Joc secund Ion Barbu

Desi contemporan cu Blaga si Arghezi, poezia lui Ion Barbu este mai aproape de
conceptia unor poeti moderni ca Mallarme, Valery, Baudelaire, dar si de cantecele de
lume ale lui Anton Pann. Creatia lui Barbu exprima, mai ales, dorinta lui de comunicare
cu Universul, de contemplarea lumii in totalitatea ei, este o stare de intelectualitate,
izvorata din conceptia ca "pentru mine poezia este o prelungire a geometriei". Aspiratia
sa catre lirismul pur presupune o stare initiatica, ce nu poate fi exprimata decat intr-un
limbaj incifrat, in care concizia este formula cea mai aleasa a lirismului barbian,
concretizata in imagini-sinteza, propozitii eliptice, asocieri de cuvinte deseori socante.
Versul lui Ion Barbu nu se supune nici unei reguli de logica intre cuvinte, facand ca
limbajul sau sa fie criptic si ermetic.
Lirica lui Ion Barbu ilustreaza, dupa propria marturisire, relatia dintre
matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru
reprezentarea formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al
geometriei,
un
loc
luminos,
unde
se
intalneste
cu
poezia".
Tudor Vianu distinge in creatia poetica a lui Ion Barbu 3 etape importante carora le
corespund 3 cicluri poetice: ciclul parnasian, ciclul baladic si oriental si ciclul ermetic.
Primul ciclul contine poezii care poarta in mod vizibil amprenta parnasianismului,
curent literar care pune accent pe forma artistica urmarind perfectiunea formala a
poemului incurajand creatiile in care descrierile nu sunt insotite de vibratie sufleteasca.
Poeziile care apartin acestui ciclu au o serie de trasaturi definitorii: preferinta poetului
fata de anumite imagini ce devin metafore-simbol sau obiectivizarea mesajului liric, eul
liric este astfel retinut si distant. Reprezentative pentru aceasta perioada sunt creatiile
Copacul, Lava, Banchizele etc.
A doua etapa, cea baladica si orientala contine poezii in care autorul apeleaza la
epic, poezii inspirate din lumea balcanica, acestea sunt de fapt balade in structurile carora
poetul insereaza simboluri deosebit de complexe. Pentru aceasta perioada a creatiei lui
Barbu reprezentativa este poezia Riga Crypto si Lapona Enigel.
Cel de al treilea ciclu al poeziei lui Barbu este cel ermetic. Acest ciclu este
caracterizat de perfectiunea formala a poeziei, de cultivarea abstractului, lirismul fiind
filtrat prin intelect, nu se mai poate vorbii deci despre o poezie de suflet ci despre o
poezie ce are raceala matematicii. In cadrul poeziilor apatinand acestui ciclu pot fii
intanlite o serie de simboluri :simbolul oului, al oglinzii si al nuntii.
Semnificativa
pentru ciclul ermetic al poeziei lui Barbu este opera literara Joc Secund care este cea
mai cunoscuta arta poetica a lui ion Barbu in care acesta explica resorturile propriei
creatii.
Una dintre cele mai importante opere ale creatorului Ion Barbu (Dan Barbilian)
este reprezentata de poezia Joc secund, care deschide volumul omonim, fiind in acelasi

timp o arta poetica. George Calinescu ofera o interpretare a acestei poezii: Poezia,
metaforic exprimata de adancul acestei calme creste, este o iesire (de dus) din contingent
adica din ceas, in pura gratuitate(mantuit azur), joc secund ca imaginea cirezilor in apa, o
sublimare a vietii prin retorsiune.
Titlul acestei poezii poate implica dimensiunea ludica, denotand un joc al creatiei,
cunoasterii sau rationamentelor. Totodata, acesta poate sugera o dihotomie: joc al ratiunii
joc al cunoasterii sau rationamentelor.
Astfel, daca dimensiunea ludica a ratiunii presupune doar o analiza conceptuala
unidirectionala, asociata doar proceselor gandirii, implicand totodata demersul ipoteza
demonstratie concluzie, de cealalta parte, jocul rationamentelor, implica un
pluriperspectivism al cunoasterii, fiind asociat, in acelasi timp, unui process deductiv
analitic pe structura.
Semantemul ceas denota o dubla perspectiva temporala : timpul concret si
timpul abstract sau contemplativ, nascut din meditatie. Astfel, deducerea timpului concret
devine proiectarea timpului individual. De partea cealalta, timpul abstract devine
metamorfozare a timpului concret.
Asadar, titlul creatiei barbiene, sugestiv, pune in evidenta ideea centrala si crezul
poetic : poezia reprezinta o dematerializare a lumii, prin oglindire, o reprezentare
purificata a lumii, creatia devenind un joc secund, mai pur. Lumea vazuta ca o copie a
lumii perfecte este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului secund atemporal : din
ceas dedus si aspatial : teritoriu imaginat al experientelor spirituale pure.
Poezia porneste de la viata, dar nu se confunda cu aceasta, ea se inalta pe
inecarea universului real, printr-un joc al oglindirii, devenind unul sublimat, o copie
geometrizata a lumii. Astfel, daca jocul devine simbol al primordialitatii arhetipale,
echivaland cu prototipul initial, sintagma regasita in titlul creatiei barbiene joc secund
se caracterizeaza ca definitie a artei, din perspectiva aristotelica sugerandu-se in acelasi
timp ideea conform careia arta este mimetica, fiind o imitiatie de gradul al doilea.
Din punctul de vedere al perspectivei temporale, poetul ridica incifrarea,
prezentata la nivelul discursului liric ca insumare care este echivalenta sintagmei nadir
latent, similara duratei interioare, reprezentativa pentru filonul subiectivitatii creatoare.
Astfel, se contureaza timpul intuitiv al imposibilei reflexii, asociat reflectiei, ilustrandu-se
in aceasta maniera eternizarea jocului secund. Intre timpul concret si timpul abstract,
poetul devine meditator, fiind asociat timpului intuitiv, echivalent al timpului individual,
efemer.
Primul vers contine un element-cheie al textului, propagat, dupa principiul undei,
in intreg corpul poetic. Poezia , ilustrata la nivelul discursului liric prin sintagma
adancul acestei calme creste, pune realitatea intre paranteze, iesind din temporalitate,
conturata prin sintagma din ceas dedus spre a instaura, prin reflectarea in oglinda, o
lume superioara, spirituala, mantuita.
Simbolul harfei ilustreaza ipostaza orfica a eului liric, implicand in aceeasi
masura o tonalitate elegiaca. Creatorul traieste aventura cunoasterii prin iubire, Orfeu
fiind asociat armoniei, reflectata de imbinarea fericita a chtonicului sau imanentului cu

transcendentul. De asemenea, se realizeaza introducerea in teluric a formei de

manifestare a muzicii sferelor, prin semn, interpretat ca imagism ezoteric, redat la nivelul
discursului liric prin intermediul formulelor de alchimie verbala si al confundarii in
spatializarea lumii, redata de simbolistica meduzei si a cantecului. Totodata, harfa devine
sugestie a transcedentarii eului in muzica sferelor, ca simbol al armoniei absolute,
echivaland in acelasi timp cu stagnarea temporala sau invingerea limitelor. Astfel, poetul
devine inca o data mediator, de aceasta data, intre cantec si instrument.
Sufletul fantana accentueaza perspectiva temporala, regasita in discursul liric,
fiind asociat duratei, vazuta in cele trei ipostaze., meduza devenind simbol al spatializarii
cantecului. Adjectivul rasfirate ilustreaza reluarea unei actiuni simbolice, similare
aceleia de autocunoastere, fiind implicate intr-o anumita masura mitologia greaca, poetul
conducand cu un fir al Ariadnei cantecul in muzica sferelor.
Ulterior, verbul a istovi implica intreaga conotatie a cantecului orfic, cantec al
sacrifciului sinelui, prezentandu-se astfel ipostaza eului sacrificial. Astfel, reflectarea
absolutului in sufletul fantana contureaza conditia creatorului de eu sacrificial,
redandu-se in acelasi timp ideea de armonie, de act demiurgic.
Zborul invers reprezinta un adevarat corolar existential, devenind o insumare a
tuturor duratelor temporale, precum si un motiv de contemplatie. Proiectia soarelui, care
taie apa, devenind nadir este echivalenta meduzelor, ce sunt o sugestie a cunoasterii
absolute, echivaland proiectarii absolute in sufletul fantana. Astfel ia nastere un catec al
armoniei universale, care implica armonia sufleteasca, celesta si acvatica. De asemenea,
jocul luminii, prezentat ca zbor in durata exterioara devine echivalent al aceluiasi joc,
redat prin intermediul meduzei, la nivel interior.
In aceeasi masura, zborul armoniei exterioare, a cantecului resimtit, se identifica
zborului invers, asociat meduzelor, care simbolizeaza proiectia in adanc a luminii solare,
asociata cunoasterii interioare.
Clopotul verde este echivalent al aceleiasi simbolistici a meduzei, constituindu-se
in aceeasi masura ca simbol al muzicii sferelor, ce reda armonia transcedentala. Nadirul ,
in aceeasi masura este asociat sufletului fantana.
Dihotomia este surprinsa inca o data la nivelul lexemelor ilustrand culori, verdele
conturand materialitatea, primordialitatea, azurul constituindu-se in simbol al
imaterialitatii, al absolutului.
Asadar, prin toate cele prezentate anterior se demonstreaza ca poezia Din ceas
dedus sau Joc secund este o arta poetica, lumea umana nefiind decat o masca, un
desen complicat, poezia ce-si alatura puterea spiritului accezand intr-un univers de linii si
forme pure, care geometrizeaza, ordoneaza si esentializeaza lumea.