Sunteți pe pagina 1din 3

Târgu Neamţ – Obiective turistice

Oraşul îşi are rădăcinile în secolele dinaintea formării statului feudal Moldova.
Descoperirile arheologice efectuate pe vechea vatră de locuire a oraşului, în cartierul Ţuţuieni,
atestă existenţa urmelor de locuire cel puţin din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea.
Prima menţiune documentară este făcută în timpul domniei lui Petru I Muşatinul, într-un
document extern, Letopiseţul Novgorodului (cunoscut şi ca "Lista rusă de oraşe"), datat între
1387-1392, unde este amintit alături de celelalte târguri valahe: Târgul lui Roman şi Piatra lui
Crăciun (Piatra Neamţ). De altfel din acelaşi secol datează şi prima menţiune a Cetăţii Neamţ.
Viaţa oraşului, perioadele de dezvoltare sau decădere, au fost strâns
legate de istoria Cetăţii Neamţ şi de istoria Moldovei în general. Pe baza
cercetărilor de arhivă s-a stabilit că Neamţul a avut un sigiliu propriu, în
limba latină, la fel ca oraşele Baia sau Roman. Necesitatea de a crea un
sistem de apărare în faţa duşmanilor, a făcut ca Petru I Muşat să ridice,
între 1382-1387, pe Culmea Pleşu, un fort, transformat mai apoi în cetate.
Situată la întretăierea drumurilor comerciale care lega Suceava de Piatra
sau alte târguri ale Moldovei, Cetatea Neamţ a devenit, pentru o lungă
perioadă de timp, nucleul în jurul căruia s-a desfăşurat viaţa urbei de pe malurile Ozanei, şi care
astfel a devenit domeniu domnesc.

La începutul secolului al XV-lea, negustorii care cumpărau vite din târgurile localităţii
plăteau vamă, din acest punct de vedere oraşul devenind un important punct vamal. Târgul se va
dezvolta cu timpul, devenind un important centru comercial şi meşteşugăresc. Din a doua
jumătate a secolului al XVI-lea însă, viaţa economică şi socială a urbei nu mai cunoaşte ritmul
dezvoltării de până atunci. În veacurile următoare oraşul înregistrează o decădere a activităţilor
meşteşugăreşti şi comerciale, la aceasta contribuind şi unii factori interni şi externi (precum
incendiile provocate în timpul războaielor turco-polone sau ruso-turce).
La începutul veacului al XIX-lea, condiţiile favorabile agriculturii şi creşterii animalelor
a făcut ca satele să se dezvolte din nou din punct de vedere economic. Astfel, satul Humuleşti
(astăzi cartier al oraşului) a devenit renumit pentru iarmarocul săptămânal organizat aici.
Construită în 1830 de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor, casa în care s-
a născut şi a copilărit Ion Creangă a fost amenajată ca muzeu în anul 1951. Devenită unul dintre
cele mai vizitate muzee memoriale, aceasta reprezintă, dincolo de semnificaţia sa istorico-
literară şi sentimentală, un produs cert al arhitecturii populare specifice perioadei şi ariei etno-
culturale în care se încadrează.
Sub acoperişul larg de draniţă, pereţii duraţi din bârne groase peste care s-a aşternut un
strat de lutuială, delimitează o singură încăpere cu ferestre înguste şi o tindă unde abia puteai să
te învârţi. Intrarea scundă este adăpostită de ploile repezi printr-o prispă lată de câteva palme, iar
în spatele casei un acoperământ de scânduri cu pantă repede protejează mai multe obiecte
gospodăreşti şi unelte agricole cu certă valoare etnografică.
Exponatele prezentate sunt caracterizate de simplitatea, bunul simţ şi modestia proprie
ţăranului moldovean, generând un puternic sentiment de pioşenie, nu numai pentru ceea ce
reprezintă ele faţă de amintirea lui Ion Creangă, ci pentru că ele sunt mărturii autentice ale
tradiţiei populare a locuitorilor din această parte a ţării.
În 1852, la 16 octombrie, Grigore Alexandru Ghica - domnitorul Moldovei - inaugurează
Şcoala Domnească, Spitalul şi Spiţeria, şi tot în 1852 se va construi aici, în apropierea cartierului
Blebea, una dintre primele fabrici de postav de calitate superioară din Moldova, aparţinând lui
Mihail Kogălniceanu. Extinderea activităţilor economice va continua şi la începutul secolului
nostru, influenţată fiind de dezvoltarea cunoscută de întreaga zonă, de progresul tehnicii.

Intrarea României în primul război mondial a făcut ca Batalionul de vânători de munte


din Târgu Neamţ, prima unitate de acest fel din armata română, să participe alături de unităţile
militare din Piatra şi Roman la campaniile din Transilvania, Muntenia şi Moldova. Pentru
comemorarea eroilor, la 28 iunie 1939, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a primului ministru
Armand Călinescu, a fost inaugurat Monumentul Vânătorilor de Munte.
Operă a sculptorului Theodor Burcă, acesta este construit din piatră şi bronz şi
adăposteşte osemintele a 196 de eroi căzuţi în Marele Război pentru Întregirea Neamului
Românesc.
După încheierea războiului, viaţa a oraşului a reintrat în normal, înregistrându-se chiar
progrese în ceea ce priveşte activitatea economică şi socială. Dacă în 1913 urbea număra 9.216
locuitori, în 1927 populaţia oraşului ajunsese la 10.124 suflete, din care 7.170 români, 2.773
evrei restul fiind de alte naţionalităţi.
Anii celui de al doilea război mondial provocat mari distrugeri şi în această parte a ţării.
Rechiziţiile făcute au înrăutăţit şi mai mult situaţia locuitorilor. O parte din fabricile oraşului au
fost mutate în alte zone ale ţării iar tinerii obligaţi să participe la construirea liniei de fortificaţie
Tg. Neamţ-Paşcani.
Nu departe de Cetatea Neamţ, în vechiul centru al oraşului, Casa Veronica Micle
constituie o preţioasă relicvă a veacului trecut, ce împleteşte imaginile vechii aşezări cu
amintirea mereu vie a aceleia care, prin dragoste şi suferinţă, şi-a înscris pentru totdeauna numele
alături de cel al lui Mihai Eminescu.

Deceniile de dictatură care au urmat războiului au adus multe transformări oraşului de


sub Cetatea Neamţ. Nu se pot totuşi neglija şi aspectele pozitive înregistrate, precum şi
dezvoltarea de care s-a bucurat urbea, dezvoltare care, după 1989, a cunoscut un ritm mai lent.
Şi nu putem să nu amintim faptul că oraşul Târgu Neamţ, prin poziţia sa, reprezintă un punct de
acces către mănăstirile din zonă (Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia, Văratec etc.) sau spre Masivul
Ceahlău - lacul de acumulare "Izvorul Muntelui - Cheile Bicazului - Lacul Roşu, pe DN15B.