ROMANUL realist de factura modernista

MOROMETII
De Marin Preda
Realismul se impune ca miscare culturala in a doua jumatata a secolului al XIX-lea, in Franta
revolutionara, ce repudiaza idealismul fichtean, romantismul desuet, optand pentru o forma de
mimesis, in virtutea careia opera artistica este oglinda purtata de-a lungul unui drum. (Stendhal)
Realismul se orienteaza spre aparenta banalitate cotidiana, in structura careia incearca sa identifice o
anumita cauzalitate, pentru a sublinia unitatea si organicitatea lunii, dintr-o perspective critica, de
natura sa reordoneze universul. Scriitorul, obiectiv si impartial, devine secretarul societatii,
consemneaza veridic fapte, pictand tipuri umane, cercetand cauzele si efectele sociale, psihologice,
etice ale acestora, reconstruind in opera litearara viata insasi, concretul provocator.
Convietuind in multe din speciile literare cu modernismul, acesta din urma reprezinta totalitatea
miscarilor artistice care neaga traditia, conventiile, sabloanele, constituindu-se ca atitudine spirituala
inca din secolul al XV-lea d. Hr., ca termen opus vetustului.
Literatura contemporana recunoaste personalitatea lui Marin Preda, mai ales in domeniul prozei de
scurta desfasurare epica, prin noua viziune supra satului traditional, determinat moral in scrierile lui
Ioan Slavici si ale lui Liviu Rebreanu, cu elemente mitice sau folclorice, in creatia lui Mihail
Sadoveanu ori Vasile Voiculescu.
Incontestabil, o parte din cea mai consistenta si durabila tesatura epica isi are itele atat in primul
volum din Morometii, aparut in anul 1955, cat si in al doilea volum, aparut in 1967, intr-o perioada
in care literatura romana manifesta inca un aer modernist, conform opiniei lui Sorin Alexandrescu,
formulate in studiul Pivind inapoi modernitatea. Pe de alta parte, Nicolae Manolescu, in tratatul
critic dar si estetic Arca lui Noe vorbeste de o noua obiectivitate, mai moderna in opera lui Marin
Preda, deosebind-o de cea a inaintasilor interbelici.
Aceste intrepretari converg spre ideea ca Morometii se incadreaza in tipul de roman realist, care
trateaza tema pamantului si a taranului dar cu mijloacele artei moderne, cu totul diferit fata de
traditionalismul interbelic si sensibilul distant de modernismul acestei perioade. Moromete este un alt
fel de taran modern in conformitate cu definitia lui Hegel: Begrundung an sich selbst, individ ce se
bucura de autonomie si se construieste pe sine in deplina libertate.
Pentru construirea universului fictiunii, Marin Preda foloseste ca substrat antropologic, datele
acumulate in memoria propriei copilarii, in satul Silistea-Gumesti, nume pastrat nemodificat in
roman. De asemenea, Ilie Moromete, marturiseste autorul, era tatal meu. Era un om pe care n-as
putea sa spun daca l-am iubit mai mult sau l-am admirat mai mult. Totodata memoria sa afectiva
reinvie in roman un moment cu o puternica incarcatura afectiva, individualizat in scena taierii
salcamului.
Elementele de hipotextualitate sunt corelate cu elementele de geneza, deoarece schite precum
Parlitu si nuvele din volumul Intalnirea din pamanturi, reprezinta exercitii premergatoare
romanului. In aceste texte, apar personaje si aspecte din viata satului, care vor fi amplificate in roman.
In opinia lui Nicolae Manolescu ele sunt din punctul de vedere al discursului, al scriiturii, chiar mai
1

indraznete decat romanul care face o jumatate de pas inapoi, pentru ca nuvelele dezvolta exclusiv
tema povestirii si a povestitorului. Totodata nuvele precum Salcamul si Calul devin in
intregime un nucleu narativ in Morometii, implicand tehnica palimpsestului.(palimpestul fiind un
papirus de pe care s-a sters scrierea veche pentru a fi reutilizat, dar ale carei urma inca se mai
observa).
Romanul este specia genului epic in proza, cu structura complexa, determinate de alternanta actiunii
pe mai multe planuri narative care dezvolta intrigi paralele antrenand personaje individualizate printro pluralitate de tehnici si procedee artistice. Dupa teoretizarea lui E. M. Froster, romanul este una
din cele mai umede regiuni din literature un platou irigat cu sute de raulete ce poate degenera intr-o
mlastina
Primul volum al romanului Morometii poate fi structurat pe trei parti, incluzand cinci nuclee
narative, ce valideaza: cina in familie, taierea salcamului, discutia din poiana fierariei lui Iocan,
secerisul si fuga baietilor, iar al doilea poate fi structurat pe alte trei parti incluzand cinci nuclee
narative validand: refacerea situatiei materiale a lui Ilie Moromete, preocuparea lui Niculae
Moromete pentru cooperativizarea agriculturii, fiind noul reprezentant al religiozitatii comunismului,
secerisul,treeratul si,ultimul, moartea lui Ilie Moromete, ce atrage dupa sine disparitia unui univers.
In interpretarea titlului se observa ca de la Moromete la Morometii este drumul de la individ la
familie si, prin sugestia generalizarii, la taranul roman din perioada interbelica si postbelica.
Supratema timpului din expozitiunea romanului introduce o dubla perspectiva interpretativa prin cele
doua ipostaze aluzive existente in sintagma din incipit: In campia Dunarii, cu cativa ani inaintea
celui de-al doilea razboi mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se
scurgea aici fara conflicte mari. Prima ipostaza este cea a ipoteticului si dubitativului implicate in
sfera conotativa a verbului a se parea cu valoare impersonala, unde aparenta inselatoare a linistei
ascunde disolutia timpului, aspectul surprins fiind cel al timpului eroziv. A doua ipostaza implica
transpunerea clipei prezente surprinsa ca timp aluziv intr-un prezent etern, redat la nivel sintagmatic:
timpul avea nesfarsita rabdare cu oamenii.
Perspectiva temporala din roman are si functie simetrizatoare si circulara, limitand existenta la
iterativitate prin inscrierea in cerc. Schimbarea de perspectiva temporala din final, unde timpul nu
mai avea rabdare, implica doar o precipitare a actiunii si mai ales o anuntare a desavarsirii erosive a
functiei pe de o parte, pe de alta parte o anuntare a unei alte perpective temporale dinamice, in
volumul al II-lea.
Totodata este folosit in expozitiune un substantiv comun, oamenii, deoarece perspectiva narativa
surprinde un spectru larg la nivelul umanitatii aflata intr-o situatie de criza existentiala, ci nu se
limiteaza la nivelul individului reprezentativ, eponim. Prin dezvoltarea crizei existentiale a
individului se reda, de fapt, criza general valabila la scara universala, legitatea fiind: prin particular se
reda caracteristica generalului.
Plasarea actiunii iniante de Cel de-al Doilea Razboi Mondial, dupa ce a fost prezentata perspectiva
temporala aduce in discutie o situatie de criza existentiala, descrisa ca situatie limita la scara istorica
si reflectata in constiinta individului.

Alegandu-si ca exponent o ipostaza arhetipala reprezentativa pentru un topos, Marin Preda adanceste
o drama sociala, disparitia celei mai vechi clase sociale-taranimea si odata cu ea a unui univers
ancestral simbolizat arhetipal.
Metafora fluviului specifica prozei lui Preda, dezvoltata in toate romanele, dar mai ales in Delirul
si Marele singuratic, ce pot alcatui un ciclu gen cronica de familie, impreuna cu romanul
Morometii, surprinde cele doua perspective temporale: timpul reversibil si cel ireversibil, prin
intermediul verbului se scurgea. Verbul include semantic conotatia metaforica a derularii
evenimentiale, din perspectiva eroziunii timpului, anticipandu-se disparitia celei mai vechi clase
sociale din istorie.
Din punct de vedere stilistic, verbul la imperfect implica redundanta actiunii incheiate, deci
perspectiva mitizarii timpului ca prezent etern.
Primul nucleu narativ, al cinei in familie, este o secventa cinematografica cu ecouri ancestrale ale
tipului de familie gentilica, cu specularea ideii de casta, deoarece familia lui Moromete isi are
rosturile ei proprii desprinse din generatie in generatie, pe care tatal are grija sa le pastreze si sa le
perpetueze.
Imaginea construita intr-un tablou de familie este panoramata prin tehnica focalizarii, sustinuta de
cea a elementului semnificativ si cea a detaliului: Cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim,
stateau spre partea din afara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si
sa plece afara. De cealalta parte a mesei, langa vatra [] statea intotdeauna Catrina Moromete, mama
vitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe Niculae si pe Ilinca, copii facuti cu Moromete. Tita
statea intre cei trei frati si maica-sa. Era tot fata ei, din casatoria dintai.
Numai Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de
pe care el stapanea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar langa umar, inghesuiti, masa fiind
prea mica. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui casatorii, desi numarul copiilor
crescuse.
Conul de lumina cade asupra lui Ilie Moromete, surprins in ipostaza pater familias, situat pe locul
cel mai inalt din preajma mesei rotunde in jurul careia se afla intreaga familie. Prin elemental
semnificativ se anticipeaza evolutia fiecarui personaj, rezultata din pozitionarea in jururl mesei
rotunde. Forma mesei sugereaza egalitatea tuturor membrilor familiei in a-si spune parerea si a fi
respectata. Faptul ca ea nu a fost schimbata cu una mai mare, desi membrii sunt cu mult mai multi,
sugereaza conservatorismul tatalui, dar si plasarea intr-un timp afectiv al primei casatorii, catre care
revine nostalgic prin marturisirile pe care le are.
Asezarea in jurul mesei ilustreaza rolul fiecaruia in evolutia epicului. Tatal pe pragul dintre doua odai
ilustreaza neputinta de a lua o decizie atunci cand se afla la intretaierea de drumuri istorice. Prin
intremediul lui sunt surprinse trei tipuri de epoci istorice si mitologice: una ancestral-mitologica a
taranului arhetipal, a doua a taranului conservator-specific lumii capitaliste si a treia a erei socialiste
in care devine un inadaptat. Fii cei mari asezati langa usa ilustreaza parasirea conditiei de taran si
inscrierea intr-o alta categorie sociala, oferita de zorii noii epoci comuniste. Mama si fiicele asezate
langa vatra, indica stabilitatea familei si rolul femeii de a asigura un spatiu securizant necesar tuturor
membrilor. Niculae avand un loc neglijat de ambii parinti este un instrument auctorial prin care se
incearca realizarea elementului de continuitate a tipologiei taranului dintr-o alta perspectiva decat cea
consacrata de tatal sau.
3

Cina in familia taraneasca, prin inscrierea intr-un ritual, imprumuta aspecte ale sacralului iconografiei
cinei de taina de pe Muntele Maslinilor. Imaginea hristica este transferata in planul personajului Ilie
Moromete, care ofera asemenea Mantuitorului o modalitate de salvare prin spiritualitatea, martusita
in replica finala: Domnule eu intotdeauna am dus o viata independenta. La fel ca Iisus, si
Moromete este inselat in asteptarile lui, de fii cei mari care vor abandona resturile vietii satului
traditional, aruncandu-se in lumea moderna a orasului.
Firul epic dezvolat doua tipuri de conflict: un conflict de natura interioara si unul de natura
exterioara. Cel de natura interioara ilustreaza reflectarea derularii temporale si inregistrarea lui la
nivelul tehnicii constructiei personajului Moromete. Tehnica antinomiei nu pierde timpul individual
de sorginte arhetipala, corespunzator unui prezent etern, deoarece personajul inmagazineaza
simbolurile unei intregi lumi (el fiind un exponent al acesteia) si timpul istoric ce inregistreaza
cronologia evenimentiala. Al doilea tip de conflict, cel de natura exterioara, este surprins la nivelul
familiei-conflictul dintre generatii, si la nivelul satului, prin intermediul taranului ce conserva
imaginea arhetipala reprezentat de Ilie Moromete si noul tip de taran care va imbratisa o noua
religiozitate, cea comunista. Conflictul din lumea satului, anticipat prin cele doua perspective
simbolice, este si de natura istorica.
Limbajul cu care este inzestrat Ilie Moromete devine un modus vivendi, prin care dematerializeaza
si rematerializeaza lumea vazuta ca spectacol. Placerea discursului travestit in spectacolul vorbei se
naste din contemplarea lumii din care desprinde esentele acesteia, dematerializand formele aparente,
fiind asemanat de Catrina cu acea suceala pe care nu o putem interpreta decat din aceasta
perspectiva.
Mecanismele intelective ale personajului Ilie Moromete nu sunt surprinse in derulare, ci doar in
finalitate, fapt ce descumpaneste, dezorienteaza sau insala asteptarile. Acest procedeu redat la nivelul
limbajului, uneori prin discutia aluziva sau printr-o ironie virulenta, este surprinsa adesea in pasajele
de trecere de la un nucleu nartaiv la altul: Ce faci, ma, ca am vorbit iar cu Catanoiu. Zice ca
saptamana asta pleaca la Bucuresti, zise Achim, uitandu-se pe sub sprancene la tatal sau.
Astfel, de la nucleul narativ al cinei la cel al taierii salcamului se trece printr-o secventa in care
Moromete isi desavarseste placerea vorbei. Dupa cina, iesind in fata portii, pe stanoaga, priveste
drumul intr-o atitudine contemplativa si asteapta sa apara cineva pentru a declansa spectacolul lumii.
Cel care deschide acest spectacol este, din punct de vedere estetic, motivul drumului ca modalitate de
revelare a discrepantei dintre esenta si aparenta, dintre intentionalitate si finalitate la care se ajunge
printr-o contemplare a lumii in miscare scenica. Din momentul in care apare cineva pe drum prin
tehnica privirii, asociata cu arta discursului, se pune in evidenta ceea ce interlocutorul ascunde. Din
clipa in care la poarta se iveste Tudor Balosul pentru a-l intreba daca ii vinde salcamul, se deruleaza
spectacolul lumii nascut din acest mod specific de a o privi: Iata ca se ivi totusi cineva. Moromete
ridica fruntea si il vazu pe vecinul sau din spatele casei apropiindu-se de podisca. Se uita numai o
data la el apoi incepe sa se uite in alta parte; se vedea ca nu o astfel de aparitie astepta <<Pe ma-ta
si pe tine, chiorule>> sopti atunci Moromete pentru el insusi ca si cand pana atunci ar mai fi injurat
pe cineva in gand si acum il ingloba si pe vecin, fiindca tot aparuse; dupa care raspunse foarte
binevoitor. Prin discutia aluziva, Moromete nu-si dezvaluie nimic din intentionalitate astfel incat atat
lectorul, cat si interlocutorul nu pot sti nimic din intentionalitatea lui Moromete. Sa tii minte ca la
noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau, Tudore, zise el. Daca prin aluzia
facuta la ploaie il putea pacali pe Balosul, asupra deciziilor sale, fata de el insusi are o atitudine
4

introspectiva prezentata printr-un monolog interior si merge sa se convinga daca ploaia mai are vreun
efect asupra recoltelor. Despre decizia pe care a luat-o dupa ce a cercetat gradina, aflam a doua zi,
cand va taia salcamul.
Nucleul narativ al taierii salcamului are gravitatea nucleului narativ al mortii lui Ilie Moromete din
volumul al doilea, dar si incaractura emotionala pe care o investeste autorul momentului, pastrand
amintirea propriei copilarii: Niste ciori, invatate sa se roteasca si sa se aseze deasupra a ceva inalt,
acum ca acel ceva nu mai era dadeau tarcoale prin preajma si croncaneau urat parca a pustiu, din
ciocurile lor negre. Mama, luptand parca impotriva presimtirilor si temerilor ei mai vechi care o
napadeau, casuna pe fete si se rasti la ele sa se apuce de treaba. << ce, n-au mai vazut salcam taiat?
>>
Functiile cu care este investit salcamul sunt: afectiva, ca pastrator si protector al jocului copilaresc si
al jocului iubirii, mitologic prin simbolistica asigurarii continuitatii si ciclicitatii generatiilor; istorica
deoarece se afla la intersectia drumurilor istorice carora le cade victima, anticipandu-se evolutia
personajului Ilie Moromete. O alta functie este cea sacrala , salcamul devenind simbol al legaturii
dintre teluric si celest, in ipostaza de axis mundi, ca simbol al imaginii arhetipale a taranului,
corelat cu perspectiva mitologica si cognitiva, deoarece este o marturie a istoriei, legaturii dintre
generatii si traditiilor lumii satului.
Momentul pe care il alege pentru taierea salcamului poate fi intrepretat dintr-o dubla perspectiva:
auctoriala, pentru a ilustra descralizarea lumii satului, si a personajului, pentru a se inscrie intr-un
ritual individual al propriei descaralizari. Vointa auctoriala este transpusa in planul naratorului prin
construirea gradata a unui cadru sinestezic care exacerbeaza simturile, asigurandu-se transferal in
perceptibilitatea disparitiei elementului sacral. Din perspectiva personajului, ritualul individual se
inscrie in tiparul consacrat al infatisarii in finalitate. De data aceasta, insa, personajul nu mai este
contemplatorul acestei lumi, ci autorul si pacientul. El este pacient deoarece se simbolizeaza prin
caderea salcamului propria lui disparitie din lumea satului. Actiunea savarsita are efectul de
bumerang, deoarece se va rasfrange asupra lui. Este importanta imaginea panoramica creata asupra
salcamului prezentata dinspre coroana solida, spre trunchiul ce avea sa cada asemenea unui animal
bolnav, in agonie. Ajungand la capatul ghetusului, vrand-nevrand, copiii imbratisau tulpina
salcamului, lipindu-si obrajii infierbantati de scoarta lui negra si zgrunturoasa. Primavara, coroana
uriasa a salcamului atragea roiuri salbatice de albine si Achim se catara ambitios in varful lui sa le
prinda. Salcamul era curatat de craci in feicare an si crestea la loc mai bogat. Prin aceasta imagine
este descris in mod direct si Ilie Moromete.
Tabloul, care imbraca asemenea celui dintai imaginea iconografica prin functia sacrala transferata in
planul salcamului, se incheie prin redeschiderea conflictului de natura exterioara, care il va amplifica
pe cel de natura interioara si va conduce spre disolutia familiei.
Pasajul de trecere la nuceul narativ al discutiei din poiana fierariei lui Iocan este inregistrat intro alta surprindere a drumului ca spectacol contemplativ, devenit ritualic de aceasta data, in ziua de
duminica, zi aleasa pentru exersarea placerii discursului.
Moromete devine un observator si fin psiholog al resorturilor interioare ale celor ce compun lumea
satului. Il provoaca la discutie pe Dumitru lui Nae, a carui voce prin efectul ei puternic se rasfrange in
tot satul, ca un repros repetat, adresat in mod indirect de Moromete celor ce nu se includ in

spectacolul lumii: Da, aproba Moromete grav, a plouat. Si dupa cateva clipe de gandire adauga:
<<Eu zic ca a plouat de-a inecat toti soarecii in gaurile lor >>.
Prin discutia aluziva cu Dumitru lui Nae se invectiveaza conditia de taran abandonata, asa cum o face
Marmoros Blanc, care nu mai frecventa ca odinioara adunarile din poiana fierariei lui Iocan.
Ajuns in poiana, in planul naratorului este descrisa atitudinea adunarii, prin nerabdarea celor care il
asteapta si respectul pe care il aveau fata de Moromete. Cele trei ziare prezinta puncte de vedere
divergente pe care Moromete singur le poate prezenta si intrepreta, provocandu-i la dialog pe
Tugurlan si Cocosila, prietenii lui care il combatau. In aceasta exersare a spiritului combativ, a
discursului argumentativ, presarat cu discutii aluzive, este incremenit in imaginea sculpturala realizata
de Din Vasilescu din huma arsa.
Moromete este surprins in ipostaza valorificarii si impartasirii din propria experienta de viata,
rezultata ca o inmagazinare a clasei sociale pe care o reprezinta. Spiritul combativ dus la virulenta
ironica este impartasit de toti membrii adunarii, dar intotdeauna ultimul cuvant, si cel aprobat de toti,
este a lui Moromete.
Plecerea discursului este brusc intrerupta de fiica lui Moromete, care il convinge sa mearga acasa,
pentru al infrunta pe Jupuitul, care venise sa-i plateasca fonciirea. Din nou Moromete devine actor pe
scena lumii punandu-si masca disimularii, dand o reprezentatie persuasiva. Disimuland, isi pune
masca indiferentei, jucand imperturbabil, mai intai un joc, apoi unul persuasiv, nascut din jocul
logosului, intretinut de jocul privirii.
Neglijand in mod vadit insistenta celor doi de a plati fonciirea printr-o atitudine indiferenta, asteapta
momentul prielnic pentru a interveni in discursul lor si petru a-i convinge sa plateasca doar o parte
din datorie, restul ramanand pe alta data. Aceasta tehnica devine o amenintare la adresa micului
proprietar de pamant care are o atitudine contemplativa fata de acesta. Se reveleaza, in scurte
incursiuni actoriale pe scena lumii, atitudinea tipului arhetipal a taranului fata de pamant, cea
contemplativa, care ii confera posibilitatea de a se gandi si la altceva decat la ziua de maine. Pamantul
devine toposul securizant al taranului, al fagaduintei , libertate de miscare si cugetare, o transpunere a
individului in ceea ce Blaise Pascal definea omul drept o trestie ganditoare. Scena in care
Moromete insumeaza multe trasaturi pozitive ca persuasinea, arta disimularii, comprehensiunea,
intimidarea interlocutorului printr-un discurs organizat prin apelul la elocinta sau intempestivitate.
Este ultima iesire in scena a actorului Ilie Moromete pentru o ultima reprezentare a ipostazei taranului
reprezentativ pentru lumea incadrata in tipare.
Pasajul de trecere la nucleul narativ al secerisului este evocativ, redat prin elemente de monografie
ale toposului muntenesc. Sunt implicate in derularea evenimentiala atat simboluri ale sacrului
(udatul picioarelor de Rusalii), imagini arhetipale (Calusarul), cat si cele profane, sacralizate prin
intrarea intr-un ritual (Inelusu, intalnirea indragostitilor dupa caderea serii)
Aceasta descriere monografica face trecerea la un nucleu narativ inscris in totalitate in monografia
satului muntenesc. Nararea evenimentiala imbraca forma ritualica, si prin repetabilitate sacrala,
conferindu-i taranului prin raportare la ritualul savarsit aureola mitologica. Pregatirea pentru seceris
se inscrie intr-un ritual ancestral, de care se face raspunzator capul familiei, care isi alege drept
moment de plecare spre locul secerisului, etapa de trecere de la noapte la zi, subliniindu-se

succesiunea si ciclicitatea evenimentiala, dar si valentele sacrale prin plasarea evenimentului inainte
de rasaritul soarelui.
Plecarea familiei Moromete spre locul savarsirii secerisului este descrisa din doua perspective: a
intrecerilor turnirurilor medievale si a inscrierii taranului intr-o ciclicitate cosmica, printr-o tainica
perceptie a ritmurilor succesive ale vietii. Odata ajunsi la locul matriceal al taranului, locul
secerisului, este prezentata perceptia acestuia prin raportare la ceea ce reprezinta pamantul pentru el.
Prin tehnica privirii se pune in evidenta interrelationarea pamant-taran, care va fi reinviata dintr-o alta
perspectiva la sfarsitul acestui nucleu narativ. Mai intai, Moromete scruteaza cu privirea linia
orizontului, de unde se iveste soarele care lumineaza holdele de grau, apoi cantareste cu privirea
rezultatele muncii sale de peste an, pentru ca perepectiva departelui sa se apropie si mai mult, pana ce
Moromete cantareste si masoara in podul palmei graul din care va face cea dintai paine, pe care o vor
imparti si din care se vor impartasi ca dintr-o sfanta cuminecatura.
In acest nucleu narativ este relevant si modul in care se realizeaza schimbul de generatii: tatal
masoara cu pasul lotul de pamant, iar in urma sa fiul cel mare ii calca pe urme, simbol al predarii
stafetei. Nucleul narativ surprinde atat atitudinea ludica, in maniera desfasurarii secerisului,
evidentiata prin schimburi de replici si de locuri, cat si pe cea ironica a lui Ilie Moromete, in
momentul in care iau parnzul pe camp. Aceasta din urma este redata prin scena in care Moromete,
gustand din fasolea supraincalzita, o apostrofeaza pe Catrina, pentru ca apoi, prin aceeasi intamplare,
sa treaca si cel mai hulpav dintre fii sai.
Un episod de monografie a toposului muntenesc este si cel al altercatiei Polinei, casatorita cu
Birica,cu familia sa. Casatoria acestora poate fi raportata la casatoria lui Ion cu Ana, din romanul
omonim lui Liviu Rebreanu.
Ultimul nucleu narativ din primul volum, al fugii baietilor Nila si Paraschiv, dupa ce Achim fusese
trimis de tatal sau cu oile la Bucuresti, il reduc pe Moromete la tacere. Scotandu-l din lumea satului
pentru multa vreme, se izoleaza in propria lui curte, neimpacat cu gandul de a se sti cu rostul pierdut,
deoarece fii cei mari au parasit conditia de taran, optand pentru ceea ce le oferea lumea citadina.
Ramane langa Moromete fiul cel mic, Niculae, prin intermediul caruia este anticipata continuarea
conditiei taranului prin scena in care Niculae imprumuta de la tatal sau palaria, pe care acesta o purta
in zilele de sarbatoare, pentru a merge la festivitatea de inchidere a anului scolar, unde trebuia sa
primeasca premiul I.
Trebuie reliefat motivul ploii care are rol contrapunctic la nivelul firului epic, fiind asimilat din punct
de vedere semantic conotatiei unei stari de spirit numita morometianism (atitudine specifica lui
Moromete de a vedea lumea si viata), ca in momentele taierii salcamului, plecarii lui Achim cu oile
sau a fugii baietilor. Motivul ploii este anticipat, prin actiunea lui eroziva asupra personajului Ilie
Moromete si asupra oamenilor care compun lumea satului traditional, de verbul se scurgea,
prezentat in expozitiune si corelat cu motivul timpului vazut ca fluviu.

Moromeii (volumul al II-lea)

Volumul al II-lea l surprinde pe Ilie Moromete dintr-o alta perspectiva, a ranului ntreprinztor
care transform produsul muncii n marf i care obine i un beneficiu. Nu ntmpltor se deschide
printr-o ntrebare aparent retoric cu implicaii dubitative: n bine sau n ru se schimbase
Moromete?
Tehnicilor decupajului i secvenei cinematogrfice, li se adaug tehnica rezumativ prezentat n
primele paginii ale volumului al II-lea. Dup ce n cteva paginii rezum evenimentele dup cel de al
II-lea rzboi mondial, aciunea se concentreaz asupra personajului Niculae Moromete, fiul lui Ilie
Moromete, venit n satul Silitea- Gumeti s participe la actul de cooperativizare a agriculturii. Al
doilea volum are trei nuclee narative importante: pregtirea i plecarea lui Ilie Moromete la Bucureti
pentru a se mpca cu fii si cei mari, ntoarcerea lui Niculae n sat ca apostol al noii religii
socialiste (N. Simion) i moartea lui Ilie Moromete i dispariia unui ntreg univers. ns n manier
simetric prin raportare la primul volum, n structura epicului celui de-al II-lea volum exist cinci
nuclee narative corespunztoare celor cinci pri ale romanului. n primul nucleu narativ este
prezentat dorina de conciliere a lui Ilie Moromete cu fii cei mari, al II-lea al venirii n sat al lui
Neculae pentru a nfptui cooperativizarea, al III-lea nucleu narativ este al seceriului prezentat din
perspectiva noului tip de societate socialist cnd pmntul nu mai ofer plcerea contemplaiei, ci
doar a aciunii. Al IV-lea este corespunztor treieratului, prilej cu care sunt inserate opiniile politice
ale noilor reprezentai ai satului romnesc.
Primul nucleu narativ prezentat printr-o mbinare a tehnicii decupajului l descrie pe I.M. din
perspectiva relaionarii cu familia sau mai bine spus cu ceea ce mai rmsese din ea. Din cauza
dorinei lui M. de a se mpca cu fii cei mari i mai ales de a-i determina s se ntoarc n sat, relaiile
cu Catrina se deterioreaz pn cnd aceasta l prsete.
Ceea ce i rmne de fcut lui M. este s continuie mai departe existena sa reflexiv deoarece nu mai
poate comunica cu niciun ran din satul su. Aceasta se datoreaz faptului c satul devenea un sac
fr fund din care nu mai ncetau s ias atia necunoscui.
Al doilea nucleu narativ prezint seceriul din perspectiva desacralizrii momentului. n primul rnd
pentru c din toat familia nu mai rmsese dect Neculae i Ilie Moromete, momentul plecarii nu
mai are nimic din fastozitatea ritualului familiei tradiionale care pornete cu bucurie spre mplinirea
ritualului nscris ntr-o ordine fireasc, ntr-o ciclitate cosmica. El devine dureros, descris din
perspectiva motivului somnului asociat cu tema morii.
Parcurgerea drumului este apstoare, solitar i de o ncrctur grav cu nscrierea parc n
derularea ultimului drum al omului spre locul care-i aducea altdat fericirea. Nimeni din lumea
8

satului nu se mai grbete s ias din curte pentru a se ntrece spre locul care i ddea omului
recunoaterea de stpn. Acest drum devine pentru M. o modalitate de a defini comunismul din
perspectiva ranului care a trit suprema satisfacie a libertii de micare i cugetare pe care i le-a
oferit pmntul. Seceriul lotului, readuce lui M. dezgustul fa de noul tip de societate prezentat n
mod indirect, atitudinal, printr-o muenie care poate s fie interpretat oricum. M. nu mai are
atitudinea contemplativ fa de pmnt, ci se substituie unui narator care triete voluptatea spunerii
povestirii pentru a se sustrage momentului acional. Spectacolul vorbei dispare dintre plcerile lui M.,
atitudinea ironic, deseori sarcastic este nlocuit de dorina de exersare a limbajului ca voluptate a
zicerii. Foarte rar transpare vechea lui atitudine, numai n dialogurile cu Neculae, deoarece consider
c n lumea satului odat cu dispariia vechilor si prieteni nu exista nimeni care s-l poat asculta i
mai ales cu care s poat face polemic.
Un capitol ce simetrizeaz ntregul roman si n care se reia motivul salcmului, dintr-o alt
perspectiv, este scena n care M. este ipostaziat ntr-o lupt nverunat parc cu forele naturii
dezlnuite, reiterndu-se din aceeai perspectiv semantic, motivul ploii.
M. este surprins acum dintr-o perspectiva metaforic, ieind n curte s sape un nule pentru a-i
proteja o ir cu paie, de apa ploii ce se rostogolea. M. este vzut ca un btrn rege Lear, deposedat
de tron sau un aprtor al unor iluzii de mult pierdute. Gesturile sale sunt nsoite de un monolog
exterior, un solilocviu pe tema conditiei efemere a omului: societatea
Pentru a articula existenta personajului din perspectiv axeologic i arhetipal, Marin Preda
reitereaz motivul salcmului n simbolistica fluxului istoriei din care face parte ranul. Salcmul din
curtea lui I.M. nu mai este reprezentativ pentru el ci pentru ntreaga clas social a crei apogeu l
reprezint, simboliznd doar creanga rupt de un fulger, dar care nu vrea nc s se desprind de
trunchi.
Aceast descriere n care se asociaz motivul ploii cu motivul salcmului devine anticipativa pentru
exitusul de pe scena istoriei. ndrjirea cu care I.M. i susine ideile n monologul exterior, aprndui integritatea atitudinal, fa de evoluia societii care impune schimbri radicale, este
contrapunctata de ntrebarea devenit laitmotiv al monologului: Dar socoteala ciobanului.
Aceasta ntrebare face trimitere la o parabol existenial desprins din Biblie, creia M. i
subordoneaz ntreaga evoluie. Personajul imaginar cruia i se adreseaz n monologul su, este noul
tip de ran deposedat de pmnturi pe care ar fi trebuit s l ntruchipeze el nsui, dac i-ar fi putut
schimba atitudinea lui conservatoare. Acest Bsnae, dup cum l numete, prin sonoritatea numelui
red implicaiile zgomotoase n noua er socialista impunndu-se prin finalitatea aciunii i
circumscriindu-se n permanen verbului a face. Prin intermediul lui M. pune n discuie frustrarea
ranului deposedat de ceea ce i confer raiunea de a tri. Derularea chestionarului monologal, ntrun crescendo al intonaiei i modulatiilor afective, implic psihologizarea fiecrui cuvnt care
conoteaz, de fapt, tragismul personajului condamnat s dispar odat cu o ntreag lume.
Achitarea socotelii ciobanului este explicitat ntr-un limbaj metaforico-simbolic care sintetizeaz
expresia sacrificiului de sine pentru pstrarea echilibrului interior i a gsirii linitii.
ncheierea monologului exterior este similara contientizrii ncheierii misiunii sale pe pmnt,
mulumit fiind c rostul su nu a fost pierdut chiar dac motenirea spiritual a ranului arhetipal nu
va fi continuat de fii si cei mari. A rmas n noua sfer social a satului deposedat de ceea ce i

confer libertate, fiul cel mic, Niculae, care va prelungi dintr-o alt perspectiv ipostaza ranului
romn.
ntoarcerea lui Niculae n sat pentru a cooperativiza agricultura devine n contextul evoluiei
personajului principal o contientizare a faptului c rostul su pe lume nu e pierdut, numai c nu a
putut sau nu a tiut s se nscrie pe noul fga al istoriei, rmnnd un damnat privit din aceast
perspectiv. N. i ofer o permanent confruntare cu noutatea vieii care l priveaza de ceea ce l-a
consacrat ca spirit: moromeianismul (ce constituie modalitatea unic de a privi lumea i viaa,
nscut din contemplaie).
Moartea personajului a fost considerat de E. Simion ca fiind cea mai reuit pagin de literatur,
ce surprinde dispariia unui om ca simbol al unei civilizaii. Pentru M. moartea, ca i viaa, devine o
ironie a sorii, ncrcat ns de acelai tragism, de aceeai implicaie elegiac i de acelai sentiment
de sfrit de lume ca i tierea salcmului. Ceea ce are grij s pun n eviden Marin Preda, este
transferul binei cunoscute muenii, a lui M., constnd n acea atitudine reflexiv ce implic ironizarea,
sau condamnarea lumii n planul lui N. care va prelua treptat toate atributele tatlui. Aceast idee este
susinut i de faptul c M. i se reveleaz n vis lui N. explicitndu-se astfel transferul ntregii bogii
spirituale n planul su. M. P acord planului oniric rolul de topos al schimbului de generaii pentru a
pstra ceea ce personajul M. s-a strduit s fac ntreaga via: s-i pstreze independena pe care o
afirm sfidtor pe patul de moarte: Domle eu ntotdeauna am dus o via indepentent
Prin romanul Moromeii, M.P. a nmagazinat ntr-un veritabil fluviu epic voluptatea tririlor
intelective, ale supremei condensri n ipostaza arhetipal a ranului romn condamnat s dispar de
pe scena istoriei.

10