Sunteți pe pagina 1din 30

l

44

'I

Robert Nisbet

"futurologi." Abordat corect, trecutul este, dupa cum ne-o spun


toti istoricii incepand cu Herodot, un vast ~i minunat laborator
in care putem studia succesele ~i e~ecurile consemnate In
indelungata istorie a omului. Daca trebuie sa privim dincolo de
prezent - ~i se pare ca multi dintre noi suntem obligati s-o facem - atunci trecutul este 0 terra firlll{l in comparatie cu lucmrile care pot fi spuse fie ~i de catre celmai imaginativ dintre
oameni, ajutat de celmai perfonnant computer, despre viitoml
cel atiit de drag liberalilor.
Dar lasand la 0 parte toate acestea, putem spune ca exista ~i
ca a existat inca de la inceput 0 atractie a conservatorilor fata
de trecut ~i fata de diversitatea modelelor oferite de acesta.
John Morley observa cu acuratete ca primii conservatori, confi-untandu-se cu ceea ce ei numeau catastrofa generata de Revolutia franceza, ~i-au indreptat privirile catre 0 alt:~catastrota
din istoria Europei

invadarea

Romei de catre barbari

~i

catre principiile ce au perm is in cele din urma restaurarea ordinii ~i a decentei. Acestea erau, desigur, principiile feudale. ~i
tot feudale erau, in esenta lor, principii Ie pe care Burke, Bonald, Chauteaubriant, Haller sau Hegel Ie propuneau la inceputul secolului 19 pentm a rezista amenintarilor percepute de ei
ca venind din pm-tea puterii democratice, a egalitarismului, a
centralizarii politice, a utilitarismului ~i a intregii modemitati.
Joseph de Maistre reprezenta cu siguranta punctul de vedere al
majoritatii. conservatorilor atunci cand scria: "Noi nu dorim 0
cOlltra-revolutie, ci OpllSlllrevolutiei". EI flicea aici refer ire, de
buna seama, la tipul de societate indragit de conservatori. A
constmi 0 societate contrarevolutionara ar fi insemnat pentm ei
sa I;;i asume intr-o masura considerabila caracteml adeversarilor lor - ~i cu siguranta activismul militant al acestora. PenhlJ
de Maish'e, "opusul" societafii revolutionare create de iacobini
era esentialmente ace a societate pe care iacobismul a distms-o:
nu atat ['allcien regime - care nu reprezenta decat un model
prea stramt ~i restrictiv - cat mai degraba societatea medievala, ce a ajuns la apogeul sau in secolul13.

2
Dogmatica doctrinei conservatoare

Ideologiile au, aidoma teologiilor, propria lor dogmatica:


ansambluri mai mult sau mai putin coerente ~i persistente de
credinta ~i valori ce influenteaza intr-un mod determinantcel
putin 0 parte din viata posesorilor lor. In ultima instanta, atiit
teologia cat ~i ideologia se refera la buna a~ezare a individului
Intr-un sistem al autoritatii, fie ea religioasa sau laica. In conformitate cu 0 traditie a gandirii politice a carei origine 0 aflam In
Rena~tere, cele trei ideologii modeme - socialismul, liberal ismul ~i conservatorismul - trateaza in mod obi~nuit despre individ ~i stat; mai precis, despre relatia legitima, dezirabila dintre individ ~i stat.
Exista Insa ~i 0 alta perspectiva, mai utila, care, pe h1ngacei
doi termeni de mai sus, adauga ~i un al treilea: ansamblul grupurilor ~i asociatiilor care mediaza intre individ ~i stat. Dupa
cum am vazut, 0 mare patte din drama sociala a Revolutiei
franceze a constat in impactul nou declaratelor drepturi ale individului ~i, In egala masura, al nou declaratelor drepturi ale
statului revolutionar asupra institutiilor intermediare. Rezultatul a fost, desigur, punerea in discutie a drepturilor detinute de
comunitatile istorice - breasla, familia, biserica ~i cIasa sociaIii. 0 mare patte din jurisprudenta secolului 19 are ca punct de
plecare drepturile noilor ~ivechilor comunitati impotriva statului ~i, pe de alta patte, cele ale indivizilor. La sfiir~itul secolului, ciirturari eminenti precum Maitland, Figgis ~i Vinogradov,
urmati un timp de mai tan3ml Harold Laski, au regandit istoria
Occidentului, Incepand cu Evul Mediu, din perspectiva relatiei
dintre stat, comunitati ~i individ mai degraba decat din per-

...

46

Robert Nisbet

spectiva conventionaIa propusa de traditia dreptului natural a


relatiei dintre stat ~i individ. Maitland scria despre "pulverizarea ~i macadamizarea" f011elor statului ~i ale individului care
actionau impotriva a tot ce se afla intre cei doi poll. Otto yon
Gierke in Germania ~i Fustel de Coulanges in Franta se numara
printre carturarii ce ~i-au intemeiat interpretarile ~i explicatiile
istorice pe aceasta relatie tripartita. 0 mare parte din opera lui
Sir Henry Maine de comparare a institutiilor trateaza despre
lupta dintre pretentia de suveranitate a statului ~i autoritatea
traditionala a familiei patriarhale ~i a clanului sau a neamurilor,
lupta pe care 0 descrie mai ales in lucrarea sa Ancient Law.
Mi~d'trile reformatoare ale secolului, precum pluralismul, sindicalismul breslelor ~i aparitia cooperative1or au mcut din problema drepturilor colectivitatilor punctul de plecare pentru reforme sociale mai ample.
~i acela~i Iucru I-a mcut, in cea mai mare parte a ei, ~i filosofia conservatoare. Mai mult decat liberalismul ~i socialismul,
ea s-a Iacut aparatoarea drepturilor bisericii, ale clasei sociale,
ale familiei ~i ale proprietatii impotriva pretentiilor ridicate de
teoria drepturilor naturale, ca ~i impotriva nou aparutei doctri- .
ne utilitariste, dar ~i, pe de aIta parte, Impotriva statului national, democratic, a caroi influenta era in cre~tere. Toate aspecteIe credintei conservatoare ce vor fi discutate in acest capitol au
drept premisa constanta dreptul la supravietuire, drept izvorat
dirt istorie ~i din evolutia sociala, a intregii structuri intermediare a natiunii, amenintate atat de individualism cat ~i de nationalism.
Socialismul, cel putin in aspectele sale profunde ~i, in fond,
marxiste, da dovada de cel mai putirt respect fata de grupurile
intermediare. Pozitia socialista fata de proprietate a determinat
in mare masura viziunea sa despre familie, comunitate locala
~i, mai presus de toate, despre clasa sociala. Cum ar putea, a
fost el intrebat cel putirt implicit, cum ar reu~i omul nou socialist sa se dezvoite daca ramane supus maruntelor patriotisme
istorice ~i statului burghez? Din punct de vedere ideologic, socialismul este astfel opusul extrem al conservatorismului.

47

Conservatorismul

Liberalismul se gase~te undeva la jumatatea drumului. Ca


urmare a impresiei lasate de TacqueviIIe asupra lui Mill, anumite curente liberale de gandire s-au aratat indulgente fata de
colectivitate, mai ales fata de asociatiile voluntare. Oar, in ultima instanta, "principiul foarte simplu" al lui Mill ~i utilitarismul lui Bentham au mcut ca simpatiile liberale sa se indrepte
mai cu seama catre individ ~i catre drepturile acestuia, opuse
atat statului cat ~i grupurilor sociale.

Istorie si
, traditie.
Fundamentala pentt"Uconservatorismul politic este viziunea
sa despre rolul istoriei~ Redusa la esenta, "istoria" nu este altceva dedit experienta umana; increderea conservatorilor in istorie decurge din increderea lor in experienta ~i din dispretul fata
de gandirea abstracta, deductiva, in chestiunile referitoare la
relatiile umane. Probabil ca cea mai faimoasa replica a lui
Burke din Rejlectiile sale este cea in care el respinge credinta
iluminista in contract: nu numai in contractu I social, pe care
Locke, Hobbes, Pufendorf ~i atatia alti ganditori politici I-au
considerat factorul intemeietor al statului, ci ~i in contractu I cu
0 sernnificatie mult mai revolutionara descris de Rousseau ca
premisa permanenta, continua a suveranitatii. Burke scria:
Societateaestemtr-adeviirun contract...Eaesteun parteneriatintre
~tiinte; lUl parteneriat

mtre arte; un parteneriat

intre virtuti

~i perfec-

tiuni... un parteneriat nu doar mtre cei vii, ci ~i mtre vii. morti ~icei
inca nenascuti.

0 fraza aproape la fel de celebra, din acelea~i Rejlectii ale


lui Burke, este ~i urmatoarea: "Oamenii nu vor privi in viitor, la
0 posteritate ce nu prive~te in urma, la stramo~ii ei". Este evident ca, din punctul lui Burke de vedere, prezentul nu este liber
sa refaca structura sociala dupa cum ar dicta fantezia sau "spiritul inovator", lucru pe ~are ganditorii nationali~ti i1 negau din
rasputeri. Nu este adevarat, credea Burke, ca legimitatea statului depinde doar de consensul tacit, de continua reinnoire a
contractului social invocata de Rousseau. Legimitatea este

48

Robert Nisbet

Conservatorismul

opera istoriei ~i a traditiilor ce dep~esc cu mult resursele unei


singure generatii. "Pentru a vedea lucrurile ca un conservator
autentic", scria Mannheim, "trebuie sa traie~ti evenimentele a~a
cum se leaga ele de circumstantele ~i situatiile din trecut". Din
punctul de vedere allui Burke, de Maistre, Savigny ~i al altor
conservatori timpurii, istoria veritabila nu se exprima linear,
intr-o ordine cronologica, ci in persistenta, generatie dupa generatie, a structurilor, a comunitatilor, a obiceiurilor ~i a prejudecatilor. Putemica metoda istorica nu este cea prin care scrutezi constant trecutul, ~i cu ataf mai put in cea a povestirii unor
intamplari; ea este metoda prin care studiezi prezentul, punand
in lumina toate aspectele acestuia ce vin din trecut, toate modurile de comportament ~i de gandire care nu pot fi pe deplin intelese dedit daca sunt reportate la istorie.
Tema concretihldillii experientei ~i a istoriei este 0 constanta a gandirii conservatoare; ea poate fi intalnitii la Burke, la
Ranke, dar ~i la contemporani ca Oakeshott sau Voegelin. in
epoca iluminismului, "istoria" era vazuta de catre philosophes,
ca ~i de nationali~tii englezi, ca 0 istorie ,,naturala", "conjuncturala", "ipotetica" sau "Iegica"; in functie de faptele alese, ea
venea sa demonstreze una sau alta din opiniile prezentului. Astfel de istorii cat se poate de abstract concepute nu erau istorii
veritabile, in sensu I dat de operele lui Gibbon sau Robertson Decli1lltl:ji cdderea Imperillilli rom all ~i, respectiv, Istoria Scotiei - sau in cel al istoriografiei care, in secolul unnator, va inflori in tot Occidentul. Rousseau, prin "ipotetica" sa istorie a
inegalitatii, este mai degraba premergatorul schemel or evolutioniste din secolul 19 decaf un istoric in sensul strict al termenului. Cand el scria : "Sa incepem prin a lasa faptele de-o parte,
caci ele nu modifica fondul problemei", el nu renunta in realitate la toate faptele; doar la cele irelevante ~i nepotrivite efortului sau de a demonstra nedreptatea inegalitatii ~i mijloacele
prin care aceasta a devenit predominanta in societatea moderna. "lnvestigatiile pe care Ie yom intreprinde, scria Rousseau, nu
trebuie considerate drept adevaruri istorice, ci doar rationamente ipotetice, conditionale" - in genul celor ale medicilor
mai degraba decaf al scriitorilor de cronici ~i anale.

49

Adam Smith, Hume, Ferguson, Helvetius ~i Condorcet au


scris cu totii "istorii" de tipul celei a lui Rousseau din Al doi/ea
discurs al sau. AVllfra nafrllllilor a lui Adam Smith era in principal, dupa cum nota prietenul ~i biograful sau Dugald Stewart,
un gen de istorie menit "sa ilustreze resursele pe care natura le-a
pus la dispozitia mintii omene~ti in vederea cre~terii treptate a
bogatiei nationale". Cuvintele "istorie naturala" au reprezentat
probabil eticheta cea mai des aplicata acestor scrieri, al caror
continut se referea la limbaj, la clasele socia Ie, la matematica,
la bunastare ~i la aproape orice alt element al civilizatiei. Hutton a dat la iveala 0 "istorie naturala" a univeersului ~i a Pamantului in acela~i fel in care Hume a compus "istoria naturala" a religiei.
Oar, pentru Burke ~i alti conservatori, aceste istorii erau mai
mult decat nefolositoare in calitate de instrumente de intelegere
a complexitiitii ~i a concretitudinii trecutului, ca ~i a prezentului; in ochii lor, ele erau mijloacele - fie chiar ~i abstracte ~i
deductive, precum teoria contractului socialprin care erau
introduse schimbari nechibzuite in ordinea existenta, lara sa fie
bine intelese realitatile inlocuite. Daca rationali~tii progresi~ti
considera prezentul ca inceput al viitorului, conservatorii il
considera - crezand cu tarie in adevarullor, dupa cum a aratat
Haller - drept punctul ultim pe care trecutull-a atins in evolutia sa' neintreruptii. Societatea nu este un mecanism, 0 ma~inarie ale cm:ei parti pot fi schimbate intre ele ~i separate una de
cealalta. Ea este 0 realitate organica a institutiilor ~i a functiilor
sale, ca ~i in dezvoltarea ei necesara ~i inversibila, care 0 imbogate~te in timp.
Din punctul de vedere al conservatorilor, realitatea sociala
putea fi cel mai bine inteleasa doar printr-o abordare istorica.
Nu putem ~ti un de ne aflam, ~i cu atat mai putin incotro ne indreptiim pana nu ~tim ce am fos1. Acesta este fundamentul filosofiei conservatoare a istoriei. Cand Newman Sea hotiirat sa
raspunda criticilor sai modemi~ti, el ~i-a prezentat punctul sau
de vedere dintr-o perspectiva istoridi aratand, intr-a sa Development of Christian Doctrine, cum teologia curenHi a catolicismului este 0 dezvoltare a unui trecut ce se intinde inapoi

50

Robert Nisbet

pana in perioada cre~tinismului apostolic. Dadi trecutul e vital,


atunci el trebuie cercetat cu meticulozitate ~i obiectivitate. Oe
unde faimoasa cerere a lui Ranke, adresam tuturor istoricilor,
de a descrie trecutul wie es eigentlich gewesenist - exact a~a
cum s-a petrecut. Ranke critica nu doar maniera subiectiva,
romantica de tratare a trecutului, ci ~i, mai des,"istoriile naturale" ale secolului 18 ~i conceptia progresista a dezvoltarii propusa de unii precursori ai gandirii sociologice, ca Saint-Simon
~i Comte.
Metoda istorica a fost pentru conservatori ~i un mijloc de a
replica la atacurile lui Bentham ~i ale plictico~ilor utilitari~ti.
Disraeli scria: "Multimile au propriile lor caractere, iar tocmai
caracterul national este cel negat sau ignorat de noua secm a
oamenilor politici, in schemele ~i speculatiile lor". Viziunea lui
Austin asupra statului, una abstracta nationalism, deductiva, a
fost respinsa cu ffirie de istoricii conservatori, incepand cu
Maine. Pentru majoritatea conservatorilor din secolul19, efectul respingator al utilitarismului se vadea in perpetuarea tagmei
"sofi~tilor, a socotitorilor ~i a economi~tilor", pe care Burke a
tratat-o cu dispret in Reflecfiile sale. Conservatorii aplicau adesea viziunii utilitariste asupra statului ~i a individului epitete ca
"Iipsim de suflet", ,,rece", "mecanica" sau "inumana". Lui James
Thomson, modemitatea lui Bentham i se parea a construi "Ora~ul unei nopti cumplite" ("The City of Dreadful Night").
Evident ca, :acand apella traditie, conservatorii nu intelegeau sa preia toate ideile ~i realitatile din trecut. Filosofia traditionalism este, aidoma oricarei alte filosofii, selectiva. Pentru a
fi benefica 0 traditie trebuie sa provina din trecut, dar ~i sa fie
dezirabila, ca legatura a noastra cu trecutul. "Mortii inca ne
vorbesc", scria Bourget in Franta, citandu-l pe contemporanul
sau Vogue. Acelea~i cuvinte Ie va rosti ~imarele critic ~i istoric
literar Brunetiere ~i, mai tcirziu T. S. Eliot. In religie ca ~i in
drept cuvantul tradere - din care deriva "traditie" -:- insemna
I a transmite urma~ilor un "bun sacru".
Cuvintele rostite de Falkland, poate cel mai autentic erou al
Riizboiului civil din Anglia, i~i pa,Streaza inca valoarea: "Cand
nu e necesar sa schimbi ceva, e necesar sa nu-I schimbi". Sau,

Conservatorismul

51

intr-o formulare mai populara: "Daca nu-i stricat, nu-I repara".


Totu~i conservatorii, incepand cu Burke, nu se opuneau schimbiirii ca atare. Nu avem de ce sa punem la indoiaUi sinceritatea
faimoaselor cuvinte ale lui Burke: "Un stat care nu se poate
schimba este un stat care nu se poate conserva". EI a"fost, ~tim
asta, un admirator al Revolutiei din 1688; iar simpatia sa fata
de coloni~tii americani se bizuia in mare parte pe faptul ca ei au
dus mai departe 0 traditie englezeasca.
Burke ~i urma~ii acestuia s-au opus "spiritului de inovatie",
cum if numea el, spiritului care voia schimbarea de dragul
schimbarii. Acesta era perceput ca 0 dorinta superficiala dar
atotpatrunzatoare a maselor de a fi tinute in priza prin distractii
~i noutati continue. Aplicat institutiilor omene~ti, spiritul de
inovatie se dovede~te a fi distructiv la culme.
Viziunea lui Burke, potrivit direia veritabila constitutie a
unei natiuni rezida in istoria institutiilor sale ~i nu intr-o bucata
de hart ie, a fost preluata pana in zilele noastre de toti conservatorii. De Maistre aprecia "constitutiile" iacobine ca pe ni~te
glume proaste. Ele sunt, scria eI, "croite pentru Om. Oar nidiieri pe pamant nu exista un astfel de om. Am inmlnit... hancezi, italieni, ru~i etc. Gratie lui Montesquieu, am aflat chiar ca
exista ~i persani, insa niciodata in viata mea, v-a jur, n-am inmlnit un om - decat poate lara s-o ~tiu". De Maitre a scris despre constitutia americana ~i, lara sa se contrazica, a laudat-o,
considerand-o bine alcatuita. Oar, ~i acest fapt e concial, adewi1"ata constitutie americana a fost - ~ia continuat sa fie - nu
documentul scris, ci intreaga constelatie de obiceiuri ~i traditii
formate de-a lungul a doua sute de ani de existenta a americanilor in noua lume. Exista, in conceptia lui de Maistre, 0 corespondenta admirabila intre cele afmnate pe hartie in constitutie
~i traditiile pe care englezii Ie-au adus cu ei pentru a :auriNoua
Anglie in Massachusetts ~i in regiunile invecinate. Ideea lui
Burke despre veritabila constitutie a oricarei natiuni va deveni
una din cele mai putemice idei ale secolului 19; ea a prins contur in multimea studiilor constitutionale din Anglia, Franta sau
Germania ca ~i, lucru interesant, in convingerile ru~ilor printre care Oostoievski - care au ajuns sa creada cu amta

52

tarie intr-o "constitutie" sacra, inalterabila ~i istorica a Rusiei


incat au generat 0 reactie durabiUi de adversitate fata de valorile occidentale, ce persista ~i in zilele noastre.
De Maistre era amuzat ~i plin de dispret la ideea americanilor de a-~i parasi ora~ele deja construite, precum New
York-ul sau Philadelphia, pentru a ridica ex nihilo capitala noii
natiuni intr-o regiune salbatica ~i ml~tinoasa din Maryland. Ea
nu va dainui, credea eI. Dar inainte de a ne grabi sa facem haz
pe seama'profetului de Maistre, e bine poate sa-l ascultam pe
sociologul traditionalist de Maistre. Istoria sinuoasa, umila ~i
mareata a Washingtonului, continua sa incercare de a-~i :rauri 0
identitate proprie, ca ~i complexul sau de inferioritate in fata
New York-ului, a Londrei sau a Parisului nu e decat tributul pe
care acest or~ il plate~te pe drept lui Burke, lui de Maistre ~i
teoriilor acestora privind constitutiile ~i capitalele natiunilor.
Veneratia conservatorilor a vechimii ~i a traditiei mai imp lica ~i un ~lt element: credinta di, oricat de invechit ar fi un anume sistem, un anume modus vivendi, el mai poate avea inca 0
fimcpe vitala, de care oamenii sa profite fie dintr-un punct de
vedere psihologic, fie dintr-unul sociologic. ~i, cu siguranta, 0
mare parte din gandirea conservatoare legam de reformele liberale din secolele 19 ~i 20 reflecta aceasta credinta. PentI-uca, in
ciuda aparentului arhaism, a coruptiei ~i a parelnicei neputinte
a Camerei Lorzilor dupa ce ~i-a pierdut puterea, care i-a fost
luata de catre liberali, nu era oare inca posibil ca aceasta entitate sa indeplineasca 0 functie utila pentru societate, pentru legaturile sociale ca ~i pentru lucrul 'pe care Burke il avea in minte atunci cand scria: "Natura umana e complicata, scopurile
societatii sunt extrem de complexe, a~ ca nici 0 dispozitie ~i
nici 0 directiva din partea puterii nu convine pe de-a-ntregul
nici naturii omului ~i nici calitatii actiunilor sale"?
Pentru conservatori, istoria reprezinta 0 forta similara celei
a selectiei naturale pentru evolutioni~ti. Nici un individ nu are
~inici nu poate avea, spun evolutioni~tii, acea putere de decizie
care se manifesta doar la nivelul speciilor. Splendoarea lumii
biologice este rezultatul unui proces de selectie prin ~ansa, prin
incerciiri ~i e~ecuri repetate. Selectia de acest fel inchide in ea

53

Conservatorismul

Robert Nisbet

0 intelepciune superioara oricarei intelepciuni imaginabile cuprinse in mintea unui singur om. Eforturile crescatorilor de a
face altceva decat sa colaboreze cu aceste procese naturale de
evolutie ~i dezvoltare sunt absurde ~i caraghioase.
Dar eforturile oamenilor de a face mai mult decat sa coopereze cu procesele similare din istorie nu sunt oare ~i ele absurde
~i caraghioase? Nu a fost oare absurda 1?itragica incercarea de
a edifica 0 noua societate ~i un om nou in Franta anului 1789 ~i
in Rusia anului 1917? lata cam care este, in mare, teoria conservatoare a istoriei.
John Morley a asemuit undeva filosofia conservatoare a
vietii cu 0 palida speranta ca lucrurile VOl'merge, poate, ceva
mai bine, alaturi de 0 uria1?aconvingere, datatoare de fiori reci,
ca ele VOl'merge, probabil, cu mult mai rau. E ceva adeviir in
cuvintele sale, dar nu foarte mult. Nimeni nu ~i-I poate imagina pe vreunul din marii conservatori - pe Burke, pe Disraeli,

pe Churchill

sau pe de Gaulle

tremurand

in fata a ceva. ~i

nici nu ni-I putem inchipui pe Max Planck, cel caruia ii apartine una din celt: doua, trei descoperiri fundamentale din fizica
modema, tremurand in fata noului ~i a necunoscutului, de~i el
venera trecutul ~i insista asupra faptului ca tcoria sa este rezultatul atat al traditiei cat ~i al noilor curente din fizica. T. S. Eliot
~i-a scris eseul despre talentul individual ~i traditie'atat in calitate de traditionalist recunoscut, cat ~i in calitate de revolutionar al formei ~ial imaginarului poetic. Talentul individual e neputincios ~i zadamic daca ii lipse~te 0 traditie in spatiul direia
sa se poam afmna.

Prejudecata ~iratiune
Unul din atacurile cele mai indraznete pe care Burke le-a
intreprins impotriva Revolutiei franceze rezida in interpretarea
data de el prejudecatii, in Rejlecpile sale:
Am suficient euraj pentru a miirturisi ca. in aeeasta epoea luminata,
suntem eu totii oameni ai sentimentelor pe care Ie ignoram; ea, in loe
sa indepiirtiimtoate vechile prejudecati, noi Ie indragim intr-o masurii

54

Robert Nisbet
considerabiUi...~ieu cat au fostmai puterniee,eu atat mai mult Ie
indriigim.

Pentm Burke "prejudecata" e 0 distilare a unui intreg mod


de cunoa~tere, de intelegere ~i de simtire; un mod pe care el il
vedea ca fiind in intregime opus celui care a inflorit in timpul
iluminismului francez ~i apoi, intr-o maniera impresionanta, in
timpul Revolutiei. Acesta din urma tinea la mare cinste ratiunea pura, deductia stricta de genul celei folosite in geometrie,
inaltfutd stindardul cautarii individuale a adevarului, impotriva
a ceea ce dicta traditia sau experienta. Revolutionarilor Ie era
suficient sa declare un lucm "impotriva naturii ~i contrar ratiunii'" pentru ca acesta: sa fie izgonit pentm totdeauna din viata
politica.
Dar, contracara Burke, aproape aidoma lui Vico cu un secol
mai devreme, maniera geometrica de rationare nu avea decat
un folos extrem de limitat in domeniul activitatilor omene~ti.
Pentru a se hrani ~i a progresa, oamenii au nevoie de un mod
diferit de a rationa, de unul ce provine din sentimente, din emotii, dintr-o experienta indelungata ~i din logica. Prejudecata i~i
are propria sa intelepciune intrinseca, anterioara celei a intelectului. Prejudecata are ,.0 reala aplicabilitate in cazuri de urgenta;
ea angajeaza dinainte mintea intr-o cursa fetma catre intelepciune ~ivirtute, ~i nu il parase~te pe om in momentul deciziei
pentru a-llasa sceptic, descumpanit, ezitant ~i nemultumit".
Pentru Burke, prejudecata rezuma, in mintea unui individ,
autoritatea ~i intelepciunea ce rezida in traditie. Acesta era genul de intelepciune pe care filosofii dreptului natural ~i mai ales
/esphilosophes il combatea cu placere considerandu-l 0 simpla
superstitie. "Pentru ei, scria Burke, e suficient ca 0 schema de
giindire sa fie veche pentru ca ea sa poata ~i sa merite sa fie distrusa. Cat despre cea noua, ei nu au temeri in ceea ce prive~te
durata uneiconstructii ridicate in pripa; pentru ca durata nu
face obiectul giindirii unor oameni care cred ca pana la ei s-a
filcut foarte putin, sau chiar nirnic". Burke se opune, evident,
unui tip de gandire ce a devenit proeminent odata: cu umanismul italian din secolul15, care a reapamt odata cu les philosophes ~icare va avea striinse legaturi cu intelectul secolelor 19 ~i

Conservatorismu/

55

20; el e specific "sofi~tilor, calculatorilor ~ieconomi~tilor" dispretuiti de Burke, care erau angajati in incercarea de a giindi
pentru intreaga societate ~i pentru orice guvern tara sa-~i paraseasca fotoliile .
Asaltul lui Burke impotriva ratiunii pure, accetuand elementele incon~tiente ~i traditionale, a gasit sprijin intr-o parte a
gandirii secolului 19. Conceptia sa asupra prejudeditii a hranit
- s-o spunem ironic - ideea democratica a vointei poporului,
deoarece viziunea lui Burke se referea la un mod de a simti, a
intelege ~i a cunoa~te cornu1I indivizilor unei natiuni, ~i nu la
unul propriu unei elite intelectuale. "Prejudecata" sa era menita
sa se opuna gnosticismului, boala intelectualitatii occidentale
pe care Eric Voegelin, urma~ullui Burke din secolul 20, a cautat intreaga sa viata sa 0 puna in evidenta ~i sa-i urmareasca
evolutia de la cre~tinismul primitiv pana la umani~tii Rena~terii,
la rationali~tii iluminismului ~i, in zilele noastre, la sociali~ti ~i
la freudieni. Ideea unei gnoze ~i a unei elite intelectuale calificate sa 0 exprime :;;isa 0 interpreteze ii era cat se poate de nesuferita lui Burke. ~i, cu privire la acest aspect, putem vorbi de
0 afmitate de vederi intre el ~i Rousseau, parintele Vointei Generale. Exista insa ~i diferente. P~ntru Rousseau, Vointa Generala era vointa comuna purificata de elementele traditiei ~i ale
experientei. Din punctul de vedere allui Burke, 0 "vointa generala" trebuia sa fie 0 dezvoltare, in con~tiinta populara, a traditiei.
Nu multi dupa Burke au folosit termenul de "prejudecata",
dar el a fost baza unei mo~teniri durabile, care a sporit dezordinea rationalismului superficial initiat de giinditorii ilumini~ti ai
drepturilor naturale ~i reformulat in sens utilitarist de Bentham
~i urma~ii acestuia. Interesul tot mai crescut pe care il intiilnirn
in secolul 19 fata de pre-rational, fata de sursele motivatiei ~i
ale judecatii, ce rezida fie dincolo de individ, fie in adancurile
mintii acestuia, adancuri necunoscute lui Voltaire ~i lui Diderot
~i, nu in ultimul rand, fata de intreaga sfera a sirntirii ~i a sentimentelor populare - tot acest interes i~i are originea in curentul pus in mi~care de primii conservatori.

56

Conservatorismu/

Robert Nisbet

Tocqueville pomea evident de la "prejudecata" in sens burkeian atunci cand scria: ,,Daca cineva soar hotari sa-~i formeze
toate opiniile ~i sa caute adevarul pe carari izolate, batute doar
de el, ar urma de aici ca foarte putini oameni soar mai gasi uniti
intr-o credinta comuna". Newman, in Grammar of Assent, intelege a prin "sensul deductiv" al cuvintelor, care cuprindea atat
,,~unul sens" cat ~i "sensul comun", exact acela~i lucru pe care
Burke it intelegea prin "prejudecatii". Newman observa ca aceia~i oameni care nu mi~ca un deget pentru 0 concluzie se vor
lasa uci~i pentru 0 dogma. lar mai tarziu Chesterhon avertiza ca
un soldat rational nu va lupta ~i ca un indragosti rational nu se
va casatori. Disraeli declarase ~i el razboi, la inceputul secolului, acelor politicieni care cauta "sa modeleze institutiile politice dupa principiile abstracte ale ~tiintei teoretice in loc sa Ie
permita sa se dezvolte in functie de cursul evenimentelor."
in apelul conservator la prejudecata pentru intelegerea compOltamentului uman se gase~te miza unui nou tip de cunoa~tereo Este ace I tip de cunoa~tere pe care William James I-a numit
"cunoa~tere a", spre deosebire de "cunoa~terea despre". Primul
reprezintii cunoa~terea pe care 0 obtinem din experienta, prin
trairea directa a vietii sau cel putin a aspectelor ei majore, ~iare
drept esenta practica. El devine 0 parte integranta a caracterelor
noastre deoarece originea sa rezidii in procesul de obi~nuire, de
convertire in predispozitii generale, in "instinct" a cuno~tintelor obtinute, con~tient sau nu, din experienta, prin incercari ~i
erori succesive. Al doilea tip de cunoa~tere descris de James
este cel pe care it obtinem din caqi, din cuno~tintele despre
ceva care poate fi prezentat sub forma unor principii abstracte,
generale, care este susceptibil de a fi descris prin formule ~i
care devine str~Hucitoratunci cand poate fi prezentat intr-o maniera logica. Daca virtutile principale ale primului tip de cunoa~tere stau in caracterul sau practic ~i nemijlocit, virtutile
celui de-al doilea tip Ie afliim in carcaterul sau abstract ~i general. Cunoa~terea referitoare la muzica sau la pictura poate fi
obtinuta de oricine, prin studiu. Dar cunoa~terea muzicii sau a
picturii necesitii, in sensullui James, tipul de experienta personaHi pe care doar muzicienii, pictorii ~i sculptorii it au, sau il

57

pot avea. Orice minte imaginativa poate oferi principii ~i legi


de guvemare, dar numai un bun cunosditor '11politicii poate
oferi mijloacele practice de a conduce sau de a participa in
vreun fella guvemare.
Aceasta distinctie intre tipurile de cunoa~tere sta la baza criticii conservatoare la adresa oricarei utopii politice ~i a majoritatii reformelor. Utopistul ~j reformistul, cred conservator ii, se
pricep prea bine la principii abstracte ~i prea putin la eficienta,
la chestiunile practice ~i la cuno~tintele specifice oriciirui artizan, de la hamalii din docuri la chirurgi. Din acest respect exagerat fata de reguli, principii ~i abstractiuni decurge tendinta de
a trata cu masele mai degraba decaf cu oamenii a~a cum se prezinta ei, ca indivizi concreti, ca parinti, muncitori, consumatori
sau votanti.
Michael Oakeshott a pus bine problema intr-un eseu remarcabil despre ,..rationalismul in politidi"'. Oakeshott face, in
esenta, aceea~i distinctie ca ~i James intre tipurile de cunoa~tere, folosind termenul de "cunoa~tere tehnidi". pentru unul ~icel
de "cunoa~tere practicii" pentru celalalt. Primul reprezintii tot
ceea ce poate fi obtinut cu ajutorul inteligentei, al dil1ilor, al
frecventarii cursurilor ~i al indemanarii cu care rationam. Este
bogat in reguli, prescriptii ~i generalizari. Al doilea se limiteaza strict la experientii, la efectuarea de lucruri ~i la insu~irea a
ceea ce este astfel invatat, care devine 0 parte inalienabila a mintii ~i a personalitatii subiectului cunoscator. Oakeshott sustine
ca ceea ce numim rationalism politic in gandirea occidentala
modema nu este nimic altceva decat glorificarea in intregul ei
a cunoa~terii tehnice
a "cunoa~terii despre" in cuvintele lui
James.
~

lstoria modema a Europei, spune Oakeshott, este "plina de


proiectele apartinand politicii Rationalismului". in spatele oricarei utopii, a oricarei generalizari grandioase despre "cursul
istoriei" sau despre "natura umana", in spate Ie oriciirei constitutii redactate dintr-o suflare pentru orice stat nou sau pentru
orice noua asociatie, in spatele oriciiror reforme ce matura tot
in calea lor regasim, in formularea lui Oakeshott, politica Rationalismului. Mai mult, "Rationalismul este pretentia ca ceea

58

Robert Nisbet

Conservatorismul

ce eu am numit cunoa~tere practidi nu e deloc cunoa~tere, ca,


la drept vorbind, orice cunoa~tere care nu e una tehnidi nu este
cunoa~tere". Aceasta este sursa pretentiei binecunoscute 10
istorie ca guvernele sa fie compuse din ingineri, tehnocrati ~i
alti speciali~ti. ~i tot aceasta e sursa binecuvantarilor pe care
rationali~tii politici precum les philosophes din secolul 18 Ie
acordau "despotilor luminati". Era mult mai u~or sa impui reguli de compOl1ament politic asupra unei intregi populatii dadl
aveai la indemana un despot gata sa te asculte, cu care sa
mcepi. ~i daca un astfel de despot nu exista, nu era rau sacreezi
unul; pentru ca transmiterea 10 popor a inspiratiei rationaliste
poate fi lenta ~i, 10 cel mai bun caz, sporadica dadl ne bizuim
pe procesele obi~nuite ale participarii sau reprezentarii politice.
lata de ce, de-a lungul istoriei, acolo unde mintea rationalista a
prins radacini, a aparut ~i visul ca 0 inteligenta unica, sau un
grup res trans de spirite inteligente sa-~i exercite direct ~i intr-o
maniera inteligibila autoritatea asupra poporului conceput ca 0
masa omogena, ~i sa elimine 0 data pentru totdeauna toate tipurile de guvernare mtemeiate doar pe datini, obiceiuri ~itraditii,
pe corpuri reprezentative, comisii ~i alte organisme, pe garantii
judecatore~ti ~i pe alte institutii ce restrang sfera de aplicabilitate a ratiunii pure.
Burke a fost unul din primii ganditori ce a remarcat faptul
ca nationalismul politic mclina 10 chip natural catre un soi de
imperialism intern: "imperialismul democratic", a~a cum I-a
numit Irving Babbit 10 "Leadership and Democracy". Acesta
este, tinand cont de pretentia ratiu~ii indiviuale de a poseda capacitatea de a guverna direct poporul, un mod simplu ~i ispititor
de a spori puterea acestei ratiuni asupra a tot ceea ce guverneaza - de la domeniul pur politic ~i legislativ la cel economic,
social, moral ~i spiritual. Avand 10 minte exemplul oferit de
grupurile intelectuale liberale sau socialiste, Babbit scria: "Nici
0 mi~care nu ilustreaza mai limpede decat cea a~a-zis democra- ~.
tica modulm care vointa unor minoritati hotarate ~i bine organizate poate prevala asupra vointei maselor inerte ~i lipsite de
organizare" .

59

Din punctul de vedere al conservatorilor, numai "prejudecata", in acceptia lui Burke, putea pastra spiritul cemtenesc unit
10 fata acelui tip de tiranie pe care guvernarea rationalism 0
impune uneori poporului. Burke se referea la rationali~tii iacobini atunci cand scria ca "este imposibil sa nu remarce ca, 10
spiritul distributiei geometrice ~i al aranjamentului aritmetic,
ace~ti pretin~i cetateni trateaza Franta exact ca pe 0 tara cucerita". Critica venita din partea conservatorilor
- ~i uneori, s-o
spunem, chiar din partea liberalilor ~ia sociali~tilor - la adresa birocratiei ~i a mentalitatii birocratice a rationalismului a devenit 0 constanta ferma a gandirii politice mca de cand Burke a
aplicat-o "geometrilor" iacobini.
Burke - ~i, 10 general, conservatorii - au mteles ca aproape intreaga vointa a omului de a rezista, care 10 mod obi~nuit se
presupune di provine din cunoa~terea launtrica a drepturilor
sale naturale sau din instinctul libeI1atii, rezulta mai degraba
din prejudecatile sedimentate lent 10 mintea omului: prejudecati privind religia, proprietatea, autonomia nationala ~i roluriIe obi~nuite ce trebuie jucate pentru a mentine ordinea sociala.
Acestea, ~i nu drepturile abstracte, sunt principalele motive ale
luptei oamenilor pentru libertate, lupta ce trebuie oricand onorata cum se cuvine.

Autoritate ~iputere
Autoritatea este, alaturi de proprietate, unul din cele doua
concepte fundamentale ale filosofiei conservatoare. Ea nu inlocuie~te libertatea ca valoare conservatoare; la urma urmei, in
discursurile sale despre coloni~tii americani, sau in cele referitoare la indieni sau la irlandezi, Burke apara libertatea oamenilor de a trai potrivit propriilor lor obiceiuri ~i traditii. Pe aceasta baza s-a opus el celor care, precum lordul NoI1h, Grenville ~i
Lordul Hastings, doreau sa foloseasca "puterea coercitiva"
pentru a distruge san a slabi autonomia.
Oar este necesar sa intelegem di, tratfutd despre libeI1ate,
Burke pune in mod prioritar accentul pe ordine ~ipe autoritate.

60

"Singura libertate la care ma refer", nota el in Rejlectii, "este


cea aflam in legatura cu ordinea; cea care nu numai ca exista
impreuna cu ordinea ~i virtutea, dar care nici nu poate exista
rara ele". Prima obligatie a unei sociemti, continua el, este aceea de a avea la dispozitie mijloace prin care sa poam restrange
pasiunile oamenilor. Este important ca "inclinatiile oamenilor
sa fie adesea contrariate, ca vointa lor sa fie controlata ~i ca pasiunile lor sa fie domolite."
Viciul fatal al ~colii drepturilor naturale, credea Burke, a
fost eel al indiferentei fata de autoritatea reprezentatii de traditii
~i de codurile sociale. Rousseau ~ialtii priveau libertatea numai
in lumina drepturilor individului ~i ale statului. Dar acest lucru,
arata Burke unnat de alti conservatori, insemna sa ignori drepturile altor entitati, precum familia, religia, comunitatea locala,
breasla ~i celelalte institutii ce reprezinta structuri de autoritate
~i care necesita, toate, un inalt grad de autonomie - de libertate colectiva, cu alte cuvinte - pentru a-~i indeplini functiile
necesare. Problema libertatii, insista Burke, nu poate fi separata de triunghiul autoritatii compus din individ, stat ~i grupurile
intermediare intre cele doua entitati.
Recunoa~tem in teoria conservatoare a autoritiitii elemente
inexpugnabile ale feudalismului. Aproape toti conservatorii
din secolul19 - Burke, Bonald, Coleridge, Hegel sau Disraeli
- erau admiratori infocati ai Evului Mediu. Putine schimbari
din secolul trecut au fost mai bru~te ca trecerea de la ura. ilumini~tilor fatii de feudalism la iubirea conservatorilor fata de acesta ~i fatii de modelul pe care il ofere a pentru a face fata presiunilor politice ~i economice ale modernitatii.Catre
sfar~itul
secolului, Otto yon Gierke scrie despre Evul Mediu intr-o maniera pe care toti conservatorii ar fi acceptat-o.

I,
I

Robert Nisbet

I
II

i I
I

Dinideeafundamentalaa organismuluisociaLEvulMediua dedus0


seriede alteidei.!nprimulrand.a fostdezvoltatanotiuneade membru, care sa ilustrezepozitia detinutade un individ in diversele
grupuriecleziastice~ipolitice... astfel incat indiviziicare compuneau acesteorganismeerau conceputinu ca ni~teunitatiaritmeticegale,ci ca membreale grupiirilorsociale,diferentiindu-seastfelintre ei.

'I

Conservatorismul

61

Pentru Burke, ca ~i pentru alti conservatori, istoria moderna


reprezenta declinul accentuat al sintezei medievale dintre autoritate ~i libel1ate. In legislatia medievala, "libertatea" era in primul rand dreptul unei comunitati la propria sa autonomie. Intreaga istorie a Occidentului putea fi vazuta ca dezintegrarea
acestei conceptii sociale comunitare ~i inlocuirea ei cu una in
care masele de indivizi deveneau precumpanitoare. Filosofia
istoriei presupusa de Tocqueville in Despre democratie in
America este una in care a13t statuI dit ~i individul i~i sporesc
importanta in detrimentullegaturilor sociale care, in Evul Mediu, Ie limitau activitatea. Autoritatea era atunci consideram
aidoma unui lant, analog celui al fiintelor ce domina teologia
medievala. Atat autoritatea cat ~i libertatea erau expresii inseparabile ale lantului alcatuit din grupuri ~i asociatii ce pornea
de la individ ~i continua cu familia, parohia, biserica ~i statuI,
avandu-I pe Dumnezeu la celalalt capat. Autoritatea, privita ca
un lant, sau ca 0 ierarhie, a jucat un rol imp0l1ant in viziunea
conservatoare asupra societatii.
Punctul de vedere al lui Burke asupra veritabilei autoritati
din launtrul statului a fost cu luciditate formulat in aspectele
sale esentiale in Thoughts and Details on Scarcity, lucrare
scrisa in 1795 la cererea lui Pitt, pe atunci prim ministru. Pitt
i-a cerut lui Burke sa-i recomande acele actiuni pe care guvernul ar trebui sa Ie intreprinda in cazul in care ar interveni un
dezastru intern, de pilda 0 mare foamete. Ce mod de organizare
a puterilor guvernamentale ar trebui sa prevaleze? Raspunsui
lui Burke a fost cat se poate de la obiect: organizarea statului
trebuie sa ramana aceea~i, atat in vremuri nonnale cat ~i in timpuri de restri~te:
Statuitrebuiesase limitezela celecaresereferala el sau lacreatiile
sale.in spetala soliditateainstitutionalaa religiei,la magistratura,la
putcreasa militarapc uscat~ipe ape, la veniturilcsale ~ila corporatiilc care i~i datoreazaexistcntaconsimtiirnantuluisau; intr-un
cuvant.la tot cecace estecu adeviiratpublic,la paceapublica,la siguranta publica. la ordinca publica ~ila proprietatea publica.

Dar elnu trebuie sa intervina, a precizat cu fuie Burke, in


chestiunile ~i necesitatile specifice vietii private. Cu privire la
acest aspect nu exista nici cea mai mica deosebire mtre Burke

62

I,

Robert Nisbet

~i prietenul sau Adam Smith. Intr-adevar, in AVlItia natilinilO1;


Smith preciza ca guvemul este indreptatit sa se ocupe de educatie ~i de alte domenii necesare binelui public care nu pot fi
incredintate institutiei particulare. Burke insa nu spune nimic
despre asemenea complemri ale responsabilimtii guvemului
fata de proprii sai cemteni. in ciuda aluziilor tacute cand ~i
cand de catre unii conservatori hi faptul ca Burke a urmat 0 alta
cale decat Smith, nu exism, in realitate, nici 0 deosebire semnificativa intre ace~tia cu privire la functiile guvemului. Este
binecunoscuta admiratia imensa a lui Burke fata de AVlI{ia na{iunilor, ca ~i fata de 0 lucrare mai timpurie a lui Smith, The01Y
of Moral Sentiments, pe care a recenzat-o, adudlndu-i laude
aproape extravagante, in Registrul sau anual.
in Thoughts and Details, structura feudal-conservatoare a
autoritatii politice este putemic conturata. Scriind despre puteriIe guvemului, Burke afirma:
Coborfmdde lanivelulstatuluila cel alunei provinciLde la provinde laparohie~ide laparohielaa casaparticulara.elei~iaccelereaza
caderea.Elenu pot indeplinisarcinilemiinmte,~i,in masurain care
incearca s-o faca, vor e~uacu sigurantiiin indeplinirea celor mari. Ar

trebui sa cunoascadiferiteledomeniiale vietii; cele ce stau sub


autoritatealegilor,~icelepe caredoarobiceiurileIepot regia.In legaturacu uItimele,mariipoliticienipot da exemplede conduita,dar
in niciun caznu pot da legi.
Laissez-faire-ul ~i descentralizarea sunt deci principii suverane ale gandirii lui Burke.
Viziunea esentialmente feudaUi asupra autorWitii a prevalat
in scrierile conservatorilor din Germania, din Franta ~i din alte
parti ale Europei. Teoria puterii a lui Bonald, publicam cu un
an inaintea mortii lui Burke, ~i recunoscand influenta Rejlectiilor acestuia din urma, propunea 0 filosofie a autoritatii ~i a
puterii ce putea deriva direct din Toma d'Aquino. Suveranitatea, declara Bonald, ii apartine doar lui Dumnezeu. EI 0 distribuie in mod mai mult sau mai putin egal familiei, bisericii ~i
guvemului. Fiecare tip de autoritate astfel distribuit trebuie privit ca tipul suprem in domeniul pe care il guvemeaza. Autoritatea - ~i, prin aceasta, libertatea, sau autonomia - familiei
este sacrosancm; nici statuI ~i nici biserica nu pot incalca drep-

Conservatorismul

63

turile neamurilor. ~i acela~i lucru poate fi spus amt despre


autoritatea guvemului, cat ~i despre cea a bisericii. Fiecare poseda propria-i autoritate legiuita in sfera sa de actiune. Tirania
consta, dupa Bonald, in transgresarea de catre 0 putere a limitelor aIteia. Puterea absoluta a statului revolutionar din Franta
a proven it din invazia de nestavilit a acesteia asupra sferei familiei ~i a bisericii.
Viziunea lui Bonald era una imparm~ita de multi. in Germania, Hegel a prezentat in Filosofia dreptllilli 0 viziune sensibil
identica. Puterea bisericii, a aristocratiei, a familiei ~i a guvernului este proclamata intr-o maniera pluralista.. StatuI nu trebuie sa incalce drepturile ~i autonomia principalelorgrupuri ~i
straturi sociale. Haller ~i-a construit intreaga sa Te01'iemonumentaJa "a ~tiintelor politice ~i sociale" in jurul acestui pluralism, al acestei separatii a sferelor ~i a drepturilor detinute de
toate grupurile ~i asociatiile incepand cu familia. Este inca 0
data folositor sa ne amintim aici de hotararea lui de Maistre de
a construi 0 societate nu doar contrarevolutionara, ci opusd revolutiei. Este ceea ce au tacut, incepand cu Burke, toti conservatorii.
Aceste principii privind statuI ~i societatea nu i-au paras it
pe conservatori nici macar atunci cand ace~tia trebuiau sa faca
fata urgentelor ~i necesitatilor politice. Disraeli, Newman, Tocqueville, Bourget, Godkin, Babbit, precum ~i contemporani ca
Oakeshott, Voegelin, Jouvenel ~i Kirk au accentuat tot timpul
obligatia statului de a interveni cat mai putin in domeniul economic, social ~i moral; in acela~i timp, ei au declarat ca statuI
are obligatia de a actiona pe cat posibil pentru intarirea ~i amplificarea functiilor detinute de familie, de comunitatea locala
~i de asociatiile voluntare. Atat in America cat ~i in Europa,
practica politica a conservatorilor s-a concentrat,de-a lungul
ultimelor dOM secole, asupra sectorului privat, a familiei ~i a

. comunitatii

locale, a economiei

~i a proprietatii

private,

ca ~i

asupra descentralizarii autoritatii guvemamentale, care sa


respecte drepturilecolective ale gruparilor mai mici (:uroluri in
egala masudipolitice ~isociale. Oridit de ciudat ar parea la prima vedere faptul de a considera "feudala" activitatea unor po-

64

Conservatorismul

Robert Nisbet

liticieni americani precum Coolidge, Hoover, Goldwater sau


Reagan - ori ale corespondentilor lor britanici - filosofia
dupa care toti ace~tia au guvernat merita acest epitet.
Cele incepute in acest domeniu de Burke, Bonald sau Hegel
reprezinta una din mo~tenirile cele mai pretioase ale secolului
19. Newman, intr-una din putinele sale scrieri despre guvernare, considera ca veritabila autoritate in stat se bizuie pe patru
principii: al coordolliirii, al slIbordolldrii, al delegiirii ~i al participii.lii - in aceasta ordine. Luate impreuna, ele sunt toate, in
esenilor, principii feudale. in Franta, scrierile critice ale lui
Bourget ~i romanele lui Banes ofera 0 perspectiva asemfmatoare asupra guvernarii. in ambele gasim aceea~i accentuare a legaturilor sociale, aceea~i insignifianta relativa a individului,
aceea~i iubire fata de traditie, de ierarhie ~i de eroism; intr-un
cuvant, dupa spusele lui Bourget, "dorinta de a feudaliza ~i de
a descentraliza tot ce tine de politica'".
Una din mo~tenirile viziunii feudal-conselvatoare asupra
guvernarii 0 reprezinta acele organisme autonome semi-pub lice, eliberate de raspunderea directa fata de corpullegislativ sau
fata de popor. Lordul Keynes recunoa~te intelepciunea conservatorismului in aceasta privintII, cerand ca astfel de organisme
sa fie folosite pe 0 scara mai larga in domeniile economic ~i social, astfel incat statuI sa fie eliberat de 0 povara ~i, in acela~i
timp, sa fie smulse radiicinile unei birocratii capabile sa se insinueze pretutindeni. Evul Mediu a fost desigur bogat in organisme de acest fel, ~i destule dintre ele au ramas intacte in Europa mult timp dupa ce ideea statului centralizat devenise
curenta. Grupari precum University Grants Commision in Anglia, sau Federal Reserve in Statele Unite sunt evident exemple
de asemenea organisme, de~i nici unul dintre ele nu pare sa mai
aiM mult de trait, data fiind opozitia populista ~i a elementelor
ce sustin democratia direcHi. Instantele judecatore~ti se bucurau de privilegii extraordinare in societatea medievala, ~i au
continuat sa-~i pastreze in Occident cel putin 0 parte din autonomia lor feudala - mai ales daca Ie comparam cu cele din
state Ie totalitare. Curtea Suprema - ea insa~i obiect al atacurilor necontenite venite din partea populi~tilor ~i a social-demo-

65

cratilor - a fost intotdeauna, in multe privinte, ramura favorita


de guvemamant a conservatorilor americani; conservatori care
au Iacut de asemenea posibila, pana la inceputul secolului 20,
alegerea indirecta a senatorilor in State Ie Unite. Senatul a fost
gandit de tauritorii Constitutiei americane ca 0 camera "conservatoare", comparabila cu Camera Lorzilor din Marea Britanie. Era deci mai bine pentru senatori ca ei sa fie scutiti de
campaniile electorale directe ~i ca ei sa fie mandatati de corpurile legiuitoare ale statului, un alt exemplu al preferintei conservatorilor

pentru guvernarea

indirecta ~i pentru institutiile

tampon necesare acesteia. Nimeni nu va gasi in istoria gandirii


conservatoare ceva fie ~i numai vag asemanator filosofiei de
tip "un om, un vot". in Statele Unite, conselvatorii au luptat
pentru alegerea indirecta a oficialilor in comunitatile locale ca
~i in guvernele statelor sau in eel national cu aceea~i tarie cu
care conservatorii englezi au luptat pentru apararea puterilor
detinute de "putreda" Camera a Lorzilor. Masurile democratice
privind initiativa legislativa, abrogarea legilor ~i referendumul,
care au luat fiinta in statele americane pe la inceputul secolului
20, au fost combatute pas cu pas de conservatori - fie ei republicani sau democrati.
Constitutia Statelor Unite a reprezentat, atunci cand creatorii ei ~i-au incheiat misiunea la Philadelphia, 0 opera cat se poate
de conservatoare. in aproape orice parte a ei puteau fi int:ilnite
principii Ie conservatoare ale separatiei puterilor, ale sistemului
de limitari ~i echilibrari, ale guvemarii indirecte ~i ale barierelor puse in calea posibilelor tendinte ale guvernului national
de a urma calea guvemelor europene. Libertatile indivizilor
puteau fi cel mai bine aparate numai daca era sigur ca guvernul
national nu va interveni, decat in situatii cu totul exceptionale,
in activitatea state lor ~i a comunitatilor locale. Cand ideea unei
charte speciale a drepturilor a luat fiintii, Alexander l!amilton a
combatut-o in numele majoriHltii conservatorilor. In primul
rand, spunea el, 0 astfel de charta nu era deloc necesad'i; in Anglia, Magna Charta ~i listele ulterioare de drepturi aveau sens
deoarece acolo puterea poporului nu fusese recunoscuta, ea
fiind predata in mainile monarhului. ,,Aici, scria Hamilton, po-

66

Conseniatorismul

Robert Nisbet

porul nu renunta la nimic; ~i, cum el a obtinut totul, nu e nevoie


de enumerari particulare".
Libertatea indivizilor ~i a organismelor locale ~i regionale
puteau fi cel mai bine protejate ~i combinate cu posibilitatile
dezvoltarii ~i prosperitatii lor libere doar prin evitarea cu grija
a specificarii acestora in Constitutie. Libertatile, atat cele individuale dit ~i cele colective existau in interstitiile Constitutiei.
De aici opozitia lui Hamilton la adresa unei charte separate a
drepturilor.
"De ce sa declari ca lucrurile ce nu pot fi facute sa nu fie facute? De ce, bunaoara, sa se spuna ca libertatea presei nu va fi
restransa de vreme ce nu exista nici 0 putere care sa impuna
astfel de restrictii? Mai mult, dad mentionarea gratuita a unei
astfel de libertati va fi tacuta in Constitutie, ea va ameninta in
primul rand sa ridice impotriva ei alte libertati, nu mai putin
importante, dar care au fost penalizate prin omiterea lor din document".

67

buie sa fie putemic ~i unitar. Abia ultima trebuie ca, in interesullibertatii ~i al ordinii deopotriva, sa fie pe cat mai mult posibil descentralizata, localizata ~i, in general, lipsita de contururi
ferme. De Maistre il declara pe dlaul public drept piatra de temelie a veritabilei puteri guvemamentale asupra poporului.
Noi tindem, scria el, sa ne retragem din fata lui. )~i cu toate
acestea, intreaga maretie, intreaga putere, subordonarea insa~i
rezida in calau; el este groaza ~i liantul asociatiilor omene~ti".
De Maistre era batjocoritor la adresa publicului care it preamarea pe soldat ~i il dispretuia pe calau. Soldatul ucide int~na,
pentru 0 cauza mereu alta; el nu se satura niciodata de crime Ie
sale, ~i este 0 amenintare constanta la adresa guvemamantului
civil. Calaii, dimpotriva, sunt putini la numar, nu se fac remarcati ~i au un scop unic: cel de a preveni ~i de a pedepsi crimele.
"De vreme ce crima face parte din ordinea lucrurilor, scria de
Maistre, ~i de vreme ce ea nu poate fi controlata decat prin pedeapsa, daca lumea va fi lipsita de calai, intreaga ordine va disparea odata cu ei". Dar din puterea guvemului central nu rezulta
ca acesta trebuie sa fie atoate~tiutor, responsabil de existenta
noastra zilnica sau, mai rau, un pretins invatator moral, un ghid
al virtutii sau un maestru spiritual.
Pretul platit, avertiza Burke, pentru desfiintarea sau erodarea tuturor autoritatilor naturale dintr-o societate este dominatia militara sporita din partea guvemului. La aceasta dominatie
nu exista nici 0 altemativa, scria el in finalul ReflectiilOl; "pentru ca ati distrus fara mila toate opiniile ~iprejudecatile - toate
instinctele pe care se sprijinea guvemul. Compuneti propozitii
metafizice din care inferati concluzii universale, dupa care incercati sa limitati logica prin despotism'". Multi conservatori
importanti au pus problema autoritatii in ace~ti termeni propu~i
de Burke. Burkhardt, care detesta acea specie de individualism
intalnita de el in Rena~terea italiana ~iin "dezdidacinatii" umani~ti ai acesteia, razboindu-se cu toate traditiile ~i colectivitatile ~i gata sa se puna in slujba noilor imbogatiti ~i a noii puteri,
a vazut viitorul Apusului in ace~ti termeni ca ~i Burke. El considera di glorificarea naturii umane ~i credinta in bunatatea
intrinseca a omului reprezinta 0 forta capabila sa distruga orga-

In orice caz, continua Hamilton, "ce inseamna 0 declaratie


potrivit careia libertatea presei va fi mentinuta cu orice pret?
Ce este aceasta libertate a presei? Cine va putea da 0 defmitie
care sa nu ramina la latitudinea celei mai evazive interpretari?"
Indelungata ~i sinuoasa istorie a Primului Amendament sugereaza ca Hamilton ~i ceilalti conservatori nu au fost lipsiti de
spirit profetic. Doctrina libertatilor propusa de ei era, in esenta,
cea a legislatiei medievale: cea potrivit careia acestea sunt cele
mai bine protejate de doctrina maximei libertati a organismelor
colective ca familia, domeniul ~i corporatia; ca ~i de principiul
separatiei, allocalizarii sau regionalizarii ~i al competitiei intre
puteri. Istoria constitutionala a Americii este una in care se infrunta, mereu ~i mereu, cei ce insista asupra maximizarii drepturilor individuale ~i cei ce doresc autonomia drepturilor colecfive ale state lor ~i ale comunitatilor locale.
Nu trebuie sa se inteleaga totu~i de aici ca spiritele conservatoare au fost favorabile unui guvem central slab. Departe de
aceasta. Distinctia tacuta de Tocqueville in Despre demo crape
in America intre guvern ~i administrape este implicata in
gandirea tuturor conservatorilor. Primul, scria Tocqueville, tre-

.......

'tI

68

Robert Nisbet

Conservatorismul

nismul social, rncand ca oamenii sa devina in timp supu~ii unei


noi specii de "comandouri ale salbaticilor in cizme".
Nu exista nici un conflict real, considerau conservatorii, intre
nevoile guvemului ~i pretentiile la autonomie ale sferelor sociale ~i morale."Regiunile in care tara noastra a fost impart Wi
prin puterea obiceiurilor ~i nu datorita vointei subite a unei
autoritati constituiau in ele insele 0 multime de mici imagini
ale marii natiuni care puteau umple inima cuiva. lubirea fata de
intreg nu dispare datorita acestui respect la adresa pffi1ilor subordonate". Aceste cuvinte au fost scrise de Burke in acuzatia sa
la adresa schemel or frantuze~ti ale "simetriei geometrice" in
stat ~i ale centralizarii puterii in numele natiunii, care nu numai
ca vor distruge toate "hanurile ~i locurile noastre de popas",
precum ~i "Iegaturile dintre provincii ~i cele de vecinatate", dar
ii vor "amesteca pe cetateni... intr-o singura masa omogena".
Viziunea lui Burke ~i a lui Bonald asupra statului ~i societatii a fost tin uta in viata, in secolul 19, de putemicul impact al
utilitarismului conceput de Bentham. Via pe care 0 intalnim in
paginile lui Newman, ale lui Disraeli ~i ale majoritatii ganditorilor conservatori fata de aceasta filosofie a fost succesoarea
urii nutrite anterior de Burke ~i de Bonald fata de drepturile
naturale ~i, in general, fata de individualismul dreptului natural. Bentham poseda 0 inteligenta mai sclipitoare ~iun caracter
mai mesianic decat oricare dintre philosophes cu exceptia lui
Rousseau; el era capabil sa atraga mai multi aderenti - printre
care se numara destui reformatori straluciti ai guvemamantului
- decat a rncut-o Rousseau. Poate doar atitudinea nihilista a
acestuia din urma privitoare la orice inegalitate sociala sa-i fi
inspirat pe revolutionari ~ipe cei domici de putere. Pentru Bentham, priveli~tea diversitatii pluraliste, a amestecului de vechi
~i nou, a realitatilor locale sau regionale ~i mai presus de toate,

literalmente detaliat printr-un "calcul felicific", caci Bentham


pare a nu se fi indoit niciodata de faptul ca cei doi "stapani
supremi" ai omului sunt dorinta de a obtine placerea ~i evitarea
durerii. Caracteristicele sociale, culturale, sau chiar cele etnice
~i rasiale erau, in ochii sai, irevelante.
Tocqueville s-ar fi putut referi la democratia utilitarista atunci
cand descria tipul de putere asupra vietilor omene~ti de care
democratiile trebuie sa se teama cel mai mult a-I pune in practica:

a celor traditionale

"sordidele

degete ale trecutului"

era

suficienta pentru a-I infuria. Principiul sau panoptic, a carui


aplicabilitate se limita initial lainchisori, a devenit, pana la
moartea lui Bentham, intruparea rationalismului sau rece privitor la toate chestiunile omene~ti - aziluri, ~coli, fabrici etc.
"Cel mai mare bine pentru cel mai mare numar de oameni" era

69

0 multime nenumarata de oameli, cu totii egali ~i asemanatori intre


ei, cautand rara incetare sa-~i procure micile ~ipalidele placeri care Ie
umplu existenta... [~i deasupra ei] 0 putere tutelara imensa... absoluta, minutioasa, calma, prevazatoare ~i blanda... pana cind fiecare
natiune devine 0 simpIa turma de animale harnice ~i timide pastorita
de guvem.

De la Burke incoace, gindirea conservatoare a pus aceasta


viziune asupra despotismului democratic in fruntea consideratiilor sale despre democratie. 0 democratie perfecta, scria
Burke, este cel mai neru~inat lucru de pe pamant. ~i fiind cel
mai neru~inat, este ~i cel mai netemator". Cel mai netemator,
a~adar, fata de ordinea sociala ~i de puterile autonome inerente
acesteia.Bonald scria: "Monarhia recunoa~te instinctiv societatea ~i grupurile constituite in sanul ei, pe cand democratia
cauta tot timpul sa Ie inlature". Irving Babbit, in studiul sau despre democratie ~i conducere, a vazut in democratie un "imperialism"imposibil de eradicat, care iriceardi intruna sa ingroape diversitatea sociala in egalitarul, uniformul ei cimitir.
Atat Burke cat ~i Bonald au criticat fortele democratice ale
Revolutiei din pticina cte~terii uria~e a birocratiei guvemamentale. Odata ce statuI incepe sa-~i impuna propria sa autoritate ~i propriul model asupra nenumaratelor comportamente
sociale, numai dlmane nici 0 altemativa la birocratia atoatecuprinzatoare. Tocqueville a mers chiar pana acolo incat sa declare ca democratia ~i birocratia sunt atat de apropiate in spiritul
lor, incatputem prezice dezvoltarea democratiei dupa cea a birocratiei, ~ivice versa.
Dar exista, de asemenea, ~i 0 stransa afmitate intre democratie ~i largirea ~i nivelareasfereirazboiului.
A~a cum au ara-

70

Robert Nisbet

tat conservatorii timpurii, Revolutia a fost cea carea instituit,


pentru prima oara in istorie, serviciul militar obligatoriu,
faimoasa levee en masse. Razboiul ~i-apierdut dintr-odata caracterul pe care I-a avut in epoca pre-prevolutionara, cu seopurile sale mai mult sau mai putin finite - de regula dinastice
sau teritoriale - cu ordinea fixa a luptei ~icu ceremonialulsau
post-feudal, la care a renuntat in buna parte. Odata cu mar~ul
armatelor revolutionare, razboiul a devenit 0 cruciada pentru
libeliate, egalitate ~ifraternitate ce a adus cu sinearmateletot
mai mari ~iscopurile tot mai cuprinzatoare ale acestorape care
le-a vazut secolul19.

"

Taine

observa faptul ca democratiapune

ran ita pe umerii fiecarui barbat caruia ii ofera buletinul de vot.


In secolul 20, razboiul de masa, care pana atunci fusese doar
prevestit, a devenit 0 realitate odata cu Primul RazboiMondial,
cu milioanele sale de oameni macelariti, cu 0 arta a razboiului
inlocuita de armate uria~e nemi~cate impro~dindu-se reciproc
cu obuze, premiul consmnd mai putin intr-o bat3lie data, cat
intr-un avans de cateva sute de metri. Winston Churchillscria:
"Razboiul, care obi~nuiasa fie crud ~i magnific,a devenit
acum crud ~i meschin". Toate acestea, adauga Churchill, din
pricina ~tiintei ~i a democratiei, ambele fiind mari nivelatori.
Conservatorul general Fuller a fost cel care, in Angliainterbeliea, a dat intreaga masura a cuvintelor lui Churchill,aratand in
detaliu legatura istorica dintre cre~terea bazei politice ~i
demografice a statului ~i modul in intregime nou de a purta
razboiul in Occident: masivitatea sa in termeni umani, armele
sale ucigatoare oricand ~i, mai ales, largirea scopurilor sale, de
la cele

dinastice ~i teritoriale la cele ideologice ~imorale. In

epoca feudala, razboiul era limitat, dupa cum au aratat Fuller,


Dawson, Churchill ~i alti conservatori, in mai toate aspectele
sale de tehnologia de care dispunea, de numarul celor implicati, de codul onoarei cavalere~ti, de obligatiile minimale de a
servi sub arme ~i de interdictiile Bisericii. Prin contrast, la
inceputul celui de-al doilea razboi mondial, societatile democratice apusene erau inzestrate cu obiective nelimitate, cu termeni neconditionati de capitulare ~i cu arme ce puteauucide
sute de mii de oameni ~icare erau capabile saprovoaceintr-un

Conservatorismul

71

singur an de r11zboimai multe pierderi de vieti omene~ti~imai


multe pagube decat toate celelalte razboaie luate impreuna.
Chestiunea maselor reprezinta un alt aspect al modului in
care conservatorii intelegeau

sa trateze problema puterii politi-

ce; mai ales relatia dintre mase ~i centralizarea ~i slabirea puterii in statele occidentale. Folosesc aici termenul "mase" in
sensu I in care il putem gasi in scrierile lui Ortega y Gasset ~i
HannahArendt, printre multi altii: anume, un agregat caracterizat mai putin prin numarul de oameni inclusiv in el, cat prin
lipsa, in cadrul sau, a oricarei structuri sociale interne, a oricarei traditii comune ~i a oricaror valori morale imparta~ite. Unul
din efectele nihilismului propriu Revolutiei, credea Burke, a
fost desocializarea efectiva a oamenilor, atomizarea populatiei
in virtutea spiritului sau distructiv, indreptat impotriva legaturilor sociale traditionale. Burke se refera astfella Revolutia
care ,,rupe legaturile comunitatii pe care a pus smpanire, [transf()rmand-o] intr-un haos asocial de particule elementare".In
aWi parte, el scrie di guvemul revolutionar a "incercat sa-i
amestece cat de bine a putut pe toti cetatenii intr-o masa omogena ~i apoi a impaqit acest amalgam intr-un numar de republici incoerente".
Ideea de "mase" s-a dezvoltat ~i s"-araspandit pe larg in secolul 19. a gasim bine conturata in scrierile lui Tocqueville,
care credea ca unul din cele mai mari pericole generate de
democratie era, in primul rand creearea de catre ea a maselor
- prin accentul pus pe majoritati ~i prin valorile egalitare ce
tindeau sanivelezepopulatia-, urmata de cre~tereadependentei ei de rnase, conducand la dictatura plebiscitara. Burkhardt, Nietzsche ~i Kierkegaard au scris cu totii anuntfuld aparitia societatii de masa ~i a efectului ei desocializant asupra
individului, un efect ce transforma guvemul intr-o combinatie
de gardian ~idespot.
Folosirea "maselor" avea, in gandirea occidentala , 0 traditie considerabila in spate inainte ca Ortega y Gassetsapublice

in 1929,Revolta maselor. EI credea di exista 0 legatura stransa, simbiotica, intre aparitia maselor in viata moderna ~i aparitia statului totalitar. Cum se poate ca statuI sa nu detina puteri

72

Robert Nisbet

~i responsabilitati depline, intreba Ortega, atunci cand populatia pe care 0 guverneaza a devenit lipsita de orice forme ~i
functii ale autoritatii care odinioara taceau din ea 0 organizatie
sociala? In schimb, "masele simt puterea statului ca fiind a lor.
Prin stat ~i prin mijloacele acestuia, ma~ina anonima a maselor
actioneaza pentru ea insa~i". Peter Drucker scria ceva mai tarziu, ~i avand in minte exemplul oferit de Germania lui Hitler,
ca "disperarea maselor este cheia pentru a intelege fascismul".
Nu e vorba de nici 0 "revolta a maselor", de nici un "triumf al
propagandei lipsite de scrupule", ci de ,,neagra disperare cauzata de prabu~irea vechii ordini ~i de absenta uneia noi". Aceasta
este, concluziona Drucker in The End of Economic Man, originea ~i ratiunea de a fi a statului totalitar. Hannah Arendt nu a
tacut dedit sa repete litania conservatoare privind masele in
monumentala ei Originile totaZitarismului,

Libertate

'r

~i egalitate

Nu exista un principiu mai important pentru filosofia conservatoare decit acela al inerentei ~i absolutei incompatibilitati
dintre libertate ~i egalitate. Aceasta incompatibilitate deriva
din scopurile opuse ale celor doua valori. Tinta libertatii este de
a proteja proprietatea - in sensul cel mai larg al cuvantului,
incluzand atat bunurile materiale cat ~i cele spirituale ale individului ~i ale familiei. Obiectivul egalitatii este, pe de aIm parte, 0 anume redistribuire sau nivelare a valorilor materiale ~i
spirituale inegal raspandite ale unei comunitati. Mai mult, de
vreme ce puterile fizice ~i intelectuale ale indivizilor difera
inca de la na~tere, orice efort de a compensa prin legi ~i interventii guvernamentale aceasta stare de lucruri nu poate decat sa
restranga libertatile celor implicati, mai ales ale celor mai puternici ~i mai straluciti dintre ei. Aceasta este, pe scurt, viziunea privitoare la relatia dintre libertate ~i egalitate de la care
scriitorii conservatori incepand cu Burke nu s-au abatut nici un
moment.

Conservaforismu/

73

Critica lui Burke la adresa Revolutiei franceze ~i distinctia


ferma tacum de el intre aceasta ~i Revolutia americana s-au
bizuit in mare masura pe ceea ce el a perceput ca fiind rezolvarea diametral opusa a problemei libertatii ~i a egalimtii in cele
doua evenimente. Prima, in ordine istorica, dintre cele doua revolutii a fost motivata, credea Burke, exclusiv de dorinta de
libertate; ea viza eliberarea coloniilor de sub dominatia britanica ~i,prin Constitutia ei, eliberarea poporului de sub autoritatea
unui guvern care ar fi putut incerca sa-~i impuna vointa sa nelegitima asupra drepturilor inerente ale cemtenilor. Pentru Revolutia Franceza insa, cele doua valori dominante au fost inca de
la inceputul ei, in opinia lui Burke, egalitatea ~i natiunea
ambele, instrumente posibile ale tiraniei. Ea a lucrat in sensul
erodarii conditiilor sociale ~i morale ale libertatii cemtenilor.
Burke a privit Revolutia franceza, Declaratia sa a Drepturilor Omului, constitutiile sale succesive ~i multimea legilor
ei ca pe un efort odios ~i tara precedent de a transfera libertatea
din mainile cetatenilor in cele ale natiunii. Natiunea revolutionara, une et indivisible, nu lasa indivizilor energici nici 0
bre~a prin care ei sa se poam manifesta. Libertatea celebram de
iacobini, credea Burke, era, in esenta ei, libertatea poporului de
a actiona, in calitate de comunitate nationala, impotriva tuturor

grupurilor

incepand

cu aristocratia

~i cu monarhi~tii

care

limitau in vreun fel aceasta comunitate monolitica. Tipul suprem de libel1ate nu era "eliberarea de", ci mai degraba "libertatea de"; intr-un cuvant, libertatea de a participa la 0 comunitate sau la 0 cauza superioara individului. Aceasta a fost, in
esentii, maniera revolutionara a lui Rousseau de a trata problema libertatii in Contractul social. Omul este pretutundeni in
lanturi, scria Rousseau in felul sau electrizant, de~i s-a nascut
liber. Ruperea acestor lanturi a fost scopul pe care ell-a transmis viitorilor revolutionari ~i reformatori dar, alaturi de acest
mesaj, exista ~i un altul, mai subtil ~i mai puternic: adevarata
libetate consta in totala supunere a individului, a proprietatilor
~i a drepturilor sale, fata de comunitatea absolum. De la Rousseau la Lenin, aceasta a fost interpretarea esentialmente colec-

tivism- sau comunism- a veritabileilibertati.

74

Robert Nisbet

Mesajul acesta a Iacut obiectul atacurilor constante ale conservatorilor. Orice s-ar intampla, puterea rlnnane putere, scria
Tocqueville; nu conteaza daca ea este detinuta de un singur om,
de 0 clidi sau de intregul pop or, ea continua sa fie putere, deci
0 realitate opresiva. Din aceasta teza, expusa initial de Burke ;;i
adoptata imediat de Bonald ;;i de Mastre, a derivat cercetarea
conservatorilor a naturii potential despotice a guvernarii populare. Gfuldul seducator ca largirea bazei puterii ar conduce
automat la diminuarea puterii, intmcat popoml nu s-ar tiraniza
pe sine insu;;i conducea, aratau conservatorii, la un nou despotism in care intregul popor, sau majoritatea acestuia, ;;i-ar fi putut impune vointa asupra minoritatilor, a elitelor creatoare ;;i a
altor grupuri sociale restranse. Unul din conservatori ironiza
viziunea rousseauisHacobina asupra libeltiitii, scriind: privindu-se in oglinda in timp ce se barbieresc, cetatenii VOl'vedea in
fiecare dimineata chipul unui tiran multiplicat in zece milioane
de oameni ;;i VOl'asculta acela;;i cantec de slava adresat lui.
Am mention at ceva mai devreme atractia conservatorilor
pentru grupurile ;;icomunitiitile sociale intermediare intre individ ;;i puterea politica, aceasta in contextul unei teorii a autoritatii. Aici este insa important sa subliniez gradul in care acela;;i
accent pus pe grupurile intermediare a devenit baza viziunii
conservatoare asupra libertatii. Gmpurile de indivizi - claseIe, comunitatile, breslele ~i corporatiile - i-au apamt atat lui
Burke cat ;;i lui Tocqueville ca fiind principalele victime ale
Revolutiei din Franta; aces tea, mai degraba dedt indivizii abstracti. Burke s-a referit in repetate randuri la violarea de catre
iacobini a drepturilor colective ;;i comunale ale fJ-ancezilor drepturi provenind din inrudiri, ca ;;i cele privind asociatiile religioase, economice sau de orice alt tip.
in apararea conservatoare a grupurilor impotriva suveranului exista astfel un pluralism implicit care va sta la baza uneia
din filosofiile cele mai bine conturate ale secolului 19. Acest
pluralism - ca ;;i sindicalismul - a fost preluat in diferite
epoci amt de conselvatori, cat ;;i de liberali ;;i de radicali - fiind
vizibil in anarhismul proudhonian sau in cel allui Kropotkin,
ca ;;i in liberalismul lui Mill sau in conselvatorismullui Hegel,

Conservatorismul

75

Tocqueville ;;i Taine. Teza com una tuturor acestor cauze este
opusul celei emmtate de Rousseau ;;i de iacobini.Presiunile
gmpurilor intermediare asupra membrilor lor nu intaresc tirania, ci libeltatea indivizilor. Daca drepturile unor grupuri precum familia, comunitatea ;;i provincia sunt inciilcate de guvernul central;;i este previzibil ca ele sa fie indilcate in numele
indivizilor pretins jefuiti de drepturile lor naturale - autentica
temeJie a libeltatii individuale se va ;;ubrezi in timp. Pozitia
conservatoare, exprimata cel mai elocvent de catre Tocqueville, este ca asociatiile intermediare sunt valoroase intmcat fac
posibile aparitia contexte Ior in care indivizii sa-;;i poata desfa;;ura activitatea, temperand in acela;;i timp puterea statului.
Tocqueville decl31.aca aceste asociatii intermediare sunt necesare mai ales democratiilor, intmcat ele echilibreaza, prin insa;;i existenta lor ~i prin fidelitatea obtinuta din partea celor ce
Ie compun, puterea eIectrizanta a statului democratic ;;i credinta sa in egalitate.
Accentul pus de conselvatori pe grupuri precum familia, biserica ;;i comunitatea locala este in acela;;i timp un accent pus
pe rolurile sociale indepJinite inlauntrul acestora. In consecinta,conservatorii nu au sprijinit aproape deloc diversele mi;;cari
de emancipare din secolul 20. Data fiino opozitia acestora fata
de mase, fata de dezagregarea societatii, fata de nihilismul generalizat in cultura ;;i in societate, rezultat al hedonismului individualist ;;i al efectului dizolvant a! statului ;;i al economiei
asupra comunitatilor traditonale, nu e de mirare ca, inca de la
inceput, conselvatorii s-au plasat in fruntea rezistentei fata de
mi;;carile feministe. Ei puteau fi auziti spunand ca una este
pretuirea femeii in caJitatea ei de mama, de sotie sau de fiica, ;;i
cu totul altceva este sa accepti separarea ei de rolurile pe care
le-a jucat pana acum, separare efectuata de liberalismul modern. Pozitii asemanatoare sunt adoptate in mod obi;;nuit ;;i in
chestiunile privind religia, educatia ;;i, sa nu uitam, chiar cetatenia - conservatorii opum'indu-se multa vreme dreptului la
vot al femeii (ca ;;i drepturilor ei economice) sub motiv ca prezenta in arena politica Ie va face sa-;;i piarda feminitatea ;;i va
efemina totodata problemele politice. Poate ca nicaieri altunde-

76

i I

77

Robert Nisbet

Conservatorismul

va feudalismul innascut al eticii conservatoare nu a fost mai


evident ca in raspunsurile date de aceasta ideologie mi~ciirilor
succesive de emancipare din lumea modema. Daca un liberal
vede in aceste emancipari 0 probabila sporire a libeltatii $i a
creativitiitii, un conservator va considera mai degraba cii ele
conduc la alienare ~i la insecuritate.
Principala acuzatie pe care conservatorii 0 adreseaza liberalismului, ~i pe care au adresat-o de-a lungul modemitatii, incepand cu Burke ~i sfar~ind cu Dawson, Eliot ~i Kirk, este aceea
ca liberalismul reprezinta un soi de tap ispa$itor pentru totalitarism. Prin actiunea sa necontenita de emancipare a oamenilor
de sub tutela autoritatilor $i a rolurilor socia Ie traditionale, liberalismul, se argumenta, slabe$te stl1lctura sociala, incurajeaza
masificarea indivizilor, $i astfel pregate$te calea pentru aparitia
stapanilor totalitari. "Distrugand obi$nuintele sociale ale popOl1llui, scria Eliot, reducand con$tiinta lor colectiva naturala
la constituentii individuali ai acesteia... liberalismul pregate$te
calea pentl1l ceea ce este propria sa negatie". in anii de glorie ai
lui Mussolini, Christopher Dawson a declarat ca fascismul italian era, in fond, creatia liberalismului modem.
Egalitatea nu se bucura de 0 mai mare apreciere din pattea
traditiei conservatoare decat viziunea liberala asupra libeliatii
individuale. Am aratat suficient ca modelul feudal a stat la baza
unei bune parti a gandirii conservatoare privind statui $i societatea. Acest model nu este nid'lieri mai evident decat in maniera in care conservatorii pun problema egalitatii, a nivelarii $i
a unifom1izarii, a absentei oricaror diferente esentiale, a masificiirii pe care spiritul egalitar 0 produce. Dupa cum am spus,
feudalismul traduce in plan politic teologia lantului fiintelor.
Inegalitatea functiilor, a rangurilor $i a puterii este necesara
atilt ordinii sociale in intregul ei cat $i familiei. "Schimbati 0
singura nota, dezacordati 0 singura coarda$i vai! ce galagie va
urma; fiecare lucru se. va afla in ceatta cu toate celelalte".
Aceasta este viziunea lui Shakespeare asupra nivelarii rangurilor.

cat eel mecanic sunt vitale libeltatii, ca $i ordinii. Acesta este


miezul filosofiei conservatoare in privinta libertatii $1a egalita..
tii. Un socialist poate considera ca ultima este fundamentala' in
rapOlt cu prima, iar liberalii sunt din ce in ce mai dispu$i sa fie
de acord cu 0 asemenea afirmatie. Oar, exceptand acea egalitate constitutionala in fata legii pe care Anglia a impus-o cea
dintai, in secolul 17, majoritatea tipurilor de egalitate - sau,
mai bine spus, a mecanismelor de obtinere a egalitatii - Ie
apar conservatorilor ca reprezentand amenintari la adresa libertatilor individuale $i de grup, libeliati ce nu pot fi separate de
varietatea oamenilor $i a conditiilor de existenta carora Ii se
opun spiritele nivelatoare.
"Cei ce cauta sa niveleze nu egalizeaza niciodaw", scria
Burke. El recuno$tea cu draga inima impOlianta canalelor verticale, ca si a celor orizontale, care sa penn ita mi$carea indivizilor intr-o societate creatoare si productiva. ;.vai de tara
care, dand dovada de nebunie $i de necredinta, ar refuza serviciile oferite de talentele $i de virtutile" oamenilor obi$nuiti.
Trebuie deci sa existe cai prin care oamenii din straturile de jos
sa poata accede in nivelele superioare; dar aceasta ascensiune
nu trebuie sa fie prea usoara. "Cum meritul este celmai rar diritre lucrurile rare, el ar trebui sa se manifeste oarecUm treptat".
in COllillgsby, Oisraeli Ie scria evreilor din a carol' comunitate facea si el parte ca egalitatea ar fi mai opresiva pentll1 ei
dedt pentru altii, data fiind istoria lor. "Ei inclina firesc catre
religie, proprietate si aristocratia naturala; si ar fi in interesul
oamenilor de stat ca aceasta inclinatie a unui mare popor sa fie
incurajata, $i ca energiile si puterea lor creatoare sa fie puse in
slujba societatii existente". Numai ca, sugera Oisraeli, de dnd
evreii au fost lipsiti de privilegiul cetateniei si al protectiei venite <,linpartea propriei lor aristocratii naturale, a proprieta.tilor
si a religiei lor, unii dintre ei au adoptat un compOltament aberant, radical.
0 mare parte din veneratia conservatoare fata de familie se
bizuie pe afinitatea istoricii dintre familie $i proprietate. Este 0
regula obi$nuita a oridir~i familii aceea de a duta saobtina. cat
mai multe avantaje cu putinta pentru copiii ei, ca si pentru alti

~i tot aceasta este viziunea tuturor conservatorilor. Diferentierea sociala, ierarhia $i consensul functional mai degraba de-

78

Robert Nisbet

membri. Dreptul medieval de primogenitura ~i cel de impunere, prin care proprietatea familiaHlputea fi trecuta intacta fiului
cel mai mare chiar ~i prin procura, tara sa poata fi instrainata,
dovedeau un respect sporit fata de familie, ele fiind cele mai
bune mijloace posibile de protectie impotriva disperarii ~i a
fragmenmrii proprietatii - al carei centru de gravitate era
aproape invariabil pamantuL Nu exism 0 problema in privinta
careia conservatorii sa fi luptat cu mai multa ardoare impotriva
liberalilor ~i a sociali~tilor decat cea a slabirii, prin legi, a proprietatii familiale - prin taxe sau prin orice aIm forma de redistributie. Argumentul impotriva acestei venerabile protectii a
propriemtii familiale era ca unii copii vor fi pe nedrept mai
avantajati decat altii din pricina unor mo~teniri diferite.
Dar, au raspuns conservatorii, noi nu protesmm impotriva
avantajului pe care unii copii it obtin in virtutea transmiterii
genetice a unor calitati precum f0l1a fizica ~i acuitatea; de ce ar
trebui atunci sa protestam impotriva mo~tenirii unor calimti
culturale ~i materiale - care poate ca au cerut mai multe generatii pentru a se forma - ele fiind la randullor 0 parte din ceea
ce consideram a fi familia ~i obar~ia noastra. Hayek prezinm pe
scurt pledoaria conservatoare:
A admiteaceastainseanmaa recunoa~teca faptulde a apartineunei
anumitefamiliiface parte din personalitateaindividului.ca societatea se compune atat din indivizi cat ~idin familii. ~iciitransmiterea

mo~teniriiuneicivilizatiiinlauntruluneifamiliiesteun instrumentla
fel de importantin luptaomului.pentrumai bine ca ~imo~tenirea
ereditara a atributelor flZicepozitive.

Mai mult, dam fiind dorinta probabil cu neputinta de distrus


a parintilor de pretutindeni de a-~i vedea copiii cat mai bine realizati, simpla transmitere a proprietatii este, in general, mai
putin costisitoare pentru societate decat agitatia parintilor pentru a obtine cele mai bune slujbe pentru copiii lor, oricat de
mult ar periclita acest lucru binele societatii - ~i aceasta se
vede cel mai bine in state Ie care, aidoma celor comuniste, au
interzis mo~tenirea proprietatii. T. S. Elliot nota ca de-acum
familiara competitie, adesea vicioasa, intre parinti de a obtine
pentru copiii lor un loc in cele mai bune ~coli ~i colegii, oricat
de miIlt ar pierde astfel atat copiii cat ~i calitatea invatamantu-

Conservatorismul

79

lui, este mijloculla care oamenii au recurs pentru a compensa


pierderea unei pozitii odinioara recunoscute in cadrul ordinii
sociale.
Inaintea lui Eliot insa, Carlyle a spus acela~i lucru in numele conservatorilor. Recunoscuti sau nu, omul are propriii lui
superiori, 0 intreaga ierarhie deasupra sa ce se inalta, treapta cu
treapta, pana la ceruri, pana la Dumnezeu, care nu a creat lumea Sa pentru anarhie, cipentru ordine. Inainte ca banii sa devina singura legiitura universala dintre oameni, continua Carlyle, cei din clasele de jos aveau la cine sa priveasca deasupra
lor. "Odam cu triumful suprem al Banilor, am intrat intr-o noua
era, in care 0 noua aristocratie trebuie ca ~i-a tacut aparitia".
Carlyle nu pleda pentru restauratia aristocratiei semi-feudale a
secolului 18 din Anglia, ci mai degraba pentru una a mintii ~i a
inimii. Insa descrierea sa a noii lumi ce-l inconjura denota un
conservatorism pur, proven it direct din gandirea lui Burke.
Conservatorii au recunoscut de timpuriu potentialul nivelator, egalitarist al legilor - a celor formale. Dupa cum scria
Halevy, "se poate spune despre toate legile ca ele sunt in esenta
egalitariste ~i individualiste in masura in care ele tind sa-i considere pe toti indivizii ca fiind egali ~i sa egalizeze conditiile
tuturor indivizilor". Pe scurt, legeadistruge obiceiurile mai
degraba decat Ie creeaza.
Opozitia conservatoare - inflacaram de la bun inceput fata de redistributia veniturilor sau a bunurilor, fata de drepturile speciale ~i fata de programele "actiunii directe" a cautat sa
descrie efectele devastatoare pe termen lung ale acestora asupra diversitatii ~i a varietatii sociale ca ~i, daca nu mai mult,
asupra ierarhiei. Nici 0 lege nu va putea inlatura 0 ierarhie sau
aha. Dupa cum au aratat eforturile intreprinse in acest sens in
state Ie socialiste, ~i mai ales in fosta Uniune Sovietica, nu putern vorbi de 0 eradicare a principiului ierarhic, ci doar de 0
masiva redistribuire a puterii ~i a bogatiilor. Dar ceea ce dispare cu adevarat atunci cand are loc 0 astfel de redistribuire
ampla a puterii este diversitatea culturala, sociala, psihologica
~i socio-ecologica a oamenilor. Jouvenel a scris despre acest
lucru in Ethics of Redistribution:

80

Robert Nisbet

Conservatorismul

Eu unul ~ accepta lara amarikiune disparitia multor activitati care ii


deservesc pe bogatL dar cu sigurantii ca nimeni nu ar accepta cu
bucurie disparitia tuturor acelor activitati menite sa vina in sprijinul
celor ce au un venit net de peste 500 de lire sterline. Ar inceta astfel
produqia tuturor bunurilor de calitate superioara.

~i care ar fi consecintele

ce decurg de aici?

In primul rand, indivizii cu gusturi originale ar fi pu~i in dificultate:


in al doilea rand, societatea nu ar mai beneficia de eforturile speciale
pe care ace~ti oameni le-ar face pentm a-~i satisface nevoile; in al
treilea rand, societatea nu ar mai Clmoa~e diversitatea de dii ce
rezulta din eforturile incununate cu succes ale oamenilor de a-~i satisface dorinte speciale: in al patrulea rand. societatea ar ignora acele
activitat1sprijinite de mijloacele unei minoritati.

Dintre toti conservatorii care au scris in ultimii 200 de ani


despre ,,nivelare", "masificare" :;;i"disparitia rangului :;;ia statutului social" in democratiile moderne, niciunul nu s-a ridicat
pana astazi deasupra maiestriei lui Tocqueville. In Despre
democra(ie in America el a pretins, afi:;;and un calm olimpian,
ca nu se implica personal in dezbaterea pe care 0 propune.
Memoriile scrise de el in legatudi cu participarea sa la Revolutia de la 1848 din Paris fac insa limpede antipatia lui fata
de acea egalitate care "patrunde in mintile oamenilor sub forma
unor dorinte lacorne :;;i pline de invidie :;;i seamana acolo
samanta viitoarelor revolutii". Este aproape comic uneori sa
vezi cum, in Despre democra(ie in America, autorul vine in
sprijinul egalitatii intr-o maniera stralucita :;;iapoi, dupa 0 lauda
formala a acesteia, revine la pesimismul :;;ila temerile ce traverseaza aceasta lucrare clasica, :;;iin special Partea a II-a care ar fi trebuit sa fie publicata separat, sub tidul Egalitatea.
Cititorii vor gasi tara dificultate afirmata in Tocqueville adesea emfatic :;;iintortocheat,

dar totodata cu putere

aceea:;;i

teologie seculara existenta:;;i in Ferma animalelor a lui Orwell.

Proprietatea ~iviata
"Pentru omul civilizat, scria Paul Elmer Moore in 1915,
drepturile de proprietate sunt mai importante decat dreptul la

81

viata." La urma urmei, continua el, viata nu e decat un lucru


primitiv - 0 simpla baza biologica pentru valorile pe care Ie
respectam in calitate de oameni civilizati. "Aproape tot ceea ce
face ca viata sa fie mai importanta in ochii no:?tri decat in cei ai
animalelor este legat de posesiunile noastre - incepand cu
hrana pe care 0 impart,im cu animalele :;;isfar:;;ind cu cele mai
rafinate prod use ale imaginatiei omene:;;ti".
Este interesat de :;;tiut ca aceste cuvinte au fost scrise de
autorullor impotriva lui John D. Rockefeller; dar nu impotriva
roluluijucat de acesta in a:;;a-numitul masacru din Ludlow, Colorado, cand muncitorii de pe proprietatea miniera a lui Rockefeller au fost uci:?i in unna refuzului lor de a se dispersa la ordinele politiei. Declaratia lui Moore cum ca proprietatea are 0
importanta mai mare decat viata insa:;;ia fost provocata de faptul ca, in ochii lui, Rockefeller :;;i-aaparat doar cu jumatate de
gura :?iintr-o maniera ezitanta actiunile prin care a protejat proprietatea sa particulara.
"Dispretul fata de proprietate, nota Burke intr-o scrisoare
din 1793, :;;iobtinerea, prin incalcarea principiului ei, a anumitor pretinse avantaje de ditre stat (care, fiindca veni vorba,
exista doar pentru a se conserva) este cel ce a condus la toate
celelalte rele care au ruinat Franta :;;icare au pus intreaga Europa in fata celei mai iminente primejdii."
In Reflec(iile sale, ca :;;iin aproape toate celelalte scrisori ale
lui Burke despre Revolutia fi-anceza :;;idespre criza europeana
provocata de aceasta, el considera asaltul iacobin impotriva
proprietatii private - prin distrugerea acesteia, prin national izari sau prin reglementari severe - 0 crima mai mare decat
cele la adresa cre:;;tinismului, a monarhiei sau a aristocratiei.
Nimic nu ilustreaza mai bine elementele de realism medieval
ale gandirii conservatoare decat apararea lui Burke a regimului
colectiv al proprietatii existente 'in vechiul regim - al proprietatilor detinute in fapt, potrivit traditiei istorice, de marile institutii semi-publice, fie ele laice sau ecleziastice, precum manastirile, universitatile :;;i institutiile de caritate. In numele
individualismului drepturilor naturale, conducatorii iacobini au
declarat inexistenta proprietatea colectiva intrudit, potrivit teo-

82

Robert Nisbet

riei dreptului natural, numai indivizii puteau detine cu adevarat


titluri de proprietate. impotriva acestui mod de a gandi, Burke
~i-a utilizat intreaga resursa de sarcasm. Cand Henric al VIII-lea
a jefuit manastirile, el a cerut eel putin instituirea unor comisii
care sa descopere sau sa pretinda dl au descoperit abuzuri in
administratia bisericeasca. El nu ~tia ~i nu putea ~ti ce
instrument eficient a1 despotismu1ui va fi descoperit in mare1e depozit de arme a1 drepturilor omu1ui... De~i soarta a rezervat acest
instrument vremuri10r noastre, patru termeni tehnici ar fi putut sa 'il
in10cuiasdi totu~i, ~i sa-1 scuteasdi de orice efort: nu era nevoie dedit
de 0 scurta incantatie: Filosofie, Lumina, Emancipare, Drepturile
omului.

in teoria conservatoare a proprietatii private rezida un pu-

ternic caracter roman. Proprietatea este mai mult decat 0 anexa


eterna a omului, un simplu slujitor lipsit de viata al necesitatii
omene~ti. Ea este, mai cu seama in sfera civilizatiei, conditia
insa~i a umanitatii, a superioritatii omului asupra intregii lumi
naturale. Pana cand 0 fiinta umana din trecutul indepartat nu a
luat pentru sine 0 bucata de pamant declarand ,,Aceasta este a
mea", nu a fost posibil, sustine argumentul roman, ca suveranitatea omului asupra pamantului ~i a tot ce cre~te pe el sa fie
afirmata, devenind astfel primul pas in dezvoltarea civilizatiei.
in dreptul roman, mai cu seama in cel al Republicii ~i in tablele
origin ale ale legii, intelesul esential al tennenului familia era
cel de proprietate - de proprietate materiala; a pamantului mai
ales, dar ~i a tuturor lucrurilor aflate in posesiunea ereditara a
unui patria potestas. Descendentii unei familii nu puteau fi expropriati decat in cazul, hot~rat de Senat, in care comiteau crime cumplite ~i de neiertat. In timpul Republicii, drepturile individua!e de proprietate nu erau contestate din simplul motiv
ca nu erau cunsocute, ~i deci nu puteau fi imaginate. Abia in
timpul Imperiului, odata cu Cezarii, controlul familial asupra
proprietatii a inceput sa slabeasca, inmultindu-se drepturile individuale asupra mo~tenirii familiale.
intreaga esenta a viziunii conservatoare a proprietatii, ca ~i
a puternicei componente romano-feudale a acesteia, se regase~te, desigur, in obiceiurile ~i drepturile de primogenitura ~i de
impunere. Ambele erau menite sa apere caracterul familial al

Conservatorismu/

83

proprietatii pentru ca aceasta sa nu se preschimbe in posesiunea incerta, tranzitorie a individului. Aproape toate prevederile dreptului medieval al familiei ~i al casatoriei - inclusiv
accentul pus pe castitatea miresei ~i pedepsele ce cadeau asupra nevestei adultere - provin dintr-un respect aproape absolut fata de proprietate ~i de legimitatea caracterului ereditar al
acesteia. Cat prive~te aparitia modernitatii in istoria Occidentului, abolirea dreptului de imp unere ~i a celui de primogenitura
a contribuit la Marea Transformare mai mult decat orice alta
initiativa.
Tocq'ueville a fost at<'itde impresionat de rolul crucial jucat
in istorie de proprietatea familiala incat a consideratca veritabila Revolutie americana trebuie cautata nu in evenimentele
legate de razboiul impotriva Marii Britanii, ci mai degraba in
schimbarile impuse aproape imediat dupa revolutie in natura
proprieti'itii, schimbari hotarate de corpurile legiuitoare ale no ilor state. Fara nici 0 exceptie, toate statele in care primogenitura ~i impunerea mai existau inca la data na~terii noii republici,
ca elemente ale mo~tenirii coloniale britanice, au actionat rapid
in vederea abolirii acestor traditii. Tocqueville considera ca
disparitia acestor drepturi ~i inlocuirea lor cu "participarea egala la proprietate" nu poate avea decat un singur rezultat: "distrugerea legaturii intime dintre sentimentul de apartenenta la 0
familie ~i proprietatea paterna; proprietatea inceteaza astfel sa
mai reprezinte familia". Aceasta disolutie a proprietatiifamiliale a provocat, credea Tocqueville, in mare masura egoismu!
~i individualismu! pe care Ie intalnea pretutindeni in America.
"Acolo unde mandria familiala inceteaza sa mai actioneze,
egoismul individual intra in scen~'i..Atunci cand ideea de familie devine vaga, nedeterminati'i ~i incerta, oamenii nu se mai
gandesc decat la bunastarea lor prezenm; ei lupti'i pentru a asigura conditiile de trai ale viitoarei generatii, dar nu trec niciodata de aceasta limitii". A~a cum este adesea cazul in Despre
democrafia in America, Tocqueville nu se refera in acest pasaj
la realitatile americane, ci mai mult la compatriotii sai ffancezi,
chestiunea ramanand in esentii aceea~i.

84

Robert Nisbet

Tocqueville, putem s-o adaugam aici, s-a relevat pe sine, in


memoriile ce ii descriu experientele prin care a trecut ca deputat in timpul revolutiei de la 1848 drept un conservator de prima marime. EI a vorbit cu regularitate in favoarea claselor
avute; a imbrati~at doctrina laissez-filire-ului, considen'ind "legile comertului" ca fiind inse~i ,,legile lui Dumnezeu"; ~i I-a
ales ca model de economisit peseniorul de Nassau ~i nu pe prietenul sau John Shart Mill; s-a aratat plin de dispret fata de cei
ce se iluzionau cu credinta ca guvemul ar putea atenua ne~ansele provocate de Providentii; ~i, nu in ultimul rand, s-a dovedit
a fi un mare admirator allui Edmund Burke.
~i avea de ce sa fie un admirator al acestuia, intrucat Burke
a fost el insu~i un apostol al laissez.jaire-ului. Partea finaIa a
Reflecfiilor asupra Revolutiei din Franta trateaza aproape in
exclusivitate despre relele produse de filosofia iacobina a guvemarii, una care producea scheme dupa scheme prin care puterea ~i veniturile guvemului sa poatii interveni direct in disputele economice, sociale ~i morale dintre oameni. In Thoughts
and Details on Scarcity, in care am remarcat deja 0 filosofie
riguroasa a localismului ~i a descentralizarii, Burke ofera acelea~i recomandiiri in privinta rolului posibil al guvemului, in
perioade de foamete sau de alte crize sociale majore.
Nu sta in putereaguvemuluisa garantezecele necesaretraiului.In
vanar credeun ompoliticca a~acevaeste cu putinta.Oameniisunt
ceicare i~iasiguratraiul,nuinvers.Stiiin putereaguvernuluica el sa
impiedicemulte rele; dar el poate face.prea putine lucruribune in
acestcaz, ~ipoate ~iin taatecelelaltein careintervine(sublinierea
mea, R.N.).

'

Oar ce soar inmmpla, se intreabii Burke, "dad salariul unui


muncitor ar deveni prea mic penull a-i asigura subzistenta, iar
foametea ar bate la u~a"? Raspunsul sau nu-i contrazice conservatorismul:
In orice caz, opinia mea e urmatoarea. Daca se intfunplii ca un om sa
nu mai poam pretinde nimic potrivit legilor comertului ~i principiilor
justitieL el nu mai sm sub puterea acestor departamente, ci trece sub
autoritatea milei. In acest domeniu, magistratul nu are nimic de facut:
interventia sa ar viola proprietatea pe care el este tinut s-o apere. Fiira
indoiala, mila fata de siiraci este obligatorie pentru toti cre~tinii, fiind

85

Conservatorismul
cea mai importanta indatorire a lor dupa plata datoriilor. Prin natura
ei, ea ne esteinfmit mai pliicuta [decat interventia guvernului].
Caritatea este deci, pentru Burke, 0 obligatie a Bisercii,
familiei, a localitatii ~i a vecinilor, dar nu una a statului.

110
,
a

Strigiitele or~enilor. de~i,din nefericire (din teama fata de multime),


sunt luate cel mai mult in seamii,ar trebui sa fie de fapt cele mai putin
ascultate: pentru ca cetatenii ignorii mij!oacele prin care sunt hraniti
~inu contribuieaproape deloc la intretinerea lor.

Oricat am incerca, nu yom gasi nimic pou'ivnic lui Burke


atunci cand ne yom indrepta

privirile

catre Oisraeli

III'
!

decat

doar unele manevre tactice. Faptul ca el a dorit ~i in cele din


urma a obtinut 0 baza de mase pentru Partidul Conservator nu
spune nimic prin el insu~i despre 0 filosofie a caritiitii ~i a ajut011l1uisocial. El a fost mult mai interesat de folosirea acestei
baze electorale pentru intiirirea coroanei, a aristrocratiei ~i a
Bisericii decat pentl1l orice imbunatatire directii a vietii celor
nevoia~i ~i suferinzi. Oisraeli a transformat partidul sau inu'unul de mase in 186 7 ~i cand, dupa ce a devenit prim ministru,
a introdus in 1874 proiectele sale de reforma, acestea nu contineau aproape nimic referitor la bunastarea populara. Ele priveau indeosebi sistemul sanitar - ~i comentariul preflicut
auto-ironic al lui Oisraeli despre propriile sale refonne a fost:
Sallitas san;tatum; omnia sanitas. In afara sistemului sanitar,
reformele includeau clauze viclene referitoare la delimitarea
circumscriptiilor electorale ~i incheierea de contracte intre patroni ~i angajati.
Ultimul ~i eel mai bun biograf allui Oisraeli, Robert Blake,
scria: "Aidoma tuturor politicienilor vremii sale, Oisraeli a trebuit sa-~i intinda panzele in bataia vantului "liberal"... Multi
conservatori apreciau principiile sale, dar in chestiunile practice it urmau pe Peel- ~i la fel a procedat ~i Oisraeli insu~i".
Blake continua: ,,Punerea in umbra de catre el a oricarei filosofii Tory a fost poate un gest nefericit sau nechibzuit... A dat
astfel adversarilor sai posibi;' 1tea sa it acuze ca nu a flicut nimic pentl1l a pune in practica principiile conservatoare odata ce
s-a vazut la putere". . .

,..\1

II~I'
II!~III

86

Robert Nisbet

Originea credintei inca vii dl Disraeli a fost, in adancul inimii sale, un Tory socialist pare sa fie legata de scurta !li doar pe
jumatate sincera sa asociere cu Lordul Manners !li cu George
Smythe, doi tineri conservatori, proaspat absolventi ai Etonului !li al Cambridge-ului !li domici de a-!li gasi recunoa!lterea
in Camera Lorzilor, care au intemeiat gruparea cunoscuta sub
numele de "Tanara Anglie". Grupul i!li propunea sa reduca in
Anglia influenta utilitari!ltilor !lia proprietarilor de fabrici. Robert Blake, in istoria sa a Partidului Conservator din Marea Britanie, scrie: ,.,Aceasta mi!lcare se adresa in principal ideali!ltilor,
romanticilor !li evazioni!ltilor ce doreau cu totii revenirea la 0
varsta de aur pre-industriala !li in mare masura imaginara".
"Tanara Anglie" nu a avut 0 viata lunga. Chiar!li intemeietorul
ei, Lordul Manness, !li-a modificat dramatic opiniile. Initial, el
recomandase Manchesterului sa adopte 0 forma de viata monahala, dar, dupa 0 vizita in Lancashire, a ajuns la concluzia ca legaturile de proprietate stabilite in interiorul fabricilor reprezentau 0 noua !li promitatoare forma de feudalism. "Nu a existat
niciodata un sistem feudal atat de bine pus la punct, scria el, ca
eel din fabrici; sufletele !li trupurile sunt sau ar trebui sa fie la
dispozitia unui singur om !li asta, dupa mine, nu e deloc rau".
Nu era de altfel deloc dIu nici ca astfel sa ia smr!lit activitatea
"Tinerei Anglii", de!li ea a mai cunoscut un scurt moment de
inflorire la sfar!litul secolului, cand un mic grup de politicieni
conservatori, condus de Randolph Churchill, tatallui Winston,
a conceput un ,.,AI patrulea Partid" care a reinviat ideile lui
Manner. Blake le-a compus ambelor mi!lcari un discurs funebru decent: "Nici Tanara Anglie, nici Al Patrulea Partid nu au
obtinut nimic semnificativ; dar ele vor ramane intotdeauna in
memoria acelor romantici incurabili pentru care viata politica
este mai mult decat 0 profesiune plicticoasa".
Nu aflam 0 sursa conservatoare a doctrinei privind ajutorul
social nici atunci cand ne indreptam privirile ditre John Henry
Newman. Singura lucrare publicata de el pe tema politicilor
publice a fost Who's To Blame? in 1855. Ea trata despre criza
engleza generata de dezastrele din Crimeea. Exista in aceasta
lucrare cateva observatii tran!lante privind susceptibilitatea na-

Conservatorismul

87

"turala a unui popor de a intra in panica in situatii de criza, mai


ales dadl in istoria sa recenta el s-a bucurat de "participarea" la
guvemare, dar nu !li de autoritatea protectoare a guvemului. In
mare, excelenta lucrare a lui Newman este 0 apologie a constitutiei engleze, una ce contine 0 buna parte din gandirea lui
Burke, pe care Newman, aidoma lui Disraeli, I-a venerat. Dar
va trebui sa cautam indelung pentru a gasi vreo sugestie de
politica guvemamentala in chestiuni de asistenta sociala care
sa difere de cele ale lui Burke. Newman nutrea aceea!li veneratie fata de proprietate !lide aristocratie ca !liBurke sau Disraeli,
!linu se simtea aproape deloc atras de reforme, cimnd, in opozitia sa la Legea Reformei din 1832, cuvintele lui Wellington:
"Cum poate fi mcut responsabil Guvemul Regelui?"
Bismarck este adesea salutat in calitate de "parinte al statului social modem", dar, ca !li in cazullui Disraeli, cu greu i se
poate dovedi patemitatea. El a propus legile sale pri'vind asigurarile sociale de boala !li de !lomaj doar pentru a slabi influenta
sociali!ltilor lui Bebel!li a obtinutce !li-a dorit. Dar pe Bismarck, iuncherul prusac prin excelenta conservator, il interesa
amt de putin reformele sale incat nici macar nu le-a pomenit in
memoriile pe care le-a lasat posteritatii. Aceste reforme aveau
0 legMura cu gandirea lui Bismarck la fel de slaba ca!li escapada lui Churchill din 1909, cand a parasit partidul !li a sprijinit
bugetul aproape revolutionar allui Lloyd George, asupra convingerilor de 0 viata ale celebrului conservator englez.1n 1909,
Churchill a fost favorabil celor ce doreau sa reduca pe cat posibil puterea Camerei Lorzilor,!li chiar a sprijinit cateva manifestatii ce au avut loc in fata Parlamentului britanic. Dar, oricare ar
fi motivele sale, schimbarea substantiala !li de durata a viziunii
sale conservatoare asupra guvemarii nu s-a numarat printre ele.
Churchill s-a dovedit chiar capabil sa indure imbrati!larea lui
Stalin !li a Uniunii

Sovietice

sau mai degraba

imbrati!larea

lor de catre el - in timpul celui de-al doilea razboi mondial.


Dar, odata incheiat razboiul, el a pus imediat capat colaborarii
cu sociali!ltii Attlee !li Bevin - printre altii - cand, intr-un
discurs tinut in vederea realegerii sale in Parlament, a declarat:
"Nu e nici 0 indoiaUi cii socialismul nu poate fi separat de tota-

r
I~!rl
II I

III~I

lr

88

Robert Nisbet

litarism ~i de abjecta proslavire a statului". La aceasta a adau-'


gat convingerea sa ca un guvem socialist al Marii Britanii ar
invoca rapid necesitatea infiintarii unei politii secrete asemanatoare Gestapo-ului. Acesta a fost veritabilul Churchill, urma~ul
lui Burke, acel Churchill devotat in intregime proprietatii funciare, atistocratiei, monarhiei ~i Imperiului.
Nimic din cele scrise de mine despre conservatorism, proprietate ~i asistenta sociala nu vrea sa sugereze ca ganditorii ~i
politicienii conservatori sunt, in chip necesar, indiferenti fata
de plangerile ~i suferintele celor aflati in nevoie. Argumentul
contrar e u~or de formulat, exista grupuri, incepand cu familia
~i incluzand Biserica ~i vecinatatea, care sunt menite prin natura lor sa acorde asistenta - in forma ajutontlui mutual, nu in
cea plina de aere a birocratiei. Astfel de grupuri soot mediatori
naturali, ele sunt mai apropiate de individ ~i, prin puterea colectiva pe care 0 detin, se constituie in aliati ai individului. Scopul principal al guvemului este cel de a intari aceste grupuri
care, in virtutea indelungatei lor dezvoltari istorice, sunt cele
mai potrivite pentru ase ocupa de majoritatea problemelor ce
apar in vietile oamenilor. Inlocuirea acestor grupuri cu asistenta sociaIa a statului, oferita direct anumitor clase de indivizi,
este 0 invitatie la discriminare ~i la ineficienta, ~i 0 modalitate
de a eroda necontenit importanta ~i semnificatia comunitatilor
istorice. Nefolosirea ~i atrofia sunt termeni medicali ce se pot
aplica la fel de bine ~i evolutiei sociale. Lamennais se exprima
cat se poate de limpede: centralizarea provoaca apoplexia centrului ~i anemia extremitatilor. Mai ales in chestiunile referitoare la asistenta sociala, aceasta a fost, istorice~te - ~i,
mutatis

mutandis,

aceasta dlmane

pozitia conservatorilor.

"Relatia dintre grupurile de oameni ~i pamant, scria Namier, alcatuie~te continutul principal al istoriei politice". Chiar ~i
atunci cand nu e vorba de pamant, continua sa fie vorba de 0
proprietate materiala asupra unoI' lucntri tangibile, vizibile ~i
deloc abstracte, mai degraba decat de proprietatea "dematerializata" asupra bancnotelor, a titlurilor de creanta sau a obligatiunilor. In scrierile conservatoare din secolul 19 de pe ambele
maluri ale Atlanticului, proprietatii ~i relatiflor dintre ea ~i

Conservatorismul

89

comunitatile umane i se atribuie un putemic 1'01feudal. Disraeli, in prefata generala la romanele sale, scria in 1870: "Se
poate ca sistemul feudal sa-~i fi epuizat energia, dar principiul
sau fundamentalpotrivit caruia detinerea proprietatii este 0
obligatie ce trebuie indeplinita - este esenta oricarei bune
guvemari". Caritatea ~i ajutorul mutual trebuie sa se manifeste
nu din partea statului, ci din cea a asociatilor umane care alcatuiesc un lant al carui capat inferior este ancorat in solul ferm al
proprietatii. 0 varianta mai mult sau mai putin democratizata a
acestei doctrine face pana ~i in prezent parte din esenta conservat~rismului in oricare din societatile apusene.
Intr-o foarte mare masura, aceasta viziune feudala a interdependentei umane a fost ~i este intemeiata pe tipul de proprietate materiala cel mai bine reprezentat de pamant. Burke
cuno~tea acest lucru, care explica furia sa exprimata elocvent
fata de efectele "intereselor financiare" din Franta, ca ~i fata de
legile ~i decretele'iacobine impotriva familiei, a proprietatii ~i
a legaturilor de clasa. El credea ca exista 0 legatura intre cele
doua forte dizolvante ale vechii ordini.
In actuala stare de lucruri, in riizboiulnu intotdeauna perceput dintre
vechea ~i nobila investitie funciara ~inou aparutul interes financiar,
puterea se afla mai ales in miiinileultimului, intruciitel e mai lesne de
pus in practica. lnteresul fmanciar este prin natura sa gata pentru
orice aventura. iar beneficiarullui - mai dispus la noi intreprinderi
de orice soL El reprezinta de aceea genul de bogatie pe care il vor
prefera toti cei care doresc schimbarea.

Tocqueville imparta~ea pe deplin animozitatea lui Burke


fata de proprietatea fluida, mobila, de tip financial'; dar in loc sa
i se opuna direct, el a cautat sa 0 identifice, definind-o ca una
din "cauzele majore ale acelei instabilitati care intotdeauna trebuie sa insoteasca clasa de mijloc in aspiratiile sale". Aparitia
unei veritabile clase a proprietarilor de pamant era putin probabila in America, credea Tocqueville, pentru ca "febra speculatiilor" i-a cuprins pe toti aceia care, bogati sau nu, i~i indreapta
oatentia catre pamant. Oamenii ce traiesc in democratii vad pamantul nu ca pe 0 baza a unui mod de viata, ci ca pe 0 marta a
direi valoare comerciala poate cre~te sau poate sdidea. Istorice~te, pamantul ~i-a avut propria justificare ca forma de bogatie

90

intr-un grad inalt de responsabilitate sociaHi i?i economica


(oricat de i?ovaielnic soar fi manifestat uneori aceasta), credea
Tocqueville, alaturi de majoritatea conservatorilor. Cu alte cuvinte pamantul, ca baza economidi a societatii, avea nevoie de
un mare numar de slujitori pentru a-I cultiva i?ia-I intretine. Locurile de munca depindeau astfel de bogatia funciara. Lucrul
acesta nu poate fi insa spus i?idespre formele dematerializate
ale proprietatii, precum banii i?iactiunile. Lecky, in Democracy and Liberty, a remarcat nefericita transformare a propriemtilor funciare in locuri de odihna pentru proprietarii lor, sub
presiunea noii ordini economice care guvemeaza afacerile i?i
fmantele. ,,zonele rurale cumparate numai de dragul placerii i?i
care nu depind de nici 0 proprietate inconjwoatoare sau de indatoririle vreunui stapan de mOi?iivor deveni tot mai frecvente":
Lupta dintre cele doua tipuri de proprietate, cea funciara i?i
cea financiara, cea materiala i?icea dematerializata a reprezentat una din epopeile istoriei americane. Pionierii i?i colonii?tii
din Vest se puteau opune guvemului i?ispeculantilor fmanciari
cu acee~i darzenie ca i?i proprietarii marilor ferme de vite.
Daca nimic asemanator pasiunii europene i?i asiatice pentru
pamant, pentru pamantul de orice fel i?iin orice suprafata nu a
aparut vreodata in America, aceasta batalie descopera totui?iun
aspect al vietii americane ce nu trebuie neglijat.
Oricat de putin coni?tineti ar fi fost de increderea lor in pamant i?iin alte proprietati cei care luptau in favoarea acestora,
exista un graunte de intelepciune in lupta lor. Este mult mai
ui?os -

dupa cum Burke i?i ceilalti

conservatori

0 i?tiau

- sa

inoculezi in fiecare cetatean simtul ordinii i?isa incurajezi inclinatia catre adevaratele valori ale libertatii dad acesta este
coni?tient de "felia de societate" pe care 0 detine. ~i nici 0 astfel de "felie" nu impresioneaza mai mult coni?tiinta cuiva dedit
0 bucata de pamant sau, in lipsa acesteia, orice aIm proprietate
materiala semnificativa. De la aristocratii i?i tJ'i.ranii Evuh.i
mediu, pana la proprietarii i?iposesorii de imobile din zilele
noastre, principiul " feliei de societate" nu a fost decat rareori
pus la indoiala.

I"'

91

Conservatorismul

Robert Nisbet

Joseph Schumpeter, in Capitalism, Socialism and Democracy


ne-a avertizat

in sensul deplin al adevarului

de mai sus

opera de avansare a socialismului i?i,in general, a democratiei


a potut fi ui?uram de anumite forte erozive inerente proprietati
care sunt destul de putemice in societatea capitalista. "Procesul
capitalist, inlocuind zidurile i?iutilajele unei fabrici cu un teanc
de actiuni, a transformat ideea de proprietate intr-un spectru".
Ideea de proprietate - i?icredinta in proprietate - au devenit
amt de palide, conchidea Schumpeter, indit dorinta de a Ie
apara va muri i?i,odam cu ea, va disparea i?ivointa de a apara
celelalte libertati individuale. Daca fortele de-acum obi~nuite
vor continua sa erodeze proprietatea, tranzitia la socialism se
va face "tara macar ca oamenii sa fie coni?tienti de acest lucru".
Un alt aspect al gandirii conservatoare privind proprietatea
in istoria Europei modeme il constituie criticile frecvente la
adresa capitalismului, ca i?ila adresa industrializarii, a comertului i?ia tehnologiei implicate de acesta. Dupa cum am aratat
mai devreme, conservatorismul este un raspuns atat la revolutia
industriala cat i?ila cea democratica de la sfar~itul secolului 18.
Chiar inainte ca Burke sa-~i publice Rejlec{iile, exista un puternic curent traditionalist de opinie care, opunandu-se modernismului, critica existenta fabricilor i?ia minelor, referindu-se
in mod obii?nuit la acestea ca la "sistemul englez". Nimic din
toate acestea

sau aproape nirnic

1~lli

- ca

nu se vor regasi in pa-

ginile lui Burke. Aidoma bunului sau prieten Adam Smith, el


considera "legile comertului" ca fiind tot atat de "eteme" ca i?i
orice alte legi naturale ale omului. Burke, atat de atent in perceptia multor realimti, nu a fost deloc con~tient de ironia inchisa in referinta lui sentimentala din Reflectii la dreptul "detinatorilor unei gradini de zarzavat", i?iJa modul "ceremonios" in
care Parlamentul a inteles sa trateze acest drept. Pentru ca Legislativul a distrus sistematic, prin zecile ~i sutele de decizii
restrictive, drepturile acestor detinatori ai gradinilor de zarzavat in interesul noii clase de capitalii?ti - initial proprietari de
pamant ~i ulterior industria~i.
Dar lasandu-l pe Burke la 0 parte, criticile la adresa capitalismului ~i, in general, a noii ordini economice sunt extrem de

1I1I

II
'

I
'111

III"

92

dispandite in scrierile conservatorilor din secolul19. Coleridge


~i-a exprimat limpedeneincrederea sa fata de "comeq" ~i fata
de identificarea impersonaHi a oamenilor dupa statutul proprietatilor detinute de ei. El ~i-a intemeiat argumentul in favoarea
suprematiei unei "aristocratii spirituale" pomindin mare parte
de la efectele "imorale" ~i cutremuratoare ale comertului ~i industriei asupra legaturilor sociale istorice. Southey, in Letters
From England publicate in 1807, se apropie de sociali~tii sfar~itului de secol 19 in acuzatiile sale la adresa maladiilor provocate in Anglia de aparitia fabricilor ~i a hidoaselor ora~e rezultate in urma industrializarii. In noile ora~e, Southey a remarcat,
in primul rand, abuzurile ~i infectiile ce capatasera 0 amploare
:tadl precedent in cartierele muncitore~ti. "Ignoranti in privinta
celor mai simple principii religioase ~i morale, ei erau intr-atat
de corupti ~i de destrabalati pe dit pot fi cu necesitate oamenii
sub influenta unor asemenea conditii". Disraeli, intt'-un acord
aproape deplin cu Coleridge, fata. de care nutrea 0 mare admiratie, ~i-a exprimat ura sa la adresa "unei natiuni concepute ca
0 ma~inarie, ca 0 roam de tors". La sfaqitul secolului, G.B.
Shaw constata pe buna dreptate ca pozitia conservatoare fata
de capitalism era cu mult mai vehemenm decat cea socialista.
Motivul este evident. Marxi~tii acceptau cel putin tehnologia
capitalista, care trebuia preluata in noua ordine socialista ce va
veni. Dar aceasta instaurare a socialismului era, pentIll conservatori, partea cea mai detestabila a intregii pove~ti.
Conservatorii francezi, incepand cu Bonald, au vazut in comeq, in industt'ie ~i in marile ora~e ni~te elemente distructive,
aidoma doctrinei iacobine a drepturilor naturale ale societatii
"constituite". Intr-un eseu interesant despre efectele comparate
asupra familiei ~i a legaturilor de vecinatate a vietii rurale ~i a
celei urbane, Bonald 0 respinge pe ultima sub motiv di distanta
sociala dintre indivizi slabe~te legaturile familiale ~i cele aparute in urma casatoriei ~i confera intrcgii vieti un caracter financiar inexistent intr-o societate rurala. In societatea tt'aditionala, scria Bonald, insa~i natura muncii necesita 0 intarire a
familiei ~i a colaborarii intre oameni. "Viata urbana ii apropie
fizic pe oameni, dar ii indeparteaza unii de altii din punct de

93

Conservatorismul

Robert Nisbet

vedere social. In viata rurala, oamenii sunt separati de distante


mari, dar din punct de vedere social sunt cat se poate de apropiati. Pomind de la aceasta viziune, 0 intreaga ~coala de sociologie a putut lua fiinta la sfar~itul secolului. $i de-a lungul intregului secol19,

lucrarile

profund conservatoare

ale lui

Chateubriand, Balzac, Brunetiere ~i Bourget au reprezentat un


putemic atac impotriva individualismului, a spiritului laic ~i a
dezorganizarii sociale prin care capitalismul ameninta vietile
oamenilor.
Incepand de prinl820, ~i in principal datorita spiritului stt'alucitor allui Lamennais, un catolic ultramontan ~iun monarhist
la inceputurile sale, atentia Bisericii romano-catolice a fost
atrasa in mod hoHirator de fenomenul capitalist. Vor fi existat
tara indoiala ~iepiscopi sau cardinali cu 0 atitudine prietenoasa
fata de viata industt-iala urbana, apm sa asigure bunastare pentru milioane de oameni; dar de prin 1820 ~i pana in prezent, un
putemic curent favorabil emanciparii sociale, egalitarismului ~i
socialismului sau social-democratiei ~i-a tacut simtita prezenta
in lumea catolica, considerand capitalismul drepr principalul
sau adversar ~isprijinind mai degraba 0 societate "distributiva"
decat una capitalism, fapt ce a dat in Europa unimpuls putemic
aparitiei sindicatelor ~i a cooperative lor ca mijloace de aparare
impotriva capitalismului iindividualist. Charles Maurras, al dirui conservator ism a atins culmea vehementei, aconsiderat
capitalismul ~i plutocratii sai la fel de vinovati de distt'ugerea
societatii traditionale ca ~i democratii ~i sociali~tii radicali.
Dar nu putem incheia aceasta sectiune lara sa accentuam indi 0 data faptul ca, indiferent de atitudinile conservatoare fata
de capitalism sau fata de orice alt tip de economie, gandirea
conservatoare a fost intotdeaun~ limpede in ceea ce prive~te
caracterul sacru al proprietatii. In inima oricarui conservator
autentic se afla, potrivit cuvintelor lui Russell Kirk, "convingerea ca proprietatea ~i libertatea sunt inseparabillegate intre ele
~i ca nivelarea economica nu e totuna cu progresul economic.
Separati proprietatea de posesiunea privata ~i libertatea va disparea". Irving Babbit a dus mai departe aceste concluzii. "Orice tip de dreptate socia!:.i tinde sa confi~te (proprietatea), iar
confiscarea, atunci cand este practicam pe 0 scara larga, sub-

..

94

Robert Nisbet

Conservatorismul

mineaza standardele morale ~i, in consecinta, inlocuie~te justi- tia reala cu legea vicleniei ~i a foqei".
Chiar ~i in timpurile noastre, in anii de sfar~it ai secolului ~i
al mileniului, cand principiile liberal-socialiste ale statului
asistential au ajuns sa compuna deja intelepciunea obi~nuita a
mai tuturor cetatenilor, cand odinioara sacrosancta proprietate
a fost dezavuata odata pentru totdeauna de "investitorii rmanciari" ~i de adeptii ,,noului sistem" pe care ii combatea Burke,
ca ~i de legiuitorii ~i de birocratii numiti de el "teologi politici"
sau "politicieni ai teologiei", chiar ~i acum, a~dar, calea cea
mai sigura de a cerceta gandirea liberala, socialista sau conservatoare, mijlocul cel mai potrivit de a identifica fiecare din
aceste doctrine ~ipractici politice ramane tot testul proprietatii.
Romanii, ca ~i aristocratii ~i taranii Evului mediu, aveau dreptate sa vada in proprietate 0 extensie a corpului omenesc, la fel
de pretioasa ca orice alt madular ~i ca viata insa~i. Richard
Weaver, considerat de multi portdrapelul rezistentei conservatoare contemporane din America, socote~te proprietatea ca
fiind "ultimul drept metafizic". Dar chiar ~i Weaver, adversarul
neimpacat alliberalilor ~i al sociali~tilor, gase~te ca atat corporatiile mod erne cat ~i noile forme de proprietate privata sunt
greu de acceptat ca defmitorii pentru un mod de viata. "Cautam, scria Weaver, un loc din care sa ne putem opune cu succes,
in numele civilizatiei, asaltului dat de barbaria modema. Se
pare ca mica proprietate este 0 astfel de fOltareata, dar ea, desigur, nu e decM un loc de aparare. Trebuie totu~i sa avem in
vedere ~i operatiile ofensive".

95

1964 dintre Nelson Rockefeller ~i Barry Goldwater in sanul


Partidului Republican a mcut limpede acest lucru.
Religie ~i moralitate
Conservatorismul este unic printre celelalte ideologii politice majore prin accentul pe care il pune pe Biserica ~ipe morala
iudeo-cre~tina. Toti conservatorii - ~i, dintre ei, Burke in
primul rand - au fost ingroziti de atacurile iacobinilor din
Franta la adresa Bisericii. Referintele la aceste atacuri ~i, corelativ, la rolul vital al religiei intr-o societate bine constituita,
ocupa mai multe pagini din Reflec{ii decat orice alt subiect cu
exceptia, probabil, a proprietatii. ~i la fel de mult este evidentiatii in aceastii lucrare importanta instutitionalizarii, a oficializarii Bisericii in stat. Pentru Burke, religia oficiala era, desigur,
cea anglicana, de~i mama sa a fost 0 catolidi ferventa, ~i el insu~i a dat 0 mare atentie plangerilor venite din partea catolicilor
britanici. Bonald, de Maistre ~i Chateaubriand au ales, dinspre
parte a lor, Biserica romano-catolicii in calitate de biserica oficiaH'i; dar indiferent de cultul ales, toti conservatorii, inclusiv
Hegel, Haller sau Coleridge, au considerat religia drept piatra
unghiulara a statului ~i a societiitii.
Aspectul institutional al religiei este singurul relevant aici
pentru conservatorismul politic. Ar fi absurd sa-i consideram
pe conservatorii secolului 19 ca fiind superiori liberalilor in
credinta lor religioasa. Nici un conservator important al acestei
perioade nu a scris despre cre~tinism cu 0 pasiune ~i cu un devotament mai mare decat cele ale liberalului, ale pro-iacobinului, ale genialului om de ~tiinta Joseph Priestley. EI nu a fost
singurul cercetator care a adoptat 0 astfel de atitudine: Faraday
~i Maxwell, de pilda, au adoptat pozitii similare; el nu a fost
singurul credincios nici printre adeptii liberalismului politic
sau printre aceia care serveau in ultima instanta scopurilor liberale ~i social-democrate, precum Wesleyenii.
Priestley a fost un cre~tin evanghelist, un milenarist ce punea un putemic accent pe virtutile calviniste ale harului launtric ~i pe devotiunea fata de Biblia in calitate de cuvant allui

Amintirea ~i visul proprietatii materiale - in primul rand a


celei funciare - ~i a ace lei proprietati
ce nu poate deveni

impersonala prin vastitatea ~i prin caracterul ei amorf se pastreaza cu putere in mintea conservatorilor. Pentru ace~tia, ideea
unei corporatii precum AT&T (pana la restructurarea acesteia),
cu 0 putere mai mare decat cea a multor guveme suverane, cu
sute de mii de angajati ~i cu milioane de actionari este la fel de
greu de acceptat ca ~i intreaga birocratie federala a Uniunii
americane. Nu e deci de mirare ca multi conservatori din Vestul Statelor Unite privesc Nord-Estul in care sute de mari corporatii i~i au cartierul general mai putin ca pe 0 regiune autentic conservatoare ~i mai degraba ca pe una liberala. Lupta din

III....

I!

96

Robert Nisbet

Conservatorismu/

Dumnezeu - in sensul cel mai literal al expresiei. Acesta nu

Ideile mele despre tolerantii Ie depii~esc cu mult pe ale lor. Eu ~

era cu siguranta cazul niciunuia dintre parintii fondatori ai conservatorismului politic: nici allui Burke, Coleridge, Southey,
Disraeli ~i Newman in Anglia, nici allui Bonald, de Mai.:;tre ~i
Chateaubriand in Franta. Pentru toti ace~tia, religia era in primul rand publica ~i institutionala, un lucru caruia ii datodim fidelitate ~i respect, una din temeliile solide ale statului ~i ale societatii, nu 0 doctrica profunda ~i cu atat mai putin 0 mistidi; ea
nu era, a~adar, acel tip de religie invocat de Dizidenti - dupa
parerea lui Burke, pe care ~i-a exprimat-o in mai multe randuri
in scrisorile sale. Propria sa credinta in institutiile religioase I-a
facut pe Burke sa priveasdi cu teama entuziasmul religios de
genul celui manifestat de Dizidenti. Ace~tia erau desigur inamicii de moarte ai Bisericii oficiale ~i se aratau intotdeauna
gata sa recurgaOla violente impotriva anglicanilor. Cu privire la
acest din urma subiect, Burke a scris una din cele mai revelatoare scrisori, adresata prietenului sau, doctorul Erskine. Erskine
i-a trimis lui Burke copii ale predicilor Dizidentilor din Scotia
pentru a-I asigura ca ace~ti predicatori respingeau in mod clar
recursulla violel1ta in apararea cauzei lor - dezetatizarea Bisericii Anglicane. Burke nu s-a lasat, evident, impresionat, iar
cuvintele lui pot fi folosite ~i astazi la adresa opozantilor radicali al avortului in America.

acorda proteqie civilii deplinii. incluzand dreptul de a-~i practica in

Sa considere ca un om este imoral datorita religiei lui, perfid din pricina principiilor sale, 00 uciga~,pentm di are con~tiinta~iun du~man
allor intrucat respectiiinstitutiile fundamentale ale societatii, iar apoi
sa ne splll1aca nu vor folosi violenta impotriva lll1eiastfel de persoane, asta mi se pare 0 insuttii ~i0 batjocura suplimentara mai degraba decat 0 reparatie a insultelor adresate vecinilor lor prin caracteml
pe care Ii-I atribuie.

Burke s-a dovedit curajos in eforturile sale de a conferi


Dizidentilor drepturi civile depline, dar este u~or sa conchidem, din cele de mai sus, ca el ii considera un pericol social,
mai ales pentru ca entuziasmullor putea genera dezordine publica ~iputea spori ura fata de aceia care nu erau de acord cu ei.
Burke a fost intr-o masura remarcabiUiliber de orice prejudecati religioase. Referindu-se la Dizidenti, el scria:

97

mod public cultul ~i de a predica in ~coli ~i in temple. tuturor evreilor.


mahomedanilor ~i chiar ~i piigiinilor. mai ales dad ei posedii. in urma
unei indelungate obi~nuinte. acele avantaje care sunt sane in exercitarea acestor drepturi ca ~i a oriciiror altorao

In acuzatiile sale la adresa Lordului Hastings privind abuzurile acestuia fata de indieni ~i de obiceiurile lor, Burke declara
ca scripturile musulmane ~i hinduse sunt la fel de morale ~i de
umaniste ca ~i cele cre~tine. Atunci cand un grup de indieni
atlat in vizita la Londra nu a primit acceptul anglicanilor - ~i
nici pe acela al Dizidentilor - de a folosi 0 biserica pentru serviciul lor religios, Burke le-a pus la dispozitie propria sa 10cuinta.
Nu are nici 0 importanta daca acest lucru denota toleranta
sau indiferenta. ba chiar este posibil ca Burke, Disraeli ~i multi
alti membri ai Bisericii anglicane sa fi fost, dupa cum au spus
unii, cu totul afoni in ceea ce prive~te chestiunile referitoare la
credinta personala. Nu ~tim, nu putem ~ti acest lucru. Intr-o alta
scrisoare, Burke nota: "Nu pot aspira la gloria de a deveni un
credincios fervent al vreunei biserici nationale pana cand nu
voi fi mai sigur decat sunt acum ca pot s-o onorez cu doctrina
sau cu viata mea".
Dar credinta sau lipsa de credinta religioasa nu are nimic
de-a face eu pozitia pe care majoritatea conselvatorilor englezi
~i 0 parte din cei americani au adoptat-o cu privire la organizarea religioasa. Aceasta pozitie era, ~icontinua sa fie inh'-un numar important de cazuri, inseparabil legata de aspectul ciyil,
institutional al organizarii biserice~ti. Biserica oficiala avea, in
viziunea conservatorilor, doua functii importante: in primul
rand, ea conferea 0 anumita sacralitate functiilor vitale ale guvernamantului ~i tuturor legaturilor politice sau sociale. Am
putea aminti aici ca pana ~i Rousseau, adversarul neimpacat al
cre~tinismului ~i al celorlalte religii revelate, a recomandat in
Contractul social 0 "religie civila", care sa celebreze cetatenia
~i, apogeul Revolutiei, iacobinii s-au aratat mai mult decat dispu~i sa accepte aceasta invatatura a maestrului lor. In al doilea

98

Robert Nisbet

rand, 0 bisericii oficiaHi, cu alte cuvinte una bine conturata ~i,


in mod inevitabil, puternidi ar limita puterea statului ~i ar exercita un control asupra actiunilor acestuia. Burke scria:
Consacrarea statului de catre 0 biserica oficiala este necesara pentru a putea actiona cu evlavie asupra cetiitenilorliberi; deoarece,pentru a Ieasigura libertatea, ei trebuie sa se bucure de 0 anurnitiiputere.
Pentru ei, deci, 0 religie aviind legatura cu statuI ~icu indatoririle lor
fata de el devine tJ"camai necesara decm:in acele societiiti in care
oamenii, fiind sup~i. sunt obligati sa-~imanifeste sentimentele doar
in cadru privat.

Imediat dupa acest pasaj urmeaza un altul care demonstreaza inca mai limpede caracterul pluralist, unul esentialmente al
echilibrului, al viziunii lui Burke asupra bisericii ~i a statului:
Suntem tinuti sa piistriim 0 bisericii recunoscutii, 0 monarhie recunoscum, 0 aristocratie recunoscuta ~i 0 democratie recunoscuta, fiecare
in limitele sale ~i nu mai muIr'

Biserica este deci recunoscuta in exact acel~i mod in care


sunt legitimate guvernul, ordinea sociala ~i puterea poporului.
Fiecare dintre acestea limiteaza in mod inevitabil puterea celorlalte - nici una intr-o masura mai mare sau mai mica decat
alta. Exista multe indicii, incepand cu discursurile sale despre
coloniile americane, ale faptului ca Burke a inteles u~urinta cu
care guvernul poate deveni opresiv. Intr-un faimos paragraf,
Burke declara di pana ~iaristocratia - pe care el 0 considera
veritabila temelie a societatii ~i, cu siguranta, a partidului Whig
- era in ea insa~i inclinata la fel de mult catre rau ca ~i ditre
bine ~i di numai traditia ~i disciplina proprii ei puteau conduce
la.bunastarea com una. Democratia, credea Burke, are, la randul
ei, nu mai putin nevoie de restrictiile impuse asupra-i de catre
Biserica ~i de catre alte institutii.
0 conceptie similara asupra institutionalizarii religiei era
impa~ita
~i de conservatorii francezi, elvetieni sau germani.
Scopul principal, suficient ~ie~i allui Bonald intr-a sa Teorie a
puterii era eel de a reda Bisericii catoliee 0 buna parte din
autonomia ~i din autoritatea interna pe care aceasta a avut-o
inainte de revolutie ~i pe care ~i-a recuperat-o partial prin Concordatullui Napoleon. In calitate de teoretician al fenomenului

99

Conservatorismul

politic, dar ~i- in egala masura - de catolic, Bonald a divizat


societatea "Iegitima" in trei sfere - guvernul, biserica ~i familia - fiecare dintre ele fiind menite sa detina suveranitatea in
limitele propriului domeniu de activitate. Nu exism aproape
nimic in scrierile lui Bonald - ~i acela~i lucru este valabil ~i

pentru cele ale lui Maistre sau Chateaubriand


referitor la
credinta catolica ~i la dogmele acesteia; exism insa 0 multime
de argumente in favoarea dreptului la autonomie al Bisericii
catolice. Lamennais, care timp de cativa ani a fost un preot
stralucit, a abordat relatia dintre individ ~i Biserica dintr-o
perspectiva ceva mai mistica, manifestandu-~i astfel increderea
sa tinereasca in cre~tinism. Dar in eseul sau clasic despre
indiferentii din 1817, al caroi scop nu era altul decat de a
promova interesele Bisericii romano-catolice, el a tratat problema religiei dintr-o perspectiva preponderent istorica ~i institutionala. Trebuie sa existe, scria el, 0 Biserica ultramontana,
una oficiala ~i pe deplin recunoscuta, altfel Europa se va prabu~i intr-un abis al necredintei din care va fi periodic "salvata"
de vreun entuziasm secular sau altul.
Sprijinul acordat de conservatori religiei se baza intr-o foarte mare masura pe credinta bine intemeiata ca oamenii, odata
ce s-au indepartat de dreapta credinta, devin predispu~i la un
anume dezechilibru launtric. Religia, nota Burke intr-o scrisoare adresata fiului sau, "asigura taria omului intr-o lume altfel de
neinteles ~i, prin aceasta, ostila". Tocqueville, a carui credinta
catolica a fost reala dar cu siguranta discreta pana la confesiunea sa ultima de pe patul de moarte, a descris admirabil valoarea religiei pentru guvernamant ~i societate - ca ~i pentru
libertate:
Atunci cand nu mai exista nici un principiu de autoritate in religie. ca
~iin politica. oamenii se inspainliintaCll~urinta de independenta lor
nelimitata. Agitatia continua a tuturor lucrurilor care ii inconjoara ii
alarmeaza ~i ii obose~te ... In ceea ce ma prive~te, ma indoiesc ca
vreun om poate suporta in acel~i timp independenta religioasa
deplina ~i totala libertate politica. $i sunt inclinat sa cred ca daca
credinta ii lipse~te,trebuie sa fie supus; iar daca este liber, trebuie sa
creada.

lIt
100

Conservatorismu/

Robert Nisbet

Cuvintele lui Tocqueville se potrivesc tara indoiala vederilor majoritatii conservatorilor pe dit este omene~te cu putinta.
Disraeli s-a nascut evreu, dar a fost adus la credinta anglicana
de catre tatallui dupa ce acesta s-a celiat cu rabinul sau ~ia rupt
toto data cu iudaismul formal. Noi ~tim ca Disraeli lua parte cu
regularitate la serviciile divine ale anglicanilor, dar mai ~tim
totodata di, departe de a-~i ascunde originea sa evreiasca, el se
mandrea cu aceasta ~i a laudat toata viata maretia "rasei iudaice", precum ~i profunzimea adevarului cuprins in texteIe sacre
evreie~ti. Cat prive~te insa credinta, veritabilul angajament religios, Disraeli a fost, dupa cum scrie biograful sau Robert
Blake, "curios de ambiguu". "Cre~tinismul sau nu se potrivea
nici uneia din categoriile obi~nuite ... Este probabil zadamic sa
extragem vreo doctrina coerenHi din observatiile sale asupra religiei. In epoci diferite el a crezut in lucruri diferite tara sa vada
lipsa de coerenta a acestora".
Un studiu atent va releva tara indoiala faptul ca un numar
considerabil de conservatori importanti, discipoli ai unui om de
talia lui Edmund Burke, au privit religia in moduri variind de la
indiferenta la ostilitate tati~a. Astfel de viziuni, incluzand agnosticismul ~i ateismul, par sa nu-i fi deranjat din cale-afara pe
oamenii epocii victoriene. Robert Ingersoll, un conservator republican de prima mana ~i un stalp al cafenelelor ~i al bursei, a
fost un ateu militant. N.L. Mencken ~i Albert Jay Nock, ambii
adversari ai socialismului, ai social-democratiei ~i ai liberalismului politic, amandoi credincio~i freventi ai statului minimal
avand cat mai putine functii sociale cu putinta - credinta manifestata in repudierea atat a lui Roosevelt cat ~ia "New Deal"ului - erau adversari ai cre~tinismului. ~i la fel au fost Irving
Babbit ~i Paul Elmer Moore, de~i entuziamul ultimuluia mai
scazut in ultimii ani. Dar toti ace~tia ar fi fost cu siguranta de
acord cu Tocqueville in privinta faptului ca 0 anumita credinta,
chiar ~i intr-o doctrina moral a considerata in mod fals ca fiind
de inspiratie divina, este necesara oamenilor in calitate de mijloc de a-I salva de cea mai cumplita dintre consecintele faptului de a se numara printre cei alienati. Cuvintele lui'ar fi obtinut, desigur, asentimentul tuturor conservatorilor: "pericolul

101

pierderii credintei in Dumnezeu nu este acela ca omul nu va


mai crede in nimic, ci mai degraba acela ca el va crede in orice".
Nu este nevoie sa reamintim cititorului gradul in care marxismul, freudismul ~i alte sisteme de credinta seculara vehementa au sfar~it ele insele ca religii ale multor occidentali.
Religia in calitate de relie civi/ii este cea care pare sa fie cea
mai apropiata de esenta comuna a viziunii conservatoare: 0
religie in care spiritul transcendental se'manifesta atat in sarbatorile civile cat ~i in ceIe religioase, una in care marile sarbatori
religioase - precum Ziua Recuno~tintei, Craciunul, Pa~tele ~i
Anul Nou - indeplinesc in egala masura scopuri religioase ~i
civile. Ceea ce Tocqueville a descoperit in America in 1830 anume Religia americana - era compusa in parti aproape egale
din cre~tinism (in special din puritanism) ~i din nationalism.
Hristos Mantuitorul ~i America, Natiunea Mantuitoare existau
impreuna. In acest sens, deci, America a continuat sa aiba 0 biserid "oficiala" multa vreme dupa ce stateIe americane au renuntat la recunoa~terea speciala a vreunui cult cre~tin.
In cea mai mare parie a lor, conservatorii credeau in cele divine cam in acela~i feI in care oamenii educati cred in legea
gravitatiei sau in forma sfericii a pamantului: cu fermitate, dar
tara sa cada in extaz. Ura anglicanilor la adresa "entuziasmului" manifestat de Dizidenti ~i de Wesleyeni in Anglia secolului 19 a fost imparta~ita de aproape toti conservatorii. Religia
este un lucru acceptabil; ea este cu adevarat bun a in cazul in
care nu devine mijlocul princare credintele personale sa poata
invada ansamblulpublic - al natiunii. Fiira indoiala ca nu
a existat nici un conservator - in sensullui Burke - care sa
priveasc3 cu calm la actuala conceptie despre majoritatea morala, care confunda cu buna ~tiinta ~itara ru~ine aspectele vietii
seculare - manifestate prin legi inopOliune ~i amendamente
constitutionale

cu religia transcedentala.

Chiar ~i T.S. Eliot,

care a acceptat legimitatea anglicanismului alaturi de cea a regalismului ~i a traditionalismului, aveliiza, in Idea of a Christian Society asupra pericolelor inerente intr-o legimitate religioasa ce nu se intemeiaza pe curentul putemic, larg raspandit,
al istoriei r~ligioase. Nu pot avea, scria Eliot, ,,0 societate na-

II
1

102

Robert Nisbet

tionaUi cre~tina ... daca aceasta se compunedoar din secte private ~i independente". Mai mult, "un pericol permanent la
adresa unei biserici oficiale este erastianismul ... pericol ca
Biserica nationala sa se transforme intr-o biserica nationalista".
In zilele noastre, Michael Oakeshott a definit admirabil viziunea conservatoare, a carei origine se afla in lucrarile lui
Burke, asupra relatiei potrivite dintre guvernamant ~i moralitatea individuala:
Astfel

... guvernarea

este recunoscutii

ca 0 activitate

specifica

3
Uneleconsecinte
, ale conservatorismului

~i limi-

tata .., Ea nu prive~te indivizii concreti, in carne ~i oase, ci doar


activitatile acestora; ~i aceste activitiiti, numai in masura in care ele
indina sa se opuna una alteia. Ea nu are a se preocupa de binele ~i de
raul moral, nefiind menita sa-i faca pe oameni buni sau chiar mai
buni; activitatea de a guvema nu este indispensabila datoritii "depravarii naturale a omenirii", ci pur ~i simplu datorita dispozitiilor curente ale acesteia de a se comporta extravagant".

Hid indoiala ca la acelea~i lucruri se gandea ~iBurke atunci


cand a scris ca "politica ~ipreotimea nu au nimic in comun. In
Biserica nu trebuie sa se auda nici un alt sunet in afara vocii
mangaietoare a caritatii cre~tine."

Nici unui om familiarizat cu istoria gandirii europene moderne nu-i poate sdipa diferenta dintre secolul al XVIII-lea ~i
cel al XIX-lea cu privire la viziunea despre om ~i societate.
Elemente ale gandirii secolului 18 persista, desigur, ~i in eel
urmator.lndivid, stat, ~i civilizatie sunt cu totii termeni lumino~i in secolul19. Individualismul ramane 0 voce puternica in
aproape toate discutiile politice, utilitarismul inlocuind in cea
mai mare parte teoria dreptului natural. Proeminenta a ceea ce
francezii au numit "la patrie"

statuI ce-~i hrane~te cetatenii

- este la fel de evidenta ca oricand in curentele agitate ale


umanitarismului, socialismului ~i social-democratiei. De~i puterea conceptului de "civilizatie" este relevata in buna masura
in fascinatia "societatii" ca un concept -cheie, in secolul 19 nu
se manifesta nici 0 dorinta de a scrie pe tema civilizatiei, acum
opusa "culturii primitive" a antropologilor.
Dar deosebirile dintre cele doua secole sunt mult mai multe
dedit asemanarile. In primul rand, cea mai mare parte din doctrina dreptului natural a disparut complet, fiind inlocuita cu un
set de concepte strans legate intre ele, al caror temei nu mai era
"naturalul" ci "socialul"

cu alte cuvinte, complexullegatu-

rilor actuale dintre oameni, care inmagazineaza dezvoltarea istorica a acestora, care se manifesta in institutii ~i obiceiuri ~i
care au fost atat de dispretuite de teoreticienii dreptului natural
datorita fascinatiei lor fata de presupu~i atom'i ai naturii ~i comportamentului omenesc, atomi ce puteau fi comparati, credeau
ei, cu cei pe care filosofii naturii i-au descoperit ignorand lu-