Sunteți pe pagina 1din 6

Didactica

psihologic
Pentru a institui o educatie adevarata, trebuie sa intelegem
semnificatia vietii in intregul ei, iar pentru aceasta trebuie sa fim
capabili sa gandim direct si in spiritul adevarului. Un ganditor prea
logic este in realitate nechibzuit, caci el se conformeaza unui model,
repeta fraze, iar gandirea lui urmeaza un fagas. Este cu neputinta
sa intelegem viata in mod abstract sau teoretic. A intelege viata
inseamna a ne intelege pe noi insine si acesta este atat inceputul cat
si scopul final al educatiei." Jiddu Krishnamurti

Moza Teodora - Biblioteconomie, anul I


Materia: Istoria lecturii
Profesor: Ioana Ciocan

Introducere n studiul conceptului de didactic


Conceptul de didactic are un istoric ndelungat, ceea ce a condus la o multime de studii i
analize legat de aceasta. Un astfel de studiu, realizat de Philippe Jonnaert (1994, reluat in
2008) ncearc sa abordeze termenul de didactic ntr-un compus de definiii. Termenul de
didactic nu se poate atribui unei singure discipline colare sau pedagogiei, deoarece aceasta
comport multiple ambiguiti, suspiciuni i erori n apreciere. Fiind un concept complex,
didactica nu este reductibil nici la cunotinele i abilitile generate de o disciplin colar,
nici la psihologie, nici la pedagogie. Conceptul de didactic are propria sa identitate, propriile
sale probleme i metode de cercetare a cmpului su tiinific. Delimitarea cmpului tiinific
al didacticii nu este deloc uoar, deoarece acesta cuprinde o mulime de termeni derivai din
predarea diferitelor discipline care i atribuie, in parte, o didactic proprie. Acest fapt
genereaz discuii ntre cercettori pe tema recunoaterii unei didactici generale i existena
unei puzderii de didactici disciplinare.
Problemele ridicate de acest concept sunt numeroase, iar perspectivele de abordare au o
sfer extins. In acest sens se pot distinge doua categorii: poziiile epistemologice asumate de
didacticienii din mediul universitar i poziiile practicienilor din slile de clas. Cercetarea lui
Jonnaert a cuprins un eantion de 58 de fragmente din lucrrile a 42 de autori canadieni care
au studii privind conceptul de didactic, publicate n perioada 1960-1993. Dintre acetia, cei
mai cunoscui didacticieni sunt: Aebli, H. (1966): Didactique psychologique. Application la
didactique de la psychologie de Jean Piaget (trad. n lb. romn n 1973), Houssaye J,.
(1988), Thorie et pratique de l'ducation scolaire (Tome 1 - Le triangle pdagogique)
Landsheere G,. De (1979), Dictionnaire de l'valuation et de la recherche en ducation,
Mialaret, G., (1979), Vocabulaire de l'ducation.
S-au conturat dou metode diferite de definire a conceptului de didactic: prima metod
cuprinde didactica general, definit ca o disciplin particular, distinct de pedagogie i de
disciplinele academice sau tiinifice, acestea din urm contribuind la dezvoltarea unor
cmpuri aplicative noi (Jonnaert, 2008), aflat n opoziie cu un discurs centrat pe importana
respectrii specificului fiecrei discipline. Cea de-a doua metod reprezint un discurs
centrat pe semnificarea didacticii ca sistematizare a unor practici profesionale de transmitere a
cunoaterii, conceput ca produs social, unui discurs mai mult psihologizant al didacticii
(Jonnaert, 2008). Altfel spus, cea de-a doua metod de abordare a conceptului de didactic
pune n opoziie dou paradigme clasice: centrarea pe profesor (magistrocentrism) cu
centrarea pe elev (pedo/puerocentrism).
Etimologic, termenul de didactic i are originea n limba greac, n familia de cuvinte:
didaskein = a nva; didaktikos = instrucie; didasko = nvare, nvmnt; didaktike =
arta nvrii. Istoria conceptului de didactic reflect evoluia concepiilor despre nvmnt
i nvare, proiectate pe fondul dezvoltrii doctrinelor pedagogice i a instituiilor colare.

Ca parte a pedagogiei, didactica reprezint arta de a-i nva pe toi toate" (J. A.
Comenius, Didactica Magna, 1657). Jan Amos Comenius este creatorul primului mare sistem
de educaie i reuete prin lucrarea lui s ofere noi concepii educative, conferind secolului al
XVII-lea denumirea de secolul didacticii. De asemenea, un merit deosebit al lui Comenius
const n faptul c a dorit s construiasc o tiin a educaiei, pornind de la legile naturii, de la
comuniunea om-natur (arta de a preda i a nva s fie adus la un asemenea grad de
siguran ca micarea boltei cereti, ca mecanismul ceasului, ca arta navigaiei, ca agricultura
i horticultura, ca pictura, arhitectura, sculptura i, n fine, ca arta tipografic.)
Un alt reper important n clarificarea terminologic o gsim la Johann Friedrich Herbart
(1776-1841). Herbart considera c educaia nu este posibil fr instrucie i a studiat procesul
de asimilare a cunotinelor, att din perspectiv didactic (predarea), ct i din perspectiv
psihologic (nvarea). n opera lui J.F. Herbart gsim prima delimitare a didacticii de
pedagogie: didactica este parte a pedagogiei, poziie recunoscut i acceptat i azi. Lucrrile de
referin ale lui J.F. Herbart, traduse i n limba romn, sunt: Despre aplicarea psihologiei n
pedagogie (1831) i Prelegeri pedagogice (1835). n Despre aplicarea psihologiei n
pedagogie, acesta a pus bazele teoriei treptelor psihologice ale leciei, care s-au impus pentru
mai bine de un secol ca etape ale activitii didactice.

Fundamentarea epistemologic a didacticii, implic parcurgerea a trei etape:


1) didactica tradiional (sec. XVII-XIX), centrat pe activitatea de predare, profesorul fiind
principal surs a cunoaterii;
2) didactica modern (sfritul sec. XIX - prima jumtate a sec. XX), accentul se mut pe elev,
pe aspectele psihosociale;
3) didactica postmodern (a doua jumtate a secolului XX) sau didactica de tip curricular
aduce n relaia de predare-nvare i actul evaluative.

Reprezentanii de seamai didacticii:


- JAN AMOS COMENIUS (KOMENSKY)
- HEINRICH PESTALOZZI
-FRIEDRICH HERBART
-THORNDIKE, DEWEY
-ION CREANG
-STANCIU STOIAN
-TEFAN BRSNESCU
- GEORGE VIDEANU
-IOAN STRCHINARU
JAN AMOS COMENIUS (KOMENSKY) este considerat fondatorul pedagogiei i al
didacticii. n secolul al XVII-lea, pedagogul ceh abordeaz pentru prima dat n mod tiinific
rolul educaiei n familie, punnd bazele unei instituii care se va numi, mai trziu, coala
matern. El elaboreaz lucrarea fondatoare a tiinei pedagogice i didactice numit
DIDACTICA MAGNA (Marea Didactic). Prin aceast lucrare, Comenius introduce
nvmntul bazat pe clase i lecii, organizeaz coninutul procesului de nvmnt, punnd
un accent deosebit pe coninutul tiinific.

Spre deosebire de filosofie, noile metode specifice tiinelor sunt cele inductive de la
concret spre abstrat i prin urmare, metoda de baz a didacticii este declarat de Comenius
INTUITIA. nvmntul ,aa cum l cunoatem astzi, i se datoreaz n mare parte lui
Comenius. ncepnd cu acest mare pedagog, nvmntul nu se mai desfaoar individual sau
n grupuri eterogene, ci pe clase de elevi de aceiai vrst, cu aceleai particulariti, ntr-o
form organizat numit lecie.
HEINRICH PESTALOZZI este pedagogul care continu, n secolul al XVIIIlea, opera nceput de Comenius. El elaboreaz lucrarea Cum i creste
Gertruda copiii, subliniind, ca i predecesorul, su rolul educaiei n familie.
Pestalozzi nfiineaza coli i institute pedagogice, care s se ocupe de studiul
pedagogiei. Ca si COMENIUS, el pune un accent deosebit pe finalitatea moral a
educaiei, pe dobndirea VIRTUII PRIN INTERMEDIUL ADEVRULUI I METODEI.
Lucrrile sale semnificative pentru evoluia pedagogiei ca tiin sunt
Pedagogia general i Prelegeri pedagogice.
FRIEDRICH HERBART, ca reprezentant de baz al pedagogiei germane n
secolul al XVIII-lea, elaboreaz i susine o pedagogie autoritar. El introduce trei
concepte noi: GUVERNAREA, NVMNTUL I EDUCAIA, n strns legatur cu
disciplina, autoritatea, virtutea. Metodele pedagogice pe care le susine HERBART
sunt cele de conducere autoritar a procesului educaional, de disciplin i
autodisciplin pentru educaia moral i dobndirea virtuii.
THORNDIKE i DEWEY sunt considerai cei mai importani reprezentani
ai pragmatismului american, care la sfritul secolului al XIX-lea i la nceputul
secolului al XX-lea, orienteaz pedagogia spre fapte, experien i experiment.
Cercetarea experimental se extinde i n pedagogie, pornindu-se de la situaiile
concrete, de la fapte, de la cunoaterea copilului pentru a se ajunge la reguli, la
legi, la norme i legiti.

Arta nvarii i procesul de nvamnt


Educaia este cea care ar trebui s-i ofere tnrului capacitatea de a percepe esenialul
("ceea ce este"), ar trebui s-i confere libertatea de a tri ntr-o lume pe care s-o creeze de unul
singur. ns, n msura n care creterea srciei, criza ecologic, izbucnirea a din ce n ce mai
multe rzboaie sunt realiti ale societii contemporane, nseamn c educaia, aa cum este
ea perceput astzi, a dat gre. Krishnamurti (filoyof si mistic Indian) propune un nou sistem,
non-ierarhic i non-competitiv, n care elevul i profesorul se bazeaz pe comunicare,
problematizare i ndoial. Aceste trei activiti ale minii instituie inteligen, o facultate a
spiritului capabil s armonizeze cunoaterea, luciditatea critic i refuzul de a accepta orice
autoritate.
Procesul de invatamant este o activitate de cucerire si asimilare de catre elevi a bazelor
stiintelor, sub indrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi si profesor in
efortul comun de instruire si autoinstruire. Notiunea prin care exprimam activitatea
desfasurata de profesor in procesul de invmnt, in clas, este de predare, iar noiunea prin
care denumim tipul specific de activitate desfurat de elevi este cea de invare.
Procesul de nvmnt este eficient numai atunci cnd cele trei activiti fundamentale ale
sale, predarea, nvarea i evaluarea, formeaz o unitate organic, atunci cnd activitatea
comun a celor doi ageni asigur dezvoltarea treptat a elevilor, realiznd obiectivele
educaionale propuse. Procesul de nvmnt este, n esen, un proces de comunicare.
Dialogul permanent care se produce n clas ntre profesor i elevi - uneori n mod expres

(comunicare verbal), alteori n mod tacit (comunicare nonverbal ) - fac ca predarea,


nvarea i evaluarea sa funcioneze n mod unitar ca o comunicare pedagogic, continu.
Aceasta a condus la necesitatea de a le exprima impreun, prin sintagma predare- invare,
care se ncheie cu evaluarea.
Predarea a fost mult vreme activitatea dominant in invaamant, astzi punndu-se
mai mult accent pe funcia invarii, pe participarea elevilor n dobndirea cunotintelor i
formarea de priceperi i deprinderi. Avnd statutul unei activiti de iniiere a elevului n
universul lumii valorilor, predarea este o component a instruirii.
In didactica traditionala, predarea a fost considerata doar ca o activitate de comunicare, de
transmitere a informatiilor, de prezentare a materiei ce trebuie predata de catre profesor. In
prezent, chiar daca termenul de predare se mentine, el are un continut mai bogat. Predarea
include intregul sistem de actiuni desfasurate de profesor prin care el asigura conditii optime
de invatare. Deci, totul este subordonat activitatii de invatare la care participa elevii; cel care
invata este elevul, iar profesorul il conduce, il indruma, il sprijina, il ajuta, il invata cum sa
invete.
Invatarea presupune, in general, orice achizitie noua, care se manifesta ca o schimbare in
sfera comportamentala, ca rezultat al exersarii ; ea are menirea de a asigura adaptarea
organismului la mediu.
Invatarea este un capitol important al psihologiei.
Au fost elaborate numeroase teorii ale invatarii. Vom retine doar doua, mai semnificative :
invatarea simpla, de tip conditionat, si invatarea complexa, cognitiva, constienta.
Evaluarea - actiune fundamentala a procesului invatarii
Evaluarea reprezinta o activitate complexa prin care sunt colectate, prelucrate si interpretate
informatiile privind potentialul de functionare, starea si functionarea unui sistem, rezultatele
acestora. Informatiile obtinute permit aprecierea in baza unor criterii prestabilite si
fundamentarea deciziilor ce urmeaza a fi adoptate in scopul imbunatatirii rezultatelor si
functionarii sistemului.
Scopul major al evaluarii consta in oferirea unor informatii care permit adoptarea celor mai
pertinente (dupa anumite criterii) decizii educationale.
Pe parcursul secolelor se poate observa o evoluie semnificativ a didacticii, facilitnd
eforturile dasclilor i sporind interesul tinerilor pentru lectur si nvtur, prin metode fie
convenionale, fie mai puin convenionale. Din fericire, evoluia cultural se pare ca se afl pe
o pant ascendent.

Bibliografie:
1. Aebli, H. (1966): Didactique psychologique. Application la
didactique de la psychologie de Jean Piaget;
2. Mialaret, G., (1979): Vocabulaire de l'ducation;
3. Oana-Andreea Prnu, Silvia Popa: Comunicare prin lectur i
traducere
4. Jiddu Krishnamurti: Arta nvrii
5. J.F. Herbart: Despre aplicarea psihologiei n pedagogie

S-ar putea să vă placă și