o medie de 2. 3% din PIB n anii 1970 la 1. 8 la sut n anii 1990 i 1. 1 la sut n 2000.

Se
pare c rile n curs invantand din criza datoriilor din 1982 i seria din crizele financiare din a
doua jumtate a anilor 1990, inclusiv crizele din Asia au urmarit o abordare prudenta pentru
fluxurile de datorii. Aceasta abordare a fost de succes in special pentru economiile in curs de
dezvoltare (EDEs) care au fost capabile sa evite impactul crizei financiare nordatlantice(NAFC). Regiuniile care au inregistrat o importantanta crestere a fluxurilor de datorii
in anii 2000 au fost regiunea europei in curs de dezvoltare si si regiunea Asiei centrale , prin
urmare aceste regiuni nu s-au descurtcat prea bine nici in criza din 2008.

Fluxurile de datorii nete ale acestei regiuni au srit de la o medie anual de 14 miliarde
dolari SUA n anii 1980 la $74 miliarde n 2000 2007; n contrast, fluxurile de datorii nete n
regiunea Asiei de Est i Pacific au ramas aproximativ neschimbate in jurul a 23 miliarde de
dolari pe an, n timp ce cele din America Latina au czut de la 17 miliarde dolari americani la

8 miliarde USD (tabelul 5). Regiunea Asiei de Sud a inregistrat o crestere modesta a
datoriilor in anii 2000 .

Acest dovezi recente asupra marilor fluxurilor de datorii au condus la o criza economica
anticipata.

Criza financiara nord-atlantica arat c pana i economiile dezvoltate nu sunt n msur

s fac fa

magnitudinii sporite a fluxurilor de capital ce intra in tarile respective i

volatilitatii lor sporite. n timp ce criza financiara nord-atlantica este determinata de o

varietate de factori, cum ar fi dezechilibrele globale, politica monetara relaxata si
reglementarile infeciente cat i metodelor de supraveghere, este mai puin amintita
incapacitatea economiilor dezvoltate, cu piee financiare dezvoltate i sofisticate, de a face
fata fluxurilor masive i volatile de capital. ntr-adevr, fluxurile de capital in si dinspre
economiile dezvoltate sunt mult mai ridicate decat intrrile si iesirile de capital in economiile
in curs de dezvoltare .(FMI, 2012d). De exemplu, n anul 2006, anul pre-criz, fluxurile de
capital in economiile dezvoltate

au fost de aproape opt ori mai mari decat cele ale

economiilor in dezvoltare (Tabelul 6 i Figura 4)

Volatilitatea acestor fluxuri n economiile dezvoltate este chiar mai pronuntata n raport cu
tarile in curs de dezvoltare. De exemplu, intrrile nete de capital (de la nereziden i) in
economiile dezvoltate au sczut dramatic de la 9,384 miliarde de dolari SUA n 2007 la 4
miliarde de dolari n 2008, reflectnd prbuirea ncrederii n sistemul financiar al acestor

economii n urma crizei; ieirile nete de capital ale tarilor cu economii dezvoltate au devenit
negative, reflectnd repatrierierea de ctre rezideni a activelor lor din alte tari. n timp ce
intrrile i ieirile brute de capital ale economiilor dezvoltate sunt mult mai ridicate fata de
cele corespunztoare tarilor in curs de dezvoltare , intrrile nete de capital primite de
economiile in curs de dezvoltare (n dolari americani) sunt n general comparabile cu cele ale
economiilor dezvoltate. Cu toate acestea, ca nivel al procentului cresterii PIB-ului
economiilor respective, intrrile nete de capital primate de economiile in curs de dezvoltare au
fost mai mari dect cele ale economiilor dezvoltate (1,9 la suta din PIB pentru economiile in
curs de dezvoltare i 1.2 la sut din cresterea PIB- ului tarilor dezvoltate n perioada 20032010).

Reprezentand un cumul impresionant de fluxuri de capital n ambele sensuri, totalul

activelor international pentru grupul economiiilor dezvoltate a crescut de la 144 la suta din
procentul cresterii PIB n 2003 la 231 la sut n 2010; raportul economiilor in curs de
dezvoltare a crescut, relativ moderat, de la 52 la suta din procentul cresterii PIB n 2003 la 66
la sut n anul 2010 (Tabelul 7).

Fluxurile mari de capital i acumularea concomitent a activelor i pasivelor externe

uriae au marit n mod semnificativ interconectarea ntre sectoarele financiare la nivel
transfrontalier, ceea ce a creat legatura pentru un impact mai puternic al recentei crize in
cadrul economiilor dezvoltate ce cuprind sectoare financiare de mari dimensiuni. n
consecin, riscurile la adresa stabilitii financiare interne pot aprea chiar i atunci cnd
instituiile financiare rezidente acioneaz doar ca intermediari de fluxuri de capital, si nu
neaparat utilizatorii finali. Fluxurile mari de capital brut in ambele sensuri pot transfera riscul
n cadrul Sistemului monetar international , chiar dac fluxurile nete asociate sunt mici
(Speller, Thwaites i Wright, 2011).

Obiectivul Sistemului monetar international este de a contribui la o cre terea economic

global stabil i ridicata ntr-un mediu de stabilitate macroeconomic i financiar la nivel
global . Argumentele prezentate n aceast lucrare , cu toate acestea , sugereaz c Sistemul
monetar international nu a fost n msur s ndeplineasc acest obiectiv n ultimele decenii .
Creterea la nivel mondial a fost att scazuta cat si mai volatila n perioada post -1984 dect n
deceniul precedent . Frecvena de crize bancare i valutare a crescut n regimul post - Bretton
Woods , comparativ cu regimul Bretton Woods i este chiar mai accentuata decat n perioada
interbelic. Regimul post- Bretton Woods , cu rate de schimb flexibile, trebuia s fi redus
volatilitate n economia real , dar pare s fi dus la o volatilitate mai mare a cursului de
schimb , fr niciun beneficiu pentru economia real .

Regimul post - Bretton Woods a fost caracterizat de o mai mare deschidere de conturi de
capital , att n economiile dezvoltate cat si in economiile in curs de dezvoltare. Dar , fluxurile
de capital n aceast perioad au fost volatile , determinate n mod semnificativ de orientarea
politicii monetare a celor mai importante state din grupul economiilor dezvoltate . Astfel ,
economia mondial a cunoscut episoade periodice de cresteri economice urmate de depresiuni
brute ale fluxurilor de capital , care au fost apoi asociate cu explozii mari ale preurilor
activelor i a crizelor financiare n mod corespunztor . Recenta criza financiara nord-atlantica
a artat c pana i statele apartinand grupului economiilor dezvoltate nu se poate controla in
mod eficient volatilitatea mare a fluxurilor de capital . Economia global n perioada de pre
criza Nord-atlantica a fost , de asemenea, caracterizata de dezechilibre la nivel mondial - mari
deficite de cont curent n unele ri importante i surplusuri mari n altele - cu fluxurile nete de
capital , n general, prezintate in graficele de mai sus . Aceste dezechilibre privesc nu numai
politicile cursului de schimb , cum este de obicei argumentat , dar, de asemenea,dar politicile
monetare foarte favorizatoare, n cele mai importante state ale lumii in perioada 2002-05 .
Politica monetar acomodativ n SUA , a fortat si alte state dezvoltate din punct de vedere
economic s urmreasc asemenea politici de acomodare ( Taylor , 2013 ) .
Avnd n vedere deschiderea tot mai mare a conturilor de capital i volatilitatea acestor
fluxuri , in cazul statelor in curs de dezvoltare s-au acumulat rezerve valutare pentru a
favoriza stabilitatea macroeconomic i financiar intern . Aceste rezerve valutare au fost
apoi redistribuite de catre aceste state tarilor cu economii dezvoltate . Autoritile tarilor cu
economii dezvoltate susin c rezervele reciclate pun presiune asupra ratelor de dobnd pe
termen lung ; Cu toate acestea , acest punct de vedere ignor faptul c rezervele reciclate au
fost n primul rnd rezultatul de capital privat in exces varsat catre statele in curs de
dezvoltare , la rndul su , reflectnd orientarea politicii monetare n statele puternici i
politicile macroeconomice generale ale acestora , n special n SUA . n mare , impresia este
c Sistemul monetar international nu a reuit n obiectivul su cheie de cre tere cu stabilitate
n economia global n regimul post - Bretton Woods .