Sunteți pe pagina 1din 19

BODALE DANIELA-ANCUTA

Asistenta manageriala si
secretariat(AMS)-ID
Anul 1 , semestrul 2

Necesitatea cunoasterii managementului


public

1.1Managementul public
Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a
aparut n deceniul al optulea al secolului trecut, n principal ca urmare a situatiei
critice n care s-au aflat sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate.
Deficientele majore ale acestor sisteme au creat disfunctionalitati devenite cronice
care, n timp, au exercitat o presiune puternica, greu de suportat de catre cetatenii
tarilor respective si au alimentat efectele unei crize n domeniul administratiei. A fost
necesara aparitia unei astfel de situatii, pentru ca liderii statelor dezvoltate sa traga un
semnal de alarma asupra pericolului iminent n care se afla omenirea la acea vreme,
daca teoriile clasice traditionale aveau sa continue sa domine modul de organizare si
functionare a institutiilor, sistemelor administrative, n general si din tarile lor, n
special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor
dezvoltate, mai "platesc" si astazi.
Stiinta managementul public studiaza procese si relatii de management existente
ntre componentele sistemului administrativ dar si n cadrul acestora n vederea descoperirii de
principii si legitati generale, de metode si tehnici pentru mbunatatirea previziunii, organizarii si
coordonarii, administrarii resurselor si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii gradului
de satisfacere a interesului public.
Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt de
altfel absolut normal, managementul public are coordonate de continut clar definite prin care se

distinge semnificativ de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale. De


asemenea, este important de remarcat ca la o analiza atenta se pot identifica importante
interdependente ntre managementul public si alte domenii ale stiintelor economice si sociale,
cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administratia publica,
informatica administrativa, psihologia sociala etc.[14]
Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate n
continuare cteva coordonate esentiale.
Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate n sectorul
public pe patru niveluri:

n afara sistemului administrativ dintr-o tara, n relatiile


internationale: interstatale si interinstitutionale, Fundamentele managementului
public;
ntre componentele-institutiile existente n structura sistemului
administrativ dintr-o tara grupate pe cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa,
executiva, juridica;
n cadrul autoritatilor administrative ca entitati distincte ale structurii
unui sistem administrativ;
n cadrul organizatiilor publice care desfasoara activitati de interes
public si nu fac parte din structura sistemului administrativ.
stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si
specifice, pentru sectorul public n general si pentru institutiile publice n special, care, prin
continutul lor, sa asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.
Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de
analiza si sinteza a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate n sectorul public,
care au fost generalizate si considerate ca avnd influenta determinanta asupra modului de
desfasurare a activitatilor n sectorul public.
stiinta, n general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin
principii si legitati cu o orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite.
Valoarea acestor principii si legitati este demonstrata n practica si se masoara prin gradul n care
fundamentul teoretic are o contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului
respectiv.
Managementul public are un set de principii si legitati specifice[15] care determina
semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentnd
realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu.

Obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere


a interesului public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de nevoi sociale
generale si specifice determina n totalitate continutul interesului public. n vederea realizarii
obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea functiilor sale de catre
managerii publici, asigura o previzionare realista a ntregului sistem de obiective. n functie de
acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a sistemului
administrativ n ansamblu si a fiecarei institutii publice n parte, n care coeziunea sa fie data de
coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea adecvata a resurselor
umane n functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public si
pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta.
Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea
titularilor de posturi si functii publice de conducere si executie n acest domeniu un plus de
responsabilitate n gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public,
respectiv resurse umane, informationale, materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate n
procesele de management si de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor
sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea
modului n care resursele atrase n sistem sunt utilizate si identificarea gradului n care nevoile
sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control si
evaluarea nivelului performantelor obtinute n sectorul public n general si de fiecare institutie
publica n particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele efectuate n cadrul
sistemului administrativ si n fiecare institutie publica reprezinta baza pentru mbunatatirea
nivelului performantelor manageriale obtinute n procesul de realizare a obiectivului fundamental
al managementului public.
Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei
managementului, n tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si
abordarilor specifice lui nu este doar o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa, care
determina coordonatele majore ale reformei n sectorul public. Altfel exista riscul alunecarii
Fundamentele managementului public spre formalism accentuat, schimbnd cteva acceptiuni
generale si neesentiale n detrimentul celor fundamentale, reunite n noul managementul public.
[16]

Prin urmare este necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului
administrativ, n general si a institutiilor publice n special ca fiind aparatul administrativ
birocratic n care se elaboreaza norme, regulamente, legi si prin care acestea sunt aplicate si
trecerea la noile principii si legitati generale ale managementului public, prin care sistemul
administrativ n ansamblu si fiecare institutie publica prin managerii publici urmaresc obtinerea
unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate n cresterea gradului de satisfacere a
interesului public general si a nevoilor sociale specifice.[17]
n Romnia, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de
conceptie n ceea ce priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale
acestuia[18], pentru fiecare din cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea resurselor
umane din institutiile publice pentru a ntelege necesitatea, continutul schimbarilor reformei,
rolul si responsabilitatea fiecarui functionar public si reprezentant ales. Altfel se va continua

plasarea formei naintea esentei; or realitatea a demonstrat ca cele doua nu pot exista una n afara
celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul obiectivelor reformei, n functie de care se
identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea acestui proces complex.
Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de
management care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale determinate
si sintetizate n continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia.[19]
Se poate afirma fara nici un fel de ndoiala ca managementul public ofera coordonatele
unei reforme reale n sectorul public din tarile dezvoltate.
Caracteristicile managementului public
Multidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, n mod evident, o serie
de caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza ntelegerea si asimilarea conceptelor
fundamentale ale acestui domeniu nou al stiintei managementului.
Caracteristicile managementului public trebuie abordate n interdependenta lor, pornind
de la premisa ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai efectul sinergic
rezultat din combinarea optima a acestora.[20]
Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera foarte
larga de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.
Caracterul politic al managementului public este determinat de influenta pe care
reprezentantii politicului, integrati n structura organizatorica a institutiilor publice, o au asupra
continutului proceselor de management si de executie.
Caracterul complex al managementului public poate fi explicat lund n
considerare mai multe aspecte si apare, fara ndoiala, ca un corolar al precedentelor caracteristici.
Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a
sectorului public. Managementul public este practicat n toate institutiile din sectorul public, care
reuneste n structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de varietatea
nevoilor sociale din fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice institutiilor
publice n care managerii publici si exercita functiile de conducere.
Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinta directa a
numarului mare de domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale
si principii a caror aplicare este puternic influentata de specificul lor
Principiile si legitatile specifice managementului public
stiinta managementului public reuneste o serie de principii considerate fundamentale
pentru ca procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate
coordonatele de baza si sa se poata realiza o coeziune ntre conceptie, decizie si actiune.


Principiul conducerii unitare consta n definirea si aplicarea de catre toti
factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi
perceptie reflectata ntr-o viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra
fiecarui domeniu si fiecarei entitati organizationale distincte n parte.
Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient
dect daca partile sunt armonios integrate si coordonate si n acest spirit trebuie perceput si
implementat principiul conducerii unitare.
Prin urmare, cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului
conducerii unitare si implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, n
contextul noului management public, absolut esentiala.[22]
Principiul conducerii autonome consta n particularizarea continutului
managementului public, n functie de domeniile n care se aplica si de diversitatea intereselor
publice generale si specifice identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta n
acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor publice,
pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice.[23]
Daca n cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna ntr-un
stat unitar, n ceea ce priveste autonomia manageriala, practica din toate tarile democratice
dezvoltate a confirmat necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor managementului
public acea independenta de actiune stimulativa pentru a obtine performante si a deveni
responsabili pentru nivelul acestora.[24]

Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public,


consta n abordarea ntr-o dinamica permanenta a sistemului de management public, n functie
de schimbarile aparute n mediul intern si international dar si n sistemul de interese publice
generale si specifice.

Principiul administrarii eficiente consta n realizarea, prin intermediul


proceselor si relatiilor de management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor
categoriilor de resurse atrase si destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel nct sa se
poata respecta o concordanta esentiala si necesara ntre nivelul performantelor economice si
sociale obtinute n institutiile publice de titularii posturilor si functiilor publice de conducere si
de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite.

Principiul legalitatii consta n dimensionarea, structurarea si combinarea


proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerndu-se ca o baza legala de
luat n considerare si nu ca un scop n sine.
Functiile managementului public
Pentru a ntelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam n
considerare cel putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul public,
desi un domeniu distinct al stiintei managementului, este puternic influentat de acesta, din al

carui trunchi comun s-a desprins si particularizat n institutiile din sectorul public. Argumentele
pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt destul de usor de identificat si nteles. Cteva dintre
acestea sunt prezentate n continuare:[25]
- institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza
asemanatoare pentru constituire si pentru functionare;
- institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi
specifice, identificate n domeniul din care face parte;
- conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane,
- n orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru
subsisteme de baza: organizational, decizional, informational si metodologic,
- fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe
care le utilizeaza n procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor,
- n fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite nsa, cele
cinci domenii de activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare,
comercial, productie de bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil.
Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile
sectorului public, care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de
exercitare a acestora. Cteva aspecte sunt esentiale[26]:
. obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de
satisfacere a intereselor publice generale si specifice,
. exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai
corpului functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice cstigatoare n scrutinul
electoral,
. influenta majora a cadrului legislativ asupra continutului proceselor de management si
de executie si asupra unor componente importante ale sistemului de management din institutiile
publice,
. existenta unui cadru legislativ unic care precizeaza drepturile si obligatiile
functionarilor publici de cariera ntr-o tara, indiferent de domeniul n care acestia activeaza,
. existenta unei ierarhii bine determinate pentru functionarii publici integrati n sistemul
carierei etc.
Exista doua categorii de functii ale managementului n institutiile din sectorul public:
functii ale managementului public general valabile si functii specifice pentru fiecare domeniu
distinct al sectorului public: administratie, sanatate, nvatamnt, asistenta sociala, cultura etc.

Functia de previziune consta n ansamblul proceselor de management desfasurate n


institutiile publice prin care se determina principalele obiective ale acestora n strnsa
interdependenta cu cele ale altor institutii din sectorul public si n functie de nevoile publice
generale si specifice, modalitatile de realizare si resursele necesare. n ceea ce priveste functia
de previziune, specialistii n domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toti
considera aceasta functie ca una din cele mai importante functii ale managementului public.
Functia de organizare-coordonare a managementului public consta n ansamblul
proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului
organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate n institutia publica si n
domeniul n care aceasta se ncadreaza.
Functia de administrare a managementului public consta n ansamblul proceselor de
management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale
existente si atrase n institutia publica n procesul de realizare a obiectivelor previzionate.
Functia de motivare consta n ansamblul proceselor de management prin care
resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea
obiectivelor previzionate.
Functia de control-evaluare a managementului public consta n ansamblul proceselor
de management prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele previzionate, se
verificalegalitatea activitatilor desfasurate n cadrul si n afara institutiei publice, se masoara si
analizeazaabaterile si se identifica modalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care leau determinat.

1.2 Necesitatea cunoasterii managementului public


Greselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent n care au nceput n ultimii
douazeci de ani ai secolului trecut schimbarile majore n procesele de management si de executie
din institutiile publice si n comportamentul organizational, au efecte majore si astazi n
sistemele administrative din tarile dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru
sectorul public au aratat n lucrarile lor dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar
putea avea pe termen mediu si lung asupra sistemului administrativ.
A aparut astfel nevoia de schimbari majore n sectorul public, n general si n modul de
administrare a institutiilor statului, n special, astfel nct acestea sa fie eficiente si sa satisfaca
deplin interesele cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor.
Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit
momentul ca rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei n ultimul deceniu sa fie
publicate. Au sperat ca liderii interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si
vor ntelege de ce sistemul trebuia schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare. n
acea perioada s-a declansat o strategie ofensiva a specialistilor n domeniul managementului

public asupra marilor conducatori ai administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul confruntarii
a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei managementului, managementul public si a unui nou
mod de perceptie si abordare a aparatului administrativ dintr-o tara. Mai concret, aparatul
birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi principii.[1]
Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care aveau
un mod de gndire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe principiile
birocratice ale gndirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber.
Atunci, n fata argumentelor specialistilor n domeniul managementului public, practicienii au
nteles un adevar esential si elementar, anume faptul ca un sistem nu poate deveni functional si
eficient n acelasi timp si nu-si poate realiza misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui
pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente elaborate de juristi, aplicabile si/sau aplicate
n baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu pregatire generala. Era nevoie de orientarea
sistemului catre noile valori ale managementului public, care sa asigure functionarea eficienta a
structurilor administrative create pentru a satisface nevoile cetatenilor, interesele generale si
individuale ale membrilor comunitatii, perceputi drepti clienti ai unei imense piete reprezentate
de societate n ansamblul ei si de fiecare unitate administrativ teritoriala n parte.

1.

Managementului public

Managementul modern reprezint sinteza dintre tiin, practic i art. n evoluia


sa, conceptul de management i-a mbogit coninutul de-a lungul unui proces de
durat.
A. Mackensie arat c managementul este procesul n care managementul
opereaz cu trei elemente fundamentale idei, lucruri i oameni, realiznd obiectivul
prin alii 1.
Jean Gerbier consider c managementul nseamn organizare, arta de a
conduce, de a administra2.
Ion Petrescu, ntr-o lucrare de sintez (Management) scria: managementul
este ansamblul activitilor, disciplinelor metodelor, tehnicilor care nglobeaz sarcinile
conducerii, gestiunii, administrrii i organizrii societii comerciale (regiei autonome)
i vizeaz ca, prin adoptarea deciziilor optime n proiectarea i reglarea proceselor
macroeconomice, s antreneze ntregul colectiv de salariai pentru a lucra ct mai
profitabil, pentru a organiza schimbri capabile s asigure unitii un viitor trainic i
eficace pe plan economic i social 3.
Ovidiu Nicolescu, n lucrarea Management este de prere c managementul
rezid n studierea proceselor i relaiilor de management din cadrul lor, n vederea
descoperirii de noi sisteme, metode, tehnici i modaliti de conducere, de natur s
asigure ridicarea eficienei
Tranziia spre economia de pia a determinat profunde mutaii n toate domeniile
vieii sociale, inclusiv n sectorul public. Prin coninutul su, managementul public
reprezint suportul teoretic i practic necesar implementrii schimbrilor n instituiile
publice.

Calitatea procesului de management i de execuie din instituiile publice este


influenat n mod direct de nivelul de pregtire general i managerial a funcionarilor
publici, iar managementul public contribuie decisiv la aceasta.
1.1. Necesitatea cunoaterii managementului public
Cunoaterea managementului public permite identificarea i analiza structurilor din
instituiile publice, a relaiilor care exist ntre componentele acestora, a rolului fiecrei
uniti n cadrul sistemului, a sarcinilor, competenelor i responsabilitilor care revin
managerilor publici.
Managementul public definete principiile i regulile de organizare a sistemului
informaional n instituiile publice, particularitile procesului de culegere, nregistrare,
stocare, transmitere i prelucrare a informaiilor care circul n cadrul sistemului de
management al instituiilor administrative.
Managementul public ofer posibilitatea cunoaterii principalelor metode i tehnici
pentru nelegerea i perfecionarea continu a proceselor de management i de execuie
din instituiile publice i a stilului de management al funcionarilor publici permaneni
i/sau alei din sectorul public.

1.2 Conceptul de management public


n literatura de specialitate, n mod frecvent ntlnim noiuni ca administraie,
administraie de stat, activitate executiv, autoritate executiv, autoritate administrativ
i mai puin management public.
Astfel, unii autori precizeaz c termenul administraie desemneaz o
activitate a unei persoane, care ajut la realizarea unui obiectiv; ali autori consider c
administraia local, n baza principiului autonomiei locale, este, n esen, administraie
public i nu administraie de stat. Specialitii francezi sunt de prere c autoritatea
administrativ este reprezentat de o persoan sau de un grup de persoane, funcionari
publici care au competene precizate de lege pentru a aciona n sensul aplicrii
coninutului legilor publice.
ntr-o colecie recent de eseuri Hyde i Shafritz ncearc s contureze o
definiie a managementului public. Ei sunt de prere c managementul public studiaz o
larg problematic integrat n domeniul administraiei publice i vizeaz metodele,
tehnicile manageriale, activitatea i priceperea cu care acestea sunt utilizate pentru a
transpune ideile i politica n programe de aciune.
OVERMAN susinea n lucrrile sale, c managementul public se difereniaz de
administraia public deoarece:
- trateaz problematica executrii funciilor managementului adaptate la
specificul sectorului public;
- urmrete orientarea activitii desfurate n sectorul public, pe criterii de
eficien;
- abordeaz, cu precdere, nivelul de mijloc al structurii sistemului

administrativ;
- are tendina de a generaliza problematica ampl a managementului n
sectorul public;
- se afl n strns legtur cu managementul tradiional ca tiin i cu alte
domenii distincte: tiina politic, sociologia.
Prin urmare, managementul public nu numai c abordeaz aspecte ca sistemul de
management n instituiile publice, resurse umane, eficiena pe care administraia
public local le menioneaz ca pri ale aceluiai ntreg, ci analizeaz modul de
exercitare a funciilor de management, ntr-un context bine definit de administraia
public.
Managementul public reprezint ansamblul proceselor i relaiilor de
management, bine determinate, existente ntre componente ale sistemului administrativ,
prin care, n regim de putere public, se aduc la ndeplinire legile i/sau se planific,
organizeaz, coordoneaz, gestioneaz i controleaz activitile implicate n
realizarea serviciilor care satisfac interesul public.
Prin definiie, se accentueaz urmtoarele caracteristici ale managementului
public:
- managementul public reunete un ansamblu de procese i relaii de
management, care apar ntre componentele sistemului administrativ;
- obiectul managementului public este satisfacerea interesului public prin
crearea unui cadru instituional corespunztor care s permit aplicarea actelor
normative;
- procesele desfurate n sectorul public sunt att procese de management, ct i, de
execuie;
- relaiile de management din instituiile publice reprezint raporturile care
apar n sistemul administrativ. n administraia de stat, acestea se realizeaz n regim de
putere public, adic prin intermediul prerogativelor acordate de Constituie i actele
normative care fac s prevaleze interesul public general atunci cnd acesta este n
conflict cu interesul particular.
Concluzionnd, definim managementul public ca fiind o disciplin specializat
care are ca obiect cunoaterea proceselor i relaiilor de management din administraia
public n toat complexitatea lor n vederea formulrii de principii i legaliti pentru
perfecionarea permanent a organizrii i funcionrii structurilor administrative, n
funcie de valorile puterii politice, de necesitile economico-sociale, de gradul de
nzestrare tehnic, de nivelul general de cultur i civilizaie, cu scopul realizrii unor
servicii publice eficiente, corespunztoare nevoii sociale generale i satisfacerii
interesului public.
1.3Caracteristicile managementului public
Multidimensionalitatea managementului public, determin o serie de
caracteristici care contribuie la o bun nelegere a coninutului acestuia. Figura de mai
jos (nr.2) schieaz caracteristicile managementului public:
A. Caracterul integrator. Managementul public studiaz modul de conducere a
instituiilor publice dintr-o societate n sensul larg al termenului, integrnd elemente din
toate domeniile vieii sociale: nvmnt, administraie, asisten social.
B Caracterul de diversitate. Managementul public are un caracter de diversitate,

deoarece exist instituii cu competen material general i instituii cu competen


special, instituii centrale i locale. Astfel, alturi de o teorie general a
managementului public, care formuleaz principii i legaliti valabile pentru ntreaga
administraie public, att central ct i local se poate delimita o ramur a
managementului public n administraia public central de stat, respectiv o ramur a
managementului instituiilor publice locale autonome, dar i o a treia parte referitoare la
managementul celorlalte categorii de uniti sociale, care aparin sectorului public.
C. Caracterul complex. Managementul public are un caracter complex ntruct
reunete elemente specifice managementului n diferite domenii care aparin sectorului
public: nvmnt, cultur, asisten social, sntate.
D. Caracterul de sintez. Managementul public preia din alte domenii concepte,
metode teorii, care sunt folosite cu succes de funcionarii publici. Prin urmare, este
necesar o adaptare a cunotinelor din sociologie, psihologie, statistic, drept,
economie la particularitile sectorului public.

1.4Abordri majore ale managementului public


Exist trei abordri cu privire la managementul public cunoscute pe plan
mondial:
1. abordarea politic
2. abordarea legal
3. abordarea managerial
1. Abordarea politic a managementului public pune accent pe valori ca
reprezentativitate, sensibilitate, receptivitate, considerndu-se c acestea sunt eseniale
pentru meninerea democraiei constituionale i pot fi integrate n managementul
public. n acest context, abordarea politic pune accentul pe avantajele pluralismului
politic, reprezentat n managementul public.
Pe plan mondial, aceast abordare a fost explicat i susinut de Wallace Sayre
care consider c problema fundamental ntr-o societate democratic este
responsabilitatea pentru un control total.
Aceast abordare a atras observaiile diverilor specialiti americani, care i-au
concentrat n mod deosebit atenia, asupra gradului n care funcionarii publici cu
funcie de conducere particip la politica public.
1. Abordarea legal a managementului public.
Aceast abordare a fost uneori minimizat ca importan n special de reprezentanii
abordrii manageriale. n S.U.A., ns abordarea legal este definit ca fiind una dintre
cele mai importante abordri pentru nelegerea i definirea managementului public.
Abordarea legal a managementului public reunete trei valori:
- Prima se refer la procedura utilizat pentru a desfura procesele
administrative. Aceasta trebuie s fie precis definit deoarece este recunoscut ca
valoare care nu poate fi limitat la un singur set de cerine sau standarde;
- A doua valoare se refer la drepturile individuale reale ale fiecrui funcionar

public;
- A treia valoare se refer la aspectele juridice, care influeneaz rezultatele
conflictelor aprute ntre persoanele private i stat.
3. Abordarea managerial a managementului public.
nelegerea acestei abordri este condiionat de cunoaterea teoriei
managementului tiinific i a abordrii birocratice.
A. Teoria managementului tiinific.
Managementul tiinific este reprezentat, n principal de Frederick W. Taylor, soii
Frank i Lillian Gilberth i Harrington Emerson.
Concepia lui Taylor, expus n lucrarea sa fundamental, Principles of Scientific
Management (1911) poate fi sintetizat n 11 principii, dup cum urmeaz:
1. nlocuirea metodelor tradiionale, bazate pe experien prin metode tiinifice,
fundamentate pe analiza tuturor elementelor produciei, structurilor, proceselor i
mecanismelor;
2. Selectarea salariailor pe baza unor metode fundamentate n mod tiinific,
antrenarea i instruirea lor;
3. Colaborarea ntre salariai i administraie n scopul aplicrii unor principii de
organizare tiinific a ntregii activiti;
4. Diviziunea muncii intelectuale i fizice;
5. Amplificarea coninutului economic al muncii cadrelor tehnice;
6. Analiza procesului de munc prin descompunerea n elemente componente;
7. Evidena strict a timpului de munc i normarea muncii;
8. Unificarea i standardizarea S.D.V.-urilor, proceselor tehnologice;
9. Controlul tehnic al operaiunilor tehnologice;
10. Aplicarea salarizrii n acord pe baza unor indicatori specifici;
11. O strict delimitare ntre funciile de conducere i cele de execuie.
Este interesant, de asemenea, punctul de vedere al lui Taylor cu privire la rolul
leadershipului n cadrul organizaiei. Abordarea leadershipului s-a modificat
considerabil n timp, acest termen fiind definit n diverse moduri. De fapt, leadershipul
reprezint abilitatea managerului unei ntreprinderi de a determina sau influena una sau
mai multe persoane s acioneze mpreun cu perseveren i competen pentru
realizarea unui obiectiv comun. La baza leadershipului se afl spiritul de echip, definit
ca fiind starea ce reflect dorina oamenilor de a gndi, simi i comporta armonizat n
vederea realizrii unui scop comun.
B. Abordarea birocratic.
Aceast abordare, l are ca reprezentant pe Max Weber, considerat a fi fondatorul
managementului birocratic. Principalele elemente ale organizrii birocratice, conturate
n lucrarea sa reprezentativ: The Theory of Social and Economic Organizations sunt
urmtoarele:
- diviziunea muncii i definirea clar a autoritilor i responsabilitilor n procesul
complex de realizare a obiectivelor organizaiei;
- compartimente specializate i sarcini bine precizate n cadrul acestora;
- ierarhia bine determinat n cadrul organizaiei care s asigure coordonarea activitilor
din compartimentele specializate;
- selectarea i promovarea persoanelor pe baza calificrii tehnice prin examinare, n

concordan cu pregtirea i experiena;


- emiterea actelor administrative i a deciziilor numai n scris;
- separarea managementului de proprietarii organizaiei;
Abordarea managerial implic un nalt grad de formalizare a structurii i, n
acest sens, pentru fiecare angajat se precizeaz sarcinile, competenele i
responsabilitile, selecia angajailor realizndu-se n funcie de abilitatea acestora.
1.5 Domeniul managementului public
nelegerea acestui domeniu distinct presupune cunoaterea unor aspecte
particulare, menite s permit o prezentare a cadrului general, n care se deruleaz
procesele de management din administraia public din Romnia. Exist dou sectoare
care ofer servicii publice: sectorul public, i n acest caz se vorbete de administraia
public, i sectorul privat, iar n acest caz se vorbete de instituii, organizaii
particulare.

1.6 Caracteristicile domeniului managementului public


1.6.1. Interesul public
Scopul managementului public n instituiile administraiei publice este
satisfacerea interesului general, fr a se avea n vedere un profit material, n timp ce
managerii din organizaiile particulare urmresc n mod constant un ctig material.
Este foarte important de precizat c obiectivul unei instituii publice este servirea
interesului public. n acest sens, precizm referitor la interesul public urmtoarele:
- presupune existena unui cadru legislativ care s precizeze limitele de aciune
ale funcionarilor publici pentru satisfacerea nevoii sociale;
- are un anumit grad de generalitate;
- i schimb coninutul n diferite perioade istorice.
1.6.2. Serviciul public
Corelat cu conceptul prezentat anterior, serviciul public poate fi definit ca un
ansamblu de activiti organizate i autorizate de administraia public pentru a
satisface nevoi sociale n interes public. Nevoile sociale sunt nelimitate i difer dup
cele mai variate criterii: geografice, culturale, economice, de vrst, sex, grad de
civilizaie. Sistemul de nevoi este diversificat i nu se poate reduce numai la serviciile
publice ale instituiilor administrative. Prin urmare, devine evident necesitatea de a
oferi servicii publice de ctre instituii/organizaii particulare a cror funcionare trebuie
s fie autorizat de instituiile din cadrul sistemului administrativ.
Principalele caracteristici ale serviciului public sunt:
- satisface o utilitate social;
- se afl ntr-un raport juridic continuu cu administraia public care l-a
nfiinat i care-l conduce;

- furnizeaz bunuri i/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale
societii;
- este supus unui regim juridic, reglementat de principii de drept public, care-l
difereniaz de acelea ale ntreprinderilor particulare.
n practic se pune problema administrrii serviciului public care poate fi
controlat direct sau indirect de reprezentanii instituiilor publice care au, potrivit legii,
autoritate public.
Clasificarea serviciilor publice poate fi realizat dup urmtoarele criterii:
1. Dup criteriu juridic exist:
a. servicii publice administrative, acestea sunt reprezentate de o activitate sau un
ansamblu de activiti, prin care instituiile din sistemul administrativ acioneaz ntr-un
cadru legislativ bine determinat, pentru a satisface interesul general i/sau individual al
membrilor unei societi;
b. servicii publice industriale i comerciale.
2. Din punctul de vedere al modului de cooperare la satisfacerea interesului publice pot
distinge:
a. servicii publice la realizarea crora nu sunt implicate persoane din rndul
clienilor i care au drept scop satisfacerea direct i individual a particularilor. N
practic, aceste servicii sunt variate i cuprind servicii industriale i comerciale, servicii
sociale, precum cele din domeniile: nvmnt, sport, cultur dar i servicii
administrative. Aceast categorie de servicii se realizeaz prin:
stabilimente publice; acestea sunt servicii publice oferite de o instituie
public care dispune de un patrimoniu distinct i se constituie ca o tehnic, un procedeu
pentru a realiza o mai bun satisfacere a interesului general;
stabilimente de utilitate public n domeniul nvmntului, al asistenei
sociale, acestea sunt instituii create din iniiativa particular, cu fonduri private i fr
scop lucrativ pentru satisfacerea unui interes general, ca de exemplu: universitile
private, teatrele particulare.
b. serviciile publice la realizarea crora particip indirect i alte persoane fr
ca beneficiarul s intre n contact cu serviciul respectiv; n acest caz, clientul este
utilizator i nu beneficiar. (Ex: ntreinerea reelei de drumuri).
c. servicii la realizarea crora sunt implicate persoane din rndul cetenilor i,
sunt destinate ntregii colectiviti umane, fr ca indivizii s cunoasc n mod
individual rezultatul (ca de ex: aprarea naional, serviciul diplomatic ).
3. Din punctul de vedere al nivelului la care se realizeaz exist:
a. servicii publice naionale;
b. servicii locale care se organizeaz la nivel de judee, comune.
4. Din punctul de vedere al formei de proprietate exist o diferen ntre:
a. serviciile publice monopolizate, oferite de instituiile administrative care dein
i monopolul asupra activitilor respective;
b. serviciile publice realizate de agenii economici publici i/sau privai; aceast
categorie de servicii sunt oferite att de instituii publice, ct i de organizaii private.
Trebuie reinut faptul c nu orice activitate de interes public este serviciu public, ci
numai acele activiti, care, sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi sociale
apreciate de puterea politic ca fiind de interes public. n acest context, este important
de explicat conceptul de putere public, respectiv n ce const puterea managerilor i a

autoritilor administrative.
1.6.3. Puterea public
Puterea public reprezint ansamblul drepturilor speciale pe care le are o instituie
administrativ, n sens de autoritate care reprezint i apr interesul public i care, n
mod obligatoriu, trebuie s se impun interesului particular. Prin urmare, instituiile
administrative emit cate de autoritate, care se execut din oficiu i/sau aplicnd direct,
dac este nevoie, msuri administrative de constrngere cu caracter preventiv, de
sanciune sau de execuie silit.
Puterea public are n vedere respectarea legilor, n acest sens precizm:
- legea este cadrul general, de baz, care delimiteaz domeniul de
aplicativitate al managementului public;
- principiul legalitii este principiul fundamental al managementului public;
- aplicarea legii presupune i adoptarea de acte normative de ctre
managementul instituiilor din sistemul administrativ;
- actele administrative normative au for juridic inferioar legii i se
ierarhizeaz n funcie de poziia i competena instituiilor care le-a emis.
1.7.Organizarea instituiilor publice
Organizarea managerial are o sfer larg de cuprindere. Ea vizeaz n mod
deosebit organizarea ansamblului activitilor unei organizaii, avnd menirea de a crea
cadrul necesar aciunii eficiente a salariailor i armoniza activitile care au loc n
fiecare domeniu distinct al ntreprinderii.
Remarcm c organizarea managerial se bazeaz, pe de o parte, pe diviziunea
muncii pe orizontal, care duce la precizarea i fixarea atribuiilor i sarcinilor ce revin
salariailor i, pe de alt parte, pe diviziunea muncii pe vertical, care asigur stabilirea
unor niveluri de autoritate i precizarea raporturilor dintre ele.
1.7.1Conceptul de organizare
Termenul de a organiza provine din limba francez (organiser) i nseamn a
aciona metodic pentru asigurarea desfurrii eficiente a unor activiti14. Nu se poate
desfura o activitate eficient n cadrul unei colectiviti fr existena unei anumite
ordini n ce privete divizarea sarcinilor, stabilirea de responsabiliti, precizarea
legturilor ntre acestea.
Cei ce vor s coopereze vor lucra mpreun mult mai eficient dac vor cunoate
ce trebuie s fac, ce activiti de munc le revin n parte din ansamblul activitilor
colectivului i care este rolul lor, n raport cu ceilali. Acest lucru are valabilitate att n
domeniul afacerilor, ct i n cel guvernamental. S proiectezi i s menii sistemul de
roluri n organizaie este fundamental pentru organizarea managerial15.
Organizarea managementului public reprezint un ansamblu de procese prin care
se delimiteaz elementele componente ale sistemului, se precizeaz sarcinile i
competenele care revin componentelor acestuia, precum i relaiile care se stabilesc
ntre ele n cadrul i n afara sistemului.

n funcie de nivelul la care se desfoar procesele se disting:


5. Organizarea compartimentelor unei instituii din administraia public;
6. Organizarea instituiei ca ntreg;
7. Organizarea sistemului administraiei de stat.
n funcie de obiectul organizrii, se delimiteaz:
1. Organizarea structurii, conine modul de reprezentare i dispunere a
elementelor sistemului administrativ ca ansamblu de instituii.
2. Organizarea proceselor, care const n stabilirea sarcinilor, competenelor i
responsabilitilor componentelor sistemului i a relaiilor dintre persoane,
compartimente, dintre administraie i persoane din afara acesteia, n vederea
desfurrii unor procese eficiente i satisfacerii cerinelor sociale.
Aadar, organizarea n administraie are ca scop crearea condiiilor pentru
ndeplinirea atribuiilor i realizarea sarcinilor care revin instituiilor i funcionarilor
publici din cadrul sistemului administrativ.
Eficiena organizrii ns se apreciaz dup rezultatele acesteia i se regsete n
eficiena activitii din administraia public.
Amploarea i complexitatea organizrii sunt dependente de nivelul la care se
realizeaz aceasta. Cu ct instituia din administraia public are o sfer mai larg de
atribuii, competene i responsabiliti, cu att i organizarea acesteia este mai
complex.
n ceea ce privete organizarea instituiilor publice din administraie exist trei
abordri fundamentale:
1. Abordarea lui Max Weber
2. Abordarea Frederick Taylor
3. Abordarea lui Henry Fayol.
1. Abordarea lui Max Weber
Weber considera c, n general procesele administrative evolueaz n progresie
geometric spre raionalismul tehnologic, ceea ce nseamn c pe msura evoluiei
ideile devin sistematice. Prin urmare Weber susinea c birocraia un element major n
aceast evoluie complex (ideile de baz a lui Weber cu privire la modul n care
birocraia afecteaz sistemele administrative din diferite ri le-am prezentat n capitolul
II ale cursului )..
n opinia lui Weber, munca de funcionar public poate nsemna o carier care
permite valorificarea capacitii individuale de munc pe o perioad ndelungat.
2. Abordarea lui Frederich Taylor
n cadrul acestei abordri, Taylor a acordat o atenie deosebit departamentelor
funcionale n care se desfoar cu precdere activitile de planificare.
Departamentul de planificare ar trebui s se ocupe de organizarea activitilor, de
modul de folosire a timpului i costurile necesare desfurrii activitii, disciplina la
locul de munc. (Precizm c, contribuia lui Taylor la dezvoltarea managementului
tiinific a fost analizat detaliat pe parcursul capitolului al II-lea).
3. Abordarea lui Henry Fayol
Henry Fayol (1841-1925), considerat creatorul managementului administrativ, a
abordat problemele managementului din punctul de vedere al ntreprinderii n ansamblul
ei. El a evideniat pentru ntia oar funciile ntreprinderii tehnic, comercial,
financiar, de securitate, de contabilitate, administrativ-, artnd c ntre acestea exist

o strns interdependen i c, importana lor poate fi diferit n raport cu natura


activitilor sau tipul ntreprinderilor.
Detaliind coninutul funciei administrative, Fayol identific cinci atribute ale
acesteia prevederea, organizarea, comunicarea, coordonarea i controlul care au fost
pstrate pn n prezent n teoria modern a managementului.
n managementul public, aplicativitatea ideilor lui Fayol se bazeaz pe cele cinci
elemente enunate anterior. El a acordat o atenie deosebit structurii organizatorice,
conturnd clar modul n care autoritatea i responsabilitatea se coreleaz. Fayol
consider, c n orice tip de organizaie, angajaii trebuie s-i cunoasc bine poziiile n
structura organizatoric, iar managerii trebuie s-i asume responsabilitile pentru
propriile aciuni. Principala lucrare a lui Henry Fayol, intitulat Administration
Industrielle et Generale, aprut n anul 1911, este i n prezent una dintre crile de
referin n teoria managementului.