Sunteți pe pagina 1din 26

Animale domestice:

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor


umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost
domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o
calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat,
cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil.

animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ;


animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al produselor obtinute din
agricultura catre - alte comunitati pentru schimb sau vanzare;
animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana;
laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand laptele uman nu este
suficient;
animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si adaposturi;
grasimea animala este folosita pentru iluminat;
balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit si incalzit;
puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant si din rauri, pentru uz
domestic si irigatii;
animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si imbunatatite pentru fermieri;
in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea mai rapida de a calatori,
pana la inventia trenului in 1829 acum 170 de ani.

Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea calitatii vietii prin stiinta si
tehnologie.
Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt sector din agricultura. Acest
sector va fi pana in 2020 cel mai important sector agricol in termeni de valoare adaugata. Ca
urmare a cresterii populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a schimbarii obiceiurilor de
hrana, se observa o expansiune fara precedent a industriei zootehnice in tarile dezvoltate ,
unde productia de carne pe cap de locuitor se asteapta sa creasca cu aproape 50 % intre anii
2002 si 2020. Cererea mondiala de oua se asteapta sa creasca cu 35% iar cererea de lapte cu
25%, pe aceeasi perioada.
Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea animalelor si se crede ca
ameliorarea acestui sector le va imbunatati veniturile si le va spori alternativele economice.
Cresterea animalelor asigura mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca din lume. Cu
o cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu venit scazut sau mediu vor beneficia
de Revolutia Zootehniei ce se desfasoara in jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la
sate va beneficia de preturi reduse pe masura ce oferta de produse animaliere se extinde.
Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai importanta sursa de crestere
; in 1993 reprezentau deja 63% din consumul de carne global. Aceste animale au o mai buna
conversie a concentratelor de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de productie este
universala si prin asta mai accesibila operatiilor comerciale pe scara larga.
Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a securitatii alimentare si a evolutiei
rurale de durata, sunt rasele catorva specii de animale domesticite, importante pentru
productia de alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru majoritatea acestor
animale este prost inteleasa. Folosirea si dezvoltarea de catre fermierii din toata lumea a
raselor si conservarea unor rase rare, de slab interest pentru fermieri , trebuie imbunatatite

substantial in cazul in care tarile vor sa raspunda cu succes securitatii alimentare si dezvoltarii
rurale de durata.
Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua masuri eficiente pentru a
garanta sanatatea animalelor prin excluderea si/sau tinerea in frau a bolilor animaliere
transmisibile intre diferite specii.
Unele boli pot cauza probleme de sanatate si pot fi transmise si oamenilor; de asemenea pot
avea consecinte nefavorabile asupra mediului. Bolile cauzeaza inutile dureri si suferinte pentru
animale.
Productia de animale aflata in crestere exercita presiune crescuta asupra resurselor naturale.
Sunt necesare tehnologizari si sisteme de productie de incredere pentru a creste eficienta
conversiei hranei, reducand astfel input-urile si pierderile de substante nutritive. Scopul este
de a avea impact pozitiv, privind intensificarea productiei animaliere, asupra crescatorilor de
animale mai saraci din regiunile rurale, si de a construi un cadru pentru protejarea sigurantei
alimentelor si protectia sanatatii umane.
Aceasta lume in schimbare trebuie sa faca fata unei schimbari fara precedent privind utilizarea
in dietele oamenilor a mai multor proteine animale. Primele decenii ale secolului 21 vor fi
martorele urmatoarei revolutii in hrana oamenilor.
Genetica animalelor:
De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele domestice , pasarile
domestice si produsele lor. Dintre toate speciile de animale, putine au fost domesticite, dar
acestea au mai multe rase acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul
speciilor domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea celor mai
potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in anumite conditii. In ultimii ani, totusi,
acest proces de selectie a fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor
indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In consecinta, pierderea unor
rase din tarile in curs de dezvoltare au determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale
rasei. Pentru a nu pierde resursele genetice ale animalelor, Organizatia pentru Agricultura si
Mancare din SUA, impreuna cu diferite guverne, a stabilit banci genetice in Africa, Asia si
America Latina si o Banca Mondiala de Genetica pentru Animale.
Animalele domestice si pasarile domestice din lume au trait aproape de oameni inca de la
inceputul civilizatiei si constituie o mostenire genetica unica. Contributia lor la bunastarea
umana consta in asigurarea de carne, lapte, oua, fibre si putere de tractiune. Populatiile cu stil
de viata mai simplu pot fi total dependente de animale pentru mai multe tipuri de munci si
pentru hrana, in timp ce in comunitatile mai complexe, dietele de proteine animaliere sunt
foarte apreciate. In mai multe societati, valoarea animalelor domestice este reflectata in
ceremoniile traditionale. Se spune ca vaca este mama adoptiva a umanitatii.
Rezultatul acestei asocieri de-a lungul sutelor de ani a fost adaptarea progresiva a animalelor
la variatele climate din lume. Vitele, de exemplu, se gasesc oriunde s-a stabilit si omul. Oile,
caprele, porcii si pasarile domestice sunt foarte dispersate , in timp ce anumite specii
minoritare , sunt mai putin imprastiate geografic, desi sunt asociate cu vietile localnicilor in
anumite medii. Foarte putine specii de animale au fost alese de oameni pentru domesticire,
dar sunt numeroase rase in cadrul fiecarei specii selectate. Mai multe dintre aceste specii s-au
adaptat conditiilor aspre de mediu si au devenit rezistente la bolile endemice si sunt capabile
sa supravietuiasca unor provizii sezoniere sau de slaba calitate. Posibilitatea combinarii raselor
de animale din lume a dat posibilitatea oamenilor sa produca noi combinatii de gene. Acesta
are efecte pozitive si negative. Partea pozitiva este sansa de a alege rasa sau incrucisarea de
rase cea mai potrivita sa reziste bine in anumite conditii. Partea negativa este tendinta de
pierdere a raselor indigene mai vechi pe masura inlocuirii sau incrucisarii lor cu altele mai noi.

Deci societatea este rezultat al procesului de pierdere a unei mosteniri genetice unice. Unele
rase au murit deja. Tragedia este ca in anumite cazuri nici nu stim ce calitati specifice aveau
acele rase pierdute. Diversitatea biologica de plante, copaci, animale salbatice sau domestice,
microbi, peste proaspat sau de adancime este amenintata de eforturile intensificate ale
societatii umane de imbunatatire a standardului de viata. Desi genetica este esentiala in stiinta
secolului 20, imperecherea raselor de animale se practica de mii de ani. Deciziile genetice in
privinta raselor de animale alese pentru reproducere a fost si continua sa fie critica pentru
variate rase de animale si pasari domestice. Primul capitol al cartii lui Darwin Originea
Speciilor descrie selectia in care incrucisarea raselor a fost controlata pentru a influenta
anumite trasaturi din generatiile urmatoare. Genetica animalelor continua sa aiba un rol
important in incrucisarea raselor de animale si in procesul de domesticire. Progresele din
procedeurile statistice si biologice au permis metode mai sofisticate pentru geneticieni si
pentru cei ce se ocupa de incrucisarea raselor de animale.
Folosirea in mai multe scopuri a animalelor
Folosirea animalelor pentru munca a inceput cu mult inainte ca omenirea sa inceapa
agricultura si a contribuit foarte mult la expansiunea geografica a culturilor antice. Tractiunea
animala este considerata azi de multi oameni ca fiind arhaica si ineficienta ; azi, dezvoltarea
din agricultura este posibila datorita folosirii masinilor. In ciuda celor 50 de ani de promovare a
tehnologiei pentru agricultura in tarile in curs de dezvoltare , diferenta de dezvoltare dintre
tarile industrializate, bogate si cele cu economii slabe si dependente, a crescut.
Criza de petrol din anii 70 a reinnoit interesul pentru folosirea animalelor pentru munca din
agricultura. Dar pentru tarile industrializate , aceasta optiune a ramas de slab interes iar
pentru tarile in curs de dezvoltare a ramas o tehnologie folosita ca ultima optiune.
Folosirea modelelor de productie bazate pe multe input-uri sau multe output-uri, modele ce
sunt mai dependente de combustibilul fosil, nu pot fi considerate fezabile la nivel global. Nu
sunt doar inaccesibile din punct de vedere economic fermierilor mici , dar rezervele globale de
petrol nu pot sustine orice propunere de mecanizare intensiva pentru producatorii agricoli din
toata lumea. Sursele alternative de energie , precum folosirea eficienta a fortei de tractiune a
animalelor, trebuie sa fie reconsiderate.
Animalele, ca furnizori de forta de tractiune si de alte numeroase produse, constituie un
element esential pentru subzistenta milioanelor de fermieri, ciobani si pastori in tarile in curs
de dezvoltare si sunt cruciale pentru vaste regiuni cu potential agricol scazut sau conditii de
mediu mai aspre. Numarul de animale folosite in intreaga lume ca forta de munca este estimat
la nu mai putin de 250 mil . Exploatarea lor nu este limitata doar la fermierii mici; proprietati
agro-industriale mai complexe au recunoscut ca, in anumite situatii, folosirea animalelor in
scop economic este justificata. De exemplu, in Caraibe, pe una dintre cele mai mari plantatii
de zahar, animalele si masinile au fost folosite impreuna foarte eficient de mai bine de 75 de
ani. In 1994, mai mult de 8 000 bivoli au fost folositi timp de sase sapte luni pentru
transportul unei treimi din recolta de sfecla de zahar. Cazuri similare pot fi gasite in Africa de
Vest si in Asia de Sud-Est.
Desi nu exista nici o data statistica disponibila, se estimeaza ca populatia globala de animale
folosite pentru munca are o mare contributie la munca din agricultura.
Animalele nu asigura doar mijloace de trai pentru milioane de familii dar si contribuie la
sisteme de productie acceptate din punct de vedere social si ecologic. Mai mult decat atat,
eficienta energiei animaliere (ca input pentru agricultura) este mai mare decat a masinilor.
Este ilustrat astfel enormul potential al animalelor folosite pentru munca , nu doar de a
accelera dezvoltarea durabila din agricultura ci si de a contribui la stabilitatea ecologica
necesara pentru a atinge aceste scopuri. Pentru a optimiza acest potential, animalele trebuie

utilizate in cadrul fermelor si pentru activitati conexe pe tot parcursul anului. Animalele
domestice asigura o multitudine de output-uri precum forta de tractiune, laptele,carnea,
fibrele, balegarul, piele, ce sunt toate derivate din folosirea ca sursa de hrana pentru animale
a resurselor locale: pasuni, resturi din recolte, furaje de la copaci si de la arbusti. Aceasta
reciclare reduce pierderile in cadrul fermelor dar si contribuie la imbunatatirea texturii si
fertilitatii solului.
Cea mai mare provocare pentru comunitatile rurale este producerea de inovatii tehnologice,
bazate pe experienta lor practica in lucrul cu animalele, tehnologii potrivite pentru conditiile
locale. Cu asistenta din partea institutiilor guvernamentale, neguvernamentale si din partea
altor organizatii voluntare, implementarea strategiilor integrate de promovare a folosirii mai
eficiente a fortei de tractiune a animalelor ar putea fi dezvoltata si adoptata. Acest lucru ar
intari coesiunea tehnica a fermelor si ar ajuta sa se dezvolte productia si comertul din
economia rurala.
Productia animaliera sustinuta
Intretinerea si dezvoltarea unei ferme este un proces complex si interactiv ce depinde de
pamant, animale si resursele de apa ca si de capitatalul investit. In cadrul acestei lumi in
schimbare, agricultura este practicata diferit in diverse medii si cu mai multe grade de
intensitate si eficienta biologica.
Animalele joaca un rol important in cadrul acestor ferme. In comparatie cu sistemele
zootehnice dezvoltate din lumea moderna, cresterea animalelor in tarile in curs de dezvoltare
foloseste intreaga gama de produse obtinute de pe urma animalelor, multe din ele fiind
returnate, sub forma de input-uri, sistemului de productie din cadrul fermei. Balegarul, de
exemplu, este un important- si de multe ori singurul- nutrient pentru plante; spre deosebire
de ingrasamintele chimice, asigura materia organica necesara pentru a mentine structura
solului, un factor important pentru controlul eroziunii solului.
Tractiunea animala este foarte importanta , mai ales in fermele din Asia , estimandu-se ca in
lume exista aproximativ 300 milioane de astfel de animale, de diverse specii, pentru tractiune.
Cresterea animalelor asigura o sursa de venit constanta, precum vanzarea laptelui, si serveste
ca o resursa strategica de bani, deoarece detinerea de animale este o metoda de mentinere si
acumulare de bogatie. Aceasta functie a animalelor are importante implicatii deoarece
finanteaza alte input-uri esentiale pentru ferma , cum ar fi semintele si agrochimicalele,
asigurand bani pentru perioadele critice ale anului si astfel ridicand nivelul de trai al fermierilor.
Productia de hrana este, in multe tari aflate in dezvoltare, insuficienta pentru necesitatile
curente si situatia va fi in continuare exacerbata de extinderea rapida a populatiei. Tarile in
aceasta situatie nu pot permite stagnarea productiei alimentare. Nici nu-si pot permite, pe
termen lung, sa produca mancare cu efecte negative asupra mediului sau asupra bazei de
resurse naturale. Este clara necesitatea largirii gamei de produsele animaliere pentru a
balansa efectele adverse ale productiei intensive si ale exploatarii bazei de resurse si, in
acelasi timp, optimizarea productiei de alimente. Cresterea animalelor serveste si ca mod de
reciclare a substantelor nutritive si ca sursa de energie si de valoare adaugata productiei.
Acest rol complementar al animalelor este unic si trebuie sa fie exploatat la maxim.
Totusi, se observa printre politicieni, oameni de stiinta si statisticieni, un consens privind tarile
in dezvoltare, a caror zootehnie se dezvolta intr-un ritm insuficient pentru a face fata nevoilor
unei populatii mondiale in crestere. Largirea gamei de produse animaliere in aceste tari a fost
in mare masura rezultatul cresterii populatiei de animale , si mai putin rezultat al cresterii
productivitatii. In timp ce mai multe output-uri sunt binevenite, ele nu inseamna in mod sigur
o crestere sustinuta a productivitatii. Din contra, in multe cazuri pot conduce la scaderea
productivitatii si la degradarea bazei de resurse naturale.

In ciuda multor proiecte de dezvoltare implementate de-a lungul anilor de agentiile nationale,
bilaterale si multilaterale de multe ori cu capital de investitie substantial realitatea este ca
nu au fost inregistrate schimbari semnificative in eficienta zootehniei in tarile in curs de
dezvoltare.
Tehnologiile trebuie construite tinand cont de rolul important al zootehniei in agricultura.
Pentru ca aceste tehnologii sa fie acceptate de producator, ele trebuie sa-i raspunda
necesitatilor, sa aiba un cost acceptabil si sa aiba beneficii tangibile.
Doua produse animaliere, balegarul si forta de tractiune a animalelor, sunt utilizate sub
capaciatea lor maxima, fiind necesare programe speciale pentru a le maximiza efectele
benefice.
Sanatatea animalelor :
Protejarea sanatatii animalelor este o chestiune complexa ce a devenit si mai dificila o data cu
schimbarea economiei globale si cu acordurile internationale. Pentru a face fata noilor
provocari legate de sanatatea animalelor, trebuie ca sistemul de ingrijire a sanatatii animalelor
sa fie modernizat; neajunsurile infrastructurii, mai ales in termeni de personal si facilitati,
trebuie cunoscute si indreptate. Acest sistem nu mai poate raspunde corespunzator la crizele
provocate de diverse boli animaliere. Atentia trebuie indreptata catre informarea mai buna a
oamenilor implicati.
Animalele sunt mutate intr-un ritm mai rapid in regiuni geografice mai indepartate
determinand si raspandirea bolilor animaliere. Industria si fermele de animale pot fi afectate si
chiar distruse in cateva zile de astfel de boli - si oamenii ce vin in contact cu aceste animale
pot contracta rapid boli si chiar muri. Acest potential de dezastru economic si biologic
inseamna ca lumea trebuie sa aiba foarte mare grija pentru a preveni raspandirea bolilor
animaliere.
Influenta climatului asupra imperecherii animalelor. Mediul inconjurator afecteaza
comportamentul, psihologia, sanatatea si performanta animalelor domestice. Cei mai accesibili
parametri de studiu sunt lumina si temperatura. Oile si caprele sunt stimulate de o zi mai
scurta , de exemplu , in timp ce iepele rapund la zile mai lungi. Imbunatatirile genetice prin
incrucisarea raselor trebuie sa fie compatibile cu conditiile locale, (incluzand resursele de
hrana), altfel performantele reale vor fi departe de posibilitatile potentiale.
Mancare mai buna pentru animale: mai multa mancare pentru oameni
In ciuda progresului urias obtinut in intreaga lume in productia de alimente, aproximativ 800
milioane de oameni sufera de malnutritie. Mai mult decat atat, populatia mondiala va creste de
la 5.4 bilioane pana la 10 bilioane in cateva decenii, mai ales in tarile in curs de dezvoltare.
Pentru a hrani aceasta populatie aditionala , mai mult teren agricol va fi necesar, reducand
astfel terenul disponibil pentru pasuni si furaje. Pe de alta parte, mai multe reziduuri din
recolte si produse biologice agro-industriale vor fi disponibile pentru a hrani animalele. Aceste
tendinte vor influenta semnificativ resursele de hrana disponibile si vor determina sistemul de
hranire adoptat. Fermierii cu resurse limitate sunt tinta programului Grupului de Resurse
pentru Hrana FAO. Situatia lor curenta este caracterizata de:

lipsa de pamant; pamantul pe care-l detin este de obicei de calitate scazuta si nerezistent la
conditiile mai grele de mediu;
capital limitat, foarte putine institutii sunt pregatite sa le acorde imprumuturi;
pregatire tehnica insuficienta, desi exista cunostinte traditionale.

Rolul animalelor in acest context implica mai mult decat productia de hrana, furnizand putere
de tractiune, piele, fibre, ingrasaminte si combustibil, dar si acumulare de capital. Sumele de
bani aditionale furnizate de fiecare din aceste produse , fac animalele foarte productive.
Prioritati si Obiective ale programului :

Dezvoltarea sistemelor de hranire integrate. Cultivarea de catre fermierii de diverse soiuri


de plante si cresterea de diferite specii de animale : rumegatoare mari si/sau mici, ierbivore
mici (iepuri, porcusori de guinea, rozatoare), animale monogastrice( porci sau pasari
domestice) si peste.
Adaptarea sistemelor de productie animaliere cu resursele locale potentiale de hrana.
Transferul direct de tehnologie din tarile dezvoltate a esuat in domeniul zootehnic ca si in
alte sectoare. Se observa nevoia dezvoltarii unei tehnologii potrivite care sa utilizeze la
maxim resursele locale disponibile sau potentiale. Exista multe resurse ce nu sunt la maxim
exploatate si merita sa fie investigate in vederea includerii in dieta animalelor.
Cresterea veniturilor si imbunatatirea calitatii vietii micilor fermieri-- Cresterea
productivitatii animalelor nu are importanta foarte mare daca eforturile facute de fermieri
nu sunt rasplatite printr-o crestere a veniturilor lor si o imbunatatire a calitatii vietii.
Abordarea integrata, ce presupune producerea mai multor produse animaliere (output-uri),
este esentiala pentru imbunatatirea folosirii economice a resurselor la nivelul fermelor mici
si este de obicei mai indicata decat abordarea specializata.
Protejarea mediului inconjurator-- Presiunea crescuta pe pamant, rezultata din cresterea
populatiei face imperativ ca mediul sa fie protejat. Masuri practice ce au efect pozitiv :
1. evitarea pascutului excesiv si a degradarii ulterioare a pamantului ;
2. reducerea poluarii atmosferice prin hranirea rumegatoarelor cu paie de cereale, in
loc de arderea acestor paie
3. folosirea ca hrana a diverselor bio-produse si reziduuri agro-industriale , care altfel
ar polua mediul
4. folosirea excesiva a copacilor ca furaj, copaci ce joaca un rol important in problema
eroziunii solului si sunt o sursa continua de energie.

Hrana animalelor:
In intreaga lume, productia anuala de hrana de animale depaseste 4 bilioane de tone, din care
550 milioane tone sunt nutreturi. Proportia cea mai mare de din cele 4 bilioane de tone de
hrana pentru animale este folosita de micii fermierice se dezvolta. Este o crestere continua in
cererea de produse animaliere, mai ales pentru cele din pasari domestice si porc. Productia
globala de produse animaliere va creste impresionant in urmatorii 20 de ani. Cresterea cererii
de produse animaliere sugereaza o crestere ulterioara in cererea de hrana pentru animale , nu
doar de cereale ci si de alte surse de hrana si mai ales de proteine. Intr-adevar, chiar si in
tarile dezvoltate, tendinta din ultimii 50 de ani a fost de diversificare a surselor de hrana
folosite. In acelasi timp, se observa o crestere a interesului public in privinta contaminarii si a
sanatatii, a cererii pentru siguranta, reguli si identificare.
Hranirea animalelor in tarile in curs de dezvoltare: Folosirea la maxim a masei biologice
in dieta animalelor. Mai multe tari in curs de dezvoltare , mai ales cele situate la tropice, au
avantajul ca produc multe bio-mase . Animalele rumegatoare pot folosi materiale fibroase,
care altfel ar fi pierdute (resturi din recolte, frunze de copac). In acest fel nu concureaza cu
oamenii sau animalele monogastrice. Acesta bio-masa este destul de ieftina si reprezinta cea
mai economica sursa de hrana pentru rumegatoare, si este si o sursa de hrana la care micii
fermieri pot avea acces usor.
Suplimentul potrivit pentru optimizarea dietei. Cele mai multe resurse de hrana pentru
animale, disponibile de obicei la tropice, nu sunt echilibrate. Necesita suplimenti potriviti
pentru a asigura suficient nitrogen( gasit in uree) si proteina reala (in turtele de oleaginoase
dar si in variate frunze de arbusti furajeri).

Cazul animalelor monogastrice(porci si pasari). Multe tari in curs de dezvoltare isi asigura din
productia proprie carnea de animale monogastrice, in prezent, dar foarte putine dintre ele isi
pot asigura singure si input-urile necesare; de ce mai multe ori acestea sunt importate. In
tarile in curs de dezvoltare au fost facute foarte putine eforturi pentru cercetare in vederea
gasirii de surse de hrana alternative pentru animale, in afara de soia si porumb. Importurile
anuale de hrana pentru animale, in cadrul acestor tari, reprezinta cateva bilioane de dolari.
Este deci evidenta nevoia de a dezvolta sisteme alternatice de hrana bazate pe sfecla de zahar,
radacini si tuberculi etc., si suplimente cu soia, plante acvatice si frunze de arbusti.
Produse animaliere :
Produsele animaliere au fost pentru mult timp o sursa valoroasa si concentrata de hrana
pentru oameni. Laptele si produsele din carne contin niveluri ridicate de proteine, vitamine,
minerale si micronutrienti ce sunt esentiale pentru o crestere si o dezvoltare armonioasa a
organismului uman. Dintre provocarile esentiale in cadrul tarilor in curs de dezvoltare
amintim : imbunatatirea productiei animaliere, asigurarea calitatii produselor pentru
consumatori. Procesarea produselor animaliere ofera oportunitatea de a adauga valoare, de a
imbunatati siguranta si calitatea si de a extinde durata de viata a laptelui, iaurtului si
produselor din carne. Printre beneficiile procesarii produselor animaliere se includ : cresterea
beneficiului pe familie , cresterea nivelului de trai pe gospodarie si comunitate, imbunatatirea
substantelor nutritive, un venit constant si o varietate de produse imbunatatite calitativ (lapte,
iaurt,produse din carne) pentru o mai mare arie de consumatori.
Hrana din reziduuri animale: Sunt stabilite mai multe standarde nutritionale pentru
hranirea diverselor specii si clase de animale: animale de lapte (vaci de lapte si bivolite), vaci
gestante ce nu dau lapte, vite pentru carne, juncani si vitei, oi ce dau lapte si oi gestante si
miei, porci si pasari domestice. Pe baza acestor standarde, ratiile contin diferite nivele de
reziduuri animale .
In formularea ratiilor, doar un numar limitat de alte ingrediente sunt folosite , in afara de
reziduurile animale; rezultatul : o serie de formule tipice simple ce pot fi ajustate altor conditii.
Fanul ce nu provine din legume ( furajul verde ) este folosit ca sursa de furaj si/sau furaj
grosier. Melasa este incorporata in majoritatea produselor pentru hrana animalelor, mai putin
in ratiile bazate pe fructe si reziduuri; nefiind necesare imbunatatirea gustului sau adaugarea
de suplimenti de carbohidrati solubili. Cerealele, hrana din proteine , si taratele de grau sunt
celelalte surse de nutrienti conventionali. In plus, calcarul, dicalciu, tricalciu sau fosfatul de
sodiu si sarea sunt folosite pentru a acoperi necesitatile de minerale din ratii. In cazul in care
ingredientele critice din ratiile obisnuite nu sunt disponibile, un numar de ingrediente
nutritionale similare sunt listate si disponibile, cu factorii aproximativi de conversie, pentru a
da posibilitatea fermierilor sa selecteze substituentii potriviti si disponibili in fermele lor.
Sunt introduse mai multe sisteme simple de procesare a reziduurilor animale , metode ce pot
fi aplicate de fermieri : insilozarea nutreturilor, formarea de capite, tratamentul chimic cu
formalin, si deshidratarea non-mecanica. O atentie speciala este focalizata asupra insilozarii
reziduurilor animale, asupra valorii nutritionale a acestora; exemple de insilozare a
asternuturilor de paie ale pasarilor domestice impreuna cu furaj verde, insilozarea pe straturi a
balegarului de vite cu alte reziduuri din recolte, silozuri ce cuprind radacini din recolte si
resturile de fructe.
Ratiile tipice pentru vacile de lapte, bivolite dar si pentru vitele crescute pentru carne , contin
reziduuri de la pui. Alte ingrediente inlocuitoare ce pot fi folosite in aceste ratii sunt fanul ce nu
provine din legume si furajul verde, radacinile din recolte, cojile de migdale, tescovina de
mere, resturi de banane, resturi de fructe de sezon si citrice.
Siguranta alimentelor: Hrana animalelor si furajele pot fi sursa unui numar de infectii pentru
animalele crescute in ferme, ce pot duce in unele cazuri si la maladii umane. Acestea includ
Salmonella, Toxoplasma gondii, Trichinella spiralis si chiar agentul pentru Encelofapatia

Spongiforma Bovina. Micotoxinele din hrana animalelor pot rezulta in mancare de origine
animala ce contine aceste comonente. Pesticidele, chimicalele pentru agricultura si industrie,
metalele grele si nuclide radioactive pot polua hrana animalelor si furajele si pot avea ca
rezultat contaminarea alimentelor de origine animala. Exista mijloacele de a minimiza
contaminarea hranei animaliere, prin prelucrarea cu tehnologia si metodele potrivite.

MELCI DE ACVARIU

Introducere
Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti de apa dulce
din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele specii si-au facut loc in comertul
acvariofil, devenind astfel animale de casa foarte populare.
La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul lor atractiv si
dimensiunea relativ mare (5-10 cm / 2-6 inch, in functie de specie). Totusi, in ciuda
popularitatii lor, exista inca multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci
misteriosi.
De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti melci Ampullaria
Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de specialitate aceste denumiri sunt
de ani de zile gresite si invechite. Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate
de denumiri sunt usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17
si 18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura acvariofila.
Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu (Ampullariidae) se
imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea, Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii
Noi (America de Sud, America Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in
timp ce genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila este
nativ atat in Africa cat si in Asia.
In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea unele conceptii
gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt hermafroditi, melcii de acvariu
fiind un exemplu in aceasta privinta, printre multi altii. Aceasta informatie este
importanta pentru cei care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna
reproducerea lor. Din pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este
dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care se imperecheaza sau
daca femela depune oua.

Habitat si adaptare
Melcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la mlastini, rigole
si iazuri pana la lacuri si rauri. Majoritatea speciilor prefera apele linistite celor repezi
si doar cateva specii s-au adaptat raurilor cu curent puternic.
Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu
reflecta adaptarea lor la habitate cu ape sarace in
oxigen. Acesta este adesea cazul mlastinilor si apelor
superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde complet
de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a
supravietui.
Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un
opercul este capacitatea de a supravietui perioadelor
de seceta care apar adesea in aceste habitate in
timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se
ingroapa singuri in substrat si hiberneaza cu cochilia
Respiratia prin sifon cand melcul este bine inchisa.
scufundat (Pomacea canaliculata).
Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in
timpul anilor fara seceta si frig si nu hiberneaza.
Pe langa protectia impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si impotriva
predatorilor.
Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta particularitate
anatomica remarcabila: un sifon respirator. Acest organ, format de un pliu al cavitatii
la stanga gatului nu prea este vizibil daca nu este folosit. Din cand in cand melcul are
nevoie sa-si improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se
contracta, iar pliul se transforma intr-o structura flexibila tubulara (sifonul), care
permite melcului sa respire aer cand este scufundat.
Daca stau scufundati, melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca sunt foarte
vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.
O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o reprezinta oule
aeriene. La timpul potrivit, femela paraseste apa pentru a depozita oule pe un tufis
de vegetatie care iese din apa, pe un trunchi, o stanca sau orice alt obiect dur. Acest
comportament, pe cat se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu
toti melcii de acvariu isi depun oule afara din apa, melcii din genul Asolene,
Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea depunandu-si-le in apa in
mase gelatinoase de oua, pe vegetatia acvatica, pietre sau alte obiecte.

Specii comune de acvariu


Identificarea melcilor de acvariu poate fi importanta pentru ca hranirea difera usor de
la specie la specie.
Pentru a simplifica chestiunea, se poate spune ca daca animalul este cumparat din
magazin, aveti probabil un Pomacea bridgesi (melci misteriosi, melcul de acvariu cu
tepi, melcul de fildes) sau un Pomacea canaliculata iar daca melcul are cochilia plata
si o marime de peste 2,5 cm (1 inch), cu sau fara dungi intunecate la culoare, atunci
aveti un Marisa cornuarietis (melcul gigant cu coarne). Acest melc nu este
intotdeauna recunoscut ca melc de acvariu datorita infatisarii sale diferite. Mai putin
obisnuit, dar cateodata prezent in comert (in principal in U.S.A.) este Pomacea
paludosa (melcul de Florida).
Doar popularul Pomacea bridgesi este potrivit bazinelor cu plante deoarece acesta se

hraneste in principal cu materii moarte sau in descompunere si deoarece dintii lui


foarte moi nu pot devora frumoasa dvs. vegetatie acvatica.

Pomacea bridgesi sau melcul


misterios.
Multe variatii coloristice au fost
cultivate de-a lungul anilor.

Pomacea canaliculata galben.


Varietatea naturala are cochilia maro
cu benzii intunecate.

Marisa cornuarietis sau Melcul


gigant.

Mai jos prezentam un ghid rapid de identificare a melcilor pe baza formei cochiliei.
Important: ignorati culoarea melcilor cand incercati sa determinati specia prin
comparare cu imaginile prezentate. Exista multe variatii de culoare (ale cochiliei si
corpului) in cadrul aceleiasi specii (vedeti fotografia cu Pomacea bridgesi mai sus).
Cateodata alte specii apar in comert, in mare parte importate. In aceste cazuri, este
dificila identificarea lor.

Pomacea bridgesi: portiunile rosii plate Pomacea canaliculata: imbinari


si imbinari la 90.
intricate, la un unghi mai mic de 90.
Aceste portiuni devin totusi mai putin Cochilia este mai globulara (mai
evidente in ultimele circumvolutiuni ale rotunda) decat la cochilia speciei
cochiliei.
Pomacea bridgesi.
Marime: 45 pana la 65 mm.
Marime: 45 pana la 80 mm.

Pomacea paludosa: imbinari aproape


plate la un unghi de peste 90, ceea
ce confera varfului cochiliei un aspect
de con.
Marime: 45 pana la 65 mm.

Ingrijire si reproducere
Locuinta
Melcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar din cauza apetitului
mare pentru plante al celor mai multe specii de melci, acestia nu reprezinta o alegere
buna pentru toti acvariofilii. Totusi, asa cum s-a mai spus,Pomacea bridgesi este o
exceptie si moare de foame fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este
inconjurata de vegetatie acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar si personalul

magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste diferente si considera toti melcii


daunatori vegetatiei (o alta idee gresita).
Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara probleme, dar speciile de
melci mancatori de pesti ar trebui evitate.
De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca tentaculele, dar aceasta nu este o
problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi tin tentaculele sub cochilie.
In general se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare melc de marime
medie. De asemenea, este necesara acoperirea bazinului pentru a evita escapadele
nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc melcii pe covor!
Mai este necesara lasarea unui spatiu de cativa cm intre apa si capac pentru a
asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si plaman, ei se vor ineca fara
aer. In cazul in care se doreste reproducerea melcilor, este necesar un spatiu de
aproximativ 10 cm pentru ca altfel melcii vor avea
dificultati in depozitarea oualelor deasupra apei.
Calitatea apei
Melcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta
privinta: ei vor supravietui unor conditii aspre mai
bine decat majoritatea pestilor. Luati aceleasi
precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine
calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare,
schimbarea regulata a apei etc.). Totusi, deoarece
melcii au nevoie de calciu pentru a-si construi
Cand concentratia de calciu a apei
casutele, ei au nevoie de ape neutre spre dure (pH
este prea mica, cochilia se
7 sau peste) si este important sa se tina cont de
deterioreaza si apar gauri in ea
acest lucru. Daca apa este moale (calciu scazut),
(Pomacea bridgesi).
concentratia de calciu poate fi crescuta adaugand
praf de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate vandute in magazinele de profil
in acest scop.
Hrana
Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana, ei mananca
aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus in gura. Legume precum
castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe baza de peste, pesti morti, alti melci
si oule lor, alge, creveti sunt mancate fara nici un fel de probleme.
Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat daca este
foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana de pesti sub forma de
pelete sau cu legume gatite sau spanac din conserva. Atentie cu aceste alimente,
pentru a nu polua apa.
Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In practica, aceasta
inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance inainte ca hrana sa se
deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu este necesara, dar ar fi o idee buna
sa se restranga catitatea de hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie
excesiva de reziduuri.
Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in intestine care ii
ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe masura ce aceste microorganisme
sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu este daunator in mod direct si poate fi chiar un
lucru bun ca sursa de hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de
hrana pot reduce acest fenomen.
Temperatura
Melcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar trebui sa ramana

intre18 - 28C .
Activitatea melcilor de acvariu creste odata cu temperatura si sunt aproape inactivi la
18C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi observate incepand de la 24C.
Temperatura nu influenteaza numai activitatea, dar este si un factor important care
determina viteza ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere la
moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la mai putin de un an, iar rata
reproducerii creste odata cu temperatura.
Reproducerea
Reproducerea cu succes a melcilor de acvariu
depinde de multe lucruri.
In primul rand, este nevoie de un mascul si de o
femela, si aceasta este prima problema care apare:
cum stim daca-i avem pe amandoi? Din pacate, nu
este usor sa vedem diferenta fara exercitiu. Pentru
a fi siguri, este cel mai bine sa tinem cativa melci
impreuna pentru a creste sansele de avea ambele
sexe.
Melci Pomacea bridgesi
Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si
imperechindu-se.
producerea de oua. Temperaturi inalte si un belsug
Masculul (stanga) introduce organul
reproducator in corpul femelei
de hrana ar trebui sa declanseze acest proces.
Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci (dreapta).
este nevoie de rabdare. Anotimpurile pot influenta
si ele activitatea reproducatoare a melcilor.
Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in cautarea unui
loc adecvat depozitarii lor. In acvariu, acest loc va fi pe pereti sau pe capac, in timp
ce in iazuri poate fi orice obiect aproape de suprafata apei.
Ouale
Ouale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea stransa. Ele sunt
moi si au o culoare laptoasa la depunere, dar se intaresc in cateva ore. Culoarea lor
definitiva (alba, verde, rozalie spre portocaliu puternic, in functie de specie) apare
dupa o zi sau doua.
Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de apa, pentru
ca puii de melc s-ar ineca. In general, aceasta nu ar trebui sa fie o problema intr-un
bazin cu capac.
Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua aeriene. Obisnuitul
Gigant cu coarne (Marisa cornuarietis) , de exemplu, depune oua acvatice in retea
gelatinoasa.

Femela de Pomacea canaliculata

Oua galben stralucitor de Pomacea

Masa gelatinoasa cu oua de Marisa

depositandu-si ouale deasupra apei.

Mici melci Pomacea canaliculata .


Arata ca o copie in miniatura a
parintilor lor.

canaliculata.
Oule speciei Pomacea bridgesi au o
culoare mai rozalie.

cornuarietis sau Gigantul cu coarne.

Puii de melc
Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura)
micutii melci sunt gata de eclozare. Reteaua
gelatinoasa se inchide la culoare si in cele din urma
puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din
urma cad in apa.
Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti,
este o idee buna transferarea lor intr-un bazin
separat. Este dificila prinderea melcilor mititei fara a-i
deteriora, in schimb este destul de usoara
transferarea retelei de oua inainte de eclozare:
umeziti ouale si suprafata de care sunt atasati si
asteptati putin. Apoi incercati sa miscati ouale pe
suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un

obiect plutitor in noul bazin.


O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare si indepartati
reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si puneti-o pe un obiect plutitor,
sau chiar spalati melcutii de masa gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre
degete. Prin aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este
efectuata cu grija.
In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge moi, reziduuri
sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna prezente intr-un bazin stabil, dar
pot lipsi dintr-un bazin nou, deci pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2
saptamani inainte ca melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina
Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca la fel ca
parintii lor.

Intrebari comune
Pot melcii de acvariu sa devina daunatori acvariului meu?
Nu, populatia de melci dintr-un acvariu sau iaz poate fi usor controlata. Melcii adulti
sunt usor de reperat si oule lor sunt usor de vazut. Indepartati-le pur si simplu
pentru a preveni suprapopularea.
Cat de mult cresc ca varsta?
In functie de specie, de temperatura si de alti factori, se asteapta ca perioada de
viata a unui melc de acvariu sa varieze de la un an la mai mult de 4 ani.
Melcul meu pluteste deja de o zi. Este mort(moarta)? Daca nu este, ce are?
Ce ar trebui/Ce pot sa fac?
Nu este iesit din comun ca un melc de acvariu sa pluteasca cand are mult aer in
plaman. De asemenea, nu este iesit din comun nici ca un melc de acvariu sa fie
inactiv zile sau chiar saptamani intregi; in special melcii mai batrani pot fi foarte
inactivi. Deci plutirea timp de zile intregi nu inseamna neaparat ca melcul este bolnav
sau mort.

Totusi, daca melcul incepe sa miroasa urat sau corpul este foarte slabit, melcul ar
putea fi intr-adevar mort si trebuie indepartat imediat.
Pestii mei au o boala si vreau sa-i tratez. Imi pot afecta chimicalele melcii?
Principiul de baza in combaterea bolilor la pesti este folosirea unor compusi chimici
pentru a indeparta boala, compusi care nu au efecte secundare la pesti, datorita
diferentelor neurologice/metabolice dintre organisme.
Totusi, melcii au mai multe in comun cu parazitii decat cu pestii in privinta reactiilor
la substantele chimice. De aceea este recomandata izolarea pestilor intr-un bazin
separat pe perioada tratamentului, cu exceptia cazului in care sunteti absolut siguri
ca respectivul produs nu contine substante toxice pentru melci. Si cum multe
organisme cauzatoare de boli nu rezista multe zile in afara corpului pestilor,
impreuna cu schimbarile repetate ale apei in bazinul de izolare, riscul unei reinfectari
prin introducerea melcilor poate fi minimalizat. Exceptiile sunt parazitii care au un
ciclu vital in care melcii si pestii sunt gazde intermediare (acesta este in principal
cazul melcilor sau pestilor prinsi din mediul lor natural).
Iata o scurta lista cu chimicalele care sunt sau pot fi toxice pentru melci in doze
terapeutice:
- Verde de malachit (folosit pentru tratarea punctelor albe, ciupercilor sau
Ooodinium);
- Variate pesticide organofosforice precum formaldehide, metrifonate,`triclorfon (=
dilox, masoten, metrifonat, neguvon, triclorofon), diclorvos si altele folosite pentru
tratarea infectiilor cu bacterii, viermi, crustacee si paduchi;
- Metaldehide folosite pentru a indeparta moluste;
- Variate medicamente continand cupru pentru tratamentul infectiilor cu protozoare si
ciuperci;
- Parricide D folosit pentru eliminarea helminthes, acanthocephala, trematode,
cestode si viermilor..
Sunt melcii capabili sa auda ceva?
Nu, melcii de acvariu nu au urechi si sunt complet surzi.
Cat de bine vad?
Melcii au ochi care ar trebui sa le permita sa vada prin mediul inconjurator, dar nu
asteptati prea mult de la ei. Campul lor vizual le permite doar sa gaseasca locurile
intunecate sau luminoase.

CRESTEREA MELCILOR

Introducere

Helicicultura este procesul de crestere a melcilor. Cresterea melcilor pe o scara larga necesita o
investitie considerabila de timp, echipament si resurse. In perspectiva, crescatorii de melci ar
trebui sa ia in considerare acesti factori, in special daca scopul este sa furnizeze cantitati mari
pentru afacerile comerciale. Oricine vrea sa creasca melci trebuie sa experimenteze mai multe
metode pana va gasi ce functioneza mai bine in situatia sa.
Cochiliile de melci au fost gasite in excavatiunile arheologice, un indiciu cum ca melcii
ar fi fost consumati inca din timpurile preistorice. In Roma antica melcii erau ingrasati in
gradini formate din cochilii inainte de a fi mancati. Cartea "Virginia Farmer" descrie tinerea
melcilor intr-un mediu friguros si umed, aducandu-se roua daca este necesar, fiind tinuti intr-o
insula inconjurata de apa prevenind scaparea lor, suplimentand vegetatia si ingrasandu-i cu
faina de grau. Pliny a descris gradina de melci a lui Fluvius Hirpinius de acum 2000 de ani ca
avand sectii separate pentru diferite specii. Hirpinius isi hranea melcii cu vin si mancare (teorie
nefondata), dar trebuie notat faptul ca ei puteau fi omorati daca o farfurie adanca era umpluta
cu bere statuta. Romanii au selectat cele mai bune specii pentru crestere. Pestele de zid nu
era la fel de consumat ca melcii, avand in vedere ca se consumau melci chiar in timpul postului
de Paste. Citind unele surse Franta importa melci maro de gradina in California in anii 1850,
fiind considerati drept escargot, adica o delicatesa. Alte surse afirma ca imigrantii italieni au
fost primii ce au adus melcii in SUA. Importul SUA de melci a fost de mai bine de 4,5 milioane
USD in 1995 si a provenit din 24 de tari. Acest import include melci vii, proaspeti, inghetati
sau deja preparati. Exportatorii majori sunt Franta, Indonezia, Grecia si China. Exportul SUA a
constat in melci vii, inghetati cu o valoare de 55000 USD catre 13 tari, in special Japonia,
Olanda si UK. Aceasta publicatie furnizeaza imaginea generala asupra cresterii melcilor
comestibili terestri.
Specii comestibile
Melcul comestibil are lungimea de la 1 mm pana la 312 mm, asa cum este gigantul melc
african. Escargot se refera de obicei la specia Helix pomatia sau la Helix aspersa, chiar
daca se mananca si alte specii. Achatina fulica, gigantul melc african, este taiat, conservat si
servit catre consumatori drept escargot. Termeni precum "melci de gradina" sau "melci maro"
nu au semnificatie mare avand in vedere ca se refera la multe tipuri de melci, uneori
insemnand Helix aspersa.
Helix aspersa-Muller este deasemenea cunoscut sub numele de "petit gris" in Franta
("micul melc gri") sau "escargot chagrine" sau ''La Zigrinata''. Cochilia unui melc adult are 4
sau 5 spirale si masoara 30-45 mm. Se poate gasi de pe tarmurile Mediteranei pana pe coasta
Spaniei si a Frantei. Gasit si in multe insule britanice unde romanii l-au adus in primul secol AD
(Unele referinte sustin ca provine din Epoca Bronzului). In anii 1800 francezii l-au adus in
California unde a devenit un adevarat daunator. A fost introdus chiar inante de 1850 in alte
tari ca Africa de Sud, Noua Zeelanda, Mexic si Argentina. Helix aspersa are o durata de
exploatare intre 2 si 5 ani. Aceasta specie se adapteaza foarte repede la diferite climate si
conditii. Helix Pomatia este cunoscut sub numele de "melcul roman", "melcul mar", "melcul
selenar" sau in Franta "esgargot de Bourgogne". Intalnit in mare parte in Europa, se gaseste
in munti impaduriti si vai pana la 2000 m altitudine si in gradini sau podgorii. E posibil ca
romanii sa il fi adus in Marea Britanie pe cand imigrantii italieni l-au adus in USA in Michigan si
in Wisconsin. Multi prefera Helix Pomatia in locul melcului Helix aspersa datorita gustului si
marimii sale, cunoscut drept "escargot par excellence".
Otala lactea sau Helix Lactea este uneori numit "melcul podgoriilor" sau "melcul de lapte"
sau chiar "melcul spaniol". Cochilia este alba cu benzi spiralate rosii-maronii si masoara
aproape 26-35 mm in diametru. Multi cred ca e mai gustos ca Helix aspersa.
Iberus alonensis - melcul spaniol "Cabretes" sau "xona-fina" masoara 30mm.
Cepae nemoralis - Helix nemoralis - melcul de padure masoara 25 mm. Gasit in Europa
Centrala si in multe state din SUA de la Massachusetts pana in California si din Tennessee pana
in Canada. Habitatul trece de la padure la dune. Mananca tesuturi de plante moarte, dar ii plac
si urzicile si pintenii cocosului, dar si viermi sau chiar melci morti.

Cepae hortensis sau Helix hortensis - melcul de gradina masoara 20 mm si are dungi
inchise. Nativ din centrul si Nordul Europei. Introdus in Maine, Massachusetts si New
Hampshire, in timpurile coloniale neputandu-se adapta. Habitatul lui variaza la fel ca si Cepae
nemoralis, dar Cepae hortensis este gasit in locuri mai reci si mai umede ca nemoralisul.
Marimea lor mica si opinia unora cum ca melcii cu cochilii dungate nu sunt atat de buni ii fac
sa nu fie foarte populari.
Otala punctata numit si "vaqueta" in unele parti ale Spaniei, masoara aproape 35mm.
Otala vermiculata sau Eubania masoara 25 mm. Se gaseste in tarile mediteraneene, fiind
introdus in Louisiana si Texas.
Helix uncomm numit "escargot turc" masora 45mm, fiind intalnit in Italia, Iugoslavia si
Crimeea, Turcia si in jurul Marii Negre.
Helix adanensis vine din Turcia.
Helix aperta masoara 25 mm, carnea sa gasindu-se la un pret foarte ridicat. Se gaseste in
Franta, Italia si tarile mediteraneene, stabilindu-se chiar in California si Louisiana. Cunoscut
sub denumirea de "melcul vizuina", e gasit la suprafata doar in timpul ploilor. In vreme calda
el intra 7-15 cm sub pamant si devine inactiv pana la o noua ploaie.
Theba pisana sau "cargol avellanene" masora 20 mm si traieste in zone uscate, in locuri
insorite, mai ales in apropierea marii. Gasit in Sicilia, s-a raspandit in mai multe tari europene,
inclusiv Anglia. Acest melc este un daunator de gradina , "melcul alb" pe care California l-a
starpit cu aruncatoare de flacari arzand suprafete intregi. In numar mare (3000 de melci) pot
distruge o gradina in 24 ore si o recolta in cateva nopti.
Sphincterochila candidisima masoara 20 mm.
Achatina fulica - unul din melcii giganti din Africa, creste pana la 326 mm. Este originar din
Sudul Saharei din Africa de Est. A fost in mod constient introdus in India in 1847. A fost un
esec stabilirea lui in Japonia in 1925. A fost transportat din intamplare catre alte locatii fiind
eliberat din neatentie in California dupa al doilea razboi mondial in Hawaii si mai apoi in Florida
si in Miami, in anii 1970. In multe locuri este un serios daunator cauzand pagube recoltei.
Deasemenea, datorita marimii materiile sale fecale creaza mari neplaceri. In majoritatea
tarilor importul si cresterea acestui melc sunt strict interzise prin lege si in functie de legislatia
tarii se pedepseste cu inchisoarea. Nu exista ceva comparabil cu gigantul melc african. De
exmplu, "melc gigant" in Ghana insemna Linne pe cand in Nigeria se poate referi la
Arachachatina Marginata (Swainson)si in Africa de Est se refera la Achatina fulica Bodich. Cu
alte cuvinte sunt multe specii de melci uriasi de pamant nu doar una.
Imperecherea si depunerea de oua
Desi au atat organe de reproducere masculine cat si feminine, trebuie sa se imperecheze cu
melci din aceeasi specie inainte de depunerea oualelor. Unii melci se pot comporta deopotriva
ca masculi intr-un sezon si ca femele in altul. Altii joaca rolul deopotriva fiind fertili in mod
simultan. Cand melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de zile, imperecherea are
loc primavara tarziu sau la inceputul verii. Uneori are loc si o a doua imperechere. In climatul
tropical imperecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. In alte climate melcii se pot
imperechea in jurul lunii Octombrie si a doua oara la diferenta de 2 saptamani. Dupa
imperechere melcii pot retine sperma pentru o perioada de pana la 1 an, dar in mod normal
depun oua in cateva saptamani. Unii melci nu sunt interesati in imperecherea cu aceeasi
specie chiar daca sunt din zone diferite. De exemplu, Helix aspersa din Sudul Frantei poate
respinge un melc tot Helix aspersa dar din Nordul Frantei.
Melcii au nevoie de cel putin 5 cm adancime pentru a-si depune ouale. Pentru Helix
pomatia solul ar trebui sa fie cel putin 7,5 cm adancime, tinand daunatorii precum furnicile si

urechelnitele la distanta. Solul uscat nu este bun pentru a-si crea un cuib la fel cum nu este
bun nici solul prea greu. In solul de lut, care va deveni greu cu timpul, rata reproducerii poate
scadea datorita faptului ca melcii nu au posibilitatea de a-si ingropa ouale, clocirea lor fiind
aproape imposibila. Clocirea oualor depinde de temperatura solului, de umiditatea si
compozitia lui, un sol bun fiind acela care contine 20-40 % materie organica. Temperatura
trebuie mentinuta la 18-26 C, cea mai potrivita fiind la 21 oC. Umiditatea solului trebuie sa
fie de 80 %. Cercetatorul muta ouale imediat dupa ce au fost depuse, le numara, apoi le pune
intr-o tesatura din bumbac umed pana cand acestea se crapa si ies puii. Melcii pierd in
greutate substantial dupa depunerea oualor, unii dintre ei nemairevenindu-si. Aproape o
treime din melci mor dupa sezonul de imperechere.
Ouale melcului Helix pomatia masoara 3 mm in diametru si au o cochilie calcaroasa si
un continut bogat de galbenus. Helix pomatia depune ouale in iulie sau august la 2-8
saptamani de la imperechere, in orificii facute in pamant. Melcul isi baga capul in gaura sau se
poate tari in ea ramanand afara doar cochilia, apoi prin orificiul genital din partea posterioara a
capului depune ouale. Are nevoie de 1-2 zile pentru a depune 30-50 de oua. Ocazional melcul
poate depune inca o serie de oua la cateva saptamani diferenta. Dupa depunerea oualor,
melcul va acoperi gaura cu un amestec de secretie si noroi.
Puii vor aparea la 3-4 saptamani dupa depunerea oualor. Acest interval difera in functie
de temperatura si umiditate. Pasarile, insectele, soarecii, broastele si alti pradatori reprezinta
un pericol pentru melcii tineri. Puii mananca si cresc pana la racirea vremii. Apoi sapa o gaura
adanca, se baga in ea si se inchid in cochilii, hibernand pe timpul iernii. Primavara cand
pamantul se incalzeste, apar si melcii dornici sa manance hrana proaspata.
Helix Aspersa are ouale albe, sferice si cu un diametru de 3mm. Acest melc isi depune
ouale la un interval de la 5 zile la 3 saptamani de la imperechere, acest interval variaza in
functie de diferentele climaterice si de habitat. Helix aspersa depune in medie 85 de oua in
cuibul adanc de 1-1,5 inch. Numarul oualor variaza de la 30 la 120 fiind influentat de faptul ca
mai multi melci isi pot depune ouale in acelasi cuib. In zonele cu o clima calda si umeda Helix
aspersa poate depune oua incepand din februarie si pana in octombrie, o data pe luna, in
functie de vreme si regiune. Imperecherea si depunerea oualor incepe din momentul in care
ziua are cel putin 8 ore de lumina. Daca este caldura suficienta, ouale pot cloci in 2 saptamani,
iar daca este inca frig in 4. Puiului ii va lua cateva zile ca sa paraseasca cuibul si sa ajunga la
suprafata. In Europa, Helix aspersa cloceste si iese la suprafata de regula toamna. Daca sunt
bine hraniti si nu sunt ingramaditi acesti melci care au iesit la inceputul sezonului vor ajunge la
maturitate si vor forma buza de la marginea cochiliei pana in luna iunie. Daca poti manipula
mediul de clocire mai devreme, marimea si numarul melcilor care se vor maturiza anul viitor
va creste.
Activitatea de reproducere a melcilor Helix aspersa incepe in al doilea an de viata. In
comparatie, un melc gigant african, depune intre 100 si 400 de oua care masoara fiecare 5mm
lungime. Fiecare melc poate depune cateva serii de oua in fiecare an, in special in sezonul
umed. Acestia pot depune ouale la fel ca Helix pomatia in cuiburi, sau la suprafata pe un sol
stancos, intr-o materie organica, ori la radacina plantelor. In 10-30 de zile ouale clocesc dand
nastere unor melci de 4 mm lungime. Acestia pot creste pana la 10 mm pe luna, dupa 6 luni
avand aproximativ 35 mm, fiind maturi din punct de vedere sexual. Maturitatea sexuala poate
dura intre 6 si 16 luni in functie de vreme si de cantitatea de calciu asimilata. Acesti melci
traiesc 5-6 ani, unii putand ajunge chiar la 9 ani.
Cresterea
In aceeasi colonie de melci si in aceleasi conditii, unii melci vor creste mai repede decat
ceilalti, iar altora le va trebui de 2 ori timpul pana sa ajunga la maturitate. Acest fapt ajuta
speciile sa supravietuiasca conditiilor vitrege din salbaticie. Un fermier va trebui sa selecteze si
sa opreasca doar melcii mari si cu o crestere rapida. Melcii mici vor trebui vanduti. Selectand
doar melcii mari, marimea melcilor din colonia sa va creste semnificativ in cateva generatii.
Majoritatea diferentelor de crestere se datoreaza factorilor de mediu, inclusiv densitatea lor.
Oricum, chiar daca aceste diferente pot fi genetice poti creste la fel de bine melci mari si cu o
crestere rapida decat unii mici. Mai multi factori pot influenta cresterea melcilor si anume:
densitatea populatiei de melci, stresul (melcii sun foarte sensibili la zgomot, lumina, vibratii,
conditii mizere, hranire neregulata, atingerea lor), mancare, temperatura si umezeala precum

si tehnologia de crestere.
Helix aspersa are nevoie de cel putin 3-4 % calciu in sol sau alte surse de calciu pentru
o crestere buna, insa majoritatea melcilor au nevoie de mai mult calciu decat Helix aspersa.
Scaderea de calciu va micsora rata cresterii si va cauza subtierea cochiliei. Calciul poate fi pus
intr-un vas pentru mancare sau poate fi imprastiat pe jos astfel incat melcii sa poata manca
cand vor. Hrana este singura lor sursa de calciu. In lipsa ei melcii pot ataca zidurile, pot manca
zugraveala sau noroi in cautarea calciului. La melcii tineri marimea cochiliei nou formata
depinde de marimea oului avand in vedere ca ea se dezvolta din membrana de la suprafata.
Odata cu cresterea melcului se dezvolta si cochilia. Cochilia va dezvolta o buza de intarire la
deschiderea ei, aparitia acesteia aratand ca melcul este matur, iar cochilia nu va mai creste.
Cresterea este limitata de marimea cochiliei, atata timp cat greutatea corpului unui melc
variaza chiar si in conditii de umiditate 100%.
Rata cresterii variaza considerabil la fiecare populatie in parte. Marimea adultului care e
legata de rata cresterii, de asemenea variaza si ea, desi cei care cresc repede sunt si cei mai
mari. Ouale de la melcii mari sunt mai sanatoase si tind sa creasca mai mult. Mediul uscat
duce la inhibarea sau chiar la oprirea cresterii. Cand atmosfera devine prea calda si uscata
melcii devin inactivi, se inchid in cochilii si dormiteaza pana cand vremea devine din nou
umeda si mai racoroasa. Unii melci dormiteaza in grup in copaci, pe pereti etc., se "sigileaza"
la suprafata inchizandu-si si dezchizatura.
Cresterea melcilor in ferme
O crestere productiva de melci necesita un echipament adecvat cum ar fi: spatii imprejmuite,
aparate pentru masurarea umiditatii, temperaturii, luminii, umiditatii solului, cantar si
dispozitiv pentru masurarea melcilor, lupa pentru a vedea ouale. De asemenea este nevoie de
echipament pentru asigurarea si controlul climatului (temperatura si umiditate), pentru a
asigura apa (un sistem de stropitori care sa mentina melcii umezi si un sistem de drenaj), un
sistem de iluminare care sa asigure lumina si umbra si sa nu permita daunatorilor si
pradatorilor sa patrunda inauntru. De exemplu serele horticole pot fi adaptate special.
Rezultatele vor fi mult mai bune daca se folosesc melci de acelasi fel si din aceeasi generatie.
Unii crescatori recomanda ca clocirea sa se faca in alt tarc.
Sisteme:
Fermele de melci pot fi in aer liber afara, in cladiri cu climat supravegheat, sau in
tuneluri de plastic sau sere. In plus melcii pot creste si se pot dezvolta intr-un mediu controlat
si dupa 6-8 saptamani pot fi pusi in tarcuri afara pentru a se maturiza.
Climatul:
Un climat bland (15-23 C) cu umiditate ridicata (75-95 %) este potrivit pentru
cresterea melcilor, desi majoritatea suporta variatii de temperatura. Temperatura optima este
de 21 C pentru mai multe specii. Cand temperatura scade sub 7 C melcii hiberneaza. Sub 12
C melcii sunt inactivi si sub 10 C cresterea inceteaza. Cand temperatura creste mult peste
27 C sau conditiile devin prea uscate, de asemenea melcii hiberneaza. Vantul este foarte
daunator pentru melci deoarece viteza sa duce la scaderea umiditatii, iar melcii au nevoie de
umezeala.
Umezeala:
Melcii au nevoie de umezeala multa dar nu de locuri ude. Solul pe care traiesc trebuie
sa fie pravazut cu un drenaj corespunzator si cu canale de scurgere pentru a nu permite apei
de ploaie sa formeze balti, existand pericolul ca melcii sa se innece in ele. Un sol favorabil
trebuie sa aiba 80 % umiditate. Noaptea, umiditatea aerului de 80 % va duce la o crestere
rapida a melcilor. 99 % din activitatea melcilor, inclusiv hranirea, are loc in timpul noptii,
maximul activitatii fiind atins la 2-3 ore de la lasarea intunericului. Temperaturile mai scazute
stimuleaza activitatea, si roua cazuta in timpul noptii ii ajuta sa se miste mai usor. Melcii se
ascund in locuri adapostite in timpul zilei. La nevoie, pentru a mentine umiditatea adecvata se

folosesc pulverizatoare.
Solul:
Se foloseste un sol de o calitate medie care sa nu fie nici prea nisipos dar nici sa aiba
un continut ridicat de argila. Melcii nu pot sa sape daca solul este prea tare. Solul cu mult nisip
nu contine suficienta apa. Un sol bun este cel care contine 20-40 % materie organica. Solul
trebuie sa fie asemanator cu cel dintr-o gradina unde frunzele si vegetatia sunt abundente.
Daca in ferma ta de melci cresc plante ai mare grija de ele si mentine-le umede. Pliveste-le
regulat. Daca solul e prea acid neutralizeaza-l cu calciu si adu-l la o valoare apropiata de pH 7.
Pe langa valoarea pH-ului solului, calciul trebuie sa fie disponibil, atat in sol cat si in alte surse,
pentru a fi luat de melc, avand in vedere ca cochilia unui melc contine 97-98 % carbonat de
calciu. Daca nu exista alta sursa poti folosi piatra de var. Tratarea solului se poate face cu
poliacrilamide cu o compozitie de 12,5 ml la 160g M.A. pentru o singura preparare in 250 ml
apa/kg de sol uscat. Acest tratament de stabilizare confera solului o rezistenta la spalare.
Aceasta tratare permite curatirea regulata fara a distruge structura faramitata a solului care
ajuta la depunerea oualelor. Melcii sapa in sol si ingereaza pamantul. Solurile bune favorizeaza
cresterea furnizand unele substante nutritive. Lipsa unui sol bun duce la dezvoltarea unor
cochilii subtiri si fragile, si chiar daca au o hranire regulata cresterea poate ramane in urma.
Melcii mananca mai des mancare decat noroi. Uneori mananca doar una dintre ele. Acesta este
unul din motivele pentru care melcii nu pot fi ingramaditi intr-un tarc stramt. Solul, cu
exceptia cand este schimbat des, se va umple de mucozitati si grasime. Schimbari chimice pot
aparea chiar si in structura sa.
O amestecatura de turba, argila, balegar, CaCO3 cu pH 7, face solul foarte bun.
Frunzele mucegaite sunt de asemenea foarte bune. Materia organica din sol este la fel de buna
ca si bicarbonatii. Solurile bogate in calciu si magneziu stimuleaza cresterea. Calciul poate fi
adaugat in sol intr-o proportie de 4,5 kg/100 m2. De asemenea calciul poate fi pus in vase sau
imprastiat pe jos pentru a fi luat de melci cand au nevoie.
Tarcuri si imprejmuiri
Imprejmuirile pentru melci se prefera a fi lungi, spatioase, in loc sa fie patrate. Acest lucru iti
permite sa te plimbi (fara a face rau melcilor) printre melci si sa ajungi in mijlocul tarcului.
Tarcul poate fi un jgheab cu parti din lemn, din ciment sau fibra, sau din tabla subtire de otel.
Trebuie acoperit cu o un paravan sau cu plasa. Acoperirea va tine melcii departe de pasari sau
alti pradatori. Gardurile sunt de obicei inalte de 2 m plus 5 cm in pamant. Ingradirea cu tabla
galvanizata sau plastic dur ajuta la fel la mentinerea afara a altor pradatori. Acoperirea ii va
proteja impotriva ploilor torentiale. De asemenea, in timpul iernii ajuta la hibernarea melcilor.
Folositi plasa cu ochiuri de 5 mm pentru garduri. Tarcurile ce contin melci tineri (nou-nascuti)
au nevoie de ochiuri fine de plasa. Melcilor le place sa se ascunda in special in timpul vremii
calde. De exemplu, faceti rost de un drenaj plastic pentru argila, taiati-le in doua parti pe
lungime, pozitionati unul intr-o pozitie iar pe celalalt la un unghi drept. Acest lucru va furniza
adapost si va creste cu pana la 50% numarul de melci pe care puteti sa-i puneti in tarc.
Un sistem de stropitori va asigura umezeala atunci cand e nevoie. Opriti sistemul la
apusul soarelui. Daca este pornit inca din zori, umezeala poate duce melcii in soare.
Monitorizati temperatura si umiditatea folosind un termometru si un higrometru. Desi puteti
ingradi partile tarcului, interiorul trebuie sa fie o suprafata mult mai solida.
Prevenirea iesirii melcilor din tarc
Intr-un tarc neacoperit indoiti capetele gardului inauntru sub forma de semicerc pentru a
margini spatiul melcilor. Helix aspersa va iesi din acest tarc deschis asa ca puteti folosi un gard
electric. Gardul electric are la capete cate 2-4 fire despartite intre ele. Fiecare fir are sarcina
opusa firului urmator. Folositi o baterie sau un transformator pentru a furniza firelor cate 4-12
V. Un melc va avea parte de un soc bland si se va retrage cand se taraste pe un fir si il va
atinge si pe al doi-lea.

O alta tehnica pentru a proteja melcii este sa indoiti gardul spre inauntru intr-un V
ascutit cu un unghi de 20 grade. Cochilia melcilor va atinge cu spatele paravanul inainte de a
ajunge si a incepe sa se tarasca, aceasta blocand-ul.
O alta alternativa la indemana imprejmuirilor din pereti solizi este atasarea langa perete
a unui paravan in pozitie orizontala care va inainta cu cativa cm in interiorul tarcului. Paravanul
trebuie sa fie din material precum nailonul care este elastic si modelat cu usurinta. In partea
din interior, pe marginea paravanului, montati nailonul in cruce pana ati creat o margine mai
larga cu cativa centimetri. Cum melcul va incerca sa scape se va tari sub paravan si se va
baga sub marginea paravanului, greutatea sa aruncand-ul in spate. Eventual melcul va atarna
putin, apoi va cadea.
Avand in vedere ca melcii nu vor traversa o legatura de cupru, o alta solutie ar fi sa
imprejmuiti partea de sus a gardului cu o banda de cupru de 7-8 cm latime. Ati putea monta
banda astfel incat o parte din ea sa fie inauntru, fiind paralela cu podeaua. Daca banda e prea
aproape de pamant, ploaia poate uda banda de cupru si va lasa anumite substante peste care
melcii nu pot trece. De asemenea fiti atent sa ingropati adanc capatul gardului pentru ca melcii
sa nu sape sub el.
Tarcuri cu gradini
O metoda alternativa este sa construiti un tarc cu o suprafata de 10 m2 in mijlocul
tarcului. Plantati urzici si anghinare in mijlocul tarcului. Melcii vor alege ce sa manance. Daca
nu a plouat, dati drumul la stropitori timp de 15 minute la lasarea serii inainte ca melcii sa
adoarma. Dezavantajul acestei metode este ca daca melcii nu sunt maturi pana la sfarsitul
anului este dificil sa obtineti o noua recolta.
Tuneluri din plastic
Sunt ieftine si sunt imprejmuiri foarte usor de construit, insa e dificil sa reglati caldura
si umiditatea. In tunelu va fi cu 10-20 C mai cald fata de afara si melcii vor hiberna de indata
ce temperatura se va ridica la 27 C.
Tarcuri imprejmuite (inchise)
Cu melci crescuti in tarcuri inchise, in conditii supravegheate, reproducerea variaza in
functie de specia crescuta. De exemplu, un crescator a descoperit ca melcul Helix aspersa din
Marea Britanie se descurca mai bine inauntru decat melcii din alte regiuni. Pentru cresterea
melcilor inauntru trebuie pastrata o temperatura de 21 C si o umiditate relativa de 80 % - 90
%, dupa unele surse chiar 95 %, altele recomanda 75 % umiditate pe timpul zilei si 95 % in
timpul noptii. Centrul de helicicultura a recomandat 65 % - 75 % umiditate ziua si 85 % - 95
% umiditate noaptea la 20 C. In orice caz evitati umiditatea mai mare de 95 % (chiar 90 %)
pe o perioada mai lunga de timp. Umiditatea in exces poate ucide melcii. Temperatura optima
si temperatura relativa depind de mai multe lucruri, incluzand varietatea melcilor, chiar daca
cresterea se face impreuna. Pentru Helix aspersa, temperatura optima pentru clocirea oualor
se pare ca este de 20 C, cu o umiditate relativa de 100 %. A nu se tine solul prea umed
atunci cand umiditatea ajunge la 100 % pentru ca ouale vor absorbi apa, ducand la craparea
lor.
Trebuie folosita o lumina fosforescenta pentru a da o lumina artificiala. Melcii raspund in
mod diferit la durata orelor de lumina. Raportul lumina-intuneric influenteaza activitatea,
hranirea, imperecherea si depunerea oualor. 18 sau chiar mai multe ore de lumina stimuleaza
activitatea de crestere a Helix aspersa.
Unele specii de melci asociaza numarul mare al orelor de lumina cu inceputul verii cand
se atinge maximul procesului de crestere. 18 ore de lumina ar trebui sa fie optime pentru
inmultirea lor (imperecherea si depunerea oualor) insa melcii tot in intuneric se vor inmulti mai
bine.
Crestera melcilor in cutii
Melcii pot fi crescuti si in cutii si custi dar ingramaditi. Trebuie folosit un sistem de

stropitori pentru a pastra umiditatea. Custile ar trebui sa aiba un jgheab pentru mancare si
unul pentru apa. Custile ar trebui sa fie din plastic, fiind cele mai adecvate. Jgheaburile pentru
apa prea adanci ar putea creste posibilitatea de inecare a melcilor. Aceste casete ar putea fi
ingropate in pietris. Trebuie umplute cateva ghivece de flori din plastic, ingropate 7-8 cm, cu
noroi sterilizat sau cu pH neutru si fixati-le in pietris pentru ca melcii sa aiba unde sa-si
depuna ouale. Aceste ghivece trebuie luate si schimbate dupa fiecare depunere de oua. Puneti
un ghiveci in interiorul celuilalt pentru a putea fi luat mai usor fara sa se modifice
aranjamentul pietrisului.
Prezentarea de crestere a Helix pomatia in cutii
Construiti cutii din lemn cu marimea de 25/35 cm si cu o inaltime de 25 cm. Taiati o
gaura cu diametrul de 6 mm (pentru a drena cantitatea in plus de apa) in mijloc si acoperiti-o
cu un paravan plastifiat, foarte bine securizat. Acoperiti marginea cu acelasi paravan astfel
incat sa formeze capacul cutiei. Capacul trebuie sa se deschida sau sa poata fi mutat. Tineti
cutiile pe rafturi pentru a putea fi usor de ajuns la ele. Cutiile trebuie umplute cu sol de
gradina, sol sterilizat care nu contine insecte, bacterii (folositi sol fertil si netratat chimic).
Partial acoperiti solul cu muschi de padure dar lasati spatiu suficient pentru melci pentru a se
putea tari pe noroi. Muschiul de padure trebuie si el umezit. Mutati in cutii (3 melci la o cutie)
din tarcurile neacoperite acei melci care au inceput sa faca gauri pentru a-si depune ouale.
Dupa ce au depus oua, duceti-i inapoi in tarcuri. Solul din cutii nu trebuie sa fie uscat, trebuie
intotdeauna tinut usor umed. Prea multa umezeala e periculoasa pentru melci avand in vedere
ca o pot absorbi si pot crapa. Ouale clocesc in 25 zile dar melcii tineri vor ramane in coaja
oualor. Vor iesi dupa 10 zile din cuib ivindu-se pe muschiul de pamant sau pe peretii cutiei.
Melcii care stau pe peretii de lemn sunt in pericol de uscare si trebuie mutati cu grija si pusi pe
muschiul de pamant. Cochiliile sunt foarte fragile in aces timp. Melcii tineri trebuie luati cu
frunze de salata verde. Aceasta prezentare de crestere in cutii nu include si un jgheab de apa,
dar melcii trebuie sa aiba acces la apa. La 3 saptamani dupa ce au iesit pe muschi, melcii
tineri trebuie pusi impreuna intr-un container. Trebuie luat muschiul si noroiul cu grija pentru a
nu fi omorati melcii. Solul trebuie schimbat cu muschi si noroi proaspat. Numarati melcii dupa
care puneti-i inapoi in cutie. Melcii pot fi tinuti si iarna in aceste cutii dar acestea trebuie tinute
intr-o camera rece protejata de inghet. Camera nu trebuie sa fie mai rece de 0 C sau mai
calda de 3 C. Melcii vor deveni activi din nou in primavara. Cand temperatura va ajunge la 5
C. Hraniti-i 4 saptamani. Acum ar trebui sa aiba 8 mm. Mutati-i in tarc sau in cutii curate si
pregatiti cutiile pentru un nou sezon. Helix pomatia se maturizeaza intre 18 luni si 4 ani.
Sisteme mixte
O varianta a modului prezentat mai sus (cresterea in cutii) ar fi sa lasati melcii sa-si
depuna ouale in tarcuri neacoperite, apoi transportati cu grija ouale in cutii. In tarc trebuie
cautati melcii care au sapat gropi si care au inceput sa-si depuna ouale. Puneti un semn chiar
langa gaura. Cand melcul a terminat de depus oua si pleaca folositi o mistrie, sapati dupa oua
si mutati-le, insa cu grija pentru ca pot fi lovite sau acoperite cu noroi.
Exemplu: 5 pasi in cresterea melcilor
Cei care cresc Helix aspersa au realizat ca sunt 5 pasi si anume: reproducerea, clocirea,
dezvoltarea, ingrasarea si in final maturizarea. Cutiile au peretii din lemn cu margini bine
definite, sol cu rame (pentru a purifica solul) pe fundul lor vegetatie, tigle curbate care sa
asigure un acoperis, alimentatoare si jgheaburi de apa. Aceste cutii pot fi afara sau pentru a
avea rezultate mai bune se pot pune in sere atata timp cat serele nu depasesc temperatura
normala si nu sunt prea uscate. Un cercetator a afirmat ca in cutiile aflate afara la fiecare melc
s-au mai produs inca 7 tineri, pe cand in sere cate 9-12. Cercetatorul a constatat ca in conditii
mai bune fata de acelea pe care le-a avut fiecare melc crescator ar fi produs cate 15 melci
tineri.
Tarcul unde melcii trebuie ingrasati poate fi afara sau in sere. Temperaturile ridicate din
timpul verii si umezeala insuficienta pot duce la stoparea cresterii melcilor sau la aparitia unor
malformatii, aceasta fiind o problema mai mare pentru sere, cand soarele poate supraincalzi

cladirea. Un sistem de stropitori (unul obisnuit sau unul horticol) poate furniza umiditatea. Fiti
siguri insa ca apa in exces poate fi drenata. Tarcurile pentru ingrasare pot contine bucati de
plastic greu, atarnate de margine, sprijinite de un raft lasand doar varful sa atinga solul.
Fiecare bucata de plastic are 10 cm. Aceste bucati de plastic ofera posibilitatea melcului de a
se odihni si de a se ascunde.
Alimentatoarele pot fi puse pe un raft care suporta si bucatile din plastic. Pune un strat
de nisip si un strat de humus cu rame pe fundul tarcului. Ramele vor ajuta la curatarea
picaturilor de grasime ale melcilor. Poti pune melcii care vor cloci vara viitoare intr-o camera
racoroasa pentru hibernare pe timpul iernii. Apoi pe la 1 aprilie muta-i in tarcul pentru
maturizarea lor. Daca ai mai multe tarcuri pentru ingrasarea lor pune-i pe fiecare separat:
mici, medii si mari. Nu pune mai mult de o treime pe m2 din tarc. Cum melcii pierd din
greutate in timpul verii, unii crescatori nu tin stocul dupa greutate ci dupa numarul lor. Pentru
Helix aspersa 10-12 melci pe m2 este maximul.
Tarcurile pentru crestere pot fi construite la fel ca si cele pentru ingrasare sau cele
pentru ingrasare pot fi folosite pentru crestere dupa ce au fost colectati melcii maturi.
Colecteaza cativa si pe restul lasa-i sa creasca.
Canibalism
Primul melc care cloceste isi mananca coaja propriilor oua, acestea dandu-i calciu. Apoi poate
incepe sa manance oua inca neclocite. Daca ouale de melc sunt pastrate la temperatura
optima de 20 C (pentru unele specii) si daca unul din oua nu are suficienta umezeala multe
dintre ele vor cloci la o diferenta de o zi sau trei.
Canibalismul atunci poate scadea, insa daca timpul clocirii se va mari si canibalismul va
creste. Unele dintre oua sunt oua nefertile sau care nu s-au dezvoltat normal, dar uneori chiar
si embrioni dezvoltati sunt mancati. Melcii tind sa-si manance ouale din propriile specii.
Adunarea melcilor
Pe langa cresterea melcilor, ei pot fi luati din anghinare, din livezile de portocali, kiwi sau
avocado. Ingrijitorii acestor livezi ii pot culege in schimbul unei anumite taxe. In livezile de
portocali s-au pus benzi de cupru in jurul trunchiului, pentru ca atunci cand melcul se va tari
pe el in cautarea hranei se impiedica de aceasta banda unde vor ramane cateva zile fiind
foarte usor de cules. Melcii luati dintr-un mediu salbatic pentru a forma o ferma au o rata de
mortalitate mare avand in vedere ca trebuie sa se acomodeze cu conditiile. Acestia pot sa fi
consumat substante otravitoare, chimicale sau plante otravitoare de aceea nu trebuie imediat
folositi. Puneti-i intr-un tarc si hraniti-i cel putin 3 zile pentru ca ei sa fie purificati de orice
toxina. Daca sunt bine dupa 3-4 zile ar trebui sa fie niste melci sanatosi. Luati-le mancarea
pentru cel putin 1-2 zile. Lasa-le doar apa.
Hranirea
Perioada de hranire este din aprilie pana in octombrie sau poate varia in functie de climat. Nu
puneti mancarea in palcuri mici pentru a nu risca insuficienta spatiului de hranire. Melcii
mananca si mancare solida prin razuirea cu limba. Hranirea depinde de vreme, insa melcii nu
simt nevoia de a se hrani in fiecare zi. Irigarea in timpul noptii poate stimula melcii sa
manance avand in vedere ca umezeala ii ajuta sa se miste mai bine.
Puneti melcii crescatori in tarcurile pentru crestere din luna aprilie pana la inceputul lui
mai. Hraniti-i pana la jumatatea lui iunie cand incepe imperecherea si melcii nu mai mananca.
Melcii vor incepe sa manance imediat dupa ce au depus ouale. Dupa ce au depus ouale puteti
muta melcii adulti, lasand mai mult spatiu pentru miscare si pentru clocire.
Melcii, desi din aceeasi specie dar din regim diferit pot avea preferinta la felul de
mancare. Cateva feluri de mancare ce prefera melcii: fructe si frunze de mar, caise, anghinare
(un fel favorit), orz, fasole, orice varietate de varza, musetel, garoafe, morcov, conopida,
radacina de telina, cirese coapte, arpagic, citrice, trifoi, castravete, papadie, maselarita, salba
de gradina, praz, salata verde, crin, magnolie, dude, caltunas, urzici, mure, ovaz, ceapa verde,
panseluta, patrunjel, piersici, pere coapte, petunii, prune, cartofi, dovleac, ridichi, trandafirasi,

spanac, ciulini, rosii, napi, grau, coada soricelului, carciumarease, etc.. Vor respinge plante ce
contin alcaloizi si care contin chimicale defensive. Ei prefera frunzele suculente in locul celor
seci. Daca-i hraniti cu fructe stricate, cartofi copti, imediat trebuie luate resturile. Puteti arunca
niste tarate ude peste frunze. Dieta trebuie sa contina 20 % tarate de grau si 80 % fructe sau
vegetale. Unii crescatori folosesc ovaz, faina de porumb, faina de soia sau gainatul de pui, de
unde ei isi iau calciul. Ei pot manca la fel de bine si carton, dar nu pentru a se hrani ci pentru
a-si face gauri pe unde pot iesi. Uneori melcii pot manca intr-o perioada de 24 ore echivalentul
a 10-20 % din greutatea lor.
Melcii activi lipsiti de mancare pierd o treime din greutatea lor inainte de a muri, un
proces care tine de la 8 la 12 saptamani. Furnizati-le calciu cel putin o data pe saptamana
daca nu e regasit in sol. Nu trebuie sa contina saruri daunatoare. Amestecati calciul si tarata
de grau, cartofi pisati si serviti-i pe o tigaie, aceasta impiedicand rostogolirea resturilor pe
pamant.
Unii cercetatori folosesc gainatul de pui. Poti sa tai o tava din plastic pe lungimea lor,
creand doua jgheburi. Gainatul contine 16-17 % proteine luate din hrana animala fiind bune
pentru crestera melcilor. Suplimentarea hranei cu gainat poate duce la scaderea mancarii
propriilor oua. Doua feluri de mancare ce ajuta la cresterea melcilor sunt:
A - 58 % porumb, 16 % soia, 18 % sorg, 7 % piatra de var pisata (40 % Ca)
B - pilule cu concentratia 10% porumb, 15 % soia, 20 % sorg, 44 % orz si 6 % piatra
de var pisata (40 % Calciu)
Pilulele sunt bune pentru melcii mari dar la melcii tineri trebuie pisate. Ei arata o
preferinte pentru mancarea umeda, de aceea trebuie lasat liber accesul catre zona unde este
apa. Trebuie curatate tot timpul recipientele de mancare si apa. Cantitatea de mancare
depinde foarte de mult de umiditatea aerului si de accesul catre zona de apa. Pentru a evita
inecarea melcilor poti servi apa in recipiente adancite. Alti factori care pot influenta hranirea
sunt temperatura, lumina, densitatea. O alternativa pana veti gasi hrana cea mai buna este
sa-i hraniti cu hrana compusa jumatate din vegetale si jumatate din graunte sau gainat. Melcii
tineri Helix aspersa mananca si lapte praf. Rapiditatea cu care asimileaza ridica rata cresterii.
Boli si daunatori
Igiena poate preveni imbolnavirea melcilor, dar ajuta si la buna lor crestere. De exemplu
mancarea trebuie inlocuita zilnic pentru a impiedica alterarea. Ramele ajuta la pastrarea
curateniei solului. Parazitii, ciupercile si artropodele pot ataca melcii. Bacteria Pseudomonas
aeruginosa cauzeaza infectii intestinale. Aveti grija la pradatori cum ar fi: sobolani, soareci,
cartite, sconcsi, pasari, nevastuici, broaste, soparle, unele specii de flururi, gandaci si greieri,
miriapode, unele specii de melci carnivori (Strangesta capillacea).
Densitatea populatiei
Densitatea populatiei poate afecta productia de melci. Tarcurile trebuie sa adaposteasca 6-8
melci pe 1 m2 sau 4 melci mari la Helix pomatias, sau 1 kg pe 1 m2, care va compensa cu
marimea melcului. Cel mai bun rezultat pentru o crestere buna este de 8 melci pe 1 m2.
Pentru Helix pomatia, pentru o crestere buna se recomanda 2-4 melci pe m2.
Melcii isi opresc procesul de crestere cand sunt prea ingramaditi sau cand grasimea
este intr-o cantitate ridicata. Aceasta grasime poate de asemenea opri si reproducerea. Pe de
alta parte, melcii in grupuri de cate 100 se pare ca au o crestere mai rapida fata de un grup
mic. Probabil ca isi gasesc mai repede perechea. Melcii intr-o aglomerare cresc mai incet chiar
daca mancarea este abundenta, avand si un nivel ridicat de mortalitate. Melcii care ajung la
maturitate sunt inca mici, depun putine oua, iar rata de clocire este mica. Acesti adulti slab
dezvoltati se vand mai ieftin. Aceasta slaba dezvoltare a melcilor este un factor comun in
ferme. Pentru Helix aspersa se recomanda o treime pe 1m2 de sol de melci ce cantaresc 1g.
Transportul melcilor

Selectati doar melcii activi pentru transport pentru ca unul inactiv poate fi bolnav sau poate
muri. Cel mai bine este sa transportati melci vii (legea pemite acest lucru) in locul celor care
hiberneaza, incepand cu lunile reci pana in martie. Verificati fiecare melc pentru a fi sigur ca
sunt sanatosi. Puneti-i intr-un container iprejmuit cu gheata pentru a tine temperatura scazuta
si pentru a mentine melcii in hibernare. Cand caldura e prea mare, nu se pot aseza chiar asa
de bine in cutii. Fiind animale vii, trebuie sa va purtati bine cu ele, cu delicatete. Unele surse
afirma ca nu ar fi bine transportarea lor vii mai ales dupa luna iunie, pentru ca incep sa-si
schimbe gustul.
Helix aspersa are cochilia fragila pana la maturitate cand isi formeaza buza, deci melcii
nedezvoltati nu se pot comercializa. Melcii tind sa nu se hraneasca in timpul transportului. A
nu li se da hrana pentru ca aceasta se poate altera ducand la imbolnavirea sau chiar moartea
lor. Curatati-le tuburile digestive pentru a fi sigur ca nu mai au resturi de mancare sau nisip.
Cu 3 sau 4 zile inainte de transport puneti melcii in containere fara noroi sau alte feluri de
mancare. Hraniti-i cu faina de porumb sau tarate timp de cateva zile. Cum va trece prin tubul
digestiv il va curata de resturile de mancare. Incheiati procesul de hranire dar lasati-le apa.
Curatati tarcurile si melcii de cateva ori pe zi de mucus si materii fecale. Daca se face
transportul in cutii, acestea trebuie sa aiba gauri, de obicei acoperite pentru a preveni iesirea
sau ranirea melcilor. Dar nu uitati ca melcii pot sa impinga un obstacol cu o forta mai mare de
cateva ori decat greutatea lor.
Transformarea melcilor in escargot

Melcii ajung la maturitate cand se formeaza o buza la deschizatura


cochiliei. Inainte de maturizare cochilia lor se poate sparge mai usor,
facandu-i inutilis. Pentru Helix aspersa greutatea ar trebui sa fie de 8 g
sau mai mult chiar.
Compozitia nutritiva a melcilor cruzi:
100 g de melci comestibili contin:
80,5 Kcal
79g apa
16g proteine
2g carbohidrati
1g grasimi
250 mg Magneziu
170 mg Calciu
3,5 g Fier
0 mg vitamina C
Melcii sunt spalati, fierti, apoi decojiti, spalati cu otet sau suc de
lamaie cu apa inainte de a fi conservati. Pentru pregatirea melcilor vii
pentru gatit luati-le membrana, daca exista vreuna peste cochilie.
Bagati melcul in apa suficienta in asa fel incat sa fie acoperit. Adaugati
1-2 cesti de sare si ceasca de otet la fiecare 50 melci. Mucusul va
face apa alba. Schimbati apa la fiecare 3-4 ore, pana nu va mai
ramane nici un pic de mucus. Puneti melcii intr-un vas cu apa rece si

puneti-i la fiert timp de 8 minute, dupa care aruncati-i in apa rece.


Uscati-i, indepartati intestinul si aruncati partile negre.