Sunteți pe pagina 1din 48

Capitolul I

Importana culturilor pomicole


Pomicultura este o ramur a stiintelor agricole si in acelasi timp, unul dintre principalele
sectoare ale productiei horticole. Etimologic,aceasta denumire deriva de la latinescul pomus
care inseamna arbore fructifer si cultura ce seminifica ingrijire, cultivare. Ca disciplin stiintific, pomicultura, alturi de intreaga stiinta agricola, a luat nastere mai tarziu, numai dupa
consolidarea stiintelor fundamentale: biologia, biochimia, fizica,chimia. Pomicultura foloseste
elementele de baza ale acestor stiinte, in vederea productiei economice de fructe, prin dirijarea
ecosistemului format de planta cultivata (soi) si mediul inconjurator.
Importanta pomiculturii pentru economie si nu numai consta in:

a) mbuntirea hranei populaiei.


Fructele reprezint alimente deosebite pentru hrana omului sntos, bolnav sau convalescent, datorit compoziiei chimice foarte complexe. Apa din fructe este ap biologic, pur i
contribuie la hidratarea organismului. Glucidele se gsesc sub form de monozaharide (fructoz,
glucoz), de dizaharide i n mai mic msur sub form de polizaharide. Acestea se absorb
rapid n organism, refac rezerva de glicogen a ficatului, conferind fructelor rol reconfortant.
Glucidele din fructe nu conduc la fenomene de obezitate, ele arzndu-se n procesul de respiraie. Acizii organici asigur pstrarea mai bun a vitaminei C, mresc pofta de mncare, potolesc
setea i au rol rcoritor. Ca surse de grsimi i proteine, fructele crnoase (mere, pere, prune,
caise, piersici, ciree, viine) intr n categoria alimentelor cu aport extrem de redus. Cantitile
reduse sunt compensate printr-o mare diversitate n proteine. Metodele moderne de analiz au
identificat la mr 26 de aminoacizi, printre care i cei eseniali (pe care organismul uman nu-i
poate sintetiza). Cantiti mari de lipide i proteine se gsesc n nuci, alune, migdale. Substanele
minerale din fructe au rol mineralizant deosebit. Ele particip n metabolism direct sau sub
form de coenzime. Vitaminele ptrund nealterate n organismul omului i regleaz procesele
metabolice generale. Unele vitamine nu pot fi sintetizate de organismul uman i nu pot fi
stocate, astfel c omul este obligat s-i procure cantitile zilnice necesare, n principal prin
consumul de alimente vegetale, n special din fructe. Taninurile dau fructelor astringen, au rol
bactericid, hemostatic, iar substanele pectice au rol emolient, laxativ i mpreun cu celuloza
contribuie la eliberarea tractusului intestinal.
n hrana omului, fructele sunt utilizate ca desert sau ntre mese, n stare proaspt, ceea ce
permite ingerarea ntregii cantiti de vitamine i sruri minerale de care organismul are nevoie.
Fructele au ns i foarte multe utilizri alimentare, cum sunt: coapte (mere, pere), sub form de
-1-

mncruri gtite din fructe proaspete sau n prealabil uscate (mere, prune, gutui), ca salat alturi
de fripturi (mere murate, viine, ciree, caise etc.), marmelad sau piureuri, sub form de
compoturi, buturi nealcoolice (suc, nectar, sirop) sau alcoolice (cidru din mere sau pere, uic
din prune, rachiu din fructe: mere, pere, piersici, caise) precum i pentru asezonarea multor
preparate culinare (oetul de mere).

b) Medicamente naturale fr efecte nocive.


Coninutul fructelor face ca, alturi de valoarea alimentar, ele s aib i o serie de
proprieti terapeutice i explic prezena lor att n alimentaia omului sntos ct i n regimuri
alimentare recomandate att de medicina popular ct i de cea tiinific, multor categorii de
bolnavi. Pliniu cel Btrn i Dioscorides Pedanius, doi dintre cei mai cunoscui farmacologi
antici, apreciau nsuirea astringent terapeutic a merelor, iar sucul de mere era folosit contra
tusei. Florile de mr, sub form de infuzie, serveau pentru combaterea inflamaiei ochilor, iar
merele coapte pentru tratarea rnilor pielii.
Cele mai importante i numeroase sunt utilizrile interne ale fructelor. Ele se recomand
pentru a ajuta digestia. Aciditatea lor moderat provoac o important secreie de saliv, stimuleaz sucurile gastrice i regleaz funciile intestinale. Deconstipante renumite sunt merele, perele, gutuile, prunele piersicile i caisele. Ele au rol important n prevenirea cancerului intestinului
gros, tocmai prin nlturarea constipaiei. Aceste fructe sunt foarte indicate n infeciile intestinale (colibaciloz). Fructele au o aciune benefic asupra diurezei pe care o exercit i asupra
eliminrii acidului uric. Din aceast cauz, sunt recomandate artriticilor, obezilor, reumaticilor,
gutoilor. Consumul de fructe este, de asemenea, unul din mijloacele de corectare a hipertensiunii arteriale. Unele fructe (mere, gutui, coacze, pere) foarte bogate n pectin, care, se consider
c ar avea puterea de a reduce colesterolul din snge, sunt recomandate n prevenirea
aterosclerozei i a infarctului de miocard.

c) Materie prim pentru industria alimentar.


Datorit caracterului sezonier al produciei de fructe, al dezechilibrului dintre producie i
consum n unele perioade ct i a nevoii aportului de fructe n alimentaie pe parcursul ntregului
an, este necesar prelucrarea acestora. Din fructe se prepar diverse produse ca : gem, dulcea,
marmelad, jeleu, sucuri, siropuri, nectar etc. De asemenea, fructele se folosesc n industria
ciocolatei, a uleiului vegetal, se utilizeaz n cofetrie, patiserie sau n arta culinar: mncruri
de prune, de gutui, de mere, sos de viine, de coacze, de agrie etc.

-2-

d) Eficientizarea fondului funciar.


Plantaiile pomicole valorific mai bine terenurile comparativ cu alte culturi. Este vorba de
terenurile n pant, cu soluri argiloase, din zona dealurilor, improprii pentru culturile de cereale,
ct i nisipurile din sudul i nord-vestul rii. Prin sistemul radicular dezvoltat, speciile pomicole
valorific terenul i n astfel de situaii, asigurnd n condiiile unor tehnologii adecvate producii eficiente. Trebuie menionat faptul c nu valorific unele terenuri, cum sunt cele cu relieful
foarte frmntat, cu pante mari, terenuri alunecoase, cu solul subire sau cele mltinoase. Prin
plantarea pomilor pe aliniamentele rutiere, ale cilor ferate, perimetrelor incintelor, drumurile
ntre tarlale etc., unde nu pot fi cultivate alte specii, acetia i pot gsi o folosin mai eficient.

e) Dezvoltarea industriilor din amonte prin care se pune la dispoziia pomicultorilor


baza tehnico-material necesar desfurrii n bune condiii a activitii (ngrminte chimice,
pesticide, tractoare i maini agricole, mijloace de susinere) i din aval (ambalaje, transporturi,
instalaii frigorifice, utilaje de prelucrare, etc.), prin care se poate valorifica eficient producia
pomicol.

f) Aportul la venitul naional.


Prin valoare economic, rezultat din veniturile ce se obin din comerul intern i extern de
fructe, pomicultura constituie o surs sigur de venituri, acestea fiind de peste 5 ori mai mari
dect ale culturilor cerealiere (un hectar de livad echivaleaz cu 5 ha cultur mare). Relieful
variat al teritoriului romnesc, cu versani expui la soare i vi adpostite, care ntrunesc condiii de precipitaii suficiente, temperaturi moderate, insolaie favorabil i adpost mpotriva curenilor i a vnturilor, a favorizat dezvoltarea unui important patrimoniu pomicol. n condiii
normale, producia de fructe la unele specii depete nevoile de consum intern, fiind folosit la
export n stare proaspt (mr, prun, cpun) sau prelucrat (caise, ciree, viine, cpuni, zmeur, mure, afine etc.). n comparaie cu alte produse agricole, fructele i produsele din fructe au o
valoare de revenire mare, asigurnd un comer avantajos.

g) Eficientizarea forei de munc.


Suprafeele nsemnate de plantaii de pomi i arbuti fructiferi, cantitatea mare de fructe
care se obine (cca. 1400 mii tone/an) ce se realizeaz, absorb o parte a pululaiei care particip
fie direct la aplicarea tehnologiilor n livezi, fie n activiti conexe (industria prelucrtoare,
comerul cu fructe, ambalaje, construcia de maini, industria chimic etc.) Prin specificul tehnologiilor de cultur, o parte din muncitori sunt ocupai permanent (inclusiv iarna), pe o perioad
de circa 10 luni pe an, la tieri, fertilizri, combaterea bolilor i duntorilor, recoltri, pomicultura fiind un sector intensiv.
-3-

h) Ameliorarea peisajului, combaterea eroziunii i a polurii.


Cultura pomilor are i o funcie climatic i de conservare a solului. Prezena ntr-o anumit regiune, pe un anumit teritoriu a unor plantaii n masiv, contribuie masiv la modificarea de
multe ori esenial a regimului i calitii climatului. Ele purific aerul de praf, fum i gaze,
asigur o compoziie normal a atmosferei prin consumul de CO 2 i eliberarea n schimb a unei
cantiti de aproape de 3 ori mai mare de oxigen, atenueaz extremele de temperatur, mresc
umiditatea relativ a aerului, micoreaz viteza vnturilor, favorizeaz reinerea zpezii etc.
Plantaiile joac un apreciabil rol antierozional, intervenind activ n conservarea solului prin protecia mpotriva eroziunii de suprafa i adncime, prin evitarea i mpiedicarea alunecrilor de
teren, prin fixarea nisipurilor mictoare etc.

i) Conversia energiei solare n biomas.


Culturile pomicole au un aport energetic, dovedindu-se incomparabil mai eficiente dect
majoritatea culturilor agricole. Spre exemplu, de pe 1ha livad intensiv de mr se obine o valoare echivalent cu 5 ha cultivate cu cereale. Datorit metabolismului cu un procent ridicat n
procesele bioacumulative, livada este un ecosistem capabil s fixeze i s converteasc foarte
eficient energia solar, constituindu-se ntr-o adevrat uzin biochimic nepoluant.

j) Valorificarea produciei secundare.


n afara produciei de fructe, care la majoritatea speciilor pomicole poate depi 20-25
t/ha/an, plantaiile pomicole asigur cantiti mari de biomas constituit din ramurile rezultate
de la tieri (1,5-2,5 t/ha/an), frunzele czute (circa 0,6 t/ha/an), masa lemnoas provenit din
livezile btrne care se defrieaz (40-60 t/ha), resurse care i pot gsi forme superioare de
valorificare n cadrul bilanului energetic al viitorului. Astazi, doar o mic parte din aceast biomas este utilizat n industria mobilei (lemnul de nuc, cire, pr, castan comestibil, trandafir), n
sculptur (nuc, migdal), n industria linoleumurilor (nuc), ca surs de combustibil, etc.

k) mprosptarea i meninerea fondului de germoplasm.


Din speciile de pomi i arbuti fructiferi din ara noastr, n decursul timpului, s-au difereniat prin munca pomicultorilor anonimi, numeroase soiuri locale cum sunt: Creesc, Ptul,
Domnesc (pentru mr); Tmioase, Harbuzeti (pentru pr); Boambe de Cotnari, Pietroase negre (pentru cire); Tuleu gras, Grase romneti, Vinete (pentru prun); de Sibiel, de Geoagiu (la
nuc); etc., unele dintre ele situndu-se n ceea ce privete calitatea fructelor la nivelul celor din
sortimentul mondial i chiar depindu-le sub unele aspecte. Pe lng soiurile i tipurile autohtone, n staiunile de cercetare se afl zeci de mii de hibrizi i elite n cmpurile experimentale n
diferite stadii de selecie urmnd s mbunteasc n continuare sortimentele.
-4-

Capitolul II

Scurt istoric al pomiculturii n Romnia


Datarea n timp a momentului n care omul a nceput s cultive diferitele specii agricole i
pomicole este foarte veche. Domesticirea plantelor pomicole s-a produs n momentul n care
triburile au renunat la viaa nomad i au devenit sedentare. Fructele au constituit fr ndoial
primul aliment pentru om nc de la nceputul evoluiei sale. Dovezi ale utilizrii fructelor in
hrana oamenilor dateaz de la sfritul epocii de piatr i sunt numeroase (mere tiate i uscate,
smburi de Prunus insititia i Prunus spinosa). Diverse informaii i dovezi materiale ca:
fructe carbonizate, sculpturi i basoreliefuri de pe vechile monumente, scrieri vechi religioase,
inscripii, legende religioase, istorice i mitologice etc. atest existena livezilor de pomi, din
specii diferite, cu peste 3000 ani .Hr. Aceasta presupune c luarea n cultur a pomilor s-a
petrecut cu mult nainte. Pomii au fost introdui n cultur mai nti la popoarele din Orient,
Egipt (pe valea Nilului), Mesopotamia (pe valea Tigrului i Eufratului), Fenicia, Palestina,
Persia, India, China. Cele mai vechi dovezi scrise despre cultura pomilor fructiferi dateaz din
epoca regatului vechi egiptean (3000 - 2400 .Hr.) livezi n care mslinul ocupa locul principal.
n poemul hindus Ramayana se vorbete de asemenea despre pomi fructiferi cultivai n India.
Dezvoltarea impetuoas a tiinelor naturii a determinat importante progrese n agricultur
care a devenit o ramur de producie din ce n ce mai rentabil. Alturi de cultura extensiv a
plantelor agro-alimentare se dezvolt rapid producia intensiv horticol, cu deosebire pomicultura i legumicultura. Aceasta se reflect i pe planul literaturii de specialitate care se mbogete cu noi lucrri ale unor autori renumii n domeniu ameliorrii i tehnicii pomicole: Noisette
L. (1827), Leroy A., Sindley G., Bolotov A.T., Pointeau A., Ditrich I.G., Diel A., Siegel G., Van
Mons J.B., Cox R., Adames R., Henzen K., Reder H., Boisbunel A.T., Baltet E., Lebe1 J. etc.
Din aceast perioad dateaz o serie de soiuri ntlnite i astzi n cultur, obinute din selecia
puieilor provenii din semine hibride din polenizare natural: Passe Crassane (1845), Olivier
de Serres (1847), Renet Baumann i altele.
Perioada dintre cele dou rzboaie mondiale i n mod special dup cel de-al doilea rzboi
mondial, se caracterizeaz prin trecerea, n unele ri aproape total, de la pomicultura extensiv
n forme nalte, la cultura modern cu mari densiti de pomi la unitatea de suprafa, n forme
pitice, intensiv i superintensiv, n garduri fructifere. Alturi de sistemele de cultur o adevrat revoluie se produce n domeniul sortimental, anual se creeaz zeci i chiar sute de soiuri n
mod programat, folosind tehnici de vrf: ingineria genetic, tehnicile in vitro a culturilor de
celule etc.
Pe teritoriul Romniei, cultura pomilor fructiferi a fost practicat din timpuri foarte nde-5-

prtate. Primele informaii referitoare la cultura pomilor fructiferi se gsesc n limba strmo-ilor
notri daco-romani. Astfel, pentru unele specii pomicole, n limba romn exist denumiri de
origine latin fapt care atest cunoaterea diferitelor specii de ctre strmoii notri: mr
malus, pr pirus, prun prunus, cire cerasus, piersic persicus, nucul nux, alunul
avellana. Izvoarele istorice specific faptul c n timpul stpnirii romane, baza economic din
Dacia o constituia producia de cereale, creterea vitelor i pomicultura.
Cultura pomilor n vechime poate fi atestat de numrul foarte mare de soiuri autohtone de
fructe mai ales n comunele care au denumiri de fructe ca: Nucet, Meriani, Cireu, Viina,
Cireoaia, Alunu, Aluni, Peri, etc. Din perioada Evului Mediu exist documente care atest
cultura pomilor n rile Romne. Aceste documente se refer n special la dri n fructe sau la
danii fcute de domnitori ctre mnstiri crora li se ddeau n stpnire livezi i vii. Dimitrie
Cantemir, n Descriptio Moldavie vorbete despre cultura pomilor n Moldova, pe la 1716. O
serie de cronicari strini (Paul de Alep, Matei de Murano, Walter Baltazar), n scrierile lor, evoc
bogia de fructe din rile Romne. Se menioneaz i comerul fcut cu fructe proaspete i
deshidratate.
Cultura pomilor a fost constant de-a lungul veacurilor n zonele submontane, mai ferite
de nvlirile popoarelor migratoare ns pe parcursul timpului se extinde i n zona colinar. n
secolul XIX, iniial n Transilvania i apoi n Muntenia i Moldova se introduc numeroase soiuri
de pomi din alte ri iar cultura pomilor fructiferi ia amploare. Se nfiineaz pepiniere viti-pomicole la Istria, Strehaia, Viani i Drgani. Dup primul rzboi mondial se nfiineaz pepiniere
particulare care produc milioane de pomi destinai sectorului pomicol aflat n plin dezvoltare
Transilvania, Muntenia, Moldova i Oltenia.
In anul 1913 ia fiinta Societatea de horticultura din Romania, cu filiale la Cluj, Iasi si
Timisoara. Prin infiintarea Academiei Romane (1865) se creeeaza posibilitatea functionarii unei
sectii de biologie si stiinte naturale, in cadrul careia se stabilesc metode riguroase de lucru in
aceste discipline, metode utilizate si in cercetarile din domeniul horticulturii.
In anul 1927 ia nastere Institutul de Cercetri Agronomice al Romniei. Odat cu nfiinarea ICAR n 1927, se pun bazele unei agriculturi cu orientare tiinific Romnia, se nfiineaz
Camerele Agricole, apar staiunile experimentale de la Flticeni i Strehaia. Pe la 1940 se nfiineaz regiunile fitosanitare, n care se aplicau tratamente n livezi i pepiniere, se fcea controlul
fitosanitar al pepinierelor i se supraveghea circulaia materialului sditor de la o regiune la alta.
Dup rzboi, s-au nfiinat Facultile de Horticultur de Bucureti (1948), Iai, Craiova (1962),
Cluj i Timioara. Pe de alt parte, au luat fiin primele Staiuni de Cercetare pentru pomicultur la Bistria i Voineti, ulterior i la Geoagiu, Flticeni, Constana, etc. Din 1967 s-a nfiinat
Institutul de Cercetare i Producie Pomicol Piteti la ca au fost arondate Staiunile de Cercetare
pentru Pomicultur de pe ntreg teritoriul Romniei. Inginerii agronomi care au studiat n Europa
-6-

mpreun cu horticultorii din ar au pus bazele Societii Naionale de Horticultur n 1913. n


jurul acesteia s-au grupat cei mai de seam specialiti din domeniu. S-au organizat conferine
demonstrative practice n scopul promovrii horticulturii i pomiculturii.
Dup rzboi, s-au nfiinat Facultile de Horticultur de Bucureti (1948), Iai, Craiova
(1962), Cluj i Timioara. Pe de alt parte, au luat fiin primele Staiuni de Cercetare pentru
pomicultur la Bistria i Voineti, ulterior i la Geoagiu, Flticeni, Constana, etc. Din 1967 s-a
nfiinat Institutul de Cercetare i Producie Pomicol Piteti la ca au fost arondate Staiunile de
Cercetare pentru Pomicultur de pe ntreg teritoriul Romniei. Tara a traversat n aceast etap o
perioad de la pomicultura clasica la pomicultura intensiv (dup 1965). S-au nfiinat zeci de
mii de ha plantaii intensive, n special la mr, iar producia acestora a crescut la peste 10 t/ha.
Perioada care a urmat revoluiei din 1989 a lsat ns urme grele n pomicultura romneasc.
Frmiarea excesiv a terenului i implicit a plantailor de pomi, lipsa mijloacelor de lucru, a
investiiilor, a cunotinelor profesionale, au contribuit la reducerea patrimoniului pomicol, la
slabe producii de fructe, etc.

-7-

Capitolul III

Relaia cu factorii de vegetaie i mediu


Pomicultura, ca disciplin aplicativ, alturi de ntregul profil agronomic, s-a format ceva
mai trziu, dup consolidarea tiinelor fundamentale (biologia, fizica, chimia, biochimia). Ea
opereaz cu noiunile i elementele de baz ale acestor tiine, n vederea obinerii unor producii
profitabile, prin realizarea de ecosisteme pomicole artificiale adecvate. Pomicultura general se
ocup cu studiul particularitilor biologice i ecologice ale pomilor i arbutilor fructiferi, n
interaciunea lor cu factorii de mediu n funcie de care se stabilete tehnologia de ob inere a
materialului sditor pomicol, de nfiinare i ntreinere a plantailor, n vederea realizrii de
producii mari, relativ constante, de calitate superioar i eficiente n acelai timp. Pomologia
studiaz soiurile de pomi i arbuti fructiferi, urmrind cu prioritate caracterele morfologice,
biologice i de producie ale acestora. Scopul activitii desfurate n domeniul tiin ei
pomicole este realizarea produciei de fructe. Fructele sunt produse indispensabile unei
alimentaii raionale, indiferent de categoria de vrst a populaiei. Ele se consum cel mai
adesea, aa cum le produce planta (fr o preparare culinar sau industrial). n urma prelucrrii
fructelor (mncruri gtite, compoturi, gem, jeleuri etc.) se diminueaz valoare iniial, se
reduce coninutul n vitamine etc.
Pentru a fundamenta principiile de ordin teoretic si tehnologiile diferentiate, pomicultura
generala apeleaza la o serie de stiinte cum sunt: sistematica vegetala, morfologia si anatomia
plantelor pomicole, fiziologia vegetala, biochimia, genetica si ameliorarea, meteorologia si pedologia, agrotehnica si agrochimia, topografia, imbunatatiri funciare, irigatii, protectia plantelor,
organizarea si conducerea intreprinderilor pomicole.

3.1Particularitibiologicealepomiloriarbutilor.
Speciile pomicole cultivate in climatul nostru sunt clasificate din punct de vedere
botanic, dupa habitus si din punct de vedere pomicol.

a) Clasificarea botanic.
Pomii si arbusti fructiferi cultivati dar si cei din flora spontana apartin din punct de vedere
sistematic clasei Dicotiledonate si se grupeaza in cinci ordine, 8 familii si peste 25 de genuri.
Majoritatea pomilor si arbustilor apartin familiei Rosaceae cu 4 subfamilii Pomoideae (mar,
par, gutui, scorus si paducel); Prunoideae (prun, cais, piersic, migdal, cires, visin); Rosoideae
(zmeur, mur, capsun si frag) si Ribesoideae (coacaz si agris). In afara de acestea, mai intalnim
familiile Juglandaceae (in care se incadreaza nucul); Fagaceae (de la care avem castanul come-8-

stibil); Betulaceae (alunul); Ericaceae (afinul) si Moraceae (dudul si smochinul).

b) Clasificarea dup habitus.


Analizand pomii fructiferi dupa dimensiunea partii aeriene si numarul tulpinilor se pot
distinge mai multe grupe: pomi propriu-zisi, arbustoizi, arbusti fructiferi, subarbusti, liane,
plante erbacee.
Pomii propriu-zisi sunt plante lemnoase care pot ajunge la inaltimea de 20-30 m, daca
nu se intervine asupra coroanei. Din acesta grupa fac parte marul, parul, prunul, caisul, visinul,
ciresul, piersicul, migdalul, nucul, castanul. Aceste plante au o singura tulpina, cresc destul de
incet si intra pe rod dupa o perioada de timp mai mare sau mai mica in functie de specie.
Longevitatea acestor specii este in medie 15-40 ani sau chiar mai multi.
Arbustoizii sunt plante lemnoase, cu aspect de tufa formata din 2-3 tulpini de dimensiuni diferite. Inaltimea arbustoizilor este de 3-7 m iar longevitatea 20-35 ani (alunul, gutuiul,
visinul arbustoid). Inmultirea arbustoizilor se face prin seminte si samburi si foarte usor
vegetativ prin marcote, drajoni si chiar butasi.
Arbustii sunt specii pomicole lemnoase, cu aspect de tufa compacta, cu inaltimea de 1-2
m, cu tulpini numeroase (10-20) formate din zona coletului (coacazul negru, coacazul rosu,
agrisul, afinul de cultura). Sunt specii cate intra repede pe rod si au o longevitate de 10-15 ani.
Se inmultesc usor pe cale vegetativa: butasi, marcotesi despartirea tufei.
Subarbustii sunt plante cu tulpini semilignificate a caror durata de viata este de 2 ani. In
primul an se formeaza tulpinile si se diferentiaza mugurii de rod, iar in anul al doilea se formeaza rod dupa care se usuca, fiind necesara indepartarea lor (zmeurul si murul fara ghimpi). Longevitatea este de 12-15 ani, se inmultesc usor prin drajoni, marcotaj si chiar butasi.
Lianele sunt plante lignificate, cu tulpini care depasesc 15-20 m lungime, fara carcei.
Din acesta grupa face parte kiwi.
Plantele ierboase sunt specifice climatului tropical, au talie mica (ananasul) sau mare
(bananierul) cu tulpini false (formate din petiolul frunzelor) si frunze foarte mari.
Aceasta clasificare este foarte importanta din punctul de vedere al tehnolgiei de plantare
intrucat in functie de habitusul pomilor se stabilesc: distanta de plantare, modul de conducere al
pomilor etc.

c) Clasificarea pomicol (sau biologic).


Grupa pomacee (sau samantoase) Cuprinde specii care formeaza un fruct fals denumit
poama, care rezulta din concresterea ovarului cu receptaculul florii. Sunt specii care prezinta un
repaus hibernal lung, infloresc tarziu in primavara scapand de pericolul brumelor si ingheturilor
tarzii. Sunt specii pretentioase la umiditate si la fertilizarea solului. Aceste specii au capacitatea
-9-

de maturare post-recolta, se pastreaza foarte bine un timp indelungat si nu sunt perisabile (marul,
parul, gutuiul). Speciile de pomacee traiesc in medie 60-70 de ani, intra in perioada de rodire
tarziu, insa dau recolte bogate ;
Grupa drupacee (sau samburoase) Sunt specii care au un repaus hibernal scurt. Infloresc si vegeteaza primavara devreme, si din acest punct de vedere se intalnesc probleme legate
de ingheturi tarzii de primavara si de brume, mai ales in conditiile schimbarilor de clima inregistrata in ultimii ani in tara noastra. Sunt mai putin pretentioase la umiditate decat pomaceele, sunt
in schimb foarte pretentioase la caldura rezistand cu succes secetelor prelungite. Au o capacitate
redusa de maturare post-recolta, de aceea se recolteaza in stadiul de parga avansata sau la
maturitate deplina. Sunt fructe perisabile usor, nu rezista la pastrare indelungata (prun, visin,
cais, cires, piersic). Plantele din aceasta grupa intra mai repede pe rod (sunt mai precoce) si traiesc mai putin decat pomaceele, unele atingand 45-50 de ani (ciresul), altele abia 10-15 ani (cais,
piersic). Soiurile de drupacee existente in cultura sunt numeroase. Se inmultesc prin altoire pe
portaltoi, obtinuti in pricipal prin inmultire sexuata si numai in mica masura pe portaltoi vegetativi ;
Grupa nucifere cuprinde nucul, castanul, migdalul si alunul, precum si alte specii din
familii diferite. Speciile din aceasta grupa formeaza un fruct uscat, de la care se consuma
samanta bogata in uleiuri si substante proteice. Au o durata lunga de viata, sunt foarte rezistente
la pastrare si la transport. Unele specii intra foarte repede pe rod (alunul), altele mai tarziu
(nucul, castanul, migdalul).
Grupa bacifere din aceasta grupa fac parte specii ce apartin unor familii diferite, si au
fructe diferite din punct de vedere fiziologic. Intalnim in cadrul acestei grupe urmatoarele
categorii de fructe : bace (coacaz, agris) ; polidrupe (zmeur, mur) ; nucule (capsun). Soiurile din
aceasta grupa traiesc 10-15 ani si incep sa rodeasca din al doilea an dupa plantare.

3.3Rspndireaspeciilorpomicole.
Zonarea speciilor pomicole se realizeaza n functie de pretentiile fiecarei specii si chiar a
soiurilor fata de lumina si caldura, precum si de rezistenta la geruri, oscilatii de temperatura si
alte accidente climatice. Speciile: mar, par, gutui, prun, cires, visin, se pot cultiva n zona
dealurilor subcarpatice, n zonele calde de cmpie se vor planta mai ales: cais, piersic, nectarin,
migdal, fara a exclude celelalte specii, n zonele nalte si reci se pot cultiva doar arbustii
fructiferi, cu completarea deficitului de apa. Desi n cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri
autocompatibile, se recomanda folosirea a cel putin 2-3 soiuri, pentru o mai buna polenizare.
Este recomandat ca soiurile sa fie amplasate n functie de epoca de coacere, astfel nct sa fie
usurate tratamentele fitosanitare, irigarea si recoltarea. Avnd la baza lucrarile de zonare si
microzonare, dezvoltarea pomiculturii a fost concentrata n cele mai favorabile zone, astfel sub
- 10 -

aspectul suprafetelor si a numarului total de pomi cultivati, cele mai mari concentrari s-au
realizat n judetele din zona subcarpatica a Olteniei si Munteniei, mai ales n judetele Arges,
Vlcea, Prahova, Buzau, Dmbovita, Olt si Dolj. Mai nou au aparut noi amplasamente pomicole
n Cmpia Romna. De asemenea trebuie pusa n evidenta si concentrarea realizata n partea de
nord-est a Transilvaniei (judetele Bistrita Nasaud, Salaj, Satu - Mare, Maramures si Bihor).
In functie de specia cultivata, zonarea culturii se prezinta astfel:
Marul - n zona subcarpatica meridionala ( Arges, Vlcea, Dmbovita, Prahova), n nordvestul tarii (Bistrita, Maramures, Salaj, Cluj, Satu-Mare, Bihor) si n nordul Moldovei (Mures,
Sibiu, Bacau, Iasi, Buzau, Dolj, Caras Severin, Timisoara si Arad, precum si Hunedoara, Alba,
Gorj, Mehedinti, Olt, Brasov, Harghita, Botosani, Vaslui si Vrancea); n celalalte judete cultura
marului este slab reprezentata, dar ntlneste conditii dintre cele mai favorabile (Ilfov, Giurgiu,
Calarasi).
Parul - cultura este cantonata n judetele Arges, Prahova, Buzau, Dmbovita, Vlcea,
Dolj, Mehedinti, Caras-Severin, Timisoara, Arad, Bihor, precum si n judetele din nord-est
Neamt, Bacau, Suceava, Botosani, Iasi si n centrul tarii, judetul Mures.
Prunul - desi este bine reprezentat n majoritatea zonelor tarii, regiunile de cultura sunt :
Arges, Vlcea, Olt, Prahova, Buzau, Caras Severin, Hunedoara, Dmbovita, Mehedinti, Arad,
Bihor, Cluj.
Ciresul si visinul - se ntlnesc pe toate formele de relief, cea mai mare pondere o detin
judetele : Iasi, Vaslui, Botosani, Bacau, Neamt, Vrancea, precum si Arges, Giurgiu si Dolj.
Caisul fiind specia cea mai pretentioasa fata de factorii climatici si mai ales fata de temperatura, zonele cele mai favorabile sunt n sudul tarii ( Dolj, Giurgiu, Calarasi, Constanta,
Ialomita, Tulcea, Olt, Teleorman) si partea de vest (Bihor, Arad).
Piersicul - se cultiva n zonele de sud si vest ale tarii, n judetele Dolj, Constanta, Giurgiu,
Olt, Mehedinti, zona Bucurestiului, precum si judetele Bihor, Satu Mare, Arad, Timisoara.
Celalalte specii pomicole cum sunt: nucul, alunul, castanul, arbustii fructiferi si capsunul
sunt reprezentate pe ntreg cuprinsul tarii, cu anumite concentrari n unele microzone: nucul n
zona Tg.Jiu si Geoagiu, Vlcea, Bacau, castanul n zona Gorj si Baia Mare, Vlcea, alunul
( zona Olteniei, Muntenia, Banat, Maramures, Dobrogea) capsunul n Satu Mare, Olt, Vlcea
etc.)

3.4Relaiilecufactoriidevegetaieidemediu.
Factorii de vegetaie nu acioneaz izolat ci n complex, relaiile lor fiind de
interdependent. Plantele recepioneaz concomitent influena tuturor factorilor de mediu, iar
reacia apare ca o rezultant a tuturor influenelor, fapt pentru care planta, respectiv pomul, poate
fi considerat ca un senzor al influenei factorilor de mediu.
- 11 -

Nu toi factorii de mediu au aceeai importan din punct de vedere al creterii i


dezvoltrii plantelor, unii au importan vital, sunt de nenlocuit, alii dei contribuie la
modificarea unor procese vitale, n lipsa lor pomii cresc i pot produce chiar fructe. Printre
factorii de mediu de nenlocuit se numr de exemplu apa, lumina, cldura, n timp ce vntul,
umiditatea atmosferic, presiunea atmosferic etc. sunt factori care influeneaz intensitatea
proceselor vitale dar nu sunt indispensabili.
ntre factorii de mediu i plant exist o legtur strns i reciproc. Prin simpla prezen
ct i prin desfurarea proceselor de nutriie mineral i de fotosintez, plantele influeneaz
condiiile de mediu. Astfel, pomii prin frunze i ramuri contribuie la umbrirea solului, la micorarea vitezei vnturilor, contribuind direct la conservarea apei din sol i la protejarea contra
eroziunii. Cerinele pomilor i arbutilor fructiferi fa de factorii de mediu variaz foarte mult n
raport cu specia, soiul, portaltoiul, vrsta pomilor, faza de vegetaie, prezena sau absena rodului
.a. Cunoaterea factorilor de mediu precum i a modului de acionare dirijat asupra lor prin
tehnologiile aplicate, constituie condiia de baz n obinerea de producii mari de fructe la
unitatea de suprafa.
Studierea aprofundat a condiiilor de mediu prezint importan mare n cazul culturii
pomilor pentru c acetia urmeaz s se dezvolte n condiiile mediului ales un numr mare de
ani, iar posibilitile omului de a influena anumii factori de mediu, n special pe cei
meteorologici, sunt limitate. Factorii climatici n cazul plantaiilor intensive i superintensive de
pomi i arbuti fructiferi capt o importan i mai mare din cauza costului foarte ridicat al
investiiilor la unitatea de suprafa.
Elementele meteorologice cu inciden deosebit asupra creterii i fructificrii pomilor
sunt: radiaia solar n ce privete compoziia, lungimea undelor, aportul de energie, durata de
iluminare i lungimea zilelor; cldura din aer i din sol, valorile diurne i anuale ale acesteia,
efectul temperaturilor sczute i ridicate asupra pomilor, suma gradelor de temperatur din
perioada de vegetaie; cantitatea de precipitaii anuale i repartizarea acestora n perioadele de
vegetaie, intensitatea i felul acestora (ploi, zpezi, rou, brum, grindin); compoziia aerului
atmosferic i din sol n N, 02, CO2, i prezena gazelor toxice poluate; micarea aerului
(direcia vnturilor dominante, viteza i tria lor); umiditatea (relativ i absolut) aerului.

a) Factorii climatici.
Lumina influeneaz creterea i dezvoltarea plantelor prin intensitate, durat i lungime
de und. Speciile fructifere cultivate n climatul nostru fac parte din grupa plantelor fotofile,
fiind pretenioase fa de lumin. Aceasta este atestat de comportamentul speciilor fructifere
spontane, care sunt grupate n luminiuri sau liziere de pduri i pe versanii sudici ai dealurilor.
Exist, ns, diferene ntre specii n privina cerinelor fa de lumin, ceea ce permite clasifica- 12 -

rea lor n trei grupe:

pomi cu cerine mari: nucul, piersicul, caisul, cireul;

pomi cu cerine mijlocii: prul, mrul, prunul, viinul;

pomi cerine reduse: zmeurul, coaczul, agriul (pot crete i la lumin);


Folosirea mai eficient a terenurilor ocupate de pomi, necesitatea reducerii consumului de

for de munc pe tona de fructe, creterea produciei la unitatea de suprafa i alte considerente
au impus creterea numrului de pomi la hectar i trecerea la sisteme de cultur intensive i
super-intensive. Odat cu creterea desimii pomilor la unitatea de suprafa, lumina ca factor
primordial n procesul de fotosintez capt noi dimensiuni n tehnologia acestor plantaii.
Prin fotosintez, lumina devine principala surs de energie n sintetizarea substanelor
organice i a celorlalte procese vitale fiind n ultim instan condiia de baz n realizarea unor
producii mari de fructe i de calitate. Lumina fiind un factor important n realizarea unor
producii ct mai apropiate de nivelul potenialului biologic al speciilor i soiurilor, se impune ca
amplasarea acestora n diferite bazine pomicole ale rii s se fac i n funcie de cerinele acestora fa de acest factor.
Temperatura este un factor de vegetaie foarte important, care condiioneaz desfurarea
proceselor de asimilaie, respiraie i transpiraie, parcurgerea diferitelor faze de cretere i
fructificare, postmaturarea seminelor, perioada de via latent a pomilor n timpul repausului
relativ de iarn etc. Cantitatea de cldur n ara noastr difer foarte mult de la o localitate la
alta, prezentnd variaii mari n funcie de situaia geografic, latitudine, altitudine, relief,
expoziie, nebulozitate, culoarea solului, direcia i intensitatea vnturilor, gradul de acoperire cu
vegetaie, anotimp etc. nclzirea aerului i a solului variaz de la o zi la alta, de la un an la altul,
i chiar n cursul aceleiai zile. Nevoia de cldur a pomilor i arbutilor fructiferi este de
asemenea foarte variat, dar creterea i dezvoltarea lor se nscrie ntre dou valori termice
maxime i minime, ntre aceste valori exist un optim caloric la care activitatea fiziologic i
biochimic se desfoar cu mare intensitate.
Fiecare specie i chiar fiecare soi are exigente termice specifice. Ca urmare acestui fapt,
temperatura are o aciune limitativ privind rspndirea speciilor i soiurilor chiar i n condiiile
rii noastre. Gradul de favorabilitate al unei zone sub raport termic, pentru o anumit specie de
plant cultivat se determin dup:

temperatura medie anual (Izoterma);

temperatura medie de germinaie;

temperatura medie din timpul nfloritului i din intervalul mai septembrie;

temperatura minim absolut;

data medie a primului i ultimului nghe;


- 13 -

temperatura minim din timpul nopii;

temperatura maxim din timpul zilei;

frecvena i intensitatea brumelor, a poleiurilor, a grindinei;


Temperatura medie anual ofer informaii generale dar utile unor zone sau localiti. Ea

este cu att mai valoroas cu ct se refer la un numr mai mare de ani. Pentru localitile mai
importante din Romnia se gsesc date de peste 100-120 ani cu privire la temperatura medie
anual. Pe teritoriul unei ri sau zone sunt delimitate spatiile cu temperaturi medii anuale
diferite prin izoterme. Pentru cultura speciilor pomicole cultivate in Romania se consider c
zonele cu izotermele urmtoare sunt mai mult sau mai puin favorabile pentru cultura pomilor
fructiferi dup cum urmeaz:

izotermele de 80 i 90 C delimiteaz, zonele favorabile pentru mr, viin, arbuti fructiferi, unele soiuri de prun;

izotermele de 90 C si 100 C pentru pr, mr, prun, cire, nuc, alun, gutui, castan;

izotermele de 100 C i 11,50 C pentru migdal, cais, piersic, alun, nuc, mr, pr, prun,
cire, viin, castan.
Rezistenta la ger cunoaterea comportrii speciilor i soiurilor de pomi la aciunea tem-

peraturilor sczute, are o importan deosebit pentru procesul de producie pomicol din zona
temperat. In perioada de repaus pomii n climatul rii noastre, ca urmare a nsuirilor ereditare,
prezint o rezisten diferit n funcie de specie, soi, vrsta pomilor, portaltoi, condiiile meteorologice ale anului, gradul de maturare al esuturilor, agrotehnica aplicat etc.
ngheurile de primvar provoac daune atunci cnd mugurii floriferi au ajuns ntr-un
stadiu n care sunt deja sensibili la frig, iar temperaturile scad sub un anumit nivel. Partea cea
mai sensibil este pistilul care poate s degere n interiorul mugurelui floral sau dup deschiderea florilor, n timp ce toate celelalte pri ale florii rmn nevtmate (cais, piersic, viin, mr,
pr i cpun).
ngheurile timpurii de toamn ce apar frecvent n unele regiuni ale rii, provoac cderea
prematur a frunzelor i degerarea vrfurilor lstarilor. Aceste ngheuri pot s prejudicieze
pregtirea pomilor pentru iernare mpiedicnd maturarea esuturilor. Gerurile din timpul iernii
sunt cele mai duntoare i pot provoca vtmri la toate organele pomilor fructiferi. Dup
perioada cnd survin, se disting temperaturi sczute ce apar la nceputul iernii, gerurile din toiul
iernii i temperaturile sczute de la sfritul iernii.
Gerurile din timpul iernii, care se produc de regul n luna ianuarie i care nregistreaz
valori cuprinse ntre -200 C i -300 C, sunt destul de periculoase, mai ales cnd se prelungesc
timp de 10-12 zile. Dac iarna este stabil, fr oscilaii de temperatur, pericolul de degerare la
-200 C sau la -250 C nu este mare, chiar dac aceste temperaturi se prelungesc, deoarece pomii
- 14 -

prin procesul de clire sunt pregtii s le suporte. Gerurile care survin ns brusc i n special
acelea care apar dup timp clduros, n aa numitele ferestre de iarn, pot produce pagube.
n perioada de repaus, temperaturile foarte sczute pot provoca moartea ntregului pom sau
numai a acelor pri care sunt mai sensibile. n mod frecvent, mai nti deger mugurii de rod,
apoi cei vegetativi, urmai de ramurile anuale, mai ales n partea lor terminal unde procesele de
maturare nu sunt suficient de avansate. Un fenomen frecvent este nnegrirea lemnului, provocat
n special de gerurile mari i brute de la nceputul iernii, cnd plantele nu sunt complet clite.
Gerul acioneaz asupra razelor medulare, brunificndu-le. Gerurile foarte mari i prelungite la
2-3 zile duc la apariia unor crpturi n coaj i lemn, care pun n pericol viaa pomilor.
Dupa cerintele de temperatura, pomii se impart in patru mari grupe astfel:

specii mai puin pretenioase la cldur sunt: mrul, viinul, prunul, alunul, agriul,
coaczul, zmeurul, cpunul. Aceste specii rezist bine la gerurile de peste iarn i nu
sunt afectate de ngheurile trzii de primvar, dac plantaiile sunt bine amplasate. Se
comport bine pn la altitudini cuprinse ntre 350 i 900 m, unde temperatura medie
anual este ntre 7,50 i 10,50 C, temperatura medie a verii de 18-20 0 C, iar gerurile ating
valori de -300 C pn la -320 C;

specii cu cerine medii fa de cldur i anume: prul, nucul, castanul, cireul, gutuiul.
Rezistena acestor specii la geruri este bun. ngheurile trzii de primvar afecteaz
destul de rar cireul, nucul i uneori prul. Speciile din aceast grup reuesc n regiunile
de dealuri cu altitudine mai mic, cuprins ntre 150 i 500 m, unde temperatura medie
anual este de cel puin 9-10,50 C, temperatura medie a verii de 20-210 C, iar gerurile nu
depesc sensibil minime-le de -200 / -300 C;

specii cu cerine mari fa de cldur, cum sunt caisul i piersicul. Aceste specii pot
pierde o parte din mugurii floriferi n timpul iernii. Caisul i piersicul se cultiv n lunca
inferioar a Dunrii, n Dobrogea i ntreaga cmpie pn n zona podgoriilor (190-200
m). n livezile amplasate necorespunztor, ngheurile trzii de primvar distrug cu
regularitate recoltele caisului, mai rar ale piersicului;

specii cu cerine foarte mari fa de cldur, includ smochinul, alunul turcesc i


migdalul. Smochinul i alunul turcesc pot suporta temperaturile sczute pn la -14...-16 0
C. Cultura acestor specii n tara noastr este posibil n cteva centre cu un climat mai
dulce, apropiat de cel mediteranean.
Apa este un factor indispensabil n activitatea vital a tuturor organismelor, fr ap ne-

fiind posibil manifestarea proceselor caracteristice vieii. Procesul de absorbie a apei decurge
n strns dependen de factorii de mediu (temperatur, umiditatea aerului etc.) i se realizeaz
prin intermediul rdcinilor tinere. Apa are un rol deosebit n viaa pomilor, fiind unul din
elementele constitutive. Rdcinile pomilor, de exemplu, conin ap n proporie de 60-88 %,
- 15 -

frunzele 50-70 %, iar fructele pn la 85-90 %. Cerinele pomilor fa de ap difer de la o


specie la alta i chiar la aceeai specie nevoile difer n decursul perioadei de vegetaie. Pomii i
arbutii fructiferi au cerine mari fa de ap datorit unui proces foarte intens de transpiraie n
perioada de vegetaie, activitate care rmne destul de ridicat i n perioada de repaus relativ,
fapt evideniat n special n cazul pomilor tineri.
Nevoile pomilor fa de ap nefiind aceleai n fiecare perioad de vrst i fenofaz, nici
starea de aprovizionare a solului n ap nu este necesar s fie la acelai nivel n toate perioadele
i fenofazele. Cerinele fa de ap variaz i n funcie de vrsta plantaiilor, dimensiunile
coroanei i a sistemului radicular, concentraia soluiilor nutritive din sol, structura i umiditatea
solului,

cantitatea precipitaiilor atmosferice, viteza vntului, intensitatea luminii, mrimea

recoltei etc. Coeficientul de transpiraie difer de asemenea de la un soi la altul, iar n cadrul
aceluiai soi este n funcie de portaltoiul folosit. La soiurile de mr altoite pe tipurile de
portaltoi vegetativi este mai mare dect la cele de pe portaltoi generativi. Pomii tineri au
coeficientul de transpiraie mai mare dect cei btrni, de asemenea pomii cu rod, fa de cei
fr rod. Cu ct umiditatea solului este mai ridicat cu att coeficientul de transpiraie pentru
acelai pom este mai mare.
Pomii, n general, au cea mai mare cerin pentru ap n cursul fazelor de cretere activ a
lstarilor i fructelor, adic n lunile mai, iunie, iulie i august. n lunile urmtoare ale perioadei
de vegetaie, septembrie, eventual o parte din luna octombrie, consumul de ap este relativ mai
redus, fiind n funcie de prezena sau absena fructelor pe pom. O cantitate relativ mai mic de
ap n sol necesit pomii n perioada martie, aprilie ct i n tot cursul perioadei de repaus
relativ. n timpul nfloritului, legrii fructelor, coacerii fructelor i coacerii lemnului, nevoia de
ap este moderat, iar excesul de ap n aceste perioade este chiar duntor.
Aerul. Din punct de vedere practic, pentru pomicultur prezint importan compoziia
aerului din atmosfer i din sol, micarea aerului i coninutul acestuia n elemente poluante.
Dintre componentele aerului, prezint importan deosebit oxigenul i dioxidul de
carbon. Oxigenul este utilizat n procesul de respiraie, iar dioxidul de carbon n procesul de
fotosintez, el intrnd n compoziia atmosferei n proporie de 0,03 %. Asigurarea cu CO 2 n
cazul livezilor este foarte important i se realizeaz n primul rnd prin micarea aerului care
deplaseaz straturile cu coninut micorat de CO2 n urma activitii de fotosintez i aduce
mase de aer cu o concentraie normal n CO2. O surs important de CO2 o constituie solul,
care n urma descompunerii materiilor organice eman mari cantiti de CO 2 care n cazul unei
temperaturi i presiuni atmosferice favorabile ajunge uor n microatmosfera plantaiei de pomi.
Afnarea permanent a solurilor face posibil asigurarea n permanen a necesarului de oxigen
pentru descompunerea materiilor organice i n acelai timp ptrunderea dioxidului de carbon n
atmosfera livezii. n condiii favorabile, coninutul de CO2 n atmosfera din vecintatea solului,
- 16 -

poate s ajung pn la 0,20 / 0,25 %. Concentraia mai mare de CO2 contribuie la intensificarea
procesului de asimilaie, n condiiile creterii concomitente a tempe-raturii i intensitii
luminii. n acest context fertilizarea cu ngrminte organice contribuie, pe lng aprovizionarea cu substane nutritive a solului, i la o mai bun aprovizionare cu CO2 . n plantaiile pomicole unde nu se folosesc ngrmintele organice pentru fertilizarea solului, concentraia de
CO2 aflat la dispoziia pomilor nu depete de regul nivelul de 0,03 %.
Solul avnd o structur granular, conine n spatiile lacunare o cantitate de aer, cu att
mai mare cu ct pmntul este mai uscat. Pe msur ce solul devine mai umed apa nlocuiete
aerul. Prezena aerului este ns indispensabil pentru viaa plantelor i a microorganismelor din
sol. Compoziia aerului din sol nu difer mult de a celei din aer, este totui mai srac n oxigen,
dar conine mai mult CO2. Faptul acesta se datoreaz activitii rdcinilor, precum i proceselor
de descompunere i putrezire a materiilor organice, aflate sau ncorporate n sol. Cantitatea de
CO 2 crete cu adncimea, cu temperatura i umiditatea solului, iar cea de oxigen scade.
Lipsa de oxigen din sol poate avea efecte nocive pentru rdcinile pomilor i pentru c n
procesul de descompunere a materiei organice n lipsa oxigenului pot rezulta compui duntori
plantelor. Astfel, n solurile bine aerate, pe lng CO2, mai rezult NO3, SO2, Fe i Mn, pe cnd
n solurile neaerate, umede, predomin descompunerile anaerobe din care rezult CH4, SH2,
CO2, compui aldehidici, NH3, Fe, Mn, compui care au efecte negative asupra germi-naiei
seminelor, a creterii i dezvoltrii rdcinilor etc. Aceste fenomene se ntlnesc n plantaiile pe
terenurile podzolice, gleizate, cu exces de umiditate, mai ales atunci cnd prin desfundare sau
artur adnc se aduce la suprafa sol din straturile cu o fertilitate foarte sczut, cu un
coninut ridicat de fier i mangan. Sub influena aerului iau natere forme foarte toxice pentru
plante, sau forme inaccesibile pomilor cum sunt fosfaii de fier.

b) Factorii geologici i edafici.


Solul este principalul factor de mediu de care depinde producia de fructe n cazul n care
condiiile climatice cerute de specie, soi i portaltoi sunt asigurate. Fertilitatea natural a unui
sol, respectiv potenialul de producie pe care l posed, depinde de nsuirile fizico-chimice i
biologice ale lui. Principalele elemente fizice, hidrofizice i chimice care trebuie avute n vedere
pentru cultura pomilor sunt: grosimea stratului de sol; alctuirea granulometric; volumul edafic
util; porozitatea; starea de gleizare; coninutul n humus; coninutul n principalele substane
minerale i microelemente; reacia solului; coninutul de carbonai i adncimea apei freatice.
Dintre nsuirile fizice ale solului de prima importan sunt: textura, grosimea stratului
penetrabil pentru rdcini, structura i adncimea apei freatice.
Textura acioneaz n mod direct asupra creterii i dezvoltrii pomilor, deoarece de ea
depinde regimul de ap, aer, cldur, fertilitatea solului, precum i modul de dezvoltare a siste- 17 -

mului radicular. Dup textur, solurile pot fi clasificate n urmtoarele grupe mari: soluri nisipoase, lutoase i argiloase. ntre aceste grupe exist categorii intermediare. Printre tipurile de sol
din ara noastr, cele situate n zona stejarului i fagului, solurile slab podzolice, cum sunt: brune
de pdure, brune rocate de pdure i aluviunile, sunt favorabile pentru cultura pomilor i arbutilor fructiferi. n condiii speciale de organizare, amenajare i fertilizare pot fi folosite cu succes
pentru cultura pomilor chiar solurile puternic podzolite. n zonele de silvostep sunt bune pentru
cultura pomilor i arbutilor fructiferi cernoziomurile levigate i aluviunile. n zona de step, pe
lng cernoziomuri i aluviuni, corespund pentru pomicultur i solurile nisipoase dac subsolul
este mai compact i dispun de surse de ap pentru irigare. Nu corespund pentru cultura pomilor
terenurile mltinoase, srturoase, pietroase i cele calcaroase cu un coninut de peste 8-10 %
calcar activ.
Structura. Un sol bine structurat asigur condiii optime pentru aprovizionarea rdcinilor
pomilor cu aer, ap i substane minerale. Starea structural imprim solului o serie de nsuiri
cum sunt: porozitatea i elasticitatea, nsuiri care au o puternic inciden asupra fertilitii.
Solurile cele mai corespunztoare pentru plantaiile de pomi i arbuti fructiferi, sunt cele cu
structura fragmentar, stabilizat, cu o macroporozitate care s permit drenarea uoar a apei n
exces i o microporozitate care s asigure reinerea apei la nivelul optim din capacitatea de
cmp.
Grosimea solului. Pentru creterea i dezvoltarea normal a sistemului radicular, pomii
prefer solurile profunde, cu orizontul (A + B + C) pn la 2 m, iar n cazul portaltoilor
vegetativi cu nrdcinare mai superficial de cel puin 1 m. Cele mai corespunztoare soluri
sunt cele cu orizontul A bogat n humus i substane nutritive n stare asimilabil. Orizonturile B
i C au un coninut mai srac n humus, aer i un numr mai redus de microorganisme aerobe,
elibernd mai greu substanele nutritive. Aceste orizonturi n cazul pomilor prezint importan
n special pentru aprovizionarea cu ap. Ca urmare acestui fapt, la alegerea terenurilor pentru
plantaiile pomicole se va ine cont i de adncimea de rspndire a rdcinilor n funcie de
specie, soi i portaltoi. Din cercetrile efectuate n ara noastr rezult, spre exemplu, c nucul i
prul pe slbatic cer soluri profunde, de pn la 3 m; mrul pe slbatic, prunul i caisul pe
mirobolan au ne-voie de soluri cu grosimea pn la 2 m; mrul pe vegetativ i viinul se
dezvolt bine pe soluri cu grosimea de 1-2 m; alunul, coaczul negru, zmeurul, agriul i afinul
pot fi cultivate pe soluri mai subiri, de 0,6-1 m.
Adncimea apei freatice constituie, de asemenea, un important factor limitativ n alegerea
terenurilor destinate noilor plantaii de pomi. n aprecierea acestui factor trebuie s lum n
considerare nivelul maxim pe care-1 poate atinge apa freatic n cel mai umed sezon al anului
sau n timpul altor perioade, cnd nivelul apei se poate ridica cel mai mult. Nivelul ridicat al apei
freatice determin apariia fenomenului de gleizare, orientarea rdcinilor spre, suprafa,
- 18 -

provoac asfixia radicular. Nivelul minim fa de suprafaa apei freatice pentru mr i pr altoit
pe portaltoi vegetativ - trebuie s fie de 1,5 m, iar n cazul altoirii pe franc, 2-2,5 m. n cazul
speciilor cais, piersic, nuc, adncimea apei freatice trebuie s fie la cel puin 2,5-3 m.
Relieful factorii de clim i sol sunt n strns corelaie i variaz foarte mult n funcie
de relief. Cunoaterea influenei diferitelor forme de relief asupra creterii i dezvoltrii pomilor
prezint o important deosebit. Fa de terenurile plane unde principalii factori de vegetaie
(lumina, cldura, apa, substanele nutritive, grosimea solului, intensitatea vnturilor etc.) sunt
aproximativ uniform repartizate, pe cele n pant aceti factori sunt distribuii foarte neuniform.
Avantajul plantaiilor situate pe terenurile n pant este c nu sufer de exces de umiditate, de
inundaie, efectul gerurilor trzii de primvar este mai redus, iar fructele obinute sunt mai
intens colorate i au un gust mai plcut. Nu se recomand organizarea de plantaii pomicole i
arbuti fructiferi pe terenurile cu pante neuniforme, situate pe marne, dispuse alunecrii, pe vile
nguste i n depresiuni unde se adun aerul rece n perioada de primvar sau aerul cald i umed
din perioada de var. Caracteristicile terenurilor situate pe pante i, implicit, condiiile de cultur
difer mult de la treimea superioar la cea median i inferioar a versanilor.
Treimea superioar se caracterizeaz prin existenta unei cantiti mai sczute de ap,
deoarece precipitaiile se scurg pe pant. n schimb, este partea cea mai luminat a versantului i,
ca urmare, se nclzete puternic i foarte repede, mai ales primvara; este, n acelai timp,
partea btut de vnt. Toate acestea accentueaz lipsa de ap. Ca urmare, treimea superioar
grbete pornirea pomilor n vegetaie primvara. Solul este subire din cauza eroziunii i n
marea majoritate srac n substane hrnitoare, din care cauz trebuie aplicate multe ngrminte. n timpul iernii, pe treimea superioar a pantelor, datorit lipsei de zpad (care este spulberat de vnturi), soiul nghea pe o mare adncime, punnd n pericol rdcinile pomilor.
Datorit umiditii mai sczute, pe treimea superioar atacurile bolilor criptogamice sunt mai
puin intense.
Treimea inferioar a pantelor se caracterizeaz prin nsuiri opuse. Este bogat n ap, iar
n regiunile cu precipitaii multe apa se gsete chiar n exces la poalele dealurilor. Dei lumina
este suficient, primvara solul se nclzete mai ncet, iar noaptea se rcete mult, din care
cauz brumele, cad frecvent. Foarte adesea (la poalele dealurilor sau n vi) se nregistreaz
temperaturi de - 10 C, - 20 C, pe cnd n treimea mijlocie numai 0 0 C, iar pe treimea superioar
temperatura este pozitiv. Pe treimea inferioar, toamna, vegetaia plantelor este prelungit,
datorit faptului c terenul, mai bogat n, ap, pstreaz mai mult cldur. Treimea inferioar a
pantelor, n general, este bine aprat de vnt. Solul este gros i fertil, datorit faptului c, prin
eroziune, stratul fertil din partea superioar a fost transportat i depozitat n aceast poriune.
Datorit umiditii ridicate, partea inferioar creeaz condiii mai prielnice pentru dezvoltarea
bolilor criptogamice.
- 19 -

Fa de aceste dou extreme treimea mijlocie se caracterizeaz prin condiii intermediare.


Adesea aceast parte este cea mai favorabil creterii plantelor.
Rolul reliefului n redistribuirea factorilor climatici este evideniat i de microdepresiunile
existente pe terenurile de es. n Cmpia Dunrii, att de secetoas, condiiile de umiditate sunt
mbuntite n microdepresiuni, astfel c se pot nfiina o serie de culturi care n cmp deschis
nu reuesc. Acest lucru este demonstrat i de vegetaia spontan, care n asemenea microdepresiuni se instaleaz, cu reprezentani ai plantelor lemnoase, dei regiunea respectiv este
domeniul ierburilor.
Altitudinea. Favorabilitatea unei zone pentru pomicultur scade odat cu creterea
altitudinii, datorit faptului c temperaturile medii scad cu circa 0,6 0 C pentru fiecare 100 m
altitudine. Aceast regul depinde i de expoziie i zona geografic unde se afl dealurile respective. Comportarea speciilor i soiurilor pomicole este de asemenea diferit fa de altitudine.
n timp ce soiurile Kaltherer Bhmer, Wagener premiat i Jonathan se comport bine la altitudinile mai ridicate de 300 m, soiurile din grupa Delicios rou i chiar Golden delicious se
comport slab. Altitudinea ntrzie coacerea fructelor, care n asemenea condiii rmn necolorate i fade.

- 20 -

Capitolul IV

Tehnologiile de cultur a arborilor fructiferi


Cultivarea pomilor fructiferi este una dintre activitatile agricole care au ramas inca foarte
putin exploatate. De plantarea sa corect depinde n foarte mare msur prinderea pomului i
evoluia sa ulterioar. Aadar, e bine s se cont de unele aspecte general valabile, cum ar fi:

plantarea se poate face n trei perioade, i anume: toamna, n ferestrele iernii (zilele
cldue, cnd se poate lucra terenul) i primvara devreme;

pregtirea pomilor pentru plantare ncepe cu fasonarea rdcinilor, adic nlturarea


poriunilor vtmate i nnoirea sau netezirea rnilor de pe rdcinile mai groase de 3-4
mm;

rdcinile mai subiri de 3 mm se scurteaz la 7-8 cm, dac sunt vii, sau se suprim de la
baz dac sunt uscate (a nu se nelege c prin fasonare se urmrete ntr-adins scurtarea
rdcinilor, dimpotriv, se urmrete meninerea unui sistem radicular ct mai bogat i
mai sntos);

saparea gropilor cu cteva luni naintea plantrii, acest lucru favorizand o sterilizare a
locului unde va fi plantat pomul.

4.1Tehnologiadeculturamrului.
Mrul (Malus domestica) este o specie de planta ce face parte din familia Rosaceae,
subfamilia Spiraeoideae (figura 1). Aceast specie cuprinde ntre 44 i 55 de soiuri, care se
prezint ca pomi sau arbuti. Ca origine provine din Asia unde este reprezentat de numeroase
specii slbatice .
Originea sa a fost stabilit n regiunea de nord-vest a Munilor Himalaya, unde marul
slbatic formeaza pduri pe suprafete foarte intinse. n stare salbatica marul este foarte rspndit
pe teritoriile Europei i Americii unde este reprezentat prin specii care au jucat n cultura
industriala un rol incomparabil mai important dect speciile asiatice.
Este specia cu cele mai mari posibilitati de aclimatizare la conditiile de mediu diferite si
se cultiva pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci. Limita nordica
a arealului de raspandire a speciei in Europa este Norvegia, iar in America de Nord - Canada.
Limita sudica a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa
de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelanda si se extinde aproximativ pana la paralela 40.
Ca altitudine, marul se poate cultiva de la altitudinea 0 0- nivelul marii si pana la 2000-3000 m in
tari din zona tropicala cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc.

- 21 -

Figura 1
..............................

In tara noastra, marul se cultiva pretutindeni, de la nivelul marii pana la zonele


premontane. Cultura marului pe teritoriu locuit de romani este foarte veche iar pasionati
pomicultori anonimi au contribuit la crearea unor soiuri de calitate superioara, unele dintre ele
mentinandu-se si astazi in cultura, ca de exemplu: Cretesti, Domnesti, Patul etc. In epoca
moderna au patruns in tara si numeroase soiuri straine care s-au inmultit si raspandit dupa bunul
plac al pepinieristilor si amatorilor. Netinandu-se seama de originea lor si de conditiile de clima
si sol, in care se raspandeau, multe din aceste soiuri au disparut. Pana in anul 1975 au fost
introduse in cultura un numar mare de soiuri romanesti si straine. Astfel, studiile efectuate in
cadrul I.C.A.R. Bucuresti recomandau la acea data 35 de soiuri de mar, din care circa 20 de
soiuri erau noi pentru timpul respectiv. Cele mai ntlnite soiuri de cultura sunt: Ancuta,
Ardelean, Delicios De Voinesti, Frumos De Voinesti, Florina, Generos, Golden Delicious,
Idared, Ionathan, Mutsu, Prima, Remus, Strakirimson, Wagner Premiat. (vezi Anexa 1 i 2).

a) Cerinele fa de factorii de mediu.


Marul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerinte moderate, care sunt satisfacute
pe teritoriul intregii tari. O iluminare buna a aparatului foliar si fructelor asigura o corelatie mai
atragatoare si un continut mai bogat in hidrati de carbon, deci o valoare comerciala ridicata.
Acest lucru trebuie avut in vedere la stabilirea distantelor de plantare si la formarea coroanelor,
astfel incat, toate orgenale sa fie bine expuse la soare. Lumina are un rol esential in formarea
pigmentilor in ultimele patru sapatmani inainte de recoltare. Din aceasta cauza taierea in verde
favorizeaza colorarea fructelor in regiuni cu toamne insorite. Fata de caldura, marul are cerinte
moderate cultura dand rezultate bune in zone cu temperatura medie anuala de 7,5 110 C.
Marul porneste in vegetatie primavara tarziu, cand se realizeaza 8 0 C in aer, iar pentru
- 22 -

inflorire necesita peste 110 C. In perioada de vegetatie, optimul caloric este de 12 19 0 C, dar
majoritatea soiurilor de toamna si de iarna reusesc si la 15 16 0 C. Soiurile Starkrimson, Red
delicious, Starking delicious sunt foarte pretentioase la temperatura din timpul infloririi, avand
nevoie de 18 220 C cel putin 3 7 zile consecutiv, pentru a asigura 10% fructe legate.
Temperaturile excesive din timpul verii grabesc maturarea fructelor provoacan afectiuni cum ar
fi arsuri superficiale la soiul Jonathan sau virozitate in centrul fructelor la Parmen auriu (sau
brunificare interna).
Marul este o specie rezistenta la ger. Bioelementele epigee suporta in timpul iernii
temperaturi de -330 C / -360 C, iar cele hipogee -70 C / -120 C in sol. Florile in faza de boboc
rezista la -2,50 C / -3,50 C, in plina inflorire la -1,6 0 C / -2,20 C, iar fructele abia legate la -1,10 C.
Soiurile Golden delicious si Ionathan pot suporta in faza de boboc 50 C. De asemenea are
cerinte mari fata de apa, necesitand annual 650 700 mm precipitatii pentru soiurile de iarna si
toamna si minim 550-600 mm pentru cele de vara. Umiditatea atmosferica favorabila este de 70
80 % in perioada de repaus, 55-70 % in perioada infloririi si 65-70% in restul perioadei de
vegetatie. Umiditatea atmosferica favorabila este de 70-80% in perioada de repaus, 55-70 % in
perioada infloririi si 65 70 % in restul perioadei de vegetatie. Umiditatea optima a solului este
de 75 % din capacitatea de camp pentru apa. Seceta prelungita este greu suportata de mar, in
special cand este altoit pe portaltoi vegetativ cu inradacinare superficiala; fructele raman mai
mici sau cad prematur, sunt fade si slab suculente. Stagnarea apei in sol mai mult de 10-12 zile
in timpul perioadei de repaus si 4-5 zile in timpul vegetatiei, provoaca asfixia radiculara si
uscarea pomilor mai ales in cazul altoirii.
Fata de sol, marul are o plasticitate mare datorita gamei foarte largi de portaltoi. Cele mai
bune rezultate se obtin pe soluri fertile, adanci, bine aerate si drenate. Nu sunt corespuzatoare
pentru cultura marului solurile reci, compacte, slab aerate, cu exces de umiditate, cu cel mult
15% calciu activ. Necesita ca reactia solului sa fie slab acida sau neutra (ph = 6,2 7,2) iar
panza de apa freatica sa fie situata la 1,2 1,5 m in cazul portaltoilor de vigoare mica si de 2
2,5 m la portaltoii vigurosi.
Referitor la expozitia terenului, aceasta specie, in regiunile racoroase si umede din zona
dealurilor inalte din apropierea muntilor prefera expozitiile sudice, sud estice si sud vestice
unde gaseste mai multa caldura in sudul tarii datorita temperaturilor mai mari sunt acceptate si
expozitiile vestice, nord-vestice si nord estice.
kk

b) Tehnica de formare a coroanei.


Formarea coroanei se face prin taieri de scurtare si rarire a ramurilor. Aceste taieri, au
rostul de a imparti ramurile principale (cele mai groase) in mod egal, in jurul trunchiului,
precum si asezarea lor cat mai buna in inaltime, pe axul pomului. Tinand seama de anumite
- 23 -

reguli de asezare a ramurilor pomului in coroana, facem ca lumina si aerul sa patrunda cu


usurinta in coroana, lucru care are ca urmare fabricarea unei cantitati mai mari de hrana in
frunze. Totodata, prin taieri inlesnim ingrosarea ramurilor, imputernicind asadar coroana, pentru
a putea sa tina cu mult mai multa usurinta greutatea rodului. De asemenea, ajutam imbracarea
ramurilor mari cu altele mijlocii, a celor mijlocii cu altele mai mici si asa mai departe. Toate
aceste ramuri la un loc formeaza scheletul coroanei si se numesc ramuri de schelet. Pe ramurile
mijlocii si mici (de schelet) iau nastere ramurelele de rod care poarta flori si apoi fructele. Cu cat
ramurelele de rod sunt mai numeroase, cu atat se formeaza mai multe flori si fructe, iar pomul
incepe sa rodeasca mai devreme. Toate aceste avantaje se obtin prin scurtarea si rarirea ramurilor
tinand seama de forma de coroana ce vrem sa o facem.
In literatura de specialitate la specia mar sunt prezentate si recomandate mai multe tipuri
de coroana. cele mai uzuale si usoare forme de coroana, care nu necesita cheltuieli prea mari
sunt: palmeta libera, piramida etajata si piramida intrerupta (vasul) Pe primele doua le voi
trata pe larg in continuare.

1b. Tieri de formare a coroanei n form de palmet liber (figura 2).


Aceasta forma de coroana este recomandata pentru soiurile de vigoare mijlocie. Taierea
pomilor in anul intai dupa plantare este conditionata de cativa factori. Pomii plantati sub forma
de vergi se scurteaza la 75/80 cm de la nivelul solului, in scopul proiectarii primelor doua ramuri
principale si a axului pomului. Odata cu dezmugurirea se suprima toti mugurii din zona
trunchiului pe o distata de 50 cm de la nivelul solului. In luna mai, cand lastarii ating lungimea
de 20-25 cm, se aleg doi pe directia randului, la un interval de 8-12 cm unul de altul, pentru
formarea etajului intai si unul pentru prelungirea axului. Ceilalti lastari se suprima.

Figura 2
LEGENDA:

a taiere in anul I; b taiere in anul II; c taiere in anul III; d dupa plantare in anul IV.

In anul al doilea: primavara se corecteaza unghiul de insertie al sarpantelor (ramuri


principale) din primul etaj prin inclinare si se echilibreaza intre ele prin scurtarea ramurii mai
viguroase. Daca lungimea ramurilor alese pentru primul etaj este mai mare de 60 cm, ele se
- 24 -

scurteaza la 45-50 cm de la baza. In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 1015 cm, se suprima concurentii lastarilor de prelungire a axului si ai ramurilor de schelet. De
asemenea, se plivesc lastarii verticali de pe latura superioara a sarpantelor (ramurilor principale)
si de la baza lor. Lastarul de prelungire al axului nu se ciupeste, pentru a obtine lastari anticipati.
Dat fiind faptul ca lipseste spalierul, reglarea unghiului de ramificare se face in fiecare an, prin
transferul directiei de crestere a sarpantei pe o ramura exterioara orientata de-a lungul randului.
In anul al treilea: inainte de pornirea pomilor in vegetatie, primavara devreme se scurteaza
axul la 50-70 cm fata de punctul de insertie al celei de-a doua sarpante (ramura principala) a
etajului intai. In acest an, precum si in anii urmatori se urmareste ca unghiul de ramificare sa fie
cuprins intre 50-60. Daca ramurile de prelungire a sarpantelor sunt prea lungi, ele se scurteaza
la 50-55 cm. De asemenea se scurteaza si ramurile ramase pe ax si la baza sarpantelor la o
lungime de maxim 20 cm (o lungime de foarfeca). Ramurile concurente ale sarpantelor
(ramurilor principale) si cele ce cresc pe partea superioara (pe creasta) se elimina. Ramurile cu
pozitie laterala fata de sarpanta se scurteaza la circa 50 cm lungime. Pe ax se lasa 2-3 ramuri de
vigoare mijlocie, orientate preponderent spre intervalele dintre randuri, care se scurteaza slab si
in anii urmatori se transforma in formatiuni fructifere. Daca ramurile lasate sunt viguroase,
atunci se scurteaza la 10-12 muguri, pentru ca in anul urmator sa se transfere cresterea la o
ramificare orientata spre orizontala. Celelalte ramuri aflate pe ax se suprima. In timpul vegetatiei
cand lastarii au lungimea de 15-20 cm, se aleg doi pentru formarea sarpantelor si unul pentru
prelungirea axului. Lastarii alesi pentru sarpante trebuie sa fie vigurosi, cu un unghi larg de
insertie (prindere) si orientati preponderent de-a lungul randului de pomi in directii opuse.
In anul al patrulea, primavara inainte de pornirea sevei, se corecteaza unghiul de insertie
(prindere) a sarpantelor din primul etaj prin transferarea directiei de crestere a lor, pe o ramura
orientata de-a lungul randului sub un unghi necesar, dupa aceasta procedandu-se la o scurtare a
ei la 55 cm sau la nivelul celei mai putin viguroase. Ramurile concurente, lacome, precum si
cele amplasate pe ramura superioara a sarpantei (pe creasta) si la baza lor se suprima. Ramurile
3 - 4, alese ca sarpante se scurteaza slab iar daca sunt viguroase scurtarea se face la 50 cm.
Ramurile lasate pe ax intre sarpante se scurteaza transferandu-le cresterea la o ramura orientata
spre orizontala. Axul se scurteaza in functie de vigoarea pomului la 50-60 cm de la punctul de
insertie a celei de-a patra sarpanta.

2b. Tieri de formare a coroanei n form de piramid etajat (figura 3).


In anul I dupa plantare, primavara, pomul sub forma de varga se va scurta la 80 cm de la
punctul de altoire. In timpul anului se vor elimina lastarii de pe tulpina pana la 60 cm inaltime.
Se vor lasa sa creasca circa 3 (trei) lastari dispusi la un unghi de 120 si axul pomului sau varful
de crestere.
- 25 -

In anul al doilea an: primavara cele trei ramuri se vor scurta la 30-40 cm lungime iar axul
(ramura din mijloc sau prelungire a trunchiului) se va taia cu 20 cm mai lung decat ramurile
laterale. Dupa o astfel de taiere, in timpul verii din mugurii asezati la varfurile ramurilor laterale
cresc lastarii puternici de prelungire. Din ceilalti muguri asezati mai jos, cresc, de asemenea
lastari,dar mai slabi. Cei mai importanti pentru noi sunt lastarii de prelungire din varfuri, pe care,
daca e nevoie in cursul verii, ii putem intari prin ciupirea varfurilor celorlalti lastari asezati mai
jos.
In anul al treilea an, primavara, inainte de a porni seva,ramura principala de schelet care
este prinsa cea mai jos pe tulpina se scurteaza la 60-70 cm (impreuna cu prelungirea ei), masurat
de la punctul de prindere (baza) pe trunchi spre varful ramurii. Celelalte doua ramuri principale
de schelet impreuna cu prelungirea lor se scurteaza la aceeasi inaltime cu cea dintai. Axul sau
ramura de mijloc (prelungirea trunchiului) se taie cu 25 cm deasupra celor trei ramuri principale
(cu o lungime de foarfece). Celelalte ramuri (numite ramuri secundare de schelet) crescute pe
ramurile principale si pe ax se scurteaza la 3-4 muguri buni iar cea care ameninta prelungirea se
inlatura.Taierea de scurtare atat la ramurile principale cat si la celelalte se face totdeauna la o
muchie de briceag deasupra unui mugure care priveste in afara coroanei, caci numai acesti
muguri dau prelungiri bune care cresc in afara si nu inauntrul coroanei. Dupa o astfel de taiere,
spre varful fiecarei ramuri principale, precum si spre varful axului, cresc 3-4 lastari puternici. Nu
sunt necesari insa, toti lastarii si pentru a nu irosi fara rost hrana, cat si pentru a intari lastarii de
trebuinta, cand ei au ajuns la lungimea de 20-25 cm, trebuie executata urmatoarea lucrare:

Figura 3
LEGENDA: a taiere in anul I; b taiere in anul II; c taiere in anul III; d dupa plantare in anul IV..

La fiecare ramura principala se alege un lastar bun de prelungire si un alt lastar asezat, fie in
dreapta, fie in stanga si care nu ameninta sa-l intreaca pe cel de prelungire spre a forma prima
ramura secundara de schelet (ramificare). Acesti doi lastari, se lasa intregi, ceilalti lastari
vigurosi de la varfuri se scurteaza la 5-6 frunze iar daca unul dintre ei creste inauntrul coroanei,
sau drept in sus si este asezat pe partea dinauntru a ramurii principale se taie de la baza la ras.
- 26 -

Lucrarea aceasta se face la toate trei ramurile principale, avandu-se grija ca ramura secundara de
schelet sa se lase la toate de aceeasi parte adica fie in dreapta, fie in stanga. Pe ax (ramura de
prelungire a trunchiului) se alege mai intai lastarul de prelungire, apoi inca trei lastari, impartiti
deopotriva in jurul pomului si distantati la 70-80 cm de primul etaj, care vor forma al doilea rand
de ramuri (sau al doilea etaj).
In al patrulea an: primavara devreme, inainte de pornirea sevei, prelungirea ramurilor
principale de schelet se scurteaza cu jumatate sau cu o treime din lungimea lor, dupa vigoare,
adica cam 50 cm cel putin si 70 cm cel mult, masurand de la prima ramura secundara de schelet.
Ramura secundara se scurteaza si ea cu 15-20 cm mai jos fata de varful (taiat) prelungirii
ramurii principale (in unele cazuri, la pomii vigurosi, in urma ciupirii de vara a varfurilor, facuta
pentru ingrosarea lastarilor de prelungire, apar in apropierea locului ciupit noi ramuri laterale /
secundare; daca aceste ramuri au crescut bine, la taierea din primavara, se opreste si cea de-a
doua ramura secundara de schelet, taind pomul ca pentru anul urmator. In acest fel se castiga un
an in formarea coroanei). Cele trei ramuri lasate pentru formarea celui de-al doilea etaj se
scurteaza cu 20 cm mai sus decat varfurile taiate ale prelungirilor ramurilor principale de schelet
din primul rand de ramuri (primul etaj). Axul de prelungire al trunchiului se taie cu 25 cm mai
sus de varful ramurilor din etajul al doilea. Toate celelalte ramuri se scurteaza mai mult sau mai
putin dupa cum au sau nu loc sa creasca, dar cele puternice de la varfuri si mai ales cele crescute
inauntrul coroanei se taie de la baza (la ras), incat pomul sa primeasca lumina si aer suficient.
In urmatorii ani, la etajul intai se continua a se scurta prelungirea si a doua ramura
secundara dupa aceleasi reguli folosite in anul al patrulea. Etajul al doilea se taie la fel ca etajul
intai in anul al patrulea adica se lasa o prelungire si prima ramura secundara. Dupa acesti 4-5 ani
de formare a ramurilor principale si secundare scheletul coroanei poate fi socotit terminat. Dupa
acest timp pomii incep sa rodeasca bine si de la aceasta vreme taierile puternice (asa cum s-au
facut pentru formarea coroanei) ar dauna pomilor si in primul rand ar intarzia rodirea.

4.2Tehnologiadeculturaprului.
Parul (Pyrus comunis) este un arbore cu frunze cztoare din familia Rosaceae, subfamilia Maloideae care crete pn la 10-20 m nlime i al crui fruct este para (figura 4). Are o
rdcin lemnoas i profund, trunchiul drept, culoare gri cu coaja crpat, frunze ovale pn la
10 cm lungime, cu contur verde nchis. Florile sale sunt albe sau roz cu petale de 1,5 cm.
Tulpina dreapt este nvelit co o scoar cenuie-brun, crpat la exemplarele btrne, bine
nfipt n pmnt. Rdcina sa puternic poate ajunge pn la 4-5 m adncime. Pe ramurile sale
lungi stau aranjate alternativ frunze ovale cu margini dinate sau ntregi la unele specii.
Ca specie pomicola perele au fost cultivate pentru prima dat n anul 5000 i.e.n. de ctre
Feng Li, un meteugar chinez recunoscut. Pe aceste teritorii, perele erau considerate adevrate
- 27 -

simboluri ale nemuririi, pentru c arborii n care creteau aveau o via foarte lung, de cel
puin 100 de ani. n urm cu 1000 ani, prul a fost cultivat doar n Imperiul Roman i pe
teritoriul Greciei actuale. De aici, mai trziu s-a rspndit n Europa Occidental iar de acolo n
toat Europa. In secolul al XVIII-lea, parul a fost adus in tarile apusene Franta, Belgia si Anglia,
de unde cultura s-a extins in toata Europa. In anul 1628 in Franta existau circa 250 de soiuri,
majoritatea obtinute din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in
aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurr Bosc, Beurr
Hardy, Passe Crassane etc. In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori, incat in
anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana. Aria culturii parului s-a extins
succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata.
Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au
raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe
arii restranse.

Figura 4
La noi in tara cultura parului este foarte veche, fiind cunoscuta din vremea dacilor, fapt
atestat de numeroasele soiuri locale existente cat si de bogatele toponime legate de par (ex. Satul
Parul din Judetul Dolj, mentionate in documente inca din 1495, Peris, Perisorul, Poiana Parului,
Dealul Perilor, Perieni, etc.). Primele soiuri straine s-au introdus si raspandit la noi in tara cu
aproximativ 450 de ani in urma, iar prima descriere a 13 soiuri de pere este mentionata in jurul
anului 1700. Cele mai cunoscute specii de pere de cultura sunt Conference; Ducesa de
Angouleme; Doina; Aniversare; Untoasa de Bosc; Decana Comisiei; Jeana D'Arc; Untoasa de

- 28 -

Geoagiu; Untoasa Hardy; Abatele Fetei (vezi Anexele 3 si 4).


Alaturi de prun, cires, visin, cais si piersic, parul este o pretioasa specie fructifera, intrucat
fructele lui intrunesc calitati gustative si nutritive mult apreciate de consumatori. La pere, partea
principala a fructului o constituie pulpa, care reprezinta 97%, in timp ce pielita ajunge la 2,5%
iar semintele numai 0,5% din fruct. Cantitatea de apa in pere reprezinta aproape 95%, restul
fiind zahar care variaza intre 6,5-15,2% substante pectice 0,14-0,7%, substante tanoide intre
0,06 - 0,27%, substante minerale 0,14-0,54%, aciditatea totala 0,12-0,59%, vitamina C 0,6-4,7
mg%. Ca si la alte specii fructifere, compozitia chimica a fructelor depinde de conditiile
climatice ale locului de crestere, sol, soi si conditii agrotehnice. Aportul caloric pe care-l aduce
consumarea perelor, prezinta o importanta foarte mare, deoarece 100 g fructe contin 10-20 g
hidrati de carbon, care dau organismului intre 40-80 de calorii.
Un alt aspect important la pere, il constituie bogatia lor in elemente bazice, analizele
efectuate demonstrand ca la 100 g fruct proaspat continutul in elemente minerale este de 4,42
mg de potasiu, 0,43 mg de sodiu, 0,45 mg de calciu, 0,73 mg de magneziu si 0,07 mg de fier.
Perele contin de asemenea, o anumita cantitate de celuloza care constituie un factor stimulent
pentru regularizarea activitatii peristaltice intestinale. Aceste considerente fac din pere alimente
dietetice, cu valoare deosebita in conditiile actuale.

a) Cerinele fa de factorii de mediu i vegetaie.


Prul are cerine moderate fa de lumin. Lumina insuficient influeniaz negativ asupra
metabolismului pomului, provocnd creteri slabe i producii mici cantitativ dar mai ales
calitativ. O cantitate suficient de lumin asigur obinerea unor fructe de calitate, colorate, cu
gust i arom plcut fr sclereide cu valoare comercial ridicat. Din acest motiv se
recomand pantele ct mai nsorite cu expoziie sudic sau Sud Estic.
Cldura este de asemenea un factor limitativ n cultura prului. Specie de regiuni
temperate, prul crete i rodete bine n zonele cu temperaturi medii anuale de 9,5-11C. Unele
soiuri (Aromat de Bistria, Williams, Cur, Untoas Bosc, Favorita lui Clapp etc.) se pot
cultiva n zone cu temperaturi medii anuale de 8 8,5 C. Temperatura medie n perioada de
vegetaie (aprilie septembrie) trebuie s fie de 16 19 C. Soiurile de var au nevoie de 135
140 zile cu temperaturi medii pozitive pentru creterea i maturarea fructelor, iar cele de iarn
165 185 de zile. Pragul biologic al prului este de 7,5 8,0 C, iar pentru rdcini de 2,5 C.
Necesarul de frig pentru pr este destul de mare 1200 1500 ore de temperaturi sczute (sub
7 C) dar pozitive, pentru ieirea mugurilor din starea de repaus i desvrirea microsporogenezei. Pentru climatul subtropical a fost creat soiul Le Cont (Pyrus Piraster x Pyrus serotina)
cu cerine minime la frig i cu o rezisten foarte mare la temperaturile ridicate din timpul
perioadei de vegetaie (45 C). Cultura prului devine nesigur n zonele n care temperatura
- 29 -

coboar sub 26 28 C. Florile prului rezist pn la 3,3 C n faz de boboc, 2,2 C cnd
sunt complet deschise, fructele tinere pn la 1,5 C, iar cele mature pn la 4,4 C. n
condiiile unor primveri rcoroase cu temperaturi de 1-2 C florile leag slab i sunt afectate
major de Pseudomonas syringae.

Soiurile de pr nu se comport asemntor fa de

temperaturile coborte dar i foarte ridicate, fenomenul nefiind lmurit. Rezistena la temperaturi
sczute sau ridicate este influenat alturi de factorul genetic, de condiiile ecologice i
tehnologice.
Pentru a crete i se dezvolta normal, specia pr are nevoie de 650 750 mm precipitaii
anuale bine repartizate pe ntreaga perioad de vegetaie. n cazul cnd nu sunt realizate aceste
condiii se impune irigarea culturii pn la asigurarea a 65 70% din capacitatea de cmp pentru
ap a solului. Necesarul fa de ap este influenat n special de portaltoi. Astfel, prul altoit pe
franc crete i fructific normal n zonele colinare cu 600-800 mm precipitaii anuale i este
rezistent la secet, altoit pe gutui rezist excesului temporar de umiditate dar e sensibil la secet,
iar pe portaltoii Pyrus amigdaliformis, Pyrus eleagrifolia i Pyrus betulifolia suport seceta
excesiv. Nivelul apei freatice trebuie s se afle la o adncime de 1-1,5 m n cazul prului altoit
pe gutui, 2,0 2,5 m n cazul prului altoit pe franc. Umiditatea relativ este bine s se situeze n
limitele a 70-80%. Insuficiena apei din sol i aer conduce la fructe mici, slab suculente, cu
multe sclereide, iar excesul de ap favorizeaz atacul unor boli, iar fructele sunt slab aromate, au
o capacitate mic de pstrare etc.
n general, prul prefer soluri fertile, adnci, suficient de umede, cu reacie neutr, caz n
care d producii mari, cantitativ i calitativ. Prefer solurile cu textur luto-nisipoas pn la
luto-argiloas i mai puin pe cele blane uscate. Altoit pe gutui rezist pn la 8% calcar activ n
sol, iar pe pr franc pn la 12%. Reacia solului trebuie s fie de 6,8-7,2, coninutul n sodiu
schimbabil de 5-12% iar cel de aluminiu sub 8 ppm. n general zonele pomicole ale rii noastre
ofer condiii bune de culturii prului.

b) Tehnica de formare a coroanei.


Formarea coroanelor este diferit funcie de forma aleas. Astfel, n cazul cnd se opteaz
pentru o coroan piramidal, acesta se realizeaz n 3 - 4 ani prin alegerea i dirijarea viitoarelor
arpante n paralel cu operaii de formare a ramurilor de semischelet i a celor de rod. In general,
scopul taierii de formare si rodire la par, in mare parte comun si altor specii, este necesar pentru:

formarea unui schelet de forma si dimensiuni adaptate la o durata a rodirii


corespunzatoare unei maxime eficiente economice, in raport cu vigoarea diferita a
soiurilor, conditiilor pedoclimatice, fertilizarea si intretinerea plantatiei;

pastrarea unui echilibru intre cresterea pomului si productie incepand cu al doilea an


dupa plantare, pe o perioada cat mai lunga in ciclul de viata al pomilor;
- 30 -

asigurarea unei bune patrunderi a aerului si luminii si punerea frunzei in conditii de


asimilare maxima, astfel ca fructele sa atinga dimensiunile si coloratia optima, precum si
calitatile gustative specifice soiului;

pastrarea unei suprafete de fructificare cat mai extinsa in pozitie convenabila, care sa
usureze operatiile de recoltare, taiere si tratamente fitosanitare;

mentinerea potentialului de recolta caracteristic diferitelor soiuri, in raport cu vigoarea,


pozitia mugurilor floriferi, modul de fructificare, etc. ;
Ca forme de conducere la specia par se preteaza formele aplatizate (palmeta cu brate

oblice, palmeta cu brate orizontale, cordonul vertical si oblic) si formele libere (fus liber,
piramida etajata si piramida neetajata).

1b. Tieri de formare a coroanei n form de fus subire ameliorat (figura 5)


In primul an: primavara, inainte de pornirea in vegetatie, varga pomului se scurteaza la 80
cm de la nivelul solului, pentru proiectarea primului etaj de ramuri. Dupa dezmugurire se
suprima toti mugurii pe lungimea de 50 cm rezervata trunchiului. Cand lastarii inregistreaza
lungimea de 15-20 cm, din ei se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul care va
prelungi axul. Lastarii alesi trebuie sa fie dispusi uniform in jurul axului la cativa centimetri unul
de altul si sa aiba un unghi de prindere pe ax larg. Concurentii lastarului de prelungire se vor
plivi. De asemenea se vor elimina toti lastarii amplasati pe trunchi care nu sunt de folos.

Figura 5
In anul al doilea: primavara inainte de pornirea sevei, cele trei ramuri alese pentru
formarea etajului se echilibreaza, prin scurtarea celor mai viguroase ramuri la nivelul ramurii

- 31 -

mai slabe. Daca toate cele trei ramuri sunt viguroase, scurtarea lor se va face la circa 50 cm, dar
neaparat cu mugure in afara. Ramura de prelungire a axului se scurteaza cu maxim o lungime de
foarfece (25 cm) mai lung decat nivelul planului ramurilor principale (sarpantelor). Celelalte
ramuri se suprima. In timpul vegetatiei, cand lastarii ating lungimea de 10-15 cm, cei care
concureaza cu lastarii de prelungire a sarpantelor si axului se suprima. De asemenea, se plivesc
lastarii de pe partea superioara a ramurilor principale si cei de la baza lor.
In anul al treilea: primavara devreme, inainte de pornirea sevei ramurilor de prelungire a
sarpantelor (ramurile principale), se scurteaza la un mugure exterior. Se elimina ramurile
concurente, lacome, si cele de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). Ramura de
prelungire a axului se taie deasupra unei ramuri laterale verticale de vigoare mai slaba. Pe ax,
ramurile se scurteaza cu un mugure in afara (pentru a creste in orizontala) la 10-15 cm pentru a
le transforma in formatiuni fructifere. In timpul vegetatiei lucrarile vor fi continuate dupa
aceleasi principii, suprimand lastarii concurenti si cei de pe partea superioara a sarpantelor.
In anul al patrulea; primavara devreme se echilibreaza ramurile principale (sarpantele) din
etaj, se limiteaza lungimea acestora iar prelungirea sarpantelor se transfera pe o ramura orientata
sub unghiul necesar. La inaltimea de 2,5 m de la nivelul solului se limiteaza cresterea axului in
lungime printr-o taiere de transfer a acestuia pe o ramura orizontala. Pe ax se aleg noi ramuri de
garnisire. Cele alese in anii anteriori se orizontalizeaza sau prin transfer li se da pozitie
orizontala. Se va asigura amplasarea buna, uniforma a ramurilor de semischelet pe ax prin
scurtarea si rarirea lor. Dupa formarea coroanei, prin taieri de productie se urmareste mentinerea
acestora in parametri proiectati si echilibru intre crestere si rodire. Datorita dominantei apicale
mai accentuate la par, o atentie deosebita se acorda mentinerii formei conice a coroanei. In acest
scop, se va mentine unghiul oblic al ramurilor de schelet iar in treimea superioara a coroanei se
vor aplica taieri mai severe si nu se va admite prezenta ramurilor cu pozitie verticala.
Pentru grbirea intrrii pe rod, indeferent de coroana ce se proiecteaz, n tinereea
pomilor, nu se recomand tieri severe ci doar dirijri ale ramurilor, urmnd ca dup intrarea pe
rod s se efectueze operaii de definitivare a macrostructurii vegetative. La soiurile cu capacitate
slab de ramificare se recomand ciupirea repetat a lstarilor pentru a stimula ramificarea i
obinerea unei coroane bine garnisite, iar la soiurile viguroase, se suprim ramurile lacome sau
concurente din partea superioar a coroanei pentru a determina o garnisire a prii inferioare a
scheletului.

4.3Tehnologiadeculturagutuiului.
Gutuiul (Cydonia oblonga), unicul membru din genul Cydonia, familia Rosaceae, este un
arbore de mrime medie, una dintre speciile cele mai vechi aflate in cultura, fiind semnalat in
documente de circa 4000 ani (figura 6). Specia provine din insula Creta in jurul orasului Cydon,
- 32 -

de unde se pare ca ar proveni si denumirea stiintifica a plantei. Fructele sale erau foarte apreciate
la greci, romani si alte popoare, atat pentru consumul in stare proaspata cat si prelucrate.
Importanta acestei specii a scazut treptat, pe masura dezvoltarii altor specii pomicole, in
principal marul si parul. n stare natural, gutuiul atinge nlimi medii de 3 - 4,5 m (cu extreme
ntre 1,5 - 6 m) i are un aspect robust i rustic de tuf cu mai multe tulpini, ce pornesc de la
baza coletului. Coaja tulpinilor este sensibil i poate fi afectat chiar i de lovituri superficiale.
Rdcinile nu se dezvolt mult n adncime, fiind dispuse n stratul superficial al solului.

Figura 6
Coroana este deas i are form neregulat. Frunzele sunt simple, cu marginea neted, latovalate, cu o lungime de 6-11 cm i suprafa tomentoas (acoperit de peri moi, catifela i, de
culoare alb). Mugurii sunt de asemenea tomentoi. Fructul su, numit gutuie, este o bac fals,
acoperit de un puf cafeniu (figura 7). Gutuile coapte au culoare galben. Ating dimensiuni de 712 cm lungime i 6-9 cm lime. Sunt tari i aromatice, cu pulpa astringent. i men in
consistena ferm, aroma i aciditatea, chiar i dup fierbere. Pomul este in general rustic,
robust, cu plasticitate ecologica buna.
Cultivarea gutuiului poate fi anterioar mrului, i este posibil ca mrul citat n Cntarea
Cntarilor s fi fost n realitate un gutui. Vechii greci ofereau gutui la nuni, ritual care a venit
din Orient mpreun zeia Afrodita. Plutarh relateaz ca miresele n Grecia mucau dintr-o
gutuie pentru a parfuma srutul nainte de a intra n camera nupial ca primul srut s nu fie
dezagradabil. Cel mai bun tip de gutui venea din regiunea Cydonia, pe coasta nord-estic a
insulei Creta, fruct cunoscut de greci ca mr de Cydonia.
In stare salbatica gutuiul se intalneste in Asia Mijlocie, Crimeea si in Balcani. Aria de
raspandire a culturii se afla in zona temperata, cu preponderenta in Europa, China, Japonia, Asia

- 33 -

Centrala, Iran, Asia Mica, nordul si sudul Africii, America de Nord si Australia . In afara de genul
Cydonia, in cultura se mai intalnesc inca alte doua genuri inrudite si anume: genul
Chaenomales sau gutuiul oriental cu mai multe specii si anume: Gutuiul Japonez (Cydonia
Japonica) si Gutuiul Chinezesc (Chidonia sinensis). Aceste doua specii se caracterizeaza prin
aceea ca produc fructe foarte mari (400 g). In Europa, aceste doua specii se cultiva doar ca
plante ornamentale. O alta specie este Cydonia Maulei - considerata ca specie decorativa, deoarece se cultiva si pentru fructe in zona nordica a Rusiei pentru continutul foarte ridicat in
vitamina C, vitamina P i pectina. Compozitia biochimica a gutuilor este destul de complexa:

Figura 7
zaharuri 6,6% - 13,3%, acizi 0,6 - 1,7%, substante tanoide 0,19 - 0,50%, substante proteice 0,33
- 0,95%, pectine 0,69 - 1,13%, lipide 0,50%, saruri de potasiu 20 mg%, calciu 10mg%,
magneziu 8 mg%, fier 0,60 mg%, vitamina C 10-40 mg/ 100g. Fructele se pastreaza bine o
perioada lunga de timp, permitand prelungirea perioadei de prelucrare.
In fondul de germoplasma organizat in Romania exista circa 78-80 genotipuri de gutui,
reprezentate de soiuri si selectii autohtone si straine. Din cele opt soiuri admise la inmultire in
Romania, circa 80% sunt romanesti si anume: Moldovenesti, Bereczki, Aromate, De Husi, De
Mosna, Malaiete, Aurii (vezi Anexa 5). Portaltoiul folosit la inmultire cel mai des este gutuiul
tip A, care imprima soiurilor vigoare mica, precocitate si productivitate mare. Soiurile de gutui
sunt autofertile si nu necesita polenizatori.

a) Cerinele fa de factorii de mediu i vegetaie.


Fiind o specie de zona mai calda, gutuiul se situeaza printre speciile cele mai pretentioase
fata de lumina si caldura. Prefera terenurile plane sau usor inclinate, luminate si expuse la soare,
gasindu-se in flora spontana, in luminisuri si pe liziera padurilor. Pentru a-i asigura necesarul de
- 34 -

lumina, la infiintarea plantatiilor pure se va avea in vedete asigurarea unor distante suficiente,
atat intre randuri cat si pe rand. In cazul cultivarii lui in zona dealurilor joase si mijlocii este
obligatoriu sa se evite terenurile umbrite, alegandu-se expozitiile sudica sau sud-vestica. In cazul
luminii insuficiente, gutuiul intra tarziu pe rod, rodeste putin, ramurile din interiorul coroanei se
debiliteaza si se usuca. Cu timpul, cresterile vegetative sunt din ce in ce mai slabe iar mugurii de
rod se formeaza intr-un numar tot mai mic. Fata de temperatura gutuiul are cerinte mari, in
sensul ca necesita cultivarea numai in zonele cu veri calduroase si ierni blande, unde minima
absoluta nu coboara sub -15 C. Suporta mai bine caldura excesiva decat temperaturile scazute.
In general, este mai sensibil la temperaturile scazute decat marul si parul. Rezistenta organelor
de rod la temperaturi scazute de la -1,5o C in cazul florilor, pana la -2,2o C in cazul fructelor
abia legate. Radacinile pot degera usor in iernile geroase, lipsite de zapada, datorita asezarii
trasante situate mai aproape de suprafata solului, comparativ cu alte specii. Temperaturi critice
pentru sistemul radicular al gutuiului sunt cele de -12 /-13C care pot produce pieirea totala sau
partiala a radacinilor subtiri, iar la -14C poate degera intreg sistemul radicular. Mai rezistente
sunt soiurile de gutui autohtone si soiurile de provenienta nordica (Dulce ca piersica de nord)
care nu se gasesc astazi la noi in cultura.
Gutuiul are cerinte relativ mari fata de apa; de aceea se planteaza mai ales la baza pantelor.
Reuseste totusi si in conditiile din campia Dunarii la 500-550 mm precipitatii, dar suporta bine si
precipitatii mai mari de 650-800 mm; optimul fiind de 600-650 mm anual. Referitor la
umiditatea atmosferica, aceasta trebuie sa aiba valori intre 75 si 80%. Caracteristic acestei specii
este faptul ca suporta destul de bine umiditatea excesiva a solului precum si o inundare
temporara; data fiind rezistenta sa la excesul de apa, el se poate cultiva bine pe grinduri, zavoaie
si de-a lungul canalelor de irigatii, unde nu pot fi cultivate alte specii pomicole. Se pare ca limita
maxima de rezistenta a gutuiului pe soluri inundate este de 25-30 zile. Rezultatele cele mai bune
se obtin totusi, cand este cultivat pe soluri cu umiditate mijlocie. Cunoscand cerintele gutuiului
fata de apa, in cazul infiintarii de plantatii in zonele cu precipitatii scazute trebuie sa se aleaga
pantele cu expozitie nordica, iar nivelul apei freatice sa nu fie mai sus de 1,0 - 1,5 m.
La plantatiile de gutui sunt preferate solurile aluvionare, revene, fertile, calde si cu
carbonatii situati la mare adancime, deoarce clorozeaza la peste 8% calciu activ. Pe solurile
nisipoase, gutuiul creste slab si se epuizeaza repede. Pe solurile argiloase, grele si reci, in care
apa freatica este mai ridicata de 1-1,25 m, cultura gutuiului nu este indicata. O alta caracteristica
importanta a gutuiului este aceea ca poate creste si da rezultate si pe solurile cu un procent mai
ridicat de salinizare, dar nu mai mare de 15-20%.

b) Tehnica de formare a coroanei.


In mod natural, gutuiul creste sub forma de tufa cu mai multe tulpini, ce pornesc din baza
- 35 -

coletului ajungand la 3-4,5 m inaltime. Radacina gutuiului mai ales atunci cand portaltoiul este
vegetativ (marcota de gutui), este dispusa superficial si de aceea, pomii trebuiesc palisati pentru
a nu fi rasturnati de vant. Palisarea se va face cu un arac sau tutore cu diametrul de pana la
10cm. Coroana gutuiului este deasa si in general neregulata, formata din ramuri de schelet
groase. In perioada de tinerete gutuiul creste viguros, dar dupa intrarea pe rod viteza de crestere
se reduce foarte mult.
Gutuiul face primele fructe din anul al II-lea de la plantare si rodeste economic incepand
cu anul al IV-lea. Un gutui poate trai pana la 45-50 ani dar, pentru asta are nevoie de o formare
cat mai corecta a coroanei.
In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la
nivelul solului. Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona trunchiului pana la 50-55
cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 pentru
formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform
repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120, la un interval mai mare de 8-10 cm
intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului, cat si ceilalti lastari situati
intre cei lsai la fasonare (figura 8).
In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei
incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt
crescute uniform se inclina, pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca ramurile sunt
crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm, nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta
lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se
scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate
concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). Ramurile crescute pe
partea exterioara a ramurilor principale (de pe creasta) se elimina tot prin taieri la ras. Lastarii de
pe trunchi pana la 55-60 cm se elimina tot la ras. In cursul verii se vor lasa doar lastarii de
prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari
considerati concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si a axului
se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza
(sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si
unghiurile de ramificare a sarpantelor.
In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante),
proiectarea primelor subsarpante si a noilor sarpante (nou etaj). Pe axul pomului la inaltimea de
50-60 cm de la punctul de prindere al ultimei sarpante, se alege o ramura amplasata pe spatiul
liber dintre doua ramuri principale din etaj si se scurteaza slab. Ramura de prelungire a axului se
scurteaza, in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte
ramuri de pe ax se elimina la ras. Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o
- 36 -

ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax pentru formarea primei sarpante


(ramura secundara prinsa pe ramura principala). Ramurile de prelungire ale sarpantelor
(ramurilor principale) se vor scurta la 40-45 cm de la punctul de prindere al primei ramuri
secundare (subsarpantei). De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase. In timpul
verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si
sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a
sarpantelor (de pe creasta).

Figura 8
In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai aleg 2-3 ramuri pentru formarea
urmatoarelor sarpante solitare. Ele trebuie sa fie amplasate uniform in jurul axului pe bisectoarea
unghiului de divergenta, format de sarpantele din etaj, distantele dintre ele la 25-30 cm. Se
corecteaza unghiul de ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta.
Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca
ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara. Se elimina ramurile concurente, lacome si cele
orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile
anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri.
In anul urmator dupa amplasarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer
a prelungirii axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori
taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire.

4.4Tehnologiadeculturamomonului.
Mosmonul, cunoscut si sub denumirea Mespilus germanica, este o specie de planta din
- 37 -

subfamilia Maloideae ce apartine familiei Rosaceae (figura 9). Este un arbore inalt de pana la 6
m cunoscut si cu numele de scorus, mostochin sau miscul. Este originar din regiunile impadurite
din Asia Mica, in prezent fiind cultivat in Balcani, Iran, Turcia, Caucaz, Crimeea si Europa de
Vest. Poate creste la altitudini de pana la 2050 m, in padurile mixte de carpen si stejar sau
pantele deschise. Rezista o perioada de 20-30 de ani. Are radacina puternica, bine dezvoltata si
ancorata in sol, trunchiul cu diametrul de 20 cm, acoperit cu scoarta gri-maronie, iar ramurile
mai subtiri sunt maronii-roscate. Pe crengile sale apar muguri verzui si tepi de lungime mica.
Frunzele sunt eliptice si pufoase, de culoare verde, iar florile sunt albe, cresc solitar si sunt
parfumate. Au diametrul de 3-5 cm, in mijloc cu cca. 30 de stamine. Acest arbore este rezistent
la seceta, se dezvolta bine in sol fertil si calcaros. Este autopolenizator, i poate fi crescut n
climatele reci, rezistnd pn la 29 de grade. face nite flori albe aspectuoase care seamn
mai degrab cu nite trandafiri slbatici i se dezvolt la captul unui mnunchi de frunze deja
deschise. Florile apar destul de trziu, astfel nct nu vor fi aproape niciodat afectate de
ngheurile de primvara i aproape fiecare floare leag fruct, aa c va da o recolt bogat.
Fructul comun, Mespilus germanica, este un nativ cunoscut in sud-vestul Asiei si in sud-estul
Europei, zona caucazian. La Curtile Regale europene, mosmonul a fost un fruct foarte apreciat
deoarece insotea cele mai bune vinuri, iar bucatarii francezi asociau gustul acestuia cu produse
scumpe gourmet cum ar fi ciupercile, trufele sau caviarul.

Figura 9
Acest fruct care seamana cu un mar a fost foarte rspndit, insa de la an la an el devine tot
mai rar. Este un arbore rar ntlnit la noi, ale carui fructe hibride sunt delicioase si cresc pana la
dimensiunea unei prune mari, la temperaturi de chiar de -25 0 Fahrenheit, fiind foarte adaptabile
in conditii meteo dificile. Sunt mici, carnoase, in forma rotunda sau de para, la varf cu o coroana

- 38 -

de sepale. Culoarea lor este verde-inchis la inceput, apoi cand a jung la maturitate devin maronii
sau rosii-galbui, o culoare asemanatoare cu cea a zaharului brun (figura 10). Au coaja tare, in
interior continand fiecare cate cinci seminte. Perioada de inflorire este in aprilie si mai, iar de
coacere a fructelor este in luna octombrie. Cand sunt coapte in timpul iernii dezvolta arome
complexe unice daca sunt lasate in copac dupa ce frunzele au cazut din copac si a dat inghetul.
Are un gest astringent si, in cazul in care este tare, se lasa in copac la copt pana se inmoaie si
capata o aroma complet. Are un gust dulce-acrior, pe care l poti cu greu compara cu altceva;
ar fi o combinaie ntre gutuie i par, ns nu se aseamn cu niciuna din ele. Culturile europene
medievale considerau ca mosmonul are multe beneficii de oferit sanatatii. Ei sustineau ca
inlatura pietrele la rinichi si trateaza diverse afectiuni ale stomacului.
0

Figura 10

hj

a) Cerinele fa de factorii de mediu i de vegetaie.


Momonul (Mespilus germanica) nu este sensibil la sol i la clim. Triete n mod egal n
sol umed i n sol uscat. Pomul nflorete trziu, dup trecerea iernii geroase, astfel c nu sufer
din pricina vremii capricioase de primvar. Plantele care vin n rdcin nud se vor planta
primvara sau toamna n zonelele cu ierni mai blnde. Nu trebuie planta i cnd solul e prea
mbibat cu ap sau ngheat. Plantele care vin n ghiveci pot fi plantate n orice moment din
sezonul de cretere, dar totui primvara sau toamna sunt cele mai indicate perioade. cresc cel
mai bine ntr-un loc cald, nsorit i adpostit. Vor tolera puin umbr. Momonii nu sunt
pretenioi n privina solului, dei prefer un sol fertil, bine drenat cu un pH ntre 6,5 si 7,7.

b) Tehnica de plantare.
Tufiurile de momon nu trebuie tunse pentru c florile acestei plante se afl la sfritul
- 39 -

ramurilor. Tunderea tufisurilor nseamn micorarea recoltei. Este o plant semi-slbatic, nu


este afectat de insecte i de boli i nu are nevoie de stropiri mpotriva duntorilor. Mo monii
sunt autofertili i se vor poleniza singuri astfel c se poate crete un singur pom. Exemp larele
tinere, recent plantate se vor uda. Tot la plantele tinere (mai ales cele plantate ntr-un sol srac)
trebuie sa se foloseasca un ngrmnt universal iarna trziu sau primvara devreme, nainte de
a ncepe creterea i apoi se aplica n jurul tulpinii un strat de mulci organic.
Momonii se tund la fel ca merii, iarna n perioada de hibernare doar att ct s i se dea o
form deschis. Pentru c plantele tinere sunt foarte precoce, dnd rod n general n primii trei
ani, se vor taia toate vrfurile ramurilor scurte pentru a nltura mugurii de floare i a ajuta
planta s-i direcioneze energia nspre cretere i nu rodire. Pomii maturi nu ar trebui s aib
nevoie de tundere, mai mult dect ndeprtarea crengilor uscate i o eventual rrire.

- 40 -

Capitolul V

Produse obinute din prelucrarea / conservarea pomaceaelor


5.1Produseobinutedinprelucrareamrului.
Cunoscut inca din Antichitate ca un fruct divin, marul a fost introdus in cultul adorarii
unor zeitati. Pe parcursul timpului, el a ajuns sa fie unul dintre cele mai comune fructe, fiind
prezent pe masa fiecaruia dintre noi. Marul este inzestrat cu o multitudine de insusiri: gust bun,
aspect placut si substante nutritive foarte sanatoase. Continutul redus de calorii si numeroasele
fibre pe care le contine, fac ca marul sa reprezinte un adevarat izvor de sanatate si vitalitate.
Datorita proprietatilor sale, acesta are un rol important in prevenirea unor probleme de sanatate
si ajuta la prevenirea unor boli cauzate de scaderea imunitatii organismului.
Fibrele ce intra in componenta marului ajuta la reducerea colesterolului si la prevenirea
unor boli cancerigene. Potasiul, un alt element continut de acest fruct, este un adjuvant in
reglarea tensiunii arteriale, iar substantele nutritive antioxidante reduc riscurile aparitiei
cancerului de colon si ficat. De asemenea, persoanele care consuma mere in mod regulat
prezinta un risc mai scazut de imbolnavire de cancer la plamani. Sursa importanta de flavonoizi
(alaturi de ceapa si ceai verde), marul are actiune antioxidanta, reusind sa reduca afectiunile
cronice sau degenerative. Substantele continute de coaja ajuta la amplificarea actiunii vitaminei
C asupra intregului organism.
Otetul de mere - este un produs alimentar obinut prin fermentarea alcoolic urmat de
cea acetic a hidrailor de carbon (zaharurilor) din mere i miere, n prezena enzimelor din
drojdia de panificaie. Produsul rezultat n urma extraciei substanelor active din mr, are o
aciditate de minimum 3,5% i este bogat n elemente nutritive: proteine solubile, aminoacizi,
vitamine, acizi grai, elemente minerale. Se utilizeaz nu numai ca produs alimentar dietetic, ci
i ca produs cu valene terapeutice, util n diverse afeciuni. Oetul de mere este unul din cele
mai vechi medicamente cunoscute de umanitate, menionat pentru prima dat n tratatele de
medicin egiptene. Medicii Greciei antice l foloseau pe scar larg, fiind menionat i n
scrierile lui Hipocrate. De asemenea, la noi n ar este folosit din timpuri strvechi.

5.3Produseobinutedinprelucrareaperelor.
Perele sunt fructe delicioase ce contin apa in proportie de 80%, fibre, acizi organici liberi
potasiu, fier si vitamina C. Exista numeroase soiuri de pere care difera in functie de dimensiune,
culoare (pot fi verzi, galbene, maro, rosiatice sau o combinatie intre aceste culori) si gust. Pentru
a beneficia de proprietatile acestor fructe delicioase de toamna se recomanda consumul cu tot cu
- 41 -

coaja. Din pere se pot face decocturi si compoturi care sunt bogate in substante cu proprietati
astringente numite tamine, fiind de un real folos in tulburarile intestinului. Sucurile de pere
regleaza digestia si sunt recomandate persoanelor care sufera de diabet zaharat si obezitate. Se
recomanda a fi fructe hipoalergenice deoarece riscul de a favoriza apariia alergiilor este cel mai
sczut dintre toate celelalte fructe.
Dincolo decoaja parfumata, textura delicioasa si aroma impetuoasa, perele sunt detinatoarele unor importante depozite de vitamine si saruri minerale. In bucatarie, cea mai simpla
modalitate de a gati perele este sa se fiarba intr-un un sirop din zahar sau intr-un amestec de
sirop de zahar cu vin. O para fiarta, servita cu parmezan sau cu branza albastra, poate fi o
gustare perfecta. Pentru dulciuri, perele in sos caramel sau de ciocolata sunt alte posibilitati.
Perele pot fi folosite in prajituri si tarte cu migdale sau nuci si miere, budinci si inghetata.

5.3Produseobinutedinprelucrareagutuiului.
Fructe mari, foarte aromate, avand suculenta redusa, gust astringent si consistenta tare,
gutuile sunt mai putin consumate ca atare si mai mult sub forma de preparate: compot, gem,
dulceata, nectar, jeleu, marmelada. De altfel, cuvantul marmelada isi are radacina in echivalentul portughez al cuvantului gutuie - marmelo. Datorita importurilor de marmelada de
provenienta portugheza ce explodasera prin secolul al XV-lea, cuvantul a intrat si in vocabularul
britanicilor care savurau inca de pe atunci doua sortimente de marmalade: rosie si alba.
Atunci cand sunt gatite la temperaturi inalte, gutuile capata o culoare rosiatica, intrucat,
sub actiunea acizilor, pigmentul antocianina inlocuieste leucoantocianina, cea care da culoarea
galben pal a pulpei fructului. De asemenea, prin prelucrare, gustul astringent al gutuilor se
atenueaza, lasand aroma placuta sa invadeze simturile. Proaspete sau prelucrate, gutuile sunt o
sursa semnificativa de zaharuri simple, usor asimilabile, elemente minerale si vitamine.
Continutul ridicat de substante pectice, concentrate mai ales in coaja, le confera un grad mare de
gelificare. Infuzia de coji si frunze de gutui, in combinatie cu mierea de albine, calmeaza tusea,
inlatura raguseala si elibereaza caile respiratorii. Pulpa rasa de la o gutuie, lasata la infuzat in
apa fierbinte, este un excelent remediu in caz de angina, fie ca se bea, fie ca se foloseste pentru
gargara.
Un studiu efectuat in Turcia a dezvaluit proprietati antioxidante uimitoare ascunse in pulpa
deliciosului fruct. Rezultatele cercetarii au plasat gutuia in topul celor mai puternice arme in
lupta cu radicalii liberi si implicit cu imbatranirea prematura.

- 42 -

5.4Produseobinutedinprelucrareamomoanelor.
De la mosmon se folosesc fructele sale comestibile atat in gastronomie pentru deserturi
(gemuri, prajituri, bomboane, sucuri de fructe, compoturi, bauturi racoritoare) cat si in scop
terapeutic. Au gust dulce-acrisor, sunt mai placute si mai dulci mai ales dupa ce sunt bine coapte,
trecute de perioada de maturitate si tinute la frigider. Pot fi consumate crude sau conservate.
Fructele sunt apreciate pentru proprietatile astringente, au in compozitie substante active
importante pentru sanatatea organismului: acid malic, taninuri, acid citric, zahar, mucilagi,
pectine si substante volatile. In medicina populara se utilizeaza si frunzele de mosmon, se
recolteaza din luna mai pana in august. Acestea sunt bogate in taninuri, au proprietati astringente
si sunt folosite in tratamentul inflamatiilor bucale sub forma de gargara, in cazuri de faringita si
amigdalita.
Infuzia din frunze de mosmon se prepara astfel: se pune o lingura de frunze uscate
maruntite la o cana de apa clocotita, se infuzeaza timp de 5 minute, se filtreaza si se bea. Acest
preparat are efect hemostatic si calamant pentru durerile de gat. Semintele de la fructele inca
necoapte si frunzele fragede sunt folosite in bolile intestinale sub forma de decoct, ajuta in
tratamentul diareei cu sange. Fructele pot fi un bun remediu pentru ameliorarea inflamatiilor
cutanate, pulpa fructului se aplica local pe zona afectata sub forma de cataplasme. Radacina si
frunzele arborelui sunt folosite la vopsirea tesaturilor din fibre naturale in nuante maronii si
galbene. Lemnul este utilizat la fabricarea unor obiecte specifice de strungarie.

- 43 -

Capitolul VI

Norme de protecia muncii


Marcarea locurilor periculoase se face cu stlpi din beton sau palieri vopsii n albrou pe care se prind tblie de avertizare cu inscripionri sau simple indicatoare;

inscripionrile se vor scrie pe fond galben cu litere negre. Spalierii rupi sau fisurai vor fi
nlocuii nainte de nceperea lucrrilor mecanizate de primvar i ori de cte ori este nevoie
pe parcursul perioadei de vegetaie, pentru a se evita astfel pericolul de accidentare prin cderea
lor pe neateptate. La operaiunile de ascuire manual a picheilor, aracilor, ruilor i

tutorilor se va avea grij ca acetia s fie astfel susinui nct mna s nu fie lovit.
La lucrrile de desfundat pe pante, trebuie respectate msurile de protecie a muncii
specifice tractoarelor, acordndu-se cea mai mare atenie ntoarcerilor. La

sparea

mecanizat a gropilor se vor respecta urmtoarele: a) nainte de nceperea sprii se va


frna tractorul i se vor cupla podurile de ghidare; b) se vor verifica furtunurile i se vor
nlocui cele defecte; c) este interzis s se scoat sptoarele de la dispozitivul de acionare,
s se scoat siguranele sapei sau s se lucreze cu cuitele slbite; d) este interzis lucrul cu
aprtoarea de protecie de la transmisia cardanic lips sau defect; e) dup terminarea
lucrului se vor decupla manetele de acionare a dispozitivului de spat.
La lucrrile de stropit sau prfuit, poate s participe personalul sezonier care are viz
medical i a fost instruit cu privire la prevederile de securitate a muncii nainte de
nceperea lucrului. n timpul funcionrii mainilor de stropit i prfuit nu se vor executa
lucrri de reparaii sau ntreinere; aceste operaii se vor face numai dup oprirea mainilor
i dup ce s-a evacuat presiunea din interiorul rezervorului. Dup terminarea lucrului sau
n pauzele pentru fumat sau pentru mas, muncitorii trebuie s-i spele bine cu ap i spun
minile i faa, s-i clteasc gura cu ap. Este interzis s se mnnce sau s se fumeze n
timpul lucrului.
Se vor lua msuri ca bazinele sau gropile de alimentare cu ap pentru pompe, malurile
nalte ce prezint pericol de prbuire, rpele i pantele afectate profund de fenomenul de
eroziune s fie consolidate i protejate cu balustrade sau mprejmuite cu garduri solide.
Conductorii formaiilor de lucru vor controla zilnic ca uneltele i sculele manuale ce se
folosesc pentru tiere n plantaii s fie bine ascuite i bine fixate n mnere corespunztoare, n
felul acesta, efortul lucrtorilor este uurat, fr ca ei s resimt vreo jen n timpul lucrului.
La lucrrile de spat, prit, cosit iarba, ce se execut n livezi, se vor asigura cazmale,
lopei, coase i alte unelte bine ascuite, cu cozi drepte, rotunde i netede, pentru a uura munca

- 44 -

i a nu provoca btturi n palme. Pentru ca efortul lucrtorilor n timpul spturilor s fie


uurat, hrleele vor avea clctoare prelungite. Se vor controla foarfecele de tuns iarba, s fie
bine ascuite, mnerele lor s fie flexibile, iar poriunea de care se prinde mna trebuie s fie
rotund i lefuit, pentru a nu produce rni.
Lucrrile agricole sub LEA (zona cuprins pe poriunea de 50 m, msurat fa de
proiecia pe orizontal a conductoarelor fazelor extreme, de o parte i de alta, de-a lungul liniei
electrice) sunt strict interzise atunci cnd pomii sunt plantai in zona apropiat de LEA , fiind
necesare lucrri de ndeprtare a cuiburilor de omizi. Se folosesc numai foarfece prevzute cu
prjin. Acionarea acestui tip de foarfece se face obligatoriu cu o sfoar. Pentru evitarea
pericolului de electrocutare se interzice folosirea de srme sau cabluri metalice. Este obligatoriu
ca, n aceste cazuri, lucrtorii care execut lucrarea s poarte cizme i mnui electroizolante.
Toate uneltele i sculele de tiat, spat, prit se vor cura obligatoriu dup executarea
lucrrilor i se vor pstra n magazie, n anumite camere sau lzi, pentru prevenirea rnirii din
neatenie. Transportul tuturor uneltelor i ustensilelor de spat, tiat i prit se face n
mijloace de transport separate de cele ale salariailor. n livezile n care se folosesc pluguri i
prsitori cu traciune animal, pentru efectuarea lucrrilor se vor desemna persoane care cunosc
animalele i tiu s le conduc. Se interzice folosirea animalelor retive la acest fel de munci. In
anumite situaii i condiii, transportul pmntului i al altor materiale se va face cu trgi ale
cror dimensiuni nu trebuie s fie mai mari de 80 x 60 cm, pentru a nu se depi efortul
maxim stabilit de norme pentru brbai: 50 kg (21-45 ani); 30 kg (45-55 ani); 20 kg (peste 55
ani). Braele trgii trebuie s fie de o lungime i o grosime convenabil, iar poriunile de prins
s fie rotunde i netede, pentru a nu produce rni sau btturi n palme. Dac la efectuarea unor
anumite lucrri este necesar s se foloseasc stropitori de mn, acestea trebuie s aib
capaciti diferite, de la 3 la 12 litri, pentru a uura munca lucrtorilor.
Pentru prevenirea oricrui pericol de accidentare, persoana care execut tierea nu va
sta sub pom, ci lateral. Aceasta va verifica s nu existe nimeni n direcia de cdere a ramurilor,
ncepnd tierea abia dup ce se asigur de acest lucru. Atunci cnd n apropierea liniilor
electrice aeriene se gsesc pomi ce urmeaz a fi scoi, formaiile de lucru vor fi dotate cu corzi
sau frnghii pentru a dirija cderea arborilor. Conductorul formaiei de lucru va lua msuri de
ndeprtare a persoanelor care execut alte munci n zon. Dac, totui, prin cderea ramurilor
liniile de curent electric sunt rupte, se vor opri toate lucrrile n zona de tieri i se vor lua
imediat msuri de paz i supraveghere, pentru a se evita atingerea din neatenie a conductorilor.
Se anun imediat, obligatoriu, electricienii rspunztori de reeaua respectiv, pentru a remedia
defeciunea.
nainte de a ncepe tierile n livezi, persoanele neexperimentate vor fi instruite n ceea ce
privete rezistena la greutate a ramurilor. Pe ct posibil, se vor folosi salariai cu greutate
- 45 -

corporal mic, mai ales tineret, avndu-se grij s se respecte reglementrile n vigoare,
referitoare la vrst i la timpul de lucru zilnic, prevzut de acestea. Se interzice folosirea
femeilor gravide la aceste munci, ca i a persoanelor ce prezint infirmiti la mini sau la
picioare.
La lucrrile de ntreinere i la recoltare se vor folosi scri duble construite din materiale
rezistente, prevzute cu armturi la ambele extremiti i limitatoare de deschidere. Personalul
care va folosi scri este obligat s verifice mai nti aezarea i stabilitatea. Atunci cnd poart
cu sine unelte sau scule ascuite se vor lua msuri suplimentare de protecie. n cazul unei cderi
accidentale, nainte ca dezechilibrarea complet s se fi produs, lucrtorul este obligat s arunce
la distan sculele tioase cu care lucreaz.
Pe terenurile n pant vor fi nominalizate persoanele care s susin scrile n timp ce
ceilali efectueaz operaiunile respective. Pentru ca personalul s nu fie expus la eforturi
mari n timp ce transport fructele i le ncarc n remorci, courile de recoltat vor avea o
mrime proporional cu puterea acestuia. Orice platform folosit la recoltatul fructelor va fi
prevzut cu balustrade. Platformele vor fi aezate pe suprafee care nu prezint pericol de
rsturnare. In cazul lucrrilor la nlime, salariaii vor folosi centuri de siguran i cti de
protecie.
Se interzice accesul personalului n imediata apropiere a scuturtorului vibrator, atunci
cnd se execut lucrri de recoltare a fructelor cu acest utilaj. n scopul evitrii accidentelor, se
interzice orice intervenie la agregatul n funciune. Nu se vor recolta fructe n livezi pe timp
nefavorabil, existnd pericolul electrocutrii datorate descrcrilor electrice din atmosfer
(trsnete). Adpostirea n livezi pe timp nefavorabil se face prin ndeprtarea uneltelor de metal
din jur, cu scopul evitrii electrocutrii.
Se vor asigura n perioada recoltatului remorci cu nlimea la oblon de 1.20 m, pentru ca
ncrcatul cu fructe al acestora s se fac uor, far efort fizic deosebit i fr s fie nevoie de
un lucrtor care s preia courile, expunndu-se n orice moment dezechilibrrii n cazul pornirii
neateptate a tractorului. Se interzice personalului staionarea n remorc n timpul deplasrii
de la un loc de ncrcat la altul. Se interzice cu desvrire circulaia persoanelor pe proapul
remorcilor, pe obloane, pe ncrctura din remorc, pe aripa tractorului i pe scara acestuia.
Atunci cnd lucrtorii ntlnesc pe drumurile de acces de pe teritoriul plantaiei agregatul
format din tractorul U-445 + remorca monoax, trebuie s fie ateni i s se deplaseze mult lateral
sau s mearg n spatele remorcii, pentru ca eventualul balans lateral al acesteia s nu provoace
accidente.
In scopul prevenirii accidentelor cauzate de prinderea hainelor de organele n micare
neprotejate ale mainilor de stropit, se interzice punerea acestora n funciune Iar aprtori i
dispozitive de protecie montate la locurile respective.
- 46 -

Se vor organiza formaii de lucru conduse de salariai permaneni, competeni, care s


aprind grmezile de gunoi n aa fel nct s obin numai fumul necesar combaterii brumei. Se
va acorda o atenie deosebit pentru a nu avea loc incendii. Formaiile de lucru vor fi echipate cu
lopei, pentru a se putea arunca pmnt peste grmezile ce ard cu flacr. Salariaii care dau foc
la grmezi nu vor lucra direct cu materialul inflamabil. Ei se vor folosi de tore speciale. Se iau
msuri pentru ca nainte de a se ncepe aprinderea grmezilor s fie anunat formaia civil de
pompieri i pregtit pichetul de incendiu. Toat operaiunea va fi sub controlul salariatului
desemnat n acest scop de conducerea unitii.
Pentru a preveni poluarea fructelor prin tratamente fitosanitare se interzice folosirea fungicidelor cu cteva sptmni nainte de recoltare. Complexitatea luptei antiparazitare impune
ca tratamentele s se efectueze innd seama de biologia paraziilor i de gradul de infestare,
folosind produsele cu efecte secundare ct mai reduse, care menajeaz fauna util. Reziduurile
provenite din pesticide care ajung n sol i se absorb prin rdcini, nu se datoreaz doar soluiilor ajunse pe sol, ci i celor aplicate pe frunze care mai devreme sau mai trziu ajung n sol
odat cu cderea frunzelor.

- 47 -

Capitolul VI

Concluzii
Pomicultura moderna, cu deosebire n exploataiile mici, familiale, implic n prezent o
serie de cunotine noi, att despre viaa i cerinele tehnologice ale fiecrei specii pomicole n
parte, dar i cu privire la scopul activitilor pomicole, respectiv la modalitatea de a obine
rezultate economice ct mai sigure cu putin, strns legate de cererile pieei, respectiv ale
consumatorilor de fructe.
Managementul culturilor pomicole este un factor important in reusita acestui domeniu,
deci trebuie acordata o atentie speciala tuturor factorilor ce pot influenta rezultatul, printre care
enumeram: materialul saditor, plantat, taieri, forme de coroane, ingrijirea culturii, irigatii,
ingrasaminte, boli si daunatori .......
Avnd la baza lucrarile de zonare si microzonare, dezvoltarea pomiculturii a fost
concentrata n cele mai favorabile zone, astfel sub aspectul suprafetelor si a numarului total de
pomi cultivati, cele mai mari concentrari s-au realizat n judetele din zona subcarpatica a
Olteniei si Munteniei, mai ales n judetele Arges, Vlcea, Prahova, Buzau, Dmbovita, Olt si
Dolj. Mai nou au aparut noi amplasamente pomicole n Cmpia Romna. De asemenea trebuie
pusa n evidenta si concentrarea realizata n partea de nord-est a Transilvaniei (judetele Bistrita
Nasaud, Salaj, Satu - Mare, Maramures si Bihor).
Trebuie s tim cum alegem specia sau speciile pomicole pe care dorim a le promova n
cultur, apoi ce soiuri vrem s cultivm pentru a da rspuns favorabil cerinelor pieei sau
interesului de valorificare ct mai bun a fructelor i, bineneles, ce trebuie s tim despre
ngrijirea pomilor, a operaiunilor speciale de tieri de formare i de ntreinere, tratamentele i
msurile speciale pentru combaterea bolilor i a duntorilor n pomicultur n ntreg ciclul
anual de via a pomilor, ca i despre recoltarea i pregtirea condiiilor de valorificare ct mai
bun a fructelor. Strategia de dezvoltare a pomiculturii n Romnia trebuie asadar s aib baze
tiinifice, financiare, tehnologice i organizatorice dintre cele mai moderne pentru ca
pomicultura s poat intra n circuitul competitiv internaional.
Nu trebuie pierdut din vedere nici impactul pomiculturii asupra decorului peisagistic al
zonei. Zonele cu vocaie deosebit pentru pomicultur trebuie precizate, aprate cu fermitate de
expansiunea edilitar, deoarece plantaiile de pomi i arbuti fructiferi, n special din zonele
colinar-montane, aduc preioase servicii societii.

- 48 -