Sunteți pe pagina 1din 4

Sunt putine tipurile de stress la care este expus organismal si care se pot compara

cu tipurile de stress extreme pe care le presupune efortul fizic intens.De fapt daca
anumite eforturi fizice extreme ar fi continuate pentru perioade de timp
moderate ,acestea ar putea deveni letale. De aceea fiziologia sportiva reprezinta in
principal o discutie despre limitele maxime la care anumite mecanisme corporale
pot fi impinse.
Respiratia in efortul fizic intens
Desi abilitatea respiratorie nu prezinta interes deosebit in sporturile de viteza,
aceasta este cruciala pentru obtinerea performantei maxime in sporturile de
rezistenta.
Subiect nesportiv in repaos
Subiect nesportiv in efort fizic maximal
Patinator-viteza in efort fizic maximal
Inotator in efort fizic maximal
Vaslas in efort fizic maximal

Ml/min
23
48
64
71
80

Consumul de oxigen si ventilatia pulmonara in efortul fizic sportiv


Consumul normal de oxigen al unui barbat tanar aflat in repaus este de aproximativ
250 ml/min.

Figura de mai sus reprezinta relatia dintre consumul de oxigen si ventilatia


pulmonara totala pentru diferite niveluri de efort fizic. Din aceasta figura reiese clar
ca relatia este de tip linear.Atat consumul de oxigen ,cat si ventilatia pulmonara
totala cresc de aproximativ 20 de ori in intervalul dintre starea de repaus si efortul
de intensitate maximala in cazul unui sportiv bine antrenat.

Limitele ventilatiei pulmonare


Capacitatea respiratore maximala este cu aproape 50% mai mare decat ventilatia
pulmonara inregistrata in timpul unui efort maximal.Acesta reprezinta un element
de siguranta pentru sportivi ,oferindu-le un surplus de ventilatie care poate deveni
necesar in conditii precum: efort fizic la altitudini mari, efort fizic in conditii de
temperatura foarte ridicata si anomalii ale sistemului respirator.
Cel mai important aspect este acela ca sistemul respirator nu reprezinta in mod
normal un factor limitant al aprovizionarii cu oxigen a muschilor in timpul
metabolismului muscular aerob maximal. Abilitatea inimii de a pompa sangele catre
muschi reprezinta de regula un factor limitant mult mai important.
Efectul antrenamentului asupra VO2 Max(rata consumului de oxigen in
conditii de metabolism aerob maxim)

Figura de mai sus reprezinta efectul progresiv al antrenamentului sportiv asupra


VO2 Max. intregistrat intr-un grup de subiecti fara antrenament prealabil, care
incep un antrenament timp de 7-13 saptamani.Ceea ce surprinde in acest studiu

este cresterea de numai 10% a VO2 Max. Mai mult, frecventa antrenamentului,fie
de doua ori,fie de 5ori pe saptamana,nu a avut decat un efect minor asupra cresterii
VO2 Max. Insa,VO2 Max in cazul unui maratonist este cu aproximativ 45% mai mare
decat in cazul unui persoane neantrenate.Acest VO2 Max mai mare al
maratonistului este partial conditionat genetic;altfel spus,subiectii care prezinta
dimensiuni mai mari ale toracelui raportat la restul dimensiunilor corpului si muschi
respiratori mai puternici sunt maratonisti innascuti.Totusi,este foarte posibil ca anii
de antrenament sa creasca VO2 Max al maratonistilor cu mai mult decat cei 10%
inregistrati in urma experimentelor pe termen scurt de tipul celui ilustrat in figura
de mai sus.

Capacitatea de difuziune a oxigenului in cazul sportivilor


Capacitatea de difuziune a oxigenului masoara rata la care oxigenul poate difuza
din alveolele pulmonare in sange. Aceasta se exprima in mililitri de oxigen care vor
difuza in fiecare minut pentru fiecare milimetru coloana de mercur diferenta intre
presiunea partial a oxigenului in aerul alveolar si presiunea oxigenului in sangele
pulmonar.
Cel mai surprinzator aspect legat de aceste rezultate se refera la cresterea de
cateva ori a capacitatii de difuziune intre starea de repaus si starea de efort fizic
maximal.Acest fapt se produce in principal ca urmare a faptului ca fluxul sangvin
prin capilarele pulmonare este incet sau chiar latent in conditii de repaos,pe cand in
timpul unui efort fizic maximal, cresterea fluxului sangvin pulmonar determina
perfuzarea la nivel maxim a tuturor capilarelor pulmonare,asigurand astfel o
suprafata mai mare prin care oxigenul poate difuza in sangele capilar pulmonar.
Din aceste reultate reiese clar ca sportivii care necesita cantitati de oxygen mai
mari pe minut au capacitati de difuziune mai mari.Acest lucru este consecinta
faptului ca subiectii care au capacitate de difuziune in mod natural mai mari isi aleg
aceste tipuri de activitati sportive sau schemele de antrenament sunt cee care cresc
de fapt capacitatea de difuziune?Raspunsul nu este cunoscut,dar cel mai probabil
antrenamentul,mai ales cel de rezistenta,joaca un rol important.

Gazele sangvine in timpul unui efort fizic sportiv


Tinand cont de consumul crescut de oxigen al muschilor in timpul unui efort fizic,sar putea presupune ca presiunea oxigenului in sangele arterial ar scadea
semnificativ in cazul activitatilor sportive extreme de solicitante si ca presiunea
dioxidului de carbon in sangele venos ar creste mult peste valorile
normale.Totusi,aceste evenimente nu se produc in mod normal.Ambele presiuni

raman cvasinormale,demonstrand abilitatea extrema a sistemului respirator de a


asigura aerarea corespunzatoare a sangelui chiar in conditii de efort fizic sustinut.
Acest fapt demonstreaza un alt aspect important:nu sunt necesare anomalii ale
gazelor sangvine pentru a se produce stimularea respiratiei in cadrul efortului
fizic.In schimb respiratia este stimulata in timpul unui efort fizic in principal prin
mecanisme neurogene.Aceasta stimulare se produce partial in urma stimularii
directe a centrului respirator de aceleasi impulsuri nervoase care sunt transmise de
la creier la muschi in vederea producerii activitatii fizice.O alta parte a stimularii se
presupune ca s-ar datora semnalelor sensitive transmise centrului respirator de la
nivelul muschilor contractati si de la nivelul articulatiilor puse in miscare.Toata
aceasta stimulare suplimentara a respiratiei este in mod normal suficienta pentru a
asigura cresterea ventilatiei pulmonare aproape de nivelul necesar mentinerii
gazelor respiratorii-oxigenul si dioxidul de carbon-la valori apropiate de normal.

Sursa bibliografica: Arthur C. Guyton, John E. Hall.-Tratat de Fiziologie a Omului -11 th


Ed, Editura medicala Callisto,Bucuresti ,2007