HORATIUS

Horatius s-a nascut in 65, la Venusia, intr-o familie de liberti, care i-a asigurat o
educatie aleasa. Frecventeaza la Roma scoala de retorica a lui Orbilius. La
Academia din Atena studiaza filosofie si poezie. La izbucnirea razboiului civil, se
inroleaza in armata lui Brutus, entuziasmat de ideea libertatii republicii si devine
tribun militar. Dupa infrangerea de la Philippi (42 a. Chr.) i se confisca averea.
Revine la Roma in urma amnistiei generale si isi cumpara o slujba de secretar in
administratie. Versurile sale sunt remarcate de Virgiliu, care il prezinta lui Gaius
Maecenas. Cu acesta, Horatiu dezvolta o stransa prietenie, Maecenas daruindu-i
o proprietate in regiunea muntilor Sabinici. Aici are parte de linistea pe care o
consacra creatiei sale literare. Dupa moartea lui Virgiliu, in anul 19 a. Chr.
primeste distinctia de Poeta laureatus. Moare la 27 noiembrie 8 a. Chr., la scurt
timp dupa Maecenas si este inmormantat pe colina Esquilina.
CREATIA
Creaia lui Horaiu s-a pstrat n ntregime pn n zilele noastre i poate fi
mprit n trei perioade:
Opera timpurie (42 . Hr.-30 . Hr.)
Satirae, satire care evolueaz de la tonul violent sau sarcastic la
ironia amuzant i neleapt, prin care rzbate coninutul didactic,
dar i graie spiritual, umor i elegan
Epodon liber
Perioada clasic a maturitii (31 .Hr.-20 .Hr.):
Carmina I-III, unde este prefigurat concepia epicureic echilibrat
a poetului i realismul su psihologic
Epistulae I, prina care se realizeaz trecerea de la satira personal
la filosofia moral
Opere trzii (18 . Hr.-13 . Hr.):
Carmen saeculare, imn scris la cererea mpratului August n
cinstea Dianei i a lui Apollo
Carmina IV
Epistulae II, cuprinde celebra Ars poetica, n care sunt formulate
principiile clasicismului antic reluate ulterior de Boileau i Pope
Opera lui Horaiu, prin concepia filosofic, spiritul ei larg, lirismul avntat,
nclinaia satiric, ironia fin, elegana i concizia, varietatea de ritmuri a
versurilor, valorificarea experienei umane i artistice n funcie de principiile

morale, a gsit un ecou profund n contiina artistic a multor poei moderni,

printre care i Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin.
Senintii, echilibrului armonios din meditaiile horaiene i corespunde o art
literar ntemeiat pe simetrie, pe stpnirea raional a expresiei.
ODELE
Horaiu a scris patru cri de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme
pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele
consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentnd o culme a miestriei sale
poetice. Primele trei cri au fost realizate n anul 23 .Hr., ultima n anul 13 .Hr.
Ca modele i-au folosit creaiile din literatura greac ale lui Alceu, Anakreon,
Pindar, Sappho. Spre deosebire de predecesorii si greci, odele lui Horaiu sunt
poezii lirice pure i nu au fost transpuse pe muzic.
Meditaia asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major n odele
horaiene, ncercarea de a opri trecerea timpului i apropierea sfritului prin
rugmini i ofrande aduse zeilor este zadarnic (Carmina, II,14: Ad Postumum).
Avnd n vedere meditaia asupra acestor motive, n oda Ad Leuconoen, poetul
ndeamn la trirea clipei - carpe diem - i renunarea la cercetarea inutil a
viitorului: Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas: CARPE
DIEM, quam minimum credula postero! ("Sperana dup timp i-o psuiete /
cci vremea, ct de rea, se scurge ct vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTZI, ce
va fi mine noi nu tim! - Carmina, I,11: Ad Leuconoen)
n poemul-epilog al crii a treia de Ode se regsete expresia celebr a motivului
autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30).
Carmen saeculare, scris cu ocazia srbtorilor seculare (ludi saeculares)
organizate de mpratul Augustus (17 .Hr.), este oda patriotic cea mai avntat
nchinat gloriei Romei.
SATIRELE
Cele dou cri cu Satire (Satirae), numite de Horaiu Sermones ("Convorbiri"),
cuprind 18 poezii scrise n hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului
Gaius Lucillus. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice,
criticndu-se, pe baza unor exemple, ambiia nemsurat, prostia, avariia,
defecte i vicii care i fac pe oameni nefericii, ntr-un mod tolerant i cu umor,
fr asprimea predecesorului su. Uneori se refer la slbiciunile propriei sale
persoane. Dialogul dintre poet i interlocutorul su ia sfrit prin postularea
principiului epicurian, al crui adept a fost Horaiu, bazat pe preconizarea
ataraxiei, a echilibrului interior i armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi
denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum" ("E o msur-n toate: tu, drumul
drept l ine
i nu clca hotarul pus ntre ru i bine - Sermones, I,1: trad. de Al. Hodo i Th.
Minescu)
EPISTULA AD PISONES. DE ARS POETICA

Horatius e tributar opticii aristotelice cu privire la raportul dintre creatie si

creator. Aristotel se opune tezelor care s-au vehiculat de la lirici pana la Platon.
Se credea ca harul este de origine divina, ca poetul sta, in procesul creatiei, sub
semnul inspiratiei zeiesti. Asadar, inspiratia poetica era gandita ca o stare
irationala, de extaz divin sau de nebunie(Despre poezie, Despre Homer).
Aristotel nu mai proclama caracterul supranatural al poeziei, ci mentioneaza
cauzele firesti ale creativitatii, precum darul innascut al imitatiei si darul
armoniei si al ritmului.
Poezia ca mimesis nu primejduieste sufletul, ci, dimpotriva, favorizeaza procesul
catharhic. Conceptele de verosimil si necesar sunt repere specifice in
constructia operei si in judecarea acesteia numai in masura in care faptele,
gandurile si sentimentele corespund legilor generale ale sufletului omenesc.
Desigur ca a aparut si o reactie la acest concept aristotelic, inteles, de multe ori,
ca reproducere unilaterala a realitatii. Este cazul lui Philostratos care a introdus
conceptul de creatie imaginativa(phantasia), in Viata lui Apollonios din Tyana.
Cu toate acestea, drumul deschis de Aristotel e acceptat de intreaga istorie a
artei si esteticii. Conceptul de imitare este adoptat, ca generalizare si tipizare in
clasicism, ca reproducere a tot ceea ce reprezinta particularul in naturalism si ca
tipizare in corelatie cu determinarile socio-istorice in realism.
Ca filosof, Horatiu prefera principiul aristotelian al caii de mijloc de aur(aurea
mediocritas) si invataturile lui Epicur, conform carora placerea reprezinta bunul
unic, iar durerea singurul rau existent. Lumea exterioara formeaza, impreuna cu
cea interioara a creatorului, o unitate specifica.
Conform conceptiei aristotelice, el se poate declara poet vizionar(vates) pentru
ca este inzestrat cu talent(ingenium, dives venas). Pe langa darul nativ, poetul
depune un sustinut efort(studium), care ii permite sa adapteze, cel dintai in lirica
latina, strofa alcaica sau asclepiadul minor grecesc. Constiinta de sine se
dezvaluie nemijlocit, arogandu-si cununa de lauri, un orgoliu justificat deoarece
Hotarius descopera cum poate sa invinga materia, cum poate sa infrunte timpul.
Cu gandurile unui om liber, constient de propria valoare, cu acea constiinta a
unicitatii(non usitata penna) si a fortei(nec tenui penna ferar), mereu
proaspat(recens) si actual, poetul poetul invinge nu doar timpul, ci si miturile
consacrate.
Asadar, poetului i se deschide universul intreg, lumea fiind a lui. Gloria sa e
cladita pe cateva linii de forta: talent, informatie, munca sustinuta si sansa de a
aprofunda un material-sinteza, un fel de tratat bine documentat. Procesul de
creatie corespunde schemei retorice: inventio, dispositio, elocutio, iar produsul
finit este opera de arta, care se supune normarii in genuri si specii literare.
A doua carte de epistole este consacrata problemelor literaturii. Se remarca
printre ele Epistula ad Pisones (Scrisoare catre Pisoni, Lucius Calpurnius Piso,
consul n anul 15 a.Chr., si cei doi fii ai sai, Lucius si Caius, iubitori si protectori ai
literelor), cunoscuta mai tarziu ca Ars poetica (Arta poetica). Fara a avea
pretentia de a redacta un tratat de poetica dupa toate regulile, Horatius isi

exprima clar, in 476 de versuri, sub forma unei conversatii prietenesti cu Pisonii,
ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Aceasta opera a
exercitat o deosebita influenta asupra posteritatii, pana in timpurile moderne.
Astfel, Nicolas Boileau-Despraux, poet si critic literar francez, sintetizeaza in Art
potique, 1674) principiile clasicismului, fructificand izvoarele antice: Aristotel
(poezia este o imitatie a vietii - mimesis) si ideile estetice ale lui Horatius.
Horatius s-a inspirat in scrierea acestui tratat de poetica din traditia scolii
aristotelice, dezvoltate in epoca alexandrina de Neoptolem din Parion(secolul al
IV-lea a.Chr.). Tratatul contine urmatoarele elemente de teorie literara:

precepte generale: unitatea operei de arta, planul, exprimarea, versificatia

genuri literare: epopee, tragedie, drama satirica
sfaturi pentru poet: formarea spirituala, scopul si demnitatea artei, talentul
si tehnica poetului, necesitatea unei critici severe