Sunteți pe pagina 1din 4

Conventia de la Paris

La 10 mai 1857

s-au deschis la Paris lucrarile conferintei careia ii revenea sarcina, in

conformitate cu prevederile tratatului din 1856 , de a elabora o conventie privind organizarea


definitiva a Principatelor . In prima sedinta Walewski presedintele unuiunii si reprezentant al
Frantei a propus din nou unirea Principatelor. Daca reprezentantii puterilor garante(Frana,
Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia i Regatul Sardiniei) si-au dat acordul la propunerea lui
Walewski cei ai Portii si ai Imperiului habsburgic nu au fost de accord. In ansamblu activitatea
comisiei s-a consumat in discutii interminabile si controverse , reflectand divergentele dintre
puteri , astfel incat comisia a demonstrate ineficacitate deplina din cauza contradictiilor, dar si a
imperfectiunilor statutului si regulamentului sau.
Cererie celor doua Adunari, cuprinse ntr-un Raport al comisarilor puterilor europene,
au fost naintate reprezentantilor puterilor garante ntrunite n Conferinta de la Paris, ntelegerile
asupra celor convenite au fost incluse ntr-o Conventie emisa la 7 august1858 care cuprindea
statutul international si principiile de organizare nterna a Principatelor. Fara sa tina seama de
dorintele formulate n Rezolutiile Adunarilor ad-hoc, acest document oferea romnilor o unire
trunchiata, statul astfel rezultat urma a se numi Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei.
Conventia de la Paris, prototip de act heteroclit, incununand activitatea diplomatic dusa
timp de jumatate de deceniu in jurul problemei Principatelor, continea dispozitii inaintate, pe
langa altele retrograde. In problema fundamental a unirii ea mergea pe o linie de compromis.
Este insa sigur ca stipulatiile nu au fost numai concluzii ale discutiilor din culisele diplomatice
europene, ci ele au rezultat, in mare masura, din insasi larga actiune desfasurata de poporul
roman si de reprezentantii sai. Pasivitatea din partea acestor factori s-ar fi tradus, neindoielnic,
intr-un continut cu totul diferit al conventiei, care ar fi avut trasaturi reactionare mai accentuate.
Deasemenea, continutul unionist al intelegerii apare in buna masura ca o concesie facuta
populatiei din principate si deci ca o victorie a acesteia, dorintelor careia, vrand-nevrand au
trebui sa-i dea curs macar partial si reprezentantul Imperiului habsburgic si c el al Portii
otomane.
Prevederile principale
Articolul 1 prevedea unirea partial a principatelor Moldovei i Valahiei sub denumirea
Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, care rmneau sub suzeranitatea Maiestii Sale
Sultanul.

Articolul 2 garanta autonomia Principatelor.


Articolul 3 prevedea alegerea unor domni (hospodari) separai n cele dou principate.
Articolele 4, 5 i 6 explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de ctre
hospodar i cooperarea lor cu adunrile elective separate i cu Comisia Central de la
Focsani.
Articolul 8 stabilea valoarea tributului datorat Portiisi anume 1.500.000 de piastrii pentru
Moldova i 2.500.000 de piastri pentru Valahia
Articolele 10 - 14 stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor i drepturile i obligaiile
lor.
Articolul 27 stabilea formarea unei Comisii centrale la Focsani, format din cte 8
membri pentru fiecare Principat.
Articolul 38 stabilea nfiinarea unei Inalte Curti de Justitie si Casatie, comun ambelor
Principate, cu sediul la Focsani.
Articolele 42 44 stabileau formarea unei miliii (armate)comune, al crei comandant
urma s fie numit alternativ de ctre domnitorii celor dou Principate.
Conventia intarea si dezvolta articolele din tratatul de la 1856 referitoare la T. R. si
Moldova si in acelasi timp adopta unele stipulatii noi, rezultate din costatarile comisiei de
informare sau impuse de cursul imprejurarilor din principate, de lupta insusi a poporului roman.
Mentinute sub suzeranitatea portii si puse sub garantia colectiva a puterilor contractante,
principatele urmau sa se administreze liber si in afara oricarei ingerinte a Inaltei Porti sub
conducerea unui domn(in fiecare principat) care trebuia sa guverneze cu concursul ministrilor
numiti de el. Puterea legislative urma sa fie exercitata in mod colectiv de domn, de Adunarea
elective si de Comisia centrala. Puterii judiciare urma sa i se asigure o neaternare aplecandu-se
progresiv si inamovibialitatea magistraturii. Importante erau stipulatiile referitoare la domn care,
ales pe viata de Adunare, trebuia sa obtina investiture Portii in termen de o luna cel mult; domnul
putea fi in fiecare tara un moldovean sau un muntean cu un venit de 3000 de galbeni si avand
indeplinite functii publice timp de 10 ani. Ca element de unitate in afara denumirii si a
stipulatiilor referitoare la domn se crea la Focsani, oras de granite ca o trasatura de unire,
Comisia centrala legislative si Curtea de casatie deasemenea comuna principatelor; la aceasta se
mai adauga posibilitatea reunirii armatelor celor doua tari. O importanta deosebita o avea

articolul 46 care stabilea egalitateta in fata impozitelor si egala accesibilitatea la functii, se


garantau libertati publice, se abolau privilegiile si monopolurile si se dadea indicatia revizuirii
starii satenilor. Intr-o evidenta contradictie cu dispozitiile acestui articol erau stipulatiile
electorale anexate conventiei prin care restrangandu-se dreptul de vot direct la cateva mii de
oameni se limita insasi baza democratic de traducere in viata a conventiei si inainte de toate a
prevederilor ei.
Organizarea politica Principatelor Unite aMoldovei si Valahiei conform Conventiei de la
Paris
In ansamblu, conventia nu era asa cum sustinea Walewski, un fel de omagiu adus
principiului unirii, ea ascundea elementele menite sa asigure succesul cauzei uniuniste, dupa cum
desi ea a reflectat cesiuni in ceea ce privea Franta nu marcase totusi infrangerea politicii ei.
Conventia de la Paris era ceea ce Europa putut sa dea natiunii romane, acesteia ii revenea insa sa
duca mai departe un process a carui evolutie o influentase si pana atunci dar asupra careia trebuia
sa actioneze direct realizand astfel statul modern. Sarcina romanilor era totusi grea mai ales ca
problema principatelor continua sa fie o problema europeana deci nu in afara controlului
puterilor. Unirea, deziderat al antiunii trebuia realizata, mai ales ca niciuna dintre puteri nu era
dispusa a risca pentru a ajuta implinirea visului de aur al poporului roman.

Bibliografie:
1. Dan Berindei -Epoca unirii, Editura Academiei, Bucuresti, 1979;
2.
Manual multifunctional de istorie moderna a Romaniei, Presa universitara clujeana,
Cluj -Napoca, 1998.