Curs 2, 3 martie.

DIPrivat este un ansamblu de norme juridice preponderant conflictual, avand menirea

la localizeze raportul juridic atat dpdv al detemerminarii legii aplicabile acestuia cat si
dpdv al fixarii regulilor de competenta international, recunoasterea si executarea
hotararilor, circulatia actelor publice, dar si reguli care statornicesc conditia juridica a
strainului in tara noastra.
Din aceasta definitie putem desprinde cel putin urmatoarele trasaturi care definesc
specificul acestei stiinte: DIPrivat reprezinta o ramura a sistemului nostru de drept.
Altfel spus, in pofida prezentei adjectivului international in denumirea acestei
discipline, ea reprezinta o ramura de drept, fiecare tara reglementand in viziune
proprie principiile de localizare a raporturilor private internationale. Vorbim astfel
despre un drept international privat roman, francez, italian, spaniol etc. Principalul
izvor al dreptului international privat roman il reprezinta noul cod civil Cartea a VII-a,
dar si NCPC in ceea ce priveste procesul civil international. Trebuie spun insa ca
exista o preocupare pentru unificarea normelor de conflict de legi, existand deja
numeroase regulamente europene (in divort international, obligatii alimentare,
succesiuni, competenta in materie civila si comerciala, recunoasterea hotararilor,
somatia europeana de plata etc) In toate aceste materii vorbim de un drept european
privat. Normele de DIPrivat sunt proponderent norme de conflict, adica norme care
fara a reglementa in mod efectiv relatia privata, dictand intinderea drepturilor si
obligatiilor partilor se limiteaza la a localiza raportul, stabilind sistemul de drept
caruia ii revine competenta de reglementare, recunoasterea si executarea hotararilor
judecatoresti, acceptarea si executarea actelor autentice. DIP cunoaste pe langa norme
de conflict, care sunt majoritare, si reguli sau norme materiale care sunt exceptia si
care califica in mod autonom anumite chestiuni sau situatii juridice in vederea
aplicarii uniforme a normelor de conflict (spre exemplu art 31 din Regulamentul
european 650/2012 in materie succesorala intitulat Adaptarea drepturilor reale
prevede ca in situatia in care o persoana invoca un drept real la care este indreptatita
in temeiul legii aplicabila succesiunii, iar in legistatia statului membru unde este
invocat dr real nu este prevazut dr real in cauza, respectivul drept se adapteaza si in
masura in care acest lucru este posibil la cel mai apropiat drept real echivalent in
temeiul legislatiei statului respectiv luand in considerare obiectivele si interesele
urmarite de dr real specific si efectele acestuia). O norma materiala intalnim in art 32
In cazul in care doua sau mai multe persoane ale caror succesiuni sunt reglementate
de legi diferite decedeaza in imprejurari in care nu se poate stabili cu precizie ordinea
in care au survenit decesele si in cazul in care legile respective solutioneaza diferit
aceasta situatie sau nu cuprind dispozitii in acest sens, niciun defunct nu are dreptul
1

la succesiunea celorlalti de exemplu un accident aviatic, nu se poate stabili cine a

decedat primul si cine ultimul. A fost nevoie de aceasta regula ca nu toate familiile de
drept au aceeasi regula (in sistemul britanic nu este asta regula).
Cetatenii UE se bucura de privilegiile romanilor si nu pot fi considerati straini.
Principiile liberei circulatiei si non-discriminarii.
Elementele de extranietate sunt circumstante de fapt sau de drept care prezinta legaturi
in cel putin unul din elementele structurale ale raportului juridic facand ca acesta sa
prezinte legaturi cu inca un sistem de drept. Ele pot fi subiectele raportului juridic
(cetatenia), domiciliul, resedinta deferita. Elementul de extraneitatate poate privi obictul
locul incheierii actului juridic, locul producerii prejudiciului, locul situarii unui imobil.
Am vazut ca norma de conflict este acea norma de DIP care are menirea de a localiza
raportul juridic determinand legea aplicabila acestuia. DPDV structural norma de
conflict se compune din doua elemente: primul element nu se aude, da traducerea in
germana, si 2. Punctul de legatura a acesteia.
Continutul normei de conflict de DIP- indica mereu materia sau institutia juridica careia
apartine raportul juridic supus localizarii. Avem astfel norme de conflict in materia
starii si capacitatii prs, in materia bunurilor, casatoriei si divortului, filiatiei,
intretinerii, contractuala, delictuala, succesorala.
Cel de al doilea element punctul de legatura este acel element al normei de conflict
care indica mereu sistemul de drept caruia ii revine competenta de reglementare in cazul
din speta. Punctele de legatura pot fi puncte fixe (adica acelea care nu sufera
modificari in decursul timpului, de ex. locul producerii unui prejudiciu in cazul unui
delict sau locul situarii bunului imobil) sau pot fi puncte de legatura mobile (acelea
care pot suferi modificari in decursul timpului, de ex. Cetatenia sau domiciliul,
resedinta obisnuita sau locul situarii bunului mobil).
Efectele generale a casatoriei sunt supuse legii resedintei obisnuintei a sotilor, in lipsa
se aplica legea cetateniei comune a sotilor. In lipsa cetateniei comune se aplica legea
statului pe teritoriul caruia a fost celebrata casatoria Codul civil roman.
Art 2635 Legea aplicabila formei testamentului. Este mai putin formalism in DIP
decat in dreptul intern in legatura cu formalismul testamental. Alegerea de lege in
cazul testamentului, varii optiuni legale, este suficient sa respecte regulile uneia din
legile enumerate in C.Civ. deci sunt norme de conflict alternative, daca sunt respectate
exigentele oricareia actul este valid peste tot.

Speta: Minor german face testament in Ro, moare in avion spre Germania. Avem doua
probleme:1) in RO de la 18 ani avem capacitate testamentara; 2)forma testamentului.
In cazul din speta minorul are 16 ani. Capacitatea este supusa legii germane, unde se
permite sa testeze de la 16 ani dar impune ca conditie forma autentica. Capacitatea
deci este supusa legii sale nationale. DPDV al legii romane forma este in regula, este
un testament valid. DPDV al legii germane nu este valid, ca nu a respectat forma
autentica supusa minorilor. Ce spune art 27 (3) din Regulamentul european? Orice
dispozitie care limiteaza formele permise de dispozitiile pentru cauza de moarte prin
trimitere la varsta cetatenie sau alte alte circumstante ale persoanei testatorului sunt
asimilate dispozitiilor de forma asta inseamna ca dpdv al formei testamentul este legal
daca indeplineste aceste conditii. Testamentul acelui german a fost facut in RO, el
indeplineste cond legii romane, paradoxal acel testament este valid desi conform legilor
romane si germane nu este valid roman nu ca nu are 18 ani german nu ca nu e in
forma autentica . Capacitatea testamentara nu este o chestiune de forma, nu este
supusa regulamentului ci este supusa legii nationale. Regulmanetul ce spune? doar
atunci cand se limiteaza accesul la anumita forma testamentara pe considerente de
varsta, o asemenea dispozitie este asimilata de art 27 (3) unei dispozitii de forma.
Avem Regulamentul de la Bruxelles 2bis 2201/2003 privind competenta in materie
matrimoniala (divort; retragerea autoritatii parintesti; rapirea internationala de copii)
si recunoasterea acestor; Regulamentul 650/2012 in materie succesorala; R.
805/2004 titlul executoriul;
Competenta in materie de divort. Cetatenia in materia casatoriei joaca un rol doar
daca aceasta este comuna. La fel in cazul separatiei sau in anularea casatoriei. Ce este
resedinta obisnuita? Nu neaparat domiciliu, dar poate fi; resedinta este acolo unde
persoana isi desfasoara in mod normal viata. Alege acel loc, tinand seama de asamblul
circumstantelor vietii personale si profesionale poate fi considerat centrul persoanei de
interese. Nu este vorba de o calculare aritmetica a sederei ci este o analiza calitativa,
sigur, timpul cat a stat acolo conteaza, insa nu este determinant de sine statator.
Speta: Batrani germani isi cumpara case in tenerife sau alte insule spaniole unde
deobicei este cald, si isi petrec acolo majoritatea timpului, din Germania doar isi iau
pensia si merg la medic acolo. Ele stau in mod constant in ES, au proprietate acolo,
unde este resedinta lor obisnuita? Ultimii ani (5 sau 10 sau 15) stateau in ES, care
estea legea succesiunii? Iata ca calificarea acestui concept resedinta obisnuita este o
calificare calitativa. Vom continua. Nu a mai dat raspuns la speta.
Curs 3, 10 martie.

Fiecare tara are norme juridice internationale, am vazut ca avem un drept uniformizat
in anumite materii la nivelul UE.
Normele conflictuale difera adesea intre tari, insa pot coexista, sunt sisteme
conflictuale paralele. Vom vedea astazi interactiunea si dialogul normelor de conflict,
deci,

Dialogul normelor de conflict. Retrimiterea.

Normele de conflict, avand o sorginte nationala sau europeana, sunt entitati paralele,
dstincte, continutul lor diferand in functie de particularilatile fiecarei tari, de traditiile
juridice imbratisate, si nu de putine ori, de interesul urmarit de legiuitori. Atunci cand
suntem pusi in fata nevoii de localizare a relatiilor private internationale, va trebui sa
tinem seama acolo unde nu exista norme de conflict unificate de interactiunea cu
dialogul normelor de conflict apartinand statelor in care raportul juridic prezinta legaturi
prin elementele sale de extranietate.
Exista un conflict a normelor de conflict. Acest conflict de legi poate imbraca doua
forme: Conflictul pozitiv de legi si conflictul negativ de legi. Conflictul pozitiv exista
atunci cand fiecare din normele de conflict apartinand Statelor cu care raportul
prezinta legaturi revendica pentru sistemul de drept propriu aplicarea. Spre exemplu,
este cazul unui cetatean francez, avand domiciliul in Anglia, care incheie aici un
contract, ulterior redicandu-se problema validitatii acestuia dpdv al capacitatii de a
contracta. Norma de conflict franceza, din art 3 al Codului lui Napoleon, isi revendica
competenta deoarece potrivit acestuia starea si capacitatea prs (inclusiv capacitatea de
a contracta) sunt carmuite de legea nationala a prs respective (lex patrie). In egala
masura, si dr englez se considera competent in aceasta materie, avand in vedere
domiciliul contractantului care este situat in Anglia. In traditia britanica starea si
capacitatea persoanei sunt carmuite de legea statului pe al carui teritoriu isi are
aceasta domiciul (lex domicili).
Tot astfel, suntm in prezenta unui conflict pozitiv de legi si in cazul unei succesiuni
privind un defunct italian a carui masa succesorala cuprinde bunuri imobile situate
pe teritoriul statului francez. In acest caz, legea franceza isi revendica aplicarea avand
in vedere faptul ca masa succesorala cuprinde imobile situate in FR, iar potrivit
dreptului international privat francez legea aplicabila succesiunii difera in functie de
natura si situarea bunurilor succesorale. Bunurile mobile privite ca universalitate
sunt supuse legii domiciliului autorului mostenirii, in vreme ce bunurile imobile sunt
supuse fiecare legii statului pe a carui teritoriu se gasesc (lex rei sitae). In acelasi
timp, si dreptul italian se considera competent avand in vedere apartenenta nationala
4

a autorului mostenirii. Astfel, art 46 din Legea italiana nr 218 din 31 mai 1995 privind
reforma sistemului italian de DIP, articol intitulat Succesioni per causa di morti
prevede ca succesiunea pentru cauza de moarte este guvernata de legea nationala a
autorului mostenirii de la momentul mortii.
In cazul conflictului pozitiv de legi totul depinde de instanta sau autoritatea
investita cu solutionarea acestui conflict, altfel spus, conflictul se va solutiona
prin aplicarea normei de conflict apartinand forului (lex fori). Daca de ex litigiu
este adus in fata unui tribual italian, orice autoritate nationala porneste de la legea
proprie, deci va aplica legea sa. Daca dimpotriva, sesizata ar fi un Tribunal francez, va
porni de la legea forului, se va aplica Legea lui Napoleon, legea locului situarii si va
aplica legea sa. Daca bunurile sunt situate pe mai multe teritorii se vor aplica atatea
legi cate teritorii exista. Deci va avea o sorginte nationala. De aceea, cel putin pe plan
european, avem reguli unice atat in ceea ce priveste succesiunea cat si alte materii
(recunoasterea hotararilor, litispendenta etc).
Intotdeauna instanta nationala va porni de la legea proprie .
Conflictul negativ este intalnit atunci cand niciuna dintre normele de conflict in
prezenta nu atribuie competenta de reglementare pentru sistemul de drept caruia
apartine. Este de exemplu cazul unui resortisant englez avand domiciliul in Franta
care incheie aici un contract, ulterior redicandu-se o problema legata de capacitatea
acestuia. In acest caz, norma de conflict franceza atribuie competenta legii engleze,
dar nici dreptul englez nu se considera competent deoarece domiciliul acestui
contractant este in FR, iar capacitatea sa din perspectiva engleza este guvernata de dr
francez. Cazul unui defunct a carui masa succesorala contine bunuri imobile situate
in Italia. Legea It atribuie competenta in privinta succesiunii legii franceze avand in
vedere cetatenia franceza a autorului mostenirii, iar norma de conflict franceza
atribuie competenta dreptului italian ca lege a locului situarii imobilelor care compun
masa succesorala. Suntem in prezenta unui conflict negativ de legi.
Legat de aceasta forma de conflict, o intrebare care s-ar putea ridica este cea legata de
acceptiunea notiunii de lege straina. Ce intelegem prin legea straina la care trimite
legea forului? Trebuie sa privim restrictiv sau limitativ? Daca intelegem doar normele
materiale apartinand sistemului de drept respectiv care reglementeaza institutia, in
speta mostenirea, atunci chestiunea normelor de conflict nu se mai pune. Daca,
dimpotriva, prin sintagma legea straina vom intelege o conotatie larga, intregul sistem
de drept strain, incluzand si normele sale de conflict aferente materiei sau instituiei
vizate atunci putem vorbi despre un veritabil dialog al sistemelor si despre o functie de
5

coordonare pe care normele de conflict aflate in dialog o indeplinesc. Aceasta

acceptiune extensiva a notiunii de lege straina este cea avuta in vedere. In solutionarea
unui litigiu care prezinta elemente de extranietate intotdeauna instanta sesizata va
porni de la norma de conflict proprie. Atunci cand aceasta atribuie competenta
unui sistem de drept strain se spune ca ea trimite la acest sistem. Daca acesta
din urma se considera competent acceptand trimiterea se va aplica dreptul
material al acestei tari. Daca insa, sistemul de drept la care a trimis lex fori nu
accepta competenta ce a i-a fost atribuita de aceasta din urma, atribuind la
randul ei competenta de reglementare unui alt sistem de drept se spune ca
aceasta retrimite la sistemul respectiv. Retrimiterea poate fi facuta fie la dreptul
statului a carui norme de conflict a trimis la acel sistem de drept (retrimitere de
gradul I sau simpla) fie la dreptul unei terte tari (retrimitere de gradul doi sau
duala sau complexa). Intotdeauna, in urma retrimterii se ajunge la aplicarea
dreptului national.
Aparitia retrimiterii pe practica instantelor. Retrimiterea Nu a fost o creatie a doctrinei,
ci a fost a fost pusa in evidenta in practica instantelor cu ocazia solutionarii litigiilor
cu elemente de extraneitate. Intr-o speta (Collier versus Rivaz) solutionata de
instantele engleze in 1841, era vorba despre validitatea unui testament facut de un
englez, avand, potrivit legii engleze, ultimul domiciliu in Belgia. Testamentul in cauza
era valid potrivit dreptului englez, dar considerat nul potrivit dreptului belgian,
deoarece nu intrunea cerintele de validitate ale testamentului olograf, nefiind scris in
intregime manu propria de catre testator.
De asemenea, testatorului nu i se recunostea ca avand domiciliul in Belgia de catre
dreptul belgian, deoarece in pofida sederii indelungate in Belgia acesta fiind strain nu
indeplinise formalitatile cerute in acest scop de legea belgiana de la acea vreme pentru
stabilirea domiciliului in Belgia. Instanta engleza investita cu si stabilirea validitatii
testamentului a aplicat teoria instantei straine (foreign court theory) potrivit
careia in solutionarea litigiului judecatorul englez trebuie sa procedeze ca si cum
s-ar afla in tara la care a trimis norma de conflict engleza transpunandu-se astfel
in rolul si postura judecatorului acestei tari. Astfel, punandu-se in postura unui
judecator belgian, instanta engleza a aplicat regula de conflict belgiana potrivit careia
validitatea unui testament avand ca obiect bunuri mobile, ca in cazul din speta, este
supusa legii ultimului domiciliu al testatorului considerat a fi, in viziune belgiana, in
Anglia. In consecinta, instanta engleza, aplicand dreptul succesoral englez, a declarat

testamentul ca fiind testamenul valid. Desi in aceasta speta nu se vorbeste explicit

despre teoria retrimiterii se accepta insa mecanismul ei.
O alta speta in care s-a pus problema retrimiterii este cunoscuta cu numele Sabier
Forgo. Este vorba despre un copil bavanez, in varsta de 5 ani, care la aceasta varsta, se
stabileste impreuna cu mama sa in Franta, unde traieste tot restul vietii sale. Forgo nu
a fost niciodata casatorit si nu a avut copii. La moartea sa, rudele sale colaterale din
partea mamei, su introdus in fata instantelor franceze o petitie de ereditare (avere
mobiliara). Potrivit dreptului francez de la acea vreme, coleteralii dupa mama din afara
casatoriei nu se bucurau de vocatie succesorala, vocatie care insa era recunoscuta de
codex maximilianus bavaris. Desi a trait practic toata viata sa in Franta, Forgo,
neavand cetatenie franceza (fiind deci considerat strain) nu a indeplinit formalitatile de
recunoastere a domiciliului francez, fiind considerat de legea franceza ca avand
domiciliul in Bavaria. Instantele franceze, in solutionarea acestui litigiu, au aplicat
normele de conflict franceza care supunea averea mobiliara legii ultimului domiciliu al
autorului mostenirii, considerat a fi in Bavaria. Norma bavareza supunea intreaga
mostenire legii ultimului domiciliu considerat a fin in Franta. Norma de conflict
bavareza (norma de trimitere de gradul I) la dreptul francez. Retrimiterea a fost
acceptata de casatia franceza care printr-o decizie a aplicat litigiului dreptul
succesoral francez care nu recunostea la acea vreme vocatia succesorala a colateralilor
dupa mama din afara casatoriei, declarand in consecinta ca fiind succesiunea vacanta
si atribuind-o in integru statului francez. Avem o retrimitere de calificari, practic,
instanta franceza a recalificat notiunea de domiciliu a defunctului forgo, avand ca
reper sistemul de drept bavarez, la care a trimis norma de conflict franceza, gidanduse astfel dupa aceasta calificare care conducea la competenta dreptului succesoral
material francez.
Ori de cate ori nu avem o norma unificata, aplicam legea forului.
Retrimiterea nu a fost usor acceptata in doctrina, aducandu-se in decursul timpului
argumente atat impotriva admiterii acesteia cat si in favoarea retrimiterii.
Argumente impotriva admiterii retrimiterii:
1

S-a spus ca pentru admiterea retrimiterii, instanta se conduce dupa norma de conflict
straina, ascultand de aceasta, ceea ce ar contraveni ideii ca normele juridice apartin forului,
nefiind admisibil sa asculti de continutul normativ al unei puteri suverane straine.

Argumentul cercului vicios. S-a spus ca daca in cazul trimiterii legea straina este
interpretata intr-o acceptiune extensiva, incluzand si normele de conflict aferente, atunci
7

mutatis mutandis, aceiasi acceptiune ar trebui respectata si in iporteza retrimiterii, aceasta

trebuind condirata fiind facuta la intregul sistem de drept apartinand forului in cazul
retrimiterii de gradul I sau la intregul sistem de drept apartinand unei terte tarii in cazul
retrimterii de gradul II. Aplicarea normei materiale de drept in urma retrimiterii reprezinta o
iesire artificiala din acest cerc vicios, incalcand regula sau principiul simetriei acceptiunilor.
3

Retrimiterea constituie o sursa de incertitudine in privinta solutionarii conflictelor de

legi, afectand siguranta si previzibilitatea de care au nevoie participantii la circuitul privat
transfrontalieri, acestia invatand sistemul de drept doar in momentul aplicarii sale.
Curs 4, 16 martie.
Sistemele de drept comunica prin intermediul normelor de conflict. Am vazut ca
trimiterea si retrimiterea sunt formele in care Statele comunica. Tendinta care se
manifesta este de a ajunge la norme de conflice de legi unificate (pentru a asigura
predictibilitate). Retrimiterea costituie un mijloc de localizare, in lipsa altora. Am vazut
ce este retrimiterea: raspunsul pe care norma de conflict straina la care a trimis legea
forului il da atribuind competenta fie acesteia din urma (de gradul I) fie atribuind
competenta unei alte tari (retrimitere de gr. II).
Argumente in favoarea retrimiterii:
1)

S-a spus ca sistemul de drept la care a trimis norma a forului trebuie privit in

sens larg, incluzand si regulile de conflict ale tarii respective. Aceasta pentru ca exista
o legatura organica, indisolubila intre normele materiale apartinand unei anumite
institutii juridice si normele de conflict corespunzatoare. Exista, cu alte cuvinte, o
legatura functionala, deoarece prin intermediul normei de conflict Statul respectiv
dezvaluie domeniul spatial de aplicare a normelor sale materiale. Exista asadar o
unitate care prezinta importanta atat dpdv teoretic cat si dpdv practic. Din punct de
vedere teoretic, vorbim despre legatura functionala intre norma de conflict si normele
materiale, despre unitatea indisolubila a acestora, iar dpdv practic trebuie inteles ca
retrimiterea, cel putin atunci cand este retrimitere de gr. I, functioneaza intotdeauna
in favoarea forului, deoarece conduce la atribuirea competentei legilor sale/normele
sale materiale.
2)

In al doilea rand, legea straina la care a trimis norma de conflict nu ar trebui

aplicata atunci cand ea insasi isi declara necompetenta de aplicare. Altfel spus,
trebuie sa aplicam o codificare straina doar atunci cand sistemul juridic careia ii
apartine ii atribuie competenta de aplicare, iar nu impotriva vointei acestuia. Acest
lucru prezinta mare insemnatate, deoarece respectand vointa normei de conflict
8

straine hotararea instantei forului care a tinut seama de aceasta se va bucura de

recunoastere si va putea primi incuviintarea de executare in tara cu care raportul
juridic respectiv prezinta legaturi prin elementele de extraneitate existente.
3)

Teoria a instantei straine. Potrivit acestei doctrine, specifica tarilor de common

law, prin solutionarea unui litigiu ce prezinta elemente de extraneitate, judecatorul

sesizat trebuie sa se transpuna in maniera si postura judecatorului tarii la care a
trimis norma sa de conflict, procedand in solutionarea conflictului de legi ca si cum sar afla in aceasta tara. Altfel spus, fara a admite in mod nemijlocit retrimiterea, in
aceasta teorie se tine seama de mecanismul ei, rezultatul la care se ajunge fiind
acelasi.
4)

Retrimiterea asigura coordonarea sistemelor de drept ori de cate ori raportul

juridic prezinta legaturi cu doua sau mai multe tari.

Retrimiterea si chestiuni incidentale

In solutionarea unor litigii ce prezinta elemente de extraneitate pot aparea chestiuni

incidentale a caror solutionarea este prealabila si primordiala solutionarii chestiunii
principale. De ex.: in cazul unui litigiu contractual cu care este sesizata o anumita
instanta, in timpul litigiului una dintre parti decedeaza, ridicandu-se problema
determinarii sferei mostenitorilor contractantului decedat. Continuarea litigiului
principal si eventual antrenarea raspunderii contractuale presupun solutionarea in
prealabil a acestei chestiuni prealabile (incidentale). Intrebarea care se ridica este
legata de maniera in care se va asigura determinarea legii aplicabile acestor chestiuni
incidentale: se va aplica norma de conflict in cazul chestiunii principale? Raspunsul
este unul negativ. Chestiunile incidentale se rezolva independent, aplicandu-se in
privinta lor normele de conflict specifice materiei sau institutiei careia acestea apartin.
In speta amintita determinarea mostetoria se va face nu aplicand lex contractus, ci
aplicandu-se lex succesionis (legea aplicabila succesiunii contractantului decedat).
Poate fi legea ultimei resedinte. Nu pot sa discut despre problema raspunderii
contractuale fara sa am in contradictoriu partea respectiva, deci trebuie sa introduc
prin cauza mostenitorii.

Cazurile in care nu se aplica retrimiterea.

Retrimiterea in dr. roman, art 2559 C.Civ. intitulat Retrimiterea alin(1) spune:
Legea straina cuprinde dispozitii de dr. material incl norme materiale; alin. (2): Daca
legea straina retrimite la dr. roman sau la dr. altui stat se aplica legea romana Proful
9

considera ca este un articol absurd, este o solutie de traditie dar criticabila, aplicand
legea romana nu se respecta nici vointa normei de conflict apartinand tarii la care a
trimis legea romana, nici cea a tertei tari cu care raportul prezinta legaturi (pt ca altfel
n-ar fi trimis la dr. acelei tari). O asemenea maniera de solutionare va avea toate
sansele sa nu se bucure de recunoastere in niciuna din aceste tari cu care prezinta
legaturi cauza respectiva.
Ca sa tragem o concluzie, in sistemul nostru de drept, retrimiterea de gr. II nu este
acceptata, exceptand insa domeniile in care intalnim norme de conflict unificate prin
intermediul regulamentelor europene, unde retrimiterea de gr. II este permisa. In alte
cuvinte, acolo unde nu sunt materii unificate la nivel european si unde ne conducem
in solutionarea conflictelor de legi de Cartea a VII-a a Codului vom aplica legea
romana. Desigur, daca instanta straina isi accepta competenta, vom aplica legea lor.
Ex: Defunctul a murit ieri, ma conduc dupa C.Civil roman, care atribuie competenta
ultimei resedinte obisnuite a defunctului (Olanda, in speta). Dr. olandez este aplicabil
(si ei avand aceeasi lege, adica ca se atribuie competenta tarii in care defunctul si-a
avut ultima resedinta). Ori de cate ori se pune problema retrimiterii se permite doar
retrimiterea de gr. I, chiar daca am fi in prezenta unei retrimiteri de gr II, tot dr.
material roman se aplica. Per a contrario, efectele retrimiterii de gr. II nu sunt primite.
Se citeste alin. (3) al art. 2559: Prin exc. de la alin. (1), legea straina nu cuprinde si
normele ei conflictuale, in cazul in care partile au ales legea straina aplicabila, in cazul
legii straine aplicabila formei actelor juridice si obligatiilor contractuale, precum si in alte
cazuri speciale prevazute in conventii internationale. Imi sunt arate ipotezele in care nu
se aplica retrimiterea.
In regulamentul european 650/2012 in materie succesorala intalnim urmatorul
articolul dedicat retrimiterii art. 34 Aplicarea legii oricarui stat tert, inseamna
aplicarea normelor de drept din statul respectiv, inclusiv normele de DIP, in masura in
care masurile trimit la: a) legea unui stat membru sau b)legea unui stat tert care ar
aplica propria lege; Paragr. 2 Retrimiterea nu se aplica cu privire la legile mentionate in
art 21 (2), art. 22, 27, 28, 30. Din acest articol deducem ca retrimiterea de gr. II este
permisa. Avem o norma de conflict in teritoriul european (exceptand Regatul Unit,
Danemarca, Irlanda) in toate celelalte tari avem o regula de conflict unificata. Prin Sm
intelegem nu statele membre a UE ci toate inafara de cele trei excluse. In art. 21 din
regulament se stipuleaza ca in lipsa de alegere, succesiunea este guvernata de legea
ultimei resedinte a defunctului, testatorul putand alege din una sau alta cetateniei pe
care o poseda. De ex: autorul succesiunii nu a ales legea aplicabila succesiunii. Ultima
resedinta este in SUA, norma de conflict trimite la dr. american. In continuare trebuie
sa vedem ce spune norma de conflict americana. Aceasta, ca si majoritatea tarilor din
10

common law, dezmembreaza succesiunea supunand-o legii ultimului dom a def in

privinta averii mobiliare sau legea locului situarii imobilului in cazul acestora. Am
avea doar o retrimitere partiala, in cazul in care ar avea imobile in America, dar mobile
in Europa. Art. 21 (2) consacra o clauza de exceptie In cazul in care, cu titlu de exc.,
toate circumstantele cauzei arata ca in momentul decesului defunctul avea in mod
evident o legatura mai stransa cu un alt stat decat statul a carei lege ar fi aplicabila in
temeiul alin. (1) se aplica legea acelui stat. Intotdeauna de apreciaza in concreto.
Norma de conflict asigura localizarea, care lege este cea mai ... m-ati inteles, nu?
(apropiata defunctului). Exista situatii in care, totusi, succesiunea ar prezenta legaturi
mai stranse cu un alt stat. Asta se intampla cand defunctul a dobandit resedinta
obisnuita relativ recent anterior mortii, iar toate bunurile sale si toti mostenitorii sunt
in Sm a fostei resedinte obisnuite. Atunci aceasta clauza de exceptie permite aceasta
apreciere si conectarea. De ex: Defunctul a castigat printr-un concurs locul de munca
ca medic in Germania, sa zicem cu 2 luni inaintea momentului mortii. S-a dus acolo
in baza unui contract de munca pe 10 ani, deci urma sa stea acolo 10 ani, dar a murit
dupa doua luni de sedere pe teritoriul german. Exceptia nu trebuie sa reprezinte o
alternativa, ci trebuie sa fie subsidiara (pentru rezonabilitatea normei). Oricine stie (si
mostenitorii defunctuli) ca se va aplica legea lor. E o localizare care se face in concreto,
se tine seama de elementele de legatura cu o anumita tara. Nu se aplica la art. 22 la
alegerea legii O prs poate sa aleaga fie legea tarii a cetateniei care o detine(fie la data
exercitei alegerii, fie la data momentului deschiderii succesiunii (decesului)). Alegerea
vizeaza intotdeauna sistemul material de drept, nu si cel conflictual. Ex: o persoana
sta in o alta tara si stie ca in lipsa de optiune se va aplica legea acelei tari, din
patriotism isi alege legea tarii sale. SAU persoana are doua cetatenii (romana si
maghiara) ea poate alege legea Ungariei. Acea lege este OBLIGATORIE. Persoana a ales
dreptul material al acelei tari. Ori de cate ori autonomia de vointa este recunoscuta,
INTOTDEAUNA legea aleasa este legea materia si nu norma de conflict. Nefiind aleasa
norma de conflict, automat nu se mai pute problema retrimiterii. Retrimiterea nu se
aplica in cazul art 22, art 28 lit. b o declaratie privind acceptarea succesiunii, a unui
legat/rezerve sau renuntarea la acestea sau declaratie conceputa sa limiteze
raspunderea declarantului este valabila in ceea ce priveste forma daca respecta,
printre altele, legea statului in care declarantul isi are resedinta obisnuita fiind, deci,
o chestiune de forma nu se aplica retrimiterea, pt ca chestiunile de forma sunt
reglementate efectiv in statul la care trimite norma de conflict.
Nu se aplica nici in cazul art 30 retrimiterea in materie succesorala In cazul in care
legea Statului in care sunt situate anumite bunuri imobile, interprinderi sau alte categorii
speciale de bunuri contine norme speciale care din motive economice, familiale sau
11

sociale stabilesc restrictii privind succesiunile sau care afecteaza succesiunile in ceea ce
priveste acele bunuri, acele norme speciale se aplica succesiunii in masura in care legea
acelui stat si respectivele norme sunt aplicabila indiferent de legea aplicabila
succesiunii. De ex: Cum este FR sau ES care cunosc in dr. intern un regim care deroga
de la dr. comun pt anumite categorii de bunuri. Cel mai tipic exemplu este
exploatatiile agricole familiare, unde exista posibilitatea, pt a se evita farmitarea
acestor proprietetati, in cazul in care nu exista descendenti, toata averea este atribuita
sotului supravetuitor, excluzand colateralii cu desavarsire; este un regim derogatoriu
de la legea generala din chiar tara respectiva, pt a mentine caracterul familiar al
acestor exploatatii de familii, evitand despartirea in X cote. Regulamentul european in
art 30 imi spune ca este un regim succesoral care fac obiectul unor politici sociale
aparte. Ele vor fi supuse legii rei site. In ce conditii? Doar daca in tara respectiva un
asemenea regim succesoral este reglementat. In RO nu avem astfel de reglementarii
derogatorii. Mai putem aminti, de ex. art. 20 din RRI CD 523 din 2008, care este
intitual Excluderea retrimiterii aplicarea legii oricarei tari determinate in temeiul
prezentului regulament, inseamna aplicarea normelor in vigoare in tara respectiva, cu
excluderea normelor sale de DIP, cu exc. in cazul in care se prevede in mod expres
altfel. RRI, fiind dedicat obligatiilor contractuale, este prin excelenta sa pe principiul
autonomiei de vointa. Partile cand au exersat acest drept (inserand o clauza de lectio
iuris (alegere a dreptului) in contract) EVIDENT CA legea aleasa va fi legea materiala,
nu norma de conflict.
In art 2559 (1) Prin exc. de la alin (1) legea straina nu cuprinde si normele ei
conflictuale in cazul in cazul partile au ales legea straina aplicabila. In dr. intern
lucrurile sunt mai ferme, vedem ca ori de cate ori se cere o forma, absenta ei este
lovita de NA, deci avem o sanctiune grava. Noi am mers ft mult pe formalismul
dreptului francez, mai ales de cea legata de protectia discernamantului. Nu mai sunt
lucrurile asa, in DIP nu sunt asa lucrurile. Art 11 din RRI dedicat cond de forma
Contractul incheiat intre persoane sau reprezentantii acestuia care se afla in aceeasi
sala (sau tara?) la momentul incheierii contractului este considerat valabil daca
indeplineste cond de forma prevazuta de legea care reglementeaza pe fond in
conformitate cu disp. prezentului Regulament
alin 2 Contractul incheiat intre persoane sau reprezentantii acestuia, care se afla in tari
diferite in momentul incheierii contractului, este valabil din punct de vedere al formei,
daca indeplineste cond de forma prevazute de legea care reglementeaza pe fond in
conformitate cu prezentul regulament sau de legea oricarei tari in tare se afla oricare
dintre parti sau reprezentantii acestuia la momentul incheierii contractului sau de legea

12

tarii in care la data respectiva isi are resedinta obisnuita oricare dintre partile
contractului.
Alin (3) Actul juridic unilateral menit s produc efecte juridice aflat n legtur cu un
contract ncheiat sau care urmeaz s fiencheiat este considerat a fi valabil din punct
de vedere al formei dac ndeplinete cerinele de form prevzute de legea
carereglementeaz sau ar reglementa contractul pe fond n conformitate cu prezentul
regulament, sau de legea rii n care a fostncheiat actul sau de legea rii n care
autorul actului i avea reedina obinuit la acea dat.
Alin. (4) Alineatele (1), (2) i (3) din prezentul articol nu se aplic contractelor care intr
n sfera de aplicare a articolului 6. Forma unor astfel de contracte este reglementat de
legea rii n care i are reedina obinuit consumatorul.
Alin (5) Fr a aduce atingere dispoziiilor de la alineatele (1)-(4), contractul care are ca
obiect un drept real imobiliar sau un drept de locaiune asupra unui imobil este supus
condiiilor de form prevzute de legea rii n care este situat bunul imobil n msura n
care, conform legii respective: (a) condiiile n cauz (deci cele de forma) sunt aplicate
indiferent de ara n care este ncheiat contractul i indiferent de legea care l
reglementeaz; i (b) de la respectivele dispoziii nu se poate deroga prin convenie.
Daca contractul are ca obiect constituirea sau transmiterea de drepturi in rem (asupra
bunurilor imobile) partile pot chiar si aici alege legea aplicabila contractului lor. Legea
aleasa va guverna contractul, insa doar aspectele sale obligationale (rezulutiune etc).
In schimb, aspectele de natura reala sune guvernate de legea locului situarii, daca
aceasta impune o anumita cerinta de forma pentru insasi validitatea actului, atunci
prin derogare forma acestui contract va fi supusa legii situarii imobilului. Prin
urmare, aspectele de natura OBLIGATIONALA vor fi carmuite de legea vointei
partilor, INSA aspectele de natura REALA vor fi supuse legii situarii imobilului.
De ex: Consimtamantul va fi supus legii vointe, iar forma legii locului situarii
imobilului.

In DIP se incearca salvarea vointei testatorului. Daca ne uitam in 2635 C.Civ Legea
aplicabila formei testamentului zice este valabil testamentul daca respecta ORICARE
din legile urmatoare: fie la data incheierii fie la data decesului. Avem si o aplicare
retroactiva, de ex: s-ar putea ca potrivit locului legii testamentului sa fie nul, dar acea
lege, intre momentul facerii testamentului si momentul deschiderii succesiunii sa se fi
modificat si sa devina mult mai permisiva, si atunci, ce fac? Aplic validitatii acelui
13

testament o lege ulterioara momentului incheierii lui, este vb despre o retroactivitate

validanta, care a posteriori valideaza un testament nul. Mai mult, vedem aici e
aproape imposibil (omul circula mult) pot sa fac intr-o tara acel testament specific
common law care e redactat la calculator si semnat de doi martori sau mai multi, este
nu este un testament autentic nici olograf, daca printre altele, potrivit locului
intocmirii testamentului este este valid el va fi valid chiar daca toate bunurile care
compun masa succesiunii se afla in RO. SAU fac un testament comun facut de catre
soti, un testament conjunct in timp ce se aflau intr-o calatorie in Germania, ei nu au
nicio legatura cu Germania, ca nu au resedinta acolo, nu au nici bunuri acolo, erau in
trecere. Prohibitia testamentului conjunct, ca si natura juridica este una formala, nu
este de fond. Aia ce inseamna? Ca aceasta calificare prezinta importanta pe taramul
DIP, fiind o conditie de forma, voi aplica regulile de la forma testamentelor, care ce imi
spune? Care printre altele acel testament este valid potrivit rigorii legii locului (de ex.
Germaniei) el va fi valid si in RO.
In concluzie, nu se pune problema retrimiterii atunci cand partile, in temeiul
autonomiei de vointa le este recunoscuta posibilitatea alegerii legii aplicabile,
legea aleasa INTOTDEAUNA va fi legea materia.
In al doilea rand, nu se pune problema retrimiterii nici in privinta legii de forma,
legiuitorul tremitand la legea materia. In al treilea rand, retrimiterea nu se face
atunci cand in textul actului normativ acest lucru este prevazut expres, fie ca,
de ex in cazul normelor de conflict de sorginte nationala avem un text explicit
(art. 2559 (2)) care ne spune ca in cazul retrimiterii de gr II se aplica legea
romana, fie ca avem alte texte (cum avem art. 30din RRI).

Conflicte de legi in situatii speciale.

Cazul sistemelor plurilegislative. Exista tari care cunosc reglementari concurente si

diferite, fiecare avand o aplicare in anumite subdiviziuni, de ex: MB si Irlanda de
Nord.Alt exemplu: Spania. Codul Civil Spaniol nu se aplica pe tot teritoriul spaniei, ci
exista drept foral (derecho foral) cu codificari diferie, pt Cataluna, Aragon, Galicia etc,
fiecare autonomie are o reglementare diferita. Exista tari cu sisteme plurilegislative.
Art. 2560 prevede sistemele plurilegislative. Norma de conflict ma trimite la dr.
spaniol, dar norma lui de resedinta este in Cataluna, atunci se aplica legea acestei
provincii.
Daca legea contravine CEDO (de exemplu) aceasta afecteaza ordinea publica generala
a Statului respectiv, iar instanta este tinuta sa inlature aplicarea aceastei
14

reglementare (de ex. diferentierea de baza de sex este contrara dispozitiilor CEDO).
Desigur, in cazul autonomiilor autonome toate legile sunt in concordanta cu legile
publice ale Statului respectiv. De ex art 37 din R. 650 state cu doua sau mai multe
sisteme juridice In privinta unui Stat care are doua sau mai multe sisteme de
drept sau ansamblu de norme aplicabile diferitelor categorii de persoane in
ceea ce priveste succesiunea, orice trimitere la legea unui altfel de Stat se
interpreteaza ca facand trimitere la sistemul de drept sau ansamblul de norme
determinate de normele in vigoare in acel Stat. In lipsa unor astfel de norme,
se aplica sistemul de drept sau ansamblul de norme cu care defunctul a avut
cea mai stransa legatura!!!
Conflictul de legi in cazul succesiunii de state, ca ipoteza distinca. In cazul
disparitiei unui Stat, la al carui sistem a trimis legislatia unui Stat, intre momentul
nasterii raportului juridic si cel al litigiului. In general, in doctrina clasica se face
distinctie dupa cum daca Statul strain a fost desfiintat prin masuri de constrangere
(ocupare Crimeea ) doctrina majoritara zice ca ar trebui ocrotite interele legitime
ale Statelor si sa se tina seama de vointa lor reala, actul urmand a fi interpretat
potrivit sensului in care acesta poate avea efect juridic. SAU in cazul unei uniri
(Germania) atunci avem intotdeauna in tratatul de unificare norme tranzitorii care
reglementeaza in timp.
Conflictul de legi in ipoteza Statului necunoscut recunoasterea unei entitati
statale sau nu, nu ar trebui sa produca efecte in privinta conflictelor de legi. Nu se
cere cond recunoasterii ci este o entitate suverana care coexista, ale carei norme
exista, deci pe care trebuie sa le luam in considerare. Recunoasterea nu confera
constitutiv Statelor, ci unul declarativ.
Conflictul interpersonal State arabe/musulmane in cadrul aceluiasi Stat avem
norme diferite in ceea ce priveste persoane diferite. Crestinii cunosc reglementari
diferite spre deosebire de hindusi. In general, sistemele islamice sunt sisteme juridice
religioase. In Israel se intalnesc astfel de reglementari (acolo celebrarea casatoriei se
face doar in fata unui rabid (preot)). In Grecia, competenta exclusiva o au bisericile. In
IT avem dr de optiune (ori in fata unui preot ori civila). Se mentioneaza celebra speta
unde doi s-au casatorit in IT (peregrini c. IT art 6 CEDO) in fata unui preot, dar
biserica lor nu cunostea divortul.
Noi avem o reglementare ca daca legea straina nu permite divortul sa o permite in
cond deosebit de dificile se aplica legea romana. Se considera ca e legat de ordinea
pblica, avem un DREPT la divort, nu poti fi obligat sa fii legat de o prs pt care nu ai
15

afectiune. Se va aplica in schimb legea romana. In art.2600 (2) este articolul in care se
specifica acest lcru. Avem o substituire pe ordine publica. DACA cel putin unul dintre
soti este cetatean roman sau are resedinta in RO. Eu nu pot crea o descriminare
pozitiva intre resortisantii mei si resortisantii altor tari in ceea ce priveste exercitiul
drepturilor civile (influenta UE). In raporturile dintre Sm nu mai pot folosi sintagma de
strain.
Curs 5, 24 martie
In dreptul intern ordinea publica este formata din ansamblul normelor cu cacter
imperative de la care partile raportului juridic nu pot deroga. Altfel spus, orice
norma imperativa este si o norma de ordine publica.
In DIP insa, partile pot deseori alege legea aplicabila, pot scapa de norme
imperative care guverneaza diverse institutii juridice. Prin urmare, nu orice
norma imperativa din dreptul intern este si o norma de ordine publica de DIP.
Spre exemplu, in dreptul nostru succesoral sunt prohibite testamentele conjuncte,
fiind sanctionate cu nulitatea, in schimb un asemenea testament intocmit intr-o tara
care il recunoaste (Germania, Austria, Elvetia etc) isi va putea produce efectele in
cadrul unei proceduri succesorale desfasurate in Ro, deoarece aceasta prohibitie este
de ordine privata si nu tine de ordinea publica de DIP roman. La fel, incheierea unui
pact succesoral unilateral sau bilateral admis de legea resedintei obisnuite a partilor
din momentul incheierii pactului sau de legea lor nationala va fi recunoscut si in Ro,
in masura in care ar fi invocat intr-o procedura succesorala in fata instantei romane
sau a notarului public roman. Intensitatea ordinii publice internationale difera dupa
cum ne pozitionam la momentul nasterii raportului juridic sau acesta deja s-a nascut
in strainatate si se pune problema recunoasterii efectelor sale in Ro. Spre exemplu, in
momentul nasterii raportului juridic, ordinea publica intervine mai hotarat/agresiv,
impiedicand nasterea unui raport ori de cate ori acesta ar contraveni principiilor
fundamentale care alcatuiesc sistemul nostru de drept. Spre exemplu, niciodata nu
va putea fi celebrata in Ro o casatorie poligama chiar daca legea nationala comuna a
viitorilor soti ar permite acest lucru. In schimb, o casatorie poligama legal celebrata
intr-o tara straina care o reglementeaza va putea fi totusi recunoscuta in romania (si
efectele sale filiatie, plan succesoral). Daca de exemplu o astfel de persoana moare in
Romania si conform legii se aplica legea romana, se va imparti averea tuturor
sotiilor/sotilor supravetuitori efectele acestei casatorii sunt recunoscute in Romania.
Este un raport juridic nascut legal in alta tara (casatoria). Este o casatorie potential
poligama cand legea le permite barbatilor sa-si ia mai multe sotii, dar el in concreto sa casatorit doar cu una.
16

Se citeste art 2601;

Orice forma de deschiriminare in materie de succesiune (de ex. o fata si un baiat
in aceiasi clasa de mostenitori, baiatul mosteneste mai mult doar datorita sexului) este
contrara ordinii publice europene. In Regulamentul european de succesiuni, se aduce
nou principiul unitatii mostenirii, asta inseamna ca succesiunea va fi guvernata de
o lege unice, indiferent unde se afla bunurile sale, se are in vedere ultima
resedinta obisnuita. Testatorul poate alege sa se aplice mostenirii in ansamblul
ei oricare cetatenie care o poseda. DECI!!! Daca de ex. are cetatenie romana si
maghiara va trebui sa aleaga O LEGE care sa se aplice ansamblului mostenirii sale,
nu ambele!!! Succesiunea este guvernata de o LEGE UNICA.
Rezerva succesorala nu tine de ordinea publica internationala!!!

Evictiunea legii straine

Competenta legii straine este de obicei dicatata de jocul normelor de conflict, mai precis
de acceptarea trimiterii facute de norma de conflict (sa zicem cea romana). Atunci cand
competenta sa a fost stabilita, aplicarea legii straine devine obligatorie, altfel spus, legea
straina nu reprezinta o simpla chestiune de fapt, ci are aceeasi natura juridica ca si
dreptul forului. In general, in sistemele de traditie de common law, aplicarea unei legi
straine nu reprezinta o obligatie pentru judecator, decat in masura in care aceasta
aplicare este invocata/solicitata de catre una dintre parti, iar continutul acesteia este
probata. Asa cum se spune, foreign law must be pleaded and proved. Daca nu se poate
proba continutul legii straine se va aplica legea forului pe baza prezumtiei de
conformitatea intre aceasta lege si legea straina. In sistemele de traditie continentala
insa, aplicarea legii straine nu reprezinta o simpla facultate si o obigatie si la fel stau
lucrurile in ceea ce priveste aplicarea legii straine atunci cand competenta i-a fost
aplicata prin Regulamente sau alte instrumente europene. De asemenea, aplicarea
legii straine este independenta de conditia reciprocitatii. Potrivit art. 2562 (1) NNC
Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca din atestari obtinute de
la organele statului care au edictat-o prin avizul unui expert sau printr-un alt mod
adecvat. Astazi insa, in pateneriatul european, atestarea continutului unei legi
straine aplicabile se face prin intermediul retelei judiciare europene in materie civila
sau, dupa caz, retelei notariale europene care contin interlocutori in fiecare stat
membru si mecanisme functionale care sa asigure in timp rapid informatii legate de
continutul legii straine aplicabile unui anume raport de drept pentru care s-a propus
17

solicitarea de instanta sau, dupa caz, de notar inclusiv informatii relevante legate de
interpretarea legii straine, jurisprudenta relevanta legata de interpretarea acesteia.
Art 2562 (2) mentioneaza ca partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca
dovada continutului acestia, iar in caz contrar (daca nu reuseste sa faca dovada legii
straine) ar urma sa se aplice legea romana. Isi gaseste domeniul de aplicare doar
atunci cand competenta de reglementare a legii straine a fost atribuita de normele de
conflict prevazute in noul cod, iar nu si atunci cand competenta legii straine este
urmarea unei norme de conflict uniforme europene. In acest din urma caz, aplicarea
legii straine este obligatorie (nu exista nicio posibilitate de a justifica neaplicarea unei
legi straine). Legea straina se interpreteaza si se aplica potrivit regulilor de interpretare
si aplicare in sistemul de drept caruia ii apartine (art 2563). Instantele sunt tentante
de literitatea textului, mai putin de finalitatea legii.
Evictiunea inseamna inlaturarea aplicarii unei legi straine. Art 2564 (1) spune
ca aplicare legii straine se inlatura daca incalca ordinea publica de DIP roman sau daca
legea straina respectiva a devenit competenta prin fraudarea legii romane; In cazul
inlaturarii aplicarii legii straine se aplica legea romana. De asemenea, inlaturarea
aplicarii unei legi straine poate opera si in mod exceptional in cazul in care raportul
juridic in cauza prezinta in mod evident o legatura mai stransa cu dreptul forului
(roman) decat cel la care a condus norma de conflict roman (clauze de exceptie).
De asemenea, nu se pune problema aplicarii unei legi straine atunci cand intr-o
anume materie int alnim legi de politie (norme de aplicatie imediata) care exclud de
principiu concurenta unei legi straine. Ordinea publica de DIP si frauda la lege
reprezinta cauze traditionale de evictiune a unei legi straine aplicabile. Astfel, art.
2564 (1) spune ca ... am spus deja, da?
Ordinea publica este intalnita ca si factor de evictiune. Art. 2564 (2) NCC Aplicarea
legii straine incalca ordinea publica de drept international privat roman in
masura in care ar conduce la un rezultat incompatibil cu principiile
fundamentale ale dreptului roman ori ale dreptului UE si cu dr. fundamentale
ale omului.

Curs 6, 30 martie

18

O alta cauza de incalcare a legii straine o reprezinta frauda la lege. Potrivit art. 2564
(1) Aplicarea legii straine se inlatura daca aceasta lege a devenit competenta in
fraudarea legii romane; In cazul inlaturarii aplicarii legii straine se aplica legea romana.
Frauda la lege, constituie alaturi de ordinea publica de DIP o cauza traditionala si
generala de evictiune a legei straine. Fraudarea legii intervine in urma unui proces
volitiv, prin care partile raportului juridic, tinand seama de interesele lor, si gasind
intr-o lege straina mai multa libertate si posibilitatea realizarii scopurilor urmarite,
modifica in mod esential elementul de extraneitate si artificial pentru a conduce la
aplicarea acestei legi. Asadar, dpdv structural intalnim doua elemente: un element
obiectiv care consta in modificarea aparentei punctului de legatura care dicteaza legea
aplicabila in cauza (lex cauzae), iar pe de alta parte, unul de natura subiectiva care se
releva in intentia partilor de a supune relatia lor juridica unei legi dorite. Spre
deosebire de dreptul intern, unde fraudarea legii consta in erudarea dispozitiilor unei
norme imperative aplicabile.
In DIP, fraudarea legii urmareste modificarea efectului aplicarii normei de conflict
pentru a atrage incidenta unei alte legi decat cea a carei competenta ar fi fost dictata
de norma conflictuala. Desi alin. (1) al art. 2564 din NNC se refera in mod explicit doar
la fraudarea legii romane (adica a normei de conflict romane), in realitate elementul
fraudulos poate privi si norma de conflict straina in masura in care norma de
conflict romana a trimis la aceasta din urma. Cu alte cuvinte, fraudarea legii
produce un efect perturbator in procesul de localizare al raportului juridic si
determinare a legii aplicabile acestuia. Frauda la lege priveste fie trimiterea dispusa de
norma de conflict romana fie, dupa caz, retrimiterea normei de conflict straine.
Fraudarea legii are loc prin modificarea artificiala a punctului de legatura apartinand
normei de conflict astfel incat aceasta sa atraga in cauza incidenta/competenta unei
alte legi decat cea care ar fi urmat sa se aplice in mod normal. Sunt avute in vedere
mai ales punctele de legatura mobile, cum sunt: cetatenia, resedinta obisnuita a
persoanei fizice, sediul persoanei juridice, locul situarii bunului imobil, locul incheirii
unui act juridic etc. Cea mai des intalnita frauda o constituie cea legata de resedinta
obisnuita a persoanei. Resedinta obisnuita constituie un punct de legatura extrem de
important in DIP, atat dipdv al fxarii competentei internationale a autoritatilor, cat si
dpdv al determinarii legii aplicabile relatiei juridice. Resedinta obisnuita constituie un
element relativ usor de fraudat, deoarece ea consta intr-un ansamblu de circumstante de
fapt, exprimand legaturile statornice personale, profesionale si familiale a unei persoane,
asigurand intergrarea juridica a acesteia intr-o anume tara si sistemul de drept caruia ii
apartine. Resedinta obisnuita constituie centrul de viata al persoanei si se determina de
19

catre autoritatea investita cu solutionarea conflictului de legi, tinand seama de

ansamblul circumstantelor faptice care leaga o anume prs de un teritoriu determinat.
Resedinta obisnuita constituie, astfel, un domiciliu deformalizat recunoasterea acestuia
nefiind subordonata niciunei formalitati care le-ar putea atribui un efect constitutiv.
Resedinta obisnuita poate uneori coincide cu domiciliul persoanei fara insa sa se
suprapuna conceptual pe aceasta notiune. In cazul persoanelor sedentare adica a
celor care nu-si schimba locul de sedere, domiciliul si resedinta obisnuita coincid. In
schimb, in cazul persoanelor car, uzand libera circulatie, stau succesiv in decursul
timpului perioade consistente de timp pe teritoriile mai multor tari in scop profesional de
a face, medical sau in allte scopuri, cele doua concepte pot diferi. Domiciliul constituie o
notiune interna si se stabileste potrivit regulilor specifice din fiecare tara printr-un
concept national, in vreme ce resedinta obisnuita constituie un concept uniform
european, care se interpreteaza si se stabileste in mod unitar, fara a tine seama se
mentiunile de domiciliu de pe actele de identitate ale persoanelor eliberate de autoritatile
nationale.
In prezent, tentatia de frauda prin utilizarea mecanismului resedintei obisnuite este
ridicat spre ex. in materie de divort international dar si in materie succesorala.
Datorita unei legislatii foarte liberale in materie de divort, legislatia romana este foarte
atractiva, conferind o procedura extrem de rapida, mai ales prin acordul sotilor (in fata
notarului public). Astfel, sotii care cer divortul sunt tentati sa se prevaleze de
resedinta obisnuita a cel putin unuia dintre ei, pentru a atrage competenta notarului
public roman. Art. 3 din R. Bruxelles 2 bis 2201 din 2003 fixeaza competenta
internationala in materie de divort fie pe criteriul resedintei obisnuite, fie pe cel
al cetateniei comune a sotilor. In divortul international posibilitatea de frauda este
foarte mare. Si in succesiune, daca autorul nu a ales legea, nu a facut testamentul,
mai ales daca defunctul a trait in multe tari se pune problema stabilirii ultimei
resedinte. Rezerva nu este aceeasi peste tot, intinderea ei nu este aceesi etc. Daca sotii
nu au cetatenie comuna nu mai joaca niciun rol din perspectiva atribuirii competentei
internaitonale. S-ar putea vorbi de frauda la lege daca o persoana obtine prin mijloace
frauduloase cetatenia unei tari, dar aceasta tine doar de acel Stat. Este o frauda de
dreptul intern.
Sanctiunea fraudei la lege In general, in DIP se admite ca sanctiunea o constituie
inopozabilitatea situatiei juridice create in temeiul unei legi straine devenita
competenta prin frauda. Spre exemplu, in cazul alegerii frauduloase a unei legi
succesorale care nu cunoaste institutia rezervei succesorale, sau consacra un cadrul
mai redus, dispozitiile acestei legi nu vor putea fi opuse mostenitorilor rezervatari.
20

NCC precizeaza ca in cazul fraudei la lege, legea straina va fi inlocuita cu cea romana,
urmand a se aplica aceasta din urma. Nu vorbim despre frauda la lege, in acele
situatii in care partile unui raport juridic sau dupa caz autorul unui act unilateral se
bucura de un drept potestativ de alegere, mai ales in cazul dublei cetatenii.
Un alt caz de evictiune a legii straine o constituie imposibilitatea de probare a acesteia
cand se va aplica legea romana.

Legile de politie (normele de aplicare imediata)

Art 2566 prevede ca dispozitiile imperative prevazute de legea romana pentru
reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplica in mod
prioritar. In acest caz nu sunt incidente prevederile prezentei carti privind
determinarea legii aplicabile. Alin (2) al aceluiasi art. prevede ca pot fi aplicate direct
si dispozitiile imperative prevazute de legea altui stat daca raportul juridic
prezinta stranse legaturi cu legea acelui stat iar interesele legitime o impun. In
acest caz, vor fi avute in vedere obiectul si scopul acestor dispozitii precum si
consecintele care decurg din aplicarea sau neaplicarea normei. O precizare care se
impune este cea legata de sintagma dispozitii imperative prevazute din legea romana
din formularea alin (1) al art. 2566. Evident ca nu vom intelege orice dispozitie
imperativa ci doar anumite dispozitii cu caracter imperativ, mai precis, doar normele
international interactive. Ele sunt legi de politie care se aplica prioritar, nemaipunanduse problema apelului la norma de conflict care ar putea determina incidenta unei legi
straine. Potrivit opiniei profesorului Francescachis, normele de aplicatie imediata
sunt

norme

caror

respectare

este

considerata

drept

necesara

pentru

salvgardarea organizarii sociale, politice si economice a unui Stat. Caracterul lor

distinctiv reiesind din aceasta idee de reorganizare. Elementul central al acestei
definitii este accentul pe finalitatea speciala a legilor de politie care se regasesc in toate
cazurile in care nu este vorba numai de interese particulare si chiar de interesul
comun ca suma a unor interese particulare, ci despre ansamblul acestor interese
atunci cand salgardarea lor revine organizarii statale. In plan strict formal, trebuie
inteles ca ori de cate ori este in cauza organizarea Statului, aplicarea legilor straine
poate parea dificila/imposibila tocmai pentru ca organizarea statala nu tolereaza in
sine interferente cu legi straine. Inspirandu-se din aceasta definitie, CJUE a afirmat in
cauza Arblade c-369/96 ca legile de politie sunt legi a caror respectare este privita
drept esentiala pentru salvgardarea organizarii sale politice sociale sau economice, iar
RRI defineste legile de politie ca fiind norme a caror respectare este privita drept
esentiala de catre o anumita tara pentru salvgaldarea intereselor sale publice
21

precum organizarea politica sociala sau economica in asemenea masura incat

aceste norme sunt aplicabile oricarei situatii care intra in domeniul lor de
aplicare, indiferent de legea aplicabila contractului. Aceasta definitie, intalnita in
art. 9 (1) al regulamentului favorizeaza o interpretare restrictiva a acestei categorii de
norme.
Prin urmare, in categoria legilor de politie NU vor putea fi incluse orice fel de norme
imperative, ci doar normele ortopolitice adica normele al caror obiectiv il constituie
protejarea

intereselor

publice

supraindividuale

(este

vorba

despre

norme

internationale imperative care urmaresc relizarea unor interese statale cum ar fi cele
intalnite numa oara in domeniul dreptului concurentei, in domeniul valutar,
dispozitiile privind importurile si exporturile sau alte categorii de norme, excluzanduse insa normele destinate protejarii individuale sau de grup). Totusi, uneori s-a facut
apel la categoria legilor de politie in mod exceptional si atunci cand s-a pus problema
protejarii unor interese de grup, cum ar fi protejarea agentilor comerciali (in decizia
ingmar din 9 noiembrie 2000), alteori s-a facut referire la legile de politie atunci cand
s-a pus problema respectarii unui standard minimal in ceea ce priveste protectia
consumatorului. Prin urmare, autonomia de vointa de care se bucura partile unui
raport juridic, poate fi limitata atunci cand in materia respectiva intalnim legi de
politie fie la nivel national fie la nivel european, ele au un caracter punctual si explicit,
urmarind stabilirea unui anumit standard indiferent de ceea ce ar spune legea straina
aleasa in temeiul acordului de vointa a partilor.

Curs 7, 7 aprilie.
Legile de politie indica si existenta unui element formal.
Legile de politie intervin indiferent de sistemul jurisdictional desemnat de norma de
conflict inca inainte de punerea ei in aplicare. Ele traduc interesul pe care il are un
stat in a aplica legea sa intr-un domeniu in care se apreciaza care cursul la o lege
straina nu trebuie admis. Deci denumirea lor, norme internationale imperative, norme
care se aplica indiferent de ce ar prevedea o lege straina.
Majoritatea covarsitoare a legislatiilor consacra existential legilor de politie.Art. 9 al
Regulamentului european Roma 1 reglementeaza in materie contractual legile de
politie si normele de aplicatie necesare, text ce dispune ca oricare
guverneaza

ar fi legea care

contractul, conform normelor de conflict instituite, legile de politie

22

apartin andforului, lexfori (art. 9 alin. 2 din regulament) si cu anumite conditii, cele
ale statelor terte ( art. 9 alin 3) prevaleaza.
In decizia sa din cauza Aglade (cauza C-369/96) Curtea de la Luxemburg a afirmat
ca legile de politie sunt legi a caror respectare este privita drept esentiala de catre un
anumit stat pt salvgardarea organizarii sale politice, sociale sau economice, astfel ca
interventia lor se impune in orice situatie care intra in domeniul lor de aplicare
indiferent de legea in mod normal competenta. Avand ca reper aceasta decizie testul
regulamentului Roma I aduce o definitie legala, formala conceptului.Potrivit acestuia
legile de politie sunt norme a caror respectare este privita drept esentiala de catre o
anumita tara pentru salvgardarea intereselor sale publice precum organizarea politica,
sociala sau economica in asemenea masura incat aceste norme sunt aplicabile oricarei
situatii care intra in domeniul lor de aplicare indiferent de legea aplicabila contractului in
temeiul prezentului regulament.
Vorbim deci, despre o definitie transpusa formal din jurisprudenta anterioara a curtii
si care implica o descriere a acestor legi cu caracter formal si autonom. Ea are un
caracter de generalitate, referindu-se la material contractuala. S-au propus in doctrina
si alte definitii, retinem acea legala, este suficient.
In cauza Ingmar( CJCE 9 noiembrie 2000 cauza C-381/98) s-a ridica t prolema
tratamentului ce trebuie rezervat anumitor norme de origine comunitara care au un
character essential pentru ordinea publica europeana, justificand din acest motiv
prioritatea de aplicare indiferent de legea aplicabila contractului si independent de
legaturile pe care acesta le prezinta cu alte tari decat statele membre. In opinia Curtii,
partile nu sunt autorizate sa deroge de la aceste norme nici in mod direct, printr-o
clauza de election iuris in favoarea legii unui stat tert non-european si nici in mod
indirect prin schimbarea punctelor de contact pertinente prevazute la art. 4 din
Regulament.
In materie extra contractuala, legile de politie sunt reglementate in art. 14 din
Regulamentul ROMA II 864/2007.
Revenind la Regulamentul Roma I, cu referiri generale la legile de politie trebuie spus
ca ele cunosc o reglementare si interpretare foarte stricta.
Sa nu credeti ca putem ajunge pe calea analogiei la legi de politie. Regula o constituie
localizarea in temeiul normei de conflict.Asta e regula sau mecanismul firesc de
localizare.

23

Legile de politie au un caracter punctual si exceptional si ele din punct de

vedere formal cunosc o interpretare restrictive si o aplicare foarte stricta. Nu
putem ajunge la ele decat doar acolo unde exista interese publice cardinale, atat de
importante pt salvgardarea ordinii publice si sunt mentionate in mod explicit,
altminteri legile de politie nu sunt normele imperative din dreptul intern ci sunt
normele care, chiar in situatie international reclama aplicare energica indiferent de
ceea ce ar spune legea straina desemnata in temeiul normei de conflict. Deci vorbim
despre o interpretare stricta, limitativa. La fel, formularea legilor de politite regasita in
art. 9 alin. 1 din regulamentul Roma I favorizeaza o interpretare restrictive a acestor
categorii de norme.
Luand in considerare referinta la dispozitii a caror respectare este considerate
esentiala de un stat pt apararea intereselor sale publice legate de organizare asa
politica, sociala sau economica este posibilsa se inteleaga ca in categoria legilor de
politie nu pot fi incluse orice fel de norme imperative, ci doar normele ortopolitice,
adica normele al caror obiect civil constituie protejare a interese lor essential publice
supraindividuale.
Sunt amintite norme cu acest caracter din domeniul normelor concurentei, care este
ramura care cunoaste cea mai stricta reglementare, orice distorsiune adusa normelor
de concurenta pe plan European este sanctionata cu nulitate. Dispozitii privind
controlul schimburilor valutare, privind regimul importurilor si exporturilor si in
general sunt excluse normele destinate protejarii individuale a unui contractant
datorita situatiei sale de inferioritate in raport cu partenerul contractual.
Legat de acest ultim aspect, in jurisprudenta Curtii, prin exceptie, s-a apelat totusi
anterior regulamentului, s-a afirmat existent legilor de politie cu titlu exceptional si in
ceea ce priveste aceste norme de protectie, cum ar fi :normele de protectie a
consumatorilor sau de protectie a agentilor comerciali, dar revenim la acestea dupa
pauza.
Definitia din Regulamentul Roma I in art. 9 este oarecum, din punctul de vedere
restrictive contrastanta fata de jurisprudenta care s-a conturat anterior, mai ales in
cauzele Aglade, unde se avea in vedere un anumit standard minimal de protectie a
salariatilor sau in Ingmar, legat de protectia agentilor comerciali. Retinem ca
domeniul de interventie a legilor de politie exceed sferei de protectie a anumitor
categorii de persoane. Se face distinctive intre legile de politie si normele de protectie
in dreptul privat.

24

In mod traditional legile de politie sunt puse in ecuatie cu principiul autonomiei de

vointa, primele aducand anumite limitari posibilitatii de aplicare a unei legi straine.
Regulamentul Roma I prevede in mod explicit posibilitatea de aplicare nu numai a
legilor de politie apartinand forului, adica instantei sesizate ci si, cu anumite conditii,
a legilor de politie sau legilor international-imperative straine. Nu mai insist asupra
argumentelor sau contra argumentelor care s-au formulat de-a lungul timpului in
aceasta chestiune. Au existat numeroase dezbateri si in faza in care Regulamentul era
in stare de proiect, trec si peste acestea pentru ca deja tin de istorie.
Aplicarea legilor de politie straine reprezinta si ea o limitare, o incadrare a
autonomiei de vointa a partilor, restrangand posibilitatea de alegere a legii aplicabile
contractului facuta pt eludarea legii in mod normal competente.
Inovatia majora a art. 9 alin. 3 din Regulamentul Roma I

consta intr-o dubla

limitare regasita in prima faza a textului. Aceasta priveste, pe de-o parte, statele ale
caror legi de politie pot fi luate in considerare cu titlu de legi de politie straine, iar pe
de alta parte, legile de politie straine ce pot primi aplicare.
Textul art.9 alin. 3este formulat dupa cum urmeaza : Se va putea ,de asemenea, da
effect legilor de politie ale statului in care obligatiile care rezulta din contract trebuie sa
fie sau au fost executate in masura in care aceste legi de politie antreneaza ilegalitatea
executarii contractului.
Altfel, regulamentul reduce in mod transant evantaiul legilor aplicabile, judecatorii din
statele membre nu vor mai trebui sa se preocupe decat de legile de politie apartinand
statelor in care obligatiile rezultate din contract au fost sau trebuie sa fie
executate.Altfel spus, se recunoaste calegile de politie din statul de la locul incheierii
contractului si acelea apartinand statului unde se afla sediile partilor nu au un titlu
suficient de aplicare, neindeplinind de plano conditia legaturii stranse cu contractul.
Vor fi avute in vedere, dupa caz, doar legile de politie apartinand statului de executare
a contractului daca aceasta nu este lex fori sau lex contractus insusi. Fac o paranteza
pt a se intelege. Ideea pe care s-a mers a fost de la inceput a fost un anumit echilibru.
Vreau sa stiti ca materia contractelor este, daca vreti, domeniul predilect de exercitiu a
autonomiei de vointa. In nicio alta materie autonomia de vointa repetata in dreptul
international privat in posibilitatea de a alege legea aplicabila nu este mai larga decat
in materie contractuala. De exemplu, ati vazut in materie succesorala Regulamentul
650 incadreaza destul de strict care spune :autorul mostenirii poate alege. Ce poate
alege? Nu poate alege orice, decat legea statului de cetatenie. Este o alegere destul de
limitata avand in vedere pe de o parte faptul ca in materie succesorala spre deosebire
25

de material contractual avem un unic partizan al alegerii. In materie contractuala de

obicei avantul tau e temperat de interesul cocontractantului tau. Nu poti face orice pt
ca un contract este rodul unei negocieri. n materie testamentar sau succesoral
lucrurile sunt un pic mai libere pentru c autorul alegerii este o singur persoan,
deci tentaia de a face geografie juridic, i de a te a juca cu regimurile succesorale i
cotitatea disponibil este mult mai mare.. n materie succesoral pot alege doar legea
unuia din statele a crui cetenie o posed, pe cnd n materie contractual pot alege,
n principiu, aproape nelimitat. Sigur, i n materie contractual exist posibilitatea de
a se ncerca scparea de anumite legi international imperative care prezint totui o
legtur substantial cu contractul.
Legile de poliie sunt legi cu o imperativitate maxim. Nu orice norm imperativ
din peisajul dreptului intern este calificat ca o lege de poliie, ci doar acele legi care
privesc salvgardarea ordinii publice, sociale, economice etc. Sunt avute n vedere, cu
predilecie, domenii precum cel a concurenei, regimul importurilor i exporturilor etc.
E adevrat c exist i jurispruden contrar dar n principiu nu este vorba despre
interese cu caracter de protecie, excepie face protecia consumatorului. n ceea ce
privete

protecia

consumatorului

am

totui

un

interes

de

grup,

interesul

consumatorului, dar material proteciei consumatorului tine de un anumit standard

european pentru c nu trebuie s uitm c consumatorul este partea slab, ea nu are
posibilitatea s i impun voina (n ceea ce privete clauzele). Ai vzut c atunci
cnd comandai un anumit produs online la final, pentru a ajunge la ncheierea
contractului, trebuie s bifai c acceptai condiiile legate de generarea contractului;
acestea condiiii sunt preredactate de ctre vnztor iar dvs ca i cumprtor nu le
putei negocia; dac este un site international printre acele condiii este i clauza de
electio iuris, clauz privind alegerea jurisdiciei competente n caz de litigii, i
determinarea legii aplicabile; dac acea lege este una non-european care nu prevede
un standard de protecie minimal, cel puin egal cu cel prevzut n ara de reedin
obinuit a consumatorului atunci indiferent de legea aleas se va aplica acest
standard minimal de protecie cu titlu de lege de poliie, n aceast privin. Dac prin
absurd legea aleas prin clauza de electio iuris ar prevedea un standard mai nalt de
protecie dect standardul de protecie din ara obinuit a consumatorului, atunci
acea lege se va aplica. Legea de poliie intervine doar n ceea ce privete standardul
minimal de protecie- dac acest standard minimal nu este consacrat de lex cause (de
legea aleas), atunci el se va aplica totui, indiferent de ceea ce spune legea aleas.
Natural este ca judectorul aplic legea de poliie proprie, dac exist. n ceea ce
privete posibilitatea de aplicare a legii de poliie aparinnd unui alt stat (stat ter) cu
care contractul prezint strnse legturi- dei formulare textului art.9 este mult mai
26

restrictiv pentru c dac textul s-ar fi referit la strnse legturi ar fi existat riscul ca
instanele s interpreteze intensitatea acestei legturi n mod diferit-

legiuitorul

european exclude ab iniio posibilitatea de aplicare a legii strine n ceea ce privete

legea locului ncheierii contractului sau a sediului prilor. Locul nu mai este att de
relevant, el poate prezenta o importan n ceea ce privete momentul ncheierii
contractului, dar dpdv al ncheierii contractelor international locul ncheierii
contractului i sediul prilor nu mai este att de relevant. Deci, pe de o parte
legiuitorul european restrnge sfera legiilor international de imperative, de poliie, doar
la cele aparinnd rii de la locul executrii contractului (desigur, pot exista contracte
care s presupun executri pe teritoriile mai multor state i atunci se vor avea n
vedere doar legile de poliie ale statelor respective, dac exist). Legile de poliie trebuie
s fie diferite de lex contractus, pentru c dac locul executrii contractului este chiar
pe teritorul rii a crei lege a fost aleas atunci legea aleas se va aplica oricum, n
tot, dar nu datorit caracterului ei de poliie ci datorit faptului c ea a fost aleas. Nu
are rost s mai disting n cazul lui lex contractus ntre legi de poliie i legi de nepoliie,
pentru c legea aplicabil contractului se aplic n temeiul algerii, chiar i n ceea ce
privete dispoziiile ei supletive.
Aadar, obligaia de executare reprezint nucleul contractului, i, prin urmare, pentru
legea de la locul de executare este ndeplinit condiia legturii strns cu
contractul, astfel nct aceasta poate reclama n mod legitim aplicarea. Sigur, nu
se exclude posibilitatea existenei unor locuri diferite de executare a contractului
privind prestaiile corelative ale prilor ce pot fi executate n state diferite, astfel c, n
funcie de problema n litigiu, legile de poliie din legislaia unuia sau a altuia dintre
aceste state pot devenii aplicabile.
Anumite dificulti pot intervenii n cazul obligaiilor negative, de abstinen, de a
nu face, unde nu se poate identifica un domeniu spaial deoarece ele se execut peste
tot n lume. Pentru o asemenea situaie decizia n privina alegerii legii de poliie revine
judectorului innd seama de caracterul strns al legturii cu contractual n cauz
potrivit tuturor circumstanelor speei.
Referitor la cea de-a doua condiie prevzut de regulament- acesta menine
posibilitatea de aplicare a legilor de poliie strine, reducnd ns posibilitatea
de aplicare doar la norme ce antreneaz nelegalitatea executrii contractului. n
felul acesta legile de poliie devin o excepie motivat de impunere a unor politici
majore ale statului locului de executare n acest domeniu, lsnd astfel o mai mare
libertate prilor n alegerea lex cause i conferind mai mult predictibilitate acestora.
n viitor, n materie contractual vor putea primi aplicare, ca legi de poliie strine,
27

dispoziii din dreptul concurenei sau cele care instituie interdicii sau restricii la
importuri sau exporturi, fiind exclus intervenia unor legi de poliie legate de
ncheierea contractelor, a legilor de poliie care instituie naionaliti sau care impun
msuri de indisponibilizare a bunurilor, sau a legilor de poliie ce garanteaz uneia
dintre pri un anumit remediu juridic (de exemplu, legi de poliie care sancioneaz
cu nulitatea o clauz de exclusivitate cuprins ntr-un contract sau care acord
agentului comerciant o indemnizaie n caz de ruptur abuziv a contractului de ctre
co-contractant). Pe de alt parte, prin aceast interpretare restrictiv i limitativ a
legilor de poliie se asigur promovarea cooperrii statale n vederea realizrii
intereselor comune, promovarea uniformitii de decizii n plan internaionale,
limitarea conflictului de obligaii impuse prilor i limitarea fenomenelor de forum
shopping (=acel fenomen n care prile unui raport juridic aleg n mod intenionat
competena unei anumite instane, dintr-un anumit stat, innd seama de modul n
care s-a rezolvat conflictul de legi n faa acelei instane, de legea care va devenii
aplicabil contractului sau acelei situaii juridice sau raportului juridic, fiind vorba
deci despre o manoper speculativ din partea prilor).
Reinem c, legile de poliie:
-

au un caracter restrictiv, limitativ, ele nu reprezint o regul, trebuie s reprezinte

excepia i trebuie s fie ntotdeauna n mod explicit consacrate;

domeniul lor predilect este cel a concurenei, al regimului importurilor i

exporturilor;

dpdv al domeniului lor l ntlnim n materie contractual dar i n materie

delictual;

n materie contractual sfera lor este limitat la legile de poliie aparinnd forului
instanei sesizate (art.9 alin.(2)), fie legilor de poliie aparinnd unei ri strine
care privete locul executrii contractului, fiind deci excluse legile de poliie ale
rii locului ncheierii contractului sau ale locului n care prile contractante i
au domiciliul/sediul social;

dpdv al mecanismului lor, atunci cnd intervenia lor este aleas (atunci cnd se
pune problema aplicrii lor) , ele sunt legi se aplicaie imediat, excluznd de plano
posibilitatea de aplicrii a legii strine n acea materie. n consecin, legea strin
aleas n temeiul contractului se va aplica i va guverna contractul mai puin n
ceea ce privete chestiunea punctual avut n vedere de o lege de poliie, care se
va aplica indiferent de dispoziiile din lex contractus.
28

Curs 8 DIP. Data 20.04.2015

Numele persoanei fizice

n mod tradiional n DIP, numele este supus legii naionale a persoanei. Marea
majoritate a sistemelor naionale de DIP, supun deci numele legii statului creia
persoana i aparine prin cetenie.
Art. 2576 din NCC alin (1) prevede n mod explicit c numele persoanei este
crmuit de legea sa naional. De asemenea, potrivit art. 2568 legea naional este
legea statului a crui cetenie o are persoana fizic. Dac persoana posed mai multe
cetenii, se aplic legea aceluia dintre state a crui cetenie o are i de care este cel
mai strns legat, n special prin reedina sa obinuit. n cazul persoanei care nu are
nicio cetenie, trimiterea la legea naional este neleas ca fiind fcut la legea
statului unde are reedina sa obinuit.
Potrivit art. 2576 alin (2), stabilirea numelui copilului la natere este crmuit la
alegere fie de legea statului a crui cetenie comun o au att prinii ct i copilul, fie
de legea statului unde copilul s-a nscut i locuiete de la natere.
Alin (3) al art. 2576 cuprinde o norm material prevznd c ocrotirea
mpotriva actelor de nclcare a dreptului la nume svrite n Romnia este asigurat
potrivit legii romne.
Hotrrea C-148/02 Carlos Garcia Avello mpotriva statului Belgian. Este o
decizie extrem de important, la care se face referire n aproape toate tratatele de DIP.
A fost o decizie surprinztoare la vremea respectiv. Pe scurt, dl. Garcia Avello,
resortisant spaniol, i dna. I. Veber de cetenie belgian, au reedina n Belgia, unde
s-au cstori n anul 1986. Cei doi copii rezultai n urma cstoriei lor Esmeralda i
Diego, nscui n anul 1988, respectiv n anul 1992, au dubl cetenie belgian i
spaniol. n conformitate cu legea belgian, ofierul strii civile din Belgia a trecut n
certificatele de natere ale copiilor, numele de familie al tatlui, Garcia Avello, drept
nume de familie al acestora.
Printr-o cerere motivat adresat ministrului justiiei la 7 noiembrie 1995, dl
Avello i soia sa n calitate de reprezentani legali, ai celor doi minori, au solicitat
schimbarea numelui de familie a copiilor n Garcia Veber, artnd c n conformitate
29

cu dreptul spaniol, numele de familie ai copiilor unui cuplu cstorit este format din
primul nume al tatlui, urmat de cel al mamei. Din dosar reiese, c respectivii copii
au fost nregistrai cu numele de familie Garcia Veber la secia consular a ambasadei
Spaniei din Belgia. Solicitarea prinilor a fost respins de autoritile belgiene aa
cum reiese din scrisoarea din 1 decembrie 1997 prin care ministrul justiiei i-a
informat pe prini deoarece n Belgia, n caz de nume de familie diferit al soilor, copiii
poart numele tatlui. La 29 ianuarie 1998, prinii au introdus o aciune n anularea
acestei decizii, invocnd principiul libertii de circulaie a persoanelor i cetenia
european, motivnd dubla cetenie a copiilor, belgian i spaniol.
Consiliul de Stat belgian a decis s suspende judecata, adresnd n acest sens
o ntrebare preliminar Curii de Justiie de la Luxemburg. Curtea a argumentat c
dei normele care reglementeaz numele unei persoane in de competena statelor
membre, acestea din urm trebuie totui s respecte dreptul comunitar n exercitarea
acestei competene. O astfel de legtur cu dreptul comunitar, exist n cazul
persoanelor aflate ntr-o situaie asemntoare celei n care se afl copiii domnului
Garcia Vello care sunt resortisanii unui stat membru i care au reedina legal pe
teritoriul altui stat membru. Astfel, Curtea a statuat c dispoziiile din dreptul
european trebuie interpretate n sensul c se opun refuzului autoritii administrative
a unui stat membru de a aproba o cerere de schimbare a numelui pentru copiii
minori, rezideni ai acestui stat i care au dubl cetenie, cea a statului respectiv i
cea a altui stat membru n cazul n care scopul acestei cereri este de a le permite
acestor copii s poarte numele care le aparine n temeiul dreptului i al tradiiei celui
de-al doilea stat membru.
Aceast optic a Curii Europene a fost reiterat printr-o decizie ulterioar din
14 octombrie 2008, n cauza C-353/06, cunoscut sub denumirea GrunkinPaul. Un
copil nscut n 1978 n Danemarca, Leonard Mathias Grunkin-Paul, fiul doamnei Paul
i al domnului Grunkin, cstorii la acea dat, ambii avnd cetenie german. Fiul
acestora are de asemenea cetenia german, locuind de la natere n Danemarca.
Potrivit actului de natere emis de autoritile daneze, acest copil, n temeiul legislaiei
daneze, a primit numele de Grunkin Paul. Serviciile de stare civil din Germania au
refuzat recunoatere numelui copilului stabilit potrivit legislaiei daneze pentru motivul c
n temeiul art. 10 din legea introductiv a codului civil german, numele de familie al
unei persoane este reglementat de legea statului al crui cetean este, dreptul german
nepermind unui copil s poarte un nume compus alctuit din cel al tatlui i cel al
mamei sale. Prinii copilului, divorai ntre timp nu au purtat un nume comun. i n
acest caz, Curtea a statuat c fostul articol 18 CE se opune ca autoritile unui stat
membru, aplicnd dreptul naional s refuze recunoaterea numelui de familie al unui
30

copil, astfel cum a fost stabilit i nregistrat ntr-un alt stat membru n care acest copil
s-a nscut i locuiete de la natere, chiar dac nu posed i cetenia acestuia.
O alt cauz tot n materia dreptului la nume este C -208/09 Ilonka SaynWittgenstein contra Austria .Dna. Ilonka, cetean austriac ce locuiete n Germania a
obinut n urma adopiei sale n anul 1991 de ctre domnul Lotar von SaynWittgenstein, cetean german ca nume la natere, numele de familie al acestuia din
urm, mpreun cu titlul su de noblee n form fuhrstin von Sayn- Wittgenstein. n
Germania, folosind numele respectiv, ea a obinut permisul de conducere i a nfiinat
o societate.
Ct privete autoritile austriece, acestea au procedat la nregistrarea noului
nume n registrul de stare civil austriac. Totui, Curtea Constituional din Austria, s-a
pronunat n senul c, legea privind abolirea clasei nobiliare din anul 1919, avnd rang
de norm constituional i aplicnd principiul egalitii, mpiedic un cetean austriac
s dobndeasc un nume cuprinznd un titlu de noblee, fie i pe calea adopiei de ctre
un cetean german, care poart n mod legal acest titlu de noblee, ca element
constitutiv al numelui su. n urma acestei decizii a Curii Constituionale austriece din
2003, ofierul de stare civil din Viena a rectificat n consecin certificatul anterior
care cuprindea acest titlu de noblee. Dna Sayn- Wittgenstein nemulumit de aceast
rectificare a atacat-o la Curtea Administrativ Suprem susinnd c nerecunoaterea
numelui dobndit n urma adopiei de ctre un cetean german afecteaz pe de-o
parte efectele acesteia, iar pe de alt parte contravine principiului liberei circulaii, dar
i respectrii vieii de familie. n urma unei ntrebri preliminare, formulate de aceast
curte, instana european a decis c refuzul autoritilor unui stat membru de a
recunote cu toate elementele sale numele unuia dintre cetenii si astfel cum a fost
stabilit ntr-un al doilea stat membru cu ocazia adopiei sale la vrsta adult de ctre
un cetean al acestui din urm stat n cazul n care numele respectiv conine un titlu
de noblee care nu este admis n primul stat membru n temeiul dreptului su
constituional, nu constituie o atingere nejustificat adus libertii de circulaie i de
edere a cetenilor uniunii.
Pe scurt, o alt cauz important a fost C-391/09, cu privire la transcrierea n actele
de stare civil a numelui unei persoane avnd ca reper normele de grafie ale limbii
oficiale naionale. Un restortisant lituanian i soia acestuia, cetean polonez a cerut
curii din Polonia transcrierea numelui potrivit normelor de grafie ale statului
lituanian. Ideea e c transcrierea n registrele de stare civil se face avnd ca reper
grafia din statul n care sunt inute aceste registre. Totui din dispozitivul hotrrii
instanei europene rezult c n msura n care exist un interes justificat n favoarea
31

persoanei i n msura n care nemeninerea acestei grafii i-ar cauza ntr-adevr

atingere intereselor sale, cellalt stat membru va avea n vedere i grafia numelui din
limba naional.
Curs 9, 21 aprilie.

Pentru examen - Cartea aVII-a NCC. Vom exclude partile in care se aplica
regulamentele europene.

Pana acum am vorbit despre o serie de institutii care se circumscriu teoriei generale a
DIP (calificare, retrimitere, sistemele plurilegislative, aplicarea legislatiei starine,
inlaturarea exceptionala a legii straine, legea nationala, starea si capacitatea
persoanei, persoana juridica, casatoria, conditiile de fond cerute pt incheierea
casatoriei, forma pentru casatorie, efectele casatoriei, regimul matrimonial, art. 2590
si urm.). In ceea ce priveste regimul matrimonial exista un proiect de regulament dar
nu a fost inca adoptat, s-au lansat doua proiecte, unul pe regimuri matrimoniale si
celalalt pe efectele patrimoniale ale relatiilor persoanelor de acelasi sex. Acestea nu au
fost inca adoptate. Cand ne punem problema sa stabilim legea care va guverna regimul
matrimonial vom folosi norma de conflict din codul civil. In raport cu tendintele si
evolutiile care se manifesta constant in DIP, orientate in special spre autonomia de
vointa, de alegere a legii aplicabile pe care vedeti ca o intalnim in toate institutiile
dreptului privat, o intalnim si in caz regimului matrimonial, art. 2590 NCC. In acest
caz posibilitatile de alegere sunt destul de largi, in situatia in care sotii au cetatenii
diferite sau resedinte obisnuite stabilite pe teritorii diferite au inclusiv posibilitatea de
a alege legea viitoarei lor resedinte unde intentioneaza sa se stabileasca dupa
celebrarea casatoriei.
Conditiile de forma ale conventiei de alegere nu ridica nicio problema.
Domeniul de aplicare al legii aplicabile regimului matrimonial, art. 2593 care nu ridica
niciun fel de probleme.
Trebuie facuta o precizare in legatura cu art. 2591 al (2): ,, Conditiile de forma ale
conventiei de alegere a legii aplicabile sunt cele prevazute fie de legea aleasa pentru a
guverna regimul matrimonial, fie de legea locului incheierii conventiei de alegere. Vedeti
dvs, in materie de contracte in general, mai nou forma este supusa legii care
guverneaza fondul raportului juridic. Se porneste de la ideea ca atunci cand cand
32

forma este ceruta ca o conditie de insusi validitate a actului si este impusa de legea
care guverneaza fondul exista o legatura intrinseca intre fond si forma, prin
intermediul formei indeplinidu-se mai mult o cerinta de control al actului. Un act
incheiat in strainatate nu poate face abstractie de forma autentica daca ea este ceruta
pentru insasi valabilitatea actului, chiar daca potrivit rigorilor acelei tari nu s-ar fi
impus forma autentica daca ea este totusi ceruta de legea de la locul situarii
imobilului.
Art. 2591 (3): ,, Sotii pot alege oricand o alta lege aplicabila regimului
matrimonial, cu respectarea conditiilor prevazute la alin. (2). Legea noua produce efecte
numai pentru viitor, daca sotii nu au dispus altfel, si nu poate prejudicia, in niciun caz,
drepturile tertilor. Aici este vorba despre modificarea legii aplicabile. Sotii doresc sa
schimbe legea care guverneaza regimul matrimonial. Legat de acest aspect dvs ati
vazut ca si in perimetrul dreptului intern vorbim despre mutabilitatea regimului, pot
sa il schimb. Legiuitorul nostru prevede un termen de 1 an (dupa 1 an de la celebrarea
casatoriei).

Unii

autori

vorbesc

despre

asa

numitul

termen

de

,,maturitate

matrimoniala, ceea ce e o prostie! Ganditi-va ca insasi desfacerea casatoriei o poti

desface foarte repede, in 30 de zile, dar ca sa modifici regimul matrimonial trebuie sa
stai sa te gandesti un an.

Mutabilitatea regimului se exercita in perimetrul

dreptului intern, de pilda, daca sotii nu au ales un alt regim li se aplica ca regim legal
comunitatea legala. Ei daca doresc pot sa modifice acest regim. Regimul este mutabil!
Modificarea legii aplicabile regimului urmareste tot schimbarea regimului dar aria este
mult mai larga pentru ca ea ma scoate din sistemul de drept care guverna efectele
regimului matrimonial si ma duce in alt sistem de drept, oferindu-mi posibilitatile de
optiune ale aceluia. Sigur ca modificarea legii aplicabile care ca scop final modificarea
regimului.
Art. 2591 alin (3) - daca ne uitam cu atentie observam faptul ca sotii pot alege oricand
legea aplicabila regimului matrimonial. Sigur de regula, atunci cand modifici legea
aplicabila regimului matrimonial si alegi legea altei tari alegi chiar un regim
matrimonial dintre cele reglementate de legea aleasa. Dar mai poti sa nu alegi nimic,
fie ca esti tantalau, fie ca iti convine regimul matrimonial legal al acelei tari.
De pilda, francezii au regimul comunitatii universale in care toate bunurile trecute,
prezente si viitoare sunt comune (totul e comun). Alte sisteme de drept au ca regim
legal, in lipsa de optiune, regimul separatiei de bunuri (Asa a fost la noi sub
reglementarea VCC, inainte de aparitia Codului familiei).

33

Daca cititi cu atentie textul veti vedea ca sotii pot alege oricand o alta lege aplicabila
regimului matrimonial, cu respectarea cerintelor de forma. Legea noua produce efecte
pentru viitor, daca sotii nu au dispus altfel si nu pot prejudicia in niciun caz drepturile
tertilor. Sigur ca, ca regula e normal ca orice conventie sa produca efecte pentru viitor.
Dar pana la urma, si este normal sa fie asa, nimic nu impiedica sotii sa prevada ca
noul regim matrimonial care urmeaza sa aplice ca urmare a modificarii legii aplicabile
regimului, va produce efecte retroactive, cu singura conditie de a nu afecta drepturile
sau interesele tertilor. De exemplu, daca unul dintre soti este debitor, nu pot produce
mutatii in ceea ce priveste regimul matrimonial in scopul de a saraci patrimoniul lui si
de a ingreuna posibilitatea de recuperare a creantei de catre creditorii celuilalt sot.
Daca interesele creditorilor nu sunt afectate in niciun fel, nimic nu impiedica sotii sa
convina orice, chiar si ca efectele sa se produca retroactiv. Codificarea partii din
normele de conflict, din regimurile matrimoniale, a fost infleuntata si de dispozitiile
Conventiei de la Haga din 1978 la care Romania nu este parte dar care a exercitat o
puternica influenta asupra legislatiilor statelor membre.
=> Divortul international
(Divortul este un efect al casatoriei insesi. :) ).
Internationalitatea

divortului. Ce confera unui divort caracter international

(transfrontalier)? De cele mai multe ori internationalitatea divortului decurge din

insasi internationalitatea casatoriei. Sotii avand apartenente nationale diferite,
cetatenii diferite sau o cetanteie comuna apartinand unui alt stat sau ei au resedinta
lor obisnuita comuna este stabilita pe teritoriul unui alt stat sau au resedinte
obiesnuite diferite.
In aceasta materie intalnim doua instrumente europene. In ce ce priveste competenta
internationala in materie de divort este reglementata in art. 3 din Regulamentul
european Bruxelles II bis (2201 din 2003), regulament care este in vigoare din 1 martie
2005 si care in ceea ce priveste Romania se aplica de la data aderarii, 1 ianuarie 2007.
Pe de alta parte, in ceea ce priveste determinarea legii aplicabile divortului avem
Regulamentul european 1259 din 2010 (Roma III).
Ori de cate ori vom auzi sintagma Roma imediat ne vom da seama ca obiectul sau
nu il constituie chestiuni de competenta, de procedura, de recunoastere si executare
de hotarari ci il constituie chestiuni de unificare in materie de norme de conflict,
determinarea de norme aplicabile. Ori de cate ori auzim sintagma Bruxelles, ne vom
da seama ca acesta nu reglementeaza legea aplicabila ci chestiuni de procedura
34

(competenta internationala, recunoasteri si executare de hotarari judecatoresti). Exista

si unele exceptii, precum Regulamentul 650 din materie succesorala care cuprinde si
chestiuni de competenta internationala in materie succesorala dar si chestiuni de
determinare a legii aplicabile succesiunilor.
Competenta internationala in materie de divort
Avem ca izvor normativ Regulamentul CE 2201 din 2003 (Bruxelles II bis).
Chestiunile legate de competenta internationala in materie de divort le gasim
reglementate in art. 3 al regulamentului.
Articolul 3
Competen de fond
(1)

Sunt competente s hotrasc n problemele privind divorul, separarea de corp

i anularea cstoriei instanele judectoreti din statul membru:

(a)

pe teritoriul cruia se afl:

reedina obinuit a soilor sau

ultima reedin obinuit a soilor n condiiile n care unul dintre ei nc

locuiete acolo sau

reedina obinuit a prtului sau

n caz de cerere comun, reedina obinuit a unuia dintre soi sau

reedina obinuit a reclamantului n cazul n care acesta a locuit acolo cel

puin un an imediat naintea introducerii cererii sau

reedina obinuit a reclamantului n cazul n care acesta a locuit acolo cel

puin ase luni imediat naintea introducerii cererii i n cazul n care acesta este fie
resortisant al statului membru respectiv, fie, n cazul Regatului Unit i al Irlandei, are
domiciliul n acel loc;
(b)

de cetenie a celor doi soi sau, n cazul Regatului Unit i al Irlandei, statul

domiciliului comun.
(2)

n sensul prezentului regulament, termenul domiciliu se interpreteaz n

sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit i Irlandei.

35

Observam o tendinta foarte moderna. Avem factori multipli atributivi de

competenta internationala.
Prin sintagma ,,instanta judecatoreasca in sensul acestui articol vom intelege
nu stricto senso, nu numai instantele ci orice alta autoritate care se bucura in temeiul
legislatiei unui stat membru de competenta in materie de divort. In art. 2 care
defineste termenii se spune ca instan judectoreasc nseamn toate autoritile
din statele membre competente n materiile care intr sub incidena domeniului de
aplicare a prezentului regulament n temeiul articolului 1. Deci toate autoritatile care
au competenta in materie de divort. Cu alte cuvinte intra in campul de aplicare al
acestui regulament si notarii publici sau dupa caz, ofiterul starii civile.
Este interesant faptul ca notarii publici sunt scosi din sfera regulilor de
competenta ale R 650, desi materia

succesiunilor este o materie traditionala in

notariat atunci cand nu exista litigii intre mostenitori. Aceasta nu inseamna ca R650
nu se aplica notarilor, se aplica numai in ceea ce priveste determinarea legii aplicabile,
nu in chestiuni legate de competenta. Notarii sunt scosi din materia succesorala, dar
sunt inclusi intr-o materie in care doar doua state membre notarii au competenta in
materie de divort. In rest, materia divortului este de competenta instantelor. Este asa
intrucat materia succesiunilor este o materie destul de complicata, dintr-un alt punct
de vedere, de a produce o randuire corecta asupra regimului transmiterii, constituirii
de drepturi iar in unele state membre, cum este de exemplu Austria, procedura
succesorala este una esentialmente judiciara, chiar daca exista un acord intre toti
mostenitorii. Acolo transmiterea mostenirii opereaza numai in temeiul deciziei
instantei succesorale. Transmiterea bunurilor, in Austria, nu opereaza din momentul
deschiderii succesiunii ci din momentul ramanerii definitva a hotararii instantei
succesorale. Daca un act notarial austriac nu poate transmite succesiunea, atunci a
fortiori nu ar putea-o transmite nici nu act notarial strain.
Daca intr-un alt stat membru este oferita competenta in materie de divort si altor
autoritati decat instantelor, sigur ca notiunea ,,instanta judecatoreasca se va
interpreta in sens larg, incluzand toate autoritatile din statul membru respectiv cu
competenta in materie de divort.
Daca va uitati in legea 36 din 1995 in art. 137 al. (2) este reglementata procedura
divortului

pe

cale

notariala.

Art.

137

(1) Procedura divortului prin acordul sotilor este de competenta notarului public, in
conditiile

legii.

(2) Inainte de verificarea competentei teritoriale, notarul public va verifica daca

legea aplicabila divortului pentru casatoria solicitata a fi desfacuta prin cererea primita
36

este legea romana.(Intotdeauna inainte de verficarea competentei teritoriale notarul va

face acest lucru. Aceasta este modificarea facuta. Acest text desi exista in cuprinsul
legii 36 trebuie considerat nescris, pentru ca el contravine art. 3 din R Bruxelles II bis.
De cand si pana cand stabilesc competenta in functie de legea care se aplica
divortului. Legea aplicabila divortului o fixez dupa ce am verificat competenta
internationala,

indiferent

ca

sunt

instanta

sau

notar.

Stabilirea

competentei

internationale se face potrivit art. 3 din regulament, indiferent si independent de legea

aplicabila divortului. Dupa ce stabilesc competenta voi stabili legea aplicabila
divortului in baza regulamentului european Roma III. Poate fi o lege aleasa sau o lege
aplicabila in lipsa alegerii. Printr-o lege nu poti modifica dispozitiile din regulementele
europene).
Intotdeauna orice autoritate prima data isi stabileste competenta. In DIP o instanta
sau o autoritate ajunge sa aplice o alta lege decat cea a sistemului de drept caruia
autoritatea ii apartine.
Separarea de corp este separarea de drept. Veti vedea ca in Regulamentul 1259 e
folosita sintagma ,,separatie de corp si nu separatie de drept. Trebuie sa stiti ca exista
state precum Regatul Unit cat si in Italia in care divortul este precedat obligatoriu de
separatia de corp care are si ea un caracter judiciar. Separatia de corp a facut obiectul
unei conventii de la Haga in 1902, la care si Romania a fost parte, dar care a devenit
caduca.
Privind insiruirea (divortul,separatia de corp si anularea casatoriei) din acest articol
observam ca exista doua mari criterii de competenta internationala. Criterii fondate pe
ideea de resedinta obisnuita (a unuia dintre soti, a sotilor, a paratului, a
reclamantului) si criteriul fondat pe cetatenie, mai precis cetatenia comuna a celor doi
soti.
Tot la o privire a acestui articol observam o pozitie defavorabila a cetateniei. Sunt msi
multe criterii atributive de competenta intemeiate pe resedinta obisnuita si la criteriul
cetateniei imi spune de cetatenia comuna a celor doi soti. Deci cetatenia in sensul art.
3 poate juca un rol in materie de competenta internationala doar daca este cetatenia
comuna a celor doi soti. Daca sotii au cetatenii diferite, cetatenia lor nu mai joc niciun
rol dpdv al competentei internationale. Daca cuplu e format dintr-un intalian si o
romanca, nu se poate deschide o procedura de divort in Romania sau el, in Italia.
Cetatenia poate avea importanta dpdv al competentei internationale (Atentia!!! dpdv al
competentei internationale, pentru ca dpdv al legii aplicabile eu pot sa aleg si daca nu
e cetatenie comuna). Criteriul cetateniei poate juca un rol doar in materie de

37

competenta doar daca este cetatenia comuna a sotilor. Daca sotii nu au cetatenie
comun, ea nu mai are nicio importanta.
Criteriul favorizat este cel al resedintei obisnuite. Intotdeauna cand veti intalni in
practica, un sot roman si unul strain dpdv al competentei, daca nu au cetatenia
comunca, s-a terminat. Nu va confera competenta in materie de divort. De exemplu, sar putea ca doi soti, ambii romani care sunt stabiliti in Spania (si-au stabilit resedinta
obisnuita in Spania) si vor sa divorteze in Romania, sau unul dintre ei introduce un
divort judiciar, sesizand instanta romana. In acest caz ea ar fi competenta pe criteriul
cetateniei comuna a celor doi soti chiar daca ei ar mai avea si o alta cetatenie comuna,
de exemplu cea spaniola. Daca unul dintre ei sesizeaza instanta romana si celalalt
sesizeaza

instanta

spaniola,

atunci

ne

aflam

intr-un

caz

de

litispendenta

internationala, care veti vedea in regulament se rezolva potrivit principiului ca

instanta ultim sesizata are obligatia sa suspende cauza pana cand instanta intai
sesizata

se

pronunta

asupra

competentei

si

daca

aceasta

se

va

considera

necompetenta, competenta va apartine primei instante. Cetatenia trebuie sa fie

comuna!
Legat de criteriul cetateniei existe o decizie a CJUE, legata de interpretarea notiunii de
cetatenie (cauza Laszlo Hadadi c. Csilla Marta Mesko; C168/08). In aceasta cauza e
vorba de un cuplu care avea dubla cetatenie comuna, maghiara si franceza.
Avem doi soti care aveau dubla cetatenie comuna, maghiara si franceza. Unul dintre ei
a deschis o actiune de divort in fata tribunalului din Pesta, Ungaria, iar ulterior
celalalt sot a sesizat tribunalul din Paris. Era deci o situatie de litispendenta
internationala. Doua instante apartinand unor state membre diferite erau sesizate cu
aceeasi cauza, divortul celor doi. De la celebrarea casatorie pana in momentul
introducerii cererii de divort, sotii au locuit permanent in Paris, resedinta comuna
obisnuita era in Paris. Instanta franceza a formulat o intrebare preliminara Curtii
legata de interpretarea art 3 al.(1) lit b legat de cetatenie, sustinand ca fiind doua
instante sesizate, cuplul avand cetatenia fiecaruia dintre cele doua state mebre, totusi
ar trebui preferata cetatenia franceza deoarece exprima o legatura de proximitate mult
mai puternica tinand cont de faptul ca sotii erau stabili acolo, acolo locuiau si
munceau. CJUE in mod corect a statuat ca e suficienta posesia unei cetatenii comune
ca ea sa fie in sine atributiva de competenta internationala in materie de divort. Nu se
cere conditia efectivitatii, nu se cere existent unei legaturi stranse cu statul de
cetatenie, simpla posesia a cetateniei e in sine suficienta. Prin urmare, competenta va
apartine tribunalului din Pesta, fiind prima instanta sesizata

38

Legat de primul temei de competenta avem resedinta obisnuita. Resedinta obisnuita o

intalnim si ca si criteriu de competent internationala si ca si criteriu de determinare a
legii aplicabile, e un factor de conexiune extrem de des intalnit in DIP.

Legiuitorul

european confera acestei resedinte obisnuite in numeroase materii si in numeroase

regulamente

europene

importanta

aparte.

In

ceea

ce

priveste

dreptul

consumatorului, ocrotirea acestuia se face potrivit legii tarii de resedinta obisnuita a

consumatorului,

in

materie

succesorala,

legea

ultimei

resedinte

obisnuite

defunctului (art 21) ca factor obiectiv de determinare a legii aplicabile in lipsa unei legi
alese, in materie contractuala, extracontractuala, in materia familiei. Mai mult, unele
modificari nationale, cum e si cea romana, in cazul persoanelor care poseda dubla sau
multipla cetatenie supun legea nationala legii aceleiasi duble cetatenii unde se gaseste
resedinta obisnuita a persoanei.
O prima intrebare care se poate pune e legata de acceptiunea acestei notiuni. Prin ce
se doesebeste resedinta obisnuita de domiciliu, ce inseamna ea? De ce a preferat
legiuitorul european resedinta obisnuita in detrimentul domiciliului, in conditiile in
care in statele membre, in dreptul lor civil, institutia clasica o reprezinta domiciliul? In
primul rand, ganditi-va ca domiciliul nu are o semnificatie identica in statele mebre. In
Marea Britanie, domiciliul are o cu totul alta acceptiune. Oricat timp cetateanul
britanic ar locui in alta parte, el nu isi pierde domiciliul din Regatul Unit atata timp
cat potrivit circumstantelor, instant putea stabili ca el traieste in alta parte cu intentia
prezumata de reintoarcere. Nu e o chestiune pur subiectiva, ci ea decurge din toate
circumstantele. Simplul fapt ca locuiesti in alta parte, daca familia iti este in Regatul
Unit(nu continua fraza) Exista si o definitie care spunea ca domiciliul este unde iti
este inima.
In alte tari membre, stabilirea unui domiciliu e subordonata conditiei sederii legale,
mai ales pentru cetatenii apartinand unui stat tert precum Irak. El daca sta ilegal in
Romania, niciodata nu I se va recunoste un domiciliu in Romania. Domiciliul
presupune o sedere legala. Exista tari precum Germania unde legislatia spune ca o
persoana poate avea in acelasi timp domiciliul in mai multe locuri. Noi suntem
incetateniti cu conceptia franceza a unicitatii domiciliului, orice persoana are
domiciliu, o persoana nu poate avea decat un singur domiciliu. Mai mult, NCC spune
ca poate avea numai o singura resedinta. Ideea care este pentru circuitul civil? Daca
eu am mai multe proprietati si vreau sa imi stabilesc domiciliul in fiecare , e o chestie
foarte buna pentru circuitul civil, pentru ca acea persoana poate sa fie actionata in
judecata in oricare din locatiile de domiciliu si niciodata nu poate opune neregulata
citare. Iata ca domiciliul, intotdeauna, si in al. (2) art. 3 din Bruxelles , si acolo spune:
,,domiciliul se determina potrivit legii statului membru respectiv si in art 650 spune,
39

deci domiciliul constituie un concept national. Resedinta obisnuita e un concept

European, e un concept care se stabileste si se interpreteaza in mod uniform. Daca va
uitati la definitia domiciliului la noi, art. 87 ,, Domiciliul persoanei fizice, n vederea
exercitrii drepturilor i libertilor sale civile, este acolo unde aceasta declar c i are
locuina principal. Cand imi stabilesc domiciliul, ma duc la primarie, la evidenta
persoanelor, formulez o cerere in care imi manifest intentia de stabilire a domiciliului
si fac dovada unui titlu locativ. Nimeni nu masoara intensitatea locuirii in acel loc, dar
domiciliul meu e acolo. O persoana care are dubla cetatenie, romana si maghiara,
poate sa aiba domiciliul in buletinul roman in Cluj, iar in bulentinul maghiar in
Budapesta.
Resedinta obisnuita este chiar unica si ea se stabileste tinand seama de ansamblul
imprejurarilor de fapt ale persoanei. O persoana care locuieste la diferite interval de
timp, pe teritoriul mai multor state membre, orice locuire in alta parte devine
concurenta sau competitive fata de locuirea anterioara, punand in discutie
posibilitatea de schimbare a resedintei obisnuite anterioare. Legiuitorul european nu a
stabilit o durata minima pentru stabilirea resedintei obisnuite, dar ceea ce e essential,
nu e ca la stabilirea domiciliului unde, persoana in vederea exercitarii drepturilor
declara, ci acolo intentia se deduce nu din declararea ei, ci din atributul locuirii, acolo
unde persoana locuieste in mod constant. Locuirea presupune a fi constanta,
neintrerupta. Pentru stabilirea resedintei obisnuite se iau in considerare un ansamblu
de factori.
1 In primul rand, durata si intensitatea locuirii, caracterul ei neintrerupt,
circumstantele de natura profesionala, familial. CJUE in multe afaceri a stabilit sau a
determinat semnificatia acestui concept, de exemplu intr-o cauza C68 din 2007 Curtea
spune la punctul 2 din dispozitiv, notiunea resedinta obisnuita in sensul art 8(era
vorba de minori, de copii) trebuie sa fie interpretata in sensul ca aceasta corespunde
locului care exprima o anumita integrare a copilului, in mediul social si familial. In
acest scop, trebuie sa fie luate in considerare: durata, regularitatea, conditiile si
motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru si ale mutarii familiei pe acest stat,
cetatenia, locul si conditiile de scolarizare, cunostintele lingvistice, precum si
raporturile de familie si sociale intretinute de copil in statul respectiv. Deci, un
ansamblu de factori care presupune o aplecare concreta asupra acelei persoane.
De exemplu, in materie succesorala, spune asa: in anumite cazuri poate fi dificil de
stability resedinta obisnuita a defunctului. Un astfel de caz poate aparea I special
atunci cand defunctul a plecat din motive profesionale sau economice sa traiasca sau
sa munceasca intr-un alt stat, uneori o perioada lunga, dar a mentinut o legatura
40

stanza cu familia din statul de origine. Intr-un astfel de caz s-ar putea considera, in
functie de circumstantele cauzei, ca defunctul isi are inca resedinta in statul de
origine in care se afla central de interese ale familiei sale si si-a desfasurat viata
sociala. In alte cazuri complexe, pot aparea situatii cand defunctul a trait alternativ in
mai multe state sau a calatorit dintr-un stat in altul, fara a se fi stabilit intr-un nume
stat. In cazul in care defunctul era cetatean al unuia dintre aceste state si avea toate
bunurile in acel stat, cetatenia sau locul unde sunt situate bunurile ar putea constitui
un factor special in evaluarea de ansamblu a acestor circumstante.
Deci, stabilirea resedintei obisnuite porneste de la atributul locuirii. Primul lucru care
trebuie observant e constanta sederii intr-un anumit loc si regularitatea acestei sederi,
caracterul ei neintrerupt, dar nu in mod mechanic. Intotdeauna trebuie avuta in
vedere intreaga situatie de viata a acelei persoane, unde ii este situata familia, unde isi
exercita profesia, fara a da prevalent unuia sau altuia, ci privindu-le in ansamblu.
Oricum, ceea ce este essential este ca spre deosebire de domiciliu, unde de exemplu, de
cele mai multe ori notarul sau instanta constata domiciliul din documentul de identitate,
la resedinta obisnuita instanta trebuie sa determine, sa stabileasca, sa faca probatoriul
intregii stari de fapt. Sigur ca resedinta obisnuita ca si concept se poate suprapune cu
conceptul de domiciliu din cauza persoanelor ,,sedentare. In schimb, pot fi multe
situatii cand o persoana lucreaza de 10 ani in strainatate, atunci dobandeste o noua
resedinta obisnuita acolo, chiar daca in buletin domiciliul e in alta parte. Alteori poate
fi chiar foarte delicat, poate fi un om de afaceri care are proprietati pe teritoriul mai
multor state membre sau nemembre si care nu are o sedere constanta in niciunul din
statele respective. Daca omul de afaceri moare, se pune problema determinarea
resedintei obisnuite. Sigur ca vom evalua sederile de pe teritoriul statelor respective,
dar nu avem o formula mecanica, sa spunem a stat in Germania cu doua saptamani
mai mult decat in Anglia, atunci resedinta e in Germania. Trebuie sa ai in vedere toate
circumstantele de fapt, daca are familie, unde ii este familia, daca are copii, astfel
incat, in mod calitativ, tinand seama de concretetea situatiei, sa determine resedinta
obisnuita.
Resedinta obisnuita este factorul integrator cu caracter juridic, cetatenia este mai
mult o legatura politica intre un individ si un anumit stat. Lucrul acesta este foarte
important, mai ales in materie de divort international, in contextul in care Romania a
devenit o tara de turism al divortului. Daca in Italia, divortul e esentialmente judiciar
si esentialment precedat de separatia de corp care este si ea judiciara, se intinde pe
ani de zile. Ganditi-va ca deja notarii publici din Romania, fiindca sotii nu se mai
inteleg, doar vor sa scape repede unul de altul, atunci ea care e romanca spune
mergem in Romania, chiar daca noi locuim in Italia de nu stiu cati ani, vin, imi
41

inlocuiesc buletinul, imi fac domiciliul la mama, ma duc la un notar roman si spun,
am domiciliul in Cluj-Napoca, deci resedinta mea obisnuita e aici. Ce spune art. 3? In
caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti. Vine cu sotul care si el
e de accord si spune divortam. Legiuitorul european in conceptuul de resedinta
obisnuita, ce cere? Cere ca autoritatea, ca e instanta sau ca e notar, are obligatia de
determinare, el o stabileste in urma unei evaluari. Trebuie sa ceara inscrisuri,
elemente, documente prin care sa determine resedinta, altfel speculeaza regulile de
competent ale regulamentului si aceasta specula e mult inlesnita intr-o procedura
gratioasa necontencioasa cum e cea notariala, decat intr-o procedura judiciara, care
contrapune interese contrare ale partilor. In procedura notariala interesul e comun, sa
fie o procedura facila, cu cost minim, rapida si aici notarul, care e integrat in sfera
regulilor de competent ale regulamentului are obligatia de determinare, cu toate
relativitatea, a resedintei obligatorii.
Spre deosebire de domiciliul unde elementul declarativ al intentiei prevaleaza si care
are un caracter formalizat,nu pot discuta de domiciliul unei persoane daca el sta
illegal in Romania sau in tara respectiva, resedinta obisnuita e noul domiciliu
European, de fapt, el are un caracter voluntar si aformal. Spuneam ca e un concept
uniform si autonom, stabilirea resedintei obisnuite se stabileste in aceeasi maniera,
indiferent de natura procedurii, ca e judiciara sau ca e notariala, conventional.
In al doilea rand, in sensul art 3 din regulamentul european, cand vorbim despre
resedinta obisnuita comuna a sotilor, ea nu trebuie sa existe neaparat in acelasi loc. E
sufficient sa fie pe teritoriul aceluiasi stat membru, sotii pot avea resedinte obisnuite
diferite, locuiesc in loc diferit, dar ei locuiesc ambii pe teritoriul unui anumit stat
membru. Atunci ei au, in sensul regulamentului, o resedinta obisnuita comuna. Deci
ea este international comuna, ambele resedinte, desi separate, sunt situate pe
teritoriul aceluiasi stat membru.
O alta precizare pe care vreau sa o fac este cea legata de calificarea notiunii de
casatorie. Ce intelegem prin casatorie? Intra sub incidenta regulamentului si
posibilitatea de divort, de desfacere si a casatoriilor intre persoane de acelasi sex?
Chiar si legislatia franceza permite casatoria intre persoanele de acelasi sex. Aici
comentariile care s-au facut, exista doua comentarii mari legate de aceasta. Opinia
prevalent este ca art. 3 s-ar referi doar la casatoria traditionala, nu la casatoria intre
persoane de acelasi sex, desi s-a exprimat, mai ales in peisajul doctrine olandeze, si
opinia contrara, in sensul ca daca legiuitorul European nu distinge, vorbeste doar
despre desfacerea casatoriilor fara sa precizeze nimic, atunci nu ar trebui

nici noi sa

distingem. Opinia prevalent este ca ar trebui avute in vedere (sigur totul ramane in
42

discutie pana cand CJUE va califica notiunea de casatorie) doar casatoria traditional
pentru ca in 2003 cand a fost adoptat regulamentul doar 3 state membre Olanda,
Spania si Belgia permiteau casatoria intre persoane de acelasi sex. Pe de alta parte,
exista deja un proiect de regulament legt de parteneriate si casatorii intre persoane de
acelasi sex, de unde s-ar deduce ca intentia legiuitorului e de a atribui o reglementare
speciala acestor casatorii.
E de retinut de asemenea art. 6. Aceste criteria de competent international au un
caracter obiectiv, exclusive si alternativ. In ceea ce priveste caracterul alternativ, vedeti
peste tot folosita aceasta sintagma. Asta ce inseamna? Inseamna ca nu exista o
ierarhizare, exista o subordonare sa spui de exemplu, resedinta obisnuita e preferata
cetateniei commune, sau care din resedinte, ci are un character alternativ. In
momentul in care o persoana sesizeaza instant, e sufficient ca instant sesizata sa
intalneasca unul din criteriile, oricare din criteriile enumerate in art. 3. Nu exista
nicio ierarhizare, ele sunt alternative.
Art 6 sa il mai retineti, el prevede caracterul exclusiv. Daca un sot care are resedinta
obisnuita pe teritoriul unui stat membru sau este resortisant al unui stat membru nu
poate fi chemat in judecata in fata instantelor judecatoresti dintr-un alt stat membru
decat pe temeiul regulilor de competenta, art. 3, 4 si 5.
Art 7 se refera la competentele reziduale. Spune asa: ,,in cazul in care nicio instanta
dintr-un stat membru nu este competenta in temeiul art. 3, 4, 5, competent este
stabilita in fiecare stat membru de legislatia statului respectiv, adica vorbim despre
posibilitatea aplicarii cu titlu residual a regulilor de competent nationale din Codul de
procedura civila sau legislatia statului respectiv. Dar cand? Cand nicio instanta a
niciunui stat membru nu intalneste criteriile de competenta international pe divort din
cele amintite. Asta nu inseamna, de exemplu, ca daca e sesizata o instanta romana
pentru ca, unul dintre soti are cetatenia romana, dar numai unul dintre ei, ei au
resedinta obisnuita in Portugalia, si instant romana spune ca nu intrunesc criteriile
de competent pe art. 3, ca nu au resedinta obisnuita in Romania, nu au avut-o
niciodata. Nu, nu se poate aplica rezidual competenta nationala pentru ca exista un
alt stat membru a carui instante sunt competente, cel portughez.
Deci, cand se poate pune problema aplicarii reziduale a dispoziiilor romane? Numai
atunci cand nicio instanta din niciun stat membru nu se bucura de competent pe
temeiul art. 3 si urmatoarele. Mare atentie!! Asta e oricum o situatie de exceptie,
pentru ca in alte regulamente europene, de exemplu, in regulamentul 650 pe
succesiuni, nici macar nu exista posibilitatea, in materie de competenta, de aplicare
reziduala a reglementarilor nationale, doar in materia divortului. De ce? Pentru ca
43

criteriile de competenta din regulament prevaleaza fiecarei legislatii nationale. Daca o

singura autoritate dintr-un stat mebru ar indeplini conditiile, una din conditiile de
competent din art. 3, atunci nicio alta instanta care ipotetic ar putea fi sesizata de
celalalt sot, in baza legislatiei nationale, nu mai poate sa se considere competenta. De
aici rezulta ca trebuie sa exista o solidaritate intre statele membre in ceea ce priveste
regulile de competenta. Oricare si-ar gasi temei de competent pe regulament,
prevaleaza criteriilor nationale. In ce situatie vorbim de aplicarea reziduala? Doar
atunci cand ar putea sa fie competente state terte, deci cand niciun stat membru nu
se bucura de competent pe regulament, in sensul ca nu exista nicio cetatenie comuna
a niciunui stat membru sau poate fi cetatenie, dar sunt diferite, cand resedinta
obisnuita nici a unuia nici a celuilalt nu este pe teritoriul european, ci sunt in
Canada, de exemplu, dar unul fiind roman, ceea ce nu are importanta pe regulament,
si nico autoritate din nicio tara europeana nu e competenta, instanta romana ar putea
sa spuna ca da, in baza cetateniei romane, eu pot sa ma consider competenta residual
in materie de divort.

Curs 10
Divorul internaional
Determinarea legii aplicabile divorului
Dup verificarea competenei notarul va determina legea aplicabil divorului.
Pentru aceasta avem un regulament denumit preiorativ Roma III, Regulamentul
european nr.1259/2010 privind punerea n aplicare a unei forme de cooperare n
domeniul divorului i a separrii de corp.
Acest regulament se aplic ncepnd de la 21 iunie 2012 n privina divorului i
separrii de corp n situaiile n care exist un conflict de legi.
Sunt excluse din sfera de aplicare a regulamentului domenii precum :

capacitatea juridic a persoanei,

existena, validitatea i recunoaterea unei cstorii(va fi determinat potrivit

legii naionale de DIP, nu exist norme de conflict unificate in aceast materie),

anularea cstoriei, numele soilor ca efect al cstoriei(legea naional),
regimurile matrimoniale(guvernate de normele de conflict naionale),
rspunderea printeasc,
44

obligaiile de ntreinere(crmuite de un regulament special dedicat acestora

Reg.4/2009),
chestiuniile legate de fiducie sau succesiuni.
Accepiunea noiunii de ,,instan judectoreasc = toate autoritile din statele

membre participante competente n materie de divor i separare de corp.

REGULAMENTUL ROMA 3

Art.4 al Regulamentului stabilete principiul aplicrii universale:Legea

desemnat n temeiul prezentului regulament se aplic indiferent dac este sau nu legea
unui stat membru participant , ntlnit n toate regulamentele europene. (art.20
Reg.650 n cazul succesiunilor) Indiferent c legea trimite la un stat ter sau un stat
membru tot Regulamentul se aplic cu diferna c n cazul statului ter este exclus
retrimiterea.(?!)
n privina determinrii legii aplicabile divorului se face distincie dup cum
soii au ales sau nu legea aplicabil divorului. Art.5 al Regulamentului consacr
autonomia de voin dnd posibilitatea soilor s aleag ei nii legea care s
guverneze divorul. Posibilitatea alegerii nu este una nelimitat, ci Regulamentul
limiteaz aceast autonomie prevznd sfera legilor posibile.Alin.1al art.5 prevede
posibilitatea alegerii legii aplicabile din urmtoarele legi :
a) legea statului pe teritoriul cruia soii i au reedina obinuit la data ncheierii
acordului;
b) legea statului pe teritoriul cruia soii i-au avut ultima reedin obinuit cu condiia
ca unul dintre ei s aib nc reedina obinuit respectiv la data ncheierii acordului
sau
c) legea statului de cetenie a unuia dintre soi la data ncheierii acordului sau
d) legea forului.
Ce se ntmpl dac soii nu au ales legea aplicabil?
Art.8 intitulat legea aplicabil n absena opiunii prilor. n absena unei opiuni
divorul i separaia de corp este reglement de legea statlui:
a

pe teritoriul cruia soii i au reedina obinuit la data sesizrii instanei

judectoreti sau n caz contrar

45

pe teritoriul cruia soii i aveau ultima reedin obinuit cu condiia ca

perioada respectiv s nu se fi ncheiat cu mai mult de un an naintea
sesizrii instanei att timp ct unul dintre ei nc mai are reedina n cauz

la data sesizrii instanei sau n lipsa acestuia

a crui cetenie este deinut de ambii soi la data sesizrii instanei sau n

caz contrar
d unde este sesizat instana judectoreasc.
Alte aspecte legate de Roma III nu cred c ridic probleme.
*n cursul zilei de azi vom primi dou ghiduri(130 pagini mrunte fiecare pentru
examen +articol pe RomaII - pe Roma I citii dvs., pe Regulamentul 650 avei ghid).
Regulamentul 650/2012 chestiunile care urmeaz sunt doar n completare la ceea
ce prevede ghidul.
Regulamentul i propune s acopere ntreaga materie a succesiunilor.
Elementul de noutate este legat de noiunea de ,,acceptare a actelor autentice i
crearea certificatului european de motenitor(element care nlesnete probarea
calitii de motenitor).
- conine o parte larg de definiii;
-nu exist o unificare total a legislailor la nivelul statelor membre(sisteme de
transmisiune succesoral diferite: transmisiune direct/ transmisiune direct, dar
amnat/

transmisiune

doar

de

activ

succesoral-sistemul

dublei

transmisiuni(specific common law));

- art.21: (1) Sub rezerva cazului n care prezentul regulament cuprinde dispoziii
contrare, legea aplicabil succesiunii n ansamblul su este cea a statului n care
defunctul i avea reedina obinuit n momentul decesului. (2) n cazul n care, cu titlu
de excepie, toate circumstanele cazului indic n mod clar c, n momentul decesului,
defunctul avea n mod evident o legtur mai strns cu un alt stat dect statul a crui
lege ar fi aplicabil n temeiul alineatului (1), legea aplicabil succesiunii este legea
acelui alt stat. se aplic principiul unitii motenirii(,,n ansamblul su;nu
conteaz cetenia, locul situriii imobilului etc.);
Principiul proximitii legiuitorul a fixat ca lege aplicabil motenirii o lege
care s aib legtur cu aceasta, nu o lege oarecare.(reedina comun- locul de
integrare juridic a persoanei)
Principiul predictibilitii legea aplicabil s fie predictibil - art.24- (1) O
dispoziie pentru cauz de moarte, alta dect un pact asupra unei succesiuni viitoare,
este reglementat, n privina admisibilitii sale i a condiiilor de fond, de legea care, n
temeiul prezentului regulament, ar fi fost aplicabil succesiunii persoanei care a ntocmit
46

dispoziia, n cazul n care aceasta ar fi decedat n ziua ntocmirii dispoziiei. (2) Fr a

aduce atingere alineatului (1), o persoan poate alege ca lege care s i reglementeze
dispoziia pentru cauz de moarte, cu privire la admisibilitatea i condiiile de fond ale
acesteia, legea pe care acea persoan ar fi putut s o aleag n conformitate cu articolul
22, n condiiile stabilite de respectivul articol. statutul succesoral ipotetic(legea care
ar fi fost aplicabil dac testatorul ar fi murit la momentul ntocmirii actului pentru
cauz de moarte) admisibilitatea i validitatea de fond nu va putea fi nlturat de
legea final care va guverna motenirea n funcie de momentul decesului.(legea
romn ca lege aplicabil n funcie de ultima reedin obinuit nu va invalida
pactul succesoral ncheiat valid n Germania la momentul n care testatorul avea
reedin obinuit acolo)
Art.1 materiile excluse:
(1) Prezentul regulament se aplic succesiunilor privind patrimoniile persoanelor
decedate. Regulamentul nu se aplic n materie fiscal, vamal sau administrativ.
(2) Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:
(a) statutul persoanelor fizice, precum i relaiile de familie i relaiile care, n conformitate
cu legea care le este aplicabil, sunt considerate ca avnd efecte comparabile;
(b) capacitatea juridic a persoanelor fizice, fr a aduce atingere articolului 23 alineatul
(2) litera (c) i articolului 26;
(c) chestiunile referitoare la dispariia, absena sau moartea prezumat a unei persoane
fizice;
(d) chestiunile legate de aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale i de
aspectele patrimoniale ale relaiilor care sunt considerate, n conformitate cu legea care
le este aplicabil, ca avnd efecte comparabile cu cele ale cstoriei;
(e) obligaiile de ntreinere, altele dect cele pentru cauz de moarte;
(f) condiiile de form ale dispoziiilor privind aspecte patrimoniale pentru cauz de
moarte ntocmite n form verbal;
(g) drepturile de proprietate i bunurile constituite sau transferate altfel dect prin
succesiune, de exemplu prin liberaliti, prin proprietatea comun creia i se aplic
dreptul partenerului supravieuitor, prin planurile de pensii, prin contractele de asigurare
i acordurile similare, fr a aduce atingere articolului 23 alineatul (2) litera (i);
(h) chestiunile reglementate de dreptul societilor comerciale ial altor organisme,
constituite ca persoane juridice sau nu, cum ar fi clauzele incluse n actele constitutive i
n statutele societilor comerciale i al altor organisme, constituite ca persoane juridice
sau nu, care stabilesc ce anume se va ntmpla cu aciunile n cazul decesului membrilor
acestora;
(i) dizolvarea, expirarea duratei i fuzionarea societilor comerciale i a altor organisme,
constituite ca persoane juridice sau nu;
(j) constituirea, administrarea i dizolvarea trusturilor;
47

(k) natura drepturilor reale; i

(l) orice nscriere ntr-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile
sau mobile, inclusiv cerinele legale pentru o astfel de nscriere, precum i efectele
nregistrrii sau ale lipsei nregistrrii unor astfel de drepturi ntr-un registru.
Chiar dac starea i capacitatea sunt excluse, capacitatea testamentar,
capacitatea persoanei de a ntocmi o dispoziie pentru cauz de moarte, este supus
legii succesiunii- art.26: Condiiile de fond ale dispoziiilor pentru cauz de
moarte
(1) n sensul articolelor 24 i 25, urmtoarele elemente se refer la condiiile de fond:
(a) capacitatea persoanei care ntocmete dispoziia pentru cauz de moarte de a ntocmi
o astfel de dispoziie;
(b) cauzele speciale care mpiedic persoana care ntocmete dispoziia s dispun n
beneficiul anumitor persoane sau care mpiedic o persoan s primeasc bunuri
succesorale de la persoana care ntocmete dispoziia;
(c) admisibilitatea reprezentrii n vederea ntocmirii unei dispoziii pentru cauz de
moarte; (d) interpretarea dispoziiei; sau
(e) dolul, violena, eroarea i oricare alte aspecte referitoare la consimmntul sau la
intenia persoanei care ntocmete dispoziia.
(2) n cazul n care o persoan are capacitatea de a ntocmi o dispoziie pentru cauz de
moarte n temeiul legii aplicabile n conformitate cu articolele 24 sau 25, schimbarea
ulterioar a legii aplicabile nu afecteaz capacitatea sa de a modifica sau de a revoca o
astfel de dispoziie.
Regula general n privina determinrii legii aplicabile art.21
Clauza de excepie nu poate fi folosit cnd a fost aleas legea statului a crei
cetenie o are testatorul ca lege aplicabil.

48

** o or am discutat despre chestiuni generale legate de materia succesiunilor,

chestiuni care fie apar n ghidul care l vom primi, fie nu se cer pentru examen i pe
care am fost rugai s nu le notm.
Curs DIP. 18.05.2015
Am discutat competena internaional n materie succesoral i ai vzut dvs
ca ntre momentul ntocmirii actului de calificare succesoral i momentul deschiderii
succesiunii, validitatea actelor de planificare succesoral (acte succesorale, testamente
comune), fiind supuse legii succesiunii, ar fi posibil ca s fie invalidate de legea tarii
ultimei reedine. i atunci pt a nu exista acest risc de invalidare, neputnd cere celui
care ntocmete actele s se supun unei legi viitoare pe care nu o cunoate (putea s
aleag legea ceteniei, dar persoanei poate nu i convine c e mai apropiat de
gndirea lui alt lege, atunci el prefera legea reedinei obinuite). n condiiile acestea,
cnd face testamentul, spre exemplu, raportndu-se la aceast lege, el s nu cunoasc
c s-ar putea ajunge la invalidarea dispoziiei testamentare. Din acest motiv,
legiuitorul european, ca efect a reductibilitii n privina legii aplicabile spune c
admisibilitatea i validitatea de form a dispoziiei pentru cauza de moarte este
supus legii statului de reedina obinuit din momentul ntocmirii dispoziiei
testamentare/pactului succesoral. (deci s-ar aplica din ziua ntocmirii acestuia).
De asemenea legea aplicabil ipotetic succesiuni va reglementa i aspecte legate
de modificarea/revocarea testamentului. n ceea ce privete pactele asupra unei
succesiuni viitoare ele sunt n general admise de anumite sisteme de influena
germanic unde sunt reglementate extrem de amnunit: fie este vb despre pacte
unilaterale (referitoare la succesiunea unei singure persoane), sau a mai multor
persoane (numite bi/multilaterale).
n art 3 din Regulament, la al.1 lit. b) avem formulat definiia pactului
asupra unei succesiunii viitoare c fiind un acord rezultat inclusiv din testamente
reciproce care creeaz, modific sau nceteaz cu sau fr contraprestaie, drepturi
asupra patrimoniului sau patrimoniului viitor asupra uneia sau mai multor persoane.
Este o definiie larg a noiunii de pact succesoral specific rilor care prohibesc
pactul succesoral. rile care l admit stabilesc ca pentru a fi n prezena unui pact
succesoral nu este suficient un acord de voin (pt c e vorba despre o persoan nc
49

n via), ci se cere condiia existenei unei instituiri de motenitor (fr aceast

condiie nu poate fi vorba unui pact a unei succesiuni viitoare). Totodat se
nglobeaz n noiunea de pact orice acord care urmrete transferul viitor, cu
sau fr contraprestaie, asupra patrimoniului unei persoane, care este parte la
acord. Din aceast definiie, din art. 3, al. 1, lit b) rezult c sunt asimilate
actelor succesorale i testamentele reciproce. Intr aici i testamentul comun
din sistemul german, admisibil ntre soi i persoane de acelai sex, caracterizat
prin

reciprocitatea

interdependena

dispoziiilor

testamentare.

Aceste

testamente reciproce, fiind de legiuitor asimilate pactelor succesorale, se

deosebesc astfel de testamentele conjuncte (clasice), definite prin art. 3, al. 1, lit
c) ca fiind testamente ntocmite de dou sau mai multe persoane ntr-un singur
act.
Pn acum testamentele comune, indiferent de interes, existena sau nu a
reciprocitii dispoziiilor, erau considerate ca fiind chestiuni de form. Astfel nct, de
exemplu, un astfel de testament dac respect rigorile legale (cele legate de loc, spre
exemplu), este considerat ca fiind valid. Un testament conjunct era admisibil i n
Romnia, conjunctivitatea fiind prohibiia testrii n cuprinsului n acelai nscris.
Testamentele reciproce au ntre ele existena unei corelaii pe ideea de cauz,
dei nu au o natur contractual ca i pactele succesorale (pentru ca li se menine
unilateralitatea). Exist o reciprocitate, o interdependent, dei ele sunt unilaterale,
dar legate de idea de cauz. Nu suntem n prezena unui veritabil acord de voin.
Asta face ca legiuitorul s le asimileze cu pactele succesorale.
Testamentul conjunct obinuit, formal, cum spune lit c), unde nu exist
reciprocitate, doar o chestiune de form existena voinelor pe acelai act. Asta nu e
o mare importan, pt ca testamentele reciproce vor fi supuse legii statutului
succesoral ipotetic: admisibilitatea i validitatea de fond va fi dictat de legea care, n
temeiul regulamentului, ar fi aplicat motenirii dac s-ar fi deschis n momentul
ntocmirii dispoziiei testamentare conform art. 22 din regulament. Asta nseamn fie
legea reedinei obinuite, fie legea statului a crei cetenie o are i a ales-o.
Art. 25 din regulament este dedicat actelor succesorale, legiuitorul fcnd
distincie ntre acte succesorale unilaterale i bi/muli laterale.
Art. 25 al. 1, referitor la actele unilaterale, menioneaz ca un act asupra unei
succesiuni viitoare referitoare la succesiunea unei singure persoane este reglementat
sub privina admisibilitii i condiiilor de fond ale acestuia, ale caracterului i
50

efectului obligatoriu i a condiiilor pentru desfacerea (ncetarea) sa de legea care, n

temeiul regulamentului, ar fi fost aplicat persoanei respective n cazul n care aceasta
ar fi decedat n momentul ncheierii actului (sttut succesoral ipotetic).
Art 25 al. 2, referitor la actele bi/muli laterale un pact asupra unei
succesiuni viitoare referitoare la succesiunea mai multor persoane e admisibil numai
dac e admisibil n conformitate cu toate legile, care n temeiul prezentului
regulament, ar fi aplicabil tuturor persoanelor implicate dac acestea ar fi decedat n
momentul ncheierii actului.
n cazul pactelor succesorale, se face distincie ntre legea aplicabil referitoare
la admisibilitatea pactului i chestiuni care privesc condiiile de fond, efectul
obligatoriu i condiiile de desfacere ale pactului.
n privina admisibilitii, el trebuie sa fie permis de toate legile aplicabile
fiecrei persoane din cuprinsul pactului (fie toi participanii sa posede cetenia unui
stat care permite ncheierea acestui pact, spre exemplu Germania, fie sa aib
reedina obinuit la momentul ncheierii pactului pe teritoriul unei ri care
recunoate aceasta form de pact).
Dac legile sunt diferite (spre exemplu se ntlnete legea maghiar i german
sunt legi diferite dei ambele permite astfel de pacte): validitatea i efectele de fond
nu pot fi supuse unei legi diferite (fiind vorba de un singur pact, indivizibil). Aceste
aspecte, atunci, vor fi supuse legii care are cea mai strns legtur cu acesta dintre
cele enumerate fiind de fapt o chestiune de apreciere. Proful spune ca ar fi optat spre
o alt soluie: posibilitatea celor implicai de a alege ei nsui legea aplicabil a uneia
din rile care va guverna, ipotetic, succesiunea unuia implicat n pact. Eventual, zice
profu, n lipsa de alegere, alege instana. Ar fi fost soluia cea mai natural. Cum se
determin care are legtur cea mai strns? E foarte greu de determinat.
Art. 25 al. 3 spune ca exist deci o posibilitate de alegere, dar este o variant
rezidual.

Condiiile de fond ale dispoziiilor pentru cauz de moarte

Art. 24-25 - Legiuitorul european face aici o enumerare referitoare la

capacitatea persoanei care ndeplinete condiia pentru a face acte de dispoziie
pentru cauz de moarte, adic cele legate de cauzele speciale care mpiedic o
51

persoan care ntocmete dispoziia sa poate sa dispun i de admisibilitatea

reprezentrii n vederea ntocmirii unei dispoziii pt cauz de moarte (aici nu e vorba
despre reprezentarea succesoral pentru ca reprezentarea succesoral e supus legii
aplicabil succesiunii).
Testamentul fiind un act strict personal nu poate fi ncheiat prin reprezentare.
Aceste aspecte (referitoare la art 24-25) sunt considerate condiii de form. Asta ce
nseamn? nseamn ca de exemplu capacitatea de a ncheia o dispoziie testamentar
sau de a face un testament conjunct sau de a ncheia un pact succesoral va fi supus nu
legii naionale a persoanei, ci legii care, n temeiul regulamentului, s-ar fi aplicat
succesiunii legii statutului ipotetic. Aceasta lege va reglement i chestiuni legate de
consimmnt sau vicierea consimmntului i incapacitile speciale de a da/a
primi care sunt tot chestiuni legate de momentul ncheierii dispoziiei. Legiuitorul
dorete ca prin asimilarea acestora cu chestiuni de fond, urmrete salvarea acestora.
n momentul deschiderii succesiuni, capacitatea mea da face ceva nu poate fi
raportat dect la momentul ncheierii actului i asta e important! Pentru ca n
Spania, de exemplu, ai capacitate testamentar de la 14 ani. La noi doar de la 18 ani.
Dac un minor romn fcnd coala n Spania i la 15 ani l apuc dorina de a face
un testament, un asemenea testament e considerat ca fiind valid (pt ca avea reedina
obinuit n Spania i este vorba despre legea care s-ar fi aplicat datorit reedinei
obinuite, dreptul spaniol), chiar dac el ulterior se ntoarce n Romnia/moare n
Romnia. Bineneles, legea succesoral final va fi cea care stabilete cotitatea
disponibil, rezerva succesoral, condiiile cerute pt a moteni, dar nu va putea
invalida o dispoziie de testament admisibil i valid potrivit legii succesorale ipotetice
(aceste aspecte in de predictibilitate i ncredere, fiind imun la modificri care intervin
ulterior n viaa persoanei).
ntrebare sal: dac un minor romn pleac pt 5 zile n Spania doar ca sa
ntocmeasc un testament i dup revine n ar, e valabil testamentul?
Rspuns sal: e clauz de excepie.
Rspuns prof: nu e clauz de excepie. Pt ca clauz de excepie se raporteaz
la momentul deschiderii succesiunii. Clauz de excepie rmne mega excepional i se
poate utiliza de ea doar n situaia cnd reedina obinuita foarte recent nu e deloc
solid - pentru ca altfel subminm predictibilitatea (art 21(2) clauza general,
ulterior clauz de excepie). Acum referitor la ntrebare, n 5 zile nu am dobndit o
reedina obinuit. (aici capacitatea nu e o chestiune de form, ine de legea
ipotetic). Dac nu am reedina obinuit nu dobndesc lege ipotetic.
52

Art 27 din Regulament este referitoare la legea aplicabil condiiilor de form

ale testamentului. O observaie: 27(3) (sau 1?!, nu s-a auzit bine): ... ntocmit n
form scris. Prima ntrebare pe care ne-o putem pune: care e situaia testamentelor
verbale - care sunt permise? Dac va uitai la art 75 din Regulament, al 2. Prima
impresie e ca ceva e ciudat. Asta este pt ca statelor membre de la Convenia de la Haga
din 1969 li se aplic convenia (care reglementeaz testamentul verbal), iar celorlali
(nesemnatari ai conveniei) li se aplic art. 27 (doar dispoziiilor fcute n scris, nu i
verbal). Ce se ntmpl n Romnia? E prohibit. Forma, n dreptul intern, este mult
mai agresiv atrage nulitatea absolut. n dreptul internaional se ncearc prin
form salvarea voinei testatorului care spune ca e suficient sa respect rigorile uneia
dintre legi i va fi valabil i un testament oral. Testamentul verbal e o chestiune ce ine
de form, prin urmare, el este valid dac, de exemplu, testatorul este cetean strin
elveian. Dac circumstanele legii sunt ntrunite, testamentul va fi valid. Sau
dac spre exemplu un romn care l face ntr-o alt ar unde este legal, atunci va fi
valabil i n Romnia pentru ca este o chestiune de form, de exprimare a ultimei
voine i nu este o chestiune care sa vrea sa ofenseze ordinea public de drept
internaional privat (ordinea intern nu m mai intereseaz). Nu tot ce este imperativ n
dreptul intern este imperativ i n dreptul internaional aici este vorba despre un interes
privat, prevaleaz voina testamentar.
Art. 27 al. 3 spune ca orice dispoziie de drept care limiteaz formele permise de
dispoziie pt cauz de moarte prin trimitere la condiii personale (ex: vrsta) aparine
chestiunilor de form. Se aplic i martorilor, nu doar prilor (n sistemul UK unde
sunt reglementai i martorii testamentari). Capacitatea nu e chestiune de form, ci de
fond, supus legii ipotetice. Al. 3 se refer la faptul ca existe sisteme, precum dr.
german, care permite minorului sa testeze, dar doar ntr-o anumit form (autentic,
nu olograf). Aceasta limitare este asimilat unei chestiuni de form, care nlesnete
astfel recunoaterea testamentului.
Spe 1: un minor german care face testament olograf n Romnia. Observm
ca exist posibilitatea ca un testament sa fie lovit de nulitate i n Romnia (pt lipsa
capacitii testamentare a unui minor), i n Germania (pt nentrunirii exigenei de
form datorit vrstei testatorului). Prin aplicarea art. 27 din regulament, trimiterea la
vrsta va fi asimilat condiiilor de form. Asta ce nseamn? Asta nseamn ca dac
el respect dpdv formal vigorile oricreia din legile enumerate la al. 1., el este astfel,
dpdv formal, valid. Limitarea este asimilat dpdv al regulamentului cu forma (i NU
faptul ca capacitatea este acelai lucru cu form!).
53

Spe 2: un minor 15 ani, cetenie roman i reedina obinuit n Spania,

ncheie aici un testament olograf. Ulterior, la 16 ani, se rentoarce n Romnia. Aici
modific testamentul. Legat de primul testament, dpdv al capacitii, minorul avea cap
testamentar (datorit legislaiei din Spania <- reedina obinuit). Referitor la cel deal doilea testament, legea roman nu i recunoate capacitatea testamentar. El deja a
testat n Spania. Ce se ntmpl acum? Art 24(3) din Regulament spune ca legea
succesoral ipotetic se aplic dup caz modificrii i revocrii primului testament (care
a fost iniial valabil ncheiat). Legiuitorul nu a vrut ca legea ipotetic veche sa se
substituie legii ipotetice noi. A dat ns posibilitatea (prin prelungirea capacitii)
doar n privina statutului modificrii i revocrii dispoziiei testamentare vechi. Dac
eu am fcut cndva valabil, eu pot oricnd sa vin i sa modific/revoc. Un nou legat pe
un alt bun nu l-ar putea face, asta e clar (deja e alt testament).

54