Educatia este perceputa n prezent ca o functie vitala a societatii contemporane deoarece

prin educatie societatea si perpetueaza existenta, transmitnd din generatie n generatie tot
ceea ce umanitatea a nvatat despre ea nsasi si despre realitate. De la scoala contemporana
societatea asteapta astazi totul: sa transmita tinerilor o cunoastere acumulata de-a lungul
secolelor, sa-i ajute sa se adapteze la o realitate n continua transformare sa-i pregateasca
pentru un viitor larg imprevizibil. Considerata un factor-cheie n dezvoltarea societatii - ea
asigura forta de munca calificata pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizeaza progresul,
stimulnd curiozitatea intelectuala, capacitatea de adaptare, creativitatea si inovatia -, educatia
constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela
viitorul, sau macar pentru a ne orienta catre un viitor dezirabil (vezi Delors, 1993). Solutia
tuturor problemelor grave si cronice cu care se confrunta societatea contemporana este cautata
n educatie si scoala.
Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea rolului
scolii: dintr-o institutie autonoma, relativ izolata, specializata exclusiv n transmiterea stiintei
de carte, scoala a devenit interfata n relatia individ - societate, spatiul social specific n care
se manifesta disfunctiile si tensiunile societatii si, prin aceasta, nodul central al
preventiei/terapiei acestora. scoala este prima institutie care i confrunta pe elevi cu exigentele
integrarii socionormative si toate cercetarile demonstreaza convingator1 ca modul n care se
adapteaza un copil la scoala reprezinta principalul indicator predictiv cu privire la calitatea
conduitei sale socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniaza importanta
calitatii experientelor scolare n integrarea sociala a indivizilor, ceea ce argumenteaza
interpretarea: scoala si problemele sociale reprezinta cele doua fete ale aceleiasi monede. Din
punctul de vedere al politicilor sociale, consecinta acestei viziuni este una extrem de importanta
: la ora actuala, se prefera investirea resurselor n scoala, n scopul cresterii calitatii actului
educativ, dect n sistemele de control social (cf. Hebberecht, Sack, 1997) sau n sistemele de
sustinere sociala. Aceasta strategie corespunde si principiului interventiei timpurii - este mai
bine sa previi, dect sa vindeci -, si principiului interventiei eficiente: investitia n scoala se
finalizeaza n calitatea intelectuala, morala, profesionala si sociala a absolventilor; absolventii
care probeaza autonomie intelectuala si morala, capacitate de adaptare la schimbari, solidaritate
si atitudine deschisa, pozitiva fata de nvatare sunt mai apti sa-si rezolve singuri si corect
problemele existentiale si vor da dovada de o conduita dezirabila social - deci, pe scurt, nu
vor contribui la cresterea disfunctionalitatilor sociale

Tranzitia catre un alt tip de finalitate a scolii - dezvoltarea personalitatii copilului n

functie de exigentele sociale ale unei comunitati, caracterizata de un anumit nivel de dezvoltare
economica si culturala -, ca si accentuarea caracterului socioterapeutic al educatiei
contemporane au determinat schimbarea radicala a destinului acestei institutii n viata sociala;
scoala contemporana functioneaza ca un centru al unei retele de servicii - instructive,
formative, medicale, psihologice, de consiliere vocationala etc. - care urmaresc sa ajute elevii
sa se integreze n societate. Obiectivul major al scolii este sa ofere un context adecvat pentru
nvatare si dezvoltare, n care toti copiii sa se pregateasca sa nteleaga lumea n care traiesc si
n care vor deveni activi n viitor.
Asistenta sociala n scoala, ca aplicare a principiilor asistentei sociale n interiorul
sistemului educativ, urmareste sa faciliteze realizarea acestui obiectiv (vezi Costin, 1987,
p. 538). Scopul fundamental al serviciilor de asistenta sociala n scoala se subordoneaza
finalitatilor educatiei, urmarind sa creeze conditiile necesare pentru ca elevii sa-si satisfaca
trebuintele educative de baza, sa-si dezvolte abilitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme,
sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la schimbare si sa fie pregatiti sa-si asume
responsabilitatea pentru propria conduita. Elevii care sunt sustinuti sa gaseasca satisfactii,
practice sau intelectuale, n procesul nvatarii si al formarii propriilor competente dezvolta un
sens al autonomiei personale si sociale definitoriu pentru integrarea eficienta n comunitate.
De aceea, obiectivul general al asistentei sociale n scoala urmareste n primul rnd identificarea
barierelor nvatarii si ndepartarea acestora.
Democratizarea educatiei a reprezentat un puternic curent de opinie ce a aparut n
anii '60, ca urmare a difuzarii rezultatelor cercetarilor de sociologie a educatiei, ce
demonstrau modul n care scoala preia si accentueaza inegalitatile sociale, urmarind sa
asigure perpetuarea dominarii claselor sociale privilegiate. Autorii acestor studii
incriminau direct practicile scolare de selectie si evaluare, concentrarea cantitativa si
calitativa a resurselor n scolile de elita din mediul urban, lipsa de neutralitate ideologica a
continuturilor nvatamntului, codul lingvistic elaborat folosit n scoala si care
dezavantaja elevii proveniti din familiile sarace, care foloseau un cod lingvistic restrns,
accentul prea mare pus n scoala pe aptitudinea verbala, care dezavantajeaza elevii cu o
inteligenta practica etc. Reprezentantii diferitelor curente de sociologie a educatiei sustineau ca
sistemul scolar pare special conceput sa dea o educatie de calitate inferioara copiilor din mediul
rural, celor proveniti din clasa muncitoare sau apartinnd unor minoritati etnice, rasiale.

Carta Drepturilor Elevului este un document ce reuneste principalele drepturi decare

trebuie sa beneficieze elevii ntr-un sistem de nvatamnt cu adevarat democratic.Drepturile
elevului au aparut ca o specializare a drepturilor copilului n domeniul educatiei scolare si se
refera la: dreptul de a nu fi tot timpul atent; dreptul la forul sau interior; dreptul de a nvata
numai ceea ce are rost si sens; dreptul de a nu fi supus si ascultator 6-8 ore pe zi; dreptul
de .a se misca; dreptul de a nu se tine de toate promisiunile; dreptul de a alege cu cine doreste
sa lucreze ; dreptul de a nu iubi scoala si de a declara acest lucru ; dreptul de a nu coopera la
propriul proces de formare (apud Cucos, 1997, pp. 63-67).
Fiecare dintre aceste drepturi are o consistenta justificare psihopedagogica si
democratica si este evident ca ncearca sa introduca egalitatea de tratament ntre elevi
si profesori. Introducerea drepturilor elevilor n scoala a atras dupa sine obligatia
asistentului social de a supraveghea respectarea lor si de a preveni orice forma de abuz
din partea profesorilor si a parintilor. S-a acordat o atentie mai mare drepturilor
elevului n raport cu aspecte precum: disciplina scolara si utilitatea unor sanctiuni ca
pedeapsa corporala, suspendarea si exmatricularea; implicatiile sociale ale curriculumului;
plasarea elevilor n clase speciale ; accesul elevilor la documentele scolare.
Influenta covrsitoare a determinarii sociale n functionarea scolii explica de ce n
ultimii ani serviciul de asistenta sociala din scoala a devenit o specializare n plina
afirmare n cadrul asistentei sociale generale si o necesitate pentru realizarea finalitatilor
educatiei.
La nivelul anilor '90, asistentii sociali scolari caracterizau ca "foarte importante"toate
cele cinci dimensiuni ale profesiei lor (cf. Nelson, 1990, p. 165):
a)

furnizarea de servicii pentru elevi si familiile lor;

b) furnizarea de servicii pentru personalul educativ al scolii;

c) furnizarea de servicii pentru personalul noneducativ al scolii;
d)

furnizarea de servicii pentru comunitate ;

e)

realizarea unor sarcini administrative si profesionale specifice.

Una dintre sarcinile majore ale asistentului social scolar este de a contribui la
identificarea elevilor sau a grupurilor de elevi care manifesta dificultati de adaptare scolara si
de a le oferi ajutor. Unii dintre acesti copii atrag atentia asupra riscului de inadaptare scolara
prin conduita lor; astfel, se poate observa n recreatii sau n cadrul activitatilor extracurriculare
faptul ca unii copii sunt fie agresivi, ostili, excesiv de dominatori, fie izolati, retrasi, fara a
interactiona deloc cu ceilalti; n timpul activitatilor instructive, postura corporala sau reactiile
comportamentale ofera, de asemenea, indicii importante cu privire la dificultatile lor de
adaptare scolara: copilul pare contractat, amenintat, lipsit de resort, indiferent, ostil, are
interventii inadecvate, refuza realizarea sarcinilor, nu coopereaza cu ceilalti etc. De aceea,
identificarea precoce a acestei categorii de elevi se poate baza pe observatiile cadrelor
didactice care lucreaza direct cu elevii sau pe relatarile altor membri ai personalului scolii.
O serie de indicii cu privire la riscul inadaptarii scolare pot fi furnizate si de catre
parinti, n urma observarii conduitei lor acasa: daca elevul nu-si ndeplineste sistematic
obligatiile scolare, daca si dezinformeaza parintii cu privire la rezultatele scolare, activitatile
sau sarcinile de realizat, dificultatile sau conflictele pe care le traieste la scoala, toate aceste
conduite servesc unei diagnoze precoce a inadaptarii scolare.
Pe masura ce elevii se apropie de vrsta adolescentei, cauzele inadaptarii scolare
trebuie corelate cu specificul psihologic al vrstei, care aduce cu sine efortul afirmarii de sine,
dublat de contestarea autoritatii adultului, nevoia de ideal, originalitatea - ca ingredient al
identitatii sociale a tnarului -, dar si conformismul fata de grup. n adolescenta, sursa
prestigiului personal se deplaseaza de la judecata de valoare a adultului la judecata de valoare
a covrstnicilor. Facnd abstractie de criteriul succesului scolar, pe care-1 valorizeaza mai
mult adultii, n ntelegerea inadaptarii scolare intervine procesul de comparare sociala. L.
Festinger (1950) arata ca orice individ prezinta tendinta de a-si evalua opiniile si aptitudinile
personale; n lipsa unor mijloace obiective nonsociale, individul le va evalua comparndu-le
cu opiniile si aptitudinile celorlalti.
Daca n urma acestei comparatii se constata o diferenta prea mare, care i este
defavorabila, apare tendinta fie de a nceta compararea, fie de a introduce noi criterii
de comparare, care sa-i asigure suprematia.
O data identificati elevii cu risc dezadaptiv crescut si pe masura ce s-au identificat si
cauzele inadaptarii scolare, asistentul social scolar trebuie sa ofere ajutor. Acesta poate lua
forma consilierii individuale sau colective, cu un anumit numar de elevi (sau n cuplu elev -

parinti) care prezinta probleme similare, n acest sens, asistentii sociali pot oferi elevilor
informatii, sfaturi, sugestii, ndrumare, pentru a-si propune anumite obiective si a le realiza,
pentru a-si cunoaste mai bine abilitatile si trebuintele, interesele si prioritatile. Unii copii au
nevoie sa li se explice politica scolii, sa li se argumenteze utilitatea normelor din regulamentele
scolare, pentru a ntelege cum functioneaza sistemul si care sunt oportunitatile care deriva
din participarea la procesul scolar.
Consilierea parintilor poate fi individuala sau de grup si urmareste obiective precum:
sustinerea lor n scopul ntelegerii adecvate a trebuintelor copiilor lor, sustinerea n scopul
ameliorarii practicilor lor educative, stimularea participarii parintilor la viata scolara,
dezvoltarea abilitatii de rezolvare a conflictelor (cu copiii, cu profesorii etc.), oferirea de
sprijin pentru a dezvolta modalitati mai eficiente de a face fata stresului fara a revarsa
emotiile negative asupra relatiei cu copilul, identificarea de resurse sioportunitati pentru
parintii cu posibilitati financiare reduse etc.
n relatia cu parintii, asistentii sociali scolari vor stimula participarea acestora la
parteneriatul cu scoala, n una sau mai multe dintre urmatoarele variante de roluri
(apud Cretu, 1998, p. 131):

parintele ca learner se informeaza asupra modelului de conducere si organizare a

procesului educativ din scoala;

parintele ca ajutor se ofera ca resursa de nvatare, ajutnd voluntar profesorii;

parintele ca sustinator al motivatiei pozitive pentru nvatarea scolara;

parintele ca sursa complementara de informatie pentru scoala ofera informatii

despre comportamentul n familie al copilului;

parintele ca resursa educationala sustine cu experienta lui de viata si cognitiva

nvatarea elevilor;

parintele ca initiator al schimbarii n scoala analizeaza critic procesul educativ

si viata scolara, intervenind cu propuneri de ameliorare, acolo unde este cazul.

Participarea parintilor la parteneriatul cu scoala se poate realiza ntr-o diversitate de

forme: contactul "unu la unu" profesor - parinte, atelierul de lucru al parintilor,
corespondenta scolara etc., iar asistentul social va identifica mpreuna cu parintii cele
mai potrivite contexte si forme de activitate, astfel nct parintele sa sesizeze valoarea
contributiei sale la ameliorarea functionarii educatiei scolare. Dincolo de rolurile
efective pe care le joaca un anumit parinte, nsasi relatia functionala familie - scoala
diminueaza inadaptarea scolara deoarece :

se poate realiza astfel un control continuu al conduitei elevului;

se atenueaza "violenta simbolica" si se diminueaza discontinuitatile dintre

socializarea familiala si cea scolara;

parintii nteleg mai adecvat eforturile scolare ale copilului si devin capabili sa-1
sustina, fixnd concomitent un nivel realist al expectantelor lor cu privire la
performantele scolare ale copilului;

interactiunea sociala cu alti parinti, care s-au confruntat cu situatii similare,

devine un mijloc de nvatare si perfectionare a stilului educativ familial.

Integrarea copiilor cu cerinte educative speciale ntr-o scoala de masa ridica probleme
deosebite pentru asistentul social din scoala, n principal, el trebuie sa se asigure ca nici un
copil cu cerinte educative nu este respins sau marginalizat de catre ceilalti elevi si sa ofere un
plan de servicii educationale adaptate unor asemenea trebuinte speciale.
n relatia cu parintii, asistentul social scolar va oferi informatii despre facilitatile si
oportunitatile existente n scoala pentru realizarea trebuintelor speciale ale copilului si
va ajuta parintii sa-si dezvolte abilitatea de a percepe copilul si nevoile sale n mod
realist, abilitatea de a se angaja pozitiv n interactiunile cu copilul (de a arata disponibilitate
si de a oferi gratificatii, de a-1 simula n asumarea unor noi responsabilitati), abilitatea
de a da prioritate satisfacerii nevoilor copilului. Pe masura ce parintii si asistentul
social vor trece la aplicarea planului de servicii individualizat, parintii vor fi consiliati sa se
implice activ n urmarirea eficientei acestuia: vor nregistra modificarile n
conduita copilului si vor nota contextele n care apar tulburari n comportamentul
acestuia. De asemenea, asistentul social va oferi informatii si consiliere parintilor n

legatura cu modul de raspuns adecvat n cazul conduitelor perturbate. Una dintre

metodele de a sustine efortul parintilor n demersul integrarii copilului n scoala de
masa este facilitarea schimbului de experiente ntre parintii care se confrunta cu seturi
de probleme similare, facilitarea observarii conduitei copilului la scoala. Deseori,
simpla constatare a parintilor ca la scoala copilul lor probeaza competente/conduite
noi, pe care acasa nu le manifesta, i ncurajeaza pe acestia sa se implice mai mult
pentru reusita integrarii.
Alaturi de sarcina de a educa deprinderile specifice maturitatii sociale si autonomiei
sociale, asistentul social scolar se implica si n consilierea vocationala a copilului cu trebuinte
educative speciale; el va oferi parintilor si copilului informatii despre profesiile accesibile
acestuia din urma, despre procesul de profesionalizare, despre facilitatile garantate de lege
pentru ocuparea unui loc de munca si vor decide mpreuna varianta cea mai convenabila
pentru copil.
Cunoasterea de catre profesori a caracteristicilor mediului familial al elevului este
absolut indispensabila pentru:

a tine cont de nivelul de suport academic si material pe care l pot oferi parintii;

a ntelege semnificatia conduitei elevului n clasa; de exemplu, un elev asupra

caruia parintii exercita sanctiuni corporale pentru note mici va dezvolta reactii
de teama, nsotite de conduite evazioniste, de frauda sau minciuna, la momentul
evaluarii, pentru a evita sanctiunile de acasa; un elev presat de parinti sa fie
eminent la toate disciplinele poate actiona deliberat n sens negativ, pentru a-si
santaja parintii si a negocia o serie de avantaje;

a ntelege interesele si pasiunile elevului, idealul sau profesional;

a folosi parintii ca resursa de nvatare, daca acestia reprezinta un model uman

si profesional deosebit;

a aprecia corect nivelul responsabilitatii elevului n cazul esecului scolar.

Asistentul social este cel care ofera astfel de informatii si intervine, exprimnd o
opinie avizata, n luarea hotarrilor privitoare la fiecare elev. n adunarea datelor

despre situatia sociala a elevilor, asistentul social va da prioritate cazurilor de risc

dezadaptiv scolar si va folosi toate aceste informatii n interesul superior al copilului,
de exemplu, pentru a beneficia de bursa sociala, de alte ajutoare sau facilitati acordate
de scoala, si nu pentru a-i accentua copilului "complexul de provenienta".
Conflictul profesor - elev decurge din conceperea relatiei pedagogice ca o relatie de
putere (profesorul domina, elevii se lasa dominati) si din interesele diferite ale profesorilor
si elevilor: profesorul urmareste sa parcurga integral programa si sa obtina succesul
scolar, n timp ce elevii doresc sa nvete numai ceea ce are rost si sens, ceea ce
corespunde trebuintelor lor educative. Reprezentarile subiective diferite ale profesorilor
si elevilor asupra violentei alimenteaza, de asemenea, Conflictualitatea relatiei pedagogice;
astfel, n timp ce profesorii percep comunicarea si miscarile neautorizate de ei dintre
elevi ca pe o forma de violenta, elevii percep lipsa de comunicare a profesorului si
imobilismul ca pe o forma de violenta din partea acestuia.
Conflictul profesor - profesor este determinat n scoala de lupta pentru putere, n
conditiile n care pentru promovare sau simpla ramnere pe post actioneaza un puternic sistem
concurential; o alta sursa de conflict este reprezentata de diferentele de opinie dintre cadrele
didactice cu privire la oportunitatea unor activitati, unor schimbari introduse de reforma
educatiei sau de suspiciunea de incompetenta. Unele conflicte din scoala pot proveni din
situatii/zone de existenta din afara scolii; nici profesorii, nici elevii nu-si lasa la portile scolii
problemele, dificultatile, conflictele, ci le aduc cu ei n clasa. De aceea, este foarte important
pentru toti participantii la procesul educativ sa-si rezolve conflictele nainte de implicarea n
activitatile educative propriu-zise, pentru a putea profita la maxim de oportunitatile de
nvatare.
Conflictele profesori - parinti pot proveni din extinderea implicarii parintilor la
luarea deciziilor privind activitatile educative sau din dificultatile copilului. Daca n
primul caz argumentele psihopedagogice vor sustine varianta de activitate care convine cel
mai bine interesului elevului, conflictul fiind relativ usor de rezolvat, n cazul parintilor care
vin la scoala sa crkice tratamentul la care este supus copilul, rezolvarea conflictului necesita un
alt gen de abordare.
O problema diferita o reprezinta parintii care sunt nemultumiti de faptul ca rezultatele copilului nu sunt att de bune pe ct si-ar dori, ceea ce echivaleaza cu acuzatia ca

profesorul respectiv este slab, incompetent. Asemenea acuzatii sunt resimtite de

profesori ca o agresiune si genereaza adesea conflicte, n astfel de situatii, asistentul
social scolar va explica profesorului ca astfel de acuzatii sunt interpretate ca forme de
violenta pentru ca toti indivizii simt nevoia sa fie admirati si aprobati; n momentul n
care competenta le este pusa la ndoiala, reactia imediata este de a riposta cu ostilitate.
Asistentul social scolar trebuie sa pregateasca profesorii pentru astfel de situatii,
explicndu-le acest mecanism psihosocial si demonstrndu-le ca indivizii care stiu ca
asemenea acuzatii sunt nefondate nu reactioneaza agresiv la aceste suspiciuni. Profesorii
cu o reprezentare buna de sine, care au abilitatea de a comunica usor si de a fi spontani
pot asculta acuzatiile de incompetenta ale parintilor cu calm, fara a reactiona exagerat.
Dupa ce se exprima aceste acuzatii, conflictul se mediaza respectndu-se etapele
descrise mai sus.
BIBLIOGRAFIE:
DENIZIA GAL - CURS - 2008
GEORGE NEAMTU - TRATAT DE ASISTENTA SOCIALA, 2003 ,POLIROM
MIROIU ADRIAN - INVATAMANTUL ROMANESC AZI, 1998, POLIROM