Traiesc cumva.Mai mult noaptea cand cainii latra si oameni apar la geamul meu.

Si
totul este disipat in etern.Banuiesc ca ma provoaca.
Sau nu.Astazi lacrimile mele nu vor inceta sa curga si mai mult.Am nevoie sa plang,
cum multi oameni au nevoie sa zambeasca, sa isi spuna lucruri bune, sa isi incante
privirile inca o primavara, dinainte de a muri.
Eu nu zic ca nu vreau sa traiesc.
Ci plang , pentru a deveni intreaga ,din nou.
Pentru ca asta ma va paste, daca nu voi plange : Pastele Cailor.
Sau cum s-or zice la romani.