere literare, muzica, arta, etc, cat si cunostintele umane despre aceste valori.
Valorile nou create prin cultura nu duc la renuntarea la cele vechi. Cultura e un tezaur ce se imbogateste
mereu, aici nu apare ideea de progres.
b)TERMENUL DE CIVILIZATIE. In viziunea lui Dimba, civilizatia cuprinde mijloacele cu ajutorul
carora omul supune mediul inconjurator in scopul satisfacerii nevoilor sale personale(alimentatie,
locuinta, educatie, invatamant). Civilizatia reprezinta nivelul de dezvoltare al culturii materiale si spirituale
a societatii. Ea e caracterizata prin: raporturilor dintre oameni si natura, raporturilor sociale ale oamenilor
intre ei(in munca, productie si mediu inconjurator). Valorile nou create de civilizatie sunt create pentru a le
inlocui pe cele vechi, perimate. Civilizatia poate fi studiata in cadre bine definite din punct de vedere sociogeografic, astfel pentru a studia societatile civilizatiei industiale Chumbarc arata ca se pot distinge 5
domenii ale societatii institutionalizate: domeniu mediului inconjurator-raporturile oamenilor cu natura,
societatea sunt marcate de concurenta, de lupta pentru viata si spatiu(populatie, economie); domeniul
raporturilor si structurilor sociale face sa apara procesul de dominanta(clase sociale, ramuri profesionale,
3

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

grupuri etnice); domeniul cunoasterii-puterea este cautata in special sub forma prestigiului(patrimoniu,
cultura, acumulare de cunostinte); domeniul transmiterii sociale-dominatia grupurilor aflate la conducere
este mentinuta prin reproductie si conservare de la o generatie la alta(sisteme sociale, familie, mijloace de
comunicare in masa); domeniul organizarii politice si juridice este cel in care decizia-in loc sa fie luata
astfel ca sa exprime vointa diferitelor grupuri aflate la conducere-da nastere la manipulari care permit o mai
usoara acceptare a masurilor luate de grupurile aflate la conducere.
c1) GRECIA ANTICA. ORGANIZAREA POPULATIE PE BAZA CRITERIULUI TERITORIAL:
Contextul reformelor in Grecia Antica in perioada dezvoltarii societatii scalvagiste: clase si grupuri
sociale formate din: oameni liberi, semi-liberi si sclavi; dezvoltarea mestesugurilor si comertului in dauna
agriculturii; fiecare trib avea propriul teritoriu. Odata cu dezvoltarea comertului au aparut straini de trib
care detineau mari bogatii; creste numarul sclavilor si discrepantele dintre saraci si bogati; in orase se
intaresc grupurile de mestesugari, comercianti, stapani de sclavi care vor sa ia locul vechilor nobili. In
aceasta situatie s-au impus unele reforme. Mai importante sunt cele a lui Solon si Listene
Reforma lui Solon. In aceste conditii, in Atena, apare Solon pe arena politica infaptuind o serie de reforme
care au reprezentat defapt un compromis: a dat o lovitura oranduirii primitive, dar a pastrat totusi
impartirea societatii in 4 triburi numite file si in felul acesta nu a inlaturat cu totul oranduirea primitiva.
Reforma lui Listene(Cel care a inlaturat definifiv ramasitele oranduirii primitive). El a introdus impartirea
populatiei pe baza criteriului teritorial, nimicind importanta politica a celor 4 triburi existente anterior.
Astfel intreg teritoriul Atenei a fost impartit in 10 file teritoriale iar fiecare fila a fost impartia in 3 criptii .
Astfel componenta filelor nu reprezenta o masa teritoriala compacta ci era o unitate a 3 diviziuni teritoriale.
c2 ) ROMA ANTICA. ORGANIZAREA POPULATIE PE BAZA CRITERIULUI TERITORIAL:
Contextul reformelor in Roma Antica in perioada dezvoltarii societatii scalvagiste: luptele pentru
egalitate intre patricieni si plebei; necesitatea unei legi scrise; necesitatea impartirii pamantului in mod
echitabil;necesitatea unei reforme agrare; augmentarea numarului de sclavi; dezvoltarea comertului-in
detrimentul agriculturii. In aceste conditii a aparut reforma lui Servius Tullius si Legea celor XII Table.
Reforma lui Servius Tullius a dus la destramarea vechii organizari primitive accectuand diferenta de avere,
grabind in felul acesta procesul de formare al statului sclavagist roman. El a impartit intreaga zona in 4
triburi urbane si 17 triburi rustice.

IV.DREPTUL SI STATUL IN CIVILIZATIA SI CULTURA DE TIP ORIENTAL ANTIC


1.EGIPTUL ANTIC
Primul legiuitor a fost Menes. El a publicat o lege prin care interzicea luarea unui imprumut fara ca acesta
sa fie garantat printr-o mumie iar aceasta nu putea fi ingropata pana la restituirea imprumutului.
In timpul lui Ramses al II-lea (sec XVI aChr) are loc o activitate legislativa importanta, prin care s-a
urmarit intarirea armatei si birocratizarea aparatului de stat.
Boholis in sec VIII aChr a elaborat un mare cod de legi de, care contine 8 carti.
2.BABILON
Codul legilor lui Hammurabi cel mai important monument legislativ al Babilonului care are 282 de
articole. Scopul acestuia a fost: usurarea situatia taranilor liberi; temperarea lacomiei camatarilor; intarirea
oranduirii sociale in babilon; masuri severe pentru apararea proprietatii asupra sclavilor. Acest cod prevede:
procedura de judecata; reglementarea casatoriei; familia; reglementarea proprietatii; ultima parte cuprinde
raporturile de munca
3.INDIA ANTICA. Aici se intalnesc o serie de culegeri de legi: Apastamba;
Codul legilor lui Manu. E cel mai important, reprezinta o bogata culegere de norme religioase, juridice si
etice. Intreaga culegere de legi este impartita in 12 capitole. Dispozitiile cuprinse in cod se pot grupa in 3
categorii:1.Norme care reglementeaza organizarea puterii de stat si corelatia ei cu cetatenii; 2.Norme care
se refera la diferite fapte civile si penale; 3.Diferite dispozitii de ordin religios ale brahmanilor
4

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Culegerea lui Narada alta culegere de legi indiene ea contine in mod amanuntit mecanismul judecatii in
descrierea procedurii judiciare. Tot aici apar si multe norme ale dreptului civil si penal care cuprind norme
ale viitoarelor societati feudale.
4.CHINA:
Codul legendarului imparat Mu -cel mai important cod de legi-in special un cod penal- cuprinde 3000 articole
Scoala Legistilor o scoala filosofico-juridica cu activitate legislativa importanta in China sec IV-V aChr.
Aceasta scoala a avut menirea sa dezvolte si sa perfectioneze dreptul chinez, deci a jucat un rol progresist.
PUTEREA PUBLICA IN ORIENTUL ANTIC. In ceea ce priveste puterea publica(statul), la popoarele
din Orientul Antic, trebuie subliniat faptul ca ea aparut din nevoia de a cultiva pamantul la inceput in cadrul
obstilor satesti. Organele puterii centrale erau: imparatul, magistratii-mari dregatori; micii dregatori,
aparatul functionaresc si organele justitiei.

V. ENCICLOPEDIA SI FILOZOFIA DREPTULUI.


a) Enciclopedia juridica se infatiseaza ca o incoronare a stiintei dreptului, prezentand-o ca un tot unitar.
Enciclopedia juridica poate fi materiala(totalitatea cunostintelor din acea materie de studiu) sau
formala(extrage ce e esential in gandirea juridica). Pentru ideea de dreptate, careia noi ii subordonam totul,
exista ideea de justitie si enciclopedia dreptului. tiina dreptului are mai multe subdiviziuni (drept civil,
drept penal, administrativ, etc.). Acesta se mai numesc tiine juridice: tiinele juridice istorice (dreptul
roman); tiinele juridice de ramur, care studiaz diferite categorii ale normelor de drept; tiinele auxiliare
ale dreptului. n normele de drept i gsesc expresie i elemente ale activitii statale: elaborarea dreptului,
aplicarea normelor de drept, interpretarea lor, aplicarea constrngerii.
Teoria general a dreptului ca parte component a tiinelor juridice.Aparitie . O teorie despre drept
poate fi tiinific i general n msura n care reuete s fac abstracie de particularitile fiecrei
ramuri de drept, pe de o parte, ct i de particularitile naionale ale dreptului din fiecare ar. Aceast
tiin a dreptului a fost cunoscut sub patru denumiri: enciclopedia juridic (sau enciclopedia formal);
teoria general a dreptului; filosofia dreptului; introducere n studiul dreptului. Pn n secolul al XIX-lea
teoria dreptului a fost o subdiviziune a filosofiei, a religiei, a eticii sau a politicii. Marii gnditori ai
dreptului au fost nainte de toate filosofi, oameni ai bisericii sau politicieni. Trecerea decisiv a filosofiei
dreptului de la filosofi i politicieni la juriti este de dat relativ recent.
Cu ce se ocupa TDG. Teoria dreptului nu trebuie neleas ca o simpl trecere n revist a normelor i
instituiilor juridice, ci ca o explorare n profunzime, cu o tent filosofic, a conceptului de drept. Teoria
general a dreptului formuleaz cele mai generale categorii valabile pentru ramurile tiinei juridice.
Acestea sunt: norma juridica, izvor de drept, sistem de drept, raport juridic, raspundere juridica.
Tipuri de stiinte juridice. Exist mai multe categorii de tiine juridice:
Cele care studiaz dreptul n ansamblul su (tgd, filosofia dreptului, sociologia juridic);
tiinele juridico-istorice. Este vorba despre disciplinele care se ocup cu istoria dreptului. Poate fi istoria
generala a dreptului(vorbim de cercetarea dreptului in dezvoltarea lui istorica generala, incluzand
majoritatea tarilor care au lasat o urma in organizarea lor juridica) sau istoria dreptului unui popor(studiul
dreptului se face numai in cadrul national al unei tari).
tiinele juridice de ramur. Fiecare ramur a dreptului formeaz obiectul de studiu al unei discipline
juridice aparte(constituional; administrativ; financiar; civil; penal; procesual penal; procesual civil;
internaional public/ privat, .a.). Ceea ce d o fizionomie distinct unei ramuri de drept sunt: o legislaie cu
o problematic unitar, sistematizat adesea sub form de cod; lucrri tiinifice care s-i teoretizeze
obiectul reglementrii; o disciplin didactic, inclus n planul de nvmnt al facultilor de drept. n cele
mai multe dintre cazuri, ramurile naionale de drept i ramura tiinei dreptului dintr-o anumit ar au un
corespondent n nvmntul juridic universitar sub forma unor discipline didactice.
tiinele juridice speciale. Rolul lor este acela de a ajuta activitatea juridic desfurat de unele organe
5

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

jurisdicionale( medicina legal;criminalistica;psihologia judiciar;contabilitatea; statistica judiciar).


b) Filosofia dreptului cerceteaz aadar, originea dreptului, caracterele generale ale dezvoltrii istorice a
dreptului, precum i aprecierea acestuia dup idealul de justiie afirmat de raiunea uman. Filosofia se afl
pretutindeni unde, prin gndire, omul devine contient de sine. Ea este prezent peste tot fr a fi numit ca
atare, cci atunci cnd gndete, omul filosofeaz, fie c o face la bine sau la ru, superficial sau profund.
Filosofia dreptului,dup cum o arat i numele, este acea ramur sau parte a filosofiei, care privete
dreptul n esena sa universal, spre deosebire de tiina dreptului care studiaz dreptul n natura i
caracterele lui particulare. Nici o tiin juridic special din marea familie a tiinelor juridice nu poate s
spun ce este dreptul n general, ceea ce are el universal, ci, poate numai s spun ce este dreptul la un
anumit popor (anglo-saxon, francez, german,),ntr-un anumit moment dat. Deci, cercetarea dreptului n
general depete competena oricrei tiine juridice, ea fiind apanajul filosofiei dreptului.
Del Vecchio ajunge la concluzia c Filosofia dreptului este disciplina care definete dreptul n
universalitatea sa logic, cerceteaz originile i caracterele generale ale dezvoltrii sale istorice i l
preuiete dup idealul de justiie afirmat de raiunea pur.
Planurile de cercetare a filozofiei dreptului:
n plan logic, investignd dreptul n totalitatea sa logic(elementele eseniale comune tuturor sistemelor
juridice trecnd peste particularitile lor i urmrind conceptul universal al dreptului);
n plan fenomenologic, dezvluind c dreptul pozitiv nu e produsul unor cauze speciale i excepionale,
ci este un fenomen comun tuturor popoarelor n toate timpurile, este un produs al naturii umane;
n plan deontologic, evideniind faptul c juristul practician se mrginete a nelege i a interpreta n sens
propriu normele pozitive, nentrebndu-se dac nu ar putea s existe i altele mai bune. tiinele juridice
prin natura lor, se mrginesc s aplice un sistem juridic existent, fr a-i pune n discuie temeiurile. Este
sarcina filosofiei dreptului, s cerceteze tocmai ceea ce ar trebui s fie n drept, opunnd astfel, un ideal de
drept unei realiti juridice date.

VI. DREPTUL IN SISTEMUL NORMATIV SOCIAL. Normele sociale sunt create de


oameni i stabilesc conduita uman n cele mai diverse domenii ale vieii sociale. Orice activitate social se
desfoar pe baza unor reguli , acestea sunt necesare deoarece la desfurarea oricrei activiti particip
un numr de persoane diferite ca vrst , sex , profesie , orientare religioas , etc, fiecare contribuind n
msura cunotinelor la bunul mers al activiti respective. Dar normele sociale nu li se impun oamenilor n
mod automat, ci trebuie s treac prin contiina lor, prin liberul lor arbitru. Dup filozoful german Kant,
norma suprem a dreptului cere s te pori n aa fel nct libertatea ta, expresie a voinei autonome, s se
mpace cu libertatea fiecruia
Caracteristicile normei: normele prefigureaz ntotdeauna un comportament viitor; normele indiferent de
natura lor reflect condiiile social economice i politice ale vremurilor, raporturile dintre clasele i
grupurile sociale; normele sociale sunt variate, de la norme economice, norme politice, norme religioase,
norme sportive, la norme juridice; toate aceste tipuri de norme nu sunt date odat pentru totdeauna, ele
modificndu-se n timp datorit dinamismului vieii sociale
Ordinea sociala se refera la capacitatea societatii de a tine sub control operativitatea indivizilor , asigura
coordonarea intregii activitati sociale si faciliteaza continuitatea vietii sociale.
Clasificarea normele sociale: Dupa domeniul de activitate(tehnice; economice; politice;); Dupa gradul
de generalitate(generale; particulare-specifice unui grup restrans de relatii sociale); Dupa continutul
lor(prescriptivecare evoca ce trebuie facut; proscriptivecare stipuleaza ce este interzis); Dupa modul de
manifestare(explicite; implicite; intime; colective); Dupa modul de aparitie(cu aparitie neorganizata,
spontana(obiceiuri, norme morale);elaborate in mod organizat de catre un organism social (norme juridice).
a) .CORELATIA NORMELOR JURIDICE CU NORMELE MORALE
Norma juridic: este o regul de conduit instituit(impusa/sanctionata) de ctre puterea public si care la
6

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

nevoie poate fi adusa la indeplinire prin fora de constrngere, coercitiv a statului .


Normela morala: este o regul de conduit care ne arat cum anume trebuie s acioneze sau s se
comporte membrii societii n anumite condiii determinate pentru ca aciunea lor s fie eficient i
apreciat pozitiv. Morala e o protolegislatie sociala; este un ansamblu de reguli, precepte- privitoare la bine
si la rau, la corect si incorect, just si injust . Preceptele morale au calauzit intotdeauna conduita oamenilor
care-si raporteaza astfel comportarea la valorile de bine/rau din care decurge si definirea acelui
comportament ca moral/imoral. Moralitatea poate fi considerata ca o insumare de virtuti sociale cum ar fi:
justitie, mila, iubire, generozitate, sinceritate, devotament, respect fata de ceilalti. Imoralitatea este opusul
moralitatii-privita ca o suma a viciilor sociale, cum ar fi: ura, egoism, dispret, rautate. Amoralitatea este o
stare intermediara, care exista la granita dintre moralitate si imoralitate, e treapta de jos a moralitatii si cea
de sus a imoralitatii, insemnand: indiferenta, individualism, izolare sociala.
Asemanarile dintre drept si morala. Relatiile dintre morala si drept sunt asa de stranse incat ambele au
acelasi grad de adevar si aceeasi valoare . Att dreptul ct i morala reprezint un ansamblu de norme de
conduit. Legatura dreptului cu morala apare mai pregnant prin prisma legaturii dintre constiinta juridica si
constiinta morala, in sfera elementului afectiv. Astfel, oamenii in societate se conduc in marea majoritate a
cazurilor dupa regulile morale incetatenite de-a lungul timpului. Ei apreciaza justeea sau injusteea unor
fapte cu ajutorul simtului moral comun chiar daca faptele respective sunt prevazute si sanctionate de catre
normele juridice . Furtul, talharia, omorul, vatamarea corporala ne apar in primul rand ca fapte reprobabile ,
simtind injustetea lor mai intai in sfera morala, potrivit regulilor morale si numai apoi ne intrebam cum
anume ele au fost prevazute si sanctionate de stat. Numeroase norme cu un coninut identic au att o natur
moral ct i una juridic( respectul fa de viaa, demnitatea i proprietatea altora). Fora dreptului se
gsete att n justificarea sa logic, raional, ct i n aprobarea i susinerea sa moral. Orice injustiie
este implicit imoral. Atat normele morale cat si normele juridice au in vedere relatiile dintre individ si
ceilalti mebri ai societatii, ambele se deosebesc de legile naturii, prin aceea ca pot fi incalcate.
Deosebiri intre drept si morala Normele morale dintr-o societate nu sunt neaprat unitare/absolute, ele
variaz n funcie de grupul social, de colectivitatea naional, social, religioas. Dreptul n schimb este i
trebuie s fie unitar, asigurnd o ordine juridic unic n societate ntr-o ar dat; Normele morale au un
caracter spontan n apariia lor normele de drept sunt rezultatul unei creaii contiente i organizate;
Normele de drept pot fi asigurate prin fora coercitiv a statului, normele morale au ca sanciune: oprobiul
public, marginalizarea, desconsiderarea, regretul, mustrarea de contiin; Exist ns i norme morale care
n-au relevan juridic (de pild relaiile de prietenie sau relaiile dintre soi pn la un anumit punct),
precum i invers (de pild unele norme cu caracter procedural, cele tehnice sau cele organizatorice).
In timp ce morala provine din comandamente religioase sau impuse de comunitate , dreptul isi are originea
in prescriptiile dictate de autoritatile publice cu atributii legislative. Aceste norme se mai deosebesc si prin
sanctiunile pe care le prevad si anume, sanctiuni situate la nivelul constiintei individuale (in cazul celor
morale) si sanctiuni garantate etapic (in cazul celor juridice).
n general, sfera de aciune i cuprindere a moralei este mai extins dect cea a dreptului, dar
reglementarea este mai puin concret. n concluzie, este obligatoriu s subliniem c dreptul ajut la
promovarea principiilor morale, dar i morala i exercit influena asupra elaborrii si aplicrii dreptului.
b).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE TEHNICE
Norma tehnic se ntemeiaz pe legile naturii i are un caracter obiectiv, deci nu depinde de voina
omului. Omul nu le poate schimba, dar le poate i trebuie s le cunoasc pentru a le folosi n mod corect.
Un exemplu de norm tehnic este prelucrarea pmntului n conformitate cu normele agrozootehnice; sau
normele de folosire a unei maini, a unui agregat sau utilaj tehnic. Fr respectarea normelor tehnice nu se
poate obine rezultatul dorit. n societatea modern, industrializat i computerizat, folosirea i respectarea
normelor tehnice-cu mare cuprindere-este foarte important pentru ca activitatea uman s se poat
desfura normal i cu un randament deosebit. De aceea, multe norme tehnice au devenit obiect de
7

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

reglementare juridic, devenind prin aceasta i norme sociale juridice. De exemplu, domeniul ecologic, cel
al circulaiei, al transportului i telecomunicaiilor etc. In general, normele tehnice conduc procesul
productiv, nerespectarea lor determinand in multe cazuri si consecinte juridice. Avand in vedere ca normele
tehnice devin rapid si norme juridice, ele aproape ca nu mai pot fi despartite (normele de protectia bancilor,
normele de tehnica contabila). Un procedeu tehnic devine norma tehnica numai in clipa in care colectivul
din una sau mai multe unitati economice s-a convins ca ele corespund necesitatilor concrete si ii
generalizeaza aplicarea in activitatea productiva.
c).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELOR OBISNUIELNICE
Moravurile i datinile sau cu un cuvnt obiceiurile sunt o categorie foarte vast de reguli sociale. Ele sunt
tot att de vechi ct i existena omului i au constituit primele reglementri n colectivitile umane.
Obiceiul se formeaz i apare n mod spontan, ca urmare a aplicrii repetate i prelungite a unei conduite.
Obiceiul devine regul intrat n viaa i tradiia colectivitii, pe care oamenii o respect din obinuin sau
din deprindere. Obiceiul are, ntr-un anume sens, un caracter conservator. Pe ct de ncet se formeaz
obiceiul, pe att de greu sau chiar mai greu nceteaz el de a mai aciona, prin procesul de ieire din uz, de
cdere n desuetudine. Ceea ce distinge obiceiul (datina sau tradiia) de moral i drept este natura sa mai
puin raional, mai puin contient, natur ce decurge din chiar procesul su de formare spontan, pe cnd
dreptul i morala implic un proiect contient, raional urmrit a fi realizat. Obiceiul continu s existe i n
societatea modern i contemporan, ns ia form juridic ntr-o msur foarte restrns.
Cutumele (obiceiurile juridice): sunt reguli de conduit social care dei nu eman de la organele statului
competente sa legifereze, ele sunt totui obligatorii , fiind expresia convingerii unei colectiviti umane c
aparin sentimentului unanim de justiie, fiind considerate ca obligatorii printr-o practic constant i
ndelungat.Caracteristicile cutumei: exprima dreptul nescris; capata consistenta juridica printr-o practic
constant i ndelungata; niciodat cutumele nu vor putea modifica , abroga sau suspenda o norm juridica
scris.Rolul cutumelor(dreptului nescris) n raport cu dreptul scris. Cutumele pot juca n raport cu dreptul
scris doar un rol supletiv sau interpretativ. Niciodat cutumele nu vor putea modifica , abroga/suspenda o
norm juridica scris.
d).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE DE CONVIEUIRE
Normele de convieuire sunt apropiate de obiceiuri i de normele morale. n normele de convieuire sunt
incluse normele de bun cuviin, normele protocolare, de politee, de curtoazie, toate fiind foarte
numeroase i prezente n viaa de zi cu zi. Astfel, calitatea sau trstura distinct a acestor norme este dat
de aprecierea sau preuirea reciproc a persoanelor, preuire exprimat prin stima, consideraia sau
respectul ce i-l datoresc una alteia. Aceste norme pot contribui la ntreinerea raporturilor interumane, a
convieuirii, dar aportul lor este redus, uneori numai formal, dac nu sunt dublate de motivaii morale
puternice. Tot n categoria acestor norme de convieuire sunt incluse i diferite reguli de cultur, igien, de
buncuviin i comportament civilizat, formate sub presiunea grupului. Un segment important al
normelor de convieuire social este cel al deontologiei profesionale (ex. n lumea medical sau n mediul
cadrelor didactice). Specificul comun al acestor norme este faptul c ele depind mai mult de uzaje dect de
moral sau drept, ele se formeaz treptat, spontan i nu sunt creaia imediat a unei organizaii. ns la un
moment dat, ele pot fi colectate i nscrise ntr-un statut. n anumite condiii poate interveni o
reglementare juridic, printr-un act normativ, astfel nct norma de convieuire social capt i for
juridic i devine astfel i o norm juridic.
e).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE ORGANIZAIILOR NESTATALE.
Astfel de organizaii sunt: partidele politice, asociaiile civile, organizaiile apolitice, organizaiile fr/cu
scop lucrativ, firmele comerciale, societile mixte, organizaiile de tip cooperatist, uniunile profesionale,
ligile, asociaiile, cluburile sportive sau de petrecere a timpului liber, organizaiile tiinifice, culturale etc.
Normele acestor organizaii sunt tot nejuridice, dar totodat foarte importante, deoarece prin ele se
stabilete cadrul de organizare i funcionare, raporturile dintre membri. Organizaiile mai sus amintite i
8

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

elaboreaz norme cu caracter statutar, instituional i convenional (sunt adunate n statute, convenii, acte
de instituire). O categorie de norme nejuridice, dar asemntoare acestora, sunt normele sau regulile
jocurilor sportive care se conduc dup principiul corectitudinii, fair-play-ului, cu arbitri judectori n
aplicarea lor etc. Normele organizaiilor nestatale sunt asemntoare celor juridice, atrgnd chiar sanciuni
pentru nerespectarea lor, ns nu pot fi confundate cu normele juridice, pentru c le lipsete ceea ce este
esenial i anume: aprarea i garantarea lor cu ajutorul puterii publice, a forei coercitive a statului. Unii
autori le denumesc norme cvasi-juridice. Activitatea organismelor sociale nestatale i actele lor trebuie s
fie conforme cu legile rii, s se nscrie n ordinea de drept existent. Iat deci c societatea cunoate
numeroase categorii de norme care contribuie la reglementarea relaiilor sociale complexe.

VII. SISTEMUL DREPTULUI


1.Conceptul sistemului dreptului. Sistemul de drept e o colectie de elemente legate intre ele prin relatii
identificabile, formand un singur tot; este unitatea dreptului si diviziunea lui in anumite parti
interdependente-ramuri de drept si institutii juridice. Normele juridice, ca parti ale sistemului de drept,
alctuiesc un tot unitar, fiind foarte strns unite ntre ele, chiar dac sunt deosebite prin coninut. Ele
formeaz un ansamblu coerent i logic, prin urmare se constituie ntr-un sistem. Dreptul unui stat ni se
nfieaz nu ca o sum aritmetic dat de totalitatea normelor juridice, ci ca un ansamblu al acestora,
organizate, structurate ntr-un sistem pe baza anumitor principii, urmrind o anumit finalitate. Studierea
sistemului dreptului are o mare importan teoretic i practic i anume: ajut organele de stat n procesul
de elaborare i perfecionare a dreptului pentru a descoperi i completa anumite lacune ale dreptului
pozitiv, pentru eliminarea reglementrilor perimate i asigurarea concordanei ntre normele juridice.
Sistemul dreptului st la baza sistematizrii legislaiei, contribuie la perfecionarea aplicrii i interpretrii
dreptului i st la baza clasificrii tiinelor juridice.
2.Componentele sistemului de drept : norma juridica-elementul de baza, structurant al dreptului;
instituia juridica-element intermediar; subramura de drept- e alcatuita din totalitatea institutiilor juridice
care reglementeaza o categorie mai ampla de relatii sociale si care, de regula le gasim grupate sub forma
de coduri; ramura de drept - reprezint o grupare mai larg de instituii juridice i norme juridice unite
ntre ele prin obiectul lor de reglementare.
a) Instituia juridic in drept este utilizata in doua acceptiuni: Organism cu personalitate juridica(:
parlament, guvern, tribunal, spital) si Ansamblul normelor juridice care reglementeaz o anumit grup
unitar de relaii sociale, instaurnd astfel o categorie aparte de raporturi juridice.
Institutiile juridice se pot impartii in subgrupe, care la randul lor, pot forma institutii
juridice(succesiunea: legala si testamentara). Aceste institutii juridice restranse nu trebuiesc confundate cu
elementele component ale institutiei de drept(casatoria: incheiere, nulitate, efecte, drepturi si obligatii).
Mai multe instituii juridice se pot grupa ca o subramur care poate face obiectul unui cod, al unui
regulament etc. Aa, de exemplu, dreptul maritim, ca subramur a dreptului civil, grupeaz totalitatea
normelor juridice care reglementeaz relaiile sociale din domeniul transportului maritim. Principalul
izvor al acestei subramuri este codul maritim. Un alt exemplu l constituie codul justiiei militare, care este
n afara Codului Penal; codul justiiei militare reglementeaz o categorie aparte de infraciuni svrite de
militari n legtur cu activitatea lor.
Complexitatea dreptului a condus i la alte distincii care s releve mai pregnant unitatea
conceptual a dreptului, interdependenele sale de sistem, relaiile de interferen etc. Astfel, n acest sens
se disting n mod necesar: Categoriile juridice exprim ansamble de drepturi, lucruri, persoane, fapte. Ele formeaz
materia elementar a dreptului. Categoria juridic permite individualizarea fenomenelor juridice, stabilirea relaiilor dintre ele.
Datorit sistemului categoriilor juridice, multiplele trsturi ale faptelor sociale vin s se ncadreze n reguli bine definite, fiind
cooptate de drept i primind trsturile simplicitii i ordinii. Categoriile juridice trebuie s fie net distinse de instituiile
juridice. Toate instituiile juridice pot fi considerate ca formnd tot attea categorii juridice, dar reciproca nu este valabil, nu
orice categorie juridic constituie ns o instituie juridic; Instituiile juridice vizeaz un complex organic care corespunde
9

TEORIA GENERALA A DREPTULUI


unui fascicol de norme de drept. n literatura de specialitate, instituia juridic a fost abordat ca o entitate juridic care i are
originea sa n persoan, pe care o depete ns n durat, continuitate, permanen, ca de pild: familia, biserica, naiunea.
Deci, instituia juridic este un ansamblu organic care conine reglementarea unui dat concret i durabil al vieii sociale i care
este constituit dintr-o ncrengtur de reguli juridice dirijate spre un scop comun; Ordinea juridic reprezint un nou
complex n cadrul normativitii juridice, complex format dintr-un ansamblu de instituii juridice. P. Roubier distinge diferite
ordini juridice: dup materia vizat: drept penal, drept comercial, dreptul muncii etc.; dup teritoriul n care acioneaz: drept
provincial, drept naional, drept internaional, drept francez, drept german etc.; dup grupul social vizat: dreptul economic,
dreptul corporaiilor etc.; care vizeaz o anumit epoc: dreptul Romei antice, dreptul vechi francez etc.; dup sursa de la care
eman regulile: drept legislativ, drept jurisprudenial, drept cutumier etc.

b) Ramura de drept reprezint o grupare mai larg de instituii juridice i norme juridice unite ntre ele
prin obiectul lor de reglementare. Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, ci se gsesc ntr-o
strns interdependen.
3. Criterii de structurare a sistemului de drept: Criteriul obiectului(criteriu obiectiv, superior
criteriului metodei)-gruparea normelor juridice in ramuri de drept; Criteriul metodei(autonomismul,
recomandarea, autoritarismul) de reglementare a categoriilor de relatii sociale(criteriu subiectiv) si care
face ca anumite norme-desi au un obiect comun-sa se separe intr-o ramura de drept aparte;
4. Diviziunile generale ale dreptului. Jurisconsultul Paul imparte dreptul in: drept de exceptie si drept
comun. Dupa romani poate fi impartit in drept scris si drept nescris .M. Djuvara distinge ntre dreptul
intern (norme ce se aplic numai statelor ce le-au elaborat) i dreptul extern (cuprinde norme de drept care
se refer la raporturile dintre state sau dintre cetenii unor state diferite). Acelai autor distinge ntre
dreptul determinator (determin ce trebuie s fac persoanele) i dreptul sancionator (cel care
organizeaz sanciunile). A treia diviziune abordat de M. Djuvara este aceea care mparte dreptul n drept
public i drept privat. Deosebirea ntre dreptul public i dreptul privat este foarte veche. Dreptul public:
nsumeaz acele raporturi juridice care au ca obiect de reglementare raporturile dintre guvernani pe de o
parte precum i raporturile dintre guvernani i guvernai , pe de alta parte. Prin dreptul public se ocrotete
interesul general social sau comunitar sau altfel spus se ocrotete interesul public(constituional,
administrativ, financiar, penal, procesual (penal i civil), internaional public). Dreptul privat : nsumeaz
acele raporturi juridice care au ca obiect de reglementare , raporturile dintre guvernai ocrotindu-se astfel
interesele personale ale particularilor(civil, comercial, nternaional privat). ns respectarea dreptului sub
toate formele sale intereseaz n primul rnd ntreaga societate cci ntreaga societate nu ar putea s existe,
dac respectul dreptului nu ar exista. Datorit evoluiei de ansamblu a societii, statul intervine n
raporturile persoanelor i organizaiilor particulare n scopul aprrii intereselor generale ale societii. Ca
urmare, se nasc o serie de norme i instituii care dup concepia ulpian aparin dreptului privat, dar din
punct de vedere al scopului urmrit ele au un caracter public. Nu pot fi ignorate ns interdependenele
existente ntre cele dou domenii. Se remarc faptul c dreptul public domin tot mai mult dreptul privat.
Pe de alt parte, dreptul privat la rndul su exercit o influen mare asupra dreptului public. Chiar i n
interiorul dreptului privat se resimt influene reciproce ntre diferite ramuri. n doctrina contemporan, se
pornete nu de la criteriul interesului aprat ci de la cel al formei, al modului n care se asigur aprarea
drepturilor subiective; organele statului apr drepturile din oficiu n cadrul dreptului public, respectiv la
cerere n cadrul dreptului privat; la aceasta se adaug criteriul clasic, organic, dup care dreptul public
intereseaz statul i organele sale, iar dreptul privat pe ceteni n raporturile dintre ei.
Dreptul civil este dreptul comun, fa de dreptul comercial sau fa de orice ramur de drept privat.
Pe de alt parte, dreptul comercial a ajuns la formule mai flexibile dect cele ale dreptului civil, iar n
anumite materii i aceste forme i extind influena asupra dreptului civil. Ramurile dreptului nu se
influeneaz numai reciproc, ci depind din punct de vedere juridic unele de altele. Creatorul legislaiei
ntregi este statul. Dreptul privat nu este dect o excrescen a dreptului public. Ce ar fi, de exemplu,
sanciunea dreptului privat dac nu ar fi statul care i asigur execuia? Ce am putea nelege din dreptul
privat sau din dreptul civil, dac nu ar exista legea pe care se ntemeiaz, lege care este un produs al
10

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

dreptului public, pentru c este produs de stat? Dac statul nu poate, sau este mpiedicat s funcioneze,
atunci nu mai exist nici drept privat i nici drept intern.
Exist, deci, o anumit ierarhie ntre ramurile de drept, chiar dac e relativ. Dup unii, dreptul
internaional ar sta la baza dreptului intern: statele se nasc i funcioneaz n relaiile dintre ele pe baza
principiilor de drept internaional (suveranitatea, autodeterminarea), iar dreptul intern este expresia
suveranitii. Alii susin c dreptul internaional este creaia statelor, manifestarea de voin a acestora;
deci, baza o constituie dreptul intern. Din punct de vedere cronologic dreptul intern precede dreptul
internaional; n Antichitate, Evul Mediu i epoca modern existau de altfel puine reguli n acest domeniu
diplomaia iar statele se creau exclusiv n funcie de raporturi de for, interne sau externe, fiind
admise de celelalte tot n funcie de aceasta. E adevrat ns c astzi ele se condiioneaz reciproc: noile
state se nasc pe baza voinei poporului sau popoarelor care l compune, dar aceast voin este ea
nsi un principiu de drept internaional i trebuie s fie conform cu alte principii (de exemplu
respectarea integritii teritoriale a altora); pe de alt parte, e exact c principiile respective ca i alte
reguli sunt tot creaia statelor suverane, multe dintre acestea lund natere n afara lor. E inexact ns c
nerecunoaterea sau boicotul unui stat ar face ca dreptul intern s nu existe: recunoaterea ca instituie a
dreptului intern nu are valoare juridic ci pur politic, de cele mai multe ori neinfluennd nici mcar de
facto viaa unui stat; oricum, crearea dreptului intern depinde de ali factori, n primul rnd de voina
membrilor societii respective n acest sens sau cel puin de acceptarea lui de ctre ei (fie ea i forat),
deci finalmente de autoritatea pe care acel stat o exercit asupra lor.
n plan intern dreptul public ar fi baza dreptului privat. n fine, n cadrul dreptului public dreptul
constituional ar fi axa n jurul creia graviteaz celelalte ramuri iar n dreptul privat dreptul civil.
5. Ramurile dreptului contemporan romnesc
Dreptul constituional este acela care formuleaz n principii , organizeaz n proceduri i consolideaz
n instituii regimul politic al unei ri prin norme juridice adecvate. Este o tiin juridic aparintoare
dreptului public i totodat o ramura de drept. Raporturile de drept constituional apar deci n procesul
organizrii i exercitrii puterii de stat. Principalul izvor l formeaz Constituia, dar i legile (organice sau
ordinare) sau alte acte cu putere de lege ce conin norme de natur constituional.
Dreptul administrative. Reglementeaz relaiile sociale ce apar n activitatea administraiei de stat sau
n legtur cu aceasta , adic relaiile ntre organele administrative i ntre ele i alte organe de stat, cele
dintre administraie i ceteni; principiile organizrii i funcionrii administraiei. Ca i normele de drept
constituional, normele de drept administrativ au un caracter imperativ; idem, n aceste raporturi organele
statului se situeaz pe poziii de putere fa de cetean, iar raporturile pot s nu se nasc prin
consimmntul ambelor pri. Rspunderea pentru violarea unei norme administrative atrage dup ea o
sanciune de drept administrativ (contravenional pentru cetean).
Dreptul financiar. Reglementeaz activitatea financiar a organelor statului, relaiile care apar ntre
diferite organe de stat sau ntre ele i ceteni n legtur cu ntocmirea bugetului, perceperea impozitelor
i taxelor, modul de cheltuire a veniturilor statului, asigurrile obligatorii de stat etc.
Dreptul civil. Acea ramura a dreptului privat care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza
raporturile sociale patrimoniale si nepatrimoniale in care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate
( este esenta dreptului civil). Nici o parte nu are la dispozitie mijloace proprii de constrangere pentru a o
determina pe cealalta parte sa dea, sa faca sa nu faca ceva. Uneori aceast definitie e completata cu
precizarea ca normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridical a persoanelor fizice si juridice, in
calitatea lor de participant la raporturile juridice civile(normele dreptului civil reglementeaza si conditia
juridica a subiectilor de drept civil).
Dreptul muncii. Reglementeaz relaiile sociale de munc, aprute n legtur cu exerciiul dreptului la
munc, condiiile de munc, salarizarea, angajarea, concedierea, organizarea i protecia muncii,
jurisdicia muncii etc. Dei la origine raporturile de munc erau raporturi de drept civil i deci marcate de
11

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

caracteristicile acestuia norme dispozitive, egalitatea prilor la ncheierea contractului i n ce privete


desfacerea lui -, ntre timp ele au evoluat nspre o socializare a lor, o apropiere de domeniul dreptului
public; fr a se nltura necesitatea consimmntului ambelor pri la ncheierea contractului i
posibilitatea de principiu pentru fiecare de a-l desface unilateral, aceast posibilitate este ngrdit pentru
angajator i n prezent s-au legiferat i cazuri n care un contract produce efecte i pentru cel care n-a
participat la ncheierea lui: de exemplu, contractul colectiv de munc. Acesta se ncheie ntre sindicatul cel
mai reprezentativ i organizaia de patronat cea mai reprezentativ la nivel naional, de ramur i de
unitate, fiind ns obligatoriu i pentru celelalte, ca i pentru salariaii nesindicalizai sau care se
angajeaz ulterior, de asemenea pentru angajatorii neafiliai sau care se nfiineaz ulterior. De asemenea,
normele de dreptul muncii sunt n mare msur imperative, neputndu-se stabili prin voina prilor
drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin lege, respectiv prin contractul colectiv, n ce-i privete pe
salariai.
Dreptul familiei. Reglementeaz relaiile dintre soi i cele de rudenie i afinitate, relaii care sunt
deopotriv patrimoniale i nepatrimoniale. Instituiile principale sunt: cstoria, rudenia i afinitatea,
adopia, filiaia, ocrotirea minorilor i a majorilor incapabili. Importana social a unor aspecte din acest
domeniu a fcut s apar i raporturi care se nasc prin voina legii, fr consimmntul prilor, sau
raporturi al cror coninut este stabilit prin lege, dreptul familiei ndeprtndu-se astfel de sfera dreptului
civil cruia i aparinea.
Dreptul penal. Reglementeaz faptele ce sunt considerate infraciuni i sanciunile aplicabile lor, precum
i principiile ce guverneaz raporturile nscute n legtur cu svrirea de infraciuni ntre individ i
societate.
Dreptul procesual penal. Reglementeaz desfurarea urmririi penale, a judecii penale i a executrii
pedepselor, activiti care sunt consecina svririi de infraciuni. Raporturile de drept procesual penal
reprezint o materializare n plan organizatoric a raporturilor de drept penal. Ca n orice ramur de drept
public, normele sunt aproape n totalitate imperative.
Dreptul procesual civil. Reglementeaz desfurarea judecii civile i a executrii silite, raporturile de
acest tip reprezentnd materializarea n plan organizatoric a raporturilor de drept civil n sens larg.
Dreptul internaional public. Reglementeaz relaiile dintre state, organizaii guvernamentale, state i
organizaii guvernamentale, precum i dintre acestea i naiuni care i constituie un stat propriu. n aceste
raporturi prile apar pe poziii de egalitate juridic iar nerespectarea normelor atrage constrngeri
specifice, organizate individual sau colectiv. Spre deosebire de normele interne care nu sunt totdeauna
creaia prilor sau a ambelor pri, ci a legii, deci a statului (direct sau indirect), cele internaionale
exprim voina statelor pri i sunt obligatorii numai pentru cele ce au participat la elaborarea lor. Dei
individul nu e un subiect tradiional al dreptului internaional public, totui se constat n prezent o
evoluie sub acest aspect: normele care reglementeaz drepturile i libertile fundamentale sunt elaborate
n beneficiul su; n anumite sisteme de drept le poate invoca direct, fr a atepta legi naionale de
transpunere; de asemenea, el are acces chiar dac limitat la mecanismele internaionale de control i
sancionare a nclcrilor produse n legtur cu drepturile sale. Astfel, el devine, direct sau indirect,
subiect de drept internaional public, domeniu rezervat pn nu demult exlusiv statelor. Normele
internaionale pot fi cuprinse n acte sau n cutume internaionale.
Dreptul internaional privat. Reglementeaz raporturile de drept privat n care pri pot fi i statele dar
ca persoane juridice private, precum i organizaiile neguvernamentale cu elemente de extraneitate.
Astfel de elemente pot fi: cetenia, domiciliul, locul siturii imobilului etc. Normele sale sunt deopotriv
de sorginte intern i internaional, n acest din urm caz de drept scris sau cutumiar.

12

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

VIII. CONSTANTELE STATULUI SI DREPTULUI (examen)


1. CONSTANTELE STATULUI. Acestea pot fi urmarite in doua sensuri:
a)Constantele statului d p v istorico-geografic:
1.Teritoriul. Definitie. In domeniul stiintelor juridice prin teritoriu se intelege o suprafata terestra,
apele teritoriale, subsolul si spatiul aerian asupra caruia statul isi exercita suveranitatea. Statul este de
neconceput fara existenta unui teritoriu asupra caruia sa-si exercite suveranitatea. La randul lui si teritoriul
isi spune cuvantul asupra organizarii statale intr-o anumita masura.
Conditie naturala pentru existenta populatiei, adica, din punct de vedere economic, teritoriul furnizeaza
oamenilor cele necesare traiului. De-a lungul istoriei factorul economic a fost hotarator in stabilirea
populatiei pe un anumit teritoriu, pastrarea si apararea lui in fata altor grupuri care ravneau acel teritoriu.
Teritoriu este un element de continuitate adica o constanta a statului - se poate spune ca simtul
apartenentei la o anumita comunitate cum ar fi popor, neam, natiune in anumite imprejurari a fost mai
puternic decat cel al apartenentei la o anumita clasa sociala.
Spatiu dereminat prin frontierele de stat- el serveste drept cadru natural unor generatii care se succed in
acest spatiu. Frontierele s-au stabilit prin acorduri si tratate internationale incheiate in urma unor razboaie.
Factor care a stimulat unitatea nationala - putem sa spunem ca teritoriul a avut si are un rol important in
dezvoltarea statului si a natiunii. El a fixt prin legi si tratate internationale frontierele de stat.
2.Populatia. Factorul uman in domeniul stiintelor sociale este desemnat sub diferite denumiri cum
ar fi societate, popor, natiune. Este de remarcat faptul ca termenul popor este mai des utilizat decat cel de
natiune. Aceasta explicatie a folosirii cu precadere al termenului popor trebuie cautata in nota de vechime,
de continuitate pe un anumit teritoriu.
b)Constantele statului d p v politico-juridic: Definitie. Statul reprezinta totalitatea institutiilor, regulilor
si organelor care au ca scop legitimarea puterii. Puterea publica ca forma oficiala a puterii politice este
acel sistem de organe competente fiecare n sfera sa de activitate, capabile s emit pe cale unilateral
acte obligatorii care la nevoie pot fi aduse la ndeplinire prin fora de constrngere a statului, necesare
desfasurarii normale a vietii n comun.
Aspecte in reprezentarea populatiei de pe un anumit teritoriu. Populatia in acest caz trebuie privita ca o
entitate de cetateni organizati care isi aleg organele care sa-i reprezinte, la nivel central si local.
Nivelul central de organizare al statului in sens politico-juridic presupune mai multe momente:
Organizarea alegerilor pe baza sistemului electoral; Alegerea presedintelui; Organizarea celor alesi in
sisteme bicamerale adica deputatii si senatorii se constituie in organul legislativ care este parlamentul
fomat din adunarea deputatilor si senatul; Numirea guvernului ca organ suprem executiv de catre
parlament la propunerea primului ministru; Numirea presedintelui curtii supreme de justitie si al celorlalti
judecatori ai curtii supreme ca organ judecatoresc suprem
Nivelul local de organizare al statului in sens politico-juridic. Pe plan local in functie de impratirea
administrativ-teritoriala populatia din aceste comunitati isi alege organele de conducere (primarii,
prefecturi), iar candidaturile pentru aceste functii sunt propuse de partidele politice.
Principiul separaia puterilor. Putem vorbi de separaia puterilor n stat cnd toate cele trei puteri
(legislativa, executiva, judectoreasca)se afla ntr-un relativ echilibru-realizabil prin distribuirea judicioas
a atribuiilor lor, dar i prin nzestrarea fiecreia cu mijloace de control eficiente asupra celorlalte, stvilind
astfel tendina inerenta a naturii umane de a acapara puterea i de a abuza de ea.
Statul de drept: este acel stat care organizat pe baza principilor separaiei puterii statului i in care justiia
dobndete o reala independenta , promovnd prin legislaia sa drepturile i libertile fundamentale ale
omului, asigura respectarea strict a tuturor reglementrilor sale de ctre toate subiectele de drept in
ntreaga lor activitate.
Structura de stat.Desemneaz organizarea puterii publice pe un anumit teritoriu, raporturile specifice
care se stabilesc intre elementele alctuitoare ale ansamblului statal precum i legturile specifice dintre
13

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

ntreg i pri. Statul este o instituie de instituii constituit intr-un ansamblu unic i organic articulat(stat
unitar, stat federal, asociatii de state(Confederaia de state, Uniunea personala, Uniunea real de state); ierarhii de
state( Statul vasal, Statul protejat, Dominioanele Britanice, Teritoriile sub mandat, Statele sub tutela internaionala )
Forma de guvernmnt Este modalitatea prin care se exercita puterea fiind independent de structura de
stat. Principalele forme de guvernmntdemocraia(direct, reprezentativ, semireprezentativ i semidirect) ;
oligarhia(guvernamantul pluripersonal , aristrocatia , plutocratia censitara , partitocratia); monocraia(Monocratii clasice :
monarhia absoluta, tirania, dictatura; Monocratia populara; Monocratii dictatoriale: dictaturile militare); formele mixte(
Monarhia limitata, Parlamentul dualist, Cezarismul democratic); formele specifice statelor socialiste
Regimurile politice Reprezinta ansamblul institutilor, metodelor i mijloacelor prin care se realizeaza
puterea. Dupa cum separatia puterilor in stat e mai conturata sau mai putin conturata, mai stricta sau mai
putin stricta, tot asa i regimurile politice sunt variate, realitatea practica depaind orice simple scheme
teoretice. Tipologia regimurilor politice are la baza modul de organizare a puterilor in stat precum i
interconditionalitatiile dintre ele(regimuri politice care au la baza confuziunea puterilor: regimul politic dictatorial,
regimul politic directorial, regimul politic guvernmntul de adunare; regimul politic care are la baza colaborarea
puterilor : regimul parlamentar: dualist i monist, bipartid i multipartid; regim politic care are la baza independenta
puterilor : regimul prezidential; regimuri politice mixte : regimul conventional, regimul prezidential, regimul politic
intermitent prezidential; regimul politic specific statelor socialiste

2. CONSTANTELE DREPTULUI. Mircea Djuvara spunea ca obiectul enciclopediei juridice-respectiv


TGD- este de-a expune si de a studia permanentele juridice. Termenul de permanente juridice sau de
constante ale dreptului exprima ceea ce este persistent in orice relatie juridica.
Constantele dreptului in perceptia lui Djuvara ar fi in principal raportul juridic cu elementele sale
componente (subiectii raportului juridic, drepturile si obligatiile lor, obiectul raportului juridic la care se
adauga si tendinta ideala spre o sanctiune juridica)
Constantele dreptului in perceptia lui Anita Naschitz. Vorbind despre constantele dreptului spune ca
legiuitorul nu creaza drepturi in mod arbitrar ci trebuie sa tina seama de anumite realitati materiale si
spirituale care in filosofia dreptului au luat denumirea de dat in drept sau dat al dreptului.
Factori care alcatuiesc ceea ce numim datul in drept:
-Relatiile sociale care se stabilesc intre oameni intr-o epoca determinata, acestea sunt relatii economice,
culturale, familiale care apar la randul lor sub diverse forme. Aceste relatii contitiuie un dat al dreptului
deoarece ele ofera legiuitorului obiectul asupra caruia el trebuie sa actioneze prin reglementarile sale.
-Omul ca subiect al relatiilor sociale este deasemenea un dat fundamental. Relatiile sociale,obiect al
reglementarii juridice, sunt relatiile intre oameni. Nici un legiuitor nu poate face abstractie in opera de
reglementare juridica, de natura complexa a omului
-Legile obiective-un dat fundamental al dreptului. Ele guverneaza nu numai dezvoltarea naturii ci si a
societatii si a gandirii. Specific legilor obiective, in viata sociala, este tocmai faptul ca ele nu se realizeaza
in mod spontan-asa cum se intampla in natura-ci prin intermendiul actiunilor umane constiente.
Constantele dreptului in functie de dat-ul in drept Daca admitem existenta unui dat al dreptului atunci
existenta elementelor de continuitate trebuie cautata in sfera acestui dat. Cercetand datul in drept
observam ca elementele de continuitate pot fi intalnite in domeniul relatiilor sociale, in domeniul legilor
sociale sau obiective si un al treilea dat al dreptului este omul cu natura sa complexa produs al relatiilor
sociale in societatea in care traieste.
Dreptul constituie unul dintre cele mai eficiente instrumente cu ajutorul carora oamenii actioneaza
asupra orientarii vietii sociale intr-o anumita directie. Dreptul isi poate realiza acest rol numai daca
reflecta in mod adecvat legile obiective. Existenta unui dat al dreptului nu duce la concluzia adimiterii
unor criterii neschimbatoare valabile pentru toate locurile si toate timpurile. Datul in drept este el insusi
variabil si asta explica diferentele ce exista intre dreptul diferitelor societati de civilizatie si cultura.

14