Managementul activitatilor logistice

O prima definire a logisticii apartine unei asociatii de profil din Statele Unite.In 1976
aceasta considera logistica "ansamblul proceselor operative la care sunt supuse marfurile in
traseul lor catre consumator". Limitele acestei definitii sunt evidente - continutul logisticii era
redus la doar una dintre fatetele actualului concept, anume la distributia fizica.
Dupa 1980 logistica s-a bucurat de o atentie sporita, fapt demonstrat de aparitia
departamentelor de logistica in organigrama firmelor, alaturi de compartimentele de marketing.
Cu toate acestea, multi manageri executivi percep inca simplist rolul logisticii, preocupati fiind
de propria activitate si de bunul mers al departamentului lor si neglijand impactul deciziilor lor
asupra rentabilitatii si a valorii adaugate a produselor si serviciilor firmei.
In 1991 aceeasi asociatie americana redefineste continutul logisticii astfel: logistica este
procesul planificarii si controlului eficient si eficace al fluxului de materii prime si bunuri, de
servicii si informatii aferente, de la sursa la destinatia acestora, in vederea satisfacerii
superioare a nevoilor consumatorilor.
Logistica comporta planificarea, implementarea si controlul fluxurilor fizice de materiale
si de produse finite, de la punctele de provenienta ale acestora la punctele de utilizare, astfel
incat sa se satisfaca cerintele clientilor in conditii de eficienta si de eficacitate.
Logistica reprezinta procesul de gestionare strategica a achizitionarii, deplasarii si depozitarii
materialelor, semifabricatelor si produselor finite ( alaturi de fluxurile informationale
corespunzatoare acestor procese ) in interiorul firmei si al canalelor de marketing, cu scopul
satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri pentru firma.
Managementul aprovizionrii:
Managementul aprovizionrii reprezint activitatea prin care se asigur elementele materiale i
tehnice necesare produciei, n volumul i structura care s permit realizarea obiectivelor
generale ale ntreprinderii, n condiiile unor costuri minime i ale unui profit ct mai mare.
n acelai cadru se include i activitatea de parteneriat (cooperare sau colaborare) ntre firme
pentru realizarea unor produse. Activitatea de parteneriat se desfoar dup aceleai principii
ca i cea de aprovizionare i desfacere, deoarece fiecare unitate poate apare fie ca furnizor fie
ca beneficiar.
n literatura de specialitate, ct i n practica economic sunt utilizai termeni ca achiziionare,
asigurare, aprovizionare, cumprare, alimentare.
achiziionarea - aciune de angajament financiar de cumprare a unor resurse materiale
sau produse, fiind de fapt o tranzacie monetar efectiv;
aprovizionarea - n raport cu achiziionarea are un coninut mai larg. Achiziionarea este
doar un moment al procesului complex de aprovizionare cu materiale i echipamente tehnice,
1

fiind precedat de stabilirea necesarului, dimensiunii i momentului de cumprare, cnd

intervine cererea sau comanda, urmate de negocierea condiiilor de furnizare, finalizat cu
aducerea efectiv a resurselor materiale. Asigurarea material i cu echipamente tehnice se
apreciaz ca termen similar noiunii de aprovizionare. n practica economic de specialitate
asigurarea capt o accepiune mai extins, aceasta incluznd att aprovizionarea ct i
aciunea de completare a bazei materiale i tehnice necesare cu resurse din surse proprii
(interne) ale ntreprinderii.
E vorba de resursele care se produc n interiorul ntreprinderii i care sunt destinate consumului
propriu. (SDV-uri, anumite forme de energie, diferite piese, subansamble, materiale refolosibile
etc.).
alimentarea - reprezint aciunea de finalizare a procesului de aprovizionare (sau de
asigurare) prin trecerea n consum a resurselor materiale aduse: sosite din afar sau fabricate
n interiorul firmei, prin trecerea materiilor prime din depozite la punctele de prelucrare /
consum n concordan cu programele elaborate n acest sens.
Organizarea intern a subsistemelor de aprovizionare:
Derularea normal a proceselor de aprovizionare i de desfacere necesit organizarea
n cadrul structurii manageriale a firmei compartimente de specialitate sub form de: divizii,
direcii, departamente, servicii, compartimente, n funcie de volumul, profilul, mrimea
ntreprinderii: corporaie, concern, companie, trust, regie autonom, societate comercial pe
aciuni sau S.R.L.
O organizare eficient are n vedere:
identificarea principalelor funcii ale subsistemului;
definirea criteriilor pe baza crora se va organiza structura subsistemului;
precizarea rolului subsistemului n cadrul organizrii structurale a firmei;
stabilirea gradului de centralizare-descentralizare (niveluri ierarhice, competene, autoriti
etc.);
definirea precis a funciilor ca element esenial al eficienei structurii organizatorice.
Gestiunea stocurilor
STOCURILE reprezint cantiti de resurse materiale sau produse (finite sau ntr-un stadiu
oarecare de fabricaie) acumulate n depozitele de aprovizionare ale unitilor economice ntrun anumit volum i o anumit structur, pe o perioad de timp determinat, n vederea unei
utilizri ulterioare.

Pe perioada respectiv resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt
neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat
negativ).
Stocul este o rezerv de material destinat s satisfac cererea beneficiarilor, acetia
identificndu-se, dup caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de
fabricaie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de ntreinere
(articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de dup vnzare (piese
detaate).
Tratarea procesului de stocare ca proces obiectiv necesar se impune, nu numai ca urmare a
naturii economice a acestuia, ci i pentru c realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile,
concretizate n afectarea unor importante spaii de depozitare-pstrare, de utilaje pentru
transport-depozitare, de fonduri financiare etc.
Dei diferite, procesele de stocare au totui o serie de caracteristici comune, dintre care
esenial este acumularea unor bunuri n scopul satisfacerii cererii viitoare. O problem de
teoria stocurilor exist doar atunci cnd cantitatea resurselor poate fi controlat i exist cel
puin o component a costului total care scade pe msur ce cantitatea stocat crete.
Evoluia nivelului stocului este interesant din dou puncte de vedere:
a) din punctul de vedere al productorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului
stocului, deoarece aceast valoare permite cunoaterea imobilizrii totale a stocului i scopul
productorului va fi reducerea imobilizrii la valoarea sa minim;
b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind s fie satisfcut imediat, apreciaz c
trebuie s evite, n msura posibilitilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi
reducerea la minim a riscului de ruptur de stocuri.
Aceste dou puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptur de stocuri nu sunt reduse
dect dac imobilizrile sunt foarte mari. Este deci necesar s se stabileasc un echilibru,
obiectivul conducerii stocului constnd n cutarea acestui echilibru.
Importana stocurilor n procesul de producie
Stocurile sunt, n general, o gaur neagr care nghite mult cash n ateptarea momentului
vnzrii, este necesar o strategie coerent care s in stocurile (produse finite, materii prime
etc) n depozit ct mai puin posibi.
Rolul determinant al stocurilor este acela de a asigura certitudine, sigurana i garanie n
alimentarea continu a produciei i ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia.
Conducerea i controlul stocurilor de resurse materiale reprezint, n economia de pia, o
activitate creia i se acord o atenie deosebit datorit implicaiilor economico-financiare
importante pe care le determin formarea i deinerea lor.
3

Stocurile sunt cantiti de resurse materiale care se acumuleaz n depozitele i magaziile

unitilor economice, ntr-un anumit volum i o anumit structur, pe o perioad de timp
determinat, cu un anumit scop.
Tipuri de gestiune a stocurilor
Din studiul realitatii existente pe teren s-a ajuns la concluzia ca exista mai multe tipuri de
gestiune, care se diferentiaza intre ele prin conditiile in care se desfasoara procesele de
stocare, de natura si caracteristicile cererii pentru consum, de natura resurselor materiale care
se aprovizioneaza, de caracteristicile surselor de furnizare. Astfel vom avea urmatoarele tipuri
de gestiune a stocurilor.:
Gestiunea cu cerere constanta la intervale egale. Care prevede ca reaprovizionarile pentru
intregirea stocului curent sa se faca in loturi egale din punct de vedere cantitativ. Acest tip de
gestiune permite constituirea stocului de siguranta, dimensiunea acestuia din urma constituind
si nivelul de alarma. Este considerat ca fiind tipul clasic de gestiune.
Gestiunea cu cerere variabila la intervale egale. Implica reaprovizionarea cu loturi variabile
ca marime care trebuie estimate la momentele calendaristice cand se are in vedere
desfasurarea actiunilor de comanda-reaprovizionare si care trebuie sa tina seama de stocul
existent in momentul respectiv in depozitele firmei. Este un tip de gestiune dificil de condus
care nu exclude posibilitatea aparitiei lipsei de stoc
Gestiunea cu cerere variabila la intervale inegale. La aceasta nu se cunosc momentele
calendaristice de lansare a comenzilor (se determina prin extrapolare), problema estimarii este
mai dificila decat in momentul anterior.) Este specifica unitatilor prestatoare de servicii sau a
celor cu productie nenominalizata.
Gestiunea de tip (S,s) sau cu doua depozite. Se caracterizeaza prin faptul ca intervalele si
cererile sunt variabile, lotul de aprovizionare este constant iar lansarea comenzilor de
reaprovizionare se declanseaza in momentul cand se atinge in procesul miscarii stocului curent
un nivel de aprovizionare prin care se defineste, de fapt, momentul de reaprovizionare.
Denumirea de gestiune de tip S,s este data de nivelul de reaprovizionare ( s) si marimea
lotului S. Sistemul permite organizarea unui stoc de siguranta. Optimizarea unei gestiuni de
acest gen implica stabilirea celor doua niveluri s si S in asa fel incat procesul de formaredetinere a stocurilor sa se realizeze cu cheltuieli minime

Metode de urmarire si control al dinamicii stocurilor

Gestiunea economica a stocurilor nu se limiteaza numai la dimensionarea acestora, la

determinarea marimii si structurii lor; aceasta cuprinde si tehnicile si instrumentele de
conducere a proceselor de stocare, de urmarire a dinamicii stocurilor efective, in raport cu
4

limitele estimate, astfel incat sa se cunoasca permanent situatia reala si sa se intervina

preventiv si operativ pentru mentinerea lor la nivelul stabilit. De aceea, o data stabilite tipurile si
limitele de constituire a stocurilor de productie, se impune in continuare cunoasterea existentei
si miscarii lor in depozitele intreprinderilor detinatoare. In acest scop, se pot folosi mai multe
metode, care au rolul de a preveni fie epuizarea stocurilor, fenomen care conduce la
intreruperea alimentarii consumului, fie suprastocarea sau formarea

1.Metoda minim-maxim care prevede ca urmarirea existentei si miscarii stocurilor efective in

depozitele intreprinderilor sa se realizeze cu aceeasi exigenta pentru toate materialele,
indiferent de importanta acestora in procesul de productie. Metoda consta in desfasurarea
actiunii de urmarire a evolutiei stocurilor efective pe parcursul a trei etape, respectiv:
a. Stabilirea limitelor economice maxime si minime ale stocurilor de productie pe elemente
componente (curent, de siguranta), inscrierea in fisele de magazie si urmarirea de catre
gestionar a evolutiei lor pe parcurs astfel incat, la atingerea nivelelor de alarma sau de
aprovizionare, sa se declanseze actiuni operative pentru mentinerea acestora intre nivelele
estimate. Apare, deci, necesara introducerea in cadrul limitelor maxima si minima ale stocului
estimat, a unor 'nivele de alarma, de aprovizionare' declansatoare pentru actiuni care se impun,
in functie de caz. Urmarirea stocurilor in raport cu limitele stabilite anticipat se poate face prin
controlul sistematic direct al fiselor de magazie sau prin elaborarea de grafice comune in care
se fac inregistrari permanente.
b. Semnalizarea de catre gestionar a compartimentului de aprovizionare asupra situatiei
stocurilor la un moment dat (in cazul cand limitele de alarma sau de aprovizionare sunt atinse
sau depasite);
c. Stabilirea de catre compartimentul de aprovizionare a masurilor menite sa asigure
prevenirea situatiilor nefavorabile care se intrevad.
Metoda este utila insa greu de aplicat la unitatile economice cu o nomenclatura larga de
materiale, in special datorita volumului mare de munca si implicit al operativitatii relativ reduse
in activitatea de urmarire a stocurilor; ea poate fi folosita insa prin introducerea si aplicarea
sistemelor informatice, care utilizeaza mijloace moderne de calcul electronic cu ajutorul carora
se poate cunoaste operativ evolutia stocurilor pe tot parcursul perioadei (oricat de larga este
nomenclatura materiala care trebuie aprovizionata-depozitata).
2. Sistemul ABC, potrivit caruia, pentru activitatea de urmarire si control se aplica acelasi
principiu al 'tratarii diferentiate' care sta si la baza dimensionarii stocurilor; astfel, stocurile din
zona de importanta A vor fi urmarite zilnic, la cateva zile (de exemplu, saptamanal sau de mai
multe ori pe saptamana, luna) manifestandu-se maxima exigenta in aprecierea stadiului in care
se afla procesul de stocare, nivelul stocului, tendintele care se intrevad pentru consum in raport
cu ritmul si volumul intrarilor de materiale. Pentru stocurile de materiale care sunt cuprinse in a
5

doua grupa de importanta, procesul de urmarire si control urmeaza a se desfasura la intervale

mai mari de timp (de doua-trei ori pe luna sau o data pe luna); se are in vedere faptul ca o
parte din materialele care sunt repartizate in zona B prezinta caracteristici apropiate de cele din
prima grupa de importanta (A), fapt pentru care urmarirea si controlul dinamicii stocurilor se pot
realiza dupa o politica relativ asemanatoare.
Stocurile materiale repartizate in grupa a treia de importanta pot fi controlate la intervale mai
mari de timp, respectiv trimestrial sau cu prilejul efectuarii operatiilor de intrare sau iesire
(eliberare a unor cantitati de materiale pentru consum). Aceasta tehnica de urmarire si control
este in concordanta cu natura, rolul si importanta materialelor in desfasurarea activitatii de
productie, cu dimensiunea influentei stocurilor specifice asupra volumului capitalului circulant al
unitatii economice. Si acest sistem de urmarire si control presupune sa fie cunoscuta baza de
raportare (de comparatie), a stadiului si tendintelor proceselor efective de stocare si care
trebuie sa se asigure in aceeasi conceptie prezentata la metoda minim-maxim etapa a.
Managementul desfacerii
Managementul desfacerii produselor reprezint activitatea prin care se asigur vnzarea
rezultatelor produciei. Aceast activitate implic stabilirea cilor, formelor i modalitilor prin
care urmeaz a fi vndute produsele fabricate i a pieelor care pot constitui sfera de
desfacere. Prin desfacerea produselor (vnzarea lor) se ncheie practic circuitul economic al
ntreprinderii care este format din 3 faze:
1. aprovizionare
2. producie
3. desfacere
Managementul desfacerii se prezinta ca un proces unitar complex, caruia ii este proprie o
structura extinsa de activitati specifice care au in vedere problemele legate de conducerea,
coordonarea, previziunea-planificarea, programarea, organizarea, contractarea-vanzarea
produselor, antrenarea, urmarirea si controlul derularii-realizarii activitatii, analiza si evaluarea
rezultatelor. Aceasta reprezinta caracteristica esentiala a managementului desfacerii.
Managementul desfacerii productiei industriale - componenta a functiunii comerciale a
intreprinderii - are ca obiectiv principal vanzarea produselor din profilul propriu de fabricatie in
conditii de eficienta. In acest scop se desfasoara mai multe 'activitati specifice', si anume:
Vanzarea instantanee a produselor nu este posibila in cea mai mare parte a cazurilor.. Evident
ca, pe timpul stocarii in depozitele de desfacere, produsele finite reprezinta resurse neactive;
ca urmare, daca stocurile constituite astfel depasesc ca volum limitele rationale, situatia
conduce la incetinirea vitezei de rotatie a capitalului de circulatie, la cresterea imobilizarilor si a
cheltuielilor pentru depozitare-conservare, la diminuarea eficientei intregii activitati economico-

financiare a producatorilor. O asemenea situatie pune in evidenta, ca si in cazul stocurilor de

productie, existenta a doi factori cu actiune obiectiva si contrara.
Primul factor determina stationarea temporara a produselor finite in depozitele de desfacere
pentru efectuarea unor operatiuni absolut obligatorii in vederea livrarii-vanzarii lor catre clienti in
concordanta cu cerintele acestora. Cel de al doilea factor determina trecerea cat mai rapida a
produselor finite din procesul de fabricatie in cel de consum, pentru a se asigura sporirea
eficientei utilizarii capitalului investit in fabricatie. Armonizarea influentei acestor factori se poate
asigura practic prin determinarea unui timp cat mai scurt (optim) de stocare a produselor finite
in depozitele de desfacere.
'Operatiile' pe care produsele finite trebuie sa le suporte pe timpul stocarii in depozitele de
desfacere sunt, in general, urmatoarele:

primirea si receptia produselor finite sosite de la sectiile de fabricatie (t1);

inregistrarea in evidenta si incarcarea gestiunii (t2);

sortarea produselor finite (t3);

asamblarea, compunerea, efectuarea unor operatiuni de montaj (t4);

conditionarea produselor, asigurarea unor caracteristici fizico-chimice cerute de clienti si

prevazute de normele tehnice ale produselor respective (t5);

etichetarea, marcarea, poansonarea, stantarea etc. (t6);

formarea loturilor de livrare pentru fiecare destinatar, (t7)

ambalarea pentru protectia, conservarea si izolarea produselor fata de agentii mediului

inconjurator, pentru prevenirea deteriorarii lor la operatiunile de manipulare si transport (t8);

intocmirea formelor de livrare, facturarea si depunerea documentatiei de livrare la banca

(t9);

descarcarea din gestiune, efectuarea operatiunilor de incarcare in mijlocul de transport

programat si expedierea produselor (t10).
Deci, timpul total in care produsele finite sunt stocate in depozitul de desfacere reprezinta o
suma a tuturor timpilor necesari pentru activitatile si operatiunile care se efectueaza in aceasta
subunitate a intreprinderii; pentru accelerarea vitezei de rotatie si sporirea eficientei economice
a investitiilor de capital, acesta trebuie sa fie minim:
tpli = min
in care 'i' ia valori de la 1 la 10 in cazul de fata.

In calculul timpului total de stocare se vor lua numai timpii determinati de operatiile care se
desfasoara efectiv in depozitele de desfacere si care sunt, bineinteles, necesare si specifice
fiecarui produs. Pentru realizarea conditiei de 'minim' a timpului total de stocare, trebuie
actionat in urmatoarele directii:
a. efectuarea unor operatiuni din cele enumerate chiar pe parcursul desfasurarii procesului de
fabricatie
b. mecanizarea, automatizarea si robotizarea operatiunilor care se efectueaza in depozitele de
desfacere, elaborarea si organizarea in depozite a unor fluxuri tehnologice si de circulatie
rationale; simplificarea si automatizarea prelucrarii evidentelor tehnico-operative;
c. comasarea sau realizarea in paralel a unor activitati si operatiuni care se executa in
depozitele de desfacere,
In dimensionarea stocurilor de desfacere se pot folosi, dupa caz: metoda directa (de calcul
analitic) si metoda statistica.
Metoda directa sau analitica presupune calculul nivelului stocului de desfacere, cu ajutorul
relatiei:
Sd = tpli x qmz
n care:
tpli = suma duratelor de timp prevazute pentru executia operatiilor specifice depozitelor de
produse finite de pana la distributia acestora la magazinele proprii de vanzare, la angrosisti sau
clientilor finali, inclusiv intocmirea documentatiei de livrare-vanzare;
qmz = productia (ritmul) medie zilnica.
Durata timpilor care se iau in calcul se poate stabili prin metode ale studiului muncii (Productia
medie zilnica (sau ritmul mediu zilnic al productiei) se determina prin raportarea productiei
prevazute pentru fabricatie Qpl la numarul de zile lucratoare din perioada de gestiune avuta in
vedere (Nzl):
In cadrul elementului Qpl se cuprinde atat productia pentru care s-au incheiat contracte si sau
emis comenzi anticipate Qc, cat si productia suplimentara destinata acoperirii unor cereri
previzibile (qs). Folosirea metodei analitice se recomanda cu prioritate.
Metoda statistica se bazeaza pe datele efective inregistrate in perioada de gestiune curenta
referitoare la stocurile fizice efective de produse finite sau la duratele efective de stationare a
produselor in depozite (respectiv a intervalelor efective de desfacere). Dupa aceasta metoda,
stocul de desfacere se stabileste cu ajutorul relatiei:
Sd = Ts x k x qmz
8

in care:
Ts = timpul mediu de stocare a produselor finite in depozitul de desfacere, in perioada curenta
(considerata baza de calcul);
k = coeficient de corectie care exprima efectul eventualelor masuri tehnico-organizatorice care
se prevad pentru aplicare in scopul reducerii perioadei de stationare a produselor finite in
depozitul de desfacere;
qmz = productia medie zilnica estimata pentru perioada de gestiune urmatoare.
Timpul mediu de stocare (Ts) se poate determina in doua variante statistice:
a. pe baza stocului mediu efectiv de desfacere inregistrat in perioada curenta (Sdm), care se
calculeaza prin insumarea, pentru fiecare produs, sortiment, varianta constructiva a acestuia, a
stocurilor efective din ultimele 6-12 luni - Sefi si raportarea totalului la numarul de zile sau de
intervale (Zi) pentru care stocurile effective Sefi s-au luat in calcul;
Stocul mediu 'Sdm' astfel determinat se raporteaza la productia medie zilnica din perioada
curenta si rezulta 'Ts', astfel:
Productia medie zilnica 'qmzo' se stabileste prin raportarea productiei totale estimate pentru
perioada curenta, 'Qpo', la numarul de zile lucratoare ale acesteia (Nzl0):
b. pe baza timpilor efectivi de stocare (Tefi) inregistrati in perioada curenta pentru efectuarea
operatiilor din depozitul de desfacere: in care ni reprezinta numarul de asemenea timpi luati in
calcul.
Ts=Tefi / ni
Exista situatii in care produse sau sortimente fabricate vor trebui sa fie stocate un anumit timp,
asteptand iesirea din fabricatie si a celorlalte produse sau sortimente cu care impreuna trebuie
sa formeze un lot complet si asortat de livrare catre client.
Mentionam ca, la produsele si semifabricatele destinate consumului propriu al
intreprinderii care le si produce, la cele complexe cu ciclul lung de fabricatie nu se constituie
stocuri de desfacere. De asemenea, la produsele comandate in cantitati mici sau unicat, fara
repetabilitate a fabricatiei, sau a caror productie in cantitati mai mari decat cele comandate de
clienti nu se justifica economic, in planurile si programele de desfacere nu se vor prevede
formarea de stocuri pentru continuitatea livrarilor sau vanzarilor de astfel de produse;
In unele situatii, la anumite produse, alaturi de stocurile obisnuite de desfacere, din care se
livreaza sau se vinde in mod curent, se constituie stocuri de siguranta, sezoniere, anticipate, de
conjunctura.

In cele ce urmeaza, prezentam cateva aspecte privite de pe pozitia producatorului- furnizor

care isi distribuie productia pe diverse canale: direct clientilor utilizatori pe baza de comanda
anticipata, de contracte incheiate sau ca vanzari pe baza de comenzi previzibile;. In acest
context, la producator se pot forma stocuri de siguranta la anumite sau la toate produsele finite
in scopul acoperirii cererilor pentru vanzare care depasesc nivelul previzionat. De asemenea,
unitatea producatoare isi poate forma, in anumite perioade, 'stocuri anticipate de desfacerevanzare' in scopul continuitatii servirii clientilor si pe durata cand are prevazuta oprirea
fabricatiei Pornind de la natura produsului, importanta pentru utilizatori, potentialul de productie,
evolutia raportului dintre cerere si oferta si, ca urmare, a preturilor de vanzare, unitatea
producatoare isi poate constitui 'stocuri de conjunctura' pentru a le plasa pe piata in momente
favorabile de pret. In sfarsit, unitatea producatoare isi poate forma stocuri sezoniere,
determinate de caracterul sezonier al productiei sau consumului; prin aceste stocuri se asigura
servirea clientilor fie pe intregul an, fie pe termene mai scurte.
Formarea acestor categorii de stocuri este conditionata, asa cum s-a mai precizat, de 'strategia'
pe care o adopta producatorul, in raport cu clientii reali si potentiali, cu piata in general, si care
poate avea in vedere:
Principiile de optimizare a stocurilor de desfacere sunt asemanatoare pentru multe produse
finite si conditii de stocare. In consecinta, pentru dimensionarea pe criterii economice a
stocurilor de desfacere se pot folosi, ca si in cazul stocurilor de materiale pentru productie,
modelele cercetarii operationale. Astfel, in cazul produselor de serie se poate folosi modelul
care ia in calcul cheltuielile de lansare a unei comenzi 'C1', destinata sa asigure reintregirea
stocului de desfacere si a celor de stocare 'Cs'; in acest caz, stocul se va constitui la nivelul
cantitatii economice de comandat, care se va calcula cu ajutorul relatiei:
Sd*=n*= 2Vd Cl / Cs
in care: = radical
Vd = volumul estimat al desfacerii pe perioada de gestiune luata in calcul;
Cl = cheltuielile de lansare a unei comenzi;
Cs = cheltuielile de stocare pe unitate de produs si pe perioada de gestiune.
Cand se pune problema evitarii fenomenului de penurie (de lipsa de produse in stoc) se
completeaza relatia cu factorul de indisponibilitate, , astfel:
n*=( 2Vd Cl / Cs ) * ( 1 / p)
in care Cp reprezinta cheltuielile de penurie.
De asemenea, daca se are in vedere raportul in care se afla ritmul mediu al productiei pe zi si
cel al desfacerii medii pe aceeasi unitate de timp, relatia initiala se ve completa, astfel:
n*= }
10

in care:
rp = ritmul mediu zilnic al productiei;
rd = ritmul mediu zilnic de desfacere (vanzare).

11