Sunteți pe pagina 1din 7

Cap.

III
LANTURILE HOTELIERE

3.1. Afilierea la un lant hotelier


3.2. Hotelurile tip exploatatie individuala
3.3. Lanturile hoteliere voluntare
3.4. Contractul de management hotelier
3.5. Franciza hoteliera

3.1. Afilierea la un lant hotelier

Pentru a face fa concurenei accentuate de pe piaa hotelier, unele uniti de cazare turistic s-au afiliat la
un lan hotelier, aciunea conducnd la eliminarea multor neajunsuri ale hotelriei individuale: gradul mai
redus de dotare, imposibilitatea afilierii la preurile liderului, rentabilitatea sczut.
La nceput, afilierea la lanurile hoteliere viza unitile cu categorii de 4*-5 stele. In prezent, n Europa,
lanurile hoteliere s-au dezvoltat la aa numita clas economic, segmentul de pia ocupat de acestea fiind
destul de nsemnat (cca 50%).
n funcie de gradul de autonomie, n cadrul reelei se disting dou categorii de lanuri hoteliere:
1. Lanurile voluntare:
- grupeaz hoteluri independente, ce i menin autonomia de gestiune.
- Pentru a pstra imaginea de lan, acestea trebuie s respecte anumite norme de confort, de calitate, de
arhitectur sau de amenajri.
- Lanurile voluntare cuprind hoteluri cu categorii de 2 sau 3 stele.
- Principalele domenii de cooperare n cadrul lanului sunt:
promovarea i publicitatea;
centrele de rezervri de locuri;
consultana i serviciile de pregtire profesional.

2. Lanurile integrate:
- cuprind hoteluri, cu grade difereniate de autonomie.
- Pachetele de servicii turistice oferite sunt standardizate, iar multe din serviciile turistice sunt centralizate.
- Principalele lanuri integrate sunt cele americane. In Europa, cel mai bun lan integrat este Accor, care este
lipsit doar de activitatea de transport propriu, pentru a putea fi inclus n categoria complet integrat".
- Gama de servicii oferite de lanurile integrate este larg: hotelrie (50%), restaurant (26%), servicii de
rezervare (11%) i alte servicii (13%).

Independenta lanurilor voluntare consta in autonomia financiara, juridica si patrimoniala a ntreprinderii


hoteliere, ca entitate economica de sine stttoare.
In prezent, in lume, un principiu de baza al exploatrii unui hotel l constituie
-

disocierea fondului de comer, pe de o parte,

si a patrimoniului imobiliar, pe de alta parte, ca alternative ale societatii unice.

Fondul de comert este bunul mobil, preponderant necorporal, care, pe langa elementele necorporale
cunoscute sub numele de fond comercial (clientela, vad comercial, drept de inchiriere, firma, licenta etc),
cuprinde si elemente corporale (materiale, utilaje, mobilier, amenajari, instalatii etc) aflate in legatura cu
exercitarea activitatii hotelului.

Persoana juridica ce detine proprietatea fondului de comert (societatea de exploatare) este distincta de cea
care detine patrimoniul imobiliar (societatea imobiliara).
- Controlul (proprietatea majoritara) a celor doua societati poate fi detinut de un investitor unic sau de
investitori diferiti.
- In cel din urma caz, de regula, proprietarul fondului de comert este exploatantul de facto al hotelului, iar
proprietarul patrimoniului imobiliar este o persoana (entitate) interesata in plasamente imobiliare.
- Relatia dintre cele doua entitati juridice se asigura printr-un contract de inchiriere sau de concesiune
imobiliara.
- Pentru contractul de inchiriere, pretul (chiria) si durata contractului se stabilesc de comun acord de catre cele
doua parti.
- In cazul contractului de concesiune imobiliara, pretul este rerezentat de o redeventa (procent din cifra de
afaceri etc), iar durata contractului este de minim 20 de ani.

3.2. Hotelurile tip exploatatie individuala

Def: In lume, majoritatea hotelurilor care nu fac parte dintr-o structura de lant hotelier (voluntar sau integrat)
se inscriu in categoria hotelurilor tip exploatatie individuala. Cu acelasi inteles se folosesc si termenii:
hoteluri solitare, traditionale, independente izolate, hoteluri tip exploatare familiala, activitate hoteliera
artizanala etc.
In general, functiile de proprietar si exploatant sunt indeplinite de una si aceeasi persoana.
In anumite situatii insa, proprietarul poate fi interesat sa incredinteze unui tert exploatarea si gestiunea
hotelului, in schimbul unei redevente, prin intermediul unui contract de locatie a gestiunii.
- Contractele se incheie pentru o perioada determinat, timp in care locatarul exploateaza pe riscul sau
fondul de comert preluat.
- Desi formula poate parea atragatoare pentru proprietarul fondului de comert, pe termen lung ea se
dovedeste riscanta:
- o proasta gestiune a fondului de comert va afecta insasi valoarea de piata a acestuia, care se determina in functie
de cifra de afaceri, cash-flow, profit.
- totodata, locatarul va urmari sa obtina maximum de rentabilitate, neglijand intretinerea spatiilor si
inlocuirea echipamentelor.

Din aceste motive, locatia gestiunii este recomandata ca o solutie provizorie, pe termen scurt, care poate precede
vanzarea sau instrainarea pe alta cale a fondului de comert.
In egala masura, locatarul trebuie sa fie constient ca intreg sporul de valoare al fondului de comert se realizeaza in
profitul locatarului-proprietar. Dupa mai multi ani de exploatare, locatarul interesat de achizitionarea fondului de
comert va fi nevoit sa plateasca un pret cu atat mai mare cu cat propria-i gestiune a fost mai performanta.
Solutia optima la care ar putea recurge hotelurile tip exploatare individuala: adaptarea prestatiilor la
exigentele clientelei, valorificarea integrarii fiecarui hotel in mediul ambiant al zonei de amplasament si
asigurarea unei calitati care sa diminueze doza de risc perceput ca atare de clienti.
Sunt amplasate in toate zonele.
Rentabilitatea lor depinde: de amplasament, precum si de priceperea cu care sunt gestionate.
Cele mai bune rezultate le inregistreaza hotelurile amplasate in zonele cu afluenta turistica ridicata in tot
cursul anului (ex. centrul marilor orase).
In tarile cu traditie, un spatiu predilect il constituie localitatile mici, mediul rural chiar, hotelurile
amplasate aici beneficiind de o clientela familiala (in perioadele de vacanta, clientela de agreement
este segmentul cel mai sensibil la diversitatea ofertei si respectul pentru traditie).
Dificultatile cele mai mari le intampina hotelurile amplasate in zonele de litoral si chiar de munte,
unde intensitatea sezonalitatii circulatiei turistice este foarte mare. Aceste dificultati pot fi depasite in
conditiile in care hotelul dispune de notorietate suficienta si de o imagine favorabila, pentru a capta in
extrasezon turistii in tranzit.

Adaptarea prestatiilor si modificarea structurii produsului hotelier trebuie sa plece de la intelegerea si


valorificarea specificitatii zonei, astfel incat cazarea si masa, prin ele insele, sa aduca un plus de experienta
turistica.
In conditiile unui amplasament intr-un cadru natural, cu o arhitectura traditionala, clientul va cauta sa
descopere si in camera sa linistea si decoratiunile specifice.
Produsul hotelier va fi imbogatit si diversificat prin crearea unor activitati complementare: pescuit,
golf etc., pentru a depasi stadiul limitarii prestatiilor la minimum necesar.
Valorificarea diversitatii (inclusiv printr-o politica promotionala adecvata) poate sa readuca in lumina
hotelurile tip exploatare individuala, atata timp cat conceptul de hotel de lant se sprijina tocmai pe
opusul diversitatii pe standardizare. Cheia diferentierii hotelurilor se afla la nivelul primirii (dupa
regulile ospitalitatii naturale, firesti) si a stabilirii unei relatii personalizate cu clientul.
In ceea ce priveste calitatea si nivelul constant al acesteia, prescriptiile se dovedesc indispensabile, pentru
ca in timp ce lanturile prescriu fiecare detaliu, hotelierii independenti se multumesc cu transmiterea orala a
cunostintelor practice.