Sunteți pe pagina 1din 1

Marea Egee

Marea Egee este un bra al Mrii Mediterane, aflat ntre peninsula


greceasc i Anatolia. Este legat de Marea Marmara i Marea Neagrprin
strmtorile Dardanele i Bosfor.
Au existat mai multe teorii privind proveniena numelui de Egee. Se
presupune c numele ar putea veni de la vechiul ora Aegae, sau de
laAegea numele unei regine amazoniene care a murit n mare, sau de la
regele Egeu al Atenei, care s-a necat n mare dup ce a crezut c fiul
su Tezeu a murit.
Numele grecesc al mrii este (Aigaion Pelagos, greaca
modern: (Aigaio Pelagos). n limba turc numele mrii
este Ege Denizi.
n urm cu aproximativ 6000 de ani, Marea Egee s-a format prin
scufundarea punii de pmnt dintre Peninsula Balcanic i Asia Mic,
punte care a lsat n locul ei o mulime de insule i o nou mare, Marea
Tracic (redenumit apoi Marea Egee).
Marea Egee a fost leagnul de natere a dou civiliza ii antice: civilizaia
minoic din Creta, i civilizaia micenian din Peloponez. Ulterior au nflorit
oraele-state Atena i Sparta, care mpreun cu altele au
constituit civilizaia greac. Marea Egee a fost controlat apoi, de-a lungul
timpului, de peri, romani, bizantini,veneieni, genovezi, turcii selgiucizi i
de otomani. Egeea este locul de natere al democraiei i a permis
contactul dintre diversele civilizaii care s-au dezvoltat n Mediterana de
Est.

S-ar putea să vă placă și

  • Gastro Enter It A
    Gastro Enter It A
    Document1 pagină
    Gastro Enter It A
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Sinteza Psihoterapie Existenţială
    Sinteza Psihoterapie Existenţială
    Document5 pagini
    Sinteza Psihoterapie Existenţială
    Irina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Eseu
    Eseu
    Document1 pagină
    Eseu
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Eseu
    Eseu
    Document1 pagină
    Eseu
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Ciara Princess Harris
    Ciara Princess Harris
    Document1 pagină
    Ciara Princess Harris
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Africa
    Africa
    Document1 pagină
    Africa
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Arhiva Re
    Arhiva Re
    Document1 pagină
    Arhiva Re
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Orașe Și Ani
    Orașe Și Ani
    Document1 pagină
    Orașe Și Ani
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • No Way Out
    No Way Out
    Document1 pagină
    No Way Out
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Războiul Greco Italian
    Războiul Greco Italian
    Document1 pagină
    Războiul Greco Italian
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Anna Ahmatova
    Anna Ahmatova
    Document1 pagină
    Anna Ahmatova
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Bătălia de La Wagram
    Bătălia de La Wagram
    Document1 pagină
    Bătălia de La Wagram
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Leo Joseph Ryan
    Leo Joseph Ryan
    Document1 pagină
    Leo Joseph Ryan
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Vincent
    Vincent
    Document1 pagină
    Vincent
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Bătălia Greciei
    Bătălia Greciei
    Document1 pagină
    Bătălia Greciei
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Independenta
    Independenta
    Document3 pagini
    Independenta
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Lacul Baikal
    Lacul Baikal
    Document1 pagină
    Lacul Baikal
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Franz Kafka
    Franz Kafka
    Document2 pagini
    Franz Kafka
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Insula Șerpilor
    Insula Șerpilor
    Document2 pagini
    Insula Șerpilor
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Bălți
    Bălți
    Document1 pagină
    Bălți
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Kaleido Star
    Kaleido Star
    Document1 pagină
    Kaleido Star
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Bonaparte Traversând Marele Saint Bernardeste
    Bonaparte Traversând Marele Saint Bernardeste
    Document1 pagină
    Bonaparte Traversând Marele Saint Bernardeste
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Joncţiunea PN
    Joncţiunea PN
    Document3 pagini
    Joncţiunea PN
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Toma T
    Toma T
    Document2 pagini
    Toma T
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Carl Schmitt
    Carl Schmitt
    Document1 pagină
    Carl Schmitt
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Simularebacalaureat M1 Alba 2013
    Simularebacalaureat M1 Alba 2013
    Document2 pagini
    Simularebacalaureat M1 Alba 2013
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Proba E C Matematica M1 Model Subiect
    Proba E C Matematica M1 Model Subiect
    Document1 pagină
    Proba E C Matematica M1 Model Subiect
    Anna-maria Popa
    Încă nu există evaluări
  • Leo Joseph Ryan
    Leo Joseph Ryan
    Document1 pagină
    Leo Joseph Ryan
    denisiaaa
    Încă nu există evaluări
  • Mănăstirea Plătărești
    Mănăstirea Plătărești
    Document1 pagină
    Mănăstirea Plătărești
    daianailcu
    Încă nu există evaluări