Sunteți pe pagina 1din 37

1

1.Jus Rerum.Conceptele fundamentale


Drepturile reale sau drepturile asupra lucrurilor (res,rei) au fost reglementate, fie de normele lui
jus civile (dr. de proprietate quiritara si servitutile-cu exceptia servitutilor conventionale), fie de
normele pretoriene, acestea din urma fiind inspirate, in mare masura, din prima categorie.
Drepturile reale- notiuni fundamentale:
-Bunul (bona) sau lucrul (rei) reprezinta notiuni care in dreptul roman si in dreptul civil
postnapoleonian sunt legate in mod indisolubil de o alta importanta categorie specifica dr. privat,
aceea de apropriere, de insusire, de dobandire a unui bun, denumit obiect material al
dreptului.
-Patrimoniulreprezinta o notiune mai complexa,, aproape aporetica in dr. roman si destul de
sofisticata si in dreptul civil contemporan. In acceptiunea contemporana- universalitatea
drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, care apartin sau sunt raportate la un
titutlar.Drepturile- patrimoniul active si obligatiile- patrimoniul pasiv. In vechiul drept romansfera restransa de bunuri ( lucrurile corporale mostenite de pater familias sip e care trb sa le
transmita mostenitorilor).

2.Jus rerum. Divisio bonorum. Res extra patrimonium


Bunuri care , prin natura lor (apa, aerul) sau prin vointa legiuitorului( lucruri cu caracter divin sau
cele de uzaj public), nu pot face obiectul apropriatiunii private sau chiar commune.
a) Res nullius divini juris- bunurile nimanui de sorginte sau izvor de drept divin, constituie
masa de bunuri improprii folosintei omenesti, bunuri afectate exercitarii unui cult ori
destinate simbolisticii mistice.
Res sacrae- doar cele consecrate ca atare unei hotarari a poporului romantemplele, altarele
Res religiosae-obiecte de veneratie si contemplatie-mormintele si semnele
particulare
Res sanctae- bunurile precum portile si zidurile cetatii, ptr protejarea lor
b) Res nullius humani juris- bunurile nimanui, consecrate de dreptul omenesc
Res communes-aerul,apa potabila, marea- bunuri care nu pot fi transfromate in
obiecte materiale ale proprietatii exclusive ale unei personae, ele fiind bunuri
commune.
Res publicae-statul avea dreptul de a-si rezerva propriile domenii, bunuri-servii
publici(sclavii), ager publicus(pamantul din propr statului), succesiunile vacante,
porturile, domeniile publice.
Res universitatum- bunurile aflate in proprietatea altor importante personae
juridice, morale, precum cetatile, municipiile, orasele italic- teatrele si arenele,
circurile, stadioanele.

3. Jus rerum. Divisio bonorum. Res in patrimonio- bunurile nimanui(res nullius)


si bunurile appropriate (res privatae)
-criteriul integrarii bunului intr-un patrimoniu identificabil
Res nullius-bunurile aflate in mod accidental in afara unui patrimoniu identificabil,
determinabil, formau o categorie restransa. Remarcam existent bunurilor abandonate,
parasite voluntary de catre stapanii lor (res delicate) si bunurile fara stapan, ajunse asa
din cause fortuite (bunurile pierdute)
1

2
Res privatae- bunurile care la momentul de referinta se aflau in patrimoniul unei personae
particulare, categ complexa
-criteriile constituirii subdiviziunilor bunurilor in patrimonio
a)importanta formala a bunului in cadrul patrimoniului cetateanului roman
Ierarhizare a bunurilor fie in sens formal (mancipi si nec mancipi), fie in sens real
(immobile si mobile, bunuri pretioase si commune)
Res mancipi bunurile susceptibile a fi dobandite, la ep. veche, doar printr-o
mancipatiune sau printr-o cesiune in fata magistratului, ca modalitati conventionale
derivate si formaliste de transfer al proprietatii-suprafetele de pamant italic,
fondurile fixe de pe teritoriul italic, animalele de tractiune, turmele de animale mari
Res nec mancipi-toate celelalte bunuri- fiarele salbatice, ursii, leii, camilele, toate
bunurile incorporabile
b)corporalitatii bunurilor
Res corporales bunurile tangibile, palpabile, doar ele puteau fi dobandite prin:usucapio,
tradition, ocupatio si deosebit , doar ele puteau fi posedate.
Res incorporales drepturile si obligatiile, servitutile predialeasupra fondurilor urbane sau
Rurale
c)muvabilitatii bunurilor corporale

Res moventes (mobile)- bunurile apte de a se deplasa prin propria lor energie (animale,
sclavi), alaturi de bunurile care pot fi deplasate sub actiune externa.
Lucrurile imobile constructiile, acareturile din dota si toate accesoriile care fac corp
comun cu acestea.

d)criteriul naturii bunurilor asociat intentiei partilor dintr-un rap juridic


Lucruri de specie individualizate prin natura, constitutie sau forma, sunt unice prin ele
insele
Lucrurile de gen neindividualizate prin trasaturi particulare (ce fel de bun, calitate si
cantitate), se determina prin operatiuni de cantarire, numarare sau masurare
e)consumptibilitatea- bunuri care se consuma dupa un prim uzaj (primo usu consumumptur) si
bunuri neconsumptibile-folosinta indelungata, succesiva in timp
f)fungibilitatea bunurilor- bunuri fungibile care sunt intersanjabile( se pot schimba intre ele fara
consecinte juridice) si bunuri nefungibile-unicate
g)accesorialitatea bunurilor- bunuri principale (in res principalem) si bunuri accesorii ( res
accesorium);bunurile principale au o existent de sine statatoare pe cand cele accesorii servesc
doar la punerea in valoare a celor principale.

4.Jus rerum. Proprietas sive dominium.Evolutia dreptului de proprietate in


Roma antica
- in epoca straveche, proprietatea era determinate de modul de organizare tribal a societatii
romane. Folosinta comuna sau colectiva asupra terenului pe care tribul il stapaneste nu
2

3
presupune si a apropriere individuala a vreunei parti- fructele impartite intre membrii
colectivitatii
-ulterior familiile au primit in folosinta temporara: cate o suprafata de teren in interiorul cetatii,
insuficienta insa, motiv ptr care familiile romane au primit si in afara cetatii o suprafata de
pamant.
-la epoca veche, legea celor 12 table atesta existent , alaturi de proprietatea gentilica si a unei
proprietati familiale. Tot aici au aparut si germenii proprietatii private.
- coproprietatea familiala a luat cu timpul locul proprietatii colective, ptr ca mai apoi si
proprietatea familiala sa fie obiectul unei disolutii asemanatoare.

5.Dominium ex jure Quiritium


-nu putea fi exercitata decat de cetatenii romani si evoca ideea de putere si de traditie romana.
-subiectii de drept nu puteau fi decat cetatenii romani deoarece acestia erau singurii care se
bucurau de jus commercii, drept recunoscut ulterior si unor categorii de peregrine, in mod
exceptional.; doar anumite lucruri erau susceptibile a fi dobandite in proprietate quiritara, iar
asupra lor dreptul cetateanului roman era absolut.
-proprietatea quiritara putea fi dobandita numai prin : mancipatiune, cesiune in fata
magistratului judiciar si uzucapiune, mai tarziu se adauga si traditiunea.
- principal sanctiune: actiunea in revendicare

6.Dominiumbonitarium
-proprietatea bonitara a fost reglementata nu de normele lui jus civile, ci cele curpinse in jus
gentium.
-ii avea ca subiecte de drept pe strainii din provinciile romane
-ptr exercitarea prerogativelor de folosinta si de culegere a fructelor,spre exemplu in ceea ce
priveste terenurile situate in provinciile romane, titularii plateau un impozit.
-desi peregrinii provinciali aveau doar o possession care nu era utila, mai tarziu, gratie unui edict
al pretorului peregrine si prin interdictele posesorii, posesiunea le era aparata printr-o actiune
utila.

7.Proprietateaperegrina
-la Roma, putea fi dobandita doar pe cale exceptionala de catre strainii care, in prealabil, se
bucurau de exercitiul lui jus commercii.
-nu putea fi garantata insa, printr-o actiune in revendicare, dar li s-a acordat peregrinilor o actio
furti (impotriva sustragerilor de orice fel, a delictelor-injuria)
-la epoca clasica, printr-o actiune fictive, pretorul peregrin si guvernatorii de provincie ii puteau
pune pe peregrine in situatia cetatenilor romani, cazuri in care actiunea lor era asemanatoare
revendicarii.

8.Proprietatea pretoriana
3

4
-pretorul Publicius sanctioneaza printr-o actiune (action Publiciana) dreptul posesorilor de bunacredinta precum si dreptul posesorilor in bonis de a uzucapa fictive si instantaneu bunurile aflate
in posesiunea lor.
-spre deosebire de actiunea petitorie, actiunea publiciana protejeaza pe posesorul care a fost
deposedat impotriva vointei sale , ori pe cumparatorul de buna-credinta care a cumparat de la
un neproprietar; la epoca veche cumpararea de la un neproprietar era improbabila, datorita
formalitatilor complexe ale mancipatiunii si ale cesiunii in fata magistratului judiciar.
-odata cu implinirea termenului de uzucapiunea ( 1 an ptr bunurile mobile si 2 ani ptr cele
immobile), proprietarul pretorian ar fi devenit proprietar quiritar.
-traditiunea producea astfel o dubla consecinta juridical atunci cand obiectul ei era un res
mancipi: instrainatorul continua sa pastreze si dupa instrainare nuda proprietate asupra bunului,
pe cand dobanditorul avea bunul doar in posesie; aceasta posesiune, insa exercitata un anumit
timp ducea la uzucapiune, deci la dobandirea proprietatii quiritare asupra bunului respective.

9.Limitele exercitarii dreptului de proprietate imobiliara


-exercitarea dreptului de proprietate asupra bunurilor immobile putea impiedica corecta lor
utilizare de catre alti proprietari, impunandu-se astfel aducerea unor reglementari in unele
situatii.

Existenta servitutilor reale (prediale) rustice sau urbane care se circumscriu drepturilor
reale ale unei personae asupra bunurilor altei personae:
-iter (dreptul de a trece pedestru pe terenul altuia)
-via(acelasi drept, dar de a trece cu mijloace de tractiune animala)
-actus (dreptul de atrece cu turmele de animale pe terenul altuia)
-aquaeductus (dreptul de a construe un apeduct, o conducta de apa pe terenul

altuia), etc
Servituti reale in categoria celor urbane:
-servitutea de intretinere a drumurulor publice limitrofe proprietatilor imobiliare
-servitutea de respectare a unor parametric arhitectonici stabiliti de conducerea
comunitatilor urbane
-servitutea de sprijinire a zidului despartitor dintre fondurile vecine
- servitutea de scurgere a apelor pluviale

Existent unor limite ale exercitiului dreptului de proprietate, deduse din dreptul statului
roman de a-i expropria pe unii proprietari de imobile, in vederea realizarii unor lucrari de
interes public :
-drumuri publice
-ziduri de aparare
-amenajari genistice ptr nevoile impuse de strategiile militare
-amenajari portuare

10.Condominiumul in reglementarea justiniana


=proprietate conferita in mod concomitant, mai multor titular, cu privire la acelasi sau aceleasi
bunuri, fara a presupune divizarea acestora.
4

5
-conservarea principiului classic al exercitiului prerogativelor coproprietatii fara lezarea
intereselor individuale, particulare ale coproprietarilor.
-fiecare conindivizar trebuia sa poata incheia nestingherit acte juridice si sa le realizeze pe cele
materiale, de natura a profita tuturor coindivizarilor in mod echitabil.
-reguli care ghideaza conduit coproprietarilor:
Solutiile consacrate in dreptul epocii clasice raman valabile si in reglementarile justiniene
Pentru a folosi si intretine in interes comun mai bine bunul care se afla in posesia doar a
unuia dintre coindivizari, i s-a permis acestuia sa incheie acte de administrare avand ca
obiect bunul respective
Posesorului comun i s-a permis sa incheie, fara acordul celorlalti coindivizari, toate actele
simple de gestiune ptr a conserva si a pastra bunul
Cat priveste actele de dispozitie, acestea nu puteau fi incheiate decat cu acordul expres si
unanim al celorlalti coproprietari.
-principiul unanimitatii coproprietarilor in luarea deciziilor cu privire la modificarile,exploatarea,
imbunatatirile, consumarea sau chiar distrugerea bunului comun, a fost inlocuit cu principiul
majoritatii lor, ceea ce a atras reguli distincte de comportament intre coindivizari in raport cu
cele aplicabile la epoca clasica.
-notiunea de majoritate de refera la intinderea partilor lor ideale din bun si nu la criteriul
numeric.

11.Nudum dominium
=nuda proprietate este acea forma particulara a proprietatii in care titularul ei se afla, intr-o
perioada limitata de timp, in imposibilitatea exercitarii prerogativelor esentiale ale dreptului de
proprietate, precum usus si fructus, datorita faptului ca, pe seama bunului ce face obiectul
proprietatii sale a fost constitutit un alt drept real, si anume uzufructul, in favoarea unei terte
persoane; ca atare, el este dezavuat de dreptul de folosinta si de valorificare a bunului frugifer,
fiindu-I recunoscut doar dreptul de dispozitie(abusus) asupra bunului.
-reprezinta o creatie tardiva in dreptul roman
-toate prerogativele ii erau conservate pana in momentul stingerii respectivelor drepturi ale
tertilor asupra bunului sau, dupa care el isi relua atributele cunoscute: jus utendi, jus abutendi si
jus fruendi.

12.Proprietateaconditionala
=cand proprietarul unui bun, pe o perioada limitata, trebuie sa suporte o paralizie sau doar un
simplu afect temporar al celei de-a treia prerogative esentiale(abusus)
-transferul dreptului de proprietate depinde de indeplinirea sau nu a unei conditii, de consumarea
unui termen
- in dreptul civil modern, este tratata ca fiind o modalitate a dreotului de proprietate, alaturi de
coproprietate si de proprietatea inalienabila temporar.
-in dreptul roman a fost dificil receptata din cauza viziunii mecanice a prudentilor asupra
dreptului in general si asupra lui jus rerum in general.
5

6
a)modalitati suspensive- transferarea la termen a proprietatii, odata acceptata a condus la
afirmarea ideii ca proprietatea poate fi suspendata, dezavuata de unele efecte pana la implinirea
termenului; seaman cu aceea sub rezerva termenului, insa intervine un element aleatoriu de
aceasta data.
b)modalitati extinctive validitatea transmiterii dreptului de proprietate sub conditie rezolutorie
cu pastrarea, chiar de catre transmitator a dreptului de aintenta actiunea in revendicare in
contra lui accipiens.

13.Proprietatea suspendata
-dreptul de proprietate al sclavului s-ar fi consolidate atunci cand el ar fi satisfacut conditia
esentiala a obtinerii titlului: dobandirea capacitatii juridice ca urmare a confirmarii statutului sau
de om liber-pana atunci ar fi putut incheia acte intre vii doar pe baza mostenirii transmise.
Cazuri consacrate:
In cazul in care un sclav uzufructuar cumparase un altul fara sa se cunoasca, daca pretul
platit se formase din peculiul sclavului comparator sau din sursele distincte ale stapanului
sau
In cazul extrem de controversat al inmultirii animalelor dintr-o turma data spre folosinta
unui uzufructuar: de principiu, inca de la nastere, animalele apartin uzufructuarului, in
cazurile de lunga durata unele animale mor si trb inlocuite si de atunci ies din proprietatea
uzufructuarului si intra in proprietatea proprietarului turmei.

14.Instrainarile etatice
-statul roman a cunoscut cea mai remarcabila extindere teritoriala din istorie prin asocierile,
cuceririle si anexarile pe care le-a inregistrat in evolutia sa; toate acestea s-au rasfrant asupra
patrimoniilor cetatenilor sai, alimentandu-le deseori cu bunuri si valori impresionante.
-statul roman proceda la instrainari de bunuri in favoarea cetatenilor saisi, in anumite cazuri
chiar in favoarea provincialilor sau a peregrinilor:

Sub actiunea pierderii concesiunii, statul putea sa puna la dispozitia cetatenilor sai
terenuri degradate, neagricole, in vederea unor lucrari de imbunatatiri
Sub actiunea pierderii folosintei, statul prin cenzori, putea inchiria cetatenilor sai suprafete
manoase, in schimbul unei plati
Puteau fi vandute particularilor si terenurile cu constructii sau edificiile statului
Bunurile mobile puteau fi vandute la licitatii oragnizate de questori (cu bucata sau in loturi
mai mari sau mai mici)

15.Occupatio
-prin ocupatiune putea fi dobandita proprietatea asupra unui bun fara stapan sau asupra unui
bun abandonat, daca exista intentia aproprierii sale.
-nu toate bunurile sunt susceptibile de a fi apropriate; in timpul dreptului roman aveau aceasta
calitate:

Bunurile mobile care n-au fost niciodata apropriate


Bunurile mobile sau imobile lasate fara stapan sau care au facut obiectul unui abandon
voluntary de catre fostii stapani
6

Bunurile imobile care n-au fost niciodata insusite de cineva


Bunurile mobile luate ca prada de la un dusman de catre un cetatean roman, in mod
particular
Bunurile care compuneau comoara si vanatul pe terenul altuia

-descoperirea unei comori putea constitute o sursa a proprietatii apropriate prin ocupatiune doar
daca :
Obiectele gasite erau de valoare
Descoperirea sa fi fost intamplatoare, pus ape seama hazardului
Comoara sa fi fost tainuita in urma cu un timp atat de indelungat incat sa fie imposibila
identificarea tainuitorului ei
Sa fi fost ascunsa in locuri improprii folosintei obisnuite
-un alt caz special este cel al vanatului pe terenul altuia: daca este interzis accesul pe acel teren,
vanatorul va raspunde fie penal, daca a avut un scop distructiv, fie pentru comiterea unei
tulburari de posesie si va fi obligat la daune interese.

16.Accesio cu privire la bunurile imobile


-accesiunea reprezinta acel mod originar de dobandire a proprietatii care are loc in urma
absorbtiei unui bun considerat ca fiind accesoriu , intr-un alt bun, principal.
-pe cale de exceptie, accesiunea prin uniunea bunurilor nu conferea titularului fondului principal
o proprietate definitive si totala asupra bunului in integralitatea sa.
-forme particulare de accesiune:
Aluviunea si avulsiunea (alluvio et avulsio)materialele aluvionare si transportate de apele
curgatoare si suprafetele desprinse din malul opus al acestor ape deveneau obiect al
proprietatii fondului de atasare din momentul alipirii lor acestora.
Albia abandonata si insula aparuta in mijlocul fluviului (alveus fluminis derelictus ac insula
in flumina nata)-proprietatea asupra bunurilor imobile atasate fondurilor astfel despartite
se suveneau proprietarilor fondurilor riverine, in mod direct proportional cu intinderea
fondurilor lor.
Semanatura si plantatia apartin, prin forta principiului accesiunii, proprietarului fondului
principal, insa dreptul lui nu se nastea la momentul insamantarii sau la plantarii ci la un
moment ulterior, cand plantele prindeau radacini.
Constructia pe teren strain cu material straine( inaedificatio):
o Superficiarul( constructorul) care cu buna-stiinta ridica edificul pe terenul altuia si
fara acordul proprietarului va pierde dreptul de proprietate asupra edificiului si a
materialelor folosite
o Superficiarul care s-a aflat in eroare cu privire la proprietatea asupra fondului pe
care a edificat constructia va putea revendica materialele folosite, odata cu
demolarea virtuala a edificiului
o In cazul in care superficiar este insusi proprietarul terenului dar a folosit materiale
ale altei persoane, aceast tert poate allege intre 2 actiuni: actio de tigno juncto prin
care putea pretinde plata dublei valori a materialelor sau action ad exhibendumprin
care putea cere demolarea edificiului si apoi restitutirea materialelor
o Justinian a recunoscut si posesorilor de buna-credinta ai terenurilor pe care au
edificat, precum si chiriasilor care au construit cu acordul proprietarilor, dispozitii
favorabile ale actiunii in revendicare.
7

17. Accesio cu privire la bunurile mobile


-Justinian n-a observant diferenta subtila dintre accesiunea imobiliara si specificatiune, astfel
incat, din eroare, a tratat in materia accesiunii domenii precum operele scrise, operele de arta
placstica.
-bunurile mobile putea forma, prin accesiune, 2 categorii noi de bunuri:
Res unitaebunuri care suferisera un procedeu de asabmlare definitive, in sensul ca
titularul proprietatii asupra bunului asamblat la altul nu mai poate sa ceara, pe calea unei
action ad exhibendum, dezasamblarea bunului in integrum si restituirea partii componente
care i se cuveneabunurile raman astfel etern unite:
Sudura -asamblarea a doua bunuri cu ajutorul unui material de aceeasi natura cu a
bunurilor puse la un loc-proprietarul bunului principal primeste intreaga proprietate
Scriitura - spre deosebire de picture nu aducea cu sine transferul de la proprietarul
materiei inscriptionate la autorul scrierii
Pictura - desemna generic, operatiunea de imbunatatire estetica a unui suport
material
Tesatura bunul principal pe care orice cusatura se ataseaza ca bun accesoriu si in
consecinta, proprietarul tesaturii devine automat proprietarul acestora.
Res connexae - nefiind omogene, se subdivizau in :
Bunuri diferite alipite sau bunuri de specii diferite care, ptr. Punerea in valoare a
unuia dintre ele, presupun alipirea lor
Bunuri diferite asamblate sau bunuri din specii diferite care ptr asigurarea
functionarii unui mecanism, presupun alipirea lor.

18.Specificatio
-exista specificatiune atunci cand un mester, un faurar creeaza un bun de o natura sau o forma
noua, fara a avea acordul prealabil al proprietarului materiei prime folosite.
- inca din secolul al II d.CR., a fost data, circumstantial, urmatoarea solutie juridica:
o
o

Daca lucrul nou obtinut ar fi putut fi transformat, reconvertit in cel vechi, proprietatea
asupra respectivului bun se cuvenea titularului materiei prime, cu plata manoperei
Daca noul bun era impropriu conversiei in materi aprima din care a fost fabricat,
proprietatea se cuvenea specificatorului, dar acesta trebuia sa il despagubeasca pe
proprietarul materiei primecu contravaloarea acesteia, cu exceptia cazului in care
specificatorul, de buna-credinta, n-a cunoscut provenienta materiei prime folosite si ca
atare, era absolvit de plata ei.

19.Fructiperceptio
-fructele unui bun frugifer sunt rezultatele palpabile sau conventionale pe care un bun le produce
fie in chip independent, fie in urma unei manopere care sa stimuleze si sa garanteze obtinerea
unui rezultat benefic, chiar ca o consecinta a incheierii pe seama bunului a unui contract de
natura a-l face producator de fructe civile.
-bunurile frugifere se impart in: propriu-zise (fructe cu o anumita regularitate) si simpluproductive (ale caror produce aduc atingere integritatii lor)
-fructele se impart dupa statutul lor juridic si pozitia in raport cu bunul in :
8

Fructe neseparate- unite cu bunul frugifer


Fructe separate- detasate de bunul frugifer
Fructe apropriate- separate si apropriate printr-un act distinct de dobandire, un act de
aprehensiune

Regula generala este aceea ca fructele se cuvin, de plin drept proprietarului bunului frugifer,
in virtutea dreptului de accesiune.
Exceptii de la regula:
Emfiteotul, titular al unui drept real in virtutea caruia putea folosi si culege fructele
bunului frugifer pe o perioada extreme de indelungata (18-99 ani), devenea proprietar
al fructelor doar prin efectul separarii lor de bunul frugifer.
Uzufructuarul nu dobandea fructele bunului proprietarului decat in urma perceperii lor.
Fermierul-locatar dobandeste fructele in mod subsecvent, derivate.
Posesorul de buna-credinta, precum proprietarul bunului frugifer, va dobandi fructele
prin simplul fapt al separarii lor.
Posesorul de rea-credinta,urmarit de actiunea in revendicare va trebui sa restituie si
valoarea fructelor consumate.

20.Mancipatio
=modalitatea solemna de transfer al proprietatii, prevazuta de jus civile si destinata dobandirii
proprietatii quiritare asupra bunurilor mancipi.
-era rezervata doar cetatenilor romani sau necetatenilor care erau gratificati cu dreptul de a
incheia acte juridice conforme lui jus commercii.
-puteau fi mancipate doar bunurile mancipi, cele res nec mancipi erau excluse.
-mancipatiunea era un act care la epoca veche se incheia cu ajutorul balantei si al lingoului de
arama.
-la momentul manciparii era reclamata prezenta instrainatorului si a dobanditorului, a
purtatorului oficial al balantei si a celor 5 martori care sa semnifice si reprezentarea celor 4
triburi si curii fondatoare ale Romei(martori de sex masculine, puberi)
-plata simbolica tinea loc de pret formal, fiind necesara si suficienta pentru ca dreptul de
proprietate quiritara al lui accipiens sa se nasca.

21. IN JURE CESSIO( cesiunea in fata magistratului judiciar)


a) Def: O cesiune in fata magistratului consta,de facto , intr-un abandon al unui bun ( res
mancipi sau nec mancipi)efectuat , in cadrul unei legisactiuni , de catre cedens ( instrainator ) in
profitul unui accipiens (dobanditor) si ratificat prin acordul public al maistratului judiciar.
b) Conditiile cesiunii:
-era recunoscuta doar cetatenilor romani , putand participa ca parti in cadrul procedurilor prev.
de legisactiuni.
-obiectul material al cesiunii consta atat intr-un bun mancipi, cat si din bunuri nec mancipi.

10
-folosea si la transferul unor drepturi de alta natyra decat proprietatea,desi acestea implicau
dreptul de proprietate.Acestea fiind drepturile succesorale ,tutela si curatela.
c) Formalitatile cesiunii:
Procesul pe care-l presupunea transferul in prez. Magistratului judiciar era unul fictiv.El imbraca
forma unui process de revendicare care deghiza un transfer de proprietate. Rolul magis.Judiciar
se reducea la constatarea absentei vreunei opozitii formale din partea cdentului parat la alegatia
publica a cesionarului reclamant.
d) Efectele cesiunii:
-in jure cession spre deb de mancipio nu conferee dobanditorului nici o garantie.
-cesionarul dobanditor nu era titularul nici a unei action auctoritatis si nici a unei action de
modo agri.Protectia sa juridical se limita la aceea specifica unei posesiuni ad usucapiendi.

22. TRADITIO
a) Def: Consta in remiterea posesiunii reale, effective asupra unui bun de catre
instrainator(tradens),in favoarea unui dobanditor (accipiens), fara satisfacerea unor exigent
formaliste (de jus civile ) ci ca o consecinta a acordului de realizare a transf printr-un mijloc de
livrare ,eliberare a respectivului bun.
b) Efectele traditiunii
Proprietatea quiritara, pretoriana, peregrine si provincial erau dobandite prin traditiune in mod
diferentiat si sanctionare asemenea.Astfel:
-doband. Proprietatii quiritare avea loc doar asupra bunurilor nec mancipi fiind sanctionata
,protejata prin actiunea in revedicare (rei vindication)
-transf. prop pretoriene se realiza la bunurile mancipi .Protectia se asigura prin actiunea
publiciana
-circulatia prop. Peregrine si provincial era permisa pt bunurile neromane.(bunuri imobile
neaflate peteritoriul italic si bunuri mobile aflate in posesia necetatenilor ).Acestea
erau protejate prin actiuni utile.
c) Conditiile traditiunii
Prima conditie viza capacitatea de instrainare care trebuia satisfacuta de catre instrainator .In
principiu orice pers este capabila din pct de vedere juridic sa instraineze.Fac exceptie
incapabilii , precum:
-nebunul
-prodigul
-femeile care nu au autorizatia lui pater familias(eventual sot ) , a tutorelui , ori a curatorului
dupa caz.
A doua conditie avea ca obiectiv incheierea formatiunilor in conditii de perezenta a partilor
(cedens si accipiens) si a bunul tradit(corpora 0 la momentul si la locul traditiunii.
10

11
A treia conditie avea in vedere plata pretului convenit de parti ;plata pretului era o conditie
suspensiva a transf de proprietate.
A patra conditie vizeaza existenta unei juste cause , a unui just titlu care sa fundamenteze
sis a justifice transf de proprietate prin tradition. Formele justului titlu ( justei cause) sunt
diverse:
-vanzari-cumparari
-donatii
-inchirieri
-legate
Paulus evoca vanzarea-ca un act ce motiveaza , determina fiind , fireste , incheiat anterior
remiterii effective a bunului.
Termenul just avea o dubla acceptiune , un dublu inteles :
-pe de o parte sensul de valabil ,valid (producator de efecte juridice)
-pe de alta parte sensul de licit ,legal( cf cu legea , sau legalmente autorizat )
d) Formele traditiunii:
1.Traditio longa manu este o forma a traditiunii care permite transferul unui bun aflat la
distanta
2. Traditio brevi manu-daca mana care materializeaza actul remiterii effective a bunului
( nuda traditio) poate fi atat de lunga incat sa strabata distantele dintre titularii proprietatii si
bunurile care fac obiectul acestora.
3. Constitutul posesor- este o aparitie tardiva a acestei varietati de traditiune care plastic ar
putea fi descrisa ca o traditiune brevi manu privita in oglinda
4.Rezerva uzufructului-este o figura similara constitului posesor .Instrainatorul nu-si rezerva
simpla detentie precara a bunului , ci uzufructul acestuia.

23. SERVITUTILE PREDIALE RUSTICE SI URBANE


Servitutile prediale rustice sunt vaste , acestea fiind:
-servitutea de trecere pe un teren invecinat , serviture care in fct de mijloacele si modalitatile de
realizare , se subimpartea dupa cum urmeaza:
-iter sive jus eundi (servitutea de trecere pedestra)
-via (servitutea de trecere cu atelajele)
-actus ( servt. De trecere cu tumele de animale)
-servitutile acvatice ,precum:
- Aqua ductus (serv de transport al apei printr-un apeduct ridicat pe un teren strain)
11

12
-aquae haustus ( serv de scoatere a apei dintr-o fantana sa un put construite pe un fond
strain)
-aquae catatio(serv de captare a apei pe un fond invecinat)
- Aquea recipiendae(interdictia schimbarii cursului apei, daca acest fapt ar prejudicial un
tert)
-adaquare sive pectoris ad aquam appulsus( servitutea de adapare a animalelor la o
adapatoare situate pe un teren strain )
-navigatio( serv. De navigare pe raurile invecinate prop. funciare)
-alte servituti , avand diferite utilitati practice , precum:
-pascuum sive jus pascendi (serv. De pastere sau de pasunare pastio, pabulum-a
animalelor pe un fond strain)
-sabulum sive arenae fodiendi ,gleba calcis sive coquendi ,lapis sive lapidis
eximendi( serv. care puteau fi exploatate pt folosinta personala resurselor de nisip-arena- sau
de piatra de var calcis-ori de piatra lapis)
-silvae ceduae(serv. taierii arborilor dintr-o padure a altuia in mod limitata)
-confinium (serv. respectarii spatiului lat . 2,5 picioare pt intoarcerea puglului)
Servitutile prediale urbane era eterogene daca raportam la criteriul obiectului sau al
utilitatii lor immediate.Astfel intalnim:
-servituti de agrementare a vietii collective ,orasenesti , precum:
-stilicidium(serv. de scurgere a apelor pluvial de pe acoperisul edificiului de pe fond invecinat)
-servitus cloace immittendae (serv de scurgere a apelor uzate , menajere , reziduale , de
canal printr-o retea de canalizare situate pe fondul invecinat aflat in aval)
-servitus fumi immittendae (serv. imprastierii fumului din gospodarie pe fondurile invecinate)
-tigni immittendi( serv de sprijinire a grinzii casei vecine )
-oneris ferendi (serv. de sprijinire a zidului despartitor)
-servituti estetice , de construire a caselor in limitele fizice ale parametrilor arhitectonici , intre
ele fiind:
-altius tolendi ( serv. de a construe un edificiu mai inalt decat cele invecinate)
- nec altius tolendi( serv. de a nu ridica o constructive mai inalta decat cele invecinate )
- servitus projiciendi ac protegendi (serv. de proiectare a imobilelor cu exetnsiuni peste un
fond invecinat )
-servitutile rutiere , dintre care amintim pe cele ce urmeaza:
-servitutea de intretinere a drumurilor puplice limitrofe proprietatilor imobiliare
12

13
-servitutea de permisiune a folosiriii temporare de catre agentii publici specializati
in reparare,intretinere, sau degajarea cailor publice a fondurilor imob straine.

24.CLASIFICAREA SERVITUTILOR PERSONALE


a) Ususfructus(uzufructul)
A1) Def-este o servitude personala care confera titularilor ei , dreptul de folosinta si de culegere
a fructelor sale neconsumptibile unui bun corporal apartinand altei persoane, drept ce poate fi
exercitat doar in limitele neafectarii intergritatii bunului frgifer.
Ambii sunt titular ai cate unui drept real distinct , fiecare are obligatia de a respecta drepturile si
prerogativele aferente celuilalt.
A2) Nudul- proprietar
Titularul acestui drept poate sa si-l apere prin actiunea in revendicare , si in eventualitatea ca are
si calitatea de posesor , ii este deschisa calea interdictelor posesorii.
c) Uzufructuarul
Principalele prerogative ale uzufructuarului sunt urmatoarele:
-usus (folosinta nestingherita a bunului )
Fructus(perceperea , culegerea fructelor bunului frugifer)
C1)Usus
Acesta prerogative a uzufructuarului semnifica dreptul de a se folosi , de a servi de un bun al
altuia in conformitate cu destinatia sa pt ca mai tarziu , sa insemne posib. utilizarii bunului in fct
de propriile interese ale uzufructuarului. . Li erau cu desavarsire interzise umatoarele acte:
-schimbarea destinatiei bunului
-deteriorarea substantei bunului
-alienarea bunului dat in usufruct
C2) Fructi perception
Culegerea fructelor , a doua mare prerogative a uzufructuarlui era in aparenta nelimitata.
Ce inseamna culegerea fructelor ?
Pt dobandirea fructelor in deplina proprietate nu era suficenta simpla lor separare , ci mai mult
complexul de percepere , de insusire , dupa care , precum un veritabil proprietar , el putea
dispune nelimitat de ele prin alte manopere de :
-usus( consum, folosinta)
-fructus(refructificare sub formele specific )
- abusus(alienarea , dispunerea fizica si/sau juridical de ele , inclusive prin inchirierea dreptului
de a fi percepute de catre altcineva)
13

14
Daca uzfructuarul a fost acela care a cultivat o supraf de teren data in usufruct , iar dreptul de
usufruct s-ar fi stins inainte de perioada de recoltare , lui nu I s-ar fi cuvenit nimik din respective
recolta pt simplu motiv ca actul de apropiere a fructelor nu avea cum sa se consume , sa se
realizeze.
A3) Inovatiile justiniene in materie de usufruct
A3.1) Quasi-usumfructum
Este un usufruct care a avut ca obiect bunuri consumptibile , precum alimentele, conturile
bancare, creantele, sumele de bani in general si care consta in transferul prop. bunurilor catre
uzufructuar.
Avantajul sau decurge din faptul ca , o data cu stingerea quasi-uzufructului , el avea obligatia de
a face cesiunea capitalului primului creditor.
A3.2) Uzufructul divizil
O alta inovatie in mat. De usufruct a fost recunoasterea posib.constituirii unei pluralitati sincrone
de uzufructuari prin care a aparut asa-numitul usufruct divizibil.
A3.4) Uzufructul alienabil
Se refera la vanzarea sau ipoteca in profitul unui tert ,ceea ce nu impiedica stingerea sa , fie de
la data prevazuta in contract ,fie de la decesul vanzatorului , situatia care atrage in sarcina cumo
uzufructului oblig de a transmite atat bunul, cat si accesoriile sale nudului-proprietar.
B) Usus
B1) Definitie
Uzul constituie o servitude personala care confera titularului ei dreptul de a se folosi de un bun al
altuia , repectand prohibitia de a adduce vreo leziune substantei bunului respective.
B2) Continut
Uzul sau uzajul este mai restrictive din perspective profitului personal al uzuarului decat
uzufructul deoarece putea culege fructele bunului frugifer dat in uz.
C) HABITATIO
C1) Definitie
Este acea servitude personal ace consta in dreptul de a locui intr-o anumita casa , drept
constituit prin testament.
C2) COntinut
Justinian i-a permis titularului dreptului de abitatie sa inchiriez sau sa subinchirieze respectivul
imobil pt a percepe fructele sale civile.
D) OPERAE SERVORUM VEL PECORUM
Servicile scavului constituiau o servitude ce conferee o folosinta mai instinsa si de durata , o
folosinta speciala titularului acestui drept asupra scavului altuia.
14

15

25. CAILE DE SANCTIONARE A SERVITUTILOR


In dreptul roman servitutile au fost protejate , sanctionate in maniere diferite si anume :
-fie prin intermediul actiunilor specfice , precum:
-actio confessoria
-actio negatoria
-fie prin asa-numitele actiuni generale sau utile ( action utiles)
-fie prin interdictele pretoriene
A) Action confessoria
Subiectul active al acestei actiuni este oricare persoana ce pretinde a avea o servitude asupra
bunului altuia , fie reala , fie personala
Subiectul pasiv al actiunii confesorii este oricare persoane care , prin acte , fapte , pretentii ,
pune sub semnul intrebarii existent unei servituti constituite in favoarea sub. Active al actiunii
B) Actio negatoria
Subiectul active al actiunii negatorii in materie de servituti este insusi proprietarul bunului
apparent aservit.Deoarece acesta neaga oricarei persoane dreptul de a exercita prerogativele
vreunei servituti pe seama unui bun determinat al sau .
C) Actiones utiles
Actiunile utile erau rezervate acelor titular de servituti constituite prin urm mijloace:
-praescriptio longi ac longisimi temporis
-printr-un pact insotit de o stipulatie
-prin quasi-traditio
Un exemplu tipic de actiune utila este celebra action Publiciana ce putea fi folosita in calitate
de actiune utila confesorie , fie in aceea de actiune utila negatorie , dupa caz
D) Interdictele pretoriene
Inca din ep .clasica servitutile prediale(reale) au inceput a fi protejate , sanctionate atat prin
intermediul actiunilor pe cale le-am descries sumar mai sus , cat si prin intermediul interdictelor
pretoriene speciale.
Titularii servitutilor erau:
-Uzufructuarii
-Uzuarii
-Habitatorii

26. EMPHYTEUSIS(Emfiteoza)
15

16
In dreptul roman , a fost consacrata , printr-o constitutiune imperial inca din perioada lui Zenon,
ca fiind un drept real de folosinta asupra terenului agricol al altuia , drept perpetuu si transmisibil
atat inter vivos cat si mortis causa, cu obligatia corelativa a emfiteotului de plata a pretului
periodic al folosintei (prt denominat prin termenii:reditus,canon, pension)
Emfiteoza mai tarziu se vadeste a fi o institutie intermediara intre dreptul de proprietate si
usufruct.Se deosebeste de proprietate prin faptul conditionarii exercitarii de catre emfiteot a
prerogativelor decurgand din dreptul de dipozitie de existent unui accord prealabil al nudul
proprietar , dar se deosebeste de usufruct pt faptul ca poate fi considerate o institutie perpetua ,
transmisibila succesorilor.
Exista unele diferente de tratament juridic intre usufruct si emfiteoza , acestea fiind:
1.

In cazul emfiteozei , beneficiarul folosintei terenului agricol este tinut de obligatia de


plata a unui prt al locatiunii, pe cand uzufructuarul nu plateste nimik pt folosinta si
culegerea fructelor bunului frugifer
2.
Emfiteotul dobendeste in plina proprietate toate fructele bunului frugifer prin simpla lor
separare , pe cand uzufructuarul isi apropiaza toate fructele prin perceperea lor si numai in
mod execeptional prin faptul separarii acestora.
3.
Dreptul de folosinbta al emfiteotul , nu este insotit de o garantie reala de folosire a
terenului agricol
4.
Emfiteotul ar fi avut si posesiunea juridical a bunului supus , pe cand uzufructuarul nu
o avea
Termenul de origine greaca emfiteoza are o dubla radacina lexical :
-en care avea acceptiuni precum : pe , asupra , cu privire la
phuteo care putea insemna : grefat , altoit , plantat

27. DREPTUL DE SUPERFICIE


Este un drept real considerat a fi mai tarziu de catre reprezentantii dreptului civil , tot un
dezmembramant al dreptului de proprietate , drept denumit superficies.
Dreptul de superficie nu este un drept radical diferoit de emphyteusis.El are insa un
specific citadin, urban , spre deosebire de emfiteoza rurala, rustica .
Precum in cazul emfiteozei , superficial presupunea folosinta unei suprafete de teren pe care
superficiarul putea construe un edificiu , drept in schimbul caruia trebuia sa plateasca o rendita
anuala.
In dreptul civil modern , superficial este apreciata ca fiind un drept real prin care, in schimbul
unei redevente anuale , superficiarul are dreptul de a construe pe terenul altuia si de a folosi
constructia pe toata durata dreptuluio convenit ca si cum ar fi proprietarul veritabil al
constructiei.
Superficia se nastea pe cale conventional , prin contract . De regula aceasta lua forma unei
clause anexa la un contract de inchiriere de lunga sau ff lunga durata cu privire la un teren de
constructive .
Daca perioada superficiei depasea momentul mortii superficiarului , drepturile aferente erau
transmisibile succesorilor sai. .Drepturile superficiarului erau alienabile nu doar mortis causa, ci
si inters vivos.In ambele cazuri insa, drepturile specific superficiei se stingeau:
-

Ca urmare a neplatii redeventei anuale ( timp de 3 ani consecutive)


16

17
-

Fie ca urmare a ajunferii la termen a perioadei contractate


Precum in cazul emfiteotului , superficiarul era protejat in exercitiul prerogativelor sale prin
intermediul actiunilor utile care-l puneau pe picior de egalitate cu proprietarul terenului
inchiriat.

28. PIGNUS
Prima forma de garantare a unei obligatii se realiza in dreptul roman vechi prin depunerea de
facto a unui bun de catre debitor la creditorul sau .
Depunerea bunului se realiza pe calea unei simple traditiuni (tradition)
In caz de pignus se produce un simplu transfer al detentiei bunului amanetat , iar creditorul nu
obtine decat o detentie precara supra lui. Cu alte cuvinte , el dobandeste posibilitatea de a-l
apropia rpin efectul curgerii timpului , nu-l uzucapeaza.
Garantiile reale au fost de la inceput strans legate de patrimonial debitorului , motiv pt care pe
deplin intemeiat Gaius le-a tratat in material bunurilor si nu in aceea a contractelor.
Prin pignus puteai fi amanetate atat bunurile mancipi cat si nec mancipi.
1. Amanetarea bunurilor Mancipi

Debitorul ramanea proprietarul quiritar al bunului dat in gaj .Pt acest lucru nu il punea la adapost
de avataruri , cum ar fi :
-el nu poate garanta decat un credit , fara a avea imp. Intinderea debitului sau ori valoarea
bunului amanetat
El nu putea folosi bunul dat in gaj, si pe cale de consecinta , nu-I va putea culege fructele pana
la momentul executarii obligatiei garantate.
Acest din urma avatar putea fi inlaturat doar pe calea unei noi intelegeri cu creditorul sau , prin
care sa-I ouna la dispozitie bunul amanetat sar fireste cu titlu precar.
2.Sanctiuneapignus-ului constituit din Res mancipi
In epoca veche , creditorul , detentor precar al unui gaj constand dintr-un res mancipi al
debitorlui sau se putea bucura doar de o asigurare de facto a creantei sale
In epoca clasica,dreptul creditorului de a retine amanetul este in buna masura formalizat.
DREPTUL DE RETENTIE ii va fi recunoscut creditorului gajist de catre pretor pe calea unei exceptii
in cazul unei revendicari a bunului de catre debitorul proprietar al sau.
Creditorul gajist putea cere restituirea bunului amanetat atat de la debitorul la care se intorsese
intre timp cat si de la un tert oarecare.
Creditorul ar fi putut introduce interdictele posesorii si anume interdictele adipiscendae
possessionis causa(interdctul Salvian), interdictum possessorium si interdictum quorum bonorum
in urmatoarele moduri:
-prin quorum bonorum interdiction se putea dubla petitia de ereditateastefl incat heredele putea
cere predarea bunurilor succesorale de la un successor proherede
17

18
-prin interdictium Salvianus , proprietarul unei feude putea cere sa intre in folosinta bunurilor
unui colon asezat printr-un contract pe mosia lui
-prin interdictium possesorium un comparator obinuit putea cere predarea bunurilor achizitionate
in absenta gajului.
1.2 Amanetarea bunurilor nec mancipi
In epoca veche era avantajos pt un creditor sa primeasca de la un debitor un bun nec mancipi
deoarece bunul nu putea fi revendicat de catre debitor si nici nu mai era necesara folosirea unei
exception pignoris de catre creditor.
In epoca clasica au aparut noile forme de protective a drepturilor lor asiguratorii:
-exceptio pignoris
-interdictele posesorii
-pactum de vendendo
-lex comissorria

29. FIDUCIA(garantia)
Fiducia reprezinta o garantie reala pivot intre pignus si hypotheca .Deoarece este mai
avantajoasa pt creditor decat cea mai buna modalitate a gajului , insa mai dezavantajoasa decat
hypotheca.
Pt maxima protective a creditorului a fost imaginat o transmiere a bunului amanetat sau fiduciar
prin cele 2 modalitati formaliste de tramsmitere a prop.quiritare:
--mancipatio
-in jure cession
1.Statutul juridic al debitorului in cadrul raportului fiduciar
Odata pactul fiduciar incheiat , debitorul pierde proprietatea asupra bunurilor care servesc de
garantie , cu conditia ca ele sa fi fost concesionate in prezenta magistratului judiciar sau
mancipate.
Consecinta rezida in posibilitatea creditorului fiduciar de a dispune de repectivele bunuri inclusiv
de la instraina.Partile raportului fiduciary putea incheia un alt pact prin care debitorul sa poata
folosi si culege fructele bunului dat in garantie .
Dat fiind ca in schimbul acestei folosinte debitorul trebuia sa plateasca o suma de bani cu
titlu de prt al locatiunii, inchirierii bunului , un prt denumit arenda , chirie ,, location
preti .
Debitorul ar fi putut obtine chiar o folosinta gratuita si chiar posibilitatea culegerii pt sine a
fructellor bunului-cautiune. Acestea pe langa gratuitatea folosintei si fructificarii bunului-cautiune
, ii putea procura debitorului si un alt major avantaj. Este vorba de capacitatea de a uzucapa
propriul lui bun fiduciar. Ce inseamna asta? Faptul ca intr-un interval de timp c ear fi deposit un 1
an sau 2 ani creditorul fiduciar ar fi putut lasa in deplina posesie bunul fiduciary sau cautiunea
la debitorul sau , ceea c ear fi putut conduce la concluzia ca el se delasase de garatie.
18

19
2. Pozitia juridica a creditorului Fiduciar
Creditorul fiduciar a fost in mod deosebit avantajat sub aspectul garantiei reale prin comparative
cu creditorul amanetar.
Prin efectul unui pactum vendendo incheiat cu debitorul sau, creditorul fiduciary putea
devein un veritabil proprietar al bunului fiduciar.
El ar fi putut la data scadentei , sa instraineze fara nici o alta formalitate bunul dat in garantie
pentru a se indestula din pretul astefl obtinut.
Acest drept era denumit Jus distrahendi.
Dreptul de retentive dobandit prin lex comissoria reprezenta prin el insusi un izvor al
proprietatii neconditionate recunoscute creditorului asupra bunului dat in fiducie.

30.Jus rerum.Hypotheca.Izvoarele ipotecii


a)Pactumhypothecate conventia de ipoteca sau pactul imobiliar nu era una formala;putea
imbraca chiar forma unui acord tacit si partile erau absolvite de obligatia de a-i face publicitate.
-putea fi incheiata chiar prin intermediari dar, dupa cum se stie, aceasta posibilitate era
recunoscuta doar in dreptul lui Justinian; pactul de ipoteca isi producea efectele spontan, solo
consensus(din chiar momentul incheierii sale) dar nu era interzisa conditionarea exercitarii
actiunii ipotecare ori nasterea garantiei reale la un termen prestabilit de parti.
b)Ipoteca legalagenerale si special

Ipoteca legala generala:


-ipoteca legala a sotiei asupra bunurilor sotului ei, ipoteca instituita in vederea garantarii
bunei administrari a bunurilor parafernale.
-ipoteca legala a sotiei divortate si a mostenitorilor sai asupra tuturor bunurilor sotului
pana in momentul restituirii bunurilor dotale
-ipoteca legala a fiilor de familie asupra bunurilor lui pater familias cu scopul de garantare
a restituirii bunurilor care formau peculiul
-ipoteca legala a pupililor si a tinerilor sub 25 de ani asupra bunurilor tuturor, in cazul
administrarii bunurilor incapabililor
-ipoteca legala a celor pusi sub curatela ptr motiv de nebunie asupra averilor curatorilor
lor
-ipoteca legala a casei imperial asupra bunurilor debitorilor ei de rap contractuale cu tertii.

Ipoteca legala speciala a avut drept obiect bunuri care serveau cu titlu de garantie reala:
-ipoteca speciala instituita de imparatul Justinian asupra bunurilor executorilor
testamentari sau asupra bunurilor fideicomisarilor insarcinati cu punerea in executare a
unui legat testamentar
-ipoteca speciala create in favoarea celor aflati sub tutela in vederea asigurarii recuperarii
sumelor de bani cheltuite de teri
-ipoteca special ace viza recuperarea de catre locator a pretului chiriei de la locatari sau
de la arendasi

c)Ipoteca judiciara

19

20
-dreptul de retentive asupra unui bun al altuia putea fi obtinut prin efectul adjudecarii
respectivului bun, in integralitatea sa, de catre judecator in favoarea unui copartajant in cazul
iesirii din indiviziune.
-conditii de validitate ale ipotecii:existent in patrimoniu a unor bunuri asupra carora sa fi putut fi
incheiate acte juridice de dispozitie, existent unui raport debitor-creditor.

31.EFECTELE IPOTECII ANTERIOARE MOMENTULUI INSTRAINARII BUNULUI


IPOTECAT
A1) Drepturile si obligatiile debitorului, proprietar al bunului ipotecat
a) Proprietarul bunului ipotecat ,ramanand in posesia acestuia si fiind de jure , stapanul lui ,,
il poate exploata in propriul sau folos (usus, jus utendi)
b) Proprietarul bunului ipotecat , fiind posesorul lui detinea prerogative de a-I culege
fructele , fie ca era vorba de fructele natural, industrial sau de cele civile ori de producte.
c) Proprietarul bunului imobil ipotecat pastreaza sub conditia grevarii bunului de sarcina
ipotecii , si a treia prerogative si anume dr. de dispozitie , fiind raspunzator pt eventualele
pagube pe care le-ar pricinui creditorului ipotecar prin acte incheiate precum:
d)
-instrainari
e)
-infiintarea unor noi ipoteci pe seama aceluiasi bun , sub conditia penala a
delictului denumit stellionatus
f)
-crearea unor servituti conventionale de natura a greva bunul ipotecat;
g)
-infiintarea altor drepturi reale pe seama bunului ipotecat;
h) Ca oricare proprietar de plin drept , debitorul ipotecar putea intenta erga omnes dupa caz ,
urmatoarelor actiuni petitorii:- actiunea in revendicare si actiunea publiciana.
i)
A2) Drepturile si obligatiile creditorului ipotecar in calitatea acestuia de titular
al unui drept asupra bunului altuia (jura in re aliena)
a) Cu acordul proprietarului bunului ipotecat ,creditorul ipotecar poate transforma
hypotheca in pignus , cu toate consecintele care decurg de aici si anume aceea a
dobandirii posesiunii asupra bunului dat in garantie de catre debitor.
b) Creditorul ipotecar putea obtine acordul proprietarului bunului ipotecat de a se abtine
de la incheierea actelor juridice de dispozitie
c) Daca debitorul i-a satisfacut creanta creditorului , acesta din urma trebuia sa-I
recunoasca debitorului sau deplina proprietate.

32 . EFECTELE IPOTECII POSTERIOARE INSTRAINARII BUNULUI IPOTECAT


A1) Drepturile si obligatiile proprietarului bunului ipotecat
a) In cazul in care bunul ipotecat al debitorului a fost instrainat de catre creditorul ipotecar,
acesta din urma trebuia sa-I prezinte debitorului sau socotelile sis a-I restituie diferenta de
prt rezultata din scaderea valorii creantei sale din valoarea pretului obtinut
b) Daca bunul ipotecat al debitorului i-a cauzat unele daune creditorului ipotecar , la valoarea
creantei se adauga si despagubirile extracontractuale datorate tot de catre debitor
c) Daca pe parcusul ipotecii, creditorul a adus unele imbunatatiri bunului ipotecat sau chiar
daca nu a facut decat sa-I asigure conservarea prin reparatii necesare tot in sarcina
debitorului proprietar.
d) Daca bunul ipotecat ajungea intr-o stare precara , creditorul ipotecar putea crere
schimbarea obiectului material al ipotecii .
20

21
A2) Drepturile si obligatiile creditorului ipotecar
a) La scadenta datoriei , creditorul ipotecar dobandeste si posesia asupra bunului ipotecat. In
caz de necessitate , creditorul ipotecar putea intent in contra debitorului sau urmatoarele
actiuni:- action Serviana si action hypotherica
b) Pe tot parcusul existentei ipotecii principale , creditorul ipotecar isi putea permite sa
suipotecheze bunul principal al debitorului sau
c) Pana la scadenta datoriei, creditorul ipotecar nu putea exercita in mod direct posesia
asupra bunului ipotecat al debitorului sau .Creditorul ipotecar putea sa exercite o serie de
actiuni clasificate in categoroo distinct , dupa criteria analizate:
d)
-actio Serviana
e)
-actio quasi Serviana
f)
-actio in rem
g)
-action in factum
h) -actio arbitraria
In fapt este vb despre urmatoarele actiuni determinate dupa obiectul lor juridic:
-actio communi dividundo(actiunea de partaj sau de iesire din indiviziune)
-actio finium regundorum(actiunea in granituire sau in hotarnicie)
-actio furti( actiunea de furt izvorata dintr-un grav delict)
-actio utiles (actiuni asemanatoare prin scop celei in revendicare)
-actio negatoria(actiune relative la servituti reale )
-actio confessoria
Jus distrahendi este cel mai important drept care deriva din ipoteca si este recunoscut
creditorului ipotecar.
Lex commissoria ,reprezinta o alta puternica prerogative a creditorului ipotecar.Era de natura
a-l transform ape creditorul ipotecar intr-un veritabil proprietar al bunului supus ipotecii inca din
momentul scadentei obligatiei debitorului sau.

33. Jus rerum.Antichresis


-termen juridic de sorginte greaca, termen care, in acceptiune juridical semnifica folosinta
comuna sau fructificarea reciproca (inclusiv prin dobanzi) a unui bun ipotecat.
-in cadrul unui pact de antichreza ne aflam, de facto, in prezenta unui raport juridic ipotecar
urmat de o noua intelegere intre proprietarul bunului ipotecat si creditorul acestuia.
-bunul ipotecat ramanea, initial, in posesia debitorului ipotecar; pentru a evita plata dobanzilor la
creditul obtinut de la creditorul ipotecar, cei 2 cocontractanti se puteau intelege in sensul ca
proprietarul bunului ipotecat sa-l dea in posesie creditorului sau, astfel incat sa se opereze o
compensatie conventionala intre dobanzile datorate de debitor si fructele produse de bunul
ipotecat culese de creditor.
21

22
-in dreptul civil roman, dispozitiile art 1697-1703 care sanctionau pactele de antichreza au fost
abrogate, aceasta institutie fiind considerate a constitui una de natura camatareasca, imorala si
prejudicianta.
-spre deosebire de codul civil roman, cel franzez pastreaza inca aceasta institutie straveche,
reglementandu-i:

Formele acceptabile sub acceptiunea de instrumentum (doar prin inscris authentic sau
prin acte sub semnatura privata)
Continutul juridic, sub acceptiunea de negotium (drepturile si obligatiile creditorului
antichrezist)
Efectele pactelor de antichreza dintre parti
Efectele acestor pacte fata de terti
Interzicerea pactului comisoriu in caz de imposibilitate de plata de catre proprietaruldebitor a sumelor datorate la termenul scadent

34.Elementele esentiale ale posesiei


Corpus (elemental material al posesiunii) nu reprezinta bunul posedat in materialitatea sa;
sensul cristalizat al corpus-ului se rezuma la aprehensiunea factuala, la disponibilitatea de
fapt exercitate asupra bunului care facea obiectul posesiei.
-era sufficient ca un bun sa se fi aflat la dispozitia unei persoane, in conformitate cu
intentia si interesele saleptr ca ea sa reclame detinerea elementului material al posesiei.
Animus (elemental volitional, intentional, subiectiv) animus dominantis reprezinta simpla
intentie de a poseda bunul ptr sine, sub aparenta proprietatii; vizeaza adoptarea unui
comportament de veritabil stapan al bunului si o dorinta vizibil exprimata de pastrare a
bunului ca si cum i-ar apartine de jure posesorului.Este un element psihologic complex,
unul care asociaza intentia, vointa si interesele posesorului si care trebuie sa se
regaseasca in toata complexitatea sa ptr a fi considerat ca atare si ptr ca posesia sa fie
protejata.
Titulus (cauza sau titlul posesiei) a reprezentat o constanta a preocuparilor unor romanisti,
filosofi si juristi de seama.
-fie prin ocupatio res derelictae ( luarea sub stapanire a unui bun abandonat), fie printr-un
mod derivat conventional sau neconventional a unui bun alienat, instrainat, posesiunea poate
fi legalmente dobandita, adica are o origine acceptabila juridic.
-titlurile sau cauzele legale de dobandire sau de achizitionare vor folosi posesorilor si in
calitate de justificari suficiente ptr a exercita factual prerogativele.
-cauzele pot fi: juste,legale (acele titluri reputate ca fiind legitime, in conformitate cu normele
juridice) si nelegale, injuste ( inacceptabile din perspectiva normativitatii romane)

35.Clasificarea posesiei dupa criteriul originii ei si al celor 3 subcriterii :


a)caracterul aprehendarii corpus-ului, b)al izvorului formal al titlului ei si c)al
credintei subiective a posesorului in proprietatea sa
-in functie de criteriul originii lor, posesiunile nu reprezentau situatii sau figure juridice omogene
-in momentul nasterii posesiunii, se consuma si actul sau faptul perceperii sau aprehensiunii
material a bunului sau inceputul, originarea detinerii bunului; in functie de legitimarea acestui
moment originar: posesiune justa si posesiune injusta.
22

23
-in functie de causa possessionis: posesiunea cu causa de jus civile si posesiune cu causa de jus
praetorium.
-in functie de recunosterea de catre posesor a starii bunului:posesiunea justa de buna-credintasi
posesiunea justa de rea-credinta.
a) Posesiunea justaeste accea care se intemeiaza pe o origine, pe o aprehensiune sau percepere
juste, context in care just semnifica tocmai calitatea posesiei de a fi opozabila tuturor, inclusive
nudului-proprietar; nu sufera de vicii ale dobandirii ei (violenta, clandestinitate, precaritate).
Posesiunea injusta si viciile ei posesiune al carei moment de intemeiere ar fi alterat de iciul c
ear insoti aprehensiunea, perceperea bunului sub aspect de corpus; viciile posesiei sunt:

Vis (violenta) sau recurgerea la forta fizica sau psihica in vederea dobandirii unui bun in
posesie
Clam (clandestinitatea) sua disimularea exercitarii prerogativelor reale pentru ca, in timp,
sa fie urmarita dobandirea unui bun in posesiune
Precario (precaritatea):atat in sens larg, de detinere a unui bun apartinand unei terte
persoane de drept in consecinta a unui accord incheiat cu respective persoana, cat si in
sens restrains, Acela de detinere a unui bun apartinand unei terte persoane pe baza unei
intelegeri cu aceasta

b)Possessio cum titulus de jus civile (jus quiritium)- posesorul care detine un just titlu al posesiei
sale si care just titlu este sanctionat de normele lui jus quiritium isi extrage argumentele de text
in vederea protejarii dreptului sau real din normele legale.Posesorii cu just titlu bazat pe normele
lui jus civile:

Possessor
Possessor
Possessor
Possessor
Possessor

pro
pro
pro
pro
pro

emptore (din ctr de vanzare-cumparare)


herede (din succesiunea legala)
donato (din ctr de donatie)
dote (din raporturile dotale)
derelicto (din ocupatiunea unui bun abandonat)

Possessio cum titulus de jus praetorium (jus honorarium) posesorul unui bun poate avea un titlu
legal al posesiunii sale dar care sa nu emane dintr-o norma de jus civile (exemplul donatiei intre
soti). Posesiunea de drept pretorian este o posesiune a carei cauza legala nu se regaseste in
normele dreptului quiritar, ci in acelea edictale, adica este stabilita si clar delimitate prin
intermediul unui edict al magistratului judiciar.
c)Posesiune de buna-credinta este cea intemeiata pe credinta sincera a posesorului ca el este in
mod real titularul dreptului pretins sic a atare poate sa-l exercite nestingherit asupra bunului
posedat. Credinta sincera in existent dreptului pretins face ca, in privinta validitatii titlului de
posesiune, eroarea eventuala a posesorului sa nu-i fie imputabila.
Posesiunea de rea-credintaacea posesiune exercitata inca din momentul originarii sale de catre
Acela care are credinta subiectiva ca nu poate fi titularul dreptului pe care il pretinde asupra unui
bun din motive care privesc regularitatea aorehensiunii sau existent viciilor posesiei.

36.Clasificarea posesiei dupa criteriul efectelor ei


-posesiunea a fost impartita in: possessio ad usucapionem, possessio naturalis si possessio ad
interdicta.
23

24
Possessio ad usucapionemposesiunea necesara pentru a uzucapa a fost sanctionata in
epoca clasica romana prin mijloace pretoriene: action publiciana si totalitatea interdictelor
posesorii; a mai fost denumita si dominium bonitarium (proprietate nascuta din posesia
asupra unor bunuri, in conditiile legii)
Conditiile legii:
-existenta unei posesiuni juste
-justul titlu sa fie unul sanctionat, prevazut de jus civile
-posesorul sa fi fost de buna-credinta in momentul achizitionarii
In dreptul lui Justinian a capatat denumirea de possessio civilis.
Possessio naturalis sive corporalisposesiunea naturala reprezenta o suma de forme ale
detentiunii precare.
In dreptul lui Justinian sfera posesiunilor naturale se largeste, cuprinzand si fosta categorie
de posesiuni interdictale din perioada Principatului si de inceput a Dominatului si grupand
astfel:
-posesiunile carora le lipsea animus domini (vointa sau elemental subiectiv specific
stapanirii bunului ca veritabil proprietar)
-posesiunile din al caror moment originar lipsea justul titlu
Dupa importanta lor si a bunurilor pe care le pot avea in detentiune, respectivii precaristi pot
fi astfel enumerati:
-creditorii gajisti
-locatarii si comodatarii
-uzufructuarii si emfiteotii
-trimisii in posesie conservatorie
Possessio ad interdicta a dainuit doar pana la reglementarile justiniene, fiind apoi
contopita cu posesiunea naturala, deoarece era in substanta sa o vaga detentiune asupra
unui bun protejata temporar de interdictele posesorii conservatorii, fie ca detentiunea
provenea sau nu dintr-un act viciat de aprehensiune.

37.Clasificarea posesiei dupa criteriul obiectului juridic al ei


Possessio corporis (possessio stricto sensu)sau posesiunea asupra bunurilor
corporale,material, asupra carora sa se poata exercita in mod vizibil si controlabil
prerogativele reale pe care jus rerum le recunoaste in raport cu drepturile,patrimoniile si
bunurile persoanelor; operatiuni juridice exercitate asupra acestor bunuri: tradition,
usucapio, praescriptio longi temporis(prescriptia achizitiva de lunga durata), praescriptio
longissimi temporis (prescriptia achizitiva de foarte lunga durata), servitutes praediales
rusticae constitutur(constituirea pe cale conventionala a unor servituti prediale rustice)
Possessio incorporales (quasi-possessio)
-recunoasterea efectelor juridice atrase de exercitiul indelungat al unor drepturi de catre
persoane care in mod natural nu si le-ar putea deroga:
i.

Sclavii in raport cu possessio libertatis


24

25
ii.
iii.

Peregrinii in raport cu status civitatis


Libertii in raport cu possessio ingenuitatis

-doctrina posesiunii dreptului a fost favorizata de institutia prescriptiei achizitive de lunga si


foarte lunga durata deoarece, din moment ce a fost acceptata posibilitatea ca exercitiul de facto
de lunga durata al unei posesiuni iregulare sa conduca la rezultate asemanatoare pe planul
aprehensiunii precum cele din material uzucapiunii, trebuia sa fie admisa si teoria posesiunii
dreptului.
-cu timpul, protectia interdictala a fost extrapolate si a cuprins si categoria titularilor
prezumtivi ai drepturilor reale asupra bunurilor altor persoane:
o
o
o

Titularii servitutilor prediale rurale


Titularii superficiei, ai dreptului de a construe pe terenurile altora
Titularii prezumtivi ai uzufructului

38.Dobandirea posesiunii prin propriile acte sau fapte ale posesorului


Dobandirea elementului volitional,subiectiv,animus (animo meo)regula generala in
privinta exercitarii posesiei din chiar momentul dobandirii corpus-ului este aceea a
existentei unui animus domini prezumat si doar cel care un interes legitim poate face
proba contrara.
Regula prezentata este facil de respectat si foarte eficienta atat timp cat posesorul bunului
este si detentorul material al acestuia. Lucrurile se complica insa atunci cand posesorul
real al bunului nu il mai detine sau nici nu l-a detinut vreodata si, in acelasi timp, un tert il
are si il tine in numele si in locul posesorului real, iar intre cei doi se iveste un conflict de
interese. Detinatorul bunului care exercita anumite prerogative posesorii in numele si
pentru altul, are fara indoiala, o posesiune, dar una afectata de viciul fundamental al
pecaritatii.
Dobandirea elementului corpus (corpore meo) fie ca era vorba despre un
accipiens(dobanditor) cu titlu particular, fie de un accipiens cu titlu universal, el, accipiens
nu putea devein posesorul bunurilor in afara existentei unui act material de luar in
posesie. Simpla vointa de a poseda pentru sine nu era suficienta.
-ca regula generala originara, actul material de aprehensiune presupunea a luare, o
prindere in mana, o dobandire directa a bunului, astfel:
i.
Prin inducere in fundum ac demonstrare finem (de exemplu prin patrunderea pe
un teren cumparat si parcurgerea terenului pe la confinele acestuia sau prin
delimitarea terenului ocupat, ori daca terenurile erau prea vaste, prin indicarea
limitelor de recunoastere) in cazul bunurilor immobile.
ii.
Prin loco movere at custodiam ponere( prin luarea in mana sau transmiterea in
custodia unui paznic material daca bunurile erau prea numeroase) in cazul
bunurilor mobile.

39. Dobandirea posesiunii printr-un intermediar


-trebuie evitata confuzia intre un detentor precar al unui bun pentru altul si intermediaruldobanditor pentru altul;dobanditorul nu exercita nici una dintre prerogativele posesiei, el facea
doar un act de reprezentare.
-in epoca postclasica deja se stabilize o regula in materie de reprezentare: tertul reprezentant al
posesorului nu putea satisfice decat exigenta dobandirii, aprehensiunii bunului; in niciun caz el
personal nu putea invoca nasterea unei vointe proprii de insusire pentru sine si in nume de
proprietar al bunului.
25

26
-animus possidendi ramanea, in principiu, la adevaratul posesor si nu la reprezentantul lui si
acest fapt este pe deplin observabil intr-o dubla ipostaza:
o
o

In cazul contractului de mandate, mandantul este Acela care are animus possidendi
anterior dobandirii corpus-ului si nu mandatarul lui
In caz de gestiune de afaceri sau de administrare de peculii, se prezuma ca
dobanditorul este acela care are animus possidendi si nu gestionarul sau
administratorul afacerii sale.

-pe cale de exceptie, in epoca postclasica a dreptului roman, au fost identificate si alte solutii:
o
o
o

In cazul tutelei unui pupil in varsta de cel putin 7 ani, acesta putea dobandi:
i.
Possessio civilis
ii.
Possessio ad interdicta
Titularii dreptului de a administra un peculiu puteau dobandi possessio civilis pentru ei
insisi cu conditia respectarii stricte a 2 cumulative exigente: dobandirea bunului sa se fi
facut pe seama unei juste cause si dobandirea sa se fie efectuat si cu garantia peculiului.
Persoanele juridice de ordin administrative puteau dobandi posesiuni in absenta
elementului animus, fapt care nu elimina o serie de posibilitati ca: posibilitatea de a
exercita o action publiciana,posibilitatea de a prescrie pe lunga sau foarte lunga durata,
posibilitatea de a uzucapa.

40.Incetarea raporturilor posesorii


-sfarsitul Dominatului si epoca lui Justinian nu au adus modificari de viziune juridca asupra
elementului volitional al posesiei, animus; dimpotriva, animus devine elemental fundamental in
jurul caruia se construiesc raporturile posesorii.
-ceea ce parea de neconceput in epoca noua se centreaza pe pura subiectivitate a posesorului:
o
o
o

Persoana declarata absent ape cale judiciara nu pierdea posesiunea asupra bunurilor sale
ci doar detentiunea lor pasagera
Sclavul fugar de la stapan nu afecta dreptul de posesiunea asupra sa, ci doar detentiunea
provizorie, temporara a stapanului sau
Pentru pierderea posesiei asupra fondurilor imobiliare era necesara expresa manifestare a
intentiei de abandonare arespectivelor fonduri, nu doar simpla sau fizica lor parasire.

-deposedarea violenta a posesorului putea conduce la uzurparea sad oar daca cel deposedat nu
reclama aprehensiunea tertului comisa intr-o astfel de vicioasa modalitate.
-in epoca clasica pierderea posesiunii se putea intampla in:

In urma abandonarii bunurilor de catre posesorii acestora


Datorita imposibilitatii de facto de a exercita prerogativele posesiunii civile
Prin delasarea de elemental animus, de intentia de a poseda util, in nume si inters proprii
Drept consecinta a manifestarii unei indolente sau neglijente evidente si prelungite in
cazul in care un tert uzurpator a luat sub stapanire vicioasa bunui unui posesor regular

41. Sanctiunea juridica a posesiunii

Evolutia interdictelor este legata, dupa cum insusi Gaius a precizat, de evolutia istorica a
posesiunii. Posesiunea avea mai curand semnificatia unui raport factice, a unei legaturi vizibile,
materiale intre titularul unui drept si obiectul asupra caruia se rasfrangea respectivul
26

27
drept.Legatira materiala (Corpus) prevala.Juridicul doar o garanta, nu o si presupunea, cum
proclama astazi teoriile civiliste in materie de posesiune.
Faptul ca jus civile tacea in legatura cu multiple cauze de tulburare a posesiei l-a determinat pe
pretor(imputernicit cu imperium) sa ia atitudine-infomala, dar utila. Dispozitiile lui, interdictele
pretoriene, sunt asemanatoare ordinelor militare. Desigur, majoritatea lor este conditionala; insa,
in toate cazurile, interdictele sunt foarte eficiente. Pentru acest motiv, chiar cei garantati de
actiuni civile (de ex. Titularii unei rei vindicatio) preferau sa le invoce, sa le ceara.
Astazi, in pratica instantelor civile si actiunile posesorii sunt mai frecvent utilizate decat cele
specifice apararii drepturilor reale. Prin interdictele sale, magistratul a dorit, pentru inceput sa
regleze mai curand starile de fapt immediate decat complexele raporturi juridice, de drept,
mediate. Din aceasta perspectiva, interdictele(ordinele sau decretele) constituiau masuri, alegatii
de circumstanta. Insa, in timp, ele s-au institutionalizat, s-au consacrat si au devenit, astfel, izvor
de drept recunoscut ca atare si astazi, pe temelii principale.
Clasificarea interdictelor se realizeaza in jurul catorva criterii ce tin de natura posesiunii si a
faptului tulburator avut in vedere. Primele clasificari au fost realizate de catre Justinian insusi in
trei complexe categorii: divisio prima, divisio secunda, divisio tertiae.
Din punctul de vedere al calitatii obiectului material al posesiunii, interdictele vizeaza pe de o
parte, bunurile sacre sau religioase(res sacrae, res religiosae), iar pe de alta parte, bunurile
laice(res privatae, de humani rebus). De exemplu din prima categorie a interdictelor sacre,
interdictul de martuo inferendo urmarea sa faciliteze inhumarea linistita sau deshumarea
neobstaculata a unui defunct intr-un anumit loc, spatiul respectiv fiind considerat res religiosae.
Interdictele referitoare la bunurile laice, private, se subdivid in:-interdicte de utilitate publuca;
-interdicte de utilitate parsonala, in raport cu patrimoniul familial, in functie de drepturile de
posesiune proteguite.
Interdictele posesorii sunt subdivizate in 3 categorii: - interdictele retinendae possessionis
causa(ele tind sa mentina o posesiune deja dobandita si nepierduta, dar amenintata cu
pierdere); - interdictele recuperandae possessionis causa ( date pt. redobandirea unei posesiuni
pierdute); - interdicte adipiscendae possessionis causa(determina dobandirea unei posesiuni in
prezenta unui just titlu neonorat)
Interdictele retinendae possessionis causa se subdivide in doua subcategorii: - Interdicte uti
possidetis, relative la bunurile immobile; - Interdictele utrubi, relative la bunurile mobile.
Interdictele uti possidetis(referitoare la bunurile immobile) puteau fi invocate doar daca bunul ce
facea obiectul posesiunii nu a fost dobandit de la adversarul din process in urmatoarele conditii:
prin acte de violent, prin clandestinitate sau printr-o detentiune precara.
Interdictele recuperandae possessionis causa se impart in trei subcategorii fiecare sanctionand
un viciu fundamental al posesiunii:
Interdictul de vi cottidiana causa (dobandirea posesiunii prin violente obisnuite), care putea fi
invocate cu conditia sa nu fi trecut un an(calculate din momentul deposedarii) si titularul lui sa
nu fie, la randul sau, culpabil de dobandirea posesiunii prin:violenta, clandestinitate, precariu.
Interdictul de precario causa (in contra precaristului), care are in vedere, cu titlul de exemplu,
dobandirea bunului de catre cel imprumutat (comodatarul) in calitate de dententor precar si
care, refuzand restituirea bunului imprumutat, il uzurpa in drept pe imprumutator(in calitatea sa
de posesor legitim, real)
Interdictul de clandestine possession causa (creat impotriva acelui care, in mod clandestine, pe
ascuns, si-a insusit un bun al altuia)
Interdictele adipiscendae possessionis causa tind a facilita dobandirea posesiunii(corpus) dupa
obtinerea de catre titularii lor a unui just titlu. Cele mai cunoscute subcategorii sunt:
Interdiction quorum bonorum- avea menirea de a dubla actiunea reala specifica, denumita petitie
de ereditate.
Interdictul Salvian, prin care proprietarul unei mosii se foloseste de garantia speciala create de
colonel sau atunci cand respectivul colon a constituit o astfel de garantie pt plata arendei,
obiectul garantiei constituindu-l bunuri prcis determinate.
27

28
Interdictul possessorium, uzitat de acela care, in baza vanzarii-cumpararii, detinea un just titlu, in
calitatea sa de bonorum emptor
In aceeasi categorie a interdictelor attributive, si altele, precum: interdictum quam hereditatem,
interdictum legatorum, interdictum quam servitutem etc.

42. Deoseiri si asemanari intre posesiune si proprietate

Diferente intre posesiune si proprietate


Incercand o tratare cimparativa prin prisma prerogativelor reale recunoscute titularilor
institutiilor de jus rerum avute de noi in vedere, putem observa urmatoarele deosebiri:
Dreptul de proprietate poate fi dobandit de catre o persoana in virtutea capacitatii sale de
folosinta, pe cand posesiunea nu putea fi dobandita decat de o persoana capabila.
Legea romana a recunoscut si garantat doar proprietarului valabilitatea deplina a actelor juridice
incheiate, consecinta ce decurge din conceptia dupa care doar proprietatea este un drept,
posesia nefiind din exercitiul unor puteri factuale; ca atare, in cazul in care s-a dovedit ca cineva
(in afara dolului sau culpei proprietarului) s-a bucurat de o posesie injusta, ar fi trebuit sa-l
despagubeasca pe vere domnus, in viziunea lui Julius Paulus.
Pe planul continuarii ( de catre succesorii legali sau testamentari - posesorului) exercitarii
atributelor specifice posesiunii, este demn de remarcat faptul ca acestia trebuiau sa efectueze o
aprehensiune, o luare in stapanire efectiva diferita de aceea a antecesorilor lor, pe cand
transmiterea mortis causa a proprietatii nu presupunea astfel de acte noi de aprehensiune; ne
aflam, aici, tot in prezenta unei consecinte a conceptiei dupa care proprietatea este un drept, pe
cand posesiunea este o suma de prerogative de facto.
Asemanari intre posesiune si proprietate
Cu exceptia cazurilor de asa-zisa posesiune a drepturilor, posesiunea si proprietatea
presupuneau in calitate de obiect juridic, bunuri corporale sau bunuri materiale, sensibile,
deoarece bunurile insesizabilenu sunt susceptibile de aprehensiunesi, pe cale de consecinta, nici
de proprietate si nici de posesiune;
Bunurile care faceau obiectul posesiunii si al proprietatii trebuiau sa fie invariabil, bunuri
susceptibile de apropiere, de aprehensiune, fie ca faceau parte din categoria celor deja
apropiate, fie din categoria bunurilor fara stapan dar insusibile.
Proprietarul poate fi si posesor, dupa cum si reciproca este adevarata; din perspectiva sociologiei
juridice, cel mai adesea posesiunea reprezenta vesmantul exterior al proprietatii, forma sa de
manifestare externa, vizibila;
Precaristii, fiind incapabili de a poseda pt. sine si in nume propriu, erau in imposibilitatea, a
fosrtiori, de a dobandi dreptul de proprietate cu privire la bunurile aflate in precariu, dupa cum
nu puteau in calitatea lor de detentori precari sa dobandeasca de la proprietarii bunurilor ceea ce
insisi posesorii bunurilor nu au dobandit.

43. Jura obligationum. Gaius, Julius Paulus, Justinian si conceptiile lor in planul
definitional al obligatiei

Obligatiile fac parte integranta din jus rerum.


Definitiile si clasificarile obligatiilor au reprezentat creatii tardive ale jurisconsultilor romani.
In viziunea lui Gaius, obligatiile se nasc din raporturi personale, raporturi care au drept obiect
anumite prestatiuni. In caz de conflict de interese intre resprectivele parti ale raporturilor
obligationale, ele au la dispozitie asa-numitele actiuni personale, actiuni care au un obiect juridic
bine definit: dare sau facere.
Gaius afirma: Actiunea personala este aceea prin care actionam impotriva cuiva care ne este
obligat, adica prin care intelegem sa I se impuna: de a da, a face, a executa ceva
Elementul praestare are o intindere imensa incluzand practice universalitatea actiunilor omensti.
In epoca clasica(prin intermediul unor diferite texte juridice atribuite lui Gaius) termenul
praestare a fost asimilat definitiv in terminologia juridica si doctrinara, fiind recunoscute
contractele nenumite.
28

29
Jurisconsultul epocii clasice Julius Paulus, referindu-se la esenta notiunii de obligatie, nu se
indeparteaza prea mult de explicatiile gaiane. El spune : Substanta obligatiei nu consta in ceea
ce ne da proprietarul unui lucru corporal sau in ce ne face titularul unei servituti, ci in ceea ce
constringe un tert: sa ne dea, sa ne faca sau sa ne execute ceva.
Justinian defineste obligatia ca fiind legatura juridica in virtutea careia suntem constransi sa
predam un lucru conform dreptului cetatii noastre
In definitia lui Justinian atrage atentia expresia vinculum juris( legatura juridical), ceea ce explica
inca o data legalismul, formalismul dreptului roman obligational si executional.

44. Comentarii si analize pe seama notiunii de obligatie

Eduar Cuq apreciaza, exempli gratia, ca obligatia este un raport de drept stabilit temporar intre
doua personae dintre care una (debitorul) este tinuta necesarmente sa-i furnizeze alteia
(creditorul) o prestatie susceptibila de a fi evaluate in bani.
Dupa Rene Demindue, obligatia este stituatia juridical avend de scop o actiune sau o
abstentiune, de valoare economica sau morala, a caror realizare trebuie s-o asigure anumite
personae. Acesta continua de fapt tezele emise de Raymond Saleilles care, la randul sau, in
opinia lui Plastara il combate pe Brinz atunci cand inlatura notiunea de vinculum juris preferando pe aceea eufemistica de situatie juridical pt. a putea fi mai bine assimilate obligatiile
natural.
In general, daca vom face o sinteza a literaturii romaniste de specialitate, vom putea concede ca
o obligie este o legatura juridica intre persoane determinate sau determinabile, legatura in
virtutea careia una dintre ele, in calitatea de subiect pasiv trebuie sa execute in favoarea alteia,
in calitatea acesteia din urma de subiect activ o prestatiune oarecare, determinata sau
determinabila, constand, in linii generale in : dare, facere, non facere sau praestare.
Importante elemente de diferentiere se pot reliefa intre conceptiile romaniste si cele civiliste:
in dreptul civil napoleonian si postnapoleonian, obligatiile pot cunoaste o varietate infnita,
deoarece ele sunt sanctionate apoi prin actiuni civile in justitie; per a contrario, sive a contrario
sensu, in dreptul roman asistam la o stare de fapt diametral opusa si ca atare numeroase
raporturi de acest gen au fost create, in timp, prin mijloace neformaliste, pretoriene(honorare),
pe cai sofisticate sau, pur si simplu, recunoasterea lor de jure a fost extrem de trenata;
in dreptul civil modern si in cel actual, postmodern, normele care snactioneaza raporturile
juridice de obligatii sunt intemeiate pe fundamentul puterii politice si sunt sanctionate prin
autoritatea legilor scrise; per a contrario sive a contrario sensu, in dreptul roman obligatiile s-au
supus unei recunoasteri progresive si populare in peste 1300 de ani de emergentanormativa;
in dreptul civil posmodern cunoaste o tratare distincta, dihotomica a materiei obligatiilor in
functie de natura raporturilor juridice, o dualitate in : norme obligationale comerciale si norme
civile; per a contrario sive a contrario sensu, in dreptul roman asistam la o benefica tratare
unitara a acestora.
Tot in dreptul roman au fost evidentiate primele trasaturi distincte ale drepturilor suiective care
deriva din raporturile obligationale fata de acelea izvorate din pozitia juridica a persoanelor fata
de lucruri. In primul rand este vorba de opozabilitate. Astfel, daca drepturile reale propriu-zise
pot fi universal opozibile, drepturile nascute din raporturi obligation ale sunt totdeauna relative.
Asa cum observa si Rene Demogue, esential in aprecierea obligatiilor este executarea lor si nu
persoanele rigid determinate de definitia Institutiunilor justiniene.

45. Subiectele obligatiei

Orice raport obligational are 2 subiecte: - reus credendi


- reus debendi
REUS CREDENDI
29

30
In virtutea unei legaturi juridice, o persoana(creditorul) poate cere unei alte persoane(debitorul)
sa execute o anumita prestatiune. Pin aceasta posibilitate, creditorul transgreseaza limitele
actiunilor sale naturale, din celelalte raporturi juridice si chiar daca este temporara, induce o
stare de putere asupra cuiva(debitorului in speta)
Creditorul mai este denumit subiect activ al obligatiei pt. ca, in caz de neexecutare a obligatiei
sau de executare necorespunzatoare, el poate sa ceara prin actiune obligarea debitorului pe cale
judiciara la executare( fie si silita); astfel, el este activ in cadrul raporturilor procesuale
judiciare; el investeste instanta si trebuie sa-si dovedeasca pretentiile.
REUS DEBENDI-Debitorul este legat de creditorul sau, este dependent de el, dar el se poate
libera, poate rupe lantul ce-l leaga de creditorul sau prin executarea obligatie. Astfel, pt.
debitor esista intotdeauna o solutio( sa plateasca, sa elibereze,sa desparta, sa indeplineasca o
primisiune etc.)
Debitorului i s-a mai spus subiect pasiv al obligatiei. Metoda teleologica ne indeamna sa-l
consideram pasiv doar pe planul raportului procesual, judiciar, unde el poate adopta o pozitie
de asteptare, intrucat creditorului ii revine, ii incumba obligatia procesuala de a dovedi
veridicitatea pretentiilor sale. Dimpotriva, pe planul raportului obligational strict, de drept
material, debitorul a fost si ramane cat se poate de activ, fara ca acest lucru sa determine o
contradictie in terminis in raport cu ele sustinute mai sus.

46. Obligatio elementorum. Juris vinculum

Legatura juridica sugereaza existenta unui raport juridic de putere intre creditor si debitor.
Aceasta nu este una de facto, ci una de jure. Debitorul intra sub puterea creditorului conform
dreptului cetatii si nu datorita vreunei manifestari unilaterale de vointa a creditorului.
Prin juris vinculum nu intelegem doar un concursus voluntatum(un concur de vointe) acceptat de
legea romana. Astefel, in plina epoca gentilica, raporturile conventionale erau dificil de conceput,
aproape inimaginabile.Dlictele existau insa si cereau forme de punitiune care, invariabil,
conduceau la aplicarea principiului suveran de atunci, acela al razbunarii private. Intr-un anumit
fel, principiul modern al echvalentei prestatiunilor dintr-un contract si al acoperirii valorice a
prejudiciului delictual pastreaza inca in germinis esenta principiului echivalentei actului de
vendeta cu acela producator de daune.

47. Obligatio elementorum. Jus personam.Voluntas sive libertas. Consensus

Jus in personam
Obligatia da nastere la drepturi care depind, in exercitarea lor, de vointa creditorului. Si debitorul
isi manifesta sau isi poate manifesta vointa dupa nasterea raportului de obligatie, dar intr-un
mod extrem de restrans: poate sa execute obligatia si pe cale de consecinta sa se libereze, dupa
cum, neexecutand-o, ramane la dispozitia suverana a creditorului sau. Acesta din urma,
creditorul, personal, hotaraste daca sa-si execute silit sau nu debitorul.
Fiind strans legata de persoana creditorului si de aceea a debitorului, obligatia nu poate genera
decat drepturi personale, de creanta, chiar daca obiectul juridic al acestor drepturi consta in
prerogative reale, de jus rerum.
Voluntas sive libertas
Obligatiile se nasc pe un teren al libertatii, al autonomiei de vointa. Raporturile de obligatie au
presupus in momentul legarii partilor exprimarea libera a vointei lor(indiferent care ar fi izvotul
acestora).
Alura de raport de putere pe care a capatat-o obligatia in epoca veche nu este decat aparent
incompatibila cu libertatea formala, juridica:
libertatea de a comite un delict si de a suporta consecintele prevazute de legle cetatii sau de
cutumele care sanctionau razbunarea privata;
libertatea de a incheia un contract supunandu-te riscului insolvabilitatii;
libertatea de a nu executa obligatiile contractuale sau riscul suportarii formelor de executare
silita.
30

31
Pe de alta aprte, partile lunt libere sa modifice in substanta lor elementele raporturilor
obligationale nascute deja, fara a abandona cadrul drepturilor de creanta. In acest fel, ele au o
pozitie mai favorabila, mai libera decat aceea a titularilor de drepturi reale propriu-zise.
Angajamentele lor initiale pot suferi modificari in timp in conformitate cu vointa exprimata de ele
insele, daca, fireste, se ajunge la un acord de vointe.
Consensus
Prin efectul acordului de vointe, intre partile raportului juridic obligational se naste o veritabila
lege care se impune respectivelor parti de la sine si care, pt. eventualul judecator al cauzei
contencioase, chemat sa solutioneze litigiul, are valoare de reper juridic fundamental.
Legea partilor obtinuta prin consensus a fost agreata si de legiuirile civile.
Daca avem in vedere ca partilor la raporturile delictuale le-a fost pemisa stabilirea intinderii
prejudiciului si a modalitatilor de dezdaunare a victimei-creditor si, mai mult li s-a recunoscut si
capacitatea de a negocia si a incheia tranzactii pe seama drepturilor litigioase nascute prin
delict, avem imaginea importantei elementului consensus in cadrul tuturor raporturilor de
obligatii. Putem astfel aprecia ca principiul consensualismului, alaturi de acela al autonomiei de
vointa, s-a constituit intr-un veritabil corolar al materiei obligatiilor inca din dreptul lui Justinian.

48. Obligatio elementorum. Dies(tempus) si praetio aestimabilis

Dies (tempus)
Elementul timp este esential intr-un raport obligational. Nu exista obligatii perpetue, precum
dreptul de proprietate sau care sa depaseasca limita existentei viagere, prin acte inter vivos,
precum emfiteoza. Spre deosebire de aceasta, in mod natural orice debitor urmareste a se libera
de legatura sa juridica si a vedea stinsa obligatia, indiferent care ar fi modalitatile extinctive:
plata, novatiune de debitor(prin schimbare de debitor, prin schimbare de creditor, prin schimbare
de bun),mijloace pretoriene(darea
in plata, pactul de constitut, prescriptia extinctiva),
compensatia.
Nu intotdeauna partile stabileau un termen rezonabil pt. executarea obligatiilor sau, chiar daca o
faceau, nu-l respectau cu strictete;ca atare legiuitorul roman a trebuit sa intervina si a limitat
dreptul la actiune al creditorului. Instrumentul interventiei legiuitorului roman pt. accelerarea
executarea obligatiilor a fost prescripria extinctiva.(asa cum este si astazi)
Praetio aestimabilis
Evaluarea pecuniara a prestatiunii debitorului/ contravaloarea prestatiunii lui este un element
substantial, fundamental si, ca atare,ineluctabil al oricarei obligatii.
Praetio aestimabilis comporta numeroase nuantari. Astfel, au fost acceptate contractele
unilaterale in care interesul moral, afectiv, filantropia, atasamentul de arte, sporturi, cultura sunt
prin definitie non aestimabilis pretii. Pe de alta parte, pretul estimabil sau evaluabil in bani al
obligatiei poate reprezenta faptul dispensarii creditorului de o noua cheltuiala, de o investitie,
ceea ce inseamna, practic, o compensatie indirecta.

49. Obiectul juridic al obligatiei.Dare

Obiectul juridic dare al obligatiei este un transfer al dreptului de proprietate( Gaius si Domitius
Ulpianus)
Dare este o obligatie care nu se confunda cu intelesul comun, acela de a dona, a darui, a da ceva
pur si simplu. Sensul latin, roman al notiunii analizate este acela de transferare a dreptului de
proprietate sau a altui drept real asupra unui bun.
Obligatia de dare in sens pur roman a fost destul de rara in viata juridica a romanilor si, in orice
caz, discutabila. Sa ne reamintim ca, in epocile straveche si veche, formalismul juridic exagerat
presupunea transmiterea proprietatii prin acte juridice precum mancipatio si in jure cessio.
Romanii au avut in vedere, in epoca clasica, prin pana inspirata a lui Gaius, acele transferuri
exceptionale ale proprietatii in cadrul actelor juridice translative de proprietate care nu-si produc
efectele solo consensu(instrainarea bunurilor imobile,instrainarea bunurilor de gen, orice alta
31

32
intelegere ca, la o data viitoare celei a incheierii actului juridic, sa aiba loc transferul dreptului de
proprietate sau constituirea efectiva a unui drept real.

50. Obiectul juridic al obligatiei .Facere

Facere inseamna a realiza o activitate oarecare in profitul unei parti a raportului obligational si in
virtutea imperativului de executare a obligatiei. Ca si in cazul notiunii de dare si facere, nu
trebuie inteleasa in sensul comun, obisnuit. Nu orice activitate inseamna facere. Activitatea
respectiva trebuie sa corespunda:
ratiunii comune, bunului-simt( in caz de delict)
descrierii ante factum, precizarilor partilor(in caz de contract)
In dreptul roman a fost sanctionat principiul interpretativ al conventiilor in favoarea debitorului si
defavorabil creditorului sau stipulantului. Asemanatoare acestei teze este si o alta teza
consacrata, aceea prin care, in caz de confuzie, este favorizat contractul insusi. Astfel, din aceste
doua teza putem observa ca obligatiile asumate de catre parti sunt constructii juridice de
utilitate sociala, care merita sa-si produca efetctele scontate, iar daca el, creditorul, nu si-a
precizat bine conditiile si parametrii prestatiei datorate de catre debitor, ei bine, este greseala,
culpa sau vina lui si, prin urmare, va suporta consecinta odioasei restrangeri a scontatului
facere.

51. Obiectul juridic al obligatiei. Non facere

Si o simpla abstentiune, abtinere de la a face ceva, care ar putea sa-i produca un prejudiciu
creditorului, putea constitui obiect a raporturilor obligationale.
Obligatia de non facere a avut un dublu inteles:
un inteles particular(acela de a nu face ceva in raport cu creditorul)
un inteles mai larg(acceptiunea de clauza impusa de creditor de a nu presta ceva, el, debitorul,
de catre un tert)
Non-folosinta reprezinta, pe de o parte, o obligatie conventionala expresa dar, dupa unii
romanisti, si o cauza de stingere voluntara a dreptului real de servitute.
Notabile deosebiri erau intre obligatiile de non facere privind servitutile prediale rustice sau
rurale si acelea care aveau in vedere servituti prediale urbane, orasesti. In primul caz, stingerea
de non-actiune a servitutii se producea in momentul implinirii termenului preconizat(de 2,
respectiv 10 ani), termen calculat nu de la data intelegerii convenite de catre parti, ci de la data
ultimei exercitari a prerogativelor specifice servitutii.
In cel de-al doilea caz, pe langa conditiile enuntate mai era necesara si satisfacerea exigentelor
de rationalitate a inactiunii.

52. Obiectul juridic al obligatiei. Praestare

Praestatio este termenul generic ce reuneste toate cele 3 feluri de obiecte juridice ale
obligatiilor:
-dare; - facere; - non facere;
Praestare este legat de sarcina de a efectua ceva in profitul uneia dintre partile raportului uneia
dintre partile raportului juridic obligational. Prin acest termen poate fi acoperita intreaga gama a
actiunilor umane, a activitatilor imaginabile si neimaginabile momentan, dar posibile pt. viitor si
care ar fi acceptabile ca obiect al obligatiilor.
El nu a avut de la inceput o semnificatie atat de larga- Domitius Ulpianus l-a rezervat doar
contractelor de buna-credinta, pe cand contractelor de drept strict, conform aceluiasi ganditor, le
era recunoscut termenul de fcare. Tot Domitius ne vorbeste despre praestare ca obiect al
contractului de arendare de terenuri incheiat de catre latifundiari cu colonii sau cu comodatarii,
ori cu emfiteotii.
In opinia lui Sextus Pomponius praestare a fost preferat pt. desemnarea obictului juridic de o
natura mai complexa decat facere si non facere si, in orice caz, in opozitie cu dare.
32

33

53. Efectele obligatiei. Actiunea oblica si actiunea pauliana

ACTIUNEA OBLICA
Actiunea oblica este suma perfecta a masurilor conservatorii.
prin intermediul actiunii oblice se pot face urmatoarele acte conservatorii: *recuperarea
creantelor; *intentarea actiunilor in nulitate sau in rezolutiune cu privire la acte juridice ale
debitorului cand nu au fost respectate conditiile de valabilitate ale lor; *efectuarea actelor
intreruptive de prescriptie, daca debitorul nu le intreprinde; *executarea actelor de urmarire la
care ar fi indreptati debitorul contra unor terti etc. .
Actiunea oblica romana, prin efectele ei, este asemanatoare cu gestiunea de afaceri, intrucat
bunurile conservate pe aceasta cale nu intra decat in momentul executarii obligatiei in
patrimoniul creditorului, dar are si aparenta unei modalitati pregatitoare de executare, deoarece
creditorul intervine ca un procurator in rem suam (in propriul sau interes).
ACTIUNEA PAULIANA (revocatorie)
Spre deosebire de actiunea oblica, cea pauliana avea drept scop atacarea actelor frauduloase
incheiate de catre debitor cu un tert, actiune prin care se urmarea in mod explicit sau implicit
inselarea, fraudarea creditorilor.
In dreptul roman, actiunea pauliana era revocatorie, deoarece prin exercitarea ei se urmarea
desfiintarea actelor incheiate in mod fraudulos de catre debitor, dar nu avea valoarea pe care
dreptul civil postnapoleonian i-o confera, i-o recunoaste si anume aceea de actiune
independenta, de sine statatoare, folositoare numai creditorului care o intenteaza si asta chiar in
afara existentei prealabile a unui titlu executoriu.
Esentiala pt. exercitarea actiunii pauliene era denuntarea caracterului fraudulos al actului
incheiat de catre debitor cu un tert(exceptie de la acest tratament faceau eliberarile frauduloase
de sclavie).
In celelalte cauze, fraudarea creditorului putea fi atacata printr-o actiune pauliana(doar frauda de
persona ad personam-adica ascea frauda care producea efecte negative fata de terti ).Actiunea
pauliana nu raspunde la fraudele precum: frauda de contractu ad contractum si frauda de re ad
rem.
creditori
puteau
ataca
printr-o
actiune
pauliana
actele
frauduloase
deoarece
insolvabilitatea(respectiv solvabilitatea) debitorului era o stare ce trebuia stabilita in cursul
procesului , deci ulterior introducerii actiunii pauliene si se evidentia odata cu vanzarea la
licitatie a bunurilor debitorului.
Actiunea pauliana avea si un caracter punitiv(penal);astfel, putea fi introdusa si in urma unei
venditio bonorum.Delictul de fraudare a creditorilor era sanctionat cu o plata pecuniara, printr-o
procedura arbitrala.Arbitrul stabilea valoare bunului sustras pornind de la estimarile creditorilor.

54. Efectele obligatiei. Sanctiunile judiciare si dezdaunarile aferente dauneinterese


SANCTIUNILE JUDICIARE
A doua grupa de importante efecte ale obligatiilor consta in sanctiunile judiciare care insoteau
fiecare obligatie in parte pt. a-i asigura eficienta scontata.
Sanctiunile judiciare ale obligatiilor constau in dreptul subiectiv recunoscut fiecarui creditor de a
actiona in justitie in vederea executarii prestatiei promise sau datorate de catre debitor.
Pentru o obligatie sanctiunea judiciara este obligatorie.Cea mai mare intindere a partii de jus
actionum este ocupata de aceste tipuri de sanctiuni judiciare create in mod special pt. nevoile de
solutionare a cazuselor obligationale contecioase.
Obligatiei naturale ii lipseste esentialul:dreptul creditorului de a-l forta pe debitorul sau printr-o
actiune si, apoi, printr-o executare silita sa-i dea, sa-i faca sau sa se abtina de la ceva(sunt
33

34
obligatii nesanctionate cu actiuni). Insa si obligatiile naturale sunt sanctionate, protejate totusi d
eceva: de dreptul creditorului de a retine ca fiind datorata o plata facuta de un debitor in virtutea
unei obligatii considerate naturale.
Si Justinian trateaza dreptul natural ca sursa de obligatii, gasindu-i un funademnt filosofic
peren-Dreptul natural este ceea ce natura a invatat toate fiintele insufletite..
Astfel, jurisprudentii epocii clasice romane au caracterizat obligatiile naturale prin 2
fundamerntale trasaturi:
- creditorul nu poate investi cu sanse de izbanda instanta pe calea unei actiuni civile sau
pretoriene pt. efectuarea unei prestatii la plati de catre debitor, in virtutea unei obligatii
naturale oarecare.
- odata facuta prestatiunea sau plata in afara cadrului procesul, judiciar debitorul nu mai
poate cere repetitiunea ei ca fiind nedatorata. Spontaneitatea platii valoreaza obligatie
naturala perfecta.
DEZDAUNARILE AFERENTE DAUNE-INTERESE
Al treilea important efect al raporturilor obligationale consista in dreptul creditorului de a obtine
dezdaunari aferente, despagubiri, fie datorita neexecutarii obligatiilor care le reveneau
debitorilor, fie datorita executarii lor necorespunzatoare.
Neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau intarzierea in executarea obligatiilor de catre
debitori, au fost de natura sa atraga, pe langa obligarea la plata debitorului, si obligarea la plata
debitului, si obligarea la plati suplimentare, pe care judecatorii romani le puteau statua, cum ar fi
:* plata dublului valoric, * dobanzile, * alte penalitati.
Aceste dezdaunari sunt diferentiate in functie de: * natura juridica a actelor obligationale, *
izvoarele lor, * normele care le-au sanctionat.
Dezdaunarile fac obiectul unor abordari speciale in cadrul raporturilor juridice obligationale
concrete.

55. Izvoarele obligatiilor. Actele juridice unilaterale


Prin actele unilaterale se exprima intotdeauna o singura vointa.
O serie de exemple de acte juridice care reprezinta, in fond, opera unei singure vointe,
aceea a dispunatorului, vizeaza atat raporturile inter vivos, cat si raporturile pt cauza de
moarte
- testatorul este acela care dispune pt. cauza de moarte de bunurile sale;
- renuntarea la o succesiune
- actul de acceptare expresa sau chiar tacita a unei succesiuni deschise etc.
56. Izvoarele obligatiilor. Actele juridice bilaterale

Actele juridice bilaterale/multilaterale reprezinta imensa majoritate a actelor pe care o persoana


le poate incheia in conformitate cu normele juridice romane. Acordul de vointe, concursul
vointelor reunite ale celor doi protagonisti ai actului este de esenta acestora. exemple: actul de
adoptie, actul de casatorie etc.
Aceste acte se subimpart in functie de criteriul perfectibilitatii lor prin acord sau nu cu legea, in:
- acte juridice bilaterale perfecte
- acte juridice bilaterale imperfecte
ACTE JURIDICE BILATERALE PERFECTE- Aici vointa reala este una exteriorizata, dovedibila si ca
atare perfecta. Imensa majoritate a actelor juridice bilaterale este formata din acte
perfecte,evidenta care nu mai trebuie dovedita.
ACTE JURIDICE BILATERALE IMPERFECTE SAU INCOMPLETE
Justificarile romane si cele civiliste, pornind de la principiul salvarii contractului, se borneaza la
limitele teoriei autonomiei de vointa, in sensul necesitatii judex-ului sau arbitrului de a descoperi
vointa interna, reala a partilor, inclusiv prin probe indirecte.
34

35
57. Izvoarele obligatiilor.Contractele
In epoca veche nu se poate vorbi despre un veritabil drept personal rezultat dintr-un contract.
Astfel, creditorul il poate lua pe debitorul sau in putere la fel ca pe un bun oarecare. Daca era
insolvabil, debitorul putea fi vandut ca orice sclav, deci ca un bun sau ca un animal. Sursa
obligatiei este una de natura personala, iar efectele ei sunt quasi-reale.
Ideea de credit apare spre finele Republicii. Raporturile din cadrul aceleiasi familii, ginte sunt
veritabile creante, pe cand celelalte raporturi(intertribale, interfamiliale etc.) aduc cu ele
elemental supriza: necunoasterea cocontractului- astfel, a devenit necesar adoptarea riscului
insolvabilitatii debitorului si depasirea neincrederii genuine. Cu timpul, raporturile contractuale
se vor baza pe incredere, pana cand aceasta ajunge sa devina prezumtiva.
Nu toate raporturile juridice se bazau pe buna-credinta- cele mai importante trebuiau sa fie
cautionate=>astfel, garantiile cele mai importante sunt: * garantiile personale( oferite de un
tert); * garantiile reale( oferite de debitor si constand in bunuri sau valori pecuniare,
patrimoniale).
La finele Republicii, principalele elemente ale contractului se nascusera si erau rafinat precizate.
Conceptia formalista romana era ilustrata foarte bine intr-un contract de imprumut de bani- un
contract care se incheia per aes et libram.
In epoca clasica, se impune pactul consensual, dar stereotipiile contractuale din vechile epoci
subzista chiar daca sunt tot mai mult puse in umbra de noile raporturi contractuale consensuale.
Consensualismul ocupa spatii ale raporturilor juridice conventionale din ce in ce mai largi. La
finele epocii clasice, clasificarile contractelor devin invariabil quadripartite: contracte
consensuale, contracte scrise sau literale, contracte straveci si verbale si contracte reale.
La finele epocii postclasice si in dreptul lui Justinian asistam la afirmarea echitatii in cadrul
raporturilor contractuale, ca fiind un element substantial, preponderant. Aequitas devine tot mai
frecvent un criteriu de judecata in litigiile contractuale. Tot in aceasta epoca, asistam la o
continua degradare a formalismului juridic si astfel, multe dintre contractile care nu puteau fi
altfel decat in mod formalist incheiate- se vad cazute in desuetudine sau chiar definitive.
Dreptul modern cunoaste forme paroxistice ale dezvoltarilor proceduriste care, indirect, sufoca
prin exaltarea notiunii de instrumenta, ideea de negotium.Astfel, procedurile au dezintegrat
dreptul civil.
Extindrea importantei probelor scrise s-a realiza treptat, pana sa devina elemente ad validitatem
ale contractelor, s-a realizat treptat si a urmat criteriul importantei contractelor in epoca
postclasica.Aceste probe scrise au fost impartite in acte sub semnatura private si acte scrise
autentice.
La finele epocii postclasice dreptul contractual cunoaste si o extindere a libertatii contractuale(in
perioada cand domnea Justinian).Libertatea contractuala a fost salvata prin toate echilibratele
viziuni justiniene.
58. Delictele
Lex Duodecim Tabularum imparte obligatiil dupa criteriul izvoarelor lor:obligatii delictuale,
obligatii contractuale nascute din acte formale incheiate per aes et libram si obligatii
contractuale nascute din promisiuni solemne.
Obligatiile delictuale sunt apreciate ca un domeniu rezervat comitiilor populare si tratate prin
prisma ideilor guvernante ale razbunarii private: tarifarea datoriei si inhibarea posibilului autor
de delicte.
Unele delicte erau vazute ca fiind foarte grave si de aceea atrageau pedepse corporale(chiar
pedeapsa capitala) alaturi de despagubiri datorate victimei sau familiei ei.
Principiul reparatiunii in urma delictului este sanctionat in Tabula a VII-a a legii si tot aici apar pt.
prima oara elemente de diferentiere pe planul raspunderii in functie de varsta autorului
delictul.Astfel tabula a VII-a prevede cele mai mulde delicate si cele mai grave.(de ex. incedierea
casei sau a hambarului de grane ale cuiva).
35

36
Insolvabilitatea debitorului aparea ca fiind o circumstanta de absovire de plata a despagubirilor,
dar nu si de absolvire de usoara pedeasa.
Gestiunea de afaceri in cadrul tutelei impuberului a fost asimilata delictului de aceea gestiunea
frauduloasa era sanctionata cu dublul valoric al bunurilor sustrase de la pupil.
Delictele private atrag in epoca veche o serie de consecinte:
-nasterea, prin delict, a unei obligatii ce incumba autorului delictului *repararea prejudiciului
cauzar victimei si *plata unei amenzi predeterminate.
-urmarirea punitionala este doar de catre victim declansata
-justificarea amenzii s-ar putea gasi intr-o ramasita a sistemului talionului
-procedura folosita de sistemul jurisdictional este aceea comuna tuturor faptelor supuse
jurisdictiilor romane.
Cheia dezvoltarii dreptului obligational delictual in epoca clasica romana se regaseste in
dezvoltarea ideii de noxalitate.Prin noxalitate raspunderea delictuala era corelata cu existent
unui patrimoniu, dar titular de patrimoniu era doar pater familias.
La finele Republicii, ideea ca amenda aferenta faptelor delictuale ar constitui un substitute al
razbunarii private din epoca straveche romana era deja perimata.
Delictul incepe a fi perceput ca fiind o sursa distincta de obligatii care comporta 2 cai de
dezdaunare pt. victim: action poena si o actiune in repararea prejudiciului.

59. Ex variis causarum figuris- I. Izvoarele quasi ex contractu

Quasi ex contractu nascitur obligatio atunci cand un fapt licit si voluntar da nastere unei obligatii
unilaterale sau chiar unei obligatii bilaterale.In cadrul quasicontractului, nu un act juridic sta la
baza nasterii obligatiei, ci un fapt, dar un fapt care se afla la frontiera contractului, un fapt
asimilabil prin lege actului juridic.
Inca din dreptul roman clasic aceasta constructie juridica s-a intemeiat pe pure prezumtii, insa a
presupus trei esentiale conditii:
- existenta unui fapt al unei persoane, dar un fapt nenegociat, unul izolat, un fapt care nu
rezulta intr-un consensus, dintr-un acord de vointa;
- faptul sa fi fost voluntar, nesilit, un fapt considerat firesc de catre autorul sau si, ca atare,
necesar, de parca s-ar fi intemeiat pe contract, avand aparenta unui fapt asumat prin
consensus;
- faptul trebuia sa fi fost util si in acord cu normele romane, cu legea.
Sanctiunea quasicontractelor consta in obligatia remiterii platii sau a avantajelor procurate licit,
dar in afara consimtamantului daca, fireste, avantajele procurate au fost utile creditorului.
Actiunea specifica aceste sanctiuni judiciare este actio de in rem verso.
In dreptul roman clasic nu au fost asimilate platile nedatorate altor plati rezultate din acte
juridice anulabile, in care eroarea nu era o conditie de anulabilitate, precum *condictio sine
causa sau * condictio turpis causa.

60. Ex variis causarum figuris- II. Quasi ex delicto

Faptele neimputabile(fapte fara culpa) direct celor responsabili d.p.d.v. juridic pot fi si ele
producatoare de obligatii, dar aceasta este doar o aparenta doarece romanii nu paresesc terenul
culpei.Ei au acceptat ca poate exista si o culpa, ascunsa, neevidenta si, totusi, o culpa care sa
aiba o legatura, chiar si indirecta, cu un fapt producator de prejudicii. Insa,unele culpe indirecte
nu au fost asimilate celor din cadrul institutiei raspunderii pt. fapta altuia din dreptul civil
postnapoleonian, desi si ele sunt culpe non-intentionale, fara intentia producerii vreunui
prejudiciu. Acestea sunt culpa in vigilando si culpa in eligendo.
In epoca clasica romana, pretorul a trebuit sa inventeze actiuni pt. asemenea cauze particulare
de quasidelicte. De exemplu :actio de positis et suspensis, actio de effusis et dejectis sau actio
quod metus causa.
36

37

61. Legea ca izvor de obligatii

Diviziunea quadripartita a izvoarelor obligatiilor a trecut din dreptul roman postclasic in dreptul
civil modern.
Aceasta clasica diviziune devenise insuficienta, nu doar in epoca lui Justinian, dar si in cea clasica
a lui Gaius.Astfel, unele obligatii in cadrul institutiilor de drept privat si-au gasit ratiunea de a fi in
lege pur si simplu.
In aceeasi materie se regaseste obligatia sotului de a conserva dota femeii si, in caz de divort(cu
exceptia celui din culpa femeii), de a restitui dota sotiei pt. ca aceasta din urma sa fie in masura
a incheia o alta casatorie legitima, cu respectarea exigentelor legii pomenite.
O celebra obligatie legala este si aceea rezultata din principiul iubirii fata de cei apropiati si care
substantiva in datoria reciproca a lui pater familias si a lui filius de a-si acorda asistenta in caz de
nevoie, chiar dupa ce raporturile paternale in sens juridic se vor fi stins prin efectele emanciparii
sau ale dobandirii calitatii de sui juris de catre fiul puber.

37

S-ar putea să vă placă și