Sunteți pe pagina 1din 8

Dezvoltarea cognitiva abordeaza achizitia cunoasterii dobandita cu ajutorul unor procese phisice

precum gandirea, memoria, atentia si limbajul prin care conferim sens realitatii si ne adaptam mediului
in care traim.
Jean Piaget, vocea dominanta in studiul dezvoltarii cognitive a copiilor, a propus abordarea cea mai
comprehensiva de pana astazi despre modul in care acestia ajung sa inteleaga lumea. Principalele
concluzii ce se desprind din teoria stadialitatii dezvoltarii cognitive propuse de el, sunt:

copiii au un rol activ in invatare, explorand lumea si experimentand, ei joaca rolul de mici
oameni de stiinta inca din primele luni de viata. Dar nu fac acest lucru aleator, ci construiesc
cunostintele prin selectarea din experientele lor, a oricarui element care se potriveste cu organizarea
psihologica de care dispun deja;

gandirea copiilor este calitativ diferita de a adultilor, iar natura acestor diferente se schimba de la
o perioada de dezvoltare la alta; dezvoltarea intelectuala nu presupune doar oferirea de cat mai multe
informatii copiilor, adaugand mereu la baza lor de cunostinte;

dezvoltarea intelectuala este continua de la nastere, exista o continuitate bazala in ciuda


modificarilor ce apar pe masura ce copilul progreseaza de la un stadiu la altul;

In viziunea lui Piaget, copiii incearca sa inteleaga lumea singuri, orice realizare a acestora este vazuta ca
rezultat al eforturilor sale solitare si neasistate.
Spre deosebire de acesta, psihologul rus Lev Vigotsky, a considerat ca mediul particular in care cresc
copiii si interactiunile cu persoane mai competente sunt parte integranta din dezvoltarea lor cognitiva.
Aceasta este, in esenta, un proces social ce integreaza trei aspecte: cultural, interpersonal si individual.
Vigotsky a argumentat faptul ca nivelul optim al copilului este atins atunci cand lucreaza, precum un
ucenic, cu o persoana care stie mai mult, iar intervalul intre ceea ce stiu deja copiii si ceea ce pot sa
invete in conditii de indrumare, are o semnificatie foarte mare, fiind numita zona a proximei dezvoltari
(proxima in sensul de urmatoare).
Conceptul de esafodare (introdus de David Wood si colegii sai) descrie tipul de indrumare si ajutor oferit
de adulti (tutori) copiilor in rezolvarea de probleme, ajustand atat tipul cat si cantitatea de ajutor la nivelul
de performanta al copilului. Rolul tutorilor este de a umple intervalul dintre cunostintele existente ale
copilului si cerintele si abilitatile noii sarcini.
Achizitionarea unor instrumente culturale tehnologice (cartile, calculatoarele, ceasurile, calendarele,
hartile) si psihologice (limbajul, scris-cititul, numerele, teoriile stiintifice) ii ajuta pe copii sa isi traiasca
viata in feluri considerate mai eficiente si ii invata sa inteleaga cum functioneaza lumea.
Dezvoltarea cognitiva in copilaria mica (4-7 ani)
Piaget a denumit prima copilarie stadiul preoperational al dezvoltarii cognitive, deoarece la aceasta varsta
copiii nu sunt inca pregatiti sa efectueze operatii mentale logice, asa cum vor fi in stadiul operatiilor

concrete, din copilaria mijlocie. O operatie este o actiune interiorizata prin care informatia din mediu poate
fi aranjata asa cum doreste individul.
1. Gandirea. Principala caracteristica a gandirii prescolarului este intuitivitatea. Ea nu dispune inca de
operatii si nu se extinde dincolo de perceptiv. Gandirea intuitiva imita doar actiunile reale si este
influentata de perceptie.
Un alt aspect al gandirii in acest stadiu preoperational este intelegerea cauzalitatii. Copiii inca nu pot sa
rationeze logic cu privire la cauza si efect, ei rationeaza prin transductie tendinta copilului de a corela
mental anumite fenomene, indiferent daca intre ele exista sau nu o relatie cauzala. Exemplu: Un baietel
crede ca gandurile sale urate au cauzat boala surorii sale.
Gandirea prescolarilor are o functie simbolica, acea capacitate de a folosi simboluri sau reprezentari
mentale cuvinte, numere sau imagini carora acestia le-au atasat semnificatie. Simbolurile ii ajuta pe
copii sa-si aminteasca si sa se gandeasca la lucruri care nu sunt prezente fizic.
Functia simbolica se remarca prin dezvoltarea imitatiei amanate (reprezentarea mentala a unui eveniment
observat anterior), a jocului imaginativ si a limbajului. In jocul imaginativ (numit si joc de rol), copiii pot sa
faca un obiect cum ar fi o papusa, sa reprezinte sau sa simbolizeze altceva, cum ar fi o persoana.
Limbajul foloseste un sistem de simboluri pentru comunicare.
Cateva aspecte imature ale gandirii preoperationale:

centrarea tendinta de concentrare pe un singur aspect al unei situatii si neglijarea celorlalte. O


forma de centrare este egocentrismul inclinatia de a percepe lumea doar in termenii propriei
perspective, presupunand ca toata lumea gandeste si simte la fel;

incapacitatea intelegerii conservarii constiinta faptului ca doua obiecte care sunt egale
conform unei anumite masuratori, raman egale daca le este modificat aspectul exterior, in ciuda
modificarii perceptive (de exemplu, nu pot intelege ca transformarea formei unui lichid prin turnarea sa
intr-un alt recipient, nu schimba cantitatea acestuia);

ireversibilitatea incapacitatea de a intelege ca o operatie sau o actiune poate fi facuta in doua


sau mai multe sensuri. Prescolarii au tendinta de a se gandi la obiecte sau evenimente in ordinea in
care au fost experimentate prima data, sunt incapabili sa refaca mental o secventa.

Intelegerea ideii de numar. Ordinalitatea sau conceptul compararii cantitatilor (mai mare, mai mic, mai
mult sau mai putin) apare in jurul varstei de 12-18 luni, iar la 4 ani majoritatea copiilor cunoaste cuvinte
pentru compararea cantitatilor. Cardinalitatea in numarare apare in jurul varstei de 3 ani si jumatate, iar la
5 ani copiii cunosc marimea relativa a numerelor de la 1 la 10. In jurul varstei de 6-7 ani majoritatea
copiilor si-a format un simt elementar al numerelor ce include numaratul, ordinalitatea, transformarile
numerelor, estimarea si recunoasterea tiparelor numerice (doi plus doi fac patru).

2. Teoria despre minte se dezvolta intre 3 si 5 ani cand copiii ajung sa inteleaga ca gandirea se petrece
in minte, ca aceasta opereaza cu lucruri imaginare sau reale, ca a gandi se deosebeste de a vedea, a sti,
a vorbi. Dar ei nu inteleg ca mintea este activa in permanenta, ca oamenii gandesc in cuvinte sau pot
vorbi cu ei insisi in minte.
La varsta de 4 ani, copiii incep sa inteleaga ca oamenii au convingeri diferite cu privire la lume, ca
acestea por fi adevarate sau eronate si ca le influenteaza actiunile. Tot de la 4 ani, copiii incep sa
inteleaga diferenta intre aparenta si realitate, intre ceea ce este si ceea ce pare a fi.
Gandirea magica este deseori o modalitate de a explica evenimente ce nu par sa aiba explicatii realiste
evidente (datorita lipsei cunostintelor), dar si un mod de a se bucura de satisfactiile prefacerii (de a avea
un prieten imaginar, de exemplu). Dupa varsta de 3 ani, gandirea magica nu pare sa decurga din confuzia
intre fantezie si realitate.
In mediile familiale in care este incurajat jocul imaginar, copiii incearca sa adopte perspectiva altor oameni
si isi dezvolta mai rapid intelegerea sociala si empatia.
3. Memoria. Felul in care gandim este strans legat de modul in care ne amintim. In aceasta perioada
volumul memoriei creste, iar continutul ei este format din rezultatele observatiilor directe, din ceea ce face
efectiv, din dialogul cu adultul, din povesti si povestiri, din cantece si poezii. Memoria continua sa fie
concreta. Pastrarea incepe sa fie mai extinsa in timp, pana la 4-5 ani, pastrarea unor evenimente mai
deosebite este de cateva luni. Dupa 5 ani, se constituie amintirile, se retin evenimente cu mare
incarcatura emotionala.
Copiii reproduc usor ceea ce i-a impresionat, ce are ritm si rima, ceea ce este legat de universul lor. Tot
acum se instaleaza mecanismele memoriei voluntare in contextul jocului.
Cresterea memoriei de lucru permite cresterea functiei executorii, controlul constient asupra gandurilor,
emotiilor si actiunilor pentru atingerea obiectivelor si rezolvarea problemelor. Schimbarile la nivelul functiei
executorii intre 2-5 ani le permit copiilor sa elaboreze si sa foloseasca reguli complexe pentru rezolvarea
problemelor.
Pe masura ce cresc, copiii devin tot mai priceputi in utilizarea mai multor strategii care ii ajuta in toate
stadiile memorarii: encodarea informatiei, stocarea si reactualizarea ei. Acestea sunt tehnici folosite
deliberat, descoperite in cea mai mare parte chiar de copii, repetitia fiind, probabil, cea mai des folosita.
Sistemul de memorie autobiografica se formeaza undeva in jurul varstei de 3 ani, cand copiii devin tot
mai fascinati de trecut si incep sa vorbeasca despre ei intr-o maniera tot mai coerenta. Amintindu-si
intamplarile trecute, copiii invata sa interpreteze evenimentele, precum si gandurile si emotiile legate de
ele. Isi construiesc astfel un sentiment al continuitatii de sine in timp si invata ca propria perspectiva
asupra unei experiente se poate deosebi de perspectiva altei persoane asupra aceleiasi experiente.
4. Atentia este o conditie energizanta de baza pentru desfasurarea proceselor cognitive.

Atentia involuntara este deosebit de activa, amplu manifestata si sustinuta de curiozitatea prescolarului.
Atentia devine mobila pot observa ceva si concomitent sa asculte si explicatiile adultului.
Atentia voluntara se instaleaza treptat pe masura ce se dezvolta functiile reglatoare ale limbajului, mai
intai in cadrul jocului si apoi si in celelalte activitati. La 3 ani, copilul poate raspunde pentru scurt timp la
comanda adultului de a fi atent, dar este vorba e o atentie involuntara, iar la 4-5 ani nu raspunde numai la
comenzi exterioare, ci isi poate fixa un scop si se poate regla in vederea atingerii lui.
5. Limbajul reprezinta una dintre cele mai importante achizitii ale acestei perioade, dezvoltandu-se in
acelasi timp cu gandirea.
La 3 ani, un copil poate cunoaste si folosi 900-1000 de cuvinte. La varsta de 6 ani, copilul obisnuit are un
vocabuar activ (rostit) de 2.600 de cuvinte si un vocabular pasiv (receptiv) 20.000 de cuvinte. Largirea
vocabularului se produce prin descifrare rapida, care ii permite copilului sa prinda sensul aproximativ al
unui cuvant nou dupa ce il aude o data sau de doua ori in conversatie. Copiii de 3 ani vorbesc in propozitii
simple, scurte si declarative (cutu vrea lapte), pot sa puna intrebari folosind ce si unde, si sa raspunda la
intrebarile de acest fel, cunosc diferenta dintre eu, tu si noi, folosesc pluralul si timpul trecut. Intre 4-5 ani,
propozitiile contin in medie 4-5 cuvinte si pot fi declarative, negative (Nu mi-e foame), interogative (De ce
nu pot sa merg afara?) sau imperative (Prinde mingea!). La aceasta varsta, tind sa insire propozitii una
dupa alta, in relatari lungi, continue (sisi).
Intre 5 si 7 ani vorbirea devine asemanatoare cu cea a adultilor. Vorbesc in propozitii mai lungi si mai
complicate, folosesc mai multe conjunctii, prepozitii si articole.
Pe masura ce deprind vocabularul, morfologia si sintaxa, copiii deprind pragmatica

cunostinte

practice de folosire a limbajului pentru a comunica. Aceasta include modul de a purta o conversatie, de a
povesti sau a glumi, a cere ceva, de a-si adapta raspunsurile la perspectiva interlocutorului. Majoritatea
copiilor de 5 ani poate sa isi adapteze spusele la ceea ce stie ascultatorul, utilizeaza un limbaj politicos si
mai putine comenzi cand se adreseaza adultilor.
Solilocviul vorbirea cu sine, cu voce tare, fara intentia comunicarii cu altii, este normal si frecvent
intalnit pe parcursul copilariei mici. Piaget considera ca, fiind egocentrici, copiii mici sunt incapabili sa
comunice cu sens, ci doar exprima tot ce le trece prin minte.
Bibliografie
Papalia,D., Wendkos Olds,S., Feldman,R. Dezvoltarea umana, Editura Trei, Bucuresti 2010
Schaffer,R., Introducere in psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca 2010Spre deosebire de
subiectul fierbinte al dezvoltarii emotionale, dezvoltarea cognitiva a fost considerata un subiect rece,
apreciindu-se ca functiile intelectuale la care aceasta se refera pot fi studiate separat de cele socioemotionale.

Dezvoltarea cognitiva abordeaza achizitia cunoasterii dobandita cu ajutorul unor procese phisice
precum gandirea, memoria, atentia si limbajul prin care conferim sens realitatii si ne adaptam mediului
in care traim.
Jean Piaget, vocea dominanta in studiul dezvoltarii cognitive a copiilor, a propus abordarea cea mai
comprehensiva de pana astazi despre modul in care acestia ajung sa inteleaga lumea. Principalele
concluzii ce se desprind din teoria stadialitatii dezvoltarii cognitive propuse de el, sunt:

copiii au un rol activ in invatare, explorand lumea si experimentand, ei joaca rolul de mici
oameni de stiinta inca din primele luni de viata. Dar nu fac acest lucru aleator, ci construiesc
cunostintele prin selectarea din experientele lor, a oricarui element care se potriveste cu organizarea
psihologica de care dispun deja;

gandirea copiilor este calitativ diferita de a adultilor, iar natura acestor diferente se schimba de la
o perioada de dezvoltare la alta; dezvoltarea intelectuala nu presupune doar oferirea de cat mai multe
informatii copiilor, adaugand mereu la baza lor de cunostinte;

dezvoltarea intelectuala este continua de la nastere, exista o continuitate bazala in ciuda


modificarilor ce apar pe masura ce copilul progreseaza de la un stadiu la altul;

In viziunea lui Piaget, copiii incearca sa inteleaga lumea singuri, orice realizare a acestora este vazuta ca
rezultat al eforturilor sale solitare si neasistate.
Spre deosebire de acesta, psihologul rus Lev Vigotsky, a considerat ca mediul particular in care cresc
copiii si interactiunile cu persoane mai competente sunt parte integranta din dezvoltarea lor cognitiva.
Aceasta este, in esenta, un proces social ce integreaza trei aspecte: cultural, interpersonal si individual.
Vigotsky a argumentat faptul ca nivelul optim al copilului este atins atunci cand lucreaza, precum un
ucenic, cu o persoana care stie mai mult, iar intervalul intre ceea ce stiu deja copiii si ceea ce pot sa
invete in conditii de indrumare, are o semnificatie foarte mare, fiind numita zona a proximei dezvoltari
(proxima in sensul de urmatoare).
Conceptul de esafodare (introdus de David Wood si colegii sai) descrie tipul de indrumare si ajutor oferit
de adulti (tutori) copiilor in rezolvarea de probleme, ajustand atat tipul cat si cantitatea de ajutor la nivelul
de performanta al copilului. Rolul tutorilor este de a umple intervalul dintre cunostintele existente ale
copilului si cerintele si abilitatile noii sarcini.
Achizitionarea unor instrumente culturale tehnologice (cartile, calculatoarele, ceasurile, calendarele,
hartile) si psihologice (limbajul, scris-cititul, numerele, teoriile stiintifice) ii ajuta pe copii sa isi traiasca
viata in feluri considerate mai eficiente si ii invata sa inteleaga cum functioneaza lumea.
Dezvoltarea cognitiva in copilaria mica (4-7 ani)
Piaget a denumit prima copilarie stadiul preoperational al dezvoltarii cognitive, deoarece la aceasta varsta
copiii nu sunt inca pregatiti sa efectueze operatii mentale logice, asa cum vor fi in stadiul operatiilor

concrete, din copilaria mijlocie. O operatie este o actiune interiorizata prin care informatia din mediu poate
fi aranjata asa cum doreste individul.
1. Gandirea. Principala caracteristica a gandirii prescolarului este intuitivitatea. Ea nu dispune inca de
operatii si nu se extinde dincolo de perceptiv. Gandirea intuitiva imita doar actiunile reale si este
influentata de perceptie.
Un alt aspect al gandirii in acest stadiu preoperational este intelegerea cauzalitatii. Copiii inca nu pot sa
rationeze logic cu privire la cauza si efect, ei rationeaza prin transductie tendinta copilului de a corela
mental anumite fenomene, indiferent daca intre ele exista sau nu o relatie cauzala. Exemplu: Un baietel
crede ca gandurile sale urate au cauzat boala surorii sale.
Gandirea prescolarilor are o functie simbolica, acea capacitate de a folosi simboluri sau reprezentari
mentale cuvinte, numere sau imagini carora acestia le-au atasat semnificatie. Simbolurile ii ajuta pe
copii sa-si aminteasca si sa se gandeasca la lucruri care nu sunt prezente fizic.
Functia simbolica se remarca prin dezvoltarea imitatiei amanate (reprezentarea mentala a unui eveniment
observat anterior), a jocului imaginativ si a limbajului. In jocul imaginativ (numit si joc de rol), copiii pot sa
faca un obiect cum ar fi o papusa, sa reprezinte sau sa simbolizeze altceva, cum ar fi o persoana.
Limbajul foloseste un sistem de simboluri pentru comunicare.
Cateva aspecte imature ale gandirii preoperationale:

centrarea tendinta de concentrare pe un singur aspect al unei situatii si neglijarea celorlalte. O


forma de centrare este egocentrismul inclinatia de a percepe lumea doar in termenii propriei
perspective, presupunand ca toata lumea gandeste si simte la fel;

incapacitatea intelegerii conservarii constiinta faptului ca doua obiecte care sunt egale
conform unei anumite masuratori, raman egale daca le este modificat aspectul exterior, in ciuda
modificarii perceptive (de exemplu, nu pot intelege ca transformarea formei unui lichid prin turnarea sa
intr-un alt recipient, nu schimba cantitatea acestuia);

ireversibilitatea incapacitatea de a intelege ca o operatie sau o actiune poate fi facuta in doua


sau mai multe sensuri. Prescolarii au tendinta de a se gandi la obiecte sau evenimente in ordinea in
care au fost experimentate prima data, sunt incapabili sa refaca mental o secventa.

Intelegerea ideii de numar. Ordinalitatea sau conceptul compararii cantitatilor (mai mare, mai mic, mai
mult sau mai putin) apare in jurul varstei de 12-18 luni, iar la 4 ani majoritatea copiilor cunoaste cuvinte
pentru compararea cantitatilor. Cardinalitatea in numarare apare in jurul varstei de 3 ani si jumatate, iar la
5 ani copiii cunosc marimea relativa a numerelor de la 1 la 10. In jurul varstei de 6-7 ani majoritatea
copiilor si-a format un simt elementar al numerelor ce include numaratul, ordinalitatea, transformarile
numerelor, estimarea si recunoasterea tiparelor numerice (doi plus doi fac patru).

2. Teoria despre minte se dezvolta intre 3 si 5 ani cand copiii ajung sa inteleaga ca gandirea se petrece
in minte, ca aceasta opereaza cu lucruri imaginare sau reale, ca a gandi se deosebeste de a vedea, a sti,
a vorbi. Dar ei nu inteleg ca mintea este activa in permanenta, ca oamenii gandesc in cuvinte sau pot
vorbi cu ei insisi in minte.
La varsta de 4 ani, copiii incep sa inteleaga ca oamenii au convingeri diferite cu privire la lume, ca
acestea por fi adevarate sau eronate si ca le influenteaza actiunile. Tot de la 4 ani, copiii incep sa
inteleaga diferenta intre aparenta si realitate, intre ceea ce este si ceea ce pare a fi.
Gandirea magica este deseori o modalitate de a explica evenimente ce nu par sa aiba explicatii realiste
evidente (datorita lipsei cunostintelor), dar si un mod de a se bucura de satisfactiile prefacerii (de a avea
un prieten imaginar, de exemplu). Dupa varsta de 3 ani, gandirea magica nu pare sa decurga din confuzia
intre fantezie si realitate.
In mediile familiale in care este incurajat jocul imaginar, copiii incearca sa adopte perspectiva altor oameni
si isi dezvolta mai rapid intelegerea sociala si empatia.
3. Memoria. Felul in care gandim este strans legat de modul in care ne amintim. In aceasta perioada
volumul memoriei creste, iar continutul ei este format din rezultatele observatiilor directe, din ceea ce face
efectiv, din dialogul cu adultul, din povesti si povestiri, din cantece si poezii. Memoria continua sa fie
concreta. Pastrarea incepe sa fie mai extinsa in timp, pana la 4-5 ani, pastrarea unor evenimente mai
deosebite este de cateva luni. Dupa 5 ani, se constituie amintirile, se retin evenimente cu mare
incarcatura emotionala.
Copiii reproduc usor ceea ce i-a impresionat, ce are ritm si rima, ceea ce este legat de universul lor. Tot
acum se instaleaza mecanismele memoriei voluntare in contextul jocului.
Cresterea memoriei de lucru permite cresterea functiei executorii, controlul constient asupra gandurilor,
emotiilor si actiunilor pentru atingerea obiectivelor si rezolvarea problemelor. Schimbarile la nivelul functiei
executorii intre 2-5 ani le permit copiilor sa elaboreze si sa foloseasca reguli complexe pentru rezolvarea
problemelor.
Pe masura ce cresc, copiii devin tot mai priceputi in utilizarea mai multor strategii care ii ajuta in toate
stadiile memorarii: encodarea informatiei, stocarea si reactualizarea ei. Acestea sunt tehnici folosite
deliberat, descoperite in cea mai mare parte chiar de copii, repetitia fiind, probabil, cea mai des folosita.
Sistemul de memorie autobiografica se formeaza undeva in jurul varstei de 3 ani, cand copiii devin tot
mai fascinati de trecut si incep sa vorbeasca despre ei intr-o maniera tot mai coerenta. Amintindu-si
intamplarile trecute, copiii invata sa interpreteze evenimentele, precum si gandurile si emotiile legate de
ele. Isi construiesc astfel un sentiment al continuitatii de sine in timp si invata ca propria perspectiva
asupra unei experiente se poate deosebi de perspectiva altei persoane asupra aceleiasi experiente.
4. Atentia este o conditie energizanta de baza pentru desfasurarea proceselor cognitive.

Atentia involuntara este deosebit de activa, amplu manifestata si sustinuta de curiozitatea prescolarului.
Atentia devine mobila pot observa ceva si concomitent sa asculte si explicatiile adultului.
Atentia voluntara se instaleaza treptat pe masura ce se dezvolta functiile reglatoare ale limbajului, mai
intai in cadrul jocului si apoi si in celelalte activitati. La 3 ani, copilul poate raspunde pentru scurt timp la
comanda adultului de a fi atent, dar este vorba e o atentie involuntara, iar la 4-5 ani nu raspunde numai la
comenzi exterioare, ci isi poate fixa un scop si se poate regla in vederea atingerii lui.
5. Limbajul reprezinta una dintre cele mai importante achizitii ale acestei perioade, dezvoltandu-se in
acelasi timp cu gandirea.
La 3 ani, un copil poate cunoaste si folosi 900-1000 de cuvinte. La varsta de 6 ani, copilul obisnuit are un
vocabuar activ (rostit) de 2.600 de cuvinte si un vocabular pasiv (receptiv) 20.000 de cuvinte. Largirea
vocabularului se produce prin descifrare rapida, care ii permite copilului sa prinda sensul aproximativ al
unui cuvant nou dupa ce il aude o data sau de doua ori in conversatie. Copiii de 3 ani vorbesc in propozitii
simple, scurte si declarative (cutu vrea lapte), pot sa puna intrebari folosind ce si unde, si sa raspunda la
intrebarile de acest fel, cunosc diferenta dintre eu, tu si noi, folosesc pluralul si timpul trecut. Intre 4-5 ani,
propozitiile contin in medie 4-5 cuvinte si pot fi declarative, negative (Nu mi-e foame), interogative (De ce
nu pot sa merg afara?) sau imperative (Prinde mingea!). La aceasta varsta, tind sa insire propozitii una
dupa alta, in relatari lungi, continue (sisi).
Intre 5 si 7 ani vorbirea devine asemanatoare cu cea a adultilor. Vorbesc in propozitii mai lungi si mai
complicate, folosesc mai multe conjunctii, prepozitii si articole.
Pe masura ce deprind vocabularul, morfologia si sintaxa, copiii deprind pragmatica

cunostinte

practice de folosire a limbajului pentru a comunica. Aceasta include modul de a purta o conversatie, de a
povesti sau a glumi, a cere ceva, de a-si adapta raspunsurile la perspectiva interlocutorului. Majoritatea
copiilor de 5 ani poate sa isi adapteze spusele la ceea ce stie ascultatorul, utilizeaza un limbaj politicos si
mai putine comenzi cand se adreseaza adultilor.
Solilocviul vorbirea cu sine, cu voce tare, fara intentia comunicarii cu altii, este normal si frecvent
intalnit pe parcursul copilariei mici. Piaget considera ca, fiind egocentrici, copiii mici sunt incapabili sa
comunice cu sens, ci doar exprima tot ce le trece prin minte.
Bibliografie
Papalia,D., Wendkos Olds,S., Feldman,R. Dezvoltarea umana, Editura Trei, Bucuresti 2010
Schaffer,R., Introducere in psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca 2010