Bucurie negrãitã

ºi strãlucitã
este ea a ta acum?

Predici þinute la Biserica Baptistã nr. 2

din Oradea, în anul 1990

Iosif Þon

Editura Cartea Creºtinã

Oradea, 2010
 Bucurie negrãitã ºi strãlucitã
de Iosif Þon

© 2010 Editura Cartea Creºtinã

str. Cuza-Vodã nr. 85
410097 Oradea-Bihor, România
Tel.: 0259-436.738, 0359-432.616; Fax: 0259-436.152
E-mail: smr@ecc.ro; Pagina web: WWW.ECC.RO

Toate drepturile rezervate asupra prezentei ediþii în limba românã.

Orice reproducere sau selecþie de texte din aceastã carte

este permisã doar cu aprobarea în scris a Editurii Cartea Creºtinã.

Consilier editorial: Agnes Dragomir

Editarea: Daniela Luca

Tehnoredactarea: Marcel Eugen Budea
Coperta: Adrian Abrudan

ISBN 978-973-1990-08-8

Tiparul executat în Debrecen, Ungaria.

 *
Cuprins

Introducere................................................................................................vii
Statornicie..................................................................................................1
Trãirea în libertate ..................................................................................13
Lepãdarea lui Petru................................................................................25
Implicaþiile rãstignirii Domnului Isus pentru noi.............................39
Imagini explicative ale morþii Domnului Isus ...................................49
Însemnãtatea ºi consecinþele învierii ..................................................59
Credinþe false si alte pericole ...............................................................75
Crucea Lui ºi crucea mea......................................................................93
Rãsplãtire în cer....................................................................................109
Ce este harul? .......................................................................................121
Inima de piatrã ºi harul.......................................................................133
Harul ......................................................................................................145
Marele nostru Preot .............................................................................155
Pãrinþii ºi copiii lor ...............................................................................167
Legãmântul ºi testamentul .................................................................177
Frumuseþea lui Dumnezeu.................................................................191
Cele Zece Porunci.................................................................................201
Dumnezeu a ales pe Israel..................................................................215
Cel mai mare în Împãrãþia cerurilor .................................................229
Alegeri reînnoite...................................................................................239
Duhul zdrobit .......................................................................................251
Relaþiile în Împãrãþia lui Dumnezeu ................................................265
Trimiºi de Cel biruitor..........................................................................279
Bucurie negrãitã ºi strãlucitã ..............................................................291
 *
Introducere

L a 16 decembrie 1989 a izbucnit revoluþia românã în Timiºoara.

La 22 decembrie s-a declanºat ºi în Bucureºti ºi a culminat cu
împuºcarea soþilor Ceauºescu la 25 decembrie, în ziua de Crãciun,
într-o zi de luni.
Între 1982 ºi 1989, în predicile mele transmise prin Radio Europa
Liberã ºi prin Radio BBC (publicate acum în volum la Editura
Cartea Creºtinã) am spus în repetate rânduri cã regimul comunist
se va prãbuºi ºi cã eu mã voi întoarce imediat în România.
Joi 28 decembrie 1989 eram deja în avion împreunã cu colegul ºi
prietenul meu Petricã Lascãu, în drum de întoarcere spre Oradea,
unde am sosit vineri seara. Sâmbãtã dimineaþa ne-am întâlnit cu
mai mulþi fraþi ºi am decis cã duminicã vom face adunare comunã
cu toate cultele evanghelice în Sala Sporturilor. Dupã masã s-au
obþinut aprobãrile necesare, iar duminicã 30 decembrie 1989, câteva
mii de oameni, într-o bucurie exuberantã, am slãvit pe Dumnezeu
pentru eliberarea din robia comunistã ºi pentru un început de viaþã
nouã în libertate.
Câteva luni mai târziu, m-am mutat împreunã cu familia din
Wheaton, IL (lângã Chicago) la Oradea. Visul meu cel mai mare era
atunci sã fac un seminar teologic ºi o universitate creºtinã, aºa cã în

vii
 * Predici ocazionale *
toamna acelui an, am ºi început ºcoala aceasta cu ºaizeci de
studenþi ºi de studente, în Biserica Baptistã nr. 2 (numitã mai târziu
„Emanuel”) care a devenit baza noastrã. Eu fusesem pastor al
acestei biserici între 1977-1981, înainte de a fi fost exilat. Practic, mã
întorceam acasã. Dar biserica avea acum cca 2 500 de membri ºi
avea deja patru pastori. Eu am fost primit între ei ca al cincilea
pastor. Concentrarea mea era pe organizarea ºi conducerea ºcolii, ºi
de aceea la bisericã aveam doar obligaþia de a þine câte o predicã
atunci când îmi venea rândul (predicam toþi cinci pe rând). Acest
aranjament a durat pânã în octombrie 1996, când Dumnezeu m-a
chemat sã ies din Oradea ºi sã mã dedic cursurilor de viaþã spiri-
tualã în biserici evanghelice din toatã þara.
Predicile de la Oradea din acei ani au fost adunate ºi organizate
în câteva volume, dintre care cel de faþã este primul.
Anul 1990, primul an de libertate dupã patruzeci de ani de
dictaturã comunistã – perceputã ca o închisoare ºi ca o sclavie – a
fost un an de mare bucurie, de mari aºteptãri ºi de extraordinare
speranþe. Freamãtul acesta de bucurie se simte în toate predicile
mele.
Ca unul care trãisem trei ani de libertate în Anglia (1969-1972) ºi
nouã ani de libertate în America (1981-1989), ºi care ºtiam ºi
oportunitãþile pe care þi le deschide o lume liberã, dar ºi ispitele ºi
cursele libertãþii, am început sã dau sugestii, sfaturi ºi îndrumãri, ca
fraþii noºtri sã ºtie cum sã trãiascã în libertate, cum sã îndrãzneascã
sã înceapã firme private ºi cum sã-ºi gãseascã drumul într-o so-
cietate în care statul nu-þi mai spune ce sã faci, nu-þi mai garanteazã
cã are grijã de tine de la leagãn pânã la mormânt ºi nu se mai
amestecã în treburile tale – în credinþa ta, în moravurile tale – atâta
timp cât nu încalci legile.
Dar mai era ceva esenþial în înþelegerea omului ºi a libertãþii:
acum urma sã se arate ce fel de oameni suntem! ªi acum era mai
important ca oricând sã arãtãm ce caracter avem, fiindcã acum
puteam sã ne manifestãm fãrã opreliºti.
Am semnalat în predicile mele cã cei patruzeci de ani de
comunism ne-au deformat caracterul, ne-au obiºnuit sã zicem una
ºi sã facem alta, ne-au învãþat sã ne ascundem adevãrata identitate
ºi ne-au implicat în multe alte forme de corupþie. Am spus ca, în
libertate, aceste deformãri nu vor dispãrea de la sine, ci se vor

viii
 ™ Introducere ™

manifesta în alte forme. Vor apãrea ispite noi, cu care nu eram

obiºnuiþi, forme noi de distracþii, de petreceri, de plãcere ºi, mai
ales, se va manifesta puternic ispita îmbogãþirii cu orice preþ (mai
exact, cu preþul sacrificãrii principiilor morale), ºi aceasta va de-
forma ºi va ruina pe mulþi.
Iatã de ce am pus din nou accentul pe felul de oameni care
urmãreºte Domnul Isus Cristos sã ne facã. El n-a venit pe pãmânt
numai ca, prin moartea Lui în locul nostru, sã ne ofere o reþetã
ieftinã ca sã mergem în cer, ci sã ne transforme caracterul ºi modul
de viaþã. Pot spune cã aceasta a fost tema predicãrii mele nu numai
în anii aceia, ci pe tot parcursul carierei mele de predicator, timp de
patruzeci de ani.
Predicile adunate în acest volum nu ºi-au pierdut actualitatea.
Ele sunt vii ºi astãzi. Ele au fost hranã spiritualã atunci pentru mulþi
oameni ºi ele vor hrãni ºi vor îmbogãþi pe mulþi ºi prin lecturarea
lor în aceastã carte.
Iosif Þon

ix
 *
Statornicie

Text biblic: Geneza 28:17

Loc./data: Oradea, 25 ianuarie 1990

I-a fost fricã ºi a zis: „Cât de înfricoºat este locul acesta! Aici este casa
lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”

Dumnezeu a fãcut minuni mari pentru noi toþi ºi iatã cã

ºi minunea aceasta de a fi din nou acasã a fost împlinitã de
Dumnezeu pentru soþia mea ºi pentru mine. Ce dulce e sã fii
salutat acasã! Ce dulce e sã fii cu aceia pe care îi iubeºti ºi care te
iubesc! Cel mai important lucru pe care trebuie sã-l facem în seara
aceasta este sã vã mulþumim cã v-aþi rugat pentru noi. În toþi anii
aceºtia, când noi am fost în pribegie, sã nu credeþi cã ne-a fost uºor.
Vã voi relata câteva lucruri, ca sã ºtiþi ce-am fãcut, dar vreau sã
ºtiþi cã în anii aceºtia ceea ce ne-a þinut sus au fost rugãciunile
voastre. Noi nu am fost iubiþi în þara aceasta de cãtre stãpânire.
Sãptãmâna aceasta am aflat – pentru cã încep sã se dezlege limbile
securiºtilor – cã în vara lui 1981 ministrul de interne a dat ordin ca
într-o sãptãmânã sã fim afarã din þarã. Dar omul care a fost pus sã
execute ordinul, când m-a chemat la ministerul de interne, m-a
întrebat: „Spune-mi minimum de timp necesar ca sã-þi lichidezi ce
ai ºi sã pleci”. Eu mi-am fãcut socotelile ºi am spus: „Trei sãp-
tãmâni”. Nu ºtiam cã el are ordin sã mã dea afarã într-o sãptãmânã.

1
 * Bucurie negrãitã ºi strãlucitã *
Iar omul a zis: „Bine atunci: trei sãptãmâni. Dar la data cutare eºti
plecat!”
Se dezleagã deci gurile ºi aflãm câte au fost împotriva noastrã.
Nu ne-a fost uºor nici când am aflat, în America fiind, cã existã un
plan pentru asasinarea mea. Mi-a transmis cineva acolo în Statele
Unite vestea aceasta. A fost ceva mai uºor pentru mine ºi soþie, dar
a fost mai dificil când a auzit Dora, care nu avea decât vreo zece ani
atunci.
Au fost multe altele, pe care aº putea sã vi le spun, ºi care au
format greul acestor ani, dar e suficient sã vã spun încã o datã cã
ceea ce ne-a þinut a fost sã aflãm mereu, mereu cã deºi noi eram
consideraþi duºmani ai þãrii – eram duºmani ai regimului – biserica
aceasta nu ezitã sã se roage pentru noi pe nume.
Vreau sã vã spun cã a fost un act de mare curaj, de mare eroism
pentru fratele Paul ºi pentru fratele Gheorghiþã ca în toþi aceºti ani
sã se roage pe nume pentru mine.
Nu ºtiu dacã ºtiþi cã fratelui Gheorghiþã i s-a spus cã ar putea sã
fie ales preºedintele cultului dacã ar face o declaraþie împotriva
mea. El a spus: „Eu nu mã lepãd de prietenul meu!” ªi vreau sã vã
spun cã anul trecut în toamnã o organizaþie de la Washington, o
societate, care dã în fiecare an un premiu pentru cineva care a
luptat pentru libertate religioasã în þara lui, a hotãrât ca pe anul
acesta premiul sã-i fie acordat fratelui Nicu Gheorghiþã. M-au
întrebat ºi pe mine dacã sunt de acord ºi mi-au cerut sã scriu o
scrisoare în care sã-l descriu pe fratele Gheorghiþã. Am ales câteva
evenimente din viaþa lui pe care le-am pus acolo în acea descriere
ºi vreau sã vã spun douã care au tras mai greu. Trebuie sã ºtiþi cã în
data de 5 martie, fratele Nicu trebuie sã fie la Washington ca sã
primeascã acest premiu.
Douã au fost pentru mine momentele mari la care m-am referit.
Eu îl tot chemam la telefon ºi-l încurajam în anii aceia când
trebuia sã facã naveta la Deva ºi îi spuneam: „Nicule, nu te lãsa!” Iar
într-o zi, când am încercat sã-l îmbãrbãtez, mi-a spus: „Iosif, nu mai
e nevoie, pentru cã uite ce am observat. Cu cât îmi fac mie mai mult
rãu, cu atât e mai mult har în bisericã. Cu cât sufãr eu mai mult, cu
atât e mai mare harul din bisericã.” Când eu am auzit aceasta, am
zis: „Nicu a ajuns la maturitatea spiritualã de unde accepþi sã fii o

2
 ™ Statornicie ™

jertfã pentru alþii, de unde zici: «Lasã sã vinã suferinþe cât mai
multe peste mine, cã asta e har pentru bisericã»”.
Al doilea, desigur, a fost momentul în care a fost chemat la
Departamentul Cultelor ºi i s-a spus cã ar putea fi preºedinte ºi cine
ºtie ce altceva, dacã se leapãdã de Iosif Þon. Dar el a preferat sã nu
primeascã o funcþie, dar sã rãmânã demn.
Acestea au fost douã evenimente pe care le-am pus în scrisoarea
de recomandare cãtre Washington ºi care au decis cã, într-adevãr,
omul acesta meritã premiul libertãþii care i se va acorda, cum am
spus, pe data de 5 martie.
Faptul cã v-aþi rugat pentru noi, acesta e cel mai important lucru
pe care trebuia sã vi-l spun: Mulþumim frumos!
Când am plecat din România am plecat cu cinci valize. Nu ºtiam
unde ne vom aºeza. ªtiam un singur lucru: cã Dumnezeu mã scoate
din România pentru un anume plan: planul de a face pentru România
cãrþi creºtine.
Când am ajuns în America i-am spus planul meu fratelui Sam
Friend.Tocmai mi-a spus acum ce a gândit când i-am vorbit despre
dorinþa mea: „Joseph, când ai sosit atunci în Statele Unite cu cinci
valize ºi fãrã nimic altceva ºi mi-ai spus cã vrei sã faci toate cãrþile
necesare unui seminar, eu ºtiind cât de scumpe sunt cãrþile, am dat
din cap în mine ºi am zis: «O, Joseph! E imposibil ce vrei tu!»” El e
în comitetul societãþii noastre ºi ºtie cum stãm acum. Noi am fãcut
deja 45 de cãrþi, toate în câte trei mii de exemplare, ºi mai avem încã
vreo 20 care sunt aproape gata de tipar. Practic tot proiectul e
împlinit.
Vã speriaþi dacã vã spun suma necesarã pentru toate aceste cãrþi.
Au fost peste trei milioane de dolari. ªi am început fãrã nimic!
Doamne câte minuni am trãit ca sã ajungem aici! Sã vã po-
vestesc una. Printre visurile mele, unul a fost sã întãrim ºcoala
duminicalã în þarã. Bieþii învãþãtori de la ºcoala duminicalã nu
aveau din ce sã-ºi pregãteascã lecþiile. Eu am ºtiut cã existã un
sistem de manuale pentru învãþãtorii ºcolii duminicale prin care
parcurgi toatã Biblia într-o perioadã de ºase ani. Pentru fiecare an
este un volum de lecþii pentru învãþãtorul ºcolii duminicale de
aproximativ 600 de pagini. Dar un manual din acela de ºcoalã
duminicalã, primul, ne-a costat 25.000$. Dupã aceea s-au scumpit
hârtia ºi tiparul în Olanda, unde le tipãream. Ultimele au ajuns sã

3
 * Bucurie negrãitã ºi strãlucitã *
ne coste 40.000 pe volum. ªi planul era sã facem toate ºase
volumele.
Când i-am spus fratelui Ron Hirst, cel care a trecut în veºnicie,
ce vreau sã fac, el mi-a spus: „Iosif, eu am sã adun în Anglia banii
pentru primul volum.” ªi el a ºi adunat banii pentru primul volum.
Într-o searã m-am dus sã predic într-un oraº din Statele Unite.
Era vineri seara. Trebuia sã stau pânã duminicã în biserica aceea,
sã predic vineri seara, sâmbãtã seara, duminicã. Am fost gãzduiþi
la o femeie, cãreia i-a murit soþul cu doi sau trei ani în urmã, om
la 50 de ani, intr-un atac de inimã. Femeia aceasta a rãmas cu o
avere imensã, ºi ea s-a hotãrât s-o punã toatã pentru lucrarea lui
Dumnezeu. Eu nu ºtiam mare lucru. I-am povestit printre altele
visul meu de a da învãþãtorilor de ºcoalã duminicalã din România
cele ºase volume. ªi ea mi-a spus: „Iosif, îþi dau eu banii sã le faci
pe toate ºase”. Ne-au costat 250.000$, pe lângã banii pe care mi
i-a dat fratele Ron! Acum toate manualele sunt aici în magazie,
toate cele ºase volume, ºi urmeazã sã le rãspândim la biserici.
Când în mai anul trecut am fost în Olanda ºi am intrat în magazia
noastrã de acolo ºi le-am vãzut pe toate îmi plângea inima: Cum
voi putea sã le vãd pe acestea în România? N-am ºtiut cã aºa de
repede le voi vedea aici în magazie. Voi aþi sãrutat vreodatã cãrþi?
Eu, da! De fiecare datã când ieºea de la tipar una din aceste cãrþi
ne trimiteau cu avionul ºi nouã, din Olanda în America, trei
exemplare. Eu mã bucuram aºa de mult, cã sãrutam cartea aceea.
Aici mi-a venit sã mângâi cutiile, cã le vãd aici. Au fost minunile
lui Dumnezeu! Mereu, mereu am vãzut minunile lui Dumnezeu.
Nu ºtiam nici mãcar cã trebuie bãtut la uºa aceea ºi vedeam cã se
deschide o uºã.
Opt ani de zile în care a trebuit sã umblu, sã umblu, sã zbor. O
singurã companie aerianã (Acolo zbori cu diferite companii
aeriene.) mi-a totalizat cât am zburat cu ei în ultimii trei ani. Au fost
120.000 de mile! Asta vine cam 180.000 de kilometri, pe care i-am
totalizat cu zboruri, cãrând valize mari cu materiale ca sã le spun ce
facem, ca oamenii apoi sã zicã: „Vã ajutãm sã le faceþi”.
Cam patru-cinci duminici pe an am fost ºi eu acasã cu familia
duminica. Contabilul societãþii noastre zicea: „Joseph, dacã tu
cãlãtoreºti, vin bani. Dacã tu nu cãlãtoreºti, nu vin bani. ªi dacã nu
vin bani, nu putem plãti pe traducãtori ºi pe editori. ªi nu putem

4
 ™ Statornicie ™

plãti tipograful. ªi nu merg cãrþi cãtre România”. Am cãlãtorit mult,

dar am vãzut minunile lui Dumnezeu.
A mai fost ceva foarte important. Dumnezeu mi-a dat înþe-
legerea aceasta cu vreo patru ani înainte de a pleca din România, cã
zilele comunismului sunt numãrate, cã se va prãbuºi ºi cã noi
trebuie sã fim gata pentru ziua aceea. De câte ori v-am spus-o la
radio? M-aþi crezut? Aºa-i cã nu m-aþi crezut?!
În toþi anii aceºtia i-am spus tipografului din Olanda: „Nu te
necãji cã se adunã cãrþile, fiindcã va veni o zi în care îþi voi spune:
«Pune-le în tir ºi du-le în România!»” Nici ei nu au crezut. Dar sã
ºtiþi, cã în special nu m-au crezut românii din America. ªi dacã nu
crezi, nici nu ajuþi, cã dacã nu crezi într-un proiect, nu-l sprijini nici
cu rugãciune, nici financiar. Nu au crezut.
Vã spun ceva ce m-a îndurerat cel mai mult. Am vãzut atâþia
români venind cu mari vise în America sau în alte þãri din Apus ºi
zicând: „Eu vin sã fac ceva pentru România”. Dar dupã un an sau
doi s-au înglodat în vânãtoarea dupã dolari ºi nu au mai fãcut nimic
pentru România. Eu mereu m-am uitat la ei ºi îmi veneau în minte
cuvintele lui Eminescu:

Dintre sute de catarge

Care lasã malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Prea multe sunt corãbiile pe care le-au spart vânturile ºi valurile.

De ce? De ce s-au prãbuºit atâþia? De ce au pierit atâþia?
Foarte interesant cã cineva a organizat pentru câtãva vreme la
Chicago o adunare a tineretului creºtin român din toate cultele. Era
sâmbãtã seara o datã pe lunã. M-au rugat o datã sã mã duc sã le
vorbesc ºi eu. ªtiþi ce mi-au dat ca temã? „Vã rugãm sã ne vorbiþi
despre statornicie”, pentru cã e atât de multã nestatornicie. Cum
am putea noi, românii, sã cãpãtãm statornicie, sã avem ºi noi
oameni cum spune Psalmul 1: „Tot ce începe duce la bun sfârºit”.
Doamne, frumoase sunt cuvintele acestea!
ªi dacã a fost o rugãciune pe care am rostit-o mereu a fost
rugãciunea aceea din Psalmul 1: „Doamne, ajutã-mã ca ceea ce am
început sã duc la sfârºit! Sã se vadã statornicie, sã se vadã

5
 * Bucurie negrãitã ºi strãlucitã *
consecvenþã, sã se vadã perseverenþã, sã se vadã cã am început
ceva ºi nu am lãsat la mijlocul drumului ºi nu am lãsat baltã, ci am
dus lucrul la bun sfârºit”.
M-am uitat în seara aceasta peste feþele voastre sã vãd câþi mai
sunt dintre aceia pe care i-am botezat eu. Mã bucur sã vãd atâtea
feþe cunoscute!
Când Sam Friend a venit prima datã aici, a fost mirat de faptul
cã s-a stat douã ore în picioare. S-a dus aici în colþ la o sorã ºi a
întrebat-o: „Nu þi-a fost greu sã stai douã ore în picioare?” Sora i-a
rãspuns foarte natural: „O fac de ºase ani ºi m-am obiºnuit”.
Aceasta e statornicie: „O fac de ºase ani.”
Mi-am adus aminte, sigur, de timpul când era doar biserica
micã, fãrã extindere, ºi când ieºeam în curte ºi vedeam bãncile ºi pe
cei ce ascultaserã în frig afarã, cum totul þipa atunci în mine:
„Doamne, e inuman! Doamne, cum am putea sã-i scoatem pe
oameni din situaþia aceasta, sã le dãm un local mai bun?” ªi acum
iarãºi totul strigã în mine. În toþi anii aceºtia cât v-am ºtiut
încercând disperaþi sã intraþi aici, totul în mine a strigat: „Pânã
când? Pânã când vor avea rãbdare sã se înghesuie ºi sã nu obo-
seascã venind la adunare?” Sã vã binecuvânteze Dumnezeu pentru
statornicia dumneavoastrã!
Dar acum iatã cã Dumnezeu ne deschide uºa ºi sperãm ca în
primãvara aceasta sã începem sã clãdim. Fraþii mã cheamã din nou
sã fiu ºef de ºantier. Dar, fraþilor, faptul cã s-a prãbuºit vechiul regim
e abia începutul. Frãmântãrile sunt foarte mari ºi frãmântãrile vor fi
ºi mai mari în zilele care urmeazã. E lipsã de direcþie, oamenii nu
ºtiu ce sã aleagã, e confuzie, e teamã ºi mai ales, mai ales e sãrãcie
groaznicã ºi foamete.
Venind în tren, îmi spunea cineva de pe lângã Sighiºoara:
„Acum încã primesc numai o pâine pe sãptãmânã, ºi aceea adusã
de camionul care a cãrat gunoiul.” Când am auzit aceasta, i-am
spus soþiei: „Acum dacã dupã asta mi-ar mai veni gândul sã stau în
America, mi-ar fi ruºine de mine, pentru cã trebuie sã fim aici,
împreunã, sã reparãm þara”.
Þara are nevoie, în primul rând, de vindecare spiritualã. Dacã
veþi asculta predica de duminicã de la Europa Liberã, sã ºtiþi cã va
stârni împotrivire, pentru cã eu chem, în primul rând, la iertare.
Dacã nu vom gãsi formula în care sã ne ierte, în primul rând, pe toþi

6
 ™ Statornicie ™

Dumnezeu ºi apoi sã ne iertãm unii pe alþii, dacã nu va exista o

reconciliere naþionalã, þara va merge din rãu în mai rãu. Ce mã
doare pe mine cel mai mult este sã trec prin Piaþa Romanã în
Bucureºti ºi sã vãd la acel loc atât de pios, unde au cãzut mulþi
tineri, inscripþia „Doamne, nu-i ierta pe vinovaþi!” Doamne, nu se
gãseºte un preot sã meargã cu gingãºie acolo ºi sã spunã: „Oameni
buni, Dumnezeu zice cã dacã noi nu-i iertãm, nici El nu ne iartã pe
noi”? Oare nu spunem rugãciunea „Tatãl nostru”, în care zicem:
„Iartã-ne cum iertãm ºi noi celor ce ne-au greºit nouã”?
Mã gândesc sã propun – dacã mi se va da voie la televizor, iar
dacã nu, o voi face tot prin Europa Liberã – ca Sãptãmâna Mare sã
fie sãptãmâna împãcãrii naþiunii cu Dumnezeu. ªi aºa cum era
tradiþional cã în ziua de Paºti sã se împace românii între ei, ziua de
Paºti sã fie ziua reconcilierii naþiunii ºi a naþiunii cu Dumnezeu. În
comunism s-a fãcut educaþia urii ºi a intoleranþei, ºi pânã când nu
învãþãm sã ne curãþim de urã, în sigurul loc unde te poþi curãþi de
urã, acolo unde Isus este rãstignit ºi spune: „Tatã, iartã-i, cã nu ºtiu
ce fac!”, rugându-Se pentru cei care L-au rãstignit pe cruce; pânã
nu stãm acolo ºi sã învãþãm de la Isus cum se iartã ºi cât costã
iertarea; ºi pânã când nu primim acea iertare; ºi pânã când nu dãm
iertarea noastrã altora; pânã atunci nu va fi iertarea sufletului ro-
mânesc. Dar mesajul acesta va stârni împotrivire. „Cum îndrãzneºti
sã zici sã iertãm pe cei care ne-au fãcut atâtea?” Sigur cã e aºa:
ne-au chinuit, ne-au pervertit, ne-au stricat þara, ne-au dezuma-
nizat. Dar Dumnezeu zice: „dacã nu iertaþi celor care v-au greºit
vouã, nici Tatãl Meu ceresc nu vã va ierta”. Nu este împãcare cu
Dumnezeu pânã nu ne împãcãm unii cu alþii ºi nu este sãnãtate
naþionalã pânã când nu se face o asemenea împãcare sub cruce cu
Dumnezeu ºi apoi noi unii cu alþii.
Vor mai fi deci zile amare cu frãmântãri ºi apoi va mai fi ceva. Mã
uit la cei tineri. Pentru voi, tinerilor, primejdiile de-abia acum încep.
Prima primejdie se va numi televizor. Televizorul de acum va
deveni capcana voastrã. Deja când mã uit la televiziunea din
Ungaria mã sperii. S-a dat drumul acolo la pornografie. Se vând
reviste pornografice în mod oficial în Budapesta. Odatã cu
libertatea vine ºi dezmãþul ºi vin ispitele acestea de a fi liber sã te
exprimi, sã fii liber sã faci ce vrei, fãrã limite, fãrã reþineri, cã doar
eºti liber! ªi unii dintre voi, care aþi fost cuminþi în vremuri de

7
 * Bucurie negrãitã ºi strãlucitã *
restriºte ºi aþi fost nobili ºi curaþi când era greu sã fiþi aºa, vã veþi da
peste cap datoritã libertãþii, a libertãþii ispitelor care o sã vã
nãpãdeascã în case, în reviste, cu ceea ce vine din Apus, pentru cã
trebuie sã ºtiþi cã Apusul e tare pãcãtos. Eu nu v-am spus pânã
acum, dar de acum trebuie sã vã avertizez: Apusul e tare pãcãtos ºi
e tare murdar. E destul sã te duci la un stand de reviste în Viena ºi
sã vezi nuduri ºi sã vezi toate urâþeniile. Nu poþi sã intri sã cumperi
un ziar, fãrã sã te pângãreºti de toate câte sunt expuse acolo. ªi toate
vor veni ºi la noi. ªi atunci „dintre sute de catarge, care lasã ma-
lurile, / Câte oare le vor sparge vânturile, valurile?”
Aº vrea, scumpii mei, sã trecem puþin prin textele pe care le-am
amintit. În primul rând, am amintit de Psalmul 1:3: Un om care este
ca un „pom sãdit lângã un izvor, care îºi dã rodul la vremea lui ºi
ale cãrui frunze nu se vestejesc; tot ce începe duce la bun sfârºit.”
„Tot ce începe duce la bun sfârºit.”
În Psalmul 15, nu ºtiu dacã aþi vãzut încheierea: „Cel ce se poartã
aºa, nu se clatinã niciodatã.”
Iar în 2 Petru 1:10: „De aceea, fraþilor, cãutaþi cu atât mai mult sã
vã întãriþi chemarea ºi alegerea voastrã; cãci dacã faceþi lucrul
acesta, nu veþi aluneca niciodatã.”
Sunt trei locuri în Scripturã unde ni se dã reþeta statorniciei: „Tot
ce începe duce la bun sfârºit. Nu se clatinã niciodatã. Nu va aluneca
niciodatã.” Ai vrea sã fii un asemenea om? Cine nu vrea sã fie aºa,
cine nu vrea sã se spunã despre el: „Iatã unul care e consecvent,
care e perseverent, care a ºtiut de la început ce vrea, care þi-a spus
de la început unde vrea sã ajungã ºi pe care nu-l abate nimeni din
cale?! Tot ce începe duce la bun sfârºit. Nu se clatinã niciodatã. Nu
va aluneca niciodatã.”
Care sunt reþetele? Pãi, veniþi sã le vedem pe scurt. În Psalmul 1
iatã care e reþeta: întâi partea negativã: „Nu se duce la sfatul celor
rãi.” Problema este cine te consiliazã, cine te informeazã, cine te
sfãtuieºte, care e sursa inspiraþiei tale. Omul acesta nu se duce la
sfatul celor rãi, nu se opreºte pe calea celor pãcãtoºi ºi nu se aºeazã
pe scaunul celor batjocoritori.
Dar eu vreau sã las partea negativã ºi sã sar direct la cea pozitivã.
Iatã caracterizarea omul care duce la bun sfârºit tot ce începe: „κi
gãseºte plãcerea în Legea Domnului ºi zi ºi noapte cugetã la Legea
Lui”. În loc sã te duci la sfatul celor rãi, te duci la sfatul lui

8
 ™ Statornicie ™

Dumnezeu. Problema e cine-þi informeazã mintea. Problema e

cine-þi alimenteazã simþurile ºi gândirea ta. Filmele? Televizorul?
Romanele proaste? Un anumit tip de gaºcã? Omul care duce la bun
sfârºit tot ce începe este omul care zice: „Sursa mea de informare
este Legea lui Dumnezeu, Sfânta Scripturã”, ºi care zi ºi noapte
mediteazã asupra ei. Aceasta este prima bazã. Reþine în special frate
tânãr ºi sorã tânãrã: Cine informeazã gândirea ta? Fã-þi aceastã
disciplinã, tinere: Memoreazã Cuvântul lui Dumnezeu, asimileazã-l!
Lasã ca el sã-þi formeze concepþia despre univers, concepþia despre
om, concepþia despre societate; el sã-þi dea principiile de trãire,
regulile de trãire; el sã-þi fixeze þelurile; el sã-þi stabileascã modul de
a fi; el sã-þi formeze caracterul tãu. În toate domeniile, lasã ca Legea
lui Dumnezeu sã-þi formeze personalitatea, sã-þi formeze fiinþa ta,
pentru cã numai un om ca acesta, care are rãdãcinile înfipte în
Cuvântul lui Dumnezeu ºi care-ºi trage seva vieþii lui intelectuale ºi
spirituale din Cuvântul lui Dumnezeu, numai acesta este omul
extraordinar care duce la bun sfârºit tot ce începe.
Vreau sã vã spun cã, de obicei, înstrãinarea de Dumnezeu,
cãderea în dezmãþ, destrãmarea caracterului începe în momentul
în care nu mai ai timp pentru Sfânta Scripturã, în momentul în care
nu te mai hrãneºti. ªi, Doamne, Doamne, ce frumos e sã te alimen-
teze Dumnezeu în fiecare zi! Sã simþi cum þi-a vorbit în fiecare zi! Sã
fie întotdeauna îndrumarul tãu ºi, în fiecare zi, sã zici: „Domnule,
ºi de data asta am gãsit exact ce-mi trebuia. Exact asta se potriveºte
vieþii mele. Acum ºtiu ce vrea Dumnezeu de la mine, pentru cã eu
sunt zilnic adãpat ºi hrãnit de Cuvântul Lui.
Trecem la Psalmul 15: „Cel ce se poartã aºa nu se clatinã nici-
odatã.” Psalmul începe cu o întrebare: „Doamne, cine va locui în
cortul Tãu? Cine va locui pe muntele Tãu cel sfânt? Doamne, în
Împãrãþia Ta spiritualã, cine va fi cu Tine în glorie? Care sunt oa-
menii pe care-i vei lua Tu acolo la Tine? Ce fel de oameni vrei Tu sã
fie în Împãrãþia Ta cereascã?”
„Cel ce umblã în neprihãnire”, adicã cum spune Domnul Isus:
„Ferice de cel flãmând ºi însetat dupã neprihãnire!” Neprihãnirea
înseamnã dreptate, cinste, corectitudine, adevãr. Omul neprihãnit
este cel care spune: „Mai bine sã mor decât sã mint. Mai bine sã mor
decât sã mã pãtez”. Ceea ce au fãcut anii aceºtia, fraþilor, a fost cã
ne-au împins la atâta necinste, la atâta corupþie, la atâta mitã, la

9
 * Bucurie negrãitã ºi strãlucitã *
atâta trai pe dedesubt ºi pe din dos, încât oamenii nu mai ºtiu cum
se trãieºte cinstit.
ªi dacã noi pocãiþii nu le dãm pildã, cine sã le dea? Iar noi ne
batem când vin darurile din strãinãtate?! Noi cãutãm sã tragem cât
mai mult pentru noi?! Ce trist! Ce trist! E adevãrat, nu avem. E
adevãrat, e aºa de mare lucru sã capeþi niºte zahãr sau sã capeþi
niºte ulei sau sã capeþi ciocolatã sau alte bunãtãþi, pe care nu le-ai
vãzut de atâta vreme. Dar mi-aduc aminte de unul dintre autorii
mei preferaþi, Alexander Soljeniþîn, cel care în Siberia, în lagãr, L-a
cunoscut pe Dumnezeu. Primul roman, pe care l-a publicat el în
1961, e intitulat: O zi din viaþa lui Ivan Denisovici. Romanul descrie o
zi din viaþa unor puºcãriaºi, zi care incepe la cinci dimineaþa, când
se dã trezirea în lagãr, ºi se încheie când se dã stingerea la ora zece
seara. Eroul principal e Ivan Denisovici, dar de fapt principalul
erou al cãrþii este baptistul Alioºa. Aºa îi zice tot timpul în carte:
„baptistul Alioºa”. Eu am citit cartea ºi am vãzut ºi filmul fãcut în
Suedia pe baza cãrþii.
Mi-a rãmas în minte scena aceea de la amiazã, pe care nu o s-o
uit niciodatã. Întâi stau la rând toþi ºi li se dã ciorba aceea groaznicã.
Fiecare îºi ia gamela, dar mai rãmâne ceva pe fundul cazanului.
Atunci se înghesuie toþi, cã la supliment nu ajung toþi. Care e primul
acolo, acela capãtã o lingurã în plus. Singurul care stã deoparte ºi
mediteazã ºi nu se înghesuie e baptistul Alioºa. Bucãtarul vede cã
el nu se înghesuie ºi-l strigã: „Alioºa, adu gamela!” ºi-i dã lui, pentru
cã el nu se înghesuie ca ceilalþi.
Dumnezeu totdeauna aºa face: îþi dã când tu nu te aºtepþi, când
tu nu te lupþi. Oare nu putem sã dãm noi societãþii acesteia pilda de
oameni care umblã în neprihãnire, care fac voia lui Dumnezeu ºi
spun adevãrul din inimã? Iatã oamenii care nu se clatinã niciodatã,
care umblã în neprihãnire, fac voia lui Dumnezeu ºi spun adevãrul
din inimã. „Acela nu cleveteºte cu limba lui, nu face rãu semenului
lui ºi nu aruncã ocara asupra aproapelui sãu [...]. Nu-ºi ia vorba
înapoi, dacã face un jurãmânt în paguba lui. El nu-ºi dã banii cu
dobândã ºi nu ia mitã.” Iatã omul care nu se clatinã. Noi îi spunem
„un om de caracter”, un om pentru care e mai important caracterul
lui decât dacã are ce mânca de cinã sau nu. ªi, fraþilor, aºa am fost
crescuþi.
Aºa m-am ruºinat ieri în garã la Bucureºti, cã am vrut sã iau

10
 ™ Statornicie ™

ziare. Dar coada era prea lungã ºi am fost ispitit sã mã duc sã-i dau
cuiva, care era la coadã sã-mi ia ºi mie. Ce necinste! Dar aºa suntem
obiºnuiþi. ªi ni-e greu sã zicem: „Nu! Nu þi se cade sã faci ceva ce e
necinstit, ce nu e drept!” ªi sunt atâtea de felul acesta, în care ne-am
obiºnuit sã trãim necinstit, ne-am obiºnuit sã trãim urât. Vrei sã nu
te clatini niciodatã? Memoreazã Psalmul 15.
Doar câteva lucruri din Petru. „Dacã faceþi lucrul acesta, nu veþi
aluneca niciodatã.” Care lucru? Pãi, voi aveþi credinþã în Dumnezeu,
aºa-i? Dar aþi unit cu credinþa voastrã fapta? Daþi-vã toatã silinþa!
Nu-i uºor! Nu-i uºor, frate, sã transformi credinþa ta în faptã. Aici e
problema cea mai grea, cã venim în adunare ºi zicem: „Ne-am zidit.
Am venit în adunare ºi ne-am înãlþat sufleteºte”, dar mergem dupã
aceea acasã ºi ne certãm unul cu altul. Nu am unit credinþa cu fapta.
Am lãsat credinþa singurã, sterilã, goalã, neroditoare. Daþi-vã silinþa!
Fraþilor, e o problemã de efort, e o problemã de concentrare, e o
problemã de ambiþie, e o problemã de a spune: „Aceasta este da-
toria mea, ca credinþa mea în Dumnezeu, relaþia mea cu Dumnezeu
sã se transforme în faptã.”
Urmeazã mai apoi cunoaºterea. Am vorbit despre ea. E pro-
blema cunoaºterii Cuvântului lui Dumnezeu. La cunoaºtere trebuie
sã adãugãm înfrânarea, sã nu dau drumul vorbelor care taie, insul-
telor, sã nu dau drumul mâniei mele, sã nu dau drumul poftelor
mele, sã-mi pun frâu. La înfrânare trebuie sã adaugi rãbdarea. Va
aduce Dumnezeu vremea când El va rezolva problemele. Rabdã!
Cât sã rabd? De ºapte ori sã-l iert? „Nu, Petre, nu de ºapte ori, ci de
ºaptezeci de ori câte ºapte.” Rãbdare!
Cu rãbdarea, evlavia, respectul faþã de Dumnezeu, respectul
faþã de lucrurile sfinte.
Cu evlavia, dragostea de fraþi, ºi cu dragostea de fraþi, iubirea de
oameni. Cuprinde-i pe toþi oamenii! Aceasta înseamnã ºi pe aceia
care þi-au fãcut rãu ºi pe care acum ai vrea sã te rãzbuni. „Rãz-
bunarea este a Mea, zice Domnul. Lasã-Mi-o Mie! Nu te pune în
locul lui Dumnezeu! Rãzbunarea este a Mea, zice Domnul. Tu nu te
lãsa biruit de rãu, ci biruie rãul prin bine.”
Dacã îi este foame duºmanului tãu, acum când primeºti daruri
din strãinãtate, du-te ºi dã-i o pungã ºi lui, care ºtii cã nu are. Ai
înþeles? Aceea e adevãrata rãzbunare: sã te duci sã dai câte un
pachet la cei ce þi-au fãcut rãu.

11
 * Bucurie negrãitã ºi strãlucitã *
Acum când eºti liber, fii liber sã fii mare la suflet! Fii liber sã fii
bun! Fii liber sã fii nobil! Fii liber sã fii om de omenie! Fii liber sã fii
mãrinimos! „Cãci dacã veþi face lucrul acesta, nu veþi aluneca nici-
odatã.”

E aºa de dulce ºi plãcut ca fraþii sã locuiascã împreunã! Îþi mulþumim

pentru dulceaþa revenirii acasã! Îþi mulþumim pentru dulceaþa bucuriei pe
care o avem în Casa Ta, cã aici e poarta cerului. ªi-Þi mulþumim cã aici ne
vorbeºti. Ai auzit, Doamne, ºi rãspunsurile rostite ºi cele nerostite. Tare
dorim sã fim oameni perseverenþi ºi statornici. Tare dorim sã nu ne batã
vânturile ºi sã nu alunecãm ºi sã nu cãdem. Acum ne-ai dat reþeta. Acum
ne-ai învãþat care sunt condiþiile statorniciei. Acum ajutã-ne pe fiecare sã
le imprimãm în gândirea noastrã ºi sã le traducem în trãirea noastrã!
Dã-ne, Doamne, oameni de caracter! ªi acum, când pornim la drum, sã
clãdim o Românie nouã ºi când pe plan politic sunt lupte, ai milã, Doamne,
sã nu se destrame România! Acum când sunt atâtea greutãþi pe plan
economic, dã, Doamne, rãbdare ºi pricepere poporului ºi conducãtorilor
pânã când se va redresa þara! Iar pe noi ajutã-ne sã ºtim cã lupta cea mai
mare e cea spiritualã, cã adevãrata redresare nu se face decât dacã se
întoarce poporul la Tine ºi cã noi suntem agenþii Tãi aici ºi cã neamul
românesc trebuie sã vadã în noi modelele de oameni ai lui Dumnezeu.
Când mergem de aici în casele noastre, pe stradã, în tramvai,cu maºina, în
fabricã, la birou, ajutã-ne sã nu uitãm cã e nevoie de modele creºtine. Fã-ne,
Doamne, persoanele prin care sã se vadã transparent chipul Domnului
Isus! Ajutã-ne sã fim oamenii de caracter de care are nevoie România! Ne
deschidem Þie. Vino, Doamne Isuse, ºi locuieºte în noi! Vino, Duhule
Sfânt, ºi umple-ne ºi împuterniceºte-ne Tu sã trãim dupã voia Ta! Amin.

12