BORUN LUCIAN-GABRIEL

Student anul II
Centrul teritorial nvmnt la Distan
Miercurea-Ciuc
Universitatea ,,Lucian Blaga din Sibiu
Facultatea de Drept ; Specializarea Administraie
Public

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR EUROPEAN

IZVOARELE DERIVATE ALE DREPTULUI COMUNITAR

Conf.univ.dr. Daiana Vesmas

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR EUROPEAN

INTRODUCERE
Dreptul comunitar reprezint o ordine juridica noua, autonoma fata de ordinea juridica
internaionala, si totodat integrata in sistemul juridic al statelor member.
Dreptul comunitar primar este considerat a fi format din cele trei tratate institutive si din
tratatele modificatoare, in timp ce prin dreptul comunitar derivat se neleg actele comunitare, adoptate
pe baza tratatelor comunitare. Intr-un sens larg insa, in dreptul comunitar pot fi ncadrate si regulile
nescrise aplicabile relaiilor comunitare, jurisprudena C.E.J. si principiile de drept comune statelor
membre.
La nceput, primele norme juridice de drept comunitar au luat natere ca urmare a voinei
suverane a statelor membre, care, prin intermediul unor tratate internaionale clasice, au acceptat sa
renune la o parte din suveranitatea lor si sa se supun deciziilor unor organe supranaionale. Ulterior,
aceste organe cu caracter suprastatal au creat la rndul lor norme de drept comunitar, aplicabile la
nivelul ntregului spaiu comunitar. Noile state care s-au alturat primelor sase au semnat tratate
internaionale clasice de aderare la o organizaie internaionala, din acel moment intrnd in spaiul de
aciune al dreptului comunitar derivat, al acquis-ului comunitar.
O alta clasificare a dreptului comunitar distinge intre dreptul comunitar instituional normele
juridice aplicabile organizrii si funcionarii instituiilor comunitare, si dreptul comunitar material
regulile aplicabile in anumite domenii, de exemplu libera circulaie a persoanelor, concurenta
comerciala, etc.
Dreptul comunitar, fiind, in mod direct (tratatele comunitare) sau indirect (actele comunitare) o
creaie a statelor membre, poate fi privit sub trei aspecte: este un drept supranaional, comunitar; este
un drept distinct de dreptul intern al statelor membre; in acelai timp el este un drept integrat in dreptul
intern al statelor membre, in ordinea juridica naionala.
Vznd aceste trasaturi, putem afirma ca dreptul comunitar este in acelai timp un drept
propriu fiecrui stat membru, dar si comun tuturor statelor membre.
Dreptul comunitar este aplicabil cu prioritate in ordinea juridica
naionala a statelor membre, in raport cu dreptul intern al acestora.
Prioritatea, supremaia sau superioritatea dreptului comunitar implica doua aspecte:
- prin legi (sau alte acte normative, evident) naionale posterioare nu pot fi modificate sau abrogate
dispoziii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nula si inaplicabila;
- normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile norme juridice naionale.
Administraia si judectorii naionali vor asigura corelarea necesara si vor lsa inaplicabile, daca este
cazul, normele interne contrare dreptului comunitar, fara a atepta intervenia legiuitorului naional de
abrogare a acestora.
n doctrin se disting dou categorii eseniale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare i
izvoare secundare.
a. Izvoarele originare (primare)
n categoria izvoarelor primare sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar
constituite de: Tratatele de instituire a celor trei Comuniti Europene; cele dou tratate bugetare;
deciziile privind resursele proprii ale Comunitilor; Actul Unic European i Tratatul de fuziune din
1967; decizia i actul privind alegerile directe n Parlamentul European (1976); deciziile i tratatele de
aderare; Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunitilor Europene privind Groenlanda
(17 martie 1984);

Tratatul de la Maastricht; Tratatul de la Amsterdam; Tratatul de la Nisa.

Aceste acte comunitare constituie un adevrat corpusconstituional, ele avnd prioritate asupra altor
acte comunitare de nivel inferior i beneficiind de o prezumie absolut de legalitate.
Conform art. 293 CE, statele membre, n msura n care este necesar, pot ncheia convenii ntre ele
privind: protecia persoanelor, satisfacerea i protecia drepturilor n aceleai condiii ca n cazul
drepturilor acordate de fiecare stat propriilor si resortisani; eliminarea dublei impuneri n cadrul
Comunitii; recunoaterea reciproc a societilor comerciale i firmelor n nelesul par. 2 al art. 48,
pstrarea personalitii juridice n cazul transferului sediului lor dintr-o ar n alta i posibilitatea
fuziunii ntre societi i firme crmuite de legile diferitelor ri; simplificarea ormalitilor privind
recunoaterea reciproc i executarea hotrrilor curilor ori tribunalelor i a sentinelor arbitrale.
Astfel, au fost adoptate mai multe asemenea convenii:
Convenia din 1968 privind recunoaterea reciproc a societilor,Convenia de la Bruxelles din 1968
privind competena judiciar i executarea hotrrilor n Roma din 1980 asupra legii aplicabile
obligaiilor contractuale,Conveniile de la Mnchen din 1973 i de la Luxemburg din 1989 relative la
brevetele Europene, respectiv comunitare, Convenia din 1990 privind elimina-rea dublei impuneri n
caz de corectare a beneficiilor ntreprinderilor asociate. Pe de alt parte, n cazul n care o materie nu
este reglementat prin legislaia fundamental, statele membre au adoptat noi reguli originare pe calea
conveniilor sau au pregtit asemenea reguli, n domeniile energiei, proprietii industriale,
falimentului. n asemenea situaii se poate recurge i la art. 308 CE prin care se dispune c, dac
aciunea Comunitii s-ar dovedi necesar spre a se atinge, n cursul funcionrii pieei comune, unul
dintre obiectivele Comunitii i Tratatul nu a prevzut competenele necesare, Consiliul, acionnd
unanim, la propunerea Comisiei i dup consultarea Parlamentului, va lua msurile necesare.
b. Izvoarele secundare (derivate)
Cea de-a doua categorie de izvoare izvoarele secundare cuprinde, n mod obinuit, actele adoptate
de instituiile comunitare n scopul aplicrii prevederilor Tratatului: regulamente, directive, decizii.
Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezoluii sau recomandri, care sunt folosite de
regul n dreptul internaional.
Termenul act comunitar nseamn orice instrument legislative sau administrativ adoptat de
autoritile administrative ale
Comunitilor. Avnd caracter derivat, dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar; n caz
contrar, el va fi lipsit de efecte juridice. n acelai timp, dreptul secundar trebuie s fie conform
obiectivelor fundamentale, generale, ale Comunitilor i obiectivelor cu caracter mai specific, care
sunt nfptuite prin intermediul diverselor politici comunitare i, chiar dac Tratatul nu enun expres
obiective specifice ale unei anumite activiti, aceste obiective pot fi normal deduse prin interpretare.
Ele, ns, trebuie s fie conforme principiilor generale ale dreptului comunitar, n sensul c, spre
exemplu, aplicrile difereniate trebuie s respecte principiul
nediscriminrii, inclusiv atunci cnd regulile de aplicare acord unui stat membru o perioad mare de
implementare, precum i prohibiiile specifice enunate de Tratat n diverse domenii.
O categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar are ca obiect izvoarele teriare, incluznd acele
regulamente, directive i decizii care dobndesc for juridic din regulile de drept comunitar secundar.

IZVOARELE DERIVATE ALE DREPTULUI COMUNITAR

1. Acte comunitare cu fora juridica obligatorie
Din categoria actelor de drept derivat fac parte o serie de acte care au la baza Tratatul, de unde
si denumirea lor, care indica faptul ca adoptarea lor se fundamenteaz pe dreptul primar.
Regulamentul. Regulamentul are aplicabilitate generala. El este obligatoriu in toate elementele
sale si este direct aplicabil in toate statele membre. Faptul c regulamentul are aplicabilitate general
nseamn c se aplic, n mod abstract, tuturor persoanelor care intr n sfera lui de aplicare.
Regulamentul se aplic n statele membre fr nici un fel de modificri, iar persoanele fizice
sau juridice pot invoca prevederile acestuia. n faa instanelor sau organelor administrative naionale,
nefiind necesar transpunerea n legislaia naional. Aplicabilitatea direct a regulamentului implic
faptul c acesta creeaz imediat drepturi i obligaii pe care particularii le pot valorifica att n relaie
cu autoritile naionale (efect direct vertical), ct i n raport cu ali particulari (efect direct orizontal).
Regulamentele sunt de doua tipuri: de baza si de executare. Cele de baza sunt, in principiu, de
competenta exclusiva a Consiliului sau a cuplului Consiliu/Parlament. Regulamentele de executare pot
fi adoptate si de Consiliu, dar, cel mai des, sunt adoptate de Comisie. Datorita aplicabilitii directe a
regulamentului, jurisdiciile naionale sunt competente sa controleze conformitatea masurilor naionale
de executare cu regulamentul.
Se poate afirma, in concluzie, ca regulamentul este actul cel mai eficient si complet din
multitudinea instrumentelor legislative puse la dispoziia instituiilor comunitare, beneficiind de
aplicabilitate generala, de obligativitate in toate elementele sale, fiind, in acelai timp, direct aplicabil
in toate statele membre.
Decizia. Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii
desemneaz. Decizia este deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul sau
mai muli destinatari, care pot fi: statele membre sau particularii. Decizia se deosebete de regulament
prin absenta aplicabilitii generale. Din punct de vedere insa al aplicabilitii directe, se poate
ntmpla, totui, ca decizi adresata unui stat membru sa implice luarea de ctre acesta a unor masuri
destinate punerii sale in aplicare.
n cadrul deciziei se stabilesc att rezultatul ce urmeaz s fie atins, ct i modalitile de
aplicare.
Atunci cnd se adreseaz persoanelor fizice sau juridice, efectele deciziei sunt imediate.
Deciziile adresate unui stat sau statelor membre sunt obligatorii pentru toate instituiile acelui stat,
inclusiv pentru sistemul judiciar. n consecin, n temeiul supremaiei dreptului comunitar, instituiile
sunt obligate s se abin de la aplicarea normelor naionale de natur s afecteze aplicarea deciziei. n
anumite circumstane (atunci cnd instituiile comunitare impun prin decizie statului membru un
anumit tip de aciune), deciziile pot avea efect direct i pot fi invocate de o persoan fizic sau juridic
intr-un litigiu cu o autoritate public.
Deciziile se adopt de ctre Consiliu la propunerea Comisiei sau, n situaii mai rare, din
proprie iniiativ. Comisia poate, , anumite cazuri, s emit decizii fie din proprie iniiativ, fie prin
abilitare din partea Consiliului.
Directiva. Directiva comunitara continua sa apar ca avnd un obiect normativ neidentificat.
Directiva leag orice stat membru destinatar in ceea ce privete rezultatul de atins, lsnd instanelor
naionale competenta in ceea ce privete forma si mijloacele.
In primul rnd, directiva este un act care leag, adic in act obligatoriu, la fel ca
regulamentul si decizia. In al doilea rnd, directiva, asemntor cu decizia individuala si spre
deosebire de regulament, nu este obligatorie dect pentru destinatarii pe care ii desemneaz.
Exista doua categorii de directive si anume: directiva de baza(este adoptata pe baza Tratatelor),
si directiva de execuie(pentru executarea celei dinti).
Directiva apare ca un instrument folosit la nivel comunitar in vederea armonizrii legislaiilor
naionale, de depire a diferenelor, a contradiciilor, de multe ori substaniale, dintre reglementrile
interne ale diverselor state membre ale U.E.

O directiva nu va fi niciodat aplicabila in mod direct in statele destinatare, deoarece ea va

avea ntotdeauna nevoie de masuri naionale de executare, de transpunere in dreptul intern, chiar si in
cazul directivelor cu un grad foarte mare de claritate, precizie si detaliere.
Supremaia directivelor in fata dreptului naional a fost confirmata prin deciziile Curii
Europene de Justiie, in sensul existentei unei obligaii pentru administraia si justiia statelor membre
de a interpreta legislaia naionala in conformitate cu dispoziiile directivelor, dup intrarea lor in
vigoare.
2. Acte comunitare fara fora juridica obligatorie
In afara actelor derivate cu caracter obligatoriu, exista o categorie de acte adoptate de ctre
instituiile sau organele comunitare care nu au caracter obligatoriu in sensul pe care l cunoatem in
cazul regulamentelor, deciziilor si directivelor; este vorba despre recomandare si aviz.
Recomandarea. Recomandrile si avizele nu au nici un efect constrngtor, cu excepia
recomandrilor C.E.C.O., care aveau acelai efect ca cel al directivelor. Obiectul recomandrilor este
acela de a invita destinatarii sa adopte o anumita conduita. Recomandarea reprezint, uneori, un
substitut pentru adoptarea unei directive, pornind de la premisa ncrederii in autodisciplina
destinatarilor si. In situaia in care luarea in considerare a recomandrii eueaz, acetia din urma tiu
ca va fi tradus coninutul recomandrii intr-un act constrngtor din punct de vedere juridic. In alte
cazuri, recomandarea vizeaz un cadru general de aciune.
Recomandrile, formulate de ctre Consiliu sau Comisie, sunt de cele mai multe ori invitaii
adresate statelor membre de a-si modifica legislaia naional i de a o adapta unui cadru general
propus. De cele mai multe ori, recomandrile preced acte cu caracter obligatoriu ale Comunitii
(regulament, directiv, decizie). Comisia are competena de a formula recomandri sau opinii n
domeniile prevzute n tratat, nu numai unde este prevzut expres acest lucru, ci i atunci cnd
consider necesar.
Avizul. Acest act comunitar este folosit pentru a exprima un punct de vedere. In ceea ce
privete obligativitatea solicitrii sale de ctre instituiile comunitare, avizul poate fi obligatoriu sau
facultativ.
Categoria avizelor obligatorii se subclasifica, din punctul de vedere al respectrii sale de ctre
solicitant, in: avize consultative, a cror respectare ramane la latitudinea celui care este obligat sa l
ceara si avize conforme, a cror respectare este obligatorie. Bineneles, avizele facultative nu pot fi
dect consultative.
Foarte multe avize sunt elaborate de ctre C.J.C.E., a crei misiune principala prevzuta de
Tratatele institutive si modificatoare este aceea de a asigura respectarea dreptului comunitar in
interpretarea si aplicarea Tratatelor.
3. Izvoarele complementare
Alturi de actele comunitare, exista o serie de acte derivate numite atipice. In aceasta
categorie intra urmtoarele acte comunitare: aa-numitele acte interne, care cuprind regulamentele de
organizare si funcionare a organelor sau instituiilor, statute, regulamente financiare, etc.,pe de o parte,
iar, pe de alta parte, actele sui generis, si anume: hotrri cu caracter general, rezoluii, declaraii,
concluzii, programe de aciune, comunicri ale Comisiei, acorduri inter-instituionale.
Adoptarea acestui tip de acte a fost legitimata de C.J.C.E., sub rezerva ca acestea sa nu deroge
de la prevederile Tratatelor constitutive, principiu valabil, de altfel, pentru ntregul drept derivat ai
crui emiteni sunt instituiile comunitare.
3.1. Actele interne ale instituiilor comunitare
Aceste acte privesc activitatea interna a instituiilor. Este vorba despre: statute, regulamente
interne, regulamente financiare etc.(fiecare dintre instituiile comunitare are dreptul, prevzut de
Tratate, de a-si elabora Regulamentul de organizare interna si de funcionare); acte pregtitoare in
cadrul etapelor procesului decizional(in aceasta categorie intra: propunerile Comisiei, programele

generale pe care trebuie sa le adopte instituiile, recomandarea adresata de Comisie Consiliului in

vederea ncheierii unui acord internaional, deliberarea Consiliului cu privire la negocierea si
ncheierea unui acord internaional); acte care modifica dispoziiile instituionale ale Tratatelor(la
cererea C.J.C.E., Consiliul, statund cu unanimitate, poate creste numrul judectorilor si poate face
adaptrile necesare modului de organizare a sesiunilor Curii in plen sau in Camere).
3.2. Actele sui generis
Hotrri avnd caracter general. Aceste hotrri sunt acte generale care nu au destinatari
desemnai. Poate fi vorba despre hotrri prevzute in Tratate, caz in care Tratatul nsui determina ce
efecte juridice le acorda. De asemenea, poate fi vorba despre decizii de ordine interna.
Daca aceste hotrri produc efecte juridice, atunci ele pot fi supuse controlului Curii de
Justiie.
Rezoluii, concluzii, programe de aciune, declaraii adoptate de Consiliu, comunicri ale
Comisiei, declaraii comune. Consiliul adopta, in mod regulat, rezoluii si concluzii. Concluziile sunt
adoptate in urma unor dezbateri care s-au derulat in cursul sesiunilor Consiliului. Ele pot conine
declaraii avnd caracter pur politic, dar pot conine si hotrri cu caracter general. De aceea fora
juridica a unor astfel de acte nu poate fi determinata dect in urma unei analize atente a coninutului
acestora.
Rezoluiile Consiliului conin, adesea, un program de aciune viitoare intr-un domeniu
determinat. In acest caz, rezoluia respectiva nu poate avea efect juridic, dar poate invita Comisia sa
prezinte propuneri sau sa acioneze intr-un anumit sens. Daca o rezoluie are ca obiect un domeniu care
nu intra in ntregime in competenta comunitara, actul ia forma unei rezoluii a Consiliului si a
reprezentanilor guvernelor statelor membre.
Exista obiceiul de a nscrie in procesul-verbal al Consiliului, cu ocazia adoptrii actelor
legislative, declaraiile Consiliului, ale Comisiei sau ale statelor membre. Aceste declaraii nu au nici
un efect asupra actului legislativ si nu pot servi ca instrument de interpretare, dect daca textul actului
prevede acest lucru.
Comunicrile din partea Comisiei por fi foarte diverse. Poate fi vorba despre Carti albe sau
Carti verzi in legtura cu care Comisia solicita opinia instituiilor sau a particularilor nainte de
prezentarea unei propuneri legislative, rapoarte de natura diferita, dar si documente in care Comisia
precizeaz care va fi conduita sa in viitor sau care ar trebui sa fie comportamentul statelor membre sau
al particularilor. Aceste comunicri nu au efecte juridice; pot, totui, da natere unei ncrederi legitime
pentru destinatari, daca descrierea conduitei este destul de precisa.
4. Acordurile internaionale la care sunt parte Comunitile
europene-izvoare de drept comunitar
In ultima perioada, activitatea in domeniul conveniilor internaionale ncheiate de C.E. se afla
in continua cretere, in concordanta cu extinderea competentelor comunitare. Problema cunoaterii
locului si rolului acestei surse de drept este foarte importanta, existnd in doctrina doua soluii in ceea
ce privete aplicabilitatea acestor acorduri, in funcie de teoria adoptata: cea dualista sau monismul.
Teoria dualista, avnd ca adepi doctrinarii italieni si germani, promoveaz urmtoarea
concepie: ordinea juridica internaionala si cea naionala sunt sisteme juridice independente, separate,
care coexista paralel.
Teoriile moniste propun soluia conform creia norma de drept intern se afla in aceeai sfera cu
cea internaionala, existnd un raport de supra/subordonare.
Acordurile ncheiate de Comunitati. Acordurile ncheiate de C.E. cu statele tere sau cu
organizaii internaionale fac parte integranta din ordinea juridica comunitara din momentul intrrii lor
in vigoare. Rezulta faptul ca sistemul pe care se bazeaz C.E. este cel monist, ceea ce nseamn ca
acordurile internaionale fac parte din ordinea juridica comunitara fara a fi necesara vreo msura
interna de transformare a sa. Decizia ncheierii acordurilor este, deci, suficienta pentru integrarea in

ordinea juridica comunitara, aceasta integrare neavnd, bineneles, efect dect de la data intrrii in
vigoare a acordului.
Acordurile ncheiate de ctre C.E. ocup, in ordinea juridica comunitara, un loc inferior
Tratatelor, dar superior dreptului derivat.
Actele unilaterale adoptate de organele infinitate prin acordurile ncheiate de Comunitati.
Regimul aplicabil acordurilor ncheiate de C.E. este acelai si pentru actele adoptate de organele create
prin aceste acorduri. Numeroase acorduri ncheiate de ctre C.E. si, mai ales, acordurile de asociere
sau de cooperare instituie organe crora le confer o putere de decizie. Actele adoptate in condiiile
prevzute de aceste acorduri au acelai rang in ordinea juridica comunitara ca acordurile insesi.
Succesiunea la acordurile ncheiate anterior de statele membre. In ordinea juridica comunitara
pot intra anumite acorduri ncheiate de statele membre nainte de intrarea in vigoare a Tratatelor
institutive. In acest caz le este permis statelor membre sa continue executarea acestor acorduri, dar
acest aspect nu presupune, in nici un caz, ca acestea din urma fac parte din ordinea juridica
comunitara. Acest lucru ar fi posibil numai daca C.E. ar succede la aceste acorduri.
5. Izvoarele nescrise
5.1. Principiile generale ale dreptului comunitar
Principiile generale ale dreptului comunitar cuprind urmtoarele categorii: unele principii ale
dreptului internaional public, principiile sistemelor juridice ale statelor membre, principiile rezultate
din dispoziiile Tratatelor comunitare, drepturile fundamentale ale omului. Trebuie precizat faptul ca
toate aceste principii sunt trecute prin filtrul obiectivelor comunitare, adic sunt comunitarizate,
astfel incat, uneori, pot suporta anumite limitri pentru a fi in conformitate cu dreptul comunitar.
Anumite principii, avnd origine jurisprudeniala, au fost consacrate ulterior in Tratat, aa cum
s-a ntmplat cu principiul subsidiaritii sau cu cel al respectrii drepturilor fundamentale.
Condiia impusa este aceea ca principiul sa fie apt sa intre in ordinea juridica comunitara, adic
sa nu fie in contradicie cu valorile care stau la originea tratatelor. Acesta este motivul pentru care
judectorul poate refuza sa ia in considerare anumite principii de drept internaional.
Se poate afirma ca sursa naturala a principiilor generale de drept comunitar ar trebui sa fie
principiile generale ale dreptului internaional, deoarece Comunitile sunt fondate pe baza unor tratate
internaionale. Totui, C.J.C.E. manifesta o oarecare rezerva cu privire la aceste principii in msura in
care ele corespund unei organizaii internaionale fondate pe raporturi de egalitate intre subiectele de
drept.
Sursa principala a principiilor generale ramane dreptul intern al statelor membre, in acest
domeniu C.J.C.E. avnd o anumita libertate.
Coninutul principiilor generale. Daca se renuna la principiile structurale, se por distinge trei
mari categorii, si anume: drepturile fundamentale, principiile legate de respectarea securitii juridice
si limitarea puterii discreionare a legislativului.
Avnd in vedere faptul ca U.E. nu dispune de un catalog al drepturilor fundamentale, sursele
eseniale le reprezint principiile constituionale comune statelor membre si C.E.D.O. Dup cum
susine C.J.C.E, drepturile fundamentale fac parte integranta din principiile generale de drept a cror
respectare o asigura judectorul comunitar.
Principiul securitii juridice presupune ca fiecare persoana sa cunoasc regulile care i se
aplica si sa isi ntemeieze, cu toata ncrederea, aciunile pe aceste reguli, ceea ce implica elaborarea
unei legislaii comunitare clare si previzibile.
Principiul proportionalitatii, inspirat din dreptul intern german constituie unul din mijloacele de
limitare a puterii discreionare. In virtutea principiului proportionalitatii legalitatea unei reglementari
comunitare este subordonata condiiei ca mijloacele pe care le pune in aplicare sa fie apte sa realizeze
obiectivul legitim urmrit prin reglementarea in cauza si sa nu mearg dincolo de ceea ce este necesar
pentru a-l atinge, fiind inteles ca, daca se poate alege intre mai multe masuri adecvate, trebuie aleasa
cea mai puin constrngtoare.

Aplicabilitatea principiilor generale de drept. Principiile generale de drept constituie unul

dintre elementele legalitii comunitare si se impun, in aceasta calitate, instituiilor comunitare. Ele
ocupa, astfel, in ierarhia normelor un rang superior dreptului derivat. Insa, principiile in discuie se
impun si statelor membre atunci cnd acestea acioneaz in domeniul dreptului comunitar.
5.2. Jurisprudena Curii Europene de la Luxemburg.
Metoda de interpretare utilizata de C.J.C.E.
Influenta jurisprudenei asupra dezvoltrii dreptului comunitar este considerabila, datorita
faptului ca judectorul comunitar se confrunta cu un sistem de drept in formare.
Jurisprudena C.J.C.E. nu reprezint un izvor de drept comunitar in sensul cunoscut de sistemul
de drept common law, hotrrile judectoreti neavnd efect erga omnes. Soluiile date de Curtea de
Justiie de la Luxemburg sunt obligatorii in ceea ce privete modul in care interpreteaz dispoziiile
dreptului comunitar.
In ceea ce privete metoda de interpretare utilizata de Curtea de la Luxemburg, aceasta este una
dinamica si recurge, deseori, la principiile generale de drept.
Fara a exclude recurgerea la metodele clasice de interpretare, Curtea nu ezita sa prefere
anumite metode constructive de interpretare. Este vorba in primul rnd , de interpretarea sistemica,
care consta in plasarea normei interpretate in contextul general si interpretarea teleologica, ce ia in
considerare scopul si obiectul dispoziiei, metoda cel mai frecvent utilizata de Curte.
Dreptul comunitar se prezint ca un drept in buna parte pretorian. Astfel, Curtea este cea care
elaboreaz: principiile structurale ale ordinii juridice comunitare; competenta internaionala a C.E.,
care este in mare parte rezultatul jurisprudenei Curii; principiul responsabilitii extracontractuale a
statului pentru incalcarea dreptului comunitar, principiu fondat, la rndul sau, pe prioritatea dreptului
comunitar.
CONCLUZII
Prin izvoare ale dreptului comunitar nelegem forma juridica de transpunere a normelor
juridice , a regulilor ce guverneaz conduita subiecilor de drept ce participa la raporturile juridice
comunitare.
Regimul izvoarelor (enumerarea si ierarhia acestora) rezulta nu numai din Tratatele institutive,
ci si din practica instituiilor si a statelor membre, precum si din sistematizarea realizata de chiar
Curtea de justiie a Comunitarilor europene.
Nucleul central si cantitativ preponderent este reprezentat prin ceea ce poarta denumirea de
drept comunitar in sens restrns; este vorba despre Tratatele institutive, ca izvoare primare, precum si
de regulile coninute in actele luate de ctre instituiile comunitare pentru aplicarea acestor Tratate, ca
izvoare derivate.
Insa, in sens larga, dreptul comunitar reprezint totalitatea regulilor aplicabile in aceasta noua
ordine juridica. Astfel, se poate vorbi despre izvoare nescrise, precum principiile generale de drept sau
jurisprudena Curii ori izvoare care isi au originea in afara ordinii juridice comunitare, ca dreptul
izvort din relaiile externe ale Comunitarilor sau dreptul complementar aprut prin acte convenionale
ncheiate de ctre statele membre pentru aplicarea Tratatelor
BIBLIOGRAFIE:
. D.C. Drago Uniunea Europeana. Instituii .Mecanisme, Ediia 2, Editura All Beck,
Bucureti, 2005.
2. A.Fuerea Drept comunitar European. Partea general, Editura All Beck, Bucureti, 2003.
3. Tudorel tefan Introducere n dreptul comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureti, 2006.