2.

Resursele pescicole si pescuit

Pescuitul excesiv sau supra-pescuitul are o istorie indelungata care cuprinde cateva sute de
ani si este considerat una din cauzele principale ale descresterii stocurilor de pesti si alte
organisme acvatice si in mod cert principala cauza a "colapsului" ecosistemelor marine costiere
in ultimul timp.
Pana acum cercetatorii si specialistii in domeniu conectau cauzal declinul global al
ecosistemelor marine costiere aproape exclusiv de impactul recent al poluarii, cresterea
concentratiei de nutrienti (eutrofizare) si modificarea climatului. Starea actuala a acestor tipuri de
ecosisteme poate fi considerata ca fiind modificata dramatic, daca tinem cont de informatiile si
observatiile referitoare la recifele coraligene distruse, populatiile de mamifere marine din ce in
ce mai reduse, declinul stocurilor de pesti si a altor organisme acvatice (inclusiv plante),
cresterea in amploare a speciilor straine invazive, "exploziile" algale si din ce in ce mai frecvente
si mai virulente manifestari ale diverselor imbolnaviri ale organismelor acvatice.
Studii asupra sedimentelor marine cu o varsta de 125 000 ani comparate cu analiza
arheologica a asezarilor umane de acum 10 000 ani, precum si cu statistici comerciale europene
referitoare la pescuit si comertul cu produse pescaresti, incepand cu secolul al XV-lea pana in
prezent, au conturat o imagine asupra impactului uman asupra acestor ecosisteme marine, care a
confirmat faptul ca supra-pescuitul a precedat de fiecare data declinul diferitelor biocenoze
marine si oceanice (Mayell, 2001).
Extragerea in cantitati foarte mari de vietuitoare marine apartinand unor specii dominante in
biocenozele marine are un efect profund asupra complexelor lanturi trofice caracteristice acestor
ecosisteme, care in unele cazuri determina disparitia biocenozelor specifice.
Se considera ca scaderea populatiilor acestor specii prin supra-pescuit va avea un efect
domino cu un impact ce va fi resimtit chiar pe parcursul unor zeci sau chiar sute de ani in viitor.
In anii 90 cresterea flotelor de pescuit la nivel mondial a continuat sa se manifeste, desi
recomandarile unor specialisti in domeniul protectiei stocurilor de peste si alte organisme
acvatice, prevad ca o eventuala refacere a acestora presupune reducerea cu 50% a marimii
actuale a flotei mondiale de pescuit oceanic. Sesiunea Comitetului FAO pentru pescarii, a
adoptat inca din 1995, la Roma, Consensul asupra pescariei mondiale, care a reliefat faptul ca
supra-pescuitul in general si capacitatea foarte mare (supra-capacitatea) flotelor de pescuit in
particular ameninta bioresursele acvatice atat actualmente cat si pentru generati 232g64c ile
viitoare.
FAO (1995) estimeaza ca 69% din principalele pescarii ale lumii sunt exploatate la nivelul
maxim de suportabilitate, supra-exploatate sau distruse in timp ce anual aproximativ 27 milioane
tone de organisme acvatice capturate in timpul pescuitului si considerate nevaloroase sunt
distruse si aruncate inapoi in mare, ca urmare a utilizarii unor metode de pescuit neselectiv.
Desi recomandarile FAO referitoare la o abordare precauta a acestei problematici care ar
trebui sa conduca la scaderea cantitatilor totale pescuite, pentru a permite refacerea stocurilor, la
sfarsitul anilor 90 capturile totale se cifrau la aproximativ 85 milioane tone, cu o crestere de 15
milioane tone fata de anul 1995.
Raportul FAO pe 1995 estima capacitatea totala bruta a flotelor de pescuit la nivel mondial la
26 milioane tone, cu o distributie pe continente dupa cum urmeaza: Asia 42%, fosta URSS 30%,
Europa 12%, America de Nord 10%, Africa 3% si Oceania 0,5%. Intre 1992 si 1997 aceasta

capacitate inregistra in continuare o crestere de circa 3% (720 000 t). Mai mult de 82,2% din
cresterea de capacitate a vaselor de pescuit in perioada 1991-1995 (Tab. 27) a fost datorata
numai flotelor apartinand la 14 state ale lumii.
Tabel 27 . Statele cu cresterea cea mai importanta a flotei de pescuit in perioada 1991-1995
(dupa Greenpeace International, 2000) .
Nr.
crt.

Tara

1
Japonia
2
Uniunea Europeana
3
Honduras
4
Rusia
5
Peru
6 Fosta URSS (fara Rusia)
7
Chile
8
Liberia
9
Maroc
10
China
11
Argentina
12
Iran
13
Korea de Sud
14
SUA

Numar de
vase
297
248
153
125
109
81
46
42
37
32
31
26
24
23

Crestere
cumulativa
(%)
19,2
35,2
45,1
53,1
60,2
65,4
68,4
71,1
73,5
75,5
77,5
79,2
80,8
82,2

Avand in vedere faptul ca oceanul planetar are un rol esential in desfasurarea unor procese
globale cum sunt reglarea climatului si circuitul nutrientilor, ca reprezinta o sursa vitala de
produse alimentare sau medicale si are valente culturale, turistice si recreationale deosebite,
problematica degradarii unor ecosisteme acvatice complexe, de mari dimensiuni prin supraexploatarea resurselor este extrem de actuala.
Se recunoaste faptul ca diversitatea biologica a oceanelor si marilor lumii a fost si este in
continuare redusa datorita exploatarii excesive a pestilor si a altor specii acvatice. Cele mai multe
specii considerate importante din punct de vedere comercial, precum si multe alte specii asociate
acestora sunt in declin sau amenintate cu disparitia. De asemenea, multe ecosisteme marine sau
situate in apropierea coastelor, care includ habitate vitale pentru reproducerea speciilor acvatice
sunt in proces de degradare ca urmare a diverselor activitati umane.
Din aceste motive, aplicarea unor principii adecvate de management al pescariilor marine si
oceanice este esentiala pentru reducerea riscului degradarii ecosistemelor specifice si refacerea
numerica a populatiilor naturale aflate in declin. Un astfel de principiu se refera la minimalizarea
impactului pescariilor ale carui obiective din punct de vedere al managementului trebuie sa
reduca impactul acestor activitati asupra mediului astfel incat. Principalele obiective urmarite in
acest scop sunt prezentate in continuare.
-

Pentru a reduce substantial riscul unor modificari ireversibile, intensitatea pescuitului

nu trebuie sa degradeze caracteristicile de baza ale ecosistemului. Pentru realizarea
acestui obiectiv, stocurile de organisme acvatice vizate de activitatea de pescuit trebuie
mentinute la un nivel cit mai ridicat.

Exploatarea prin pescuit nu trebuie sa pericliteze capacitatea speciilor de a suporta

fluctuatii ale conditiilor de mediu naturale sau induse de activitatea umana.

Pescuitul sau activitatile similare nu trebuie sa puna in pericol nici o specie sau
populatie naturala si nici posibilitatea refacerii speciilor aflate in pericol sau amenintate
cu disparitia.

Pescuitul trebuie prohibit in zonele sensibile, acolo unde exista pericolul amenintarii
biodiversitatii, productivitatii sau caracteristicilor structurale si functionale ale
ecosistemelor.

Trebuie eliminata practicarea pescuitului neselectiv care conduce la pierderi colaterale

nejustificate constand in alte organisme acvatice nevizate de activitatea de pescuit..

Impactul distructiv al activitatilor legate de pescuit asupra habitatelor si ecosistemelor

marine cum sunt recifele coraligene, zonele cu vegetatie submersa, bentalul si
populatiile de organisme bentonice, trebuie eliminat.

Trebuie prevenite si controlate activitatile care presupun introducerea intentionata sau

accidentala a speciilor straine cu potential invaziv sau a speciilor modificate genetic.

Pentru a se compensa la nivel global efectele, de regula putin studiate si cunoscute, ale
acestui tip de activitate asupra proceselor complexe caracteristice functionarii ecosistemelor
acvatice, managementul acestor activitati trebuie sa se bazeze pe principiul precautiei.
-

Abordarea precauta e exploatarii stocurilor trebuie avuta permanent in vedere, chiar

daca stocurile sunt abundente. Luarea unor masuri de precautie atunci cand stocurile
sunt reduse nu mai insemna respectarea acestui principiu ci doar o reactie de moment.

Managementul pescariilor cu respectarea principiului precautiei trebuie sa presupuna

studiul ecosistemului si estimarea impactului pescuitului, cu alte cuvinte trebuie astfel
conceput incat sa evidentieze efectele asupra ecosistemului ca intreg si nu numai
efectele asupra speciilor vizate pentru valorificare.

Cresterea responsabilitatii tuturor celor implicati in exploatarea cestor resurse, inclusiv

a institutiilor publice care se ocupa cu conservarea si managementul este fundamentala
pentru reducerea riscului unui impact sever al activitatilor de pescuit.

Nici o activitate din domeniul pescaresc nu trebuie declansata sau extinsa pana cand nu
se verifica impactul acesteia pe baze stiintifice si proceduri de management dinamic cu
obiective si masuri de protectie bine stabilite.

Precautia trebuie sa fie cu atat mai mare, cu cat certitudinea datelor stiintifice este mai
redusa. In cazul in care datele stiintifice sau alte informatii de acest gen sunt inadecvate
pentru determinarea impactului posibil al activitatilor de pescuit sau similare asupra
populatiilor si ecosistemelor din care acestea fac parte, efortul de pescuit trebuie
restrictionat la cel mai scazut procent al biomasei estimate pentru ecosistem. Daca nu
exista estimari credibile ale biomasei unei specii vizate de activitatea de pescuit, nu
trebuie permis pescuitul.

Inainte de introducerea oricarei metode sau unelte noi de pescuit trebuie demonstrat
riguros ca noile metode sau unelte nu au un impact negativ deosebit asupra speciilor

vizate sau a speciilor asociate in biocenoza sau asupra habitatelor acestora. Metodele si
uneltele de pescuit aflate in uzul curent trebuie sa fie de asemenea subiectul unor astfel
de estimari ale impactului.
-

In pescariile in care supra-exploatarea a diminuat sever stocurile de reproducatori sau a

degradat substantial ecosistemele trebuie impus un moratoriu asupra capturarii speciilor
vizate pentru a permite refacerea stocurilor.

3. Exploatarea mamiferelor acvatice

Rezolvarea problemei legate distrugerea colaterala unor organisme acvatice care nu
reprezinta obiectul pescuitului, prin utilizarea unor metode si unelte de pescuit neselective,
reprezinta unul din dezideratele cele mai actuale ale acestei activitati. In 1995, Departamentul
specializat al FAO estima ca o reducere cu 60% a acestor "pierderi colaterale" poate fi un
obiectiv realist pana in anul 2000. In realitate, multe state nu au respectat in mod strict
recomandarile FAO si probabil acest procent este mult mai redus. Totusi, dezvoltarea unor
tehnologii care sa conduca la o selectivitate mai mare a pescuitului anumitor specii de organisme
acvatice, o legislatie adecvata si implementarea respectarii cu strictete marita a reglementarilor
pot conduce la reducerea acestor pierderi, desi principala problema o reprezinta inca suprapescuitul.
Reducerea cantitatii de bioresurse acvatice disponibile, datorita supra-exploatarii acestora,
devine nu numai o problema legata strict de aspectele ecologice si de protectie a mediului ci
imbraca valente sociale si economice importante datorita pericolului potential pe care il are in
ceea ce priveste securitatea alimentara a societatii umane.
In ceea ce priveste abordarea actuala a problematicii legate de supra-pescuit si
supraexploatarea resurselor biologice naturale in general, in ultimul timp FAO impreuna cu
Conventia asupra Comertului cu Specii Salbatice Periclitate ale Florei si Faunei (CITES) au
elaborat liste de criterii adecvate care cuprind si specificatii referitoare la pescuitul si
comercializarea speciilor acvatice. Aceasta colaborare va determina ca CITES sa poata lua
masuri mai eficiente pentru a stopa pescuitul si comertul ilegal cu diferite specii, mai ales in
zonele in care autoritatea altor organisme specializate in reglementarea acestui aspect este
nerecunoscuta.
Comitetul FAO pentru Pescuit (COFI) intrunit in cea de-a 25 sesiune in 2003 abordat
problematica supra-exploatarii resurselor biologice acvatice si ca urmare a rezultatelor
Conferintei Mondiale asupra Dezvoltarii Durabile, de la Johannesburg in 2002. Cu acest prilej,
liderii tarilor lumii au subliniat rolul vital al activitatii de pescuit sub aspect economic si al
securitatii alimentare, precum si din punct de vedere al conservarii biodiversitatii si au adresat
comunitatii internationale o chemare la "mentinerea sau restaurarea stocurilor la un nivel care sa
permita intr-adevar exploatarea durabila a acestora, cu obiectivul de a realiza urgent aceste
deziderate legate de reducerea stocurilor si , acolo unde este posibil, nu mai tarziu de anul 2015".
Asa cum s-a precizat anterior, in ultimii aproximativ 10 ani a devenit din ce in ce mai clar
faptul ca resursele de organisme acvatice marine si oceanice considerate alta data ca fiind
aproape inepuizabile, au fost exploatate in mod drastic, fapt ce a condus la declinul inregistrat in
prezent. Foarte abundentele stocuri de pesti (mai ales, cod) si alte specii bentonice din zone
foarte productive cum sunt Noua Anglie si estul Canadei au fost decimate, diferite specii de cod
de talie mare din Atlantic au fost reduse la valori numerice care pun in pericol refacerea
populatiilor si mai multe specii din Pacific si Atlantic au fost plasate pe lista speciilor aflate in
pericol.

Consecintele exploatarii extreme a acestor resurse asupra mediului (prezentate mai detaliat,
anterior) sunt numeroase si includ reducerea accentuata a productiei biologice caracteristica unor
specii, precum si modificari ale structurii populatiilor prin eliminarea din populatie mai ales a
exemplarelor de talie mare, care sunt mai productive, fapt ce conduce la o eventuala refacere a
stocurilor mult mai lenta (NMFS, 1999).
S-a dovedit ca reducerea presiunii pescuitului precum si un management adecvat, determina
cresterea productivitatii acestei activitati, scaderea costurilor de exploatare si in plus permite
refacerea stocurilor. De exemplu, in 1999 Comisia internationala pentru Protectia Tonului din
Atlantic (ICCAT) a stabilit o perioada de timp de 10 ani pentru un program care sa permita
refacerea stocurilor de peste spada (Xiphias gladius) din Atlanticul de Nord. Dupa numai 4 ani
de la introducerea acestui program dimensiunea stocurilor a crescut semnificativ, datorita
refacerii numerice a populatiilor, pana la o valoare estimata la 94% din densitatea normala a
acestei specii (Turner, 2003).
Cel putin la momentul actual deciziile luate in cadrul FAO cu acordul partilor implicate iau in
considerare cele mai importante aspecte privitoare la protectia, conservarea sau
refacerea bioresurselor acvatice. Spre exemplu, principalele obiective adoptate in 1993 stabilesc:
1.

impunerea obligativitatii tuturor statelor ale caror vase de pescuit opereaza in mare
deschisa sa respecte o serie de masuri capabile sa permita necesitatile de conservare si
management;

2.

cresterea transparentei operatiunilor de pescuit prin acumularea si diseminarea datelor

si informatiilor asupra activitatii de pescuit la nivel mondial.

Probabil ca cele mai importante prevederi legate de aceste obiective sunt trei reglementari noi
cu privire la vasele specializate de pescuit si activitatea lor, care prevad urmatoarele:
I.

Fiecare stat trebuie sa se asigure ca navele proprii de pescuit nu se vor angaja in

activitati care sa afecteze masurile de conservare adoptate la nivel international, chiar
daca statul respectiv nu a aderat la organizatiile care impun astfel de masuri.

II.

Nici o nava de pescuit nu va fi utilizata pentru pescuitul in apele internationale fara o

autorizatie prealabila a statului careia ii apartine.

III.

Nici un stat nu va autoriza activitatea de pescuit a navelor specializate daca nu are

capacitatea de a controla activitatile de pescuit de la bordul navelor.

Ca urmare a interesului global asupra acestei problematici FAO a adoptat in 1995 un asa
numit Cod de Conduita pentru un Pescuit Responsabil care desi nu este obligatoriu, are la baza
reglementari internationale relevante in domeniu, inclusiv cele rezultate din Conventia ONU din
1982. Acest cod stabileste principiile si standardele pentru un pescuit si alte activitati colaterale
responsabile, care sa tina cont de aspecte relevante din punct de vedere al cercetarii bioecologice, operatiuni de pescuit si prelucrare, si integrarea in managementul zonelor costiere
(FAO, 2000).
Printre principalele obiective ale acestui cod se numara:
- stabilirea principiilor pentru un pescuit responsabil vor lua in considerare aspectele relevante
din punct de vedere biologic, ecologic si de mediu, tehnologic, economic si social;

- stabilirea principiilor si criteriilor pentru elaborarea si implementarea politicilor nationale cu

privire la conservarea resurselor acvatice pescaresti ti formularea si punerea in practica a
masurilor adecvate;
- utilizarea acestui cod ca un instrument de referinta care sa permita statelor lumii sa
imbunatateasca reglementarile legale si institutionale cerute de o activitate responsabila in
domeniu;
- asigurarea unei baze pentru formularea si implementarea conventiilor internationale si a altor
instrumente eficiente, fie obligatorii, fie adoptate in mod voluntar;
- facilitarea si promovarea cooperarii tehnice, financiare si de alta natura in conservarea
resurselor pescaresti precum si in dezvoltarea si managementul pescariilor;
- promovarea contributiei pescariilor la securitatea alimentara si calitatea alimentelor, asigurand
prioritatea comunitatilor umane locale, din punct de vedere al necesitatilor nutritionale;
- promovarea protectiei resurselor acvatice vii precum si a mediului de viata al acestora si al
zonelor costiere;
- promovarea comertului cu peste si produse pescaresti sau alte organisme acvatice in
conformitate cu legislatia internationala si evitarea masurilor ce ar pute constitui obstacole
mascate ale acestui tip de activitate comerciala;
- promovarea cercetarii in domeniul pescaresc, precum si in ecosistemele asociate si asupra
factorilor de mediu relevanti;
- asigurarea standardelor de conduita pentru toate persoanele implicate in domeniul exploatarii
resurselor acvatice vii.
Pestele si alte organisme acvatice asigura 40% din necesarul de proteine pentru aproximativ
2/3 din populatia lumii. Spre exemplu, peste un miliard de oameni de pe continentul asiatic
depind de aceste produse alimentare ca sursa principala de proteine. Reducerea acestor resurse a
determinat Organizatia Natiunilor Unite pentru Cultura si Stiinta (UNESCO) sa avertizeze ca
pestele considerat pentru mult timp "mancarea saracilor" s-a diminuat la nivel global ca rezultat
al cererii de piata crescute si al supra-pescuitului, devenind uneori un aliment mult mai scump
sau chiar un produs de lux. UNESCO si FAO au avertizat de asemenea ca asa numita "epoca de
aur" a pescuitului s-a sfarsit si ca in anii 2000 scaderea consumului de peste in dieta umana va fi
din ce in ce mai semnificativa.

4. Legislatia Internationala in domeniul pescuit si exploatarea

mamiferelor acvatice
Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) considera ca 69% din
speciile de pesti marini si oceanici vizate de pescuitul comercial sunt exploatate la maximum,
44% sunt foarte exploatate, 16% supra-exploatate, 6% au fost exploatate aproape in totalitate sau
se afla intr-un stadiu de refacere lenta ca urmare a supra-pescuitului.
Statisticile arata ca nivelul capturilor in 30 din cele mai mari 40 areale marine traditionale in
pescuitul oceanic si marin au inregistrat un declin major, considerat catastrofic in unele cazuri
particulare. Spre exemplu, capturile din pescuitul codului de Atlantic au scazut de la o valoare de
4 milioane tone in 1960 la putin peste 1 milion tone la mijlocul anilor 1990. Un alt exemplu din
Atlanticul de Nord se refera la stocurile de hering care au scazut de la o biomasa estimata in
1950 la 10 milioane tone, cand a fost considerata cea mai mare populatie de pesti din oceanul
planetar, la un nivel de cel mult 100 000 t in 1970. Supra-pescuitul a fost atat de masiv incat
numai dupa mai mult de 15 ani (in 1986) heringul a reaparut in Marea Norvegiei dar in cantitati
care nu mai permite un pescuit comercial rentabil.
Datorita faptului ca ecosistemele acvatice, si in special cele marine si oceanice sunt in mare
masura interconectate, orice modificare survenita intr-unul sau mai multe ecosisteme determina
si afectarea altor ecosisteme. Daca o anumita specie este supra-exploatata nu este afectata numai
populatia vizata ci intregul ecosistem in care aceasta specie ocupa o nisa ecologica si de
asemenea sunt afectate si alte comunitati de organisme acvatice.
In cazurile extreme, speciile concurente unei specii supra-exploatate prin pescuit profita de
avantajul reducerii densitatii speciei pescuite si impiedica refacerea naturala a acestei specii. Un
exemplu in acest sens este zona de est a Marii Bering situata intre Rusia si Alaska unde pescuitul
excesiv a unor specii de pesti bentale, cum sunt barbunul si halibutul de Groenlanda, care a
condus la scaderea acestor populatii cu procente de 35-40%, a determinat cresterea exploziva cu
450-600% a populatiilor altor specii de pesti, mai ales rechini plati (cu o valoare comerciala
redusa).
Scara imensa, din punct de vedere spatial si cantitativ, la care se realizeaza pescuitul modern
pune in actualitate si probleme critice legate de evolutia speciilor. Speciile de organisme acvatice
intens exploatate pot determina schimbari dramatice in componenta pe clase de varsta a
populatiilor, determinand o crestere mai rapida a indivizilor care devin maturi din punct de
vedere sexual mai devreme, dar care au o perioada mai redusa de reproducere si o talie mai
redusa la varsta maturitatii.
In populatiile de pesti supra-exploatate cum sunt cele din Marea Nordului, mai multe specii,
cum sunt eglefinul (Melanogrammus aeglefinus, o specie asemanatoare cu codul) si codul, au o
mortalitate datorata pescuitului mult mai mare decat mortalitatea naturala, fapt ce determina ca
supra-pescuitul sa devina factorul dominant in procesul natural al evolutiei acestor specii.
Pescuitul poate reduce, de asemenea, diversitatea genetica atunci cand numarul indivizilor dintro anumita populatie devine foarte scazut, datorita fenomenului de cosanguinizare.
Efectul pescuitului excesiv determina modificari in populatiile speciilor pradatoare care au ca
sursa de hrana speciile de pesti exploatate comercial si care constituie vergi verigi importate ale
lanturilor trofice. Multe alte specii de vietuitoare marine sunt amenintate in acest mod, indirect
(rechini, pinipede, delfini, balene, pasari acvatice, broaste testoase etc.).

Se considera ca unele specii de pasari acvatice cu valoare, cel putin simbolica, cu este
albatrosul sunt pe cale de disparitie. Scaderea numerica a populatiilor unor pasari acvatice
precum si a unor mamifere marine a fost de multe ori asociata cu micsorarea stocurilor de pesti si
deci scaderea disponibilitatii resurselor de hrana pentru acestea.
Reducerea resurselor de hrana prin supra-exploatare, nu este singurul risc, de asemenea, un
numar crescut de alte organisme acvatice devin accidental victime ale activitatii de pescuit sau
mor ca urmare a pescuitului neselectiv sau al interactiunii cu navele si uneltele de pescuit.
Una din cele mai cunoscute situatii legate de aceasta problematica este pescuitul tonului cu
plasa punga in zona tropicala a Pacificului de est (Mexic si America Centrala). Din cauza unui
comportament neexplicat pana in prezent, "tonul cu inotatoare galbene" se deplaseaza sub
cardurile de delfini si alte specii de animale marine (balene) in timpul migratiei catre largul
oceanului. Utilizand plase lungi de pana la 2 000 m flotele de pescuit captureaza de multe ori in
mod deliberat si aceste organisme acvatice pentru a fi sigure de captura de ton.
In SUA s-a estimat ca din 1959, cand flota americana de pescuit a introdus aceasta metoda de
pescuit, au disparut din acest motiv 7 milioane de delfini, iar datorita faptului ca flotele de
pescuit nu au fost eficient controlate, multe populatii de delfini s-au redus in mod dramatic pana
in anii 1970. Nu exista date complete despre delfinii si alte organisme acvatice ucise similar in
pescuitul tonului sau altor specii de pesti in alte zone din oceanele Pacific, Atlantic si Indian.
Un aspect foarte important este cel al exceselor legate de exploatare bioresurselor acvatice
din cauza unui management deficitar al activitatilor de pescuit. Cateva exemple pot fi
edificatoare din acest punct de vedere. In 1993, estimarile aratau ca 350 milioane kg de peste au
fost capturate in zona Pacificului de nord est si apoi aruncate deoarece nu indeplinea cerintele
privind specia si dimensiunea de comercializare. In unele zone, si pentru unele specii, din aceste
motive, cantitatile pescuite care indeplinesc conditiile de comercializare sunt egale cu cele
aruncate deoarece nu indeplinesc criteriile cerute de piata. Similare sunt inregistrate si in Marea
Nordului in pescuitul codului.
Una din activitatile cu cel mai mare impact distructiv asupra ecosistemelor acvatice, dar mai
ales a celor din apele tropicale o reprezinta pescuitul unor crustacee (creveti si unele specii de
languste). Se estimeaza ca in acest pescuit specializat sunt distruse anual 11 milioane tone de
pesti capturati accidental, datorita faptului ca pana la 90% din captura o reprezinta alte specii de
organisme acvatice (care sunt de obicei aruncate ca deseuri) si numai 10% reprezinta crustaceele
care fac obiectul pescuitului comercial.