Predarea. Modele ale predarii. Strategii si stiluri de predare.

Predarea este o componenta a procesului de invatamant in

interactiune cu alte componente invatarea si evaluarea. Raportul
intre verbele a preda si a primi, devine, nemijlocit in invatamant
o relatie intre predare si invatare. (Predarea se defineste in
raport cu invatarea si chiar prin invatare; a preda: a invata pe altii).
n decursul timpului, relatia predare invatare evaluare a
cunoscut si momente de dezechilibru, afectand intelesurile
conceptelor respective.
Cateva sensuri ale conceptului predare ne dezvaluie unele
aspecte inadecvate ale raporturilor ei cu invatarea si evaluarea:
- sensul de simpla transmitere si comunicare de cunostinte,
priceperi si deprinderi elevilor;
- sensul pur metodologic al predarii: aceasta se confunda cu
metodele ei, indeosebi cu cele verbale; a preda se confunda cu a
expune
ori
a
comunica
verbal.
n ambele acceptiuni, predarea risca sa solicite numai
activismul educatorului nu si pe acela al elevilor.
La modul general, predarea este activitatea desfasurata de
profesor in cadrul lectiei, spre a declasa activitatea de invatare la
nivelul elevilor
In literatura pedagogica, predarea este definita ca un ansamblu complex
de actiuni si comportamente didactice specifice, destinate producerii invatarii.
(Cerghit I.). Predarea este activitatea dominanta a profesorului si o variabila cauzala
de care depinde, in mare masura, starea de pregatire a elevilor. Eficienta predarii
este dedusa prin efectele ei formative la nivelul elevului.
Exigentele pedagogice contemporane impun predarii dimensiuni
superioare. Printre cele mai interesante accepti date predarii se numara si cea
manageriala, conform careia predarea ar reprezenta un amsamblu de operatiuni si actiuni
sistematice de planificare, organizare, indrumare, control, evaluare si decizie a procesului
de instruire. Complexul operational intreprins la nivelul activitatilor de predare cuprinde
insa o serie mai larga, dupa cum urmeaza: stimularea, consilierea, ameliorarea,
cercetarea, inovarea.
Daca didactica traditionala rezuma predarea la o simpla prezentare a materiei,
didactica moderna priveste predarea ca pe un complex de functii si actiuni variate; in
acest context, elemente definitorii ale predarii sunt:
prevederea, planificarea, proiectarea, producerea schimbarilor;
precizarea naturii schimbarilor intervenite (identificarea finalitatilor);
- determinarea continuturilor care vor produce schimbarea comportamentala
asteptata la nivelul elevului;
- organizarea si dirijarea schimbarilor dorite, prin strategii specifice;
- organizarea conditiilor care vor favoriza apparitia schimbarilor;
controlul si aprecierea naturii si a calitatii schimbarilor intervenite in
comportamentul elevilor.

Modele ale predarii.

In literatura pedagogica principalele acceptii ale predarii sunt urmatoarele: predarea
ca transmitere, predare ca oferta de experiente, predarea ca forma de dirijare a invatarii,
predarea ca gestiune a invatarii si predarea ca ansamblu de comportamente didactice
specifice.
Predarea ca transmitere
In practica instructionale, activitatea de predare este vazuta ca tramitere de
cunostinte si tehnici de actiune. A preda inseamna a da, a oferi, a transmite in mod
sistemic cunostintele specifice unei discipline; a prezenta materia, a informa, a informa, a
mijloci un transfer de informatii; a comunica o serie de cunostinte, de rezultate, de
cercetari stiintifice; a expune o lectie etc.
Predarea ca oferta de experiente
In aceasta perspective, predarea se defineste ca oferta a unei progresii de experiente
cognitive, actionale si afective determinate si dirijate in mod intentionat spre valori
(axiologic). Prin trairea constienta si implicate a acestor experiente, elevul isi dezvolta
propriile experiente in virtutea carora se apropie de adevar, patrunde in miezul
lucrurilor, cuprinde esenta si semnificatia umana si sociala a acestora. Esential este ca
elevii sa extraga tot ce se poate extrage din aceste experiente.
Predarea ca forma de dirijare a invatarii
Predarea a inceput sa fie identificata cu dirijarea invataturii. A preda, cu sensul de a
dirija, se refera astfel la ceea ce face profesorul pentru a-i motive, a-i incuraja si a-i
inspira pe elevi sa atinga rapid obiectivele de studiat .
Predarea s-ar construi astfel atat dintr-un ansamblu de proceduri de prezentare a
materiei, cat si dintr-un complex de prescriptii (indicatii, aprecieri, orientari, incurajari
etc.), utilizate pentru ghidarea eforturilor elevilor in invatarea continuturilor date. Este
vorba despre dirijarea proceselor cognitive, centrarea atentiei, receptarea codurilor
(decodarea codurilor), redarea informatiei, stimularea asociatiilor dintre informatiile
stocate la nivelul memoriei etc.
Excesul de dirijare defavorizeaza efortul personal, munca proprie, initiativa si
priveaza elevul de efortul de anticipare si de construire a unei strategii (ipoteze) atunci
cand se afla in fata sarcinii de a rezolva o problema.De aceea se impune indruma in mod
discret elevilor, orientarea lor spre studiul auto dirijat.
Predarea ca management al invatarii
Din perspective managementului invatarii, predarea se defineste ca o interventie
pedagogica multifunctionala si deliberat orientate in directia promovarii si obtinerii
modificarilor de comportament asteptate sau dorite la nivelul elevului. Calitatea predarii
se apreciaza, prin urmare, in functie de transformarile pe care la induce la nivelul
elevului; astfel, a preda inseamna:
- a prevedea (a planifica, a proiecta, a programa) producerea schimbarilor dorite;
-a orienta intr-o directie precisa aceste schimbari, a le da un sens, adica a preciza
obiectivele invatarii;

- a stabili natura respectivelor schimbari; ceea ce echivaleaza cu a determina

continutul acestora, a selecta, a reelabora, a elabora materiei;
- a prezenta materia noua, in diferite moduri;
- a dirija producerea schimbarilor, a indruma evolutia acestora in directia
prestabilita;
- a stimula angajarea activa a elevilor in actul invatarii;
- a organiza conditiile care vor favoriza aparitia schimbarilor presupuse;
- a oferi momente de feed back, in vederea intaririi si eventual a corectarii/
ameliorarii schimbarilor in curs de producere;
- a asigura conditiile necesare retinerii si transferurilor (aplicarii)noilor achizitii;
- a controla (evalua) efectele sau schimbarile produse;
- a evalua eficacitatea actiunilor intreprinse, inclusive rezonanta lor formativa si
educativa;
- a investiga conditiile psihosociale si pedagogice de natura sa promoveze noi solutii
viitoarelor probleme specifice predarii etc.
Aceaste functii multiple confera predarii semnificatia unei actiuni de gestionare a
invatarii, de management al schimbarilor.
Predarea ca instanta de decizie
In conditiile in care strategiile de dirijarii a invatarii sunt atat de complexe, predarea
este privita ca o instanta decizionala prin care se opteaza, in functie de criterii precis
definite si in perioade alternative de timp, pentru diverse strategii sau modele de invatare.
Toate detaliile prezentate anterior se regasesc intr-o variata sinteza a urmatoarelor
comportamente de predare ale cadrului didactic : comportamente de organizare;
comportamente de impunere; comportamente de dezvoltare; comportamente de
interpretare; comportamente de feed beack; comportamente de concretizare;
comportamente de control.
Strategii si stiluri de predare
Cel putin trei elemente definesc, cu deosebire, calitatea predarii:
metode, strategii si stil de predare..
Metodele, in variante complexe si diversificate, contribuie la
convertirea predarii in
invatare, ele adaptand predarea la
particularitatile individuale.
Strategia este echivalenta cu organizarea unei inlantuirea de
situatii de invatare, prin parcurgerea carora elevul isi insuseste materia
de invatat.
.
Din punctul de vedere al predarii, strategiile presupun definirea
scopurilor si a obiectivelor predarii, cu deschideri pentru a asigura, in
orice situatie a predarii, opera-tionalizarea obiectivelor. Din punctul de
vedere al continutului, strategiile predarii cer elaborarea continuturilor
in termeni de categorii ale cunoasterii, de principii, legitati, teorii,
axiome etc. Strategiile predarii includ si optiuni metodologice, alegeri

privind formele adecvate ale predarii etc. Este preferabil ca la

elaborarea strategiilor predarii, sa fie antrenati si elevii. Acestia trebuie
sa inteleaga si sa deprinda ca deciziile de ordin strategic ajuta la
rezolvarea problemelor teoretice si practice ale instruirii. Strategiile
predarii impun comutari flexibile intre actiunile profesorului si cele ale
elevului, intre modurile de organizare frontala, grupala si individuala,
combinarea metodelor si a mijloacelor didactice .
Stilul de predare
Stilul de predare al profesorului asigura un caracter personal
predarii; are o valoare operationala pentru situatiile problematice ale
predarii invatarii. n functie de axarea activitatilor didactice fie pe
rolul dominant al profesorului, fie pe activitatile grupului distingem:
1. Stilul de conducere autoritaritarist: hotararea si promovarea de
catre profesor a tuturor tacticilor predarii, a modalitatilor de lucru, a
tehnicilor si etapelor activitatii care sunt comunicate si dirijate efectiv
de catre el; profesorul structureaza timpul, initiativele nu sunt
incurajate si nici admise; profesorul isi asuma o responsabilitate foarte
mare in predarea si in dirijarea mersului invatarii, il lauda ori il critica;
el recompenseaza ori sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii, se
mentine la o anumita distanta fata de grup.
2. Stilul de conducere democratic: conditioneaza folosirea
posibilitatilor de participare a elevilor, a initiativei si a experientei
acestora; perspectiva si liniile de desfasurare a activitatii de predareinvatare se definesc si se decid prin cooperare si conlucrare cu elevii.
Profesorul elaboreaza si propune mai multe variante de predareinvatare, elevii avand posibilitatea sa aleaga; elevii au libertatea sa se
asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini si probleme
ale invatarii; profesorul se comporta, intr-un fel, ca un membru al
grupului.
3. Stilul laissez-faire (nondirectivist) caracterizeaza un educator
care se remarca prin roluri pasive, prin indiferenta ori minimalizarea
fenomenelor semnificative in procesul instruirii; accepta deciziile
elevilor; el considera ca intotdeauna este suficient ce preda, cat preda
si cum preda, fiind sigur ca elevii inteleg, acordandu-le insa ajutor la
cererea lor; au un minimum de initiativa in cea priveste formularea
unor sugestii.
Efectele formative ale celor trei stiluri sunt diferite:
(1) induce: comportamente de invatare mecaniciste, de tip executorii;
disponibilitati spre agresivitate si rabufniri ;

(2) este stilul cel mai eficient, in acord cu principiul democratizarii

scolii si societatii; induce formarea unor comportamente dezirabile din
punct de vedere social si produce
rezultate superioare pe plan
didactic.
(3) poate induce mentalitatea de participare voluntara la actul
didactic, constiinta caracterului facultativ al sarcinilor invatarii; induce
nivel scazut al aspiratiilor si al exigentelor pedagogice privind predarea
(lasand procesul didactic sa mearga de la sine poate avea rezultate
slabe in invatarea scolara ).