Sunteți pe pagina 1din 2

LITERATUR I CULTUR

M. CARAGEA
Anul I, Semestrul I, cursul nr 8?
8.12.2014
D-ALE CARNAVALULUI Comedie in trei acte de Ion Luca Caragiale.
Premiera piesei: 8 aprilie 1885, la Teatrul National din Bucuresti. Tiparita in revista Convorbiri literare", nr. 2,
din 1 mai . Comedia a fost scrisa cu scopul declarat de a cistiga premiul instituit de conducerea Teatrului
National pentru cea mai buna piesa originala a anului (fapt consfintit de altfel, conform intentiei lui Caragiale ,
de juriul intrunit la 25 februarie 1885).
Initial, piesa avea un titlu dublu: D-ale carnavalului sau Barbierul galant.
Localizarea si atmosfera de baza a comediei sint indicate concis in didascaliile autorului: intr-un carnaval, in
Bucuresti". Piesa circumscrie, dupa formula inspirata a lui Pompiliu Constantinescu, tribulatiile erotice dintr-o
lume de mahala boema". Intriga farsei care abunda in surprizele produse de imbroglio-uri si quiproquo-vxi
se tese in jurul a doua triunghiuri pasionale, ce au un punct de intersectie in figura barbierului galant":
Cracanel-Mita Baston-Nae Girimea si, respectiv, Pampon-Didina Mazu-acelasi Nae Girimea. Comicul iese, in
primul rind, din contrabalansul dintre cele doua perechi si din acela din cadrul fiecareia in parte (insesi numele
eroilor sint in acest sens intru totul edificatoare).
Astfel, Mache Razachescu, zis si Cracanel sau Mangafaua, e limfatic si inexpresiv ca o rubla stearsa", cu
inclinatii efeminate, ilustrate de felul in care se priveste pe indelete in oglinzile frizeriei lui musiu Nae si se
gateste, pieptanindu-si barbetele si chelia"; in schimb, Mita Baston, voluntara, cu predispozitii masculine, e o
republicana apilpisita", de o pasionalitate isterica, ambetata" de singuratate si doritoare ardenta de divertisment
(vino negresit, am pofta sa-i tragem un chef"); ea isi domina cu autoritate partenerul, sugestiva fiind in privinta
aceasta scena finala in care il judeca si il zguduie" pe bietul Cracanel. Fata de primul cuplu, al doilea are
caracteristicile inversate: Pampon, fost tist de vardisti", e unul inalt, barbos, fioros", de o violenta pompoasa in
vorba si fapta (impartind ca arvuna" strasnice perechi de palme); spre diferenta de Mita Baston, Didina Ma/.u,
exmarsanda" careia ii plac parfumuri-le, odicoloanele, pomadurile, liubemurile", dezvaluie, in mediul acesta
suburban, o anume eleganta si feminitate, precum si frica de scandal. Chiar daca, in conformitate cu legile
elementare ale comicului, Cracanel si Pampon, asemeni lui Stan si Bran, sint contrastanti fizic si temperamental,
pe ambii ii uneste o sentimentalitate romantioasa; aceasta pentru ca primul are naturelul simtitor" si tine mult
la amor", al doilea deoarece dovedeste un fel de slabiciune in fata femeii, considerata a fi victima propriei sale
naturi copilaresti: femeie! ochi alunecosi, inima zburdalnica!". Intriga piesei este declansata de cautarea
frenetica intreprinsa de catre amantii de punga", adica de catre Pampon si Cracanel, pentru descoperirea
amantului de inima" care a provocat un caz de traducere dubla"; in paralel, Mita, cu impulsurile ei de cremenala", vrea sa se razbune, cu vilrion englezesc", pe infidelul barbier caruia i-a fost fidea" si, totodata, pe
Didina, adica pe infama" care i-a rapit iubitul de taina.
Aceste intentii dau un curs zigzagat actiunii ce merge din incurcatura in incurcatura" si din surpriza in surpriza,
lucru ce-l face pe Iordache, calfa lui musiu Nae, sa exclame pe buna dreptate: Frumos carnaval!". ItnbrogliouxiXe sint sporite apoi de neprevazutele intrari in scena ale Catindatului, care e la fel de inoportun ca si
Cetateanul turmentat din O scrisoare pierduta, de mastile si costumele carnavalesti (pe care, pe deasupra, eroii le
mai si schimba intre ei), precum si de inspiratia lui Iordache, care demn urmas al sclavului ori valetului din
comedia clasica va descurca,incurcindu-Ie clin nou, itele zbuciumatei istorii de carnaval. Desi personaj
secundar, ce nimereste mereu intimplator in zona exploziva a celor doua triunghiuri pasionale, Catindatul
reprezinta, intr-un mod ingenios, pendantul referential al tuturor personajelor principale, datorita celor trei
caracteristici ale lui: frica, durerea (pe care o clameaza, pe diverse tonuri, si Mita, Pampon ori Cracanel) si
instinctul agresiv: Strasnic tachinez", exclama, satisfacut, eroul, fugarin-du-si si el victimele din bal, asa cum,
ca intr-o miscare de danf si contractant, grupul nebunilor" (Pampon, Cracanel si, pe cont propriu, Mita), voind
scandal, urmareste grupul traducatorilor" (Nae, Didina si Iordachc) care ruge de scandal. De altfel, frica
reprezinta leit-motivul de baza al piesei: teama de subfirug" (este al naturii lucru ceva, ca maseaua, in interval
de conversatie, de frica, trece") si de nenea Iancu la Catindat; spaima de scandal a Didinei (Haide, haide, Nae,
sa mergem; mi-c frica") ori aceea de Bibicul la Cracanel (Sa nu dai! sa nu dai!"); nebuna", adica Mita care
speculeaza, in mod constient, sugestia fricii, pentru a naste in juru-i acesi sentiment terorizam face, cu sticluta

LITERATUR I CULTUR
M. CARAGEA
Anul I, Semestrul I, cursul nr 8?
8.12.2014
de vitrion" invirtita prin aer, cite un gest mare", melodramatic, incit pina si galantul frizer paleste" si-si
acopere ochii, dindu-se inapoi": Mita: ti-e frica/ Nae: Piteste ca mi-c frica, na!".

Privite din aceeasi perspectiva a eroului referential, personajele sint simetrice; trei dintre ele traiesc numai in
prezentul amorului: Pampon (care pentru cel mai sacru amor" .si-a sacrificat cariera de militar"), Cracanel
(intrucit garda nationala s-a desfiintat") si Nae, deoarece este donjuanul suburbiei; in schimb, la celelalte trei
personaje Catindatul, Mija si Didina apare grija de a nu-si distinge viitorul, respectiv cariera" (replica
damei de verde" fiind valabila pentru intregul triptic: Sunt comprementata Mi-ai oniorit viitorul, d-lc Nae").
Toate cele patru comedii caragialiene contin cite un punct de vedere grotesc-teoretic care poate II extrapolat
asupra fiecarei piese in parte. Astfel, prin teoria onoarei de familist"/ aceea a sotietafii tara printipuri", jupin
Dumitrache din O noapte furtunoasa si nenea Zaharia din O scrisoare pierduta sint niste moralisti", in vreme ce
conu Leonida si Catindatul par a fi mai curind un soi de psihologi", primul datorita teoriei fandacsiei", celalalt,
datorita aceleia a electricitatii lui Matei". Simplomele fricii si ale suferintei, in D-ale carnavalului, ne sint
explicate, chiar daca intr-o maniera incoerent-laconica, de catre Catindat, care defineste totodata, in mod
inconstient, si adevarata natura a personajelor. La inceput, simti ca un cutit cald, si pe urma rece", iar apoi iar
un cutit rece, si pe urma numaidecit cald", chiar strasnic de cald", intrucit actioneaza electricitatea".
Asemeni eternului Catindat, si ceilalti musterii" din frizeria lui Nae Girimea au reactii bruste, fulgeratoare, ca si
cum s-ar trata cu remediile electro-homeo-patice" ale doctorului Cesare Maltei (celebru in acea vreme nu numai
in mahalaua bucuresteana, ci in intreaga Europa): Pampon este strabatut ba de cite un fior rece", ba de cite unul
cald, ce-l face sa i se urce singele la cap; Cracanel e scuturat de fiorii fierbinti ai amorului si ai suferintei, iar
Mita este atit de violenta in afecte, incit ii smulge o exclamatie admirativa lui musiu Naica: Electrica
ploiesteanca!".
Eroii din frizaria-model" a lui Nae Girimea cred, chiar daca intr-un fel deformat-burlesc, in forja electrica" pe
care o iradiaza fiinta lor; de aceea, ei se infrunta cu un aer fioros si lacindu-si inima", isi dau, reciproc, fiori,
voind sa para electrici", sa-si (intuiasca adversarii prin fulgerele fluidului lor iauntric (nu intimplator abunda
aici epitetele de nebun", turbat", ticnit", smintit").
Aceasta electricitate" insolita constituie, in ultima instanta, cauza cauzelor, ea producind, in pofida ritmului
infernal al piesei, acea continua aminare a explicatiei" ce se confunda, aproape, cu timpul scenic, fiindca
personajelor le este frica sa nu declanseze printr-o talmacire" neinspirala fluidul electric al celorlalti,
adica teribila lor descarcare nervoasa. Considerata de la premiera absoluta pina in perioada interbelica a fi o
opera dramatica minora, comedia este reasezata in drepturile ei estetice de catre exegeza contemporana, care i-a
revelat virtuozitatea teatrala si modernitatea viziunii carnavalesti (autorul insusi era constient de acest fapt,
marturisind, intr-o scrisoare, ca piesa este foarte buna, aratind chiar un progres vadit de tehnica asupra
Scrisorii"). Semnalul reabilitarii l-a dat, in 1935, Pompiliu Constantineseu:
.. farsa aceasta este de o inegalata
Ingeniozitate; inteligenta scenica a lui Caragiale te uimeste prin preciziune, prin complexitatea mecanismului ei
perfect".