- CURS 1.

ADMINISTRAREA TEMELOR PENTRU ACASA

Tema pentru acasa:
-

orice sarcina incredintata pacientului pentru a fi efectuata in intervalul dintre sedintele de terapie,
aceasta putand fi comportamentala, automonitorizare, exercitiu fizic, observatie etc
a devenit baza terapiilor cognitiv-comportamentale, fiind adesea utilizata de numerosi terapeuti de
orientari diferite
este considerata parte integranta a procesului de schimbare
imbunatateste considerabil rezultatele terapiei, putand ajuta pacientii sa se restabileasca mai rapid si sa
se mentina astfel
favorizeaza invatarea pe plan experimental si permite extrapolarea cunostintelor din terapie in viata reala
consolideaza cunostintele pacientului dobandite in cursul unei sedinte si sa le mentina vii
poate servi la intelegerea dorintei reale de schimbare a pacientului
poate ajuta membrii familiei sa cunoasca anumite aspecte ale tulburarii pacientului sau strategii eficiente
de sustinere
prescrierea ei este un mesaj de colaborare, ce comunica pacientilor rolul crucial in procesul schimbarii
esenta unei terapii eficiente consta in capacitatea terapeutului de a-l determina pe pacient sa se angajeze
in activitati noi si diferite si intre sedintele de psihoterapie
fara sarcini terapeutice pentru acasa, este putin probabil sa se produca modificari semnificative in
anumite tulburari

Psihoterapeutul trebuie sa tina cont de urmatoarele cerinte in prescrierea sarcinilor:

-

sa fie explicit si clar cu privire la sarcinile pe care vrea sa le indeplineasca pacientul

sa specifice frecventa exacta, timpul de desfasurare si durata fiecarei sarcini
sa stabileasca cat de pertinenta si relevanta este sarcina terapeutica
sa stabileasca daca sarcina respectiva nu este considerata de pacient ca fiind prea mare consumatoare de
timp
sa se asigure ca sarcina nu constituie o sursa de amenintare pentru pacient
sa inceapa cu sarcinile mai usor de indeplinit
sa prezinte sarcinile pentru acasa mai degraba ca sugestii decat sub forma unor instructiuni

2. CLASIFICAREA SARCINILOR IN HIPNOZA ERIKSONIANA

Doua tipuri de sarcini:
1. Directe/congruente
2. Indirecte/incongruente
Pot fi date in timpul sedintei de terapie sau in afara sedintei de terapie.
1. Sarcinile directe (congruente) date in afara sedintei de terapie
Traditionale:
1

pot fi folosite in foarte multe moduri, unui pacient caruia nu-i place sa se ingrijeasca, i se poate da
sarcina sa se ferchezuiasca pentru terapie
lanseaza pacientul intr-o suita de activitati care ii permit sa se perceapa intr-un mod diferit, disonanta
cognitiva astfel creata poate sa conduca la schimbari constructive
o problema poate fi ca deseori pacientul le-a incercat si nu au dat rezultate

Centrate pe solutie:
- directioneaza pacientul spre cautarea exceptiilor, aceasta creand o perspectiva adecvata
- accesarea si organizarea punctelor tari promoveaza o disonanta cognitiva si lucreaza la nivelul
schimbarii atitudinilor
- jurnalul de victorie inregistrarea de evenimente pozitive si de situatii in care subiectul a avut succes si
care sunt notate undeva
- intrebarea miracol Daca un miracol ar avea loc peste noapte si problema dvs ar disparea, ce ati face
mai intai, cum ati reactiona?, punand aceasta intrebare, pacientii sunt incurajati sa se comporte ca si
cum miracolul deja s-a intamplat, astfel producandu-se schimbarea
2. Sarcinile directe (congruente) date in timpul sedintei de terapiei
-

sarcinile direct date in afara sedintei de terapiei ar putea sa nu functioneze la anumiti pacienti si atunci
terapeutul recurge la cele in timpul terapiei
pot fi mult mai bine monitorizate de catre terapeut
multe dintre sarcinile utilizate in afara terapiei pot fi utilizate si in timpul sedintelor
utilizarea fanteziei sau hipnoza traditionala pot fi considerate ca facand parte din aceasta categorie
un aspecte important este mentinerea flexibilitatii terapeutului, daca sarcinile congruente nu dau roade,
atunci se utilizeaza cele incongruente

3. Sarcinile indirecte (incongruente) date in afara sedintei de terapie

-

cu cat intampinam mai multa rezistenta, cu atat vom utiliza mai multe metode indirecte si incongruente
sunt deseori simbolice si paradoxale prin natura lor
par ilogice si chiar manipulative, dar terapeutul poate intampina ilogicul cu un ilogic constructiv
sunt cele mai bune atunci cand reprezinta o cale de a oferi solutii de impachetare a cadoului

Intentia paradoxala
- a fost folosita drept cale de acces la anxietatea anticipatorie
- problemele de anxietate sunt agravate de anticiparea a ceea ce credem ca se va intampla, prin urmare,
anxietatea a fost divizata in doua parti: anxietatea in sine si anxietatea anticipatorie
- daca modificam ceva in anxietatea anticipatorie, putem schimba anxietatea in sine
- ideea este sa construiesti scenariul cel mai grav cu putina, atat de absurd incat pacientul sa fie fortat sa
simta cea mai teribila frica, tonul terapeutului trebuie sa stimuleze umorul pacientului
Prescrierea simptomului
- asemanatoare cu intentia paradoxala
- reguli menite sa sporeasca eficienta: nu trebuie sa ne adresam intregii probleme si sa prescriem doar un
element al complexului de simptome, sa alegem cu grija un loc, un context, sa cautam o solutie
interactiva, sa creem o sarcina benigna
2

are trei pasi: pregatirea empatia initiala de care da dovada terapeutul, interventia sarcina prescrisa,
parcurgerea motivul pentru care a fost urmata sarcina incluzand indicatiile cu privire la ceea ce s-ar
putea realiza

Crearea ambiguitatii
- terapeutul ofera sarcini benigne pacientului, uneori nestiind nici el de ce a dat sarcina respectiva
- de exemplu, poate sa ii zica pacientului ca saptamana viitoare sa mearga sa aprinda o lumanare in fiecare
seara, pe urma sa se intoarca si sa ii explice de ce i-a dat sarcina respectiva
- pacientii invata cel mai bine atunci cand fac sau realizeaza ceva, transformand o sarcina ambigua intr-un
pas terapeutic
- sarcinile ambigue ar trebui sa fie benigne si sa transmita respecte fata de pacient
- ideea este sa nu-l pacalesti ca a scapat de problema
Folosirea ritualurilor
- sarcini complexe simbolice si congruente, care poate fi data unui pacient ca mijloc de infrangere a
propriilor dureri sau in scopul autodescoperirii
- utilizarea sarcinilor absurde pentru a dezintegra problemele pacientilor
- terapeutul trebuie sa prezinte sarcina intr-o maniera in care pacientul sa se simta sustinut si respectat
Terapia prin incercari dificile
- il aduce pe pacient in situatia in care ii este greu sa-si mai mentina simptomul
- exemplul pacientului cu insomnie: acesta ura lustruirea podelelor sale de lemn, asa ca l-a pus sa
lustruiasca podelele in fiecare noaptea timp de 4 nopti, astfel ca in a4a noapte, a decis sa se odihneasca
putin inainte de a incepe sa faca acest lucru, si atunci a dormit toata noaptea pentru ca ar fi facut orice ca
sa evite sa lustruiasca podelele, chiar si sa doarma.
4. Sarcinile indirecte (incongruente) date in timpul sedintei de terapie
Inducerea fobiei in transa hipnotica
- unui pacient i se poate induce fobia in transa hipnotica in locul situatiei reale
- pacientul manifesta simptomul in timpul terapiei, nu in avion
- aceasta schimbare poate deveni semnificativa pentru schimbarea intregii probleme
Puzzle-urile
- pot fi utilizate ca sarcini simbolice
- pentru a-i demonstra unui pacient ca unele probleme pot fi rezolvate cel mai bine la nivel inconstient, i
se poate da un puzzle care este cel mai bine rezolvat cu mainile, fara sa se gandeasca
Sculptarea problemei pacientului
- implicarea terapeutului intr-un joc de rol, sculptand intr-o forma care reprezinta un aspect din problema
pacientului
- pacientul este rugat sa spuna cum sa modeleze o sculptura care sa semene cu problema sa, astfel luand
problema si facand-o fizica, terapeutul poate descoperi cai de acces in lumea pacientului si interveni
- pacientul capata o noua pespectiva cu privire la un aspect legat de propria persoana, deschizand calea
unor modificari
Aspecte complementare
- pacientii isi pot autoadministra diverse sarcini
- de asemenea si terapeutii pot face asta
3

3. PSIHOTERAPIA SCURTA STRATEGICA

Psihoterapia scurta strategica are o durata de 10 sedinte sau mai putin, se focalizeaza pe eliminarea
simptomelor si pe rezolvarea problemelor cu care pacientul vine la terapie.
-

succesul ei consta in redefinirea situatiei si modificarea perceptiei pacientului cu privire la realitate, care
il forteaza sa adopte solutii disfunctionale
trecutul si istoria pacientului servesc doar pentru a ne informa in legatura cu selectia strategiilor, in
niciun caz nu va forma baza in sine a procedurii asa cum se intampla in psihanaliza
inca de la prima intalnire, terapeutul va lua in considerare urmatoarele aspecte: ce se intampla in
interiorul relatiilor interdependente ale pacientului, cu sine, cu ceilalti si cu lumea in general, modul in
care problema prezentata de pacient este perpetuata in interiorul acestor trei patternuri, modul in care
pacientul a incercat sa-si rezolve problemele, cum poate fi aceasta problema modificata

Etape de tratament:
1. Prima intalnire terapeutica si construirea relatiei terapeutice:
- intalnirea initiala dintre terapeut si client are o mare importanta asupra terapiei
- scopul prioritar este de a se crea o atmosfera pozitiva de incredere in care terapeutul poate sa adune
informatii care vor putea fi utilizate in pregatirea interventiei
- terapeutul trebuie sa se adapteze cadruuil reprezentational al pacientului
- un terapeut bun stimuleaza increderea si motivatia pacientului, oferind sugestii pozitive si conducandu-l,
fara sa intre in contradictie cu convingerile acestuia
2.
-

Definirea problemei:
terapeutul trebuie sa se concentreze pe problema prezentata de pacient
trebuie sa acorde atentie asupra a ceea ce experimenteaza pacientul, pentru a defini problema acestuia
pentru a defini problema, terapeutul trebuie sa aiba in vedere cateva caracteristici generale ale
problemelor umane care il vor ajuta la definirea unei situatii specifice: relatia persoanei cu ea insasi, cu
ceilalti si cu lumea, cu mediul social

3. Acordul cu privire la obiectivele terapiei

-

definirea obiectivelor terapiei are o mare importanta din doua motive: constituie un ghid pentru terapeut,
iar pentru pacient constituie o sugestie pozitiva, discutia si acordul putand sa intareasca acceptul
pacientului si angajarea lui in a obtine rezultate pozitive
pacientul se simte implicat in mod activ in procesul terapeutic, mesajul transmis fiind cred ca vei putea
sa duci la bun sfarsit rezolvarea problemelor tale
este foarte important ca terapeutul sa nu exercite prea mare presiune si sa provoace astfel anxietate
pacientului, ci mai degraba sa-l angajeze intr-un proces de atingere graduala a unor scopuri preliminare
mai mici
pacientul nu trebuie sa se simta fortat sa se schimbe, avand stabilite scopuri concrete si specifice

4. Identificarea sistemului perceptiv-relational care mentine problema

odata ce terapeutul a parcurs primele trei faze ale tratamentului, el va studia cu atentie situatia
pacientului, pentru a determina aspectele esentiale care mentina problema
terapeutul trebuie sa inteleaga cum este mentinuta aceasta problema si asupra caror factori trebuie sa
actioneze pentru a se asigura succesul
adeseori solutiile prea des incercate de pacient pentru a-si rezolva problema, sunt tocmai cele care o
mentin in continuare
trebuie sa judece fiecare caz in mod individual si sa decida care este momentul cel mai eficient sa
intervina la nivelul sistemului perceptiv-reactional disfunctional al pacientului

5. Elaborarea terapiei si a strategiilor de schimbare

-

nu este legitim sa examinam strategiile terapeutice in afara contextului in care acestea sunt dezvoltate si
utilizate
interactiunea terapeut-pacient este foarte importanta si contribuie la schimbare, simplul fapt ca acestia
comunica poate produce efecte terapeutice
procesul terapiei prin el insusi este o strategie terapeutica, in care terapia trebuie sa se adapteze
pacientului si nu pacientul terapiei
terapeutul trebuie sa invete limbajul pacientului si sistemul sau reprezentational astfel incat sa prezinte
interventiile intr-un mod in care pacientul sa le accepte cu usurinta

6. Terminarea terapiei
-

sedinta finala joaca un rol important, scopul ei fiind de a consolida autonomia pacientului si se
realizeaza prin oferirea unui rezumat al intregii terapii
este crucial pentru pacient pentru ca va putea sa-si castige autonomia, va putea sa recunoasca faptul ca
realitatea a fost schimbata datorita acestor interventii
accentueaza modul in care persoana este capabila sa adopte strategii sanatoase

Proceduri terapeutice
1. Actiuni si comunicare terapeutica
A invata limbajul pacientului
- scopul este de a-l face pe pacient sa se simta cat mai in largul sau, in acest mod putand sa-l influenteze
in mod gradat, prin sugestii si instructiuni paradoxale
- este important sa adoptam strategii de comunicare eficiente, menite sa-i permita terapeutului sa-l
influenteze pe pacient cat mai rapid posibil
- intr-unul din studiile lui Robert Cialdini, s-a constatat ca agentii de vanzare care seamana intr-un anume
mod cu clientii lor, incheie mai repede contractele; clientii nu realizeaza ca agentii de vanzare sunt
instruiti sa imite limbajul lor si sa intre in rezonanta cu ei
Recadrarea
- una dintre cele mai subtile tehnici de persuasiune
- ea schimba nu numai perceptia individului cu privire la realitate, dar si semnificatia acesteia asupra
persoanei respective
- a pune acelasi fapt intr-un context diferit de semnificatie si a-l privi dintr-o alta perspectiva, ii schimba
valoarea in mod radical
- poate fi obtinuta fie pur verbal, fie prin intermediul anumitor actiuni care vor conduce persoana sa-si
schimbe perceptia cu privire la realitate
- poate varia in complexitate
5

Evitarea formularilor negative

- formularile cu privire la ideile sau comportamentul unei persoane sunt percepute ca un repros, nefacand
altceva decat sa provoace rezistenta
- terapeutul va incerca sa reformuleze ideile negative, facandu-le pozitive
- chiar daca comportamentul pacientului este in mod evident disfunctional, este mult mai productiv sa fim
alaturi de el, sa-l ajutam sa se simta in largul lui si apoi sa-i oferim sugestii cu privire la modul in care
sa-si modifice comportamentul
Utilizarea paradoxurilor si a patternurilor de comunicare paradoxala
- un paradox logic este o afirmatie atat falsa cat si adevarata, atat corecta cat si incorectsa
- utilizarea paradoxului in terapie este extrem de eficienta in diversele situatii comportamentale de
autointarire care intretin problema pacientului
- poate destrama cercul vicios al comportamentului repetitiv care constituie o solutie incercata, patternul
din care pacientul nu se poate desprinde
- destabilizeaza sistemul de perceptii si de reactii cu privire la realitatea pacientului
Utilizarea rezistentelor
- are o mare valoare in terapie, energia investita in rezistenta poate fi redirectionata catre atingerea
obiectivelor
- rezistenta insasi poate fi prescrisa paradoxal si apoi manipulata terapeutic
- se creaza o legatura terapeutica dubla: rezistenta pacientului devine o prescriere prin ea insasi, iar reactia
ulterioara a pacientului constituie procesul terapeutic
- efectul primar al rezistentei va fi eliminat, iar energia care ii sta la baza va fi pusa in serviciul schimbarii
- o rezistenta prescrisa, de fapt, inceteaza sa mai fie rezistenta si devine complianta
Utilizarea metaforelor, anecdotelor si povestilor
- sunt redate evenimente care implica alte persoane
- aceste strategii ii permit pacientului sa comunice, intr-o maniera indirecta si subtila, diverse mesaje,
adeseori oamenii identificandu-se si proiectand diverse ganduri sau emotii asupra diverselor personaje
- minimizeaza rezistenta deoarece pacientilor nu li cere sa faca nimic, iar opiniile nu le sunt criticate
- mesajul este introdus intr-o maniera deghizata
2. Prescrierile comportamentale
-

sunt realizate de catre pacient intre sedintele de terapie

joaca un rol fundamental in terapia strategica
determina experiente concrete de schimbare a realitatii in afara cadrului terapeutic
atunci cand pacientul actioneaza singur in viata de zi cu zi, el va putea sa-si demonstreze foarte
bine propria sa abilitate de a schimba situatiile problematice
asemenea experiente sunt tangibile si sunt o dovada indiscutabila a abilitatii lor de a depasi
propriile dificultati

Trei tipuri de prescrieri comportamentale

Directa instructiuni clare de realizare a unor actiuni, care isi propun rezolvarea unei probleme sau atingerea
unei serii de obiective; terapeutul poate utiliza prescrierile directe, ajutandu-l pe pacient sa gestioneze in mod
corect situatiile care inainte erau problematice;
6

Indirecte sunt injoctiuni comportamentale ale caror obiective sunt ascunse si camuflate, terapeutul prescrie o
actiune care va produce un rezultat diferit fata de cel care fusese aparent specificat;
Paradoxale deriva din utilizarea paradoxului; pacientul se gaseste intr-o situatie paradoxala, fiind nevoit sa
realizeze actiune voluntare care inainte erau involuntare si de necontrolat si pe care a incercat sa le evite, asadar,
simptomul nu mai este spontan si de necontrolat
4. UTILIZAREA ACCEPTARII IN TERAPIA INTEGRATIVA DE CUPLU
-

acceptarea este principalul ingredient al tratamentului

pacientii sunt antrenati sa actioneze mai degraba conform unui plan sau scop anume, decat sa fie condusi
de un impuls de moment
evidentiaza nevoia de a trai o experienta emotionala, nu de a o evita, de a gestiona impulsurile
emotionale si comportamentale si de a nu actiona confiorm dispozitiei
termenul acceptare implica atat imagini pozitive, cat si negative
in terapia de cuplu, termenul se refera mai mult la a intelege partenerul asa cum este si de a-l accepta
pentru ceea ce este
acceptarea este diadica, scopul fiind acela de a structura sedintele in asa fel incat partenerii de cuplu sa
vorbeasca intr-o maniera in care acceptarea sa fie stimulata
in cadrul evaluarii cuplului sunt investigate urmatoarele aspecte: cat de destins este cuplul, cat de
implicati sunt partenerii in relatie, care sunt neintelegerile care ii separa, de ce constituie aceste
neintelegeri o problema, care sunt lucrurile care ii tin uniti, cum poate terapia sa-i ajute
sufletul acceptarii este sa experimentezei emotiile ca pe ceva ce pur si simplu exista, nu ca pe ceva de
care sa te feresti, si de a privi partenerul ca o persoana care se comporta in cel mai bun mod in care
poate, adaptandu-se la mediul sau inconjurator

Formularea cazului
-

acceptarea are doua componente: a ajuta partenerii sa transpuna conflictul intr-o sansa la intimitate si
de a ajuta partenerii sa renunte la incercarile lor de a se schimba unul pe celalalt
- cinci factori care determina cum pot fi rezolvate incompatibilitatile in cuplu: nivelul incompatibilitatilor
in cuplu, atractia lor reciproca, repertoriile comportamentale individuale, deprinderile de rezolvare a
conflictelor, evenimentele stresante care au impact asupra relatiei
- acceptarea implica renuntarea la lupta de a-l schimba pe celalalt, iar frumusetea situatiei este data de
faptul ca, odata cu renuntarea la lupta, se renunta si la sentimentele si interactiunile negative
- cele trei componente ale formularii cazului sunt:
tema temele de obicei sunt formulate in opozitie, daca unuia dintre parteneri ii place sa se distreze,
celuilalt ii plac serile linistite petrecute acasa, temele ar putea fi clasificate drept inchise sau deschise, au
fost identificate mai multe teme comune: apropiere/distanta, control/responsabilitate, artist/om de stiinta,
conventional/neconventional
procesul de polarizare apare atunci cand partenerii sunt din ce in ce mai agatati de pozitia lor cu
privire la o anumita problema, atunci cand diferentele sunt mai putin tolerate si sunt privite de fiecare
partener ca fiind defecte ale celuilalt, devin mai polarizati
capcana reciproca este strans legata de procesul de polarizare, oamenii sunt constienti ca sunt prinsi
intr-o capcana, dar nu stiu ca si partenerul lor este prins intr-o capcana
Strategii utilizate in psihoterapia comportamentala integrativa de cuplu
1. Strategia modificarii comportamentale
-

este folosita in cazurile in care cuplurile au incetat colaborarea si au intrat in procesul de polarizare
7

pot fi utilizate mai multe tipuri de exercitii, in urma carora partenerii vor adopta noi comportamente, fiind
ajutati sa-si depaseasca barierele
diferenta intre terapia integrativa si terapiile clasice este aceea ca terapeutul introduce diverse tehnici ale
acceptarii in aplicarea strategiei modificarilor comportamentale

2. Ascultarea activa
-

o practica buna menita sa domoleasca cuplurile si sa se asigure ca se asculta unul pe celalalt este a-i invata
pe parteneri sa fie clari in ceea ce spun si sa utilizeze parafrazarea
terapeutul are sarcina de a identifica temele care predomina in conflictele cuplului si de a identifica
contextul in care actioneaza fiecare partener

3. Rezolvarea de probleme
-

desi acceptarea este scopul final al terapiei integrative, cuplurile sunt incurajate sa se implice in rezolvarea
problemelor, ele cautand solutii, discutand argumentele pro si contra ale fiecarei solutii gasite, punandu-se
de acord sa incerce o anumita solutie si sa stabileasca un anumit timp pentru a evalua rezultatele
etapele demersului de rezolvare a problemelor: definirea problemei in termeni comportamentali, generarea
unui numar de solutii posibile, evaluarea avantajelor si dezavantajelor fiecarei solutii si alegerea uneia dintre
acestea, punerea in practica si evaluarea eficientei acesteia

Tehnici de acceptare in psihoterapia comportamentala integrativa de cuplu (sunt folosite in mod ierarhic,
daca prima nu functioneaza, terapeutul o incearca pe a doua si tot asa)
1. Tehnica imbinarii empatiei
-

sedintele tipice constau in discutarea problemelor aparute intre sedintele de terapie

terapeutul asculta cu atentie pentru a identifica temele, procesul de polarizare si capcanele reciproce, el
ramane flexibil si atent la fiecare partener in parte
- scopul acestei tehnici nu este acela de a transforma cuplurile in inimi insangerate sau de a le ajuta sa
aiba tot ce le trebuie pentru a se simti bine pe moment
- prin aceasta tehnica, partenerii sunt invitati sa vorbeasca despre comportamentul lor intr-o anumita
situatie, iar terapeutul le indreapta atentia unuia asupra celuilalt
- fiind o terapie contextuala, partenerii vor fi invatati sa vada si sa inteleaga perspectiva celuilalt
2. Tehnica detasarii unite
-

partenerii sunt invatati sa-si vada problemele drept niste situatii pe care cei doi se unesc sa le rezolve si
nicidecum ca pe mijloace de acuzare si invinovatire a celuilalt
in cazul in care un cuplu lanseaza o problema, terapeutul ar trebui sa extraga ambele variante ale povestii,
astfel fiind identificate capcanele reciproce, dilemele in care se gasesc cei doi parteneri si vulnerabilitatile
implicate
de multe ori, dand un nume unei probleme, cuplul este ajutat sa lucreze impreuna pentru a depasi
respectiva problema
umorul este de asemenea foarte important, ajutand cuplurile sa se distanteze de stresul cauzat de
dificultatea cu care se confrunta
aceasta tehnica duce la o rezolvare pozitiva a problemei, nu la invinovatire si neputinta

Tehnici de toleranta in psihoterapia comportamentala integrativa de cuplu (partenerii trebuie sa invete

sa tolereze anumite aspecte care nu pot fi schimbate la celalalt)
8

1. Tehnica identificarii aspectelor pozitive in comportamentul negativ

-

anumite comportamente care pe parcursul procesului de polarizare sunt negative si enervante, pot avea
si o latura pozitiva

2. Tehnica jocului de rol

-

functioneaza ca o forma de expunere sau desensibilizare

vazand comportamentul negativ jucat in timpul sedintei, partenerul care se plange de acest
comportament poate obtine o perspectiva mai obiectiva cu privire la acesta
prin aceasta tehnica, cel care isi joaca comportamentul problema va putea sa recunoasca natura
aversiva a acestuia sau se poate simti jenat de faptul ca isi dezvaluie comportamentul in fata terapeutului
chiar daca aceasta tehnica nu functioneaza, jocul de rol ii permite terapeutului sa vada reactia
fiecarui partener cu privire la comportamentul problema

3. Tehnica imitarii comportamentului negativ (ca sarcina pentru acasa)

- scopul este acela de a ajuta partenerul invinovatit sa vada reactia celuilalt, ca raspuns la manifestarea
comportamentului negativ
- atunci cand sunt identificate comportamentele problematice, terapeutul ofera ca sarcina pentru acasa,
imitarea comportamentului negativ
- scopul este ca unul dintre parteneri sa imite comportamentul celuilalt intr-o situatie fara incarcatura
emotionala, apoi sa descopere impactul acestuia asupra partenerului sau de relatie
4. Tehnica consolidarii tolerantei prin grija fata de sine
- este necesar atunci cand exista situatii care nu se pot schimba
- prima si cea mai grava greseala pe care o poate face un terapeut cand promoveaza acceptarea este aceea de
a incerca sa forteze acceptarea
- cand acceptarea devine singurul punct de pe agenda terapeutului, tratamentul poate sa mearga intr-o directie
gresita
- terapeutii au nevoie sa stabileasca tipul de acceptare, altfel s-ar putea contrazice, cerand cuplului sa se
accepte unul pe celalalt cu orice pret
- un alt concept gresit este acela ca terapia integrativa de cuplu se refera numai la acceptare atunci cand este
vorba de fapt de mentinerea unui echilibru intre acceptare si schimbare in terapie
- schimbarea de lunga durata se produce mai repede atunci cand intervine acceptarea
5. ASPECTE GENERALE ALE COMUNICARII TERAPEUTICE
-

psihoterapia presupune un tip special de comunicare intre terapeut si unul sau mai multi pacienti,
propunandu-si drept obiectiv producerea unor schimbari dezirabile in cazul pacientului
desi psihoterapia este o interactiune verbala, ea difera de conversatiile sociale obisnuite in
termeni de obiective, scopuri, teme de discutie abordate
poate fi eficienta sau ineficienta, corecta sau incorecta, adecvata sau inadecvata
cea ineficienta implica blamarea, desconsiderarea sau criticarea pacientului
cea eficienta ii reduce pacientului anxietatea de baza si ii genereaza speranta si incredere,
sentimente care vor dainui dupa ce terapia va lua sfarsit
9

se subliniaza responsabilitatea pacientului de a se schimba, fiind intarite punctele sale forte si

abilitatile pacientului, nu slabiciunile si lipsurile
se face apel la psihologia pozitiva: psihologia nu este doar studiul patologiei, slabiciunii si
prejudiciilor, este si studiul fortei si virtutii
contextul psihoterapeutic ofera o anumita semnificatie evenimentelor din cursul psihoterapiei
cadrul terapeutic defineste psihoterapia si ii delimiteaza frontierele, fiind alcatuit din doi factori:
tehnica psihoterapeutica utilizata implica faptul ca terapeutul si pacientul respecta un anumit numar
de reguli specifice, se emit reguli care permit distingerea comportamentului pacientului, functia cadrului
este de a stabili un camp terapeutic, aceasta fiind dubla si complementara: confera o semnificatie actelor
terapeutice, influenteaza protagonistii relatiei terapeutice in asa fel incat sa devina posibila activitatea
terapeutica indreptata catre schimbare
dispozitivul terapeutic datele concrete si fixe oferite de dimensiunea spatiala si temporala, putem
distinge urmatoarele elemente: numarul de persoane prezente (individuala si de grup), dispozitia
locurilor (dispozitivul canapea-fotoliu intareste neutralitatea psihoterapeutului care evita privirea
pacientului, dinamica interactiva fiind micsorata), temporalitatea (se caracterizeaza prin frecventa
sedintelor si durata terapiei)
terapiile scurte pot implica o singura sedinta sau poate merge pana la 40-50 de sedinte si se
pleaca de premisa ca toti pacientii trebuie sa-si rezolve anumite probleme in cateva sedinte de terapie,
terapeutul concentrandu-se pe interventia terapeutica si pe rezolvarea propriu-zisa a problemei
terapiile de lunga durata se concentreaza pe interpretare, unealta emiterii ipotezelor, fiind o
terapie de profunzime si propunandu-si sa produca modificari de durata la nivelul personalitatii pacientilor
factori comuni pe care ii gasim in majoritatea terapiilor scurte proiectate in mod special sa fie
succinte si de scurta durata: alianta terapeutica rapida si in general pozitiva, specificare clara a scopurilor
realizabile, definirea clara a responsabilitatilor pacientului, asteptarile cu privire la schimbare, orientarea
aici-si-acum, sensibilitatea la durata

Structura temporala a psihoterapiei si producerea schimbarii

-

fiecare sedinta de terapie are cinci etape sau stadii, acestea tinzand sa apara in succesiune si fiecare decurge
din cea anterioara
alianta terapeutica stabileste baza pentru definirea scopurilor, atingerea acestora antreneaza discutii cu
privire la sarcinile pentru acasa, prevenirea recaderilor si perioada de pauza
tinde sa reflecte sau sa fie paralela cu mersul in ansamblu al tratamentului
problemele aparute in mod tipic in primele etape ale tratamentului sunt similare cu cele din primele etape
ale fiecarei sedinte
putem spune ca exista o structura sau un model de baza care ne ajuta sa ne organizam gandirea si
raspunsurile terapeutice atunci cand avem nevoie sa ne dam seama unde ne aflam si cum trebuie sa
comunicam terapeutic in vederea promovarii schimbarii
intalnirea initiala dintre terapeut si pacient are o mare importanta asupra terapiei ca intreg, in aceasta faza de
inceput scopul prioritar fiind acela de a se stabili o atmosfera pozitiva, de incredere, in care terapeutul aduna
informatii ce vor fi utilizate in pregatirea bazei pentru aplicarea interventiilor ulterioare
primul stadiu al terapiei este esential, prin acceptarea a ceea ce pacientul comunica despre sine insusi si
despre problemele si vorbind limbajul pacientului sau, terapeutul poate sa creeze o atmosfera de incredere si
intelegere care va permite ghidarea terapeutica
inca din fazele de inceput ale terapiei, specialistul isi propune sa intrerupa ciclurile repetitive in care sunt
blocati pacientii, prin introducerea unei noi perspective sau prin crearea unei situatii in care pacientul sa
devina receptiv la informatiile din mediul sau natural
a face ceva nou il catapulteaza pe pacient in tratament, in ciuda rezistentei sale, provocand asteptarile
profund inradacinate, practic procesul de schimbare ar putea fi definit ca un nou ciclu de gandire si
comportament
10

Psihoterapia ca act de comunicare

-

relatia terapeutica se defineste prin ceea ce se petrece intre pacient si terapeut

relatia trebuie privita intr-o maniera sistematica, un intreg in interactiune, un ansamblu de fenomene de
legatura intre cei doi protagonisti
o prima axioma enunta paradoxul comunicarii: Nu putem sa nu comunicam!
noi conferim un sens, iar intelegerea sensului si impartasirea semnificatiei sunt elemente esentiale ale
relationarii
putem distinge doua componente ale comunicarii: nivelul continutului si nivelul relatiei
comunicarea dintre terapeut si pacient este gandite in termenii unui sistem care se poate autoregla prin
feedback, schema sistemica prezetandu-se ca o transmitere de informatii intre terapeut si pacient, cei doi
fiind in acelasi timp si emitatori si receptori
o comunicare corecta presupune o interactiune, nu o transmitere de informatii, orice comunicare fiind
bilaterala
6. ALIANTA TERAPEUTICA IN PSIHOTERAPIA RELATIONALA
este ancorata intr-un aici-si-acum constient
o buna alianta terapeutica este o conditie esentiala pentru schimbare
este alcatuita din trei componenta interdependente: sarcini (activitati specifice in care pacientul trebuie sa se
implice), obiective generale spre care se indreapta tratamentul, legaturi (calitatea afectiva a relatiei
terapeut-pacient)
calitatea relatiei influenteaza masura si obiectivele terapeutice, iar abilitatea de a negocia sarcinile si
obiectivele terapeutice mediaza calitatea relatiei
este considerata ingredientul cheie al schimbarii terapeutice
necesita efort si este complicata
este important sa intelegem ce aduce fiecare participant la procesul de negociere
pe baza interactiunilor cu ceilalti, fiecare isi stabileste propria schema relationala, ce contureaza perceptiile
cu privire la mediul exterior, fapt ce conduce la ganduri si comportamente ce vor influenta la randul lor
mediul
este esentiala in cazul facilitarii modificarii schemelor relationale
dezacordurile sunt inevitabile si orice interventie poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra calitatii
relatiei terapeutice, aceste dezacorduri se refera la schimbarile negative in calitatea aliantei existente sau la
dificultatile in stabilirea aliantei
dezacordurile sunt reciproc influentate pe masura ce pacientul si terapeutul pun pe masa propriile lor
stiluri de relationare
dezacorduri de tip retragere: atunci cand pacientul se retrage sau se detaseaza partial de terapeut, de
propriile sale emotii sau de unele aspecte ale procesului terapeutic
dezacorduri de tip confruntare: mai putin subtile, deoarece pacientul isi exprima in mod direct supararea,
resentimentele sau nemultumirea fata de terapeut sau fata de unele aspecte ale terapiei
markeri specifici care indica inceputul unui dezacord de tip retragere: momente in care pacientul este in
faza de negare, discutii aleatorii despre alti oameni sau evenimente, schimbarea discutiei sau povestirea prea
detaliata, de tip confruntare: plangeri la adresa terapeutului, punerea la indoiala a intregului cadru
terapeutic
in terapia relationala se promoveaza starea de mindfulness, constientizarea centrata pe prezent,
nonevaluativa, in care fiecare senzatie, gand sau sentiment aparut in campul atentiei va fi recunoscut si
acceptat

11

practicienii trebuie sa fi constienti de faptul ca situatia terapeutica este in mod constant in schimbare, ceea
ce a fost adevarat in prima sedinta poate sa nu mai fie adevarat in a doua sedinta samd, centrarea facandu-se
pe aici-si-acum si pe momentul actual nu pe evenimente din trecut
se centreaza pe concret si specific, nu pe idei generale, fiind promovata constientizarea experientiala, in
detrimentul speculatiilor intelectuale sau abstractizarilor, aceasta ajutand pacientii sa devina observatori ai
propriului comportament
nevoia de a stabili relatii si nevoia de autodefinire sunt nevoi fundamentale umane, prin nevoia de
autodefinire intelegand nevoia de a fi independent, in timp ce nevoia de a stabili relatii are mai multe de-a
face cu satisfacerea nevoii de securitate si de afiliere
7. APLICAREA INTERVENTIILOR TERAPEUTICE

1. Clarificarea
-

terapeutul intentioneaza sa identifice anumite tipare existente in discursul pacientului sau

deoarece discursul pacientului este ambiguu si neclar, prin intermediul clarificarii, terapeutul intoarce spre
pacient sensul mesajului pe care tocmai l-a emis
favorizeaza un dialog autentic intre terapeut si pacient si necesita adoptarea unei conduite empatice din
partea terapeutului
implica comunicarea respectului deplin fata de punctul de vedere al celuilalt
afirmatiile prin care terapeutul sumarizeaza ceea ce pacientul sau tocmai i-a comunicat reprezinta
oportunitati pentru clarificare

2. Confruntarea
-

folosita ca mijloc de sustinere pentru a releva discrepanta, clinicianul este in pozitia de a empatiza cu ceea
ce inseamna a fi o persoana dificila, poate fi o confruntare obisnuita, in care observam ca pacientul are o
problema si are o stare de disconfort;
terapeutul poate intampina dificultati in confruntarea pacientului, ca urmare a trasaturilor
contratransferentiale si personale aparute in urma aplicarii acestei interventii
este important pentru terapeut sa admita ca o confruntare are potentialul de a scoate la suprafata tiparele
comportamentale disfunctionale care altfel ar putea ramane neidentificate
confruntarea de rutina: terapeutul incearca sa negocieze cu rezistentele la explorare puse in actiune de
pacient
confruntarea eroica: terapeutul este nevoit sa faca fata unei rezistente masive a pacientului cu privire la
propria sa schimbare, acest tip de confruntare este menit sa socheze pacientul adeseori terapeutul
amenintandu-l ca-l va abandona

3. Restructurarea cognitiva
-

se centreaza pe modificarea convingerilor irationale ale pacientului avand drept scop insusirea de catre
acesta a unor comportamente mai eficiente
implica identificarea empatica a convingerilor disfunctionale ale pacientului si modificarea acestora
pacientii sunt invatati sa gaseasca un antidot (coping thoughts) pentru sabloanele lor inadecvate de
gandire
sunt numeroase momente pe parcursul terapiei cand terapeutul incearca sa-si imagineze lumea construita
de pacientul sau
intelegerea empatica are un rol esential in furnizarea unei idei despre modul in care pacientul isi
construieste viata si care este filosofia lui de viata

12

4. Interpretarea
-

accentueaza importanta materialului care se gaseste in afara cadrului de referinta al unui pacient
prin interpretare, terapeutul ofera perspective si alternative noi, stabilind fenomene care pana atunci nu
erau conectate
acest gen de interventie este folosit de majoritatea practicienilor, acestia utilizand formulari conceptuale,
in paralel cu observatiile personale, atunci cand avanseaza o interpretare
are potentialul de a intari intelegerea empatica a unui pacient
dezvoltarea cadrului unei interpretari poate porni inca de la inceputul terapiei, atunci cand terapeutul
depunde un efort empatic dirijat in scopul obtinerii unei intelegeri cat mai aprofundate a problematicii
pacientului sau

5. Recadrarea
-

una dintre cele mai subtile tehnici de persuasiune

ea schimba nu numai perceptia individului cu privire la realitate, dar si semnificatia acesteia asupra
persoanei respective
a pune acelasi fapt intr-un context diferit de semnificatie si a-l privi dintr-o alta perspectiva, ii schimba
valoarea in mod radical
poate fi obtinuta fie pur verbal, fie prin intermediul anumitor actiuni care vor conduce persoana sa-si
schimbe perceptia cu privire la realitate
poate varia in complexitate

6. Evitarea formularilor negative

-

formularile cu privire la ideile sau comportamentul unei persoane sunt percepute ca un repros, nefacand
altceva decat sa provoace rezistenta
terapeutul va incerca sa reformuleze ideile negative, facandu-le pozitive
chiar daca comportamentul pacientului este in mod evident disfunctional, este mult mai productiv sa fim
alaturi de el, sa-l ajutam sa se simta in largul lui si apoi sa-i oferim sugestii cu privire la modul in care
sa-si modifice comportamentul

7. Utilizarea tehnicilor paradoxale

-

un paradox logic este o afirmatie atat falsa cat si adevarata, atat corecta cat si incorectsa
utilizarea paradoxului in terapie este extrem de eficienta in diversele situatii comportamentale de
autointarire care intretin problema pacientului
poate destrama cercul vicios al comportamentului repetitiv care constituie o solutie incercata, patternul
din care pacientul nu se poate desprinde
destabilizeaza sistemul de perceptii si de reactii cu privire la realitatea pacientului
a fost folosita drept cale de acces la anxietatea anticipatorie
problemele de anxietate sunt agravate de anticiparea a ceea ce credem ca se va intampla, prin urmare,
anxietatea a fost divizata in doua parti: anxietatea in sine si anxietatea anticipatorie
daca modificam ceva in anxietatea anticipatorie, putem schimba anxietatea in sine
ideea este sa construiesti scenariul cel mai grav cu putina, atat de absurd incat pacientul sa fie fortat sa
simta cea mai teribila frica, tonul terapeutului trebuie sa stimuleze umorul pacientului

8. Prescrierea temelor pentru acasa

13

orice sarcina incredintata pacientului pentru a fi efectuata in intervalul dintre sedintele de terapie,
aceasta putand fi comportamentala, automonitorizare, exercitiu fizic, observatie etc
a devenit baza terapiilor cognitiv-comportamentale, fiind adesea utilizata de numerosi terapeuti de
orientari diferite
este considerata parte integranta a procesului de schimbare
imbunatateste considerabil rezultatele terapiei, putand ajuta pacientii sa se restabileasca mai rapid si sa
se mentina astfel
modelul euristic de complianta: trasaturile specifice ale temei pentru acasa, ale terapeutului, ale
pacientului, precum si interrelatiile dintre aceste elemente, influenteaza realizarea sarcinii de catre
pacient, variabilele care tin de tema, de terapeut si de pacient, pot avea un efect important asupra
compliantei pacientului
stadiile modelului schimbarii: un element cheie in alegerea unei teme eficiente este armonizarea acesteia
cu nivelul de motivatie al pacientului pentru schimbare, cinci stadii ale motivatiei in cadrul terapiei
precontemplatia, contemplatia, pregatirea, actiunea si mentinerea
prezentarea problemei de catre pacient: scoate in evidenta importanta adaptarii temei pentru acasa la
stilul si modul in care pacientul isi prezinta problema, este descrisa o matrice 2 x 2 x 2 care poate fi
folosita in scopul unei teme pentru acasa adecvate pentru pacient, cele trei dimensiune ale matricei fiind
direct vs indirect, comportament vs noncomportamental, paradoxal vs nonparadoxal

9. Utilizarea prescriptiei simptomului

-

asemanatoare cu intentia paradoxala

reguli menite sa sporeasca eficienta: nu trebuie sa ne adresam intregii probleme si sa prescriem doar un
element al complexului de simptome, sa alegem cu grija un loc, un context, sa cautam o solutie
interactiva, sa creem o sarcina benigna
are trei pasi: pregatirea empatia initiala de care da dovada terapeutul, interventia sarcina prescrisa,
parcurgerea motivul pentru care a fost urmata sarcina incluzand indicatiile cu privire la ceea ce s-ar
putea realiza

10. Crearea ambiguitatii, utilizarea simbolurilor si a ritualurilor

-

terapeutul ofera sarcini benigne pacientului, uneori nestiind nici el de ce a dat sarcina respectiva
de exemplu, poate sa ii zica pacientului ca saptamana viitoare sa mearga sa aprinda o lumanare in fiecare
seara, pe urma sa se intoarca si sa ii explice de ce i-a dat sarcina respectiva
pacientii invata cel mai bine atunci cand fac sau realizeaza ceva, transformand o sarcina ambigua intr-un
pas terapeutic
sarcinile ambigue ar trebui sa fie benigne si sa transmita respecte fata de pacient
ideea este sa nu-l pacalesti ca a scapat de problema
ritualurile sunt sarcini complexe simbolice si congruente, care poate fi date unui pacient ca mijloc de
infrangere a propriilor dureri sau in scopul autodescoperirii
utilizarea sarcinilor absurde pentru a dezintegra problemele pacientilor
terapeutul trebuie sa prezinte sarcina intr-o maniera in care pacientul sa se simta sustinut si respectat

11. Utilizarea metaforelor, anecdotelor si povestilor

-

sunt redate evenimente care implica alte persoane

14

aceste strategii ii permit pacientului sa comunice, intr-o maniera indirecta si subtila, diverse mesaje,
adeseori oamenii identificandu-se si proiectand diverse ganduri sau emotii asupra diverselor personaje
minimizeaza rezistenta deoarece pacientilor nu li cere sa faca nimic, iar opiniile nu le sunt criticate
mesajul este introdus intr-o maniera deghizata

12. Autosurprinderea
-

tehnica terapeutica menita sa-l avertizeze in legatura cu aparitia unor mecanisme de ordin intern care
declanseaza actiunea nedorita
pacientul tinde sa-si incalce angajamentul de schimbare si sa activeze acelasi cerc vicios al manifestarii
comportamentului nedorit
printr-un indicator de amintire, pacientul incearca sa evite activarea ciclului repetitiv al functionarii
negative

13. Notarea gandurilor adaptative

-

asista pacientul in continuarea eforturilor sale de a se elibera de comportamentul simptomatic

o intelegere empatica a pacientului ii permita terapeutului sa-l asiste in acest proces prin identificarea
unor strategii de coping, unii autori chiar incurajeaza pacientii sa le scrie pe o hartie si sa le citeasca de
mai multe ori pe zi
- in unele cazuri, pacientul gaseste un anumit citat care sa serveasca drept sursa de inspiratie, sursa
citatului poate sa apara in urma discutiilor dintre pacient si terapeut
14. Segmentarea
-

presupune impartirea sarcinilor terapeutice in segmente mai mici, astfel incat pacientul sa nu le mai
perceapa ca fiind insurmontabile
atunci cand un individ imparte o sarcina de mari dimensiuni in episoade si segmente accesibile,
incercarea pare de obicei mai putin descurajatoare
este o tehnica orientata pe actiune, pacientul isi urmareste telul cu pasi mici de copil, fiind in final
capabil sa vada rezultatul eforturilor sale

15

8. DIFICULTATI APARUTE IN PRACTICA CLINICA: INTRERUPEREA/ABANDONAREA

TERAPIEI SI UTILIZAREA REZISTENTELOR PACIENTILOR IN PSIHOTERAPIE
1. Intreruperea/abandonarea terapiei (dropout)
-

poate fi definit in termeni de durata a tratamentului, ilustrand situatia in care pacientul nu a urmat un
anumit numar de sedinte prestabilit
in general, pacientii intrerup procesul terapeutic atunci cand dispar problemele lor cele mai suparatoare,
cu alte cuvinte, fie si-au insusit deja suficiente deprinderi de a face fata situatiilor stresante, fie se simt
capabili sa traiasca cu celelalte dificultati reziduale
alti pacienti prefera sa treaca prin diferite etape ale psihoterapiei si sa-si rezolve anumite probleme, in
diverse momente ale vietii lor
la antipodul fenomenului de dropout este dependenta exagerata pe care unii pacienti o pot dezvolta fata
de terapeutul lor, incheierea tratamentului fiind ea insasi o problema
se poate vorbi despre dropout atunci cand procesul terapeutic inca nu s-a incheiat si are loc atunci cand
scopurile tratamentului, asupra carora cei doi parteneri de relatie au cazut de comun acord, nu au fost
atinse
acest fenomen este rezultatul a trei tipuri de variabile: care tin de pacient, care tin de terapeut, care tin de
mediu

2. Utilizarea rezistentelor pacientilor

-

are o mare valoare in terapie, energia investita in rezistenta poate fi redirectionata catre atingerea
obiectivelor
rezistenta insasi poate fi prescrisa paradoxal si apoi manipulata terapeutic
se creaza o legatura terapeutica dubla: rezistenta pacientului devine o prescriere prin ea insasi, iar reactia
ulterioara a pacientului constituie procesul terapeutic
efectul primar al rezistentei va fi eliminat, iar energia care ii sta la baza va fi pusa in serviciul schimbarii
o rezistenta prescrisa, de fapt, inceteaza sa mai fie rezistenta si devine complianta
se poate manifesta atat in interiorul situatiei terapeutice (refuzul de a realiza sarcinile, evitarea
contactului privirii), cat si in exteriorul terapiei (refuzul de face tema pentru acasa, cererea de favoruri,
oferirea de cadouri etc)
16

modalitati de manifestare a rezistentelor: mentinerea unei conversatii superficiale cu terapeutului,

contradictii in relatari, utilizarea unui limbaj vag sau a unei vorbiri afectate, crispare, rigiditate, tremor,
insistenta asupra unor evenimente din trecut, adoptarea unui limbaj evaziv, aparitia de noi simptome
atunci cand aducem argumente si sustinem cu orice pret schimbarea, constatam o atitudine defensiva din
partea pacientilor, aparitia acestor rezistente indica o necesitate in schimbarea strategiilor terapeutice
la cei mai multi dintre pacienti se manifesta o frica de schimbare, asemanatoare cu frica de necunoscut,
drept urmare vor pune in actiune propria rezistenta
pacientii se agata de comportamentele lor nedorite deoarece se simt neputinciosi sa renunte la ele, desi
modul lor de viata le-a cauzat diverse suferinte, ei isi imagineaza ca orice schimbare poate fi si mai rea
decat situatia actuala in care se gasesc
strategii de combatere a rezistentei pacientilor: precontemplatia sa-i sugeram pacientului sa se mai
gandeasca la problema da, contemplatia sa administram o sarcina de tip observational si sa-i sugeram
pacientului sa o ia mai incet pentru ca nu este gata inca de a actiona, pregatirea oferim optiuni de
tratament, actiunea obtinem detalii referitoare la succes si intarim succesele obtinute, mentinerea
sustinem succesul, prezicem nereusitele si facem planuri in cazul aparitiei unor evenimente neplacute,
finalizarea ne luam la revedere si lasam o usa deschisa pentru o posibila intoarcere a pacientului

17

9. FINALIZAREA PSIHOTERAPIEI
-

in cursul terapiei, orice mica schimbare aparuta devine esentiala, iar pacientul va fi incurajat in eforturile
de rezolvare a problemei sale; inca de la inceput i se va insufla ideea de asumare a responsabilitatii
pentru actiunile sale personale si pentru progresul terapiei in ansamblu
terapeutul activeaza disponibilitatile latente ale pacientului, iar in final, pacientul de la recunoaste si va
fi capabil sa le utilizeze
printr-o buna comunicare terapeutica, pacientul invata sa se perceapa intr-o maniera mai adecvata pe
sine, pe ceilalti si lumea in general
nu terapeutul schimba pacientul in adevaratul sens al cuvantului, ci schimbarea vine din interiorul
pacientului, prin activarea resurselor sale
sedinta finala joaca un rol important, scopul ei fiind de a consolida autonomia pacientului si se
realizeaza prin oferirea unui rezumat al intregii terapii
este crucial pentru pacient pentru ca va putea sa-si castige autonomia, va putea sa recunoasca faptul ca
realitatea a fost schimbata datorita acestor interventii
accentueaza modul in care persoana este capabila sa adopte strategii sanatoase
procedura formala de incheiere a terapiei vine sa diminueaza multe din nelinistile terapeutului si
pacientului legate de faptul ca vechile simptome ar putea sa se manifeste din nou sau ca ar putea sa
apara altele noi
un mare avantaj este faptul ca terapeutul si pacientul pot sa planifice incheierea terapiei si sa o
pregateasca inca de la inceputul ultimei etape
ca toate celelalte relatii empatice, intense si autentice, este greu de crezut ca experienta succesului
terapeutic va fi usor uitata atat de terapeut cat si de pacient

18