Sunteți pe pagina 1din 11

Institutii ale Uniunii Europene

*
Scopuri si mijloace
*
Proceduri de cooperare
*
Calitatea de membru
*
Proritati ale Romniei
Institutiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce n
ce mai reale a natiunilor europene n cadrul unei cooperari mai strnse ca niciodata. Pe
masura ce responsabilitatile Uniunii s-au largit, Institutiile Uniunii Europene s-au
dezvoltat, devenind mai numeroase. In primii douazeci de ani de viata ai Uniunii
Europene, procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeana propunea,
Parlamentul dadea avizul, Consiliul de Ministri decidea, iar Curtea Europeana de Justitie
dadea interpretarea legala necesara.
n ultimele decenii ale Uniunii, Parlamentul European a devenit o institutie ai carei
membri sunt alesi prin vot direct si care are puteri largite, a fost creata Curtea de Audit,
Banca Europeana de Investitii a devenit o sursa majora de finantare pentru dezvoltarea
economica, Comitetul Economic si Social a dovedit n practica valoarea dezbaterilor si
cooperarii dintre partenerii economici si sociali, iar mai de curnd, Comitetul Regiunilor
a fost creat pentru a promova interesele diverselor regiuni si a pastra specificitatea si
diversitatea acestora. Nu poate exista, asadar, o Europa unita fara respectarea partilor
componente ale ntregului. Profesorul Jacques Le Rider are dreptate sa afirme:
Definitiile exclusive ale Europei sunt n realitate definitii antieuropene, caci daca
Europa tine de universal, ea nu are frontiere care sa fie definitive si de netrecut. A
transforma granitele Europei n linii de demarcatie, tinnd la o parte Asia ruseasca sau
Sudul islamic si chiar, potrivit anumitor puncte de vedere, America, vazuta ca un fel de
nou Leviathan al culturii mondiale toate aceste viziuni mi se par extrem de neplacute si
false pe deasupra.[1]
Parlamentul European
Parlamentul European este expresia manifestata prin alegeri directe, a vointei politice a
popoarelor Uniunii Europene. Este cel mai mare parlament multinational din lume. El i
reprezinta pe cei 370 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene, iar obiectivele sale
principale sunt identice cu ale oricarui parlament, de a adopta legile cele mai bune
posibil, de a controla si monitoriza utilizarea puterii executive. Astazi, mai mult dect
oricnd n trecut, Parlamentul European este n masura sa-si ndeplineasca aceste
obiective, deoarece responsabilitatile sale au fost largite continuu si gradual, iar puterile
sale au fost ntarite prin Tratatul Uniunii Europene din 1993.

Reuniunile Parlamentului European au loc n sesiuni lunare la Strasbourg, iar sedintele


diverselor comitete au loc la Bruxelles, la fel ca si sesiunile speciale sau extraordinare.
Parlamentul se defineste el nsusi drept gardianul intereselor europene si aparatorul
drepturilor cetatenilor. n mod individual sau n grup, cetatenii Uniunii Europene au
dreptul de a adresa petitii Parlamentului si de a cauta sa-si apere interesele n acele
probleme care intra n sfera de responsabilitate a Uniunii Europene. Parlamentul
European a numit un Avocat al poporului pentru a investiga acuzatiile adresate de
cetatenii ce se simt lezati n exercitarea drepturilor lor.
Parlamentul European acorda importanta speciala mentinerii legaturii cu parlamentele
nationale ale tarilor membre ale U.E. prin sedinte desfasurate cu regularitate, cu
participarea presedintilor parlamentelor ct si la nivelul comitetelor parlamentare.
Aceste contacte sunt animate si prind viata si prin discutiile ce au loc asupra politicilor
adoptate de U.E., n cadrul unor reuniuni rol de investigatii parlamentare.
Puterea Parlamentului European are trei sectiuni: puterea legislativa, puterea de a stabili
bugetul si puterea de a supraveghea si superviza executivul.
Puterea legislativa. Initial, Tratatul de la Roma din 1957 a dat Parlamentului numai un rol
consultativ, permitnd Comisiei Europene sa propuna si Consiliului de Ministri al C.E. sa
decida n materie de legislatie comunitara. Tratatele ncheiate ulterior au extins influenta
Parlamentului European, dndu-i puterea de a amenda si apoi de a adopta legile, astfel
nct n prezent Parlamentul si Consiliul European si mpart puterea de decizie intr-un
mare numar de domenii.
Procedura de consultare necesita un punct de vedere din partea Parlamentului, nainte ca
o propunere legislativa din partea Comisiei Europene sa poata fi adoptata de catre
Consiliul European. De exemplu, aceasta procedura se aplica revizuirii preturilor
produselor agricole.
Procedura de cooperare permite Parlamentului sa mbunatateasca legislatia folosind
amendamentele. Aceasta implica doua lecturi n Parlament, dnd membrilor acestuia
posibilitatea sa revada si sa modifice att propunerile facute de Comisia Europeana, ct si
pozitia preliminara exprimata de Consiliul European asupra acestora. Aceasta procedura
se aplica ntr-un mare numar de domenii, incluznd Fondul European de Dezvoltare
Regionala, activitatea de cercetare stiintifica, protectia mediului, dezvoltarea si
cooperarea cu statele din afara Uniunii Europene.
Procedura de luare n comun a deciziilor asigura partajarea puterii de luare a deciziilor
ntre Parlamentul si Consiliul European. Un comitet de conciliere constituit dintr-un
numar egal de membri ai Parlamentului si ai Consiliului, n prezenta Comisiei Europene
cauta o solutie de compromis n privinta unei formulari, pe care ulterior att Consiliul
ct si Parlamentul le aproba.

Daca nu se ajunge la un acord ntre Parlament si Consiliu, Parlamentul European are


dreptul sa respinga complet propunerea respectiva.
Procedura de co-decizie se aplica ntr-un mare numar de probleme, ca de exemplu libera
circulatie a salariatilor, protectia consumatorilor, educatia, cultura, sanatatea, reteaua
europeana de comunicatii.
Consimtamntul Parlamentului este cerut pentru validarea unor acorduri internationale
importante, ca de exemplu admiterea de noi membri n Uniunea Europeana, acorduri de
asociere ncheiate cu state din afara uniunii, organizarea si aprobarea obiectivelor
fondurilor de coeziune constituite ad-hoc, stabilirea sarcinilor si puterilor Bancii Centrale
Europene.
Parlamentul European are 626 de membri alesi pe un termen de 5 ani. Repartitia
parlamentarilor este urmatoarea:
Tara
Nr. de parlamentari
Germania
99
Franta
87
Italia
87
Marea Britanie
87
Spania
64

Olanda
31
Belgia
25
Grecia
25
Portugalia
25
Suedia
22
Austria
21
Danemarca
16
Finlanda
16
Irlanda
15
Luxemburg

6
Tratatul Uniunii Europene a prevazut o crestere a puterii Parlamentului European prin
introducerea procedurii de luare n comun a deciziilor, care nseamna ca o mare parte a
legislatiei (ca de exemplu cea referitoare la piata interna, problemele si protectia
consumatorilor, reteaua de comunicatii trans-europeana, educatia si sanatatea) este
acceptata att de catre parlament ct si de catre Consiliu.
n cea mai mare parte a cazurilor (incluznd agricultura, pescuitul, piata interna, protectia
mediului si transportul), Consiliul ia decizii cu majoritate de voturi, statele membre
dispunnd de urmatorul numar de voturi:
Germania, Franta, Italia si Marea Britanie
10 voturi
Spania
8 voturi
Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia
5 voturi
Austria si Suedia
4 voturi
Irlanda, Danemarca si Finlanda
3 voturi
Luxemburg
2 voturi
TOTAL

87 voturi
Atunci cnd se discuta o propunere a Comisiei Europene este necesara o majoritate de cel
putin 62 de voturi pentru. n celelalte cazuri, majoritatea necesara este tot de 62 de voturi,
dar acestea trebuie sa apartina cel putin a 10 state. n practica, Consiliul ncearca sa
atinga un consens ct mai larg n majoritatea problemelor nainte de a lua decizii, astfel
nct, spre exemplu, numai la aproximativ 14% din legislatia adoptata de Consiliu n anul
1994 s-au consemnat voturi negative sau membri ai Consiliului care nu si-au exercitat
dreptul de vot.
Comitetul Economic si Social
Comitetul Economic si Social a fost nfiintat prin Tratatele de la Roma din 1957, n
masura sa implice grupurile de interese din domeniile economic si social n stabilirea
unei piete comune si pentru a asigura un mecanism institutionalizat pentru a furniza
Comisiei Europene si Consiliului European informatiile esentiale necesare n legatura cu
problemele de competenta acestora.
Actul European Unic din 1986, Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la
Amsterdam din 1997, au ntarit rolul Comitetului Economic si Social al Uniunii
Europene.
Calitatea de membru. Cei 222 de membri ai Comitetului Economic si Social al Uniunii
Europene provin din cadrul grupurilor de interese din domeniul economic si social.
Acesti membri sunt nominalizati de catre guvernele tarilor membre ale U.E. si numiti de
catre Consiliul European pe o perioada de 4 ani, mandatul putnd fi rennoit pentru nca
un mandat.
Rolul consultativ al Comitetului. Consultarea Comitetului Economic si Social de catre
Comisia si Consiliul European este obligatorie n cteva cazuri n timp ce n altele este
optionala. Cu toate acestea, Comitetul Economic si Social poate adopta opinii si din
proprie initiativa. Actul Unic European din 17 februarie 1986 si Tratatul de la Maastricht
din 7 februarie 1992 au extins aria de probleme ce necesita un aviz al Comitetului, n
special noile politici (cele regionale si cele referitoare la protectia mediului). Tratatul de
la Amsterdam largeste aria de competenta a Comitetului si permite ca acesta sa fie
consultat si de catre Parlamentul European.
Rolul de informare si integrare. In ultimii ani Comitetul Economic si Social si-a ntarit
rolul n cadrul U.E. si si-a largit aria atributiilor si competentelor, asa cum rezulta din
tratatele Uniunii. El actioneaza ca un forum consacrat pietei unice si organizeaza,
beneficiind si de sprijinul altor institutii ale Uniunii Europene, o serie de evenimente ce
au rolul de a aduce institutiile europene mai aproape de populatie.
Comitetul Economic si Social are sase sectiuni:

Agricultura si dezvoltare rurala;


Uniune economica si monetara si coeziune economica si sociala;
Locuri de munca, probleme sociale si cetatenie;
Relatii externe;
Piata unica, productie si consum;
Transport, energie, infrastructura si informatii.
Opiniile ce urmeaza a fi formulate oficial de catre Comitet sunt elaborate n forma de
proiect n cadrul unor grupuri de lucru. Acestea au de regula, cte 12 membri, incluznd
un raportor care poate fi asistat de catre experti (n mod normal n numar de patru).
Comitetul Economic si Social are dreptul de a stabili, pe o durata limitata, subcomitete
pentru solutionarea unor probleme specifice.
Aceste subcomitete actioneaza n aceleasi domenii cu cele sase sectiuni. Ca norma,
Comitetul Economic si Social se reuneste n sedinte plenare de zece ori pe an. n cadrul
acestor sesiuni plenare, diversele opinii sunt adoptate pe baza propunerilor formulate de
cele sase sectiuni, cu majoritate simpla a voturilor. Opiniile sunt naintate Institutiilor
Europene si publicate n Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Comitetul mentine contacte permanente cu consiliile economice si sociale constituite la
nivel regional si national din cadrul Uniunii Europene. Aceste legaturi implica, n special,
schimburi de informatii si discutii ce au loc n fiecare an, pe tema unor probleme
specifice.
Comitetul mentine contacte cu grupuri de interese din domeniul economic si social dintrun numar important de tari nemembre si grupuri de tari, incluznd tarile mediteraneene,
cele din Europa Centrala si de Est, grupul tarilor EFTA, tarile din America Latina. Pentru
aceasta, Comitetul Economic si Social stabileste si trimite delegatii formate din 1530 de
membri, conduse de catre presedinte sau unul din vicepresedinti. Este de asteptat ca unele
reuniuni ce implica participarea tarilor din Europa Centrala si de Est, sa capete un
caracter institutionalizat, n baza unor ntelegeri europene.
Comitetul Economic si Social are, n afara de cei 222 de membri, doua categorii de
personal: personal ce lucreaza exclusiv pentru comitet, n numar de 135 de persoane si
personal ce are dubla subordonare, catre Comitetul Economic si Social si catre Comitetul
Regiunilor (516 persoane, majoritatea membri ai Secretariatului Comitetului Economic si
Social).
Comitetul Regiunilor

Este una dintre cele mai noi institutii ale Uniunii Europene, a carei nastere reflecta
dorinta tarilor membre nu numai de a respecta identitatea regionala si locala precum si
prerogativele institutiilor corespunzatoare, dar si de a implica aceste institutii regionale si
locale n implementarea si dezvoltarea politicilor specifice ale Uniunii Europene.
Comitetul Regiunilor are 222 de membri (ca si Comitetul Economic si Social). Repartitia
pe tari a acestor membri este urmatoarea: Franta, Germania, Italia si Marea Britanie cte
24, Spania 21, Austria, Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia si Suedia cte 12 fiecare,
Danemarca, Finlanda, Irlanda cte 9 fiecare, iar Luxemburg 6 membri.
Comitetul a fost creat ca un corp consultativ, n baza Tratatului Uniunii Europene,
devenind n prezent un puternic mecanism de pastrare cu consecventa a principiului
subsidiaritatii; Comitetul s-a reunit pentru prima data n luna martie 1994.
Subsidiaritatea, nscrisa n Tratatul Uniunii Europene, semnifica faptul ca deciziile
trebuie sa fie luate de catre acele autoritati publice care sunt cel mai aproape posibil de
cetateni. Totodata se are n vedere ca actiunea institutiilor Uniunii Europene sa nu fie
initiata dect n cazurile cnd este mai eficienta dect actiunea institutiilor regionale,
nationale sau locale, dupa caz. Acest principiu este n contradictie cu centralizarea
excesiva a procesului de luare a deciziilor, n unele cazuri considerat prea ndepartat de
cetatean si indiferent la nevoile acestuia. Membrii Comitetului Regiunilor sunt presedinti
de Consilii Regionale, primari de orase, presedinti de consilii departamentale si
orasenesti, toti fiind alesi n aceste functii prin sufragiu, provenind de la nivelurile
administratiei publice cele mai apropiate de cetateni.
Toti membrii Comitetului au o experienta directa n privinta modului n care politicile si
legislatia Uniunii Europene afecteaza viata de zi cu zi a cetatenilor. Dispunnd de
asemenea resurse, Comitetul este n masura sa exploateze capacitatea si profesionalismul
membrilor sai, n folosul tuturor institutiilor Uniunii Europene, avnd numeroase prilejuri
pentru aceasta. Tratatul Uniunii Europene prevede ca acest Comitet al Regiunilor sa fie
consultat n probleme referitoare la reteaua trans-Europeana de comunicatii, sanatatea
publica, educatie, problemele tineretului, cultura, coeziunea economica si sociala.
Activitatea Comitetului este bazata pe o structura constituita din sapte comisii:
politica regionala, fonduri structurale, coeziune economica si sociala, cooperare transfrontaliera si inter-regionala; agricultura, dezvol-tare rurala, pescuit;
comunicatii trans-europene, transport, informatii;
planificare spatiala, problemele urbanizarii, energie, protectia mediului;
politica sociala, sanatate publica, protectia consumatorului, cercetare stiintifica, turism;
locuri de munca, politica economica, piata unica, industrie, ntre-prinderi mici si
mijlocii;

educatie, pregatirea fortei de munca, cultura, problemele tineretului, sport, drepturile


cetatenilor.
Comitetul a constituit o comisie speciala pentru probleme institu-tionale, care este
nsarcinata sa contribuie la dezbaterea asupra reformei institutiilor Uniunii Europene.
Activitatea Comitetului este organizata si condusa de un birou, ales pentru un mandat de
doi ani.
n scurta sa experienta, Comitetul s-a implicat ntr-un mare numar de probleme precum:
reteaua trans-Europeana de aeroporturi; dezvoltarea turismului rural; dreptul cetatenilor
Uniunii Europene de a vota n alegerile locale ntr-un alt stat membru dect acela ai carui
cetateni sunt; drumul Europei spre societatea informatizata.
O tema constanta n ntreaga activitate a Comitetului Regiunilor este nevoia de a implica
mai mult regiunile si localitatile n formularea si imple-mentarea politicilor si strategiilor
de interes comun.
Drepturile cetatenesti n Uniunea Europeana
n timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeana s-a dezvoltat foarte mult din
punct de vedere spatio-geografic (numarnd n prezent cincisprezece state), din punct de
vedere al importantei politice, ct si din punct de vedere al institutiilor. Tratatele
fundamentale ale Uniunii au fost revizuite de trei ori: n 1986 (prin Actul Unic
European), n 1992 (prin Tratatul Uniunii Europene) si n 1997 (prin Tratatul de la
Amsterdam).
Scopul primordial al Uniunii Europene este o uniune tot mai strnsa ntre popoarele
Europei, n care deciziile sa fie luate la un nivel ct mai apropiat de cetateni. Obiectivele
pe termen lung ale Uniunii Europene sunt de a promova progresul economic si social
ntr-un mod ct mai echilibrat si care sa poata fi sustinut constant, de a afirma identitatea
Europeana pe scena mondiala si de a introduce cetatenia Europeana pentru cetatenii
tarilor membre.
Uniunea Europeana are propriul drapel, propriul imn si sarbatoreste Ziua Europei pe 9
mai.
Pe termen scurt, (pentru urmatorii ctiva ani) obiectivele Uniunii Europene sunt:
punerea n aplicare a Tratatului de la Amsterdam (care contine noi drepturi pentru
cetateni, libertatea de deplasare, libertatea muncii si ntarirea institutiilor europene);
largirea Uniunii, prin admiterea aderarii tarilor din Europa Centrala si de Est, conform
programului Agenda 2000;

lansarea monedei unice europene euro (introdusa de la 1 ianuarie 1999, dar care va
nlocui monedele nationale de la 1 ianuarie 2003).
Uniunea Europeana a conferit gradual, cetatenilor tarilor membre o serie de noi drepturi,
de implementarea carora este responsabila att justitia nationala din fiecare tara ct si
Curtea Europeana de Justitie. Aceste drepturi au fost privite ntotdeauna de catre Curtea
Europeana de Justitie drept principii generale pe care Institutiile Europene nu numai ca
sunt obligate sa le aplice, dar a caror promovare constituie chiar ratiunea lor de a fi.
Aceste drepturi sunt nscrise n Tratatele Europene care, n diferitele stadii ale Uniunii
Europene, reflecta tocmai evolutia continua a institutiilor acesteia.
Tratatul de la Roma (Tratatul de Constituire a Comunitatii Europene) a nceput prin a
scoate n afara legii discriminarea bazata pe nationalitate n problemele ce au legatura cu
libertatea de deplasare a salariatilor.
Ulterior, alte trei instrumente Actul Unic (1986), Tratatele de la Maastricht (1992) si
Amsterdam (1997) au adaugat noi drepturi care pot fi grupate n trei categorii principale:
drepturi fundamentale;
drepturi referitoare la libertatea de deplasare;
drepturi democratice individuale.
Drepturile fundamentale. Uniunea Europeana si-a afirmat si demon-strat ntotdeauna
preocuparea si hotarrea de a actiona pentru garantarea respectarii drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, n special a acelora prevazute de Conventia Europeana cu
privire la Drepturile Omului, adoptata la Roma in 1950 de catre membrii Consiliului
Europei (a nu se confunda acest organism cu Consiliul Uniunii Europene).
Preambulul la Tratatul Comunitatii Europene se refera la drepturile sociale fundamentale,
bazndu-se pe Carta Sociala Europeana adoptata n 1961 de Consiliul Europei si pe Carta
Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Salariatilor, din 1989.
n conformitate cu Tratatul, Uniunea Europeana este abilitata sa ia masurile necesare spre
a combate discriminarea.
Domeniile n care institutiile europene pot interveni sunt discriminarea bazata pe sex,
rasa, origine etnica, religie, credinta, handicapuri fizice sau mentale, vrsta sau orientare
sexuala. n aceasta viziune, Uniunea Europeana aplica politici si programe n masura sa
asigure sanse egale pentru femei, ca si pentru barbati, n egala masura.
Tratatul de la Amsterdam a mputernicit Curtea Europeana de Justitie sa asigure
respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale de catre Institutiile Uniunii Europene.

Reuniunea Consiliului European ce a avut loc la Kln n iunie 1999, a confirmat


importanta drepturilor fundamentale, punnd accentul pe necesitatea de a stabili o Carta
Europeana a Drepturilor Fundamentale.
Drepturile democratice individuale. Cetatenii din tarile Uniunii Europene au
responsabilitati si drepturi n viata politica a Uniunii. Ei au un rol determinant n
dezvoltarea n viitor a acesteia.
Toti cetatenii din tarile Uniunii sunt ndreptatiti sa-si exercite dreptul de vot n tarile n
care si au domiciliul sau resedinta pentru alegerea deputatilor n Parlamentul European,
alegeri ce au loc din cinci in cinci ani. Tratatul Uniunii Europene prevede o uniformizare
a procedurii de exercitare a votului, care se va materializa n viitorul apropiat. Cu toate
acestea, statele membre nca nu s-au pus de acord asupra acestei proceduri unice. n
prezent, fiecare stat membru organizeaza alegerile conform legii electorale proprii.
Orice locuitor al uneia din tarile membre ale Uniunii Europene poate adresa o petitie
Parlamentului European n orice problema privind Uniunea, cu singura conditie de a o
semna. Parlamentul poate apoi investiga orice violare a unui drept individual ori interes
legitim de catre unul din statele membre, sau de catre o institutie a acestuia sau a Uniunii
Europene. De asemenea, locuitorii tarilor Uniunii Europene pot face propuneri n scopul
perfectionarii legislatiei si cresterii eficacitatii si eficientei aplicarii acesteia n practica
juridica si administrativa.
Toate institutiile statelor membre, n egala masura cu cele apartinnd Uniunii, sunt
obligate sa aplice principiile transparentei n rezolvarea atributiilor lor de serviciu.
Aceasta noua obligatie, introdusa prin Tratatul de la Amsterdam, confera cetatenilor
dreptul de a avea acces la toate documentele Institutiilor Europene, precum si la acelea
emise de statele membre, cu conditia ca acestea sa-si dea consimtamntul. De asemenea,
opinia publica are dreptul sa-i fie aduse la cunostinta rezultatele votului precum si
explicatiile necesare referitoare la modul n care voteaza fiecare delegatie nationala n
cadrul Consiliului Uniunii Europene, atunci cnd acesta ia decizii legislative.
Un alt drept individual consta n protectia diplomatica, pe care cetatenii unuia dintre
statele Uniunii pot sa o primeasca, atunci cnd se afla ntr-o tara care nu este membra a
Uniunii de la orice reprezentanta diplomatica a unui stat membru.